Wolna Misja Ludowa

Jezus Chrystus wczoraj, dzisiaj, ten sam i na wieki.Heb.13.8

Język:

Rezumat video – august 2007 / Ewald Frank

1. 1




[…] Laudă şi mulţumire Domnului, Dumnezeului nostru, pentru credincioşia Lui, pentru harul Său, pentru Cuvântul Său, pentru tot ceea ce ne-a dăruit El deja, şi de asemenea, pentru ceea ce a pregătit pentru noi astăzi.

Fiţi bineveniţi, în Numele scump al Domnului nostru. Pot să întreb cine este astăzi pentru prima dată aici? Este cineva? Vă rog să vă ridicaţi. Este extraordinar! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Sperăm că nu este pentru ultima dată. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Frumos… Da… Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi! Fratele Diprosimo a adus cu el toată adunarea. Şapte maşini… Este atât de minunat că noi putem veni sub sunetul Cuvântului. Au venit şi prietenii noştri din Slovacia, cu un microbuz. Prieteni din România – peste 15 persoane… prieteni din Suedia, prieteni şi fraţi din întreaga Europă.

Suntem recunoscători şi pentru fraţii noştri slujitori. Avem aici un frate din Atlanta, Georgia… […]

Fratele Schmit a lăsat aici un bileţel cu salutări din Moldova… salutări din Uzbekistan, din Ucraina. Pentru mine este minunat când aud că şi fraţii şi surorile noastre din fostele state ale blocului de est… (desigur, astăzi este o Europă aproape unită) pot să vadă, să audă şi să trăiască împreună cu noi. Nu este minunat că Dumnezeu a deschis graniţele? Cu multe decenii în urmă, fratele Branham a spus că atunci când împărţirea Germaniei va lua sfârşit şi zidul di estul Berlinului va cădea, va fi aşa cum a fost în Imperiul Roman. Observăm cu toţii – avem tratatele romane – au trecut 50 de ani… Am înţeles cu toţii ce timp este: noi nu trăim numai în vremea sfârşitului, ci am sosit la sfârşitul vremii sfârşitului. Fratele Branham a vorbit şi despre acest lucru – SEMNUL TIMPULUI UNIRII. Iar noi vedem şi în vremea noastră că totul este unit, economia, totul este unit. Şi cum am scris, totul [este] într-o singură mână. Dar Domnul Dumnezeu va avea biruinţa. Chiar dacă noi trebuie să aşteptăm puţin, totuşi, noi contăm pe revenirea lui Isus Hristos, Domnul nostru, în vremea noastră. Da, noi contăm pe aceasta. Şi credem ce a spus Domnul, că vom vedea semnele vremii. Iar acest lucru este ca şi scrisul de mână de pe perete, din vremea lui Daniel. Scrisul de mână a fost pe perete. Dar, trebuie să fie citit, trebuie să fie înţeles, prin harul Său.

[fr. Frank mai prezintă nişte fraţi America de Sud, şi vorbeşte despre traducători – n.ed.]

Noi suntem adunaţi în Numele Lui, ca să-I ascultăm Cuvântul, ca să primim corectură, ca să ne lăsăm aduşi în concordanţă cu El, şi cu Cuvântul Său.

[se transmit salutări – n.ed.] Suntem foarte recunoscători pentru posibilitatea dată de Dumnezeu de a fi în legătură [prin Internet] cu toţi credincioşii de pe pământ, ca toţi să fie aduşi în cadenţă, ca toţi să primească aceeaşi învăţătură, şi astfel, Biserica Mireasă poate să devină cu adevărat o inimă şi un suflet, şi împreună putem trăi la nivel mondial ultima lucrare puternică a lui Dumnezeu, prin harul Său.

[sunt chemaţi fraţi ca să aducă salutări – n.ed.]

Daţi-mi voie să citesc un cuvânt din Apoc. 22 de la v. 10: „Apoi mi-

a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape. Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul”.

Dumnezeule mare, Îţi mulţumim din toată inima pentru sfântul Tău Cuvânt. Tu eşti Acela care a vorbit la început – Tu eşti Acela care vorbeşti acum, la sfârşit. Îţi mulţumim că putem să ne adunăm în Numele Tău, şi că putem face parte dintre aceia care au fost socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Isus Hristos, Domnul nostru. Şi noi suntem sfinţiţi prin adevăr, şi dorim să fim în continuare sfinţiţi prin adevăr, până ajungem la desăvârşire. Te rog, fii prezent astăzi într-un mod deosebit. Vorbeşte-ne nouă, şi Bisericii Tale de pe tot pământul. Ţie, Dumnezeul Atotputernic, Îţi mulţumim pentru toate, în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Puteţi lua loc. Este cu adevărat un privilegiu că putem să ne adunăm fără a fi deranjaţi, ca să ascultăm Cuvântul, ca să primim învăţătură, şi ca să fim binecuvântaţi. Din Filipeni, aş dori să citesc scurt – din cap. 3 – ca să vedem că a venit vremea să avem ţinta înaintea ochilor noştri. Noi ştim cu toţii de unde aparţinem. Fil. 3.12 şi apoi v. 14: „Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus”. Eşti tu apucat de El? Cuvântul Lui ţi-a vorbit? Ai auzit tu chemarea Lui „veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre”?

Apoi mărturia minunată: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte”. Acum accentul se pune pe ţintă: alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. Este o chemare cerească, divină, care ne-a fost adresată, şi oricine o primeşte, prin aceasta confirmă că a fost ales înaintea întemeierii lumii, confirmă înfierea prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu – cum a scris Pavel în Gal. 4.4 ş.a.

Apoi în v. 15 „Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi”. Noi dorim ca mintea noastră, ochii noştri, să fie îndreptaţi spre ţintă. Apoi, „dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă”. Noi venim din diferite culte, biserici, şi fiecare mai aduce cu sine ceva. Dar apoi vine clipa când trebuie să lăsăm deoparte ceea ce nu este în concordanţă cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Lui. Apoi vine clipa când învăţătura ni se adresează, şi noi suntem readuşi cu adevărat la început, şi punem întotdeauna aceeaşi întrebare, ca şi Pavel în Rom. 4.3: „Căci ce zice Scriptura?” „Căci ce zice Scriptura?” Acolo este cuprins totul. Ce zice Scriptura despre vremea sfârşitului, ce zice Scriptura despre starea Bisericii, ce zice Scriptura despre Israel, ce zice Scriptura, ce zice Scriptura… Aici, în acest loc, Scriptura nu este răstălmăcită, ci este citită [aşa cum este scrisă] şi este crezută după cum este scrisă. Şi acesta este privilegiul pe care ni l-a dat Dumnezeu, şi anume, de a avea respect faţă de Cuvântul Său, de a-l primi aşa cum ne-a fost adresat.

Ieri am vorbit despre faptul că Dumnezeu a pus slujbe în Biserică. El a avut slujbe în Israel, care aveau un înţeles din punctul de vedere al planului de mântuire.

Pe scurt, despre Moise… Însuşi Dumnezeu i-a promis lui Avraam în Gen. 15.13 că după 400 de ani îi va scoate din robie. Timpul a trecut, şi Dumnezeu s-a descoperit într-un mod supranatural, într-un rug, robului şi profetului Său, Moise, care păştea turma socrului Său. Şi Dumnezeu a vorbit: „am văzut suferinţa poporului Meu, le-am auzit strigătul, îmi aduc aminte de făgăduinţa pe care am dat-o”. Şi Moise a fost rânduit să aducă la realitate această făgăduinţă, s-o pună în practică, o slujbă în legătură cu împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu.

Apoi am citit că Moise, din însărcinarea lui Dumnezeu şi-a pus mâinile pe Iosua, însărcinându-l să continue slujba. Şi aşa cum a fost Dumnezeu cu Moise, la ieşire [din Egipt], tot aşa a fost cu Iosua, la intrare [în Canaan], şi la împărţirea ţării făgăduite. Fiecare seminţie şi-a primit teritoriul ei, cu toţii au ştiut unde sunt graniţele, au ştiut de unde aparţin. 12 seminţii ale lui Israel, 12 apostoli… Şi oricine citeşte despre Ierusalimul cel nou, în Apoc. 21, [va vedea că] acesta are 12 temelii, 12 porţi – pe temelii sunt scrise numele celor 12 apostoli, iar pe porţi numele celor 12 seminţii ale Israelului. Aleşii din Israel şi aleşii din Biserică, aparţin unii de alţii. Şi deja la învierea Domnului nostru, conform Mat. 27, toţi sfinţii din vremea Vechiului Testament, care vor avea parte de prima înviere, au înviat împreună cu Hristos – aşa este scris: „Ei au ieşit din morminte, după învierea lui, au intrat în sfânta cetate, şi s-au arătat multora”. După desăvârşirea Bisericii nou testamentare din toate popoarele, limbile şi neamurile, vine răpirea şi atunci se va împlini că împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov, împreună cu toţi sfinţii desăvârşiţi care L-au crezut pe Dumnezeu şi care I-au respectat Cuvântul, vom sărbători ospăţul cel mare, în slavă. În Mat. 22 citim despre ospăţul pe care l-a pregătit împăratul pentru fiul său, şi el a trimis robi ca să facă invitaţia…  Apoi citim despre ospăţ, şi despre faptul că cei ce au fost gata au intrat la ospăţul de nuntă, iar uşa a fost închisă. Asemenea lucruri nu trebuie explicate, ele se întâmplă aşa cum le-a spus Dumnezeu în Cuvântul Său.

Tot aşa este şi cu lucrurile care se petrec acum în Biserică. Nu este nevoie de un al 8-lea mesager, nu este nevoie de nimeni care se prezintă pe sine spunând „Acum sunt eu aici, şi împlinesc Mat. 24 de la v. 6.” Deseori se ridică fraţi cu învăţături care aduc confuzie. Trebuie spus acum: oricine este din Dumnezeu va deosebi dacă ceea ce este spus este în concordanţă cu ceea ce este scris. Şi de asemenea, atunci, trebuie mers din verset în verset, luminând totul, ca noi să putem predica Cuvântul într-un mod echilibrat, şi să şi rămânem în echilibru, pentru ca Domnul să ne poată călăuzi până la sfârşit, până vom ajunge de la credinţă la vedere.

Am amintit ieri ce fel de învăţături sunt prezentate şi în cadrul mesajului vremii sfârşitului. Este pur şi simplu de neînţeles cum de oamenii nu mai ţin seama deloc de Cuvântul lui Dumnezeu, ci-şi prezintă „descoperirile lor speciale”. Şi apoi, noi trebuie să spunem din acest loc că numai ceea ce este scris este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi dacă de exemplu, s-a spus despre cele 7 tunete „nu le scrie, ci pecetluieşte ce au spus” atunci eu respect acest lucru. Atunci eu ştiu că Dumnezeu a hotărât-o astfel, şi aşa rămâne. Dar dacă apoi, un frate se ridică înaintea mea şi-mi spune că eu nu cred mesajul, iar eu i-am răspuns „Dar eu îl predic pe tot pământul!” şi el spune apoi „Nu. Tu nu faci asta, pentru că mesajul este cele 7 tunete”. Ştiţi cu toţii, cestea s-a petrecut în Johanesburg. Când l-am întrebat pe acest frate ce sunt cele 7 tunete el a răspuns că „este o descoperire”. Când l-am întrebat în ce constă descoperirea, el a spus că este o taină. Ştiţi cu toţii… Mi-am lăsat ceaşca cu ceai şi am spus „Te rog, du-mă înapoi la hotel”. O spun acum deschis, fără a mă referi în mod special la acest frate: oamenii sunt confuzi în cap, în inimă şi în învăţătură. Este aşa de important să respectăm Cuvântul lui Dumnezeu, şi să nu trecem peste ce este scris. Apoi, recent, un frate mi-a spus… tot despre cele 7 tunete care au răsunat chiar înainte ca peceţile să fie deschise… şi este adevărat, şi trebuie să facem diferenţa… În 28 februarie 1963, înaintea deschiderii peceţilor, fratele Branham a mers în munţi, la porunca Domnului, şi acolo şapte tunete foarte puternice au cutremurat întreaga regiune, iar fratele Branham a privit în sus şi a văzut formarea norului supranatural, şi acolo i s-a spus să se întoarcă la Jeffersonville, căci cele şapte peceţi urmează să fie deschise. Şi noi ne bucurăm de acest lucru, spunem „amin” la aceasta – nu este necesară nici o tâlcuire. Noi credem aceasta, [şi anume] că el a fost profetul făgăduit de Dumnezeu pentru vremea aceasta, prin care Domnul a descoperit tainele din Geneza până la Apocalipsa 22. Dar haideţi s-o lăsăm aşa cum a făcut-o Dumnezeu, cum a decis El. Sunteţi mulţumiţi cu asta? Sunteţi de acord? Nimic nu trebuie să fie tâlcuit – pur şi simplu s-a întâmplat.

În acelaşi fel este cu întreruperea care este mereu, referitoare la celelalte puncte de învăţătură, cu revenirea lui Isus Hristos. Numai de două ori a adus fratele Branham strigătul de trezire din 1 Tesaloniceni 4 în legătură cu mesajul timpului de sfârşit, [spunând] că mesajul timpului de sfârşit este strigătul de trezire. De peste 200 de ori fratele Branham a vorbit în cel mai clar mod despre aceasta, despre ce este mesajul, ce conţine şi că a fost trimis numai după ce Domnul a dat însărcinarea „aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis înaintea primei veniri a lui Hristos aşa vei fi trimis tu cu un mesaj care va premerge cea de-a doua venire a lui Hristos.” Cele peste 200 de afirmaţii ale fratelui Branham nu sunt luate în seamă. Sunt folosite doar două, şi în legătură cu acestea se pretinde că „Domnul [tot] coboară de când a fost vestit mesajul”. Şi acest lucru nu este deloc corect. Însă acest lucru este făcut cu intenţia ca noi sau lumea întreagă să nu ajungă să cunoască faptul că numai după plecarea acasă a fratelui Branham, mesajul a fost vestit în toată lumea, şi acest lucru nu le place „domnilor”. De aceea, ei „trebuie” să lege mesajul de venirea Domnului, şi nu respectă faptul că de la plecarea acasă a fratelui Branham, mesajul a fost vestit în toată lumea, şi că are loc chemarea afară şi pregătirea Bisericii Mirese. Întotdeauna când duşmanul dă o răstălmăcire are o anumită intenţie: de a pune la îndoială ceea ce lucrează Dumnezeu, şi de a ţine omenirea la distanţă de aceasta. Eu nu vorbesc de la mine. Eu, desigur, n-am nimic de-a face cu această problemă. O chemare este treaba lui Dumnezeu – nici un om nu o hotărăşte – noi n-avem nici o contribuţie la aceasta.

Noi ştim cu toţii că fratele Branham a făcut 7 călătorii misionare, internaţionale. De-a lungul vieţii sale, el a vizitat exact 12 ţări, iar în vremea sa, mesajul n-a fost atât de cunoscut. În cea mai mare parte erau adunări de evanghelizare, adunări pentru învăţătură, adunări pentru vindecare… Numai după plecarea lui acasă, s-a întâmplat cu adevărat ca să poată fi vestit în toată lumea Cuvântul. Aşa a hotărât Dumnezeu, şi noi trebuie să respectăm acest lucru.

De asemenea, ceea ce doare foarte tare, este faptul că se produc dezbinări în ceea ce priveşte cele 70 de săptămâni ale lui Daniel, fără a respecta Cuvântul, fără a înţelege că acestea nu au nimic de-a face cu noi, ca Biserică. De aceea, aş dori să vă citesc câteva versete, ca voi să ştiţi că aşa este scris în Cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt conştient de faptul că pe pământ sunt multe păreri, şi de aceea trebuie de asemenea să fie citit Daniel 9.24: „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor”. Apoi este redat scopul înşesit, punct după punct, până la zidirea Ierusalimului – nu zidirea Bisericii nou testamentare. Apoi sunt arătate săptămânile. Nu poate fi spus mai clar. Iar ceea ce de asemenea noi trebuie să ştim, este de ce s-a întâmplat aşa, iar în această legătură aş dori să vă citesc din Vechiul Testament. Mai întâi din 2 Cronici 36 de la v. 19: Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe. Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, până la stăpânirea împărăţiei Perşilor”. Până atunci, fusese imperiul babilonian, dar acum a început imperiul persan. Iar acum fiţi atenţi: în v. 21: „ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia;” [întotdeauna este vorba de împlinirea vremii.] Iar acum urmează motivul: „până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani.” Puteţi citi Ezra 1.1 – este împlinirea: este scris negru pe alb: „În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia”. Deci, noi vedem foarte clar, numai împliniri ale Scripturii [tot timpul].

Şi iarăşi, în Levitic 25… vă rog aveţi răbdare: este vorba despre fraţii din lumea întreagă, care sunt supraveghetori ai adunărilor locale, şi care trebuie să înveţe corect Cuvântul. Aici în Lev. 25 ni se spun următoarele, în v. 4: „Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un Sabat ţinut în cinstea Domnului: în anul acela să nu-ţi semeni ogorul, şi să nu-ţi tai via. Să nu seceri ce va ieşi din grăunţele căzute de la seceriş, şi să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ”. Iar acum întrebarea: de ce un an de odihnă? 7x7… iar după 7 ani de odihnă urma ziua cea mare a împăcării, anul de veselie – al 50-lea an era anul de veselie. Şi Dumnezeu, deja din Vechiul Testament ne-a vorbit prin simboluri [umbre], arătând, prin Israel, ce avea de gând să facă.

Aici, în Lev. 25.8 spune: „Să numeri şapte săptămâni de ani, de şapte ori şapte ani, şi zilele acestor şapte săptămâni de ani vor face patruzeci şi nouă de ani”. Apoi, după cei 49 de ani urmează al 50-lea, anul de veselie, când toţi puteau să plece şi să fie eliberaţi. Aşa este scris aici, în v. 10: „Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei…” Şi pentru că poporul lui Israel a fost neascultător de Dumnezeu… ei au ţinut Sabatul, da, dar aceasta era a şaptea zi a săptămânii, dar trebuiau să ţină şi al şaptelea an, şi să se odihnească, nu să însămânţeze, şi să experimenteze că Dumnezeu are grijă de ei. Nu doar o zi din săptămână, ci al 7-lea an trebuia să fie un an de sabat, un an de odihnă. De ce? Ca după 7x7 să vestească al 50-lea an, [în care] toţi cei ce erau în datorii puteau să fie liberi. Apoi Îl vedem pe Domnul nostru în Luca 4, cum vesteşte anul de îndurare al Domnului, şi cum vesteşte slobozirea robilor, tuturor celor apăsaţi de duşman.

Deci, dacă se vorbeşte despre un subiect biblic, atunci trebuie luate toate textele care vorbesc despre acesta. Şi în ceea ce priveşte de exemplu cele 70 de săptămâni ale lui Daniel în ultima perioadă de timp, aşa o avem scrisă şi noi aici, negru pe alb, şi am primit ce ni s-a spus, că nelegiurea va înceta, aşa cum este scris şi aici. Citesc Dan. 9.27: „El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare” – acest lucru nu priveşte Biserica: este pentru Israel, atunci când va fi rupt legământul, şi apoi „va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât”. Apoi trebuie mers la Mat. 24, unde Domnul a vorbit despre ceea ce se va întâmpla cu Israel. Mat. 24 de la v. 15: „De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit profetul Daniel, aşezată în locul sfânt - cine citeşte să înţeleagă!” Deci, vedem foarte clar contextul de care aparţin lucrurile. Şi o spun iarăşi, fraţi şi surori, în această legătură: aşa cum a pus Dumnezeu slujbele profeţilor, tot aşa EL a pus în rânduială şi slujbele Bisericii. Acest lucru trebuie respectat. Când Pavel şi-a început slujba lui, atunci, desigur, slujba lui Petru nu s-a oprit. Iar când Ioan a fost pe insula Patmos, toţi ceilalţi nu şi-au pierdut slujbele lor; o slujbă o completa pe cealaltă, şi fiecare slujba a inclus o anumită parte [un anumit aspect]. Şi de aceea este scris în Efes. 4 că cele 5 slujbe au fost puse în Biserică pentru ca sfinţii să fie desăvârşiţi. Nu numai o singură slujbă, ci mai multe slujbe au fost puse. Iar Pavel a fost omul care a subliniat cel mai mult despre dezbinări şi învăţături false – el a tratat lucrurile la modul cel mai serios. El n-a putut suporta învăţăturile false. Şi, fraţi şi surori, credeţi-mă: nici eu nu le pot suporta. Este ceva străin ce nu aparţine Bisericii, iar ceva străin deranjează. Şi nu doar deranjează, ci distruge. De aşa ceva noi nu avem nevoie. Biserica trebuie să trăiască o vindecare divină, trebuie sfinţită în Cuvântul adevărului. Mai ales în [epistolele către] Tit, în Timotei, Pavel a vorbit deseori despre adevărata învăţătură, şi a apărat-o.

În [epistola către] Tit, cap. 3, Pavel scrie în v. 10: „După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel [rătăcit, eretic] ce aduce dezbinări, căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit.” Deci, să ţinem minte că aceasta este descrierea celor ce provoacă dezbinări, prin învăţături străine. Apoi, ne este dată de către Dumnezeu însărcinarea divină de a predica adevărata învăţătură, şi Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său – El veghează asupra celor ce predică Cuvântul Său, şi veghează asupra Bisericii care a primit Cuvântul Său cu toată inima, şi care l-a crezut din toată inima. Iar dacă vrem s-o ştim exact – eu am amintit-o de curând în Zürich – oamenii de felul acesta, care provoacă dezbinări, resping după aceea pe adevăraţii robi ai lui Dumnezeu. Acesta este semnalmentul direct! Sunt două lucruri incompatibile [robii lui Dumnezeu şi dezbinătorii – n.tr.]. 

Şi de aceea, fraţi şi surori, daţi-mi voie să avertizez de asemenea, şi în acest loc, pe toţi fraţii şi surorile din lumea întreagă, (şi pe noi, de asemenea)  aşa cum a scris Ioan: „Bătrânul către preaiubitul Gaiu, pe care-l iubesc în adevăr.” 3 Ioan 1. Foarte frumos – adevărata dragoste a lui Dumnezeu. Acesta este omul acela care a vorbit despre dragoste probabil mai mult decât toţi ceilalţi la un loc. Apoi continuă: „Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău”. Aşa să fie şi cu noi: sufletul nostru să primească numai sămânţa divină, ca să nu fie semănată într-o inimă două feluri de sămânţă. Şi voi toţi ştiţi: conform Mat. 13, când oamenii dormeau, duşmanul s-a dus pe acelaşi ogor şi şi-a semănat sămânţa lui. Haideţi să veghem, să ne rugăm, să avem grijă să ascultăm ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, nu ceea ce au de spus oamenii. Apoi, în v. 3: „A fost o mare bucurie pentru mine, când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr”. [sau: au venit fraţi şi au mărturisit despre adevărul tău – despre statornicia ta în adevăr – n.tr.] Îmi place lucrul acesta. Că Dumnezeu este credincios, asta o ştim. Dar aici este vorba despre „adevărul tău”. Aici [este vorba] despre gândul lui Hristos, despre natura lui Hristos, despre un adevărat om al lui Dumnezeu: „eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr” – nu în răstălmăciri, [ci] „umbli în adevăr”.

Apoi, v. 4: Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr”. Spuneţi amin. Pentru un vestitor al Cuvântului nu poate să existe o bucurie mai mare ca atunci când toţi cei ce aud Cuvântul, rămân în Cuvânt, rămân în adevăr şi umblă în acesta, şi sunt găsiţi în el.

Apoi el continuă să scrie, şi ajunge la v. 9, în care vedem atitudinea şi faptele celor ce resping: „Am scris ceva adunării, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu ne primeşte”. Da… Acum, aceasta ce mai este? Cel mai mare om al lui Dumnezeu din acel timp… Eu nu ştiu dacă Pavel mai trăia pe atunci. Se spune că Ioan a scris Apocalipsa în jurul anului 96. Eu nu ştiu. În orice caz, aici spune „Bătrânul…” Acum fiţi atenţi, dragi fraţi şi surori, stimaţi prieteni de pe tot pământul: ucenicul iubit al lui Isus, fratele nostru Ioan care a stat la sânul Domnului, ca nici un altul, care a fost chemat şi socotit vrednic de către Dumnezeu ca să fie exilat pe insula Patmos, ca să ne lase cele 22 de capitole ale Apocalipsei, ca să ne arate planul de mântuire al Dumnezeului nostru, omul acela care a fost socotit vrednic de către Dumnezeu, lui i s-a închis uşa, pentru că un om a vrut să aibă întâietatea în biserică. A spus pur şi simplu „El? Noi nu-l primim!” Cine sunt aceşti oameni care procedează astfel? Ei sunt stricaţi în inimă, în învăţătură, în fapte…

Voi ştiţi cu toţii: eu am fost pe insula Patmos, am citit cele 22 de capitole, în 1982 am stat acolo o săptămână, ca să citesc cartea Apocalipsei. M-am plimbat în sus şi-n jos şi de multe ori i-am spus Domnului: „Doamne, eu nu sunt Pavel, nu sunt Ioan, nu sunt nici fratele Branham, dar am o rugăminte: descoperă-mi ceea ce i-ai arătat atunci lui Ioan”. M-am plimbat în sus şi-n jos pe insula Patmos, plângând, cu Biblia în mână…

Revin acum la acest Cuvânt, iubiţi fraţi şi surori. Ioan, ucenicul iubit la lui Isus, socotit de către Dumnezeu vrednic de a i se încredinţa o asemenea însărcinare, pe insula Patmos – îngerul Domnului vine la el spre a-i descoperi ceea ce este pentru toţi robii lui Dumnezeu, spre a arăta epocile Bisericii, tot ceea ce se va mai întâmpla, şi ce s-a întâmplat deja este înaintea ochilor noştri, ca să ne rămână nouă, să avem [aceste lucruri]. Şi acolo era cineva care dorea întâietatea în biserică.  Iar Ioan scrie: „nu ne primeşte”. „nu ne primeşte”. Şi nu doar atâta, ci în v. 10 De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, defăimându-ne cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din adunare”. Am citit din Biblie – din BIBLIE! Fraţi şi surori, noi trăim într-un timp identic – acelaşi lucru se întâmplă: nimic altceva decât bănuieli rele, calomnii. Şi după aceea, uşa se închide; nimeni nu ne mai vrea – apoi se doreşte să se conducă şi să se hotărască asupra oamenilor! Şi aici este punctul: nici un rob pus de  Dumnezeu nu domină [stăpâneşte] peste Biserică. Dumnezeu stăpâneşte peste el, şi Domnul este Capul Bisericii, şi toţi sunt subordonaţi capului.

Ceea ce citim noi aici, se întâmplă astăzi în lumea întreagă. Toţi fraţii care se ridică cu propriile răstălmăciri şi învăţături sucite, închid uşa. Ei doresc să rămână nederanjaţi, şi doresc să stăpânească peste oameni, iar acesta este acelaşi duh care a început odată cu creştinizarea sub Constantin, când puterea pământească şi cea duhovnicească s-au unit pentru a stăpâni peste oameni, ca să dispună de ei, şi să-i ducă în rătăcire. Deci, haideţi să punem la inimă ceea ce este scris. Noi n-o putem schimba…

Apoi, în v. 11, Ioan scrie: „Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu”. Cine este din Dumnezeu, şi cine se supune conducerii Duhului Sfânt, şi de exemplu, cine a primit o slujbă din partea lui Dumnezeu, va respecta slujba altor robi ai lui Dumnezeu. Voi ştiţi cu toţii: când eu l-am auzit pentru prima oară pe fratele Branham, am fost convins că el este un om al lui Dumnezeu, dar am a vrut să ştiu ce crede şi ce învaţă. Şi o spun foarte clar: fratele Branham a predicat fiecare predică din Biblie, şi fiecare predică ne-a întors la Biblie. Şi-I mulţumim lui Dumnezeu pentru credincioşia cu care a predicat el Cuvântul.

Dar, numai pentru a face încă o dată comparaţia: Ioan, ucenicul iubit al lui Isus, care a privit la cruce şi Domnul a spus „Iată mama ta!…iată fiul tău!” El i-a încredinţat-o pe Maria lui Ioan. Un ucenic preaiubit al lui Isus, pe Insula Patmos, primeşte ultima descoperire, şi apoi uşa [i] se închide pentru că un Diotref vrea să aibă întâietatea. Şi aceasta este situaţia în mesaj, în lumea întreagă. Pretutindeni sunt oameni care s-au pus singuri, care n-au o chemare dumnezeiască, care folosesc mesajul acestui ceas. Şi am spus-o şi astăzi, deschis… desigur, eu nu sunt plătit de ei… O spun deschis aici: în primul rând ei se pun ca pastori, apoi găsesc citatul fratelui Branham, „zeciuiala este pentru pastor”, apoi toţi [fraţii] trebuie să-şi pună zeciuiala nu în cutia pentru jertfe, ci trebuie s-o dea pastorului. Apoi soţia pastorului merge cu sacoşa ei de cumpărături şi răstoarnă toate zeciuielile în ea. Eu am văzut acest lucru – nu spun doar o teorie, ci am văzut! Da, eu am văzut cum se face totul. Iar oamenii sunt înrobiţi şi nu o ştiu, şi sunt despărţiţi  de adevărata vestire pe care a dat-o Dumnezeu poporului Sau, în vremea aceasta.

Ioan a trebuit s-o îndure. Eu de asemenea, dar vă spun astăzi că lucrurile nu vor rămâne aşa până la sfârşit. Domnul îşi va ajuta poporul Său, îl va scoate afară, îl va pune sub călăuzirea Duhului Sfânt, şi apoi se împlineşte ceea ce a scris Pavel în Romani 15.16: „…ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt.” Acesta este scopul unei slujbe puse de Dumnezeu în Biserică. V. 17: Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine… Nu este frumos? Nu „eu, Pavel, am făcut asta şi astalaltă” ci „Hristos a făcut prin mine” – „El m-a putut folosi ca o unealtă a Sa, a putut folosi buzele mele ca să-şi dea mai departe Cuvântul Său, a putut folosi mâinile mele, ca să fie puse peste bolnavi pentru ca ei să fie vindecaţi – nu mă voi lăuda, dar o voi spune aşa cum este: Hristos a lucrat prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele”. Despre aceasta era vorba – numai prin credinţă şi ascultare vom atinge ţinta. Şi acesta este scopul mesajului vremii sfârşitului, pe care ni l-a dăruit Dumnezeu prin harul Său: la sfârşit să fie o Biserică fără pată şi fără zbârcitură care se va înfăţişa înaintea Domnului, după cum este scris în Efeseni 5.27; o turmă răscumpărată prin sânge, sfinţită în Cuvântul adevărului, pecetluită prin Duhul Sfânt, după ce am primit Cuvântul adevărului. Şi cum a spus-o fratele Branham aşa de frumos, când Dumnezeu ne aplică pecetea atunci este închis ce a pus El în noi şi nimic altceva numai poate fi pus înăuntru. Şi aşa trebuie să se întâmple acum din nou.

Fraţi şi surori, nu este vorba numai despre mine. Este vorba despre voi, este vorba despre Biserica lui Isus Hristos din lumea întreagă, fără nici un amestec, fără ceva ce n-ar putea să reziste înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, fără răstălmăciri despre cele 70 de săptămâni, despre revenirea Domnului, despre Matei 24. Lăsaţi totul aşa cum este scris, şi să se împlinească aşa cum a spus-o Dumnezeu. Nu eu veghez asupra Cuvântului Său, ci EL veghează asupra Cuvântului Său! Şi pentru că eu am primit Cuvântul Său, El veghează şi asupra mea. Iar dacă voi aţi primit Cuvântul Său, atunci El veghează şi asupra voastră. Şi atunci nu mai este nici o problemă. Atunci poţi încadra biblic slujba lui Moise, a lui Iosua, ale tuturor profeţilor. Poţi încadra biblic slujba lui Ioan Botezătorul, slujba lui Petru – bărbatul primului ceas, care a fost socotit vrednic în ziua Cincizecimii, în ziua întemeierii Bisericii nou testamentare, ca să predice prima predică, cu cuvintele: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Şi iată, impactul [efectul], prin puterea Duhului Sfânt, a fost atât de extraordinar încât 3000 de oameni au fost adăugaţi, la prima predică, la primul botez. Aşa este scris în Fapte 2.41

Fraţi şi surori, acest lucru trebuie spun în fiecare adunare: cum a fost prima predică, tot aşa trebuie să fie şi ultima, şi penultima. Fiecare predică trebuie să fie sub călăuzirea Duhului Sfânt. Nu există altă evanghelie. Există oameni care au răstălmăcit evanghelia. Iar Pavel, în Galateni 1, a pronunţat un blestem asupra tuturor celor ce predică o altă evanghelie. Şi de aceea, fraţi şi surori, cu toată seriozitatea, înapoi la Dumnezeu, înapoi la Cuvântul Său.

De asemenea şi astăzi, un cuvânt adresat tuturor celor ce şi-au predat Domnului viaţa lor, care s-au întors la Dumnezeu, care au primit iertarea păcatelor lor, prin credinţă, şi care au găsit pace cu Dumnezeu: astăzi aveţi ocazia să fiţi botezaţi biblic. Şi eu ştiu că Dumnezeu deja a atins nişte inimi, şi El va atinge şi mai multe.

Deci, nu doar prima şi ultima, ci fiecare predică sub călăuzirea Duhului Sfânt va conţine ceea ce a conţinut prima şi ultima predică. Deci, înapoi la început, înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu. Şi iarăşi şi iarăşi aceeaşi întrebare: „ce zice Scriptura?” Şi atunci dacă vreun gând sau vreun glas vrea să şoptească ceva şi zice „Păi nu-i aşa de important”, vă rog respingeţi asemenea glasuri, în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru. Un Domn, o credinţă, un singur botez. Duşmanul va veni întotdeauna, şi el vrea să şoptească ceva ca să vă îndepărteze de calea ascultării şi să vă ţină pe calea voastră veche. Eliberaţi-vă, cu ajutorul lui Dumnezeu, lăsaţi-vă aduşi în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi atunci se va sfârşi cu necazul în domeniul duhovnicesc. Dumnezeu dă har la aceasta.

Facem un rezumat la ceea ce a trebuit să spunem astăzi în Numele Domnului. Totul trebuie sprijinit pe două sau trei mărturii – fiecare doctrină biblică; totul trebuie să fie în concordanţă cu Vechiul şi cu Noul Testament, cu învăţătura lui Isus, cu învăţătura apostolilor. De exemplu, când Domnul Isus spune în Mat. 28 „şi botezaţi-i în Numele” atunci, desigur, eu trebuie să cunosc Numele înainte de a putea să botez în acest Nume. Dumnezeu este Tatăl nostru, şi ca Tatăl nostru din ceruri El s-a descoperit în singurul Său Fiu născut, Isus Hristos Domnul nostru. Iar Fiul a putut să spună „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl… Eu şi Tatăl una suntem”. Dar când Domnul spune „botezaţi-i în Numele Tatălui”, atunci desigur că noi trebuie să citim cel puţin cele trei locuri din evanghelia după Ioan 17, unde Fiul spune: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume”. Fiecare trebuie să se întoarcă la Cuvântul lui Dumnezeu şi să spună „Doamne, aici Tu ai dat însărcinarea, şi apoi noi mergem în Faptele Apostolilor, în ziua întemeierii Bisericii nou testamentare…” Şi Petru a fost prezent, desigur, când s-a dat marea trimitere, şi iată, el a ştiut că Dumnezeu s-a descoperit ca Tată în ceruri, şi în singurul Său Fiu născut, pe pământ, iar în Biserică prin Duhul Sfânt, dar într-un Nume atotcuprinzător în care este mântuirea, în care este toată binecuvântarea: „îi vei pune Numele Isus” – EMANUEL: Dumnezeu cu noi. Şi, fraţi şi surori, astfel avem Numele descoperit al Dumnezeului nostru, Numele Domnului Isus Hristos. Tată, Fiu, Duh Sfânt – Domnul Isus Hristos. Mai desăvârşit nu ni s-ar fi putut spune. Şi noi Îi mulţumim lui Dumnezeu din toată inima.

Într-una [să întrebăm]„ce zice Scriptura?” „Cum au botezat apostolii?” Desigur, n-ar folosi nimănui să citească Fapte 2.42 „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor” – mai întâi noi trebuie să ne întoarcem la învăţătura apostolilor, şi după aceea să stăruim în ea. Numai să citim teoretic, şi să facem ce şi să credem ce vrem… [nu merge]. Nu. Iubiţi fraţi şi surori, să-L urmăm pe Domnul în ascultare de Cuvântul Său, iar restul i-l lăsăm Lui.

De asemenea, să deosebim pentru totdeauna că acolo unde nu sunt primiţi solii lui Dumnezeu, acolo sunt oameni care s-au pus de la sine, spre a stăpâni şi a decide asupra altora. În mijlocul nostru nici un om n-are ceva de spus. Aici Cuvântul lui Dumnezeu contează, aici să se facă voia lui Dumnezeu.

Şi de asemenea, să fie spus aici, în toată smerenia… Dar deja de ieri a fost pe inima mea. Voi ştiţi că eu am apreciat şi cunoscut slujba fratelui Branham, am fost legat în interiorul meu cu aceasta. La înmormântarea lui eu am fost singurul european. Dar când noi am vorbit ieri despre cum i-a poruncit Domnul lui Moise să-l însărcineze pe Iosua, pe loc mi-am adus aminte de ultima mea discuţie cu fratele Branham. Iar ultimele cuvinte, ultima întrebare din acea parcare din Louisville, Kentucky, înainte de a intra în maşina lui, a fost: „Frate Branham, am şi eu dreptul să mă rog pentru bolnavi?” Şi răspunsul lui a fost: „Frate Frank, oricine a fost chemat de Dumnezeu ca să predice evanghelia, este chemat să se roage pentru bolnavi. Tu de asemenea.” Şi ştiţi ce s-a întâmplat după aceea? Şi-a pus mâinile peste mine, înainte de a urca în maşina lui, în acea parcare din Louisville, Kentucky. Pentru mine a fost o zi importantă. După mult timp, mi-am amintit [aceste lucruri] ieri. Şi o spun cu respect înaintea Domnului: nici un apostol n-a avut o asemenea slujbă, până în vremea aceasta. A fost un cuprins a ceea ce a făcut Dumnezeu în Vechiul şi în Noul Testament – semnul Fiului omului, şi toate legăturile, care vă sunt cunoscute celor mai mulţi dintre voi. Şi nimeni n-ar fi putut face ce s-a întâmplat, decât dacă Dumnezeu ar fi fost cu el. Iar mie, cel mai mic dintre toţi cei pe care i-a chemat vreodată Dumnezeu, mi-a fost dăruită o parte aşa de mare: nu doar să-l cunosc pe acest bărbat, ci să cunosc pe Dumnezeul acestui bărbat; nu să ştiu doar despre însărcinarea lui, ci de asemenea să ştiu că a fost o însărcinare pe 2 aprilie 1962. Iar ultimul lucru pe care l-am trăit cu acest om, a fost că el mi-a spus „Cine a fost chemat de Dumnezeu ca să predice evanghelia, este de asemenea chemat să se roage pentru bolnavi”. Apoi şi-a pus mâinile peste mine, înainte de a intra în maşină.

Fraţi şi surori, noi n-am urmat basme meşteşugit alcătuite, ci avem Cuvântul lui Dumnezeu ca pe o candelă pentru picioarele noastre, iar aceste lucruri nici un om nu le poate ghici, nu le poate planifica: acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Şi noi suntem o parte din planul de mântuire al Dumnezeului nostru.

Timpul a trecut, Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să fie cu noi! Primiţi Cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră, şi El va face ca toate celelalte să aibă loc, spre slava Numelui Său. Amin. Să ne ridicăm, să mulţumim Domnului Dumnezeu. Să cântăm „Aşa cum sunt”… […]

În timp ce avem capetele aplecate, aş dori să întreb astăzi dacă Cuvântul lui Dumnezeu ne-a vorbit, dacă sunt unii aici care şi-au dedicat Domnului viaţa lor, dacă sunt unii care doresc să fie botezaţi. Ştiu că sunt deja 2 fraţi… poate mai sunt şi alţii care doresc să facă acest pas al ascultării şi credinţei, prin botez.

În timp ce avem capetele aplecate, aş dori să întreb dacă sunt unii care doresc să fie botezaţi – atunci ridicaţi mâinile. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7… Frumos. Vă rog să veniţi acum în faţă. Ne vom ruga pentru voi. […] Cine mai este? Vă rog veniţi în faţă. Staţi aici. Fiţi bineveniţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mai este cineva care doreşte să vină? Astăzi, dacă auziţi glasul Lui… Scumpi fraţi şi surori, aceasta este ziua voastră, ziua pe care a făcut-o Domnul pentru voi. N-o veţi uita niciodată. Botezul înseamnă să faci legământul unui cuget curat, cu Dumnezeu, prin puterea învierii lui Isus Hristos din morţi. Conform Rom. 6, noi suntem îngropaţi cu Hristos, simbolic, prin scufundare, pentru că am fost răstigniţi şi am murit împreună cu El, şi ridicarea din apă semnifică faptul că vom umbla împreună cu El într-o viaţă nouă. Aşa ne-a arătat Dumnezeu în Cuvântul Său, ca să ştiţi că nu este doar un act exterior, ci este un pas de ascultare, un pas de credinţă, un pas pe care ni-l arată sfânta Scriptură.

[fr. Frank vorbeşte cu cei ce doresc botezul – n.tr.]

Deci, este un act biblic, iar voi puteţi arăta înapoi spre această zi, atunci când vă ispiteşte Duşmanul. Ispite vin întotdeauna. Atunci puteţi să spuneţi „Eu mi-am dedicat lui Dumnezeu viaţa mea. Am murit cu Hristos, am fost îngropat cu El, prin botez – sunt răscumpărat, sunt un copil al lui Dumnezeu” – iar Duşmanul trebuie să plece.

V-aţi dedicat cu toţii viaţa Domnului?  [fr. Frank vorbeşte cu cei ce doresc botezul – n.tr.]

Atunci, haideţi să ne rugăm acum:

Tatăl nostru ceresc, ne rugăm pentru iubiţii noştri fraţi şi surori, ca tu să-i binecuvântezi, ca Tu să binecuvântezi botezul, să-l binecuvântezi pe fratele P. Schmitt, care [le] va face botezul, iar binecuvântarea Ta să-i însoţească pe scumpii noştri fraţi şi surori, până vor ajunge de la credinţă la vedere.

Binecuvântat şi lăudat să fii tu, Dumnezeul veşnic credincios. Aleluia. Amin.

Acum numai câteva cuvinte: amintiţi-ne şi pe noi în rugăciunile voastre. Amintiţi-i pe toţi cei ce predică Cuvântul. Salutăm pe fraţii noştri din America de Sud. Noi suntem uniţi într-un mod deosebit cu ei, cum a spus un frate – în toate triburile, mai multe de 60 dialecte numai în regiunea Amazonului şi Dumnezeu trimite pe cineva care suficient de smerit, care are timp şi care a putut să înveţe toate aceste dialecte, cel puţin atât cât este necesar spre a aduce Cuvântul la aceste triburi. Ne vom ruga într-un mod deosebit pentru fraţii noştri. Îi rugăm să vină în faţă. Voi trei veniţi în faţă. [fr. Frank se roagă pentru cei trei fraţi – n.tr.]

Înainte de a încheia, am dori să ne rugăm pentru cei trei fraţi ai noştri, într-un mod deosebit, ca Dumnezeu să-i binecuvânteze! Vă rog veniţi aici. Mulţumesc. Întoarceţi-vă, vă rog, spre adunare. Mulţumesc. Îi vedeţi aici pe cei trei fraţi ai noştri. Ne vom ruga pentru ei, ca Dumnezeu să fie cu ei, şi să binecuvânteze cea mai mare ţară din America de Sud, şi de asemenea, pe fraţi, şi pe fraţii cărora le vor da o bună mărturie, să-i binecuvânteze pe toţi. Aici sunt fraţi care îi cunosc pe vechii mei prieteni, de mai mult de 30 de ani… Noi am vorbit despre aceasta, cum cu multe decenii în urmă am dus mesajul în Brazilia şi Venezuela, în America Centrală şi America de Sud. Fratele C…. cu toţii îl cunoaştem pe fratele K. şi pe toţi fraţii cu care am vestit cu mulţi ani în urmă Cuvântul lui Dumnezeu, din ţară în ţară, în această parte a lumii. Şi astăzi, fraţii noştri sunt aici, şi noi ne vom ruga pentru ei, şi Dumnezeu îi va binecuvânta. Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumim din toată inima pentru fraţii noştri pe care i-ai binecuvântat, şi i-ai făcut o binecuvântare. Dumnezeule mare, fie ca ungerea Duhului Sfânt să se odihnească peste ei, Duhul de înţelepciune şi de har, să le fie dat. Fie ca ei să-i găsească pe cei pierduţi. Foloseşte-i, Doamne… Binecuvântează ţara întreagă, binecuvântează toată America de Sud şi America Centrală, binecuvântează America de Nord, binecuvântează întreaga lume – toate popoarele, toate limbile şi toate neamurile. Doamne scump, fii cu noi şi fie ca noi să învăţăm lecţiile din acest sfârşit de săptămână, ca să te ascultăm numai pe Tine şi Cuvântul Tău, şi să ne închidem faţă de orice altă influenţă. Doamne iubit, veghează asupra noastră, veghează asupra Cuvântului Tău, şi binecuvântează poporul Tău de pe tot pământul. În Numele sfânt al lui Isus. Amin. 
Treść 1 2