Mission Populaire Libre

Jésus-Christ est le même hier, aujourd'hui et éternellement" (Hèbreux 13:8)

Langue:

Respekt / William Branham

Langue: roumain




15. 10. 1961, Jeffersonville, Indiana - SUA

Nu demult am părăsit spitalul. Mamei mele îi mergea mai bine, astfel am putut veni. Eu am pus totul în mâna Domnului. Eu sunt un pic răguşit pentru că am răcit. Dar totuşi am crezut că trebuie să vin aici şi să vă vizitez. Căci dacă o văd pe mama mea acolo, ştiu că şi mamele şi taţii care sunt aici, da, noi toţi vom ajunge odată acolo. Eu sunt aşa de mulţumitor pentru că ştiu că ea este pregătită să plece.

Încă ceva vreau să aduc la exprimare în faţa adunării. Eu cred că mai înainte am văzut-o pe sora Wilson. Fratele şi sora Sothmann sunt aici in clădire. Şi alţii s-au oferit pentru ajutor, să rămână noaptea la mama mea. Aceasta este foarte loial. Eu preţuiesc foarte mult ce aţi făcut. Familia este foarte obosită, după cum ştiţi am fost în fiecare noapte la ea. Pentru că aproape toţi lucrează, sunt mai mult eu şi Meda acolo, sau Deloras. Dar ea mai are copii care merg la şcoală. De aceea este într-adevăr greu, pentru că suntem numai noi doi. Suntem obosiţi, de-abia mai putem merge şi de-abia mai putem deosebi ziua de noapte, mai ales dacă se ajunge la vârsta pe care o are Meda şi eu acum. Voi ştiţi că nu sunt necesare multe nopţi până la epuizare, dacă ai o anumită vârstă.

Mai demult credeam că pot să rămân treaz zi şi noapte. Când veneam cu fordul meu din California, mă opream la marginea străzii şi dormeam un pic. Eu aveam nevoie de şase sau şapte zile pentru drum. Eu călătoream zi şi noapte. Când eram obosit, coboram de pe stradă în preerie, aruncam o pătură pe mine, dormeam două ore şi mergeam mai departe. De atunci s-au schimbat multe cu mine, frate Neville. Eu observ că nu mai sunt de 25 de ani.

Este o prioritate să fim în seara aceasta în casa Domnului. Azi dimineaţă mi-am adus câteva notiţe, ceea ce mi-a dat Domnul şi despre ce vreau să vă vorbesc. Eu m-am gândit că poate o voi face în dimineaţa aceasta, înainte de a mă ruga pentru bolnavi. Dar pentru că am întârziat azi dimineaţă la răspunsul întrebărilor, am crezut că dacă îi merge mai bine mamei mele, atunci ar fi poate un semn ca eu să vin în seara aceasta aici şi să vorbesc pe scurt, în cazul în care nu deranjez planul fratelui Neville.

Acolo în cameră am auzit mai înainte o mărturie minunată de la o soră creştină, care este în seara aceasta printre noi. Azi dimineaţă a fost în rândul de rugăciune. Ea a venit pentru altcineva şi s-a rugat. În camera ei care este foarte întunecoasă, atârnă tabloul „Ultima cină“. În această cameră nu intră deloc soarele. Dar azi după masă la ora trei, a intrat lumina pe care am văzut-o aici, după ce am predicat despre epocile Bisericii, în culorile curcubeului şi a rămas exact deasupra capului Domnului Isus. Ea a privit câteva momente, apoi s-a dus şi i-a spus sorei ei; eu le-am înţeles. Ele s-au întors şi au privit mirate un timp îndelungat — aproximativ o oră. Apoi ele au chemat un predicator din vecinătate — a fost fratele Stricker —, ca să vadă fenomenul. Ei s-au aşezat şi au privit până aproximativ la ora şaptesprezece. Ele l-au rugat pe predicator să se roage, dar el a fost aşa de mişcat încât pur şi simplu nu s-a putut ruga.

Direct după aceea unul din ei a adus un mesaj. Ei au adus la exprimare interpretarea lor proprie despre ceea ce înseamnă. Dar după aceea a venit un mesaj, şi în mesaj se spunea că ei au interpretat fals, că ei nu au interpretat corect. Eu cred că aşa este, nu-i aşa soră Bruce? Ei nu au tălmăcit corect. Se spunea că lor le-a fost dat semnul acesta ca recunoştinţă că ei cred acest mesaj care vine din această capelă. Se mai spunea că ei vor vedea că vor avea loc lucruri şi mai mari ca acestea; ei vor vedea chiar îngeri coborând şi urcând.

Noi trăim în ultimele zile. Noi suntem aproape de sfârşitul timpului. Poate se aude îngrozitor pentru unii oameni, dar nu pentru creştini. Eu sunt bucuros că ne aflăm aici. Eu sunt bucuros că am ajuns la sfârşit.

Odată am spus aceasta într-o adunare. Cineva m-a întrebat: „Ce vrei să zici? Tu zici că eşti bucuros că vei vedea sfârşitul lumii?“

„O da!“ am răspuns eu. „Sigur!“

El a spus: „Aceasta nu este normal, dacă cineva vrea să vină sfârşitul lumii.“

Eu am răspuns: „La sfârşitul lumii, în timpul acela, vine Isus. Pe El vreau să-L văd“, şi am continuat: „Aceasta stă scris în Biblie: ,… tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.‘“

Este un privilegiu să ştim că aceste lucruri vechi ale vieţii vor înceta în ziua aceea şi Îl vom vedea pe El.

Demult, când mai exista încă sclavia, aşa se povesteşte, era odată un negru bătrân. Atunci se mai cântau cântările vechi în adunări. Ei se adunau şi se predica şi sclavilor. Ei aveau adunări. Într-o seară bărbatul acesta bătrân a fost salvat. Când a fost salvat, a recunoscut că a devenit liber. În dimineaţa următoare, el a început să le povestească celorlalţi sclavi de pe plantaţie şi spunea: „Eu sunt liber.“

Şeful lui a trecut pe acolo, l-a luat deoparte şi a spus: „Fii atent, Sam. Ce aud că povesteşti printre sclavi? Că eşti liber?“

El a răspuns: „Desigur, şefule. Este adevărat. Ieri seară am fost eliberat într-o adunare de legea păcatului şi a morţii.“ Asta este! Asta este!

Eu am fost eliberat de legea păcatului şi a morţii. Şi voi aţi fost legaţi, dar acum sunteţi liberi. Eu am spus deja azi dimineaţă: moartea rămâne numai împreună cu păcatul. Păcatul şi moartea este acelaşi lucru. Dacă plecaţi de la păcat, atunci plecaţi şi de la moarte. Dar atâta timp cât sunteţi în păcat, sunteţi în moarte. Dacă sunteţi liberi de legea păcatului şi a morţii, atunci aţi devenit o creatură nouă în Hristos, şi atunci sunteţi liberi.

Şeful lui a spus. „Crezi tu într-adevăr, Sam?“

El a răspuns: „Desigur. Domnul m-a chemat ieri seară ca să vorbesc poporului meu şi să le spun că şi ei pot deveni liberi de legea păcatului şi a morţii. Chiar dacă suntem sclavi, putem deveni liberi de legea păcatului şi a morţii.“

El a întrebat din nou:: „Sam, crezi tu într-adevăr?“

El a răspuns: „Şefule, eu nu ştiu ce vrei să faci cu mine dacă îţi spun aceasta, dar eu îţi spun: Eu sunt un om liber!“ Şi el a repetat: „Eu sunt liber de legea păcatului şi a morţii.“

Atunci el i-a dat răspunsul: „Sam, ştii, şi eu sunt creştin. Şi pentru că Hristos te-a eliberat de păcat şi de moarte şi pentru că acum eşti un creştin şi simţi că trebuie să le spui fraţilor tăi despre aceasta, te eliberez în dimineaţa aceasta. Eu voi semna documentul. Tu vei putea merge ca om liber, care nu mai este legat de nimeni, ca să le predici fraţilor tăi Evanghelia.“

Se povesteşte că bărbatul acesta bătrân a mai predicat mulţi, mulţi ani. Într-o zi el a ajuns la sfârşitul drumului său, aşa cum ne este destinat tuturor. Când a ajuns la capătul drumului său, s-a îmbolnăvit. El a fost mai multe ore inconştient. Mulţi dintre fraţii lui albi au venit să-l viziteze. Din întâmplare, când s-a trezit se aflau mulţi în clădire. El a privit în jur şi a zis: „Înseamnă că nu sunt încă dincolo?“

Ei au spus: „Sam, tu ai dormit.“

„Nu“, a răspuns el, „eu nu am dormit. Eu am fost dincolo.“

Fraţii predicatori au spus: „Sam, povesteşte-ne ce ai văzut dincolo.“

El a spus: „Eu am trecut printr-o poartă de perle mare, albă. Când am intrat acolo, am văzut tronul. Şi L-am văzut pe El! Apoi a venit un înger şi m-a întrebat: ,Tu eşti Sam?‘“

Eu am răspuns: „Da, eu sunt.“

Apoi el a spus: „Sam, aici este haina ta şi cununa pentru tine. Tu le-ai dobândit prin munca ta mare pe pământ.“

Dar el a răspuns: „Nu vorbi cu mine despre o haină şi o cunună ca răsplată.“

El a întrebat: „Ce ai vrea ca răsplată?“

El a răspuns: „Eu vreau să-L privesc o mie de ani.“

Eu cred că noi toţi simţim aşa, nu-i aşa? Eu nu vreau haine, cununi şi palate. Eu vreau numai să-L văd pe El. Eu vreau să-L văd numai pe El. Nu simţiţi tot aşa? În timp ce fac aceasta, frate Neville, vreau să ţin mâna ta. Noi am putea s-o facem împreună şi eu aş spune: „Mai ştii frate Neville cum am trecut prin „gros şi subţire“ în capelă şi am ţinut împreună în toate lucrurile? Dar vedeţi, ce avem voie să vedem: Fiul Dumnezeului celui viu. Nu ar fi minunat să privim şi să vedem faţa Lui?

Eu L-am văzut în toată viaţa mea de două-, da, de trei ori într-o viziune. De fiecare dată El arăta la fel. Dar în toată lumea nu există nici un artist, care să poată picta înfăţişarea Lui. Ei poate pictează ceva care seamănă cu El. Dar pentru mine El arăta ca un bărbat, prin al cărui Cuvânt lumea ar rămâne pe loc, şi totuşi aşa de blând şi plin de dragoste. Sunt mai multe însuşiri caracteristice decât pot fi cuprinse de pensula unui pictor. Eu vreau să-L văd într-o zi în persoană.

Eu m-am gândit deseori că L-aş fi auzit cu plăcere când şi-a deschis braţele şi a zis: „Veniţi la Mine.“ Ce obosit şi istovit o fi arătat după călătorie, când El a zis: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima.“ Asta aş fi auzit cu plăcere de la El. În ziua aceea nu am fost acolo. Atunci nu am fost cu Petru, Iacov şi Ioan. Dar eu sper că în ziua aceea voi fi cu ei, când Îl voi auzi pe El spunând: „Bine, rob bun şi credincios; intră în bucuria stăpânului tău.“

Dacă ne gândim că toţi acei care au scris Biblia: Isaia, Ieremia, Pavel, apostolii şi toţi fraţii scumpi vor fi acolo! Indiferent unde se află acum, El este acelaşi Dumnezeu care i-a ales pe ei să vadă lucrurile dinainte, să le scrie, care le-a dat darurile ca: proorocia, vorbirea în limbi, semne şi minuni, despre care este scris în Biblie. Cu aceşti bărbaţi, indiferent unde se află acum, vom fi împreună. Acelaşi Dumnezeu face acum acelaşi lucru. Nu mai este o presupunere; noi ştim că El este acum într-adevăr prezent, şi noi ştim că este aşa. Nu ar trebui să fim cei mai fericiţi oameni de pe pământ? Ce vrem mai mult?

Azi după masă am vorbit cu un bărbat mai în vârstă. Eu cred că a spus că este în vârstă de optzeci şi opt sau optzeci şi nouă de ani. El a devenit nu demult credincios. Eu l-am botezat în Numele lui Isus Hristos. El nu avea nimic în afară de costumul de duminică cu care era îmbrăcat. Aşa am mers la apă. Eu cred că fratele Wood i-a dat o pereche de pantaloni, apoi l-am botezat aici în apă. El mi-a povestit din tinereţea lui. Acum el este un bărbat bogat. Când a fost tânăr, a lucrat pentru 30 de dolari pe lună. El s-a căsătorit când a fost mai în vârstă. El a povestit cum a avut dorinţa să nu mai cerşească la bătrâneţe şi să doarmă pe stradă. El a economisit fiecare bănuţ, până a putut investi. A avut câştig şi a crescut. Acum are optzeci şi ceva de ani. Eu cred că a spus că are aproape nouăzeci, mai poate merge bine şi azi dimineaţă a fost aici în adunare. Astăzi este aşa de bogat, încât nu mai trebuie să se îngrijoreze. Chiar dacă ar mai trăi o sută de ani, el nu ar avea griji financiare. El este un frate bun, smerit şi face tot posibilul pentru ceilalţi creştini.

Eu am spus. „Şi la toate acestea, frate iubit, Dumnezeu ţi-a întins mâna în mila Lui şi ţi-a dăruit viaţa veşnică şi locuinţa cerească la vârsta de peste optzeci de ani.“ Ce şi-ar mai putea dori ca cunună a vieţii sale?

În ciuda tuturor bogăţiilor pe care le putem aduna, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le putem face pe pământ — indiferent ce este, ce a realizat un om: el trebuie să moară o dată şi să lase totul aici.

Nu râvniţi la bogăţiile zadarnice ale acestei lumi …

Aşa este. Ţineţi tare de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu. Eu iubesc această cântare. Noi am cântat-o deseori în capelă.

Acolo este aşezată mama mea cea bătrână în seara aceasta. Dacă aş avea o sută de milioane de dolari, aş da fiecare bănuţ ca să pot vorbi o oră cu ea. Asta aş face. Desigur! Şi dacă ea ar avea o sută de milioane de dolari, ce i-ar folosi acum? Nimic. Ea nu lasă bogăţii pământeşti. Dar un lucru lasă ea: ea Îl cunoaşte pe Domnul Isus ca Mântuitorul ei. Acesta este lucrul principal.

În faţa acestor lucruri, vrem să ne facem personal inventarul în seara aceasta, fiecare din noi. Înainte de a ne ruga, vrem să ne gândim: „Cum stau eu în faţa lui Dumnezeu în seara aceasta?“ Noi vrem să ne cercetăm inimile şi să constatăm. „Doamne, dacă am jignit pe cineva, dacă am cauzat ca un picior să cadă de pe drumul cel bun, dacă am spus sau am făcut ceva greşit, atunci iartă-mă, o Dumnezeule.“

Credinţa Mea este aproape de Tine

O, Mielule de pe Golgota …

Ţine-mă pe drumul tău, Doamne. Ţine-mă numai în voia Ta. Indiferent dacă eşti tânăr sau bătrân, noi nu ştim ce vârstă ai — dacă eşti de optzeci de ani şi trăieşti până dimineaţă, atunci ai trăit mai mult decât unii băieţi şi fete de şaisprezece ani. Mulţi băieţi şi fete de şaisprezece ani vor fi chemaţi să se întâlnească cu Dumnezeu, înainte de a începe o nouă zi. Aşa este. Vârsta nu are importanţă. Întrebarea este: sunteţi pregătiţi să vă întâlniţi cu El? Acesta este lucrul principal.

Să ne gândim asupra acestor lucruri, în timp ce ne rugăm acum şi ne aplecăm capetele.

O, Tată al vieţii plin de milă şi sfânt, cu teamă venim în prezenţa Ta pentru a-ţi aduce Ţie, Dumnezeului atotputernic, mulţumire din adâncul inimilor noastre pentru privilegiul de a fi în seara aceasta aici. Când am fost mai înainte la spital, am văzut oameni acolo care erau inconştienţi, unii sângerau şi zbierau, alţii nu mai erau normali şi erau legaţi de pat. O, Dumnezeule, eu mă rog, ca fiecare din ei să fie pregătit, Tată, pregătit să se întâlnească cu Tine, dacă vor trece din viaţa aceasta. Noi ne gândim Doamne, că am putea fi noi acolo, oricare din noi de aici, dacă nu ai fi avut milă de noi. Dar Tu ne-ai ţinut în viaţă, ca să ne întâlnim în seara aceasta din nou şi să ne pregătim. Aceste lucruri ne trec prin inimă şi minte, Doamne. În timp ce Tu cercetezi rărunchii şi inima: dacă este ceva necurat în noi, Doamne, atunci ia-o, Tată. O, Dumnezeule, închină sufletele noastre Ţie.

Noi Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut, şi pentru ceea ce noi credem că Tu vei mai face. Şi pentru lumina care a apărut astăzi în casa sorei Bruce, Îţi mulţumesc, Doamne. Aceasta a întărit-o.

Acum mă rog, Doamne, ca sufletele noastre să primească în seara aceasta înviorare tot timpul în această capelă în prezenţa Ta. Noi Îţi mulţumim pentru această capelă, Tată. Noi Îţi mulţumim pentru pastorul de aici, pentru fratele nostru Neville. El este un bărbat smerit, un om cinstit, un bărbat plin de dragostea lui Dumnezeu pentru Hristos şi Biserica Lui. Eu mă rog ca Tu să-l binecuvântezi pe el, pe soţia lui şi copiii lui. 

Doamne, fie ca ei să mai locuiască mult timp printre noi pe pământ. Îngăduie. Nu lăsa să se apropie boala de ei. Ţine-i sănătoşi. Nu lăsa boala să se apropie nici de noi, Doamne, şi ţine-ne sănătoşi ca să-Ţi putem sluji.

Acum ne punem sufletele pe altar, pentru ca Tu să le cercetezi, înainte de a-mi deschide imediat ochii ca să citesc Cuvântul Tău, dacă este în voia Ta şi voi rupe pâinea vieţii poporului Tău. Doamne, ajută-mă să spun ceva care să-i ajute unui suflet istovit în seara aceasta. Dăruieşte şi cuvinte pentru corectare, ca să ştim cum trebuie să ne comportăm, ce trebuie să facem şi cum trebuie să trăim în lumea aceasta, dacă aşteptăm să facem cerul locuinţa noastră. Îngăduie, Doamne. Vindecă bolnavii. Dacă sunt bolnavi printre noi, Doamne, noi ne rugăm ca Tu să-i vindeci. Întăreşte-i pe cei obosiţi. Noi ne rugăm pentru ei.

Noi nu ne rugăm numai pentru Biserica aceasta, ci şi pentru toate Bisericile din toată lumea, unde sunt aduse rugăciuni şi cereri înaintea lui Dumnezeu, şi pentru multe sute de inimi flămânde ale sfinţilor care strigă: „Vino, Doamne Isuse, vino.“ TU vei auzi sigur chemarea noastră şi vei veni într-o zi.

Dacă vom adormi înainte de venirea Ta, atunci noi ştim că trâmbiţele vor suna şi morţii în Hristos vor fi înviaţi primii. Noi vom veni într-o zi şi vom sta în prezenţa Ta. Noi Îţi mulţumim şi aşteptăm acest timp. Pregăteşte acum inimile noastre, căci noi ne rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Eu nu mi-am propus să vorbesc prea mult în seara aceasta, ci poate treizeci, patruzeci de minute despre o temă. Dar mai întâi vreau să citesc un text biblic din Psalm 105. Noi citim inclusiv vers. 15. Eu vreau ca voi să ascultaţi atenţi când va fi citit Cuvântul, căci Cuvântul lui Dumnezeu nu va da niciodată greş.

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui! Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui! Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui! Aduceţi-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, de minunile şi de judecăţile rostite de gura Lui, sămânţă a robului Său Avraam, copii ai lui Iacov, aleşii Săi! Domnul este Dumnezeul nostru: Judecăţile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul. EL Îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om, de legământul, pe care l-a încheiat Avraam, şi de jurământul, pe care l-a făcut lui Isaac; El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel, zicând: ,Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire, care v-a căzut la sorţ.‘ Pe atunci ei erau puţini la număr, şi străini în ţară; mergeau de la un neam la altul, şi de la o împărăţie la un alt popor; dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească, şi a pedepsit împăraţi din pricina lor. ,Nu vă atingeţi de unşii Mei, — a zis El — şi nu faceţi rău proorocilor Mei!‘“

De aici vreau să iau o temă; sună astfel: Respect. Noi am citit aici ce a spus David înaintea Domnului. Noi Îi suntem datori respect lui Dumnezeu. Aceasta este ceva care vreau să imprim în inima fiecăruia care se află aici în seara aceasta: ca să respectăm tot ce vedem că se întâmplă. Noi trebuie să respectăm. David a zis că El a pedepsit popoare şi împăraţi din pricina Israelului, atunci când mai erau puţini la număr. Poate el s-a referit la Avraam, Isaac şi Iacov. Dumnezeu a pedepsit naţiuni şi împăraţi şi a zis: „Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu faceţi rău proorocilor Mei!“

În Eclesiastul 12, vers. 13 este scris: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.“

Rezultatul final este: teamă de Dumnezeu. Voi nu puteţi avea respect, numai dacă aveţi teamă. Voi trebuie să aveţi teamă de Dumnezeu. Solomon a spus în Proverbe:

„Teama de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.“

Aceasta nu înseamnă că trebuie să vă fie frică de El, ci înseamnă: să aveţi teamă şi respect faţă de El. Dacă aveţi respect faţă de Dumnezeu, atunci aveţi teamă de Dumnezeu. Vouă vă este teamă că Îi displăceţi Lui în vreun fel. Vouă vă este teamă că aţi putea face ceva greşit. Voi nu vreţi aceasta.

Eu am respect faţă de mama mea. Eu am respect faţă de nevasta mea. Eu am respect faţă¼ de Biserica mea. Mie îmi este teamă faţă de toţi slujitorii lui Dumnezeu, ca să nu le pun nici o piedică în drum. Eu am respect faţă de oameni. Mie îmi este teamă faţă de oamenii din oraşul acesta, ca să nu fac nimic greşit ceea ce i-ar face să creadă că nu sunt un creştin.

Vedeţi, înainte de a putea avea respect, trebuie să aveţi teamă. Dumnezeu cere respect. Dumnezeu cere aceasta şi teama o aduce cu sine. Noi ştim că teama aduce respect.

Să luăm de exemplu un bărbat care este un fermier sau un muncitor. Nimeni nu-i dă atenţie. Dar dacă primeşte un post la poliţie şi apoi se plimbă pe stradă ca poliţist cu insignă şi uniformă, atunci şi cel care poate cu o zi înainte nu ar fi vrut să aibe nimic de-a face cu el, vorbeşte cu el: „Hallo John! Cum îţi merge?“ Cum se întâmplă aceasta? Este un fel de teamă, un fel de respect care s-a format prin aceasta. Acelaşi lucru este dacă cineva este ales ca primar pentru un oraş.

Cine ar fi în seara aceasta preşedintele Kennedy, dacă el nu ar fi preşedinte? Ce ar fi dacă el ar mai lucra ca muncitor la „Colgate“ pentru patruzeci de dolari pe săptămână? Dacă ar veni prin oraşul acesta, atunci nimeni nu l-ar băga în seamă în afară de însoţitorii lui. Dar pentru că este preşedintele Statelor Unite, i se cuvine respect, nu-i aşa?

Aşa este şi cu Dumnezeu. Pentru că El este Dumnezeu, I se cuvinte respect. Aşa este. Noi trebuie să-L respectăm. Noi trebuie să avem teamă faţă de El; aceasta aduce cu sine respect. Aceasta cere Dumnezeu pentru Sine şi pentru toţi slujitorii Săi. Dumnezeu cere respect pentru slujitorii Săi. EL are slujitori. Cum ştim noi că ei sunt slujitorii Lui? Pentru că El confirmă aceşti slujitori prin Cuvântul Său. EL ia aceşti slujitori şi îi face slujitorii lui Dumnezeu şi dovedeşte că ei sunt slujitori, lăsând să lucreze Cuvântul Său prin aceşti slujitori. Dacă îl respectaţi pe slujitor, Îl respectaţi pe Dumnezeu. Dacă¼ eu vă respect pe voi şi voi mă respectaţi pe mine — dacă noi ne respectăm reciproc —, atunci Îl respectăm pe Dumnezeu.

Nu a spus Isus: „Adevărat vă spun că, oridecâteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.“? „Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării … căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.“ Noi ştim că ei — că noi, pentru că suntem copiii lui Dumneezeu, suntem o parte din Dumnezeu. Dumnezeu cere acest respect şi Dumnezeu arată care sunt copiii Lui. EL arată aceasta prin semnele şi minunile care se întâmplă.

Noi vom începe acum cu câţiva din oamenii aceştia. Poate începem cu Noe. Noe a avut o descoperire de la Dumnezeu, care era total în contradicţie cu ceea ce dovedea ştiinţa ca fiind corect. Dar el a vorbit cu Dumnezeu, şi Dumnezeu a vorbit cu el. El a început să pregătească o corabie. Batjocoritorii, despre care zice Biblia că se vor ridica şi în ultimele zile ca atunci, l-au batjocorit pe Noe. Ei credeau că este nebun, pentru că el construia o corabie. Dar Dumnezeu a lăsat judecata asupra batjocoritorilor, pentru că nu au ascultat de mesagerul lui Dumnezeu şi nu au intrat în corabie pe baza predicii. Atunci Dumnezeu a trimis judecata asupra pământului. Mai întâi El a pregătit totul pentru cei care vor accepta, ca să scape. Dar dacă nu vroiau să scape, mai rămânea numai un singur lucru. Dacă nu acceptă ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru salvare, atunci mai rămâne numai un singur lucru, şi anume judecata dumnezeiască.

Voi vă puteţi decide numai între două lucruri: pentru milă sau judecată. Voi trebuie să vă decideţi pentru una sau pentru cealaltă. Aici ne aflăm noi în seara aceasta. Ori acceptăm mila lui Dumnezeu, sau cădem sub judecata Lui. Nu există nici o posibilitate să treci pe lângă aceasta. Dumnezeu face un drum pentru fiecare din cei ce vor să fie salvaţi. Ceilalţi trebuie să treacă prin judecată; dar nu pentru că aşa vrea Dumnezeu, ci pentru că ei înşişi s-au hotărât pentru aceasta. Ei au ales aceasta. Aici ne aflăm în seara aceasta, prieteni: în faţa aceluiaşi lucru. Ori luăm drumul lui Dumnezeu ca să scăpăm, sau trecem prin judecată. Ori una, ori cealaltă. Nu sunteţi bucuroşi în seara aceasta că aţi ales drumul de scăpare? Toţi acei care nu aleg drumul acesta de scăpare, trebuie să treacă prin judecată.

Acolo mai este un alt bărbat despre care vreau să vorbesc. A fost odată un prooroc mare, puternic cu numele de Moise. Poporul Israel trebuia să fi recunoscut din Scriptură că Dumnezeu vrea să-i elibereze şi să-i scoată din Egipt. Dar când Dumnezeu a pregătit bărbatul Lui şi l-a trimis în Egipt, ei nu au avut respect faţă de el. Ei l-au respins şi au zis: „Vrei să ne ucizi şi pe noi cum ai făcut-o cu egipteanul?“ De aceea ei au rămas în sclavie încă patruzeci de ani. Ei au rămas în sclavie pentru că au refuzat să-l respecte pe eliberatorul care a venit să-i elibereze. Din cauza aceasta au rămas mai departe în sclavie. Dumnezeu nu a vrut ca ei să rămână acolo, căci era timpul potrivit, dar ei au mai rămas patruzeci de ani pentru că au refuzat să primească ocazia de scăpare pe care le-a pregătit-o Dumnezeu. Eu cred că în seara aceasta este aşa; exact aşa.

Ei au refuzat să iasă afară. Dar Dumnezeu era decis şi a făgăduit aceasta lui Avraam şi urmaşilor lui când a încheiat legământul cu el, aşa cum am citit în seara aceasta în Psalmul lui David. EL a făgăduit că va face ceva anume, şi Dumnezeu va împlini întotdeauna făgăduinţa Lui. EL totuşi i-a scos afară, dar trecuse deja aproape o generaţie întreagă până atunci. Generaţia veche care a râs de Moise şi nu a primit mesajul, a murit în timpul celor patruzeci de ani. Moise a venit atunci la o altă generaţie. Vedeţi voi ce vreau să spun? Dacă ei nu primesc, atunci Dumnezeu va lăsa să moară generaţia aceea şi va lua o altă generaţie în care se va întâmpla. Ei au respins. Noi constatăm că generaţia următoare crescuse, când Moise a venit acolo şi a fost confirmat.

Voi ştiţi, Moise se temea să meargă încă o dată acolo. El avea optzeci de ani. Înainte cu patruzeci de ani fugise el de acolo. Când a vorbit cu Dumnezeu la rugul aprins, el a spus: „Cine să le spun că m-a trimis?“ Dumnezeu nu se descoperise niciodată cu un Nume, de aceea el a întrebat: „Cine să le spun că m-a trimis? Dacă le spun că Dumnezeul părinţilor voştri mi-a apărut, atunci ei vor întreba: ,Cum îl cheamă pe Dumnezeul părinţilor noştri?‘ Ce să le răspund?“

EL i-a răspuns lui: „Aşa să le vorbeşti: EU SUNT Cel ce sunt. Spune-le: EU SUNT Cel ce sunt.“ Şi El l-a întrebat pe el: „Ce ai în mâna ta, Moise?“

El a răspuns: „Un toiag.“ Când l-a aruncat pe pământ, a devenit un şarpe. Apoi şi-a băgat mâna în sân şi era plină de lepră. Când a băgat-o încă o dată şi a scos-o, era vindecată.

EL a zis: „Mergi şi fă minunile acestea în faţa poporului, căci este o confirmare. Prin aceste semne ei vor recunoaşte că Eu te-am trimis pentru eliberarea lor.“ O, frate! Dumnezeu face aceasta întotdeauna. Dumnezeu dă întotdeauna semne supranaturale.

Când a ajuns acolo, el a adunat poporul şi a făcut minunile înaintea lor. Atunci întregul popor i-a dat crezare; fiecare din ei. Apoi s-au dus în palat şi au vorbit despre eliberare. Dar faraon a hotărât să nu-i elibereze. Dumnezeu a trimis judecata peste faraon. Noi ştim ce s-a întâmplat în Egipt.

Este ciudat, dar după ce au văzut şi au recunoscut că toate aceste semne au fost făcute de Dumnezeu, când au ajuns la Marea Roşie ei s-au îndoit că acelaşi Dumnezeu este în stare să le pregătească o cale de scăpare.

În aceasta şi noi facem greşeli. Dacă ne vine pe drum o boală uşoară, o nenorocire mică, o greutate, atunci aproape cădem. Dacă unul nou în credinţă este batjocorit şi se spune: „Acum eşti un fanatic sfânt“, atunci se răspunde imediat: „Eu nu vreau să fiu numit ,fanatic sfânt‘!“ Şi deja vin îndoielile.

Atunci este momentul în care trebuie să rămâneţi stabili. Acesta este timpul în care trebuie să-l respectaţi pe mesager. Acesta este timpul în care trebuie să-I daţi slava lui Dumneezeu. 

Moise a spus: „Zece minuni am făcut deja în faţa voastră. Dumnezeu v-a arătat zece minuni şi acum vă este frică de mare? Ce să se mai întâmple ca să credeţi?“ El a mers, a luat toiagul şi a întins mâna peste mare. Imediat s-a ridicat un vârtej, a împărţit marea şi au trecut dincolo. Dar când au ajuns dincolo au început deja să cârtească, că nu au pâine. Vedeţi, este întotdeauna acelaşi lucru. Dumnezeu le-a trimis atunci pâine din cer. Apoi s-au plâns că nu mai au apă. O obiecţie după alta.

Voi spuneţi: „Poate simbolizează necredincioşii.“ Poate este aşa. Aşa este, a fost un popor amestecat în exod.

Dar eu vreau să vă aduc aminte de altceva. Dacă Dumnezeu a trimis mesagerul, l-a confirmat prin semne, astfel că el era mesagerul trimis de Dumnezeu, atunci ar fi trebuit să asculte de acest mesager. Exact aceasta. Ei ar fi trebuit să-l creadă şi să-l respecte. Observaţi-i pe Iosua şi Caleb. Ei erau de partea lui. Desigur. Prin ce trebuia să treacă Moise, treceau şi ei. Dacă Moise avea dreptate sau nu — ei erau totuşi de partea lui, pentru că au recunoscut că el este mesagerul lui Dumnezeu.

Noi constatăm că Maria, care era o proorociţă, şi Aaron, marele preot, au râs că Moise şi-a luat o femeie etiopeană. Ei s-au gândit: „Nu sunt destule femei printre noi cu care se putea căsători, în loc să o ia pe femeia aceasta?“ Nu a fost alegerea lui Moise, a fost alegerea lui Dumnezeu pentru Moise. Când au batjocorit, Dumnezeu s-a înfuriat şi a trimis lepra asupra Mariei, proorociţa. Ea era sora lui Moise. Ce ne spune aceasta? Ea a fost o proorociţă; dar ce a făcut ea? Ea a râs şi nu a avut teamă faţă de mesagerul lui Dumnezeu, mesagerul legământului din timpul acela! Ea nu a avut respect. Şi Aaron, marele preot, cel ce vorbea pentru Moise, a luat parte la aceasta.

Când a văzut Aaron că sora lui era plină de lepră, s-a dus la Moise şi a zis: „Vrei ca propria ta soră să moară?“

Moise s-a dus în cort, a căzut înaintea lui Dumnezeu, a început să plângă şi l-a implorat pe Dumnezeu pentru milă pentru sora lui. Apoi a venit Duhul lui Dumnezeu şi a zis: „Cheamă-i pe Aaron şi pe Maria, să vină înaintea Mea.“ O, vedeţi voi?

Dumnezeu cere respect. Dumnezeu trimite mesajul Lui; ascultaţi-l şi respectaţi-l. Să nu vă intereseze dacă sunteţi denumiţi un grup de fanatici sfinţi, sau altfel. Lăsaţi să facă lumea ce vrea. Dar voi, să aveţi respect!

Maria stătea acolo. Dumnezeu a vorbit: „Aaron şi Maria să vină aici — fratele şi sora ta, să vină înaintea Mea.“

Când au venit înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu a vorbit. „Nu aveţi teamă de Dumnezeu?“ Apoi El a zis către mai marele preoţilor şi către Maria, proorociţa. „Dacă este un prooroc al Domnului printre voi, Eu mă voi descoperi lui prin vedenii şi vorbesc cu el prin visuri. Dar nu aşa este cu slujitorul Meu Moise: el este cunoscut în toată casa Mea. EU îi vorbesc gură către gură“ — cu buzele la urechi. EL a zis: „Nu aveţi teamă de Dumnezeu?“ Cu alte cuvinte: „Dacă vorbiţi despre Moise, atunci vorbiţi despre Mine. Dacă nu puteţi să-l respectaţi pe Moise, atunci nu aveţi respect faţă de Mine.“ EL a spus: „Nu v-am adus dovada că el este slujitorul Meu? Şi voi nu aveţi teamă de el!“

Ce lecţie ar fi aceasta pentru oamenii de astăzi. Nu este respect, nu este teamă!

EL a spus: „Pentru că nu te-ai temut, ai devenit leproasă. Din cauza aceasta s-a întâmplat, pentru că voi ar fi trebuit să ştiţi că acesta este slujitorul Meu. Voi o ştiţi. Deci dacă voi spuneţi ceva împotriva lui, atunci o spuneţi împotriva Mea.“

Moise s-a rugat ca ea să rămână în viaţă, şi Dumnezeu i-a păstrat viaţa. Ea nu a mai trăit mult şi a murit. Dar ea a devenit curată după ce a fost 7 zile în afara taberei. Voi ştiţi, acesta a fost timpul curăţirii. Dumnezeu a vindecat-o.

Ceea ce a vrut El să arate prin aceasta, a fost: „Voi trebuie să respectaţi ceea ce fac Eu.“

Dacă Dumnezeu a avut această atitudine în timpul acela, şi Dumnezeu nu se poate schimba, atunci Dumnezeu cere şi de la noi să respectăm ceea ce face El. EL o cere. EL zice: „Ori respectaţi, sau se va întâmpla ceva.“

Nu demult mi-a povestit un bărbat ceva. El este sărac şi îşi câştigă pâinea măturând piaţa. El s-a îmbolnăvit; starea lui era foarte rea. El este lutheran şi vroia să ia cina. Dar pentru că nu putea să meargă la biserică, a luat un taxi. El a spus că l-a costat optzeci de cenţi şi optzeci de cenţi înapoi. Vecinul său, un om fără Dumnezeu, a văzut într-o dimineaţă că s-a rugat ,Tatăl nostru‘. El a râs şi l-a batjocorit. În dimineaţa aceea vecinul său l-a întrebat „Unde te-ai dus azi dimineaţă cu taxiul?“

El a răspuns: „La biserică. Noi am avut cina.“

El a întrebat. „Ce este ,cina‘?“

Acesta a răspuns: „Când luăm pâine şi vin.“

El a răspuns: „Eu am luat-o deja azi dimineaţă la masa mea; şi anume o bucată de pâine albă şi un pahar de whisky.“

Asta îmi aduce aminte de trei băieţi care au râs odată de cina din biserică. Ei s-au dus în camera lor de hotel, au luat sandvişuri şi o sticlă de whisky. Acolo ei au sărbătorit cina lor, batjocorind cina care s-a ţinut într-o biserică penticostală. În mai puţin de trei luni unul din ei a murit şi ceilalţi doi au ajuns într-un sanatoriu de nebuni!

Voi nu puteţi să fiţi fără respect înaintea lui Dumnezeu! Voi trebuie să-I aduceţi respect lui Dumnezeu. Dacă nu credeţi ceva, atunci fiţi liniştiţi. Nu vă ocupaţi de aceasta. Ori faceţi asta, sau veniţi cu teamă şi o respectaţi. Să nu batjocoriţi oamenii care sunt în Duhul. Nu vorbiţi despre oamenii care se roagă în Duhul lui Dumnezeu. Lăsaţi-i în pace.

Înainte cu mulţi ani, ca predicator tânăr, am stat odată acolo pe colţ şi am predicat. Pe acolo a trecut o femeie; era catolică, mai bine zis, eu ştiam că soţul ei este catolic. Ea nu era nimic. Ea era o femeie frumoasă de vreo 20 de ani. Eu am cunoscut-o deja ca fată, căci locuia aici în oraş. Ea a trecut pe acolo, a rămas pe loc şi a zis: „Eu nu aş accepta ca vaca mea să aibe religia pe care o are William Branham.“

În seara următoare auzisem că ea era în spital, şi încă înainte de a ajunge eu la ea, ea a murit. Nici astăzi nu se ştie încă de ce a murit. Când mai era încă în spital pe moarte, soţul ei a venit şi a vrut să mă cheme. El era catolic. Când a venit el m-a rugat: „Vino repede şi roagă-te pentru soţia mea. Ea te-a chemat toată seara. Ea este pe moarte.“ Eu am răspuns: „Bine, eu vin.“ Eu am părăsit adunarea, m-am urcat în maşină şi m-am dus la spital. Pe când fugeam pe scări în sus, o soră medicală m-a întâmpinat şi mi-a spus: „Ea a murit deja.“

Soţul ei m-a rugat: „Vino totuşi şi roagă-te pentru ea“

Eu am răspuns: „Ea este moartă.“

El a spus din nou: „Totuşi roagă-te pentru ea.“

Eu am răspuns: „Asta nu mai ajută la nimic.“

Apoi el a zis: „Vino şi priveşte-o.“

Eu am intrat înăuntru. Ea avea părul roşcat închis; eu cred că se numeşte castaniu. Ea era foarte frumoasă, avea câţiva pistrui pe faţă şi ochi mari, căprui. Sora medicală a spus: „Billy, femeia aceasta a avut o luptă mare de moarte! Ea a strigat numele tău cât a putut de tare şi spunea mereu: ,Roagă-l să mă ierte!‘, până când pistruii au devenit ca negurii.“ Ochii ei erau ieşiţi, numai pe jumătate închişi. Voi ştiţi ce se întâmplă când moare cineva: plămânii, glandele, totul este în funcţiune. Ea era acoperită de sudoare. Ea a avut o luptă de moarte foarte grea, nu pentru că nu a avut respect faţă de mine, ci pentru că nu a avut respect faţă de Evanghelia pe care o predicam, la care Dumnezeu făcea semne şi minuni.

Odată am vorbit în New Albany cu un păcătos pe care l-am condus la Hristos. El lucra în atelierul unui om cam aspru. Cu ginerele lui eram prieten. El conducea atelierul de alături. În timpul pauzei de masă mă opream acolo şi predicam. Eu mâncam un sandviş şi vorbeam cu el despre Dumnezeu. Ziua îmi căutam un loc unde puteam să merg în timpul pauzei şi încercam să conduc un suflet la Hristos. El a spus: „Domnule Branham …“ Atunci mai eram un predicator foarte tânăr. „Domnule Branham“, a spus el, „acest fel de religie care este în inimă, a avut-o şi mama mea.“ Lacrimile i-au curs peste obraz.

Eu am întrebat: „De când este deja decedată?“

El a răspuns: „De mulţi ani. Ea s-a rugat întotdeauna pentru mine.“

Eu am răspuns: „Dumnezeu, care a auzit rugăciunile ei, încearcă acum să le dea un răspuns din pricina ei.“

Bărbatul celălalt a venit la noi şi a spus: „Halo.“ El era băut. El a spus: „Ascultă Billy, poţi să vii în atelierul meu când vrei. Dar ,religia ta fanatică sfântă‘ să o laşi afară!“

Eu m-am întors, m-am uitat la el şi am spus: „Unde Hristos nu este bine venit, nici eu nu merg.“

Apoi s-a întors şi a zis: „Băiete, să devii mai întâi normal.“

Apoi am auzit în inima mea o voce care zicea: „Tu vei secera, ce ai semănat. Ar fi mai bine pentru tine să ţi se atârne o piatră de moară de gât şi să fii aruncat în adâncul mării.“

Încă în aceeaşi după masă, el a fost călcat de ginerele său cu un camion Chevrolet greu de două tone şi zdrobit.

Vedeţi, voi trebuie să aveţi respect faţă de Dumnezeu. Voi trebuie să procedaţi astfel. Dumnezeu cere respect de la voi. EL îl cere.

Maria trebuia să ştie mai bine. Şi Aaron trebuia să fi ştiut mai bine. Ei ar fi trebuit să recunoască faptul că Moise a fost condus de Duhul lui Dumnezeu să facă ceea ce a făcut.

Un predicator baptist din împrejurime mi-a scris acum câteva zile o scrisoare. O, cum m-a tras prin gunoi! El a scris: „Unul aşa de leneş ca tine, pretinde că are o slujbă care se poate compara cu cea a lui Ilie şi a proorocilor! Şi apoi şezi acasă şi nu faci nimic!“

În timpul acela Billy era secretarul meu şi el i-a scris o scrisoare înapoi. El s-a gândit: „Eu îi voi răspunde.“ Dar apoi i-a venit gândul că poate ar fi mai bine dacă îl citesc şi eu înainte de a răspunde. A fost scris diplomatic. El a scris deci: „Eu răspund pentru tatăl meu. Tu scrii că tatăl meu pretinde că are o slujbă ca cea a lui Ilie. Tu îi reproşezi că se pune cu undiţa lângă un râu şi merge cu puşca în munţi. Ce vrei să zici atunci de Ilie care a fost trei ani de zile lângă un râu? Nu ştii că ei sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu în tot ceea ce fac?“ Vedeţi, fiecare vrea să fie cum vrea el. Dar trebuie să fim conduşi de Duhul lui Dumnezeu, şi voi trebuie să respectaţi aceasta. Asta este totul.

Nu demult un suflet scump s-a întâlnit în oraş cu un frate care a spus: „Unde este de fapt Bill?“

Acesta a răspuns: „El a plecat în Canada.“

El a întrebat mai departe: „La vânătoare?“

El a răspuns: „Da, la vânătoare.“

Apoi celălalt a spus: „Ce lucru nebunesc!“

În ordine. Dar bărbatul acesta nu ştia că eu vroiam să mă duc pe baza unei viziuni, cu AŞA VORBEŞTE DOMNUL, sub puterea Duhului Sfânt. Ce vei face tu în ziua judecăţii? La ce ar folosi dacă m-aş duce la patul unui astfel de bolnav ca să mă rog pentru el? Mai întâi el nu mă crede. Oamenii umblă şi vorbesc astfel de lucruri. Credeţi voi, că eu nu ştiu că ei nu cred? Chiar dacă ei bat pe cineva pe umăr şi îl numesc „frate“, se ştie că ei nu cred. Ei nu cred. Câteodată pot să aduc dovezi, dar pentru ei nu pot să fac nimic. Ei vă cheamă: „Vino şi roagă-te“, dar nu le foloseşte la nimic. Aceasta este pentru că ei nu respectă. Voi trebuie să credeţi. Fiţi atenţi la cei care cred cu adevărat, şi atunci veţi vedea ce se întâmplă. Vedeţi, voi trebuie să aveţi respect.

Isabela era fără respect faţă de Ilie în timpul acela. Ilie era de fapt păstorul ei. Desigur! O, ea n-a acceptat aceasta. Sigur că nu! Ea era o ateistă, fără Dumnezeu, închinătoare la idoli. Ea avea un preot propriu păgân. Dar totuşi Ilie era păstorul ei. Dumnezeu l-a trimis acolo să fie păstor. El totuşi a fost păstor. El a mustrat-o şi i-a reproşat păcatele; el era deci păstorul ei. Ea nu a vrut să primească aceasta. Ea l-a dispreţuit. Ea îl ura! Sigur făcea ea aceasta. Ce s-a întâmplat cu ea? Dumnezeu a lăsat-o să fie mâncată de câini. Aşa este. De ce? Pentru că nu a respectat mesajul predicat de Ilie.

Dumnezeu cere respect. Voi trebuie să-l aveţi. Dacă vreţi să primiţi vreodată ceva de la Dumnezeu, trebuie să-L respectaţi pe Dumnezeu. Voi trebuie s-o faceţi din inimă, din adâncul inimii voastre. Voi trebuie s-o faceţi.

Dispreţuindu-l pe proorocul Lui, L-a dispreţuit şi pe Dumnezeu. Ea ştia că Ilie este un prooroc. În tot Israelul nu era nimic care putea fi comparat cu Ilie. Viziunile lui — totul era desăvârşit de la Dumnezeu. Dar el a condamnat-o. O, milă! El a luat toate denominaţiunile şi toate celelalte la rând. Tot ce era numit păcat, el a condamnat de la cel mai mic până la cel mai mare, pe împărat şi pe toţi ceilalţi. El nu a ţinut seama de nimeni. Ei trebuiau să afle că el era un prooroc. Lor nu le-a putut rămâne ascuns.

Ahab a încercat să-l facă răspunzător pentru secetă. El s-a rugat lui Dumnezeu ca să nu ploaie. Da, el a făcut aceasta. El a spus. „Eu am putere să închid cerurile. Nici rouă şi nici ploaie să nu cadă, numai la cuvântul meu!“

Vă puteţi închipui cum Isabela cu faţa ei vopsită a bătut cu piciorul de podea şi a spus: „Bătrânul acesta făţarnic! Bătrânul făţarnic este de vină că toţi copiii mici şi ceilalţi trebuie să sufere!“? Ilie a încercat să-i aducă înapoi la Dumnezeu. El a vrut să câştige naţiunea iarăşi pentru Dumnezeu. Vedeţi, cum a putut ea să le explice oamenilor. „Vreţi să-mi spuneţi că îi daţi crezare unui astfel de om care face o pagubă aşa de mare ţării, în timp ce nu cade nici rouă şi nici ploaie? El cu făţărnicia lui, cu vrăjitoria lui“, sau cum l-a numit. „El este numai un vrăjitor sau ghicitor. El a închis cerurile ca să nu ploaie, şi toţi oamenii suferă. Şi voi tot mai spuneţi că este voia lui Dumnezeu?“

A fost voia lui Dumnezeu! Indiferent de ceea ce se întâmplă, voi trebuie să fiţi atenţi să-L respectaţi pe Dumnezeu în tot ce face. EL ştie ce face. Arăta rău: copiii sufereau, oamenii sufereau, vitele mureau, oile mureau, pentru că nu era nicăieri apă. Nopţile erau fierbinţi şi apăsătoare. Ziua ardea soarele fără milă — timp de trei ani şi şase luni! Ilie care a zis: „Nici rouă şi nici ploaie să nu cadă, numai la cuvântul meu.“, şi s-a urcat pe munte. O, cum îl urau ei!

Când l-a găsit Ahab, el a spus: „Tu eşti acela care a nenorocit Israelul! Tu eşti acela!“

Bătrânul Ilie s-a uitat în faţa lui şi a zis: „Nu, nu eu, ci tu eşti acela care a dus Israelul la nenorocire.“ Aşa este. Nici Ahab nu avea respect faţă de el. Ştiţi voi, ce i-a spus Ilie lui Ahab? „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău.“ Aşa s-a întâmplat, pentru că nu l-au respectat pe mesagerul lui Dumnezeu. Aşa este. Ei nu l-au respectat.

Maria nu a avut respect, Aaron nu a avut respect.

Indiferent cine sunteţi, creştin sau nu, voi totuşi trebuie să-L respectaţi pe Dumnezeu şi ceea ce face El — sau să purtaţi consecinţele! Ori acceptaţi aceasta, sau cădeţi sub judecată. Una din două, cum vreţi!

Eu aş putea să mărturisesc ore întregi despre lucruri care s-au întâmplat şi le-am văzut în viaţa mea în alte ţări şi în alte părţi ale naţiunii. Dar eu trebuie să le pun deoparte. Eu vreau numai ca voi să înţelegeţi ce încerc eu să spun. Voi trebuie să aveţi respect. Eu am văzut tineri în adunări care râdeau şi chicotau — şi în timp de douăzeci şi patru de ore erau zdrobiţi pe stradă! Eu am văzut tineri şezând într-un an în adunarea dintr-un oraş, şi după ce am venit după şase luni, ei ori erau deja decedaţi, ucişi sau decedaţi în urma vreunei boli. Aşa este. Voi trebuie să aveţi respect faţă de această lucrare.

Eu îmi aduc aminte de o fată anumită, când am predicat într-o seară într-o adunare mare baptistă în Tennessee şi chiar am vrut să ies afară pe uşă. La uşă m-am simţit condus să o chem la Hristos. Dar ea mi-a râs în faţă când am chemat-o să vină la Hristos. Ea era fiica unui diacon. În seara aceea stătea la uşă şi mă aştepta. Când am ajuns acolo, ea a spus: „Eu vreau ca tu să ştii un lucru: să nu mă mai aduci niciodată într-o astfel de situaţie penibilă.“

Eu am răspuns: „Dumnezeu te-a chemat.“

Ea a răspuns: „Nebunie! Eu sunt tânără şi mai am timp mult pentru aceasta.“ şi a zis: „Tatăl meu are destulă religie pentru noi toţi de-acasă.“

Eu am spus: „Asta nu este destul pentru tine, soră. Fiecare trebuie să creadă pentru sine.“

Ea a răspuns: „Dacă eu am dorinţa să vorbească cineva cu mine despre aceasta, atunci voi chema pe cineva care este normal, şi nu pe cineva ca tine.“

Eu am răspuns: „Continuă; spune ce vrei că nu mă deranjează. Dar într-o zi îţi va părea rău.“

Nu după mult timp am venit în acelaşi oraş. Ea venea pe stradă în jos. I se vedea juponul dedesubt, arăta dezordonată, avea în mână o ţigară şi mi-a oferit whisky. Aceeaşi fată! Şi aceasta era mărturia ei: „Îţi mai aminteşti de seara aceea când m-ai chemat? Acesta a fost adevărul!“ Ea a continuat: „Duhul lui Dumnezeu mi-a fost de mărturie în seara aceea şi a vrut să vin. De atunci am putut să văd sufletul mamei mele în iad cum frige ca o clătită şi puteam să mai şi râd!“ Vedeţi, aceasta s-a întâmplat.

Voi trebuie să-I aduceţi respect lui Dumnezeu. De asta depinde. Tu trebuie s-o faci, frate. Trebuie să fie. Isabela nu a avut respect.

Vă amintiţi: odată copiii nu au avut respect, pentru că aşa au fost educaţi de acasă.

Ilie a fost urât de oameni după toate lucrurile care s-au întâmplat, pentru că a adus foametea peste ţară. Acolo erau oameni care-i învăţau pe copiii lor: „Cum poate un astfel de om ca Ilie să fie transformat şi înălţat la cer? El a fost ucis undeva şi l-au îngropat în ascuns.“ Ei nu credeau.

Elisei i-a luat locul. Apoi el a fost mesagerul timpului acela, după ce a fot înălţat Ilie. Când a trecut printr-o anumită localitate, au ieşit copiii şi l-au batjocorit strigând: „Pleşuvule, de ce nu te-ai suit cu Ilie?“ Ei nu au crezut că Ilie a fost înălţat. Asta este! Nu era vorba că-l dispreţuiau pe bărbat, ci ei nu au respectat mesajul lui. El a fost urmaşul lui Ilie. El avea ungerea; duhul lui Ilie era peste el, căci atunci când s-a întors a făcut acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Ilie. Aleluiah!

Isus a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.“ Desigur. „Aceste lucrări vor urma celor care cred.“

Ei nu aveau respect faţă de aceasta. Ei nu aveau respect faţă de Elisei care credea în Ilie; căci Duhul era peste el. El s-a întors, a întins mantaua înspre Iordanul care s-a despărţit, a mers şi a făcut aceleaşi minuni ca şi Ilie. Chiar şi proorocii şcolii de prooroci ziceau: „Duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei.“ Aceasta s-a răspândit în toată ţara.

Eu cred că oamenii au râs de aceasta şi au zis „Priviţi aici, priviţi aici! Aceşti fanatici sfinţi, aceşti fanatici susţin că bărbatul s-a înălţat la cer fără să moară. Cai ar fi venit în jos. Noi nu am văzut nimic din toate acestea.“ Desigur că ei nu au văzut! Sigur că nu. „Noi nu am văzut cai. Noi nu am auzit nici un car. Nebunie. Bătrânul a murit şi a fost îngropat, şi acum fac atâta zarvă!“

Acelaşi lucru l-ar zice ei şi astăzi. Exact acelaşi lucru!

Şi despre Isus s-a spus: „Ucenicii Lui au venit noaptea şi au furat trupul Lui.“ Ei au dat soldaţilor bani ca să zică aşa. Dar El a fost înviat din morţi!

Ilie a fost înălţat la cer într-un car cu cai de foc.

Când mergea pe drum în sus acest prooroc tânăr, a ajuns într-o localitate. El îşi pierduse părul devreme. Pe când mergea el aşa, copiii au fugit după el şi strigau: „De ce nu te-ai suit împreună cu Ilie, pleşuvule?“ Ei nu aveau respect faţă de el. Ce a făcut Elisei? El s-a întors în puterea Duhului şi i-a blestemat pe aceşti copii. Ce s-a întâmplat? Doi urşi au ieşit din pădure şi au ucis patruzeci şi doi din ei. Aşa este. A fi fără respect, fără teamă. Asta nu aveţi voie să faceţi. Voi trebuie să aveţi respect faţă de Dumnezeu.

Dacă părinţii acestor copii le-ar fi zis: „Ascultaţi, copii. Se spune că Ilie a fost înălţat. Noi nu putem aprecia. Pentru că nu ştim dacă este adevărat sau nu, este mai bine să nu mai spunem nimic. Mergeţi mai departe când trece el pe aici. Noi am auzit că va veni astăzi în oraş şi va ţine o adunare pe stradă. Dacă vine şi voi vă întâlniţi cu el pe drumul de la şcoală, atunci spuneţi numai: ,Bună ziua, reverend.‘ sau ,Bună ziua, domnule. Salutaţi-l.‘“

Dar lor le-a fost spus sigur altceva acasă. Ei au auzit cum mama şi tata au râs împreună la masă şi au zis „Cine ştie? Se spune că bătrânul sfânt a fost răpit sus. Crezi tu aşa ceva? Se povesteşte că bărbatul acesta pleşuv care este chel ca un bostan, deşi nu are mai mult de treizeci şi cinci de ani, vine aici. Urmează să aibe loc o adunare pe stradă. El aşteaptă de la noi să credem o astfel de nebunie. Cine este el de fapt? El se face de râs cu aceasta, mai mult nimic. El nu vine nici măcar în adunarea noastră. Vedeţi voi? Exact ca Ilie, care nici el nu a venit în biserica noastră. Poate este acelaşi fel de vrăjitorie, aceeaşi înşelăciune ca la Ilie.“ Ei nu i-au dat crezare. Aşa au fost învăţaţi copiii acasă.

Dacă i-ar fi învăţat să fie respectuoşi şi cu teamă, atunci s-ar fi dus la proorocul lui Dumnezeu ca să se roage pentru ei.

Dar ei au fost învăţaţi să chicotească, să râdă şi să facă glume. Aşa este şi cu copiii de astăzi. Prea mulţi râd de adunările de pe stradă. Ei glumesc când se predică Evanghelia.

Elisei i-a blestemat în Numele Domnului. Nu a fost din cauza copiilor, ci din cauza părinţilor fără teamă, care au educat copiii fără respect faţă de Dumnezeu. Doi urşi au ucis patruzeci şi doi de copii. Aceasta s-a întâmplat din cauza lipsei de respect. Dumnezeu cere respect! Nerespectând pe proorocul Lui, L-au dispreţuit pe El. Şi dacă ei nu credeau, ar fi trebuit să tacă şi să nu o facă. Dar nu, ei trebuiau să-şi facă partea lor! Ei spuneau ceva ce nu ar fi avut voie să spună. Ce s-a întâmplat cu ei?

Acum vrem să vorbim despre oamenii care au avut respect. Să o privim pe sunamită, care s-a întâlnit cu acelaşi prooroc, şi anume cu Elisei. Ea nu era nici măcar evreică. Ea era din Sunem. Dar ea credea în Dumnezeu. Ea l-a văzut pe bărbatul acesta trecând pe acolo când a mers în oraş, l-a auzit vorbind şi a văzut semnele pe care le-a făcut el.

Există o poveste în care se spune că o ceată de câini sălbatici s-au îndreptat înspre o fată mică. Eu nu ştiu dacă este adevărat sau nu. Asta nu este scris în Biblie, este numai o poveste pe care am citit-o. Acolo stătea scris că sunamita era la colţul străzii şi a văzut cum câinii aceştia au vrut să se arunce asupra fetiţei. Chiar atunci a trecut bărbatul acesta sfânt pe acolo. El a ridicat toiagul lui către Dumnezeu şi a cerut milă pentru copil. Imediat câinii s-au îndepărtat. Eu nu ştiu dacă este adevărat, dar după cum se aude, s-ar putea să fi fost aşa. Eu nu ştiu.

În orice caz, în Biblie este scris despre această femeie că a recunoscut că acesta era un bărbat sfânt. Ea a recunoscut, deci s-a întâmplat ceva. Ea a înţeles ce era el, şi a recunoscut că el era un bărbat sfânt al lui Dumnezeu. Ea nu a fost fără respect ca Isabela, ci l-a respectat. Ea i-a spus bărbatului ei: „Noi suntem în stare să mai construim o cameră în casa noastră pentru bărbatul acesta. Noi vrem să-i punem la dispoziţie o odaie unde se poate odihni. Eu l-am observat. El îmbătrâneşte. Eu am văzut că barba lui este cu peri albi. Braţele lui sunt subţiri şi slabe, el se sprijină foarte mult de toiagul lui. Când trece pe aici prin soarele fierbinte învelit într-o piele de oaie, ulcica de ulei pe o parte, pielea lui era roşie şi arsă de soare. Eu te rog: cheamă un zidar ca să facă o cameră ca el să se poată odihni. Căci eu recunosc după duhul lui că este un bărbat sfânt. El este un bărbat al lui Dumnezeu.“ O, ce deosebire.

Bărbatul ei a fost de acord. Poate el a zis: „Dragă, şi eu l-am văzut pe acest bărbat. Eu l-am ascultat, l-am observat şi am văzut ce a făcut. Eu ştiu că el este un bărbat sfânt al lui Dumnezeu. Asta o facem.“ Ei l-au chemat pe zidar şi i-au făcut o cameră mică, au pus un pat înăuntru ca să se poată odihni. I-au pus la dispoziţie o posibilitate pentru spălarea picioarelor şi tot ce avea nevoie.

Când a venit proorocul acolo, sufletul lui s-a bucurat când a văzut ce s-a făcut pentru el. Astfel el i-a zis lui Ghehazi: „Cheamă-i şi întreabă-i ce pot să fac pentru ei, dacă vor să vorbesc cu împăratul sau cu căpetenia oştirii.“

Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul familiei mele, nu am nevoie de nimic.“

Dar Ghehazi a zis: „Ea nu are copii, şi bărbatul ei este mai în vârstă. El este bătrân. Ei nu au copii.“

Eu pot să-mi închipui cum şedea Elisei pe pat, prin care ea a făcut o faptă plăcută. Picioarele şi faţa lui erau curate. Pe când stătea acolo, el a primit sigur o viziune de la Domnul, căci aşa a fost întotdeauna. El a zis: „Mergi şi cheam-o la mine.“ Oh! „Cheam-o, căci ea are respect faţă de Dumnezeu. Spune-i să vină.“

Când a venit în uşă, el a spus: „AŞA VORBEŞTE DOMNUL: la anul pe vremea aceasta, vei ţinea în braţe un fiu.“ Anul următor pe vremea aceea, ea a avut un copil.

Când băiatul era de vreo doisprezece ani, Satana i-a lovit. Într-o zi el s-a dus la tatăl său pe câmp. Satana a zis: „Eu îi fac la copilul acesta un sfârşit.“ El i-a dat o insolaţie şi a murit în braţele mamei lui.

A descurajat-o aceasta? Nu. Ea a spus: „Pune şaua pe măgăriţă. Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune. Mergi pe muntele Carmel, căci el a trecut pe aici acum câteva zile.“ Oh! Aici o aveţi. Acesta este respect. Acesta este respect.

Bărbatul ei a spus: „De ce vrei să mergi chiar astăzi la omul lui Dumnezeu? Nu este nici lună plină şi nici Sabat; el nu va fi acolo.“

Ea a răspuns: „Va deveni totul bine. Lasă-mă numai să-mi pun şaua pe măgăriţă ca să mă duc.“ Şi ea a plecat.

Când mergea în sus pe munte, Elisei a privit din peştera din stâncă, s-a apropiat şi a zis: „Aceasta este sunamita noastră! Ea este foarte tristă.“ El a zis: „Mergi şi întâmpin-o. Ea este tristă în inima ei şi Dumnezeu nu mi-a descoperit-o.“

Vedeţi, Dumnezeu nu trebuie să vă spună totul. EL nu le spune nici măcar proorocilor Lui totul. EL face ceea ce îi place, căci El este Dumnezeu.

Ce ar fi fost dacă Elisei ar fi spus: „O, Dumnezeule, de ce nu mi-ai spus de ce vine? De ce nu mi-ai spus?“ Atunci el nu ar fi primit nimic. Dar cu Elisei a fost totul în ordine, indiferent de ceea ce era.

Ce ar fi fost dacă ea ar fi venit şi ar fi spus: „Tu ai spus că eşti un slujitor al lui Dumnezeu? Făţarnicule! Eu cred că tu nu eşti altceva decât un fanatic religios!“? Atunci nu s-ar fi întâmplat nimic. Dumnezeu ne cercetează câteodată ca să vadă ce facem.

Dar ea a alergat înspre el, i-a cuprins picioarele şi s-a rugat de parcă ar sta în faţa lui Dumnezeu. Ea a vorbit şi i-a spus problema ei. Elisei i-a poruncit lui Ghehazi: „Ia toiagul meu, mergi acolo şi pune-l peste copil.“

Când a făcut el aceasta, femeia a strigat: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, tu, slujitorul lui Dumnezeu: eu nu te voi părăsi! Eu rămân aici până când Dumnezeu va da o viziune.“ Elisei a mai aşteptat puţin, şi-a încins mijlocul, a luat toiagul şi a plecat.

Apoi s-a dus în camera unde era fiul mort, a mers încoace şi încolo prin cameră. Pentru o femeie cu teamă, o femeie care îl respecta, şi pentru un bărbat care îl respecta, care credeau că este omul lui Dumnezeu, el mergea încolo şi încoace în cameră până când Dumnezeu a răspuns. Amin. Apoi el s-a culcat pe copil. Acesta a strănutat de şapte ori, el l-a luat şi l-a dat mamei. După aceea el a ieşit afară şi s-a întors înapoi în peştera din stâncă. Aceasta s-a întâmplat pentru că l-au respectat pe omul lui Dumnezeu! Amin. Dumnezeu cere respect.

Cum a fost cu Marta? Ea s-a gândit numai să-i pregătească lui Isus o mâncare bună. Maria vroia să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea ea s-a aşezat şi Îl asculta. Ea nu era îngrijorată dacă pernele erau curate, dacă perdelele erau prăfuite sau dacă aveau ceva de mâncare sau nu; ea vroia numai să audă ce spunea Isus. Marta vroia să-i pregătească o mâncare bună şi vroia să fie sigură că scaunul era moale şi totul era curat. Ea vroia să facă întotdeauna ceva în felul ei pentru Isus, şi Maria vroia să facă în felul ei. Dar într-o zi era vorba despre Lazăr. Mulţi oameni vorbesc împotriva lui Marta, şi spun că ea ar fi trebuit să arate mai mult interes. O nu, un moment vă rog! Sosise timpul când şi Marta a putut să-şi arate interesul. Când Lazăr, fratele ei, era pe moarte, ea a trimis după El să vină şi să se roage pentru el. Dar El nu a venit. EL a ignorat chemarea ei şi s-a dus altundeva. Ea a trimis încă o dată, dar El nu a dat atenţie chemării ei.

Dar atunci când în sfârşit El a venit, ea L-ar fi putut întâmpina şi să-I spună: „De ce nu ai venit imediat? De ce nu ai venit când Te-am chemat? Fratele meu era bolnav. Noi am părăsit adunarea noastră, organizaţia noastră, noi am făcut totul ca să urmăm mesajul Tău, căci noi am crezut că Tu eşti un om al lui Dumnezeu. Dar cum a putut să procedeze astfel un om al lui Dumnezeu? Noi trei orfani ne-am câştigat existenţa cu facerea covoarelor de perete pentru templu. Noi am fost acolo membri, aşa ca tatăl şi mama noastră. TU ne-ai atras în înşelăciunea aceasta, astfel încât ceea ce ai învăţat spunând că Tu că eşti Fiul lui Dumnezeu, un prooroc trimis de Dumnezeu, noi am crezut. Cum putem să-Ţi mai dăm crezare acum, unui bărbat care nu a ascultat când Te-am chemat? Când am fost în necaz şi am avut nevoie de Tine, nu ai dat atenţie chemării mele şi ai plecat mai departe. Eu am trimis încă o dată după Tine, şi Tu iarăşi m-ai ignorat. De ce ai făcut aşa ceva?“ Dacă ea ar fi făcut aceasta, atunci povestea ar fi fost altfel în seara aceasta.

Ce a făcut ea? Ea L-a întâmpinat, i-a căzut la picioare şi a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele meu!“ Oh, asta este! Ce a făcut ea? Ea a avut respect. Ea era în prezenţa lui Dumnezeu; ea L-a respectat. Ea L-a numit Domnul ei. „Doamne, dacă ai fi fost aici …“, nu: „Eu am trimis după Tine.“ Toate acestea au fost uitate. „Acum eşti aici. Dacă ai fi fost aici, atunci fratele meu nu ar fi murit!“

EL a răspuns: „Fratele tău va învia!“

Ea i-a răspuns Lui: „Da, Doamne, eu ştiu că în ziua aceea el va învia.“

Dar El a zis: „EU sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine va trăi, chiar dacă a murit, şi cine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri în veci.“

„Da, Doamne, eu cred că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume. Şi acum, Doamne …“ Oh! „Şi acum!“ Nu: „Doamne, Tu ar fi trebuit să faci asta sau cealaltă.“ ci: „Şi acum ştiu că Dumnezeu îţi va da tot pentru ce te rogi.“ Asta este!

Ce ar fi dacă noi am putea să spunem în seara aceasta către cineva: „O, fratele meu, eu cred că Dumnezeu îţi va tot pentru ce te rogi.“? Atunci ar fi aceleaşi rezultate.

Indiferent cine era El — noi ştim că El a fost Fiul lui Dumnezeu — dar dacă ea nu ar fi avut respect faţă de El, atunci nu s-ar fi întâmplat niciodată. Aceasta venea din inima ei. Ea a spus: „Şi acum , Doamne, ştiu că Ţi se va da tot pentru ce Te rogi.“ Asta este! Asta este! Ea credea din toată inima. Chiar dacă El s-ar fi dus la vânătoare sau la pescuit, pe ea nu ar fi interesat-o.

Şi dacă Elisei s-ar fi dus la vânătoare sau altundeva, nu ar fi oprit-o pe sunamită. Ea totuşi credea că el este un om al lui Dumnezeu. Desigur. Indiferent de ceea ce făcea el; pentru ea el era omul lui Dumnezeu, căci ea a văzut că Dumnezeu lucra în viaţa lui.

Şi Marta văzuse ce a făcut Dumnezeu prin El, indiferent de ceea ce se întâmpla. Ea a zis: „Şi acum Doamne, ştiu că Dumnezeu Îţi va da tot pentru ce te rogi.“

EL a zis: „Fratele tău va învia.“ Apoi El a întrebat: „Unde l-aţi aşezat?“ Ei s-au dus la mormânt. EL l-a chemat pe Lazăr din mormânt, după ce a fost patru zile mort. De ce s-a întâmplat? Pentru că sora lui Lazăr a respectat ceea ce era El.

Dacă nu puteţi să-l respectaţi pe bărbat, atunci respectaţi măcar slujba pe care o are de la Dumnezeu. Exact aşa este. Respectaţi-l. Dacă un predicator este pastorul vostru, respectaţi-l întotdeauna. Eu am auzit cum au vorbit de rău adunările despre pastorii lor, îl batjocoresc. Cum ar mai putea să facă acesta vreodată ceva pentru voi? El nu poate, pentru că voi nu îl respectaţi. Eu nu vorbesc despre această adunare, eu vorbesc despre adunările pe care le-am vizitat. Voi trebuie să-l iubiţi pe pastorul vostru. Voi trebuie să înţelegeţi că el este un om, dar că Dumnezeu l-a făcut pastorul Lui. Duhul Sfânt l-a făcut supraveghetor, de aceea voi trebuie să-l respectaţi. Indiferent de ceea ce a făcut pastorul, dacă voi îl respectaţi ca slujitor al lui Dumnezeu în inima voastră, atunci Dumnezeu vă va respecta pe voi, pentru că voi o faceţi.

„Cine Mă primeşte pe Mine, Îl primeşte pe Cel care M-a trimis pe Mine“, a spus Isus. „Cine nu Mă primeşte, nu Îl poate primi nici pe El.“ Vedeţi, ei spun că Dumnezeu este Tatăl lor. EL a răspuns: „Tatăl vostru este Satana.“

Voi vedeţi deci, că trebuie să respectaţi şi să credeţi — credeţi că El este. Da, Marta credea.

Acesta este un eveniment pe care l-am amintit şi azi dimineaţă. Era vorba despre femeia siro-feniciană care a venit atunci la El. Vedeţi, ce aspru a fost respinsă prima dată (Mar. 7, 26-29). Acolo era El, un iudeu. Ea era o păgână şi a venit la El. Ea nu a ştiut cum să I se adreseze, dar ea avea un necaz şi ştia că El este Fiul lui Dumnezeu. Ea a crezut. Dacă Dumnezeu a ascultat rugăciunile altora, atunci va asculta şi rugăciunea ei. Ea ştia că ceea ce spunea El era Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă El era Cuvântul lui Dumnezeu pentru iudei, aşa a fost Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru neamuri; tot ce spunea El. Isus i-a cercetat. Ea a strigat: „Ai milă de mine, Doamne“ — fiţi numai atenţi, ea L-a numit: „Tu, Fiul lui David“, căci ea auzise cum au spus iudeii „Fiul lui David“ către El. Ea nu a avut dreptul să-L numească „Fiul lui David“. Aşa ar fi trebuit să-L numească un iudeu. Pentru că ea a auzit de la alţii, ea a încercat să I se adreseze tot aşa, căci vroia ascultare. Prin aceasta ea vroia să aducă respectul la exprimare. Ea nu a spus-o numai aşa. Isus ar fi recunoscut aceasta imediat. EL ar fi ştiut. Când ea a venit la El, a spus: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac“ (Mat. 15, 21-28).

EL s-a întors la ea şi a spus: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!“ Oh! Nu a fost aceasta o lovitură? A fost una! Nu numai că El a refuzat rugămintea ei, ci El a numit-o şi „căţel“. Voi ştiţi că „câine“ este una din cele mai rele expresii din Biblie. EL a spus: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!“

La aceasta ea a spus: „Totuşi, Doamne!“ „Doamne“ — acum a înţeles ea! Pentru ea El nu era „Fiul lui David“, ci „Domnul“. Ea a spus: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.“ Prin aceasta s-a întâmplat. Asta era! Prin aceasta ea şi-a arătat respectul ei.

Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti.“ Asta este. De ce s-a întâmplat? Aceasta era poziţia ei.

Ce ar fi fost dacă ea s-ar fi îndepărtat după ce El a spus: „Nu este bine să iei pâinea copiilor“, cu alte cuvinte: „Nu este în drept.“?

Să zicem că vine o femeie catolică şi ar zice: „O, frate Branham, eu ştiu că Dumnezeu ascultă rugăciunile tale pentru oamenii de aici. Ai putea să te rogi şi pentru mine?“

Şi eu aş zice: „Nu este corect, ca eu să le iau timpul copiilor. Eu sunt aici să mă rog pentru aceşti penticostali, nu pentru catolici.“ Ce ar spune ea la aceasta? Eu pot să-mi închipui că s-ar fi dus de acolo.

Dar femeia aceea a zis: „Aşa este, Doamne. Aşa este, Doamne, dar noi câinii, vom mânca şi fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.“ Vedeţi, aceasta L-a cuprins imediat. EL s-a întors şi a zis: „Credinţa ta este mare.“ Era poziţia ei, respectul ei. Ea Îl respecta pe Dumnezeu, respectându-L pe El.

Altă dată a fost o căpetenie romană care îi iubea pe iudei. El avea un slujitor care era bolnav. El se simţea nedemn să meargă la Isus să Îl roage.

Vedeţi, voi trebuie să vă vedeţi mult mai neînsemnaţi decât sunteţi. Să nu vă vedeţi niciodată mari în ochii voştri. Şi dacă sunteţi mari, să o spună altcineva despre voi. Faceţi-o aşa, cum a făcut-o femeia.

Bărbatul acela era o căpetenie romană al cărui slujitor era bolnav. El a trimis după Isus, ca să-l vindece pe slujitorul bolnav. Isus a spus: „EU voi veni şi-l voi vindeca.“

Pe când nu mai era prea departe de casă, romanul L-a văzut venind. Eu pot să-mi închipui că el a spus: „Aici vine Sfântul. Aici vine Sfântul. Eu sunt un păgân neînsemnat. Eu sunt o căpetenie romană, un ofiţer, un general. Eu nu sunt iudeu, de aceea eu nu am nici un drept ca bărbatul acesta sfânt să vină la mine.“ Vedeţi voi respectul? „Eu nu am nici un drept ca acest slujitor sfânt al lui Dumnezeu să vină în casa mea.“

Când El s-a apropiat de uşă, a zis: „Doamne, eu sunt nevrednic ca Tu să vii sub acoperişul meu.“ Probabil că o căpetenie a locuit într-un palat. Dar el totuşi a zis: „Eu nu sunt vrednic ca Tu să vii sub acoperişul meu. De aceea am considerat că sunt nevrednic să vin la Tine. De aceea am trimis unii din oamenii voştri binecuvântaţi, unii iudei. Dar eu am un slujitor care este bolnav. Şi eu sunt un om care are superiori şi am comanda trupelor; şi dacă poruncesc unuia:: ,Mergi!‘, el merge, şi altuia: ,Vino!‘, el vine.“

Ce a vrut el să spună cu aceasta? „Eu ştiu că Ţie ţi s-a dat toată puterea. TU poţi să-i porunceşti bolii: ,Ieşi!‘, şi atunci dispare. TU poţi să-i spui altcuiva: ,Vino!‘, şi el vine.“ El a recunoscut că aşa cum el avea autoritate asupra soldaţilor, aşa avea Isus autoritate peste boli şi suferinţe. „Singurul lucru pe care trebuie să-l faci Tu, Doamne, este numai să spui un cuvânt, şi atunci se întâmplă.“ Asta este! „Spune numai un cuvânt, şi slujitorul meu va fi sănătos.“

Isus s-a întors către iudei şi a spus: „Nici chiar în Israel nu am găsit o astfel de credinţă.“ EL a spus: „Slujitorul tău este sănătos.“ Amin. De ce? Pentru că a avut respect. El L-a respectat pe Isus Hristos ca pe Cel ce era, — Dumnezeul cerului.

Eu cred că este târziu. Un lucru vreau să mai spun. Ei toţi au avut un respect mare. Dar astăzi se pare că este altfel. Astăzi Dumnezeu poate face ceva, iar oamenii râd de aceasta. Eu cred că astăzi ar fi altfel cu noi, dacă oamenii de acum patruzeci de ani, când s-a revărsat Duhul Sfânt din nou, ar fi procedat altfel. Predicatorii au fost închişi, au fost denumiţi fanatici sfinţi, în oraşe nu li s-a dat de mâncare şi alte lucruri. Ei se hrăneau cu porumb care creştea de-a lungul drumului. Ce s-a întâmplat prin aceasta? Biserica a trebuit să sufere alţi patruzeci de ani şi să treacă prin tot felul de încercări. Două războaie care i-au costat viaţa pe mii de oameni, au avut loc în timpul acesta. Ea ar fi putut fi luată demult acasă.

Ce s-ar fi întâmplat dacă oamenii s-ar fi unit acum 25 de ani, când Dumnezeu a început să reverse Duhul Sfânt în ultimele zile peste Biserica Lui, şi când El a început să facă semne şi minuni? Ce au făcut ei? Ei au spus: „Este vrăjitorie. Este hipnoză. Se face cu telepatie. Este asta sau cealaltă.“ Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi unit toate naţiunile şi ar fi spus: „Slăvit să fie Numele Domnului.“? Ce s-ar fi întâmplat dacă metodiştii, baptiştii, presbiterienii şi toţi ceilalţi şi-ar fi dat mâinile şi ar fi spus: „Mulţumire lui Dumnezeu. Asta am aşteptat. Duhul Sfânt s-a revărsat. Aici este un bărbat care are viziuni. Printre noi sunt prooroci şi toate darurile mari: vorbirea în limbi, vindecare divină; toate au fost revărsate asupra noastră. Mulţumire lui Dumnezeu, pentru că a venit printr-un grup mic, smerit, care se numesc ,penticostali‘. Să ne întoarcem toţi înapoi la Biblie. Noi vrem să ne întoarcem fraţilor, să dizolvăm organizaţiile şi să fim toţi fraţi.“? Frate, atunci nu ar mai fi astăzi nevoie de spital în toată ţara. Aşa este. Atunci ar fi fost daruri şi minuni atât de mari şi de puternice printre oameni. Ar fi fost respect, şi poate ar fi fost deja răpită Biserica, astfel încât am fi avut deja împărăţia de o mie de ani.

Dar nu, ei nu au avut respect. Ei au fost numiţi „fanatici sfinţi“. Ziarele au aşteptat numai să poată scrie fiecare defăimare, fiecare gunoi. Ei îi învinui cu tot ce puteau, şi mai mult. Bisericile îi batjocoreau, îi respingeau şi încercau să-i îndepărteze din oraşe, şi multe altele; fără nici un pic de respect. Despre aceasta aş putea să spun multe, dar este târziu.

Acum vreau să vorbesc despre capela-Branham. Dumnezeu a început să reverse daruri asupra noastră. Asta vedem noi. Ce este astăzi darul lui Dumnezeu? Este Duhul Sfânt; este Duhul Sfânt în noi. Asta trebuie să respectăm. Noi trebuie s-o respectăm la fiecare persoană peste care vine El. Noi trebuie să respectăm darurile lui Dumnezeu. Dacă El ne trimite aceste daruri, atunci acestea nu ne vor ajuta, indiferent cât sunt de reale, până când nu vom ajunge în starea să le respectăm. Cineva poate avea o proorocie — dacă voi nu credeţi această proorocie, atunci nu vă va ajuta la nimic. Voi trebuie să aveţi teamă şi s-o respectaţi. Voi trebuie să credeţi că vine de la Dumnezeu.

Credeţi atâta timp până când se dovedeşte că este falsă. Dacă este falsă, aveţi dreptul să nu o credeţi. După aceea să nu mai aveţi nimic de-a face cu aceasta. Dar atâta timp cât este adevărată, credeţi-o.

În ziua când ei au vrut un împărat, bătrânul Samuel a zis: „Eu vreau să vă întreb ceva. Am luat eu vreodată bani de la voi? V-am rugat eu vreodată să mă întreţineţi? V-am spus eu vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit?“ El a spus: „Voi vreţi un împărat, nu vă va merge bine cu împăratul vostru.“ Asta le-a spus el. El le-a pus întrebarea: „V-am spus eu vreodată ceva ca AŞA VORBEŞTE DOMNUL şi nu s-a împlinit?“

După aceea oamenii nu au mai avut respect faţă de Samuel: „Oh, noi ştim Samuele. Aşa este, noi nu putem să spunem că ne-ai zis vreodată ceva care nu era adevărat. Dar totuşi noi o vrem aşa.“ Asta n-aveţi voie s-o faceţi. Voi trebuie s-o faceţi cum vrea Dumnezeu.

Dacă noi primim Duhul Sfânt, atunci aceasta nu se întâmplă printr-o strângere de mână cu pastorul. Să primeşti Duhul Sfânt înseamnă: să-L primeşti pe Hristos, căci El este mesagerul lui Dumnezeu pentru ziua aceasta. Duhul Sfânt este mesagerul lui Dumnezeu, şi noi trebuie să-L respectăm. Dacă vine El¼, voi spuneţi: „Oh, oh, oh! Uitaţi-vă la femeia aceea care jubilează şi plânge şi lacrimile îi curg pe faţă. Uitaţi-vă şi la bărbatul acela de acolo, cum îşi mişcă mâinile, cum tremură şi plânge. Ştiţi voi ce este asta? Aceasta este numai o simţire crescătoare.“ Aşa batjocoriţi deja Duhul Sfânt. Voi trebuie să respectaţi aceasta.

Vă amintiţi când acum doisprezece ani am fost în Oregon? Acolo au venit două ziariste catolice. Nu este vorba despre faptul că ele erau catolice, deloc; au fost mai mulţi protestanţi decât catolici care au râs de mine. Aceste fete au venit să scrie un articol despre mine. Imediat după ce au intrat înăuntru, am recunoscut ce era în duhul lor şi am zis: „Ce nu vă convine la mine?“ Una dintre fete a scos o ţigară şi a vrut să înceapă să fumeze, dar eu am spus: „Să nu o aprinzi atâta timp cât eşti în camera mea. Las-o atâta timp.“

Ea a şezut un timp acolo şi m-a privit adânc. Apoi a început să vorbească. Ea a spus: „Eu vreau să vă pun câteva întrebări.“

Eu am răspuns: „Puteţi să începeţi.“

Ea a spus: „Cum vine aceasta că sunteţi în legătură cu acest grup de fanatici sfinţi? Aparţineţi de ei?“

Eu am răspuns: „Eu fac parte de ei.“

Ea a întrebat mai departe: „Vreţi cumva să îmi spuneţi că în aceasta este ceva divin?“

Eu am zis: „D-voastră ca şi catolică şi-aşa nu credeţi.“

Ea a întrebat: „De unde ştiţi că sunt catolică?“

Eu am răspuns: „Eu ştiu că sunteţi catolică. Eu vă spun acum cum vă numiţi şi cine sunteţi.“ Aceasta a şocat-o!

Ea a spus: „Vreţi cumva să-mi spuneţi că felul acesta de oameni care trăiesc aşa aici pe pământ, vor fi odată în cer?“ Ea a zis: „Cu astfel de oameni nici nu aş vrea să fiu în cer.“

Eu am răspuns: „Nu trebuie să vă faceţi griji. Atâta timp cât gândiţi astfel, nici nu veţi fi acolo.“ Eu am zis: „Să nu vă faceţi griji din cauza aceasta.“

Eu stăteam acolo şi le priveam direct în faţă. Mai mulţi fraţi se aflau în clădire. Eu am spus: „Eu nu sunt iritat. Eu vreau numai să vă spun unde staţi. Vreţi să scrieţi ceva şi aţi venit aici să găsiţi ceva. Nu veţi scrie nimic din ceea ce vă voi spune eu. Veţi inventa o poveste proprie. Faceţi numai aceasta, dar eu vreau să vă spun ceva: scrieţi liniştită ceva scandalos, ceea ce vreţi — dar înainte de moarte, vocea mea va răsuna în urechile dumneavoastră. Dacă nu este aşa, atunci să ştiţi că sunt un prooroc fals.“ Eu am spus încă o dată: „Scrieţi ce vreţi. Asta este treaba dumneavoastră. Eu vă dau libertatea să scrieţi ce vreţi. Dar înainte de moarte, vocea mea va răsuna în urechile dumneavoastră. Atunci nu vă va mai ajuta la nimic.“ Apoi le-am zis: „Mergeţi acum şi scrieţi ce vreţi.“

Ea a mai stat un pic acolo şi apoi a întrebat: „Cum gândiţi despre grupul acela idiotic, care a strigat şi s-a comportat misterios aseară?“

Eu am răspuns: „Ei sunt toţi creştini.“

„Creştini?“

Eu am zis: „Desigur că sunt creştini. Sunt creştini care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt.“

Ea a spus: „Acesta nu este Duhul Sfânt.“

Eu am întrebat-o: „Ce denumiţi Duhul Sfânt?“ Eu am vrut să ştiu ce vrea să zică şi am spus: „Eu aş asculta cu plăcere ce aveţi de zis.“

Ea a răspuns: „Eu personal nu aş vrea să am nimic de-a face cu un astfel de grup.“

Eu am răspuns: „Eu nu cred că ar fi periculos dacă aţi avea legătură cu aceşti oameni. Dacă aţi avea vreodată legătură cu Dumnezeu sau cu sfinţii Lui, ar fi o astfel de părtăşie.“

Ea a întrebat: „Vorbiţi despre sfinţii din Biblie?“

Eu am răspuns: „Da. Şi a voastră ,fecioară binecuvântată Maria‘, cum o denumiţi voi şi o slăviţi ca dumnezeu, a trebuit să aştepte mai întâi ziua de Rusalii şi să primească Duhul Sfânt, înainte de a o lua Dumnezeu în cer. Ea a bâlbâit sub puterea lui Dumnezeu ca o beată.“

Ea a răspuns: „Aceasta este o minciună!“

Eu am rugat-o: „Aşteptaţi un moment.“, am deschis Biblia şi am spus: „Vedeţi aici!“ şi i-am pus-o în faţă. Eu am zis: „Este scris aici în Biblie.“ Dar ea şi-a întors capul. Eu am spus: „Nu aveţi nici măcar curajul să citiţi Cuvântul lui Dumnezeu.“ Eu am întărit: „Desigur că nu.“ Vedeţi: lipsă de respect. Apoi am spus: „Vă puteţi lua cutia de ţigări de pe masă şi să plecaţi dacă aţi terminat. Dar vreau să vă spun numai un lucru. Scrieţi ce vreţi, dar gândiţi-vă la ultimele cuvinte pe care vi le-am spus: ,În Numele Domnului, vă veţi reaminti înainte de a muri.‘“ Ea nu a scris niciodată articolul. Aşa este. Ea a lăsat-o.

Ce este? Lipsă de respect. Vor să batjocorească şi să facă ceva, fără să ştie ce fac cu aceasta.

Dar noi vrem ca voi de aici din capelă să ştiţi aceste lucruri. Eu am văzut câteodată cum oamenii se comportă firesc când începe Dumnezeu să reverse Duhul Sfânt peste oameni, şi ei vin sub ungerea Duhului Sfânt. Asta ştiu eu. Eu am observat că în unele lucruri au căzut în extreme. Dar să nu spuneţi nimic despre aceasta. Respectaţi aceasta; aplecaţi-vă capul. Voi poate nu înţelegeţi aceasta, şi nici eu, dar totuşi eu vreau s-o respect. Noi trebuie să avem respect faţă de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu revarsă Duhul Sfânt, atunci eu mulţumesc şi spun: „Mulţumire Ţie, Tată ceresc, Tu lucrezi la aceste suflete sărace şi scumpe, care vor să vină într-o zi la Tine acasă ca şi mine.“

Eu am văzut deja oameni ca acest frate-predicator, care a susţinut odată că eu am vorbit despre el. Noi i-am trimis toate benzile. A fost fratele A. A. Allen. El a spus că eu am făcut haz pe socoteala lui şi am zis că a curs sânge din mâna lui, şi el a denumit aceasta ca fiind dovada originală a Duhului Sfânt. Eu cred că a fost sânge şi untdelemn, ceea ce a curs din mâinile şi fruntea lui. El a susţinut că eu am făcut haz de aceasta şi am spus că ar fi de la Satana. După aceasta i-am scris o scrisoare în care eu am spus: „Frate Allen …“ — El mi s-a adresat pe un bileţel pe care l-aţi citit şi voi, cu „Dragă frate Branham“. Dar apoi el a scris un tractat şi l-a împărţit în toată ţara. În loc să vină la mine şi să mă întrebe, el a făcut aceasta.

Dar eu i-am scris următoarele: „Eu voi lua toate şase benzile cu serile din Phoenix şi ţi le voi trimite ca dovadă.“ Leo i-a trimis benzile. Eu am spus: „Numai o dată a fost amintit numele tău. Cineva mi-a pus întrebarea pe podium: ,Frate Branham, fratele Allen a fost tocmai în oraşul nostru şi ne-a spus că dovada adevărată a Duhului Sfânt constă din curgerea sângelui şi untdelemnului din mâini şi din faţă.‘ Eu am răspuns: ,Eu nu sunt de acord cu fratele Allen că aceasta este dovada adevărată a Duhului Sfânt, căci în Biblie nu scrie nicăieri că cuiva i-a curs sânge din mâini sau că au avut untdelemn pe frunte, pentru a dovedi că au primit Duhul Sfânt.‘“ Eu am scris: „Duhul Sfânt a fost puterea lui Dumnezeu în viaţa lor. Isus a spus: ,Aceste semne vor urma celor care cred: în Numele Meu vor scoate draci, etc.‘ şi aceasta am spus eu: ,Un singur lucru vreau să spun despre fratele Allen: el este un bărbat mare al lui Dumnezeu. Dacă eu aş putea să predic aşa de bine ca fratele Allen, atunci nu aş mai ţine adunări de vindecare, ci aş vesti numai Evanghelia.‘“

Vedeţi, el a publicat acest tractat numai pe baza celor spuse de altcineva, că aş fi spus eu. Dar chiar dacă eu nu sunt de acord cu teoria acestui frate, atunci precis nu aş spune ceva batjocoritor despre acest frate.

Odată m-am aflat în Minnesota. În seara aceea am fost la Gordon Peterson în catedrala cea mare, în templu. Acolo era bărbatul care a scris cartea împotriva lui A. A. Allen. El scria tot ce se putea spune împotriva lui, printre altele: „El a avut chiar impertinenţa să scrie în cartea lui „Draci care muşcă“, despre o femeie care a arătat muşcături la mâini, unde ar fi muşcat-o un drac.“ Eu nu ştiu dacă poate fi adevărat, căci dracul este un duh. Dar această femeie susţinea că ar fi venit un drac mare, păros şi ar fi muşcat-o peste tot la mâini şi pe faţă.“ El a spus: „A. A. Allen a scris aceasta în cartea lui.“ Acelaşi bărbat care a redactat această carte, a scris un articol frumos despre mine şi era în seara aceea în adunare. Fratele Peterson şi alţii au venit la mine şi mi-au spus. El mă lăuda pe mine şi îl înjosea pe fratele A. A. Allen.

Eu mă gândeam: „Acesta este momentul în care pot interveni pentru fr. Allen.“

Eu m-am pus în faţa lor şi am spus: „Astăzi am citit acest articol în ziar, pe care l-a scris un anumit bărbat din acest oraş.“ Eu ştiam că el este printre ascultători. Eu am spus mai departe: „El l-a criticat foarte tare pe A. A. Allen. Eu apreciez că bărbatul mi-a făcut un compliment scriind că pe mine nu mă interesează banii şi altele şi că adunările mele au loc cel mai ordonat dintre toate, şi toate lucrurile acestea frumoase care le-a spus despre mine. Eu apreciez aceasta, dar bărbatul acela ar trebui să se informeze mai bine, înainte de a susţine că A. A. Allen a editat cartea despre „Draci care muşcă“. A. A. Allen nu a scris-o. Eu îl cunosc pe bărbatul care a scris această carte. Allen nu a scris cartea.“ Apoi eu am zis: „Dacă acest bărbat nu a cercetat mai bine despre ceea ce a scris în articolul lui, atunci mă îndoiesc că sunt adevărate toate celelalte lucruri care le-a scris despre fratele Allen.“ Aşa am intervenit pentru fratele Allen. Eu am mai adăugat: „În afară de aceasta, la judecată aş fi de partea fratelui Allen, şi dacă este greşit, pentru că el încearcă să câştige suflete pentru Hristos, în loc să critic ceea ce face acest bărbat.“ Amin. Aşa este. Desigur.

Oricine se referă la Numele lui Isus Hristos, sunt de partea lui, indiferent dacă este protestant, catolic sau altceva. Eu poate nu sunt de acord cu el în teologie, dar eu vreau să-l respect ca slujitor al lui Hristos şi ca fratele meu. Indiferent de ceea ce face el, noi trebuie să avem respect faţă de Duhul Sfânt. Exact asta este. Dacă ajungem să facem aceasta, atunci Dumnezeu ne va binecuvânta. Dacă noi ca grup mic de cincizeci până la şaptezeci de oameni care sunt în seara aceasta aici, ne vom uni şi i-am aduce respectul divin Duhului Sfânt pentru ceea ce face El, dacă noi respectăm fiecare dar şi fiecare slujbă care a trimis-o în mijlocul nostru, atunci Dumnezeu ar continua să reverse Duhul Său peste noi. Atunci noi ne vom înmulţi într-un număr mare. Credeţi voi aceasta? Desigur. Noi trebuie să avem respect faţă de Dumnezeu.

Să ne aplecăm capetele pentru rugăciune. Înainte de a începe să ne rugăm, aş dori să ştiu dacă este cineva printre noi, care ar vrea să spună: „Frate Branham, eu vreau să te rogi pentru mine, ca să-i pot aduce lui Dumnezeu un respect mare şi să fiu întotdeauna în stare să-mi ţin gura în legătură cu lucrurile lui Dumnezeu, indiferent ce este. Fie ca Dumnezeu să-mi pună în inimă respect faţă de fiecare dar pe care l-a pus în Biserică.“ Ridicaţi mâinile voastre şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine.“ Dumnezeu să vă binecuvânteze. Aproape fiecare din Biserică a ridicat mâna; şi eu.

O, Dumnezeule, ajută-mă să fiu slujitorul Tău. Ajută-mă să-i respect pe fraţii mei. Ajută-mă să le respect pe surorile mele. Tot ceea ce se face prin Duhul lui Dumnezeu în adunare, indiferent dacă este vorbirea în limbi, tălmăcirea, proorocia sau darul deosebirii; indiferent ce este, eu mă rog: O, 

Doamne Isuse, trimite-i. Trimite-i, o Doamne. Eu Îţi sunt Ţie aşa de mulţumitor.

Tată ceresc, noi ştim că Tu eşti un Dumnezeu mare şi înfricoşător. Noi ştim că mânia Ta este îngrozitoare. El este îngrozitor. Mânia lui Dumnezeu poate distruge lumea într-o secundă. Dar dacă Tu priveşti spre sângele Domnului Isus, mânia Ta dispare. O, ascunde-mă în stânca mântuirii. 

Doamne Dumnezeul meu, ţine sufletul meu sub sângele Domnului Isus, şi nu numai al meu, Doamne, ci al fiecăruia care se află în seara aceasta aici. Noi Te iubim, Doamne, şi fiecare dar pe care ni l-ai dăruit. Ei pot să ne numească cum vor, Doamne, aceasta nu schimbă nimic în faptul că noi îi aducem un respect mare Duhului Sfânt. Noi Te iubim, Tată.

Noi Îţi mulţumim Ţie, pentru că avem darul vindecării printre noi. Noi îţi mulţumim pentru darul proorociei printre noi. Noi îţi mulţumim pentru darul vorbirii în limbi şi pentru darul tălmăcirii. O, Dumnezeule, noi Te rugăm să continui cu trimiterea darurilor in mijlocul nostru, darurile Duhului Sfânt. Peste toate lucrurile Doamne, noi simţim preţuirea cea mare din inimile noastre pentru toate darurile — pentru Isus Hristos. Noi Îţi mulţumim pentru harul şi îndurarea Lui. Prin suferinţa şi vărsarea Lui de sânge pe Golgota, El ne-a creat accesul pentru toate lucrurile acestea. El sfinţeşte poporul simplu, care Îl ascultă cu plăcere.

Noi suntem aşa de bucuroşi, Doamne, că Tu ai venit la oamenii cei mai simpli. În Biblie, în evanghelia lui Luca citim: „Poporul Îl asculta cu plăcere.“ Astăzi se spune: „O, aceştia sunt numai oameni obişnuiţi.“ Totuşi Doamne, aceştia au fost oamenii care Te-au ascultat când ai fost aici în trup. Poporul simplu Te-a ascultat cu plăcere. Dintre cei înalţi în rang şi bogaţii, nu au fost prea mulţi care au vrut să Te asculte. Împăraţii, domnitorii, preoţii din timpul acela nu Te-au ascultat. Dar poporul simplu Te-a primit.

Tată, şi noi suntem oameni simpli. Şi noi Te-am primit cu plăcere. Noi suntem aşa de bucuroşi ca acei care s-au întors atunci jubilând şi au fost fericiţi că au avut voie să sufere din cauza Numelui Său. Ei au fost batjocoriţi şi denumiţi în tot felul. Dar totuşi ei erau bucuroşi, căci ei au avut prioritatea de a suferi pentru Numele lui Isus Hristos. Dumnezeu şi Tată, noi ne unim cu ucenicii din timpul acela şi spunem: „Noi suntem fericiţi.“

Eu stau în seara aceasta aici ca sfântul Pavel atunci, când a stat în faţa lui Agripa şi a spus: „În felul în care se spune, Îi slujesc Dumnezeului părinţilor noştri.“

Când Festus a zis: „Pavele, învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie!“, el a răspuns: „Eu nu sunt nebun!“

Agripa a spus chiar: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!“

El a răspuns: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.“

O, Dumnezeule, ce dragoste avea Pavel care a spus că ar vrea să fie lovit de blestem, dacă prin aceasta ar putea salva poporul lui! O, Dumnezeule şi Tată, dă-ne o astfel de dragoste printre noi; dă-ne dragostea aceasta nemuritoare, respectul unii faţă de alţii, să fim astfel de creştini care trec cu vederea greşelile altora; noi să le trecem cu vederea. Căci şi un om care este binecuvântat de Dumnezeu, poate să facă o greşeală. O, Tată, nu ne lăsa să privim înspre greşeală, ci fă-ne conştienţi că este un frate scump pe care Satana l-a ispitit într-o capcană. Dacă s-a întâmplat, noi ne rugăm Doamne, ca Tu să-i ajuţi lui sau ei, să iasă iarăşi afară. Fie ca noi să avem dragoste în inimile noastre, ca să mergem după oile pierdute şi să le aducem înapoi în turmă. Îngădui-o, Doamne. Iartă-ne nouă fărădelegile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Îngădui-o, Doamne. Nu ne duce în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi slava şi puterea în veci de veci. Amin.

(Fratele Neville aduce o proorocie.)

Mulţumire Ţie, Doamne. Mulţumire Ţie, Tată. Noi Te slăvim, Sfântule! Ce minunat eşti Tu, Tată. Noi Îţi mulţumim Ţie, Doamne! Ce mângâiere este să simţi prezenţa Duhului Sfânt şi să-L auzi cum ne vorbeşte prin buze omeneşti, ca o confirmare că El mai este încă Dumnezeu în mijlocul nostru. Pentru aceasta Îţi mulţumim Ţie, o Tată. Rămâi cu noi, o, Doamne. Ai răbdare cu noi, ca să putem fi poporul Tău. Prin Isus Hristos noi Te rugăm. Amin.

Nu este minunat să fii creştin? Nu este minunat să-L cunoşti pe Dumnezeu şi prezenţa Lui? O, dacă te gândeşti că El a făcut aceasta astăzi deja a doua oară! Astăzi El a vorbit deja acestei surori de aici. EL a venit în jos în lumină şi le-a vorbit, pentru că ei cred mesajul. EL este minunat, nu-i aşa? ÎL iubiţi? Câţi Îl iubesc din toată inima şi din tot sufletul? Este minunat. Să ne ridicăm acum, în timp ce cântăm cântarea veche care ne place la toţi.

Eu Îl iubesc …

O, nu este El minunat? Minunat! Gândiţi-vă la adunarea de miercuri seara. Dacă este în voia Domnului, eu voi fi duminica următoare iarăşi aici. Rugaţi-vă pentru noi în timpul săptămânii. Şi noi vrem să ne aplecăm capetele încă o dată pentru rugăciune. Eu îl rog pe fratele Neville, pastorul nostru, să vină şi să spună câteva cuvinte de încheiere.