Viziunea 7000 - informatii globale
/ Ewald Frank
Jezik rumunjski
Drugi jezici
6. RÂNDUIT PENTRU PĂRTĂŞIA CU DUMNEZEU
Conform voii lui Dumnezeu, oamenii au fost rânduiţi de la început să trăiască în părtăşie cu El. De aceea ei, indiferent de religie sau rasă, au tendinţa să se închine unei fiinţe mai înalte. Toţi simt în ei o dorinţă nedefinită de închinare, diferind modul în care aceasta este apoi practicată. Dacă cineva nu găseşte ceva religios căruia să i se închine, atunci poate să fie Mamona, pasiuni, sportul, un oricare alt hobby sau un idol. Această dorinţă adâncă care o poartă fiecare om, indiferent dacă este sărac sau bogat, poate fi astâmpărată numai cu ceva dumnezeiesc.
Iudeii credincioşi se roagă lui Dumnezeu, care s-a prezentat lor personal în timpul lui Moise ca Dumnezeul Israelului. Un iudeu adevărat poate crede numai unicului şi singurului Dumnezeu, căci El însuşi a zis: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, Domnul este Unul …“ Circa de şase mii şapte sute de ori este scris „Domnul Dumnezeu“ — «Elohim-Iahweh» — în Vechiul Testament. Iudeii credincioşi biblic aşteaptă tot timpul venirea lui Mesia şi rezidirea templului, aşa cum le-a fost făgăduit.
Musulmanii se roagă unui dumnezeu, pe care ei îl numesc Allah. Proorocul lor, Mahomed, a crezut că Mesia a fost zămislit de Duhul, dar a tăgăduit răstignirea lui Hristos. Pentru el, El a fost un prooroc mare şi mesager al lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu l-a luat la Sine la sfârşitul slujbei, dar nu Răscumpărător şi Domn. Mahomed a predicat monoteismul absolut, dar nu a înţeles descoperirea proprie a lui Dumnezeu în Hristos pentru a face posibilă răscumpărarea.
Hinduşii cred în trinitatea lor principală care este compusă din: Brahma – creatorul, Vishu – susţinătorul, şi Shiva – distrugătorul şi înoitorul, deasemenea într-un număr mare de dumnezei şi îşi pun nădejdea în învăţătura că omul se va reîntoarce eventual ca animal în viaţa viitoare şi va trece printr-un proces de curăţire permanent până va ajunge la ţinta finală. Budiştii cred într-un fel asemănător în reîncarnare şi se bazează pe meditaţie. Ca la hinduism şi islam, şi aici se caută degeaba după un mesaj divin care să aducă la exprimare mântuirea şi nădejdea pentru veşnicie, ceea ce include biruinţa asupra morţii. Dar o religie fără mântuire şi fără o nădejde adevărată, nu este o religie deznădăjduită şi pierdută?
Ceea ce contează este «voia lui Dumnezeu» descoperită şi confirmată, căreia omul trebuie să i se conformeze. A existat o perioadă de timp în care primii oameni au trăit în paradis în părtăşie directă cu Domnul Dumnezeu. În starea aceasta originală a nevinovăţiei, ei nu au ştiut nimic despre suferinţă, durere, boală sau moarte. Fiind creaţiuni ale Celui veşnic, ei au fost rânduiţi să trăiască veşnic. Domnul Dumnezeu le-a dat oamenilor o voinţă liberă, astfel încât ei se pot decide pentru viaţă sau moarte. Ei pot să aleagă între bine şi rău, ascultare şi neascultare, credinţă şi necredinţă. Aşa este cu noi toţi şi astăzi. Atunci la început era vorba despre ascultare, la care din păcate au dat greş: întâi Eva, apoi Adam. Ea a ascultat de argumentele şi minciunile lui Satan în chip de şarpe, a fost ispitită, a căzut în păcat şi l-a tras şi pe Adam în aceasta. Prin aceasta, căderea în păcat a fost perfectă. Astfel au ajuns amândoi, prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu, sub influenţa duşmanului şi au trebuit să moară. Domnul Dumnezeu a împlinit avertizarea şi i-a alungat din paradis. Legătura cu El a fost întreruptă, suferinţa, boala şi moartea au venit asupra întregii omeniri, deşi duşmanul a făgăduit: „Hotărât, că nu veţi muri … veţi fi ca Dumnezeu …“ (Gen. 3).
Nimeni să nu-şi spele mâinile în nevinovăţie şi să spună: „Ce mă interesează pe mine!“, căci fiecare bărbat şi fiecare femeie, fiecare fată, fiecare băiat ar fi procedat exact ca Adam şi Eva — da, ei o mai fac şi astăzi. Dumnezeu ne cunoaşte pe toţi şi a ştiut că nici un om nu poate să împlinească cerinţele şi poruncile Sale. Şi totuşi El, în dreptatea Lui, ne-a lăsat să recunoaştem fărădelegile şi neascultarea faţă de El.
Dacă nu ar exista o lege dumnezeiască, nimeni nu ar putea fi condamnat pentru încălcarea ei, şi nimeni nu ar vedea necesitatea iertării şi mântuirii. Noi toţi am fost născuţi în această lume pierdută şi despărţită de Dumnezeu, de aceea avem nevoie de împăcarea cu El. Conştiinţa îi avertizează pe toţi, chiar şi pe cei care nu au auzit niciodată mesajul divin şi nu au citit niciodată Biblia. Fiecare ştie când minte, înşeală, fură sau face altceva nepermis. Toţi, fie săraci sau bogaţi, buni sau răi, au devenit la fel de vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Nimeni să nu spună că el n-a omorât pe nimeni sau că nu a comis vreo altă infracţiune, deci nu este aşa de rău. Deasupra tuturor stă pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu, de aceea toţi trebuie să moară. În viaţă nu este nimic mai sigur decât moartea, căci „… oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.“ (Evrei 9, 27). Noi suntem răspunzători pentru faptele noastre.
Prin căderea în păcat a fost întreruptă părtăşia cu Dumnezeu. Dar El s-a gândit la noi şi El însuşi a croit o cale pentru noi prin Singurul care putea spune: „EU sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine.“ (Ioan 14, 6). Domnul a venit la noi în dragostea şi mila Lui nemărginită, pentru ca noi să putem merge la El.
Pentru că noi am devenit vinovaţi în trupul acesta pământesc, El a trebuit să vină în trup pentru ca astfel Singurul nevinovat să ocupe locul întregii omeniri, să ia vina tuturor asupra Lui şi să ne împace cu Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat în Isus Hristos, Domnul nostru, a cărui strigare sună astfel: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.“ (Mat. 11, 28). Astfel de oameni care vin la El, pot să fie siguri când bate ultimul lor ceas, că duhul lor este încredinţat Lui şi El va da întotdeauna acelaşi răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.“ (Luca 23, 43). Cine trăieşte conştient fără El, va şi muri fără El. Mântuiţi sunt numai acei care trăiesc cu Hristos şi mor în El (Rom. 14, 7-8; Apoc. 14, 13).