Free People's mission

Jesus Christ is the same yesterday, today and forever. Heb.13.8

Language:




Mai întîi trebuie să ne referim, pe scurt, la importanţa serbării pascale din Vechiul Testament. Introducerea cinei noutestamentare a avut loc în timpul unei serbări pascale. Domnul a spus: „ Duceţi-vă în cetate la cutare om, şi spuneţi-i: ‘Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta’ ” (Mat. 26, 18). La această cină, Iuda şi-a întins mîna împreună cu Domnul în acelaşi blid. Din cauza aceasta Domnul Isus a zis: „ Cel ce a întins cu Mine mîna în blid, acela Mă va vinde” (vers. 23).

Evanghelistul Marcu a relatat despre aceste lucruri în detaliu: „ Pe cînd mîncau, Isus a luat o pîine; şi, după ce a binecuvîntat, a frînt-o, şi le-a dat, zicînd: ‘Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu.’ Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el Şi le-a zis: ‘Acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi’ ” (Mar. 14, 22-24). Nu există nici un text în Biblie care să fie atît de greşit înţeles şi răstălmăcit ca aceasta despre cină. În textul din Biblie care a fost citat mai sus, urma să aibe loc încheierea Noului Legămînt. Sîngele Noului Legămînt nu a fost vărsat în timpul acestei mese pascale - şi al cinei, ci pe crucea de pe Golgota. În timpul cinei, sîngele divin se afla încă în venele Mîntuitorului, nu în pahar. Noi trebuie să privim textul respectiv din perspectiva încheierii Legămîntului Vechi, ca să înţelegem legătura dintre cină şi încheierea Legămîntului Noutestamentar.

Domnul Dumnezeu i-a transmis lui Moise toate rînduielile. Acesta le-a scris şi le-a transmis poporului: „ A luat cartea legămîntului, şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: ‘Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.’ Moise a luat sîngele, şi a stropit poporul, zicînd: ‘Iată sîngele legămîntului, pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte’” (Exod 24, 7-8).

Poporul din Vechiul Legămînt a trăit răscumpărarea, eliberarea şi chemarea afară din robie într-un timp cînd, conform rînduielii divine, în fiecare casă era tăiat un miel, carnea pregătită era mîncată iar sîngele era aplicat pe uşorii uşii pentru propria apărare. Acesta era un semn, pe care îngerul morţii trebuia să-l respecte. În casa care stătea sub protecţia sîngelui, îngerul nu avea voie să-l ucidă pe cel dintîi născut.

Despre aşezarea serbării pascale aflăm în Exod 12, 1-13. „ Sîngele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sîngele, şi voi trece pe lîngă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci cînd voi lovi ţara Egiptului.” Toţi întîii născuţi ai Israelului au rămas ocrotiţi. Sîngele mielului oferea siguranţa faţă de nenorocire. Legămîntul pe care l-a încheiat Dumnezeu cu poporul Lui a intrat în vigoare. Versetul 14 se referă la serbarea pascală: „ ...şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi, şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri.” O zi de pomenire la salvarea - chemarea afară şi călăuzirea, zi pe care Dumnezeu o a dăruit-o poporului Său.

Aici se evidenţiază două lucruri: primul este faptul că acest sînge vărsat făcea valabil Legămîntul lui Dumnezeu pentru poporul Israel şi salva viaţa răscumpăraţilor; al doilea arăta că, serbarea trebuia să fie rînduită spre pomenirea răscumpărării şi spre pomenirea ieşirii din Egipt. Aceste două părţi reale sînt confirmate şi la cina din Noul Testament.

Era vorba ca toţi cei răscumpăraţi să se declare dispuşi să urmeze şi să împlinească întregul Cuvînt al lui Dumnezeu. Abia după toate acestea Moise stropea cu sînge, acesta fiind semnul vizibil pentru Biserica răscumpărată, care se afla acum sub acoperirea sîngelui. Spre această amintire Israelul urma să serbeze Paştele.

În Luca 22, Domnul nostru spune: „ ‘Am dorit mult să mănînc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea;’ ... Apoi a luat pîine; şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o, şi le-a dat-o, zicînd: ‘Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea’ ” (vers. 15+19). La cină, credincioşii noutestamentari se gîndesc la răscumpărarea înfăptuită prin sîngele Noului Legămînt care a fost vărsat pentru poporul Noului Legămînt. Domnul a arătat simbolic despre ce este vorba. Pîinea pe care a frînt-o El a fost pregătită iniţial pentru serbarea pascală, astfel ea era fără aluat vechi. Vinul pe care l-a dat ucenicilor Săi să-l bea din potir, era de viţă de vie. Matei relatează despre cuvintele Domnului: „ Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, pînă în ziua cînd voi bea cu voi din nou în Împărăţia Tatălui Meu” (Mat. 26, 29). Pe cît de vizibil a fost frîntă pîinea, pe atît de vizibil a fost bătut, chinuit şi a fost răstignit trupul lui Hristos. Aşa de sigur cum era vinul în pahar, tot aşa de sigur a curs sîngele Mielului lui Dumnezeu spre iertarea păcatelor noastre.

Nu pîinea care a fost frîntă şi mîncată a suferit, ci Domnul nostru a luat totul asupră-şi în trupul Său de carne şi a suferit pentru întreagă omenire. Vinul nu a fost nici transformat, nici vărsat, el a fost băut de cei prezenţi la cină. Sîngele sfînt al Răscumpărătorului nostru a fost vărsat pentru ca El însuşi să intre în locul preasfînt ca Mare Preot „ ...cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică” (Evrei 9, 12b). Mai departe se spune: „ ...cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuş jertfă fără pată, lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu! ” (vers. 14).

Despre o transformare a pîinii şi a vinului nu este scris nimic. Dacă Domnul spune, ţinînd pîinea în mîinile Sale: „ Acesta este trupul Meu...” , atunci nu mai este nevoie de o transformare ceremonială prin sunete de clopote. Dacă Domnul spune: „ Acesta este sîngele Meu...” , atunci nu este nevoie ca vinul să mai fie transformat. Este limpede că El nu a oferit ucenicilor, în mod literal, nici carne din trupul Lui omenesc, nici sîngele Lui, pentru că aici este vorba despre o prezentare simbolică.

Nici despre faptul că Hristos Se jertfeşte de fiecare dată din nou la cină pentru cei vii şi chiar pentru cei morţi şi că în hostie devine El însuşi Domnul Dumnezeu, pe care apoi oamenii să-L mănînce (ce idee groaznică!), nu se pomeneşte, fireşte, nimic în Sfînta Scriptură. Aşa ceva stă în contradicţie directă cu învăţătura lui Hristos, care spune despre El: „ El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate... Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi. ‘Iată legămîntul pe care-l voi face cu ei după acele zile’ ... ‘ şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.’ Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat ” (Evrei 10, 12-18).

Cine citeşte mai departe în acest capitol găseşte exprimat gîndul mîntuitor, că prin sîngele lui Isus s-a eliberat calea cea nouă şi vie spre locul preasfînt ceresc. Ceea ce s-a întîmplat pe Golgota, s-a întîmplat o dată pentru totdeauna şi este valabil pentru toţi acei care au primit, prin credinţa în Domnul Isus Hristos, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Biblia spune: „ ...şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9, 27-28). Hristos nu se jertfeşte zilnic şi de mii de ori. Aşa ceva este imposibil şi total nebiblic.

Noţiunile catolice „ transformare” şi „ jertfa liturghiei” trebuie să exprime că substanţele pîine şi vin se transformă în trupul adevărat şi în sîngele real ale lui Hristos, şi că de fiecare dată se jertfesc din nou, apoi se mănîncă şi se beau. Dacă s-ar întîmpla astfel, faptul în sine ar fi groaznic. Nu numai pentru vegetarieni! Dar acest lucru nu se întîmplă, nici n-a fost promis, nici n-a existat o astfel de superstiţie în creştinismul primar şi în primele secole. În mod ciudat, numai hostia se găseşte pe altar, pe aceasta preotul punînd-o direct pe limba participanţilor. Vinul îl bea apoi el pentru toţi ceilalţi. Sunetul clopotelor, fumul cădelniţei şi strigătul preotului „ Sanctus, sanctus, sanctus” , la fel şi închinarea înaintea altarului şi rugăciunea făcută înaintea acestuia - toate acestea sînt cu totul străine Bisericii adevărate a lui Isus Hristos.

Biserica primară a sărbătorit cina în cel mai simplu mod. O numeau „ frîngerea pîinii” , care avea loc pe ici, pe colo în casele creştinilor. „ Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frîngerea pîinii şi în rugăciuni.” (Fap. 2, 42). Foarte importante sînt exprimările apostolului Pavel în 1 Cor. 10 şi 11: „ Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun. Paharul binecuvîntat, pe care-l binecuvîntăm, nu este el împărtăşirea cu sîngele lui Hristos? Pîinea, pe care o frîngem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Avînd în vedere că este o pîine, noi, care sîntem mulţi, sîntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pîine” (1 Cor. 10, 15-17). Ce mărturie clară!

O comunitate biblică sărbătoreşte cina şi azi, aşa cum a fost rînduită şi practicată în Biserica primară: se coace o pîine din făină de grîu, desigur, fără plămădeală, corespunzător numărului participanţilor. Păstorul unei comunităţi locale ridică pîinea, mulţumeşte lui Dumnezeu şi o binecuvîntează în Numele Domnului. Apoi se frînge şi este dată mai departe participanţilor de către bătrîni şi fiecare serveşte o bucată din pîinea frîntă, pentru că Biserica întreagă se compune din mai multe mădulare şi formează trupul lui Hristos. Pîinea trebuie să reprezinte unitatea trupului, adică a Bisericii, iar frîngerea pîinii în bucăţi mici reprezintă mădularele individuale, aşa cum este exprimat acest lucru în vers. 17. În timpul cinei, credincioşii adevăraţi care fac parte din trupul lui Hristos, au o legătură deosebită unii cu alţii şi cu Domnul, care a murit ca Mielul lui Dumnezeu pentru noi. După împărţirea pîinii, se ridică potirul şi se binecuvîntează. După ce s-a mulţumit pentru acesta, este servit tuturor participanţilor. Este cum a prezentat-o apostolul, paharul binecuvîntării şi comunitatea credincioşilor, constînd din gloata răscumpărată, care a fost răstignită împreună cu Hristos şi a înviat odată cu El.

În cap. 11, Pavel subliniază ce a primit de la Domnul şi ne-a lăsat nouă: „ Domnul Isus, în noaptea în care a fost vîndut, a luat o pîine, şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o, şi a zis: ‘Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.’ ” Aici este foarte important faptul că nu este scris numai atît: „ Acesta este trupul Meu” , ci este scris astfel: „ Acesta este trupul Meu, care se frînge pentru voi.” Cu însuşi trupul Său, El a înviat şi S-a înălţat la cer. Pentru a primi claritate, trebuie solicitate mai multe texte biblice care se referă la aceeaşi temă. Este vorba despre viaţa divină, care s-a aflat, prin sîngele divin, aici pe pămînt. „ În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.” (Ioan 1, 4). „ Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.” (1 Ioan 5, 11-12).

„ Căci viaţa trupului este în sînge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sîngele ispăşire. De aceea am zis copiilor lui Israel: ‘Nimeni dintre voi să nu mănînce sînge, şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănînce sînge.’ ” (Lev. 17, 11-12). Nu sîngele ca substanţă chimică, ci viaţa lui Dumnezeu existentă în El urma să vină acum în toţi cei răscumpăraţi, care au fost împăcaţi prin sîngele Lui. Cu alte cuvinte ni s-a spus: cel ce are parte de sîngele vărsat, acela primeşte şi viaţa care se află în sîngele Lui. Pentru că în Hristos se afla viaţa lui Dumnezeu, aici este vorba despre viaţa veşnică. Acesta este gîndul principal care ni se transmite în Sfînta Scriptură, în vestire şi în cina Domnului.

În vers. 12, mai tîrziu şi în Fap. 15, 29, folosirea sîngelui este interzisă în mod categoric. Dacă vinul din pahar s-ar fi transformat cu adevărat în sînge, ar fi însemnat că credincioşii au lucrat cu bună ştiinţă împotriva rînduielilor lui Dumnezeu Şi aici este nevoie de o înţelegere spirituală. La cină - aceasta exprimînd, prin simboluri vizibile, un sens divin şi un scop, de asemenea, divin, nu este vorba despre o transformare de substanţe, ci este vorba de faptul că primim în noi, prin credinţă, prin împăcarea ispăşită şi răscumpărare, viaţa lui Hristos.

Răscumpărătorul a spus: „ Eu sînt Pîinea vie, care s-a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pîinea aceasta, vă trăi în veac; şi pîinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine ” (Ioan 6, 51+57).

În ceea ce priveşte transformarea, ar fi bine, dacă fiecare ar reciti prima minune pe care a înfăptuit-o Isus în Cana Galileii. El a transformat apa în vin, încît şi nunul s-a mirat de calitatea deosebită a vinului (Ioan 2). Vinul rezultat din apă a fost chiar mai bun decît cel servit mai înainte. Oamenii nu au băut apă, închipuindu-şi că beau vin. Din contra: ei au băut vin adevărat. Pînă astăzi nu a observat încă nimeni să se fi transformat hostia în carne. Acelaşi lucru este valabil şi pentru vin. Nu este doar un cult misterios?

Pîinea simbolizează, pe de-o parte, trupul lui Hristos, care a fost jertfit, iar pe de altă parte, trupul Său, Biserica, aşa cum rezultă clar din 1 Cor. 10, 15-17. La pîine se accentuează pe: „ ... ‘să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.’ Tot astfel după cină, a luat paharul, şi a zis: ‘Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.’ ” (1 Cor. 11, 25). Cel ce mănîncă pîine are gust de pîine în gură, cel ce bea vin are gust de vin. Acesta este adevărul curat. Domnul a înviat trupeşte şi S-a înălţat la cer. Nimeni nu a transformat o pîine aici pe pămînt în propriul Său trup. După cum am arătat deja, nu este vorba despre aşa ceva, ci despre viaţa lui Dumnezeu, pe care noi trebuie s-o primim în noi. „ Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1, 12). Mai clar şi mai apăsat nu se poate spune.

Potirul ilustrează Noul Legămînt, care a fost consfinţit prin sîngele Mielului. Nu pîinea şi vinul trebuie transformate să devină Hristos, ci omul vechi trebuie preschimbat şi transformat într-unul nou, în virtutea mîntuirii prin Cuvîntul, sîngele şi Duhul Domnului. Cel ce l-a aflat pe Dumnezeu în mod biblic poate să participe în mod corect la cina Domnului. Această cină de pomenire este gîndită pentru a reţine fapta mîntuirii în amintire pînă la sfîrşitul timpului de har. „ Pentru că, oridecîte ori mîncaţi din pîinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El.” (1 Cor. 11, 26). Să remarcăm că nu este scris „ Ori de cîte ori mîncaţi din carnea aceasta” , ci „ ori de cîte ori mîncaţi din pîinea aceasta şi beţi din paharul acesta.” Numai ceea ce a fost turnat în pahar poate fi băut din acesta. Practica bisericii romane se află în afara voiei şi a Cuvîntului lui Dumnezeu. Cearta pentru noţiunile „ înseamnă” sau „ este” nu este deloc necesară. Filozofia nu-şi are locul aici. Chiar şi tema aceasta trebuie văzută, executată şi înţeleasă din perspectivă divină.

Content 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32