Wolna Misja Ludowa

Jezus Chrystus wczoraj, dzisiaj, ten sam i na wieki.Heb.13.8

Język:

Deosebirea duhului / William Branham

Język: rumuński




(Geistesunterscheidung)

8. 3. 1960, Phoenix, Arizona – SUA

Noi ştim sigur că în ziua judecăţii vom fi puşi faţă-n faţă cu această generaţie. Noi ca predicatori, vom fi judecători, şi oamenii cărora le-am vorbit vor fi hotărîţi pentru locul lor veşnic prin poziţia lor faţă de Cuvîntul pe care l-am adus noi. De aceea Doamne, noi vom fi judecători în ziua aceea pentru sau împotriva acestei generaţii căreia i-am predicat.

O, Dumnezeule şi Tată, noi ne rugăm în Numele lui Isus, nu ne lăsa să spunem un cuvînt greşit. Lasă-ne să fim cu o inimă sinceră şi o minte clară, pentru a primi lucrurile Tale, ca apoi să fim în stare după ziua aceasta să fim mai bine înarmaţi pentru a merge pe diferitele cîmpuri de lucru, deoarece ne-am întîlnit cu Tine. Admite, Doamne. TU să fii propovăduitorul nostru, urechea noastră, limba noastră şi gândul nostru. Rugăciunea inimii mele, gândurile mele, tot ce este în mine, în fraţii şi surorile mele, să fie plăcut înaintea Ta, o Doamne, pentru ca noi să fim umpluţi cu Duhul Tău şi să fim străpunşi de prezenţa Ta aici, ca încăperea — nu clădirea, în care ne aflăm, ci locuinţa în care trăim — să fie transformată într-un nor de măreţie dumnezeiască. Fie ca în această dimineaţă să plecăm de aici umpluţi cu Duhul Sfînt, să fim mai mult ca înainte plini de rîvnă să aducem acest mesaj acestei generaţii muritoare în care trăim. Ascultă-ne Doamne, şi vorbeşte-ne prin Cuvîntul Tău, căci noi ne rugăm în Numele Fiului Tău şi Salvatorului nostru, Isus Hristos. Amin.

Eu vreau să citesc în dimineaţa aceasta un text biblic pe care îl găsim în Psalmul 105. Eu vreau să citesc numai o parte. Eu văd că mulţi dintre voi care vă notaţi acest text, sînteţi predicatori. Este bine să citim Cuvîntul. (La ce oră se încheie serviciul de obicei? Aproximativ la ora douăsprezece, spuneţi voi? Mulţumesc.)


Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui!

Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui!

Cîntaţi, cîntaţi în cinstea Lui!

Vorbiţi despre toate minunile Lui!

Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfînt!

Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!

Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui,

căutaţi necurmat Faţa Lui!

Aduceţi-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, 

de minunile şi de judecăţile rostite de gura Lui, sămînţă a robului Său Avraam,

copiii lui Iacov, aleşii Săi!


Domnul este Dumnezeul nostru:

Judecăţile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pămîntul.

El Îşi aduce aminte totdeauna de legămîntul Lui,

de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om,

de legămîntul, pe care l-a încheiat cu Avraam,

şi de jurămîntul, pe care l-a făcut lui Isaac;

El l-a făcut lege pentru Iacov,

legămînt veşnic pentru Israel,

zicînd: „Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire,

care v-a căzut la sorţ.“


Pe atunci ei erau puţini la număr,

foarte puţini la număr, şi străini în ţară;

mergeau de la un neam la altul,

şi de la o împărăţie la un alt popor;

dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească,

şi a pedepsit împăraţi din pricina lor.

„Nu vă atingeţi de unşii Mei, — a zis El —

şi nu faceţi rău proorocilor Mei!“


Dumnezeu să binecuvînteze citirea Cuvîntului Său. Eu mi-am notat cîteve texte biblice, la care poate mă voi referi.

Eu mă întreb astăzi, cine va fi următorul preşedinte. După cum ştiţi, alegerile sînt aproape. Cine va fi pentru următoarea perioadă preşedinte? Ce ar fi dacă aş şti? Există numai Unul care ştie, şi acesta este Dumnezeu. Ce ar fi dacă Dumnezeu mi-ar descoperi cine va fi următorul preşedinte, şi eu aş sta aici în Phoenix şi aş prezice că cutare sau cutare va fi următorul preşedinte al Statelor Unite, atunci s-ar anunţa în ziare şi eu aş fi spus adevărul? Ar fi desăvîrşit şi s-ar împlini după cum am spus eu. Dar pentru ce ar fi bine? Pentru ce ar fi bun un astfel de lucru? Ziarele ar face-o de cunoscut şi dacă o persoană ar prezice aşa ceva, şi s-ar împlini, atunci toate ziarele şi revistele ar publica aceasta.

Dar voi ştiţi că Dumnezeu nu face astfel de lucruri. Dumnezeu nu foloseşte puterea şi darurile Sale pentru astfel de nechibzuinţe. Indiferent cine devine preşedinte, el va deveni, şi dacă am şti deja de acum, nu ne-ar aduce nici un cîştig, nu ne va ajuta cu nimic. De aceea Dumnezeu nu face astfel de lucruri.

Dacă eu aş face o astfel de prezicere şi s-ar împlini, şi ziarele ar fi pline de aceasta, atunci aş primi onoare. Oamenii ar zice: „Ce prooroc mare este fratele Branham! El ne-a prezis cu mult timp înainte cine va fi preşedinte!“ Eu aş fi onorat. Dar Dumnezeu nu este interesat să lucreze pentru onoarea mea sau a unui alt om. EL este interesat să lucreze pentru slava Lui, ceva ce foloseşte.

După cum spune Pavel: „Dacă noi vorbim în limbi şi nu avem tălmăcitor, ce folos ne aduce?“ Ne ajută numai nouă. Dar asta nu este ceea ce vrea Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca El singur să fie preamărit. Noi nu trebuie să căutăm numai folosul nostru, ci în tot ceea ce facem să-L onorăm pe Dumnezeu.

De aceea cred, că dacă eu aş şti exact în dimineaţa aceasta cine va deveni preşedinte şi cînd va fi ales, cîte voturi şi toate amănuntele, nu ne-ar folosi la nimic dacă am spune. Pentru mine este cel mai bun lucru să tac, chiar dacă aş şti. Eu nu aş încerca să o public, pentru că nu am nici un motiv. Se va împlini şi nouă ne este indiferent cine va deveni preşedinte.

Dacă Dumnezeu foloseşte darurile Sale, atunci El le foloseşte pentru preamărirea Lui proprie şi pentru întărirea poporului Său, Bisericii Sale, a trupului lui Isus Hristos, şi pentru întemeierea Împărăţiei Sale. Din această cauză El îi dă Bisericii aceste lucruri, de aceea pune El în Biserică învăţători, prooroci, evanghelişti, păstori. Ei slujesc pentru zidirea Bisericii şi spre slava lui Dumnezeu. Proorocul nu trebuie să se amestece cu lumea şi să încerce să obţină un cadou ca Balaam sau să profite din aceasta. Dacă el este un prooroc, atunci datoria lui este de a aduce Bisericii descoperirea lui Dumnezeu şi să rămînă departe de lucrurile lumii. Totul se întîmplă spre slava lui Dumnezeu.

Eu cred că pentru noi predicatorii este bine să rămînem credincioşi în slujba noastră faţă de lucrurile care se întîmplă astăzi în lume. Dumnezeu ne-a poruncit să cercetăm duhurile şi să deosebim. Eu cred că aceasta este o lecţie mare pentru Biserica de astăzi, să cercetezi duhul fiecărui lucru, să ai deosebirea duhurilor. Eu mă gîndesc că noi nu ar trebui să judecăm pe nimeni pe baza apartenenţei lui la o denominaţiune sau conform grupării cu care se adună, fie metodişti, baptişti, presbiterieni, penticostali sau altceva. Să nu judecăm niciodată pe cineva pe baza apartenenţei lui la o denominaţiune. Noi să-l judecăm după duhul pe care îl are — vedeţi, după duh. Indiferent dacă el face parte din mişcarea ploii tîrzii sau timpurii, noi nu îl judecăm după aceasta, ci după duhul lui. Noi vrem să deosebim duhurile. Fiţi atenţi la ceea ce are de gînd cineva, ce vrea să obţină prin darul lui, indiferent cît de mare este.

Eu vreau să-i spun adunării în dimineaţa aceasta: dacă vă mai aflaţi în denominaţiuni diferite, totuşi voi formaţi împreună Biserica Dumnezeului celui viu. Eu vreau să vă fac clar, că noi de fapt nu sîntem despărţiţi. Noi sîntem pietre cu format diferit, dar totul spre slava lui Dumnezeu.

În timpul de astăzi se aud multe despre daruri. Mulţi oameni îi judecă pe ceilalţi după darurile pe care le au. Eu cred că sînt daruri adevărate. Eu cred că ceea ce vedem că se întîmplă, sînt daruri date de Dumnezeu. Dar dacă noi nu le folosim corect, aşa cum vrea Dumnezeu, atunci facem mai multă pagubă cu darurile decît fără ele. Nu demult am spus de pe podium, că eu aş vedea mai cu plăcere dragostea frăţească în adunare, decît vindecările sau altceva. Vedeţi, noi trebuie să recunoaştem pentru ce sînt aceste lucruri.

Acum, dacă vine un bărbat cu un dar mare, indiferent dacă aparţine de denominaţiunea noastră sau de alta, să nu-l judecaţi după denominaţiunea de la care vine sau cum este îmbrăcat, ci fiţi atenţi la ceea ce vrea să obţină prin acest dar, ce gînduri are. Dacă el încearcă să pună influenţa lui în vigoare, ca să-şi facă prin aceasta un nume mare, atunci eu aş avea destulă deosebire a duhurilor ca să recunosc că este pe dos. Indiferent dacă este un învăţător mare, puternic, intelectual sau ce daruri are, dacă el nu încearcă să întărească trupul lui Hristos, atunci deosebirea voastră a duhurilor v-ar spune că este pe dos. Nu este important cît de desăvîrşit şi de corect pare, este pe dos dacă nu-i slujeşte trupului lui Hristos.

Poate el are un dar mare de a atrage oamenii prin putere mare intelectuală sau spirituală, poate el încearcă să primească onoare prin darul lui şi un nume mare, astfel încît ceilalţi fraţi să privească înspre el ca înspre o personalitate mare. Asta ar fi pe dos. Poate el vrea să facă ceva ca să-i alunge pe ceilalţi, astfel încît să fie numai el şi grupul lui pe scenă. Şi asta este pe dos.

Dar dacă el are un dar de la Dumnezeu şi încearcă să întărească trupul lui Hristos, mie îmi este indiferent cui aparţine. Voi nu îl deosebiţi pe om, voi deosebiţi duhul, viaţa care este în acest om. Asta ne-a poruncit Dumnezeu. Nici măcar o dată nu ni s-a poruncit să deosebim grupul unui om. Dumnezeu ne-a spus să deosebim ce fel de duh este în om şi ce încearcă el să facă, unde vrea să-l conducă duhul în viaţă. Dacă observăm că încearcă să-i adune pe oameni — nu să-i despartă, ci să-i adune — şi să-i aducă la Biserica Dumnezeului celui viu, nu la o denominaţiune, ci la o unitate, o unitate în Duhul, atunci este indiferent dacă face parte de mişcarea ploii timpurii sau tîrzii, duhul şi intenţia lui este corectă. Şi duhul care este în el, indiferent din care mişcare face parte, duhul care este în el încearcă să-i conducă pe oameni înspre Golgota, nu înspre el sau alte lucruri. Dorinţa lui este de a-i îndruma spre Golgota. Nu-l interesează dacă devine cunoscut sau nu, nici dacă grupul lui propriu îl recunoaşte; nu am nimic împotrivă, dacă este metodist, presbiterian sau romano-catolic, sau din alte denominaţiuni. Ce încearcă el să facă, care este intenţia inimii lui? În viaţa unui om puteţi vedea de ce este motivat; dacă este de denominaţiunea lui, de el însuşi, de lucrurile lumeşti sau să-şi facă un nume mare şi să spună: „Eu am prezis asta şi asta. S-a întîmplat exact.“ Voi vedeţi, că aceasta este pe dos. Dar dacă el încearcă să folosească ceea ce i-a dat Dumnezeu ca învăţător, prooroc sau văzător … 

Un prooroc noutestamentar este un predicator. Asta o ştim cu toţii. Fiecare predicator este un prooroc, un prooroc noutestamentar, dacă el prooroceşte şi predică; nu pentru onoarea lui şi pentru a-şi face un nume mare sau să-şi întărească organizaţia lui prorpie. El trebuie să facă parte dintr-o adunare. Eu stau aici fără, dar un predicator trebuie să aibe o adunare. Aşa este. Fiecare om trebuie să aibe o adunare. Voi trebuie să aveţi un loc anumit; nu să fugiţi numai încolo şi încoace, ci să aveţi o adunare la care mergeţi, care o numiţi adunarea voastră, un loc în care vă daţi zeciuiala. Alegeţi, dar să nu întrerupeţi legătura cu celălalt pentru că nu aparţine de grupul vostru. Vedeţi, deosebiţi duhul lui şi vedeţi dacă are aceeaşi ţintă, şi atunci aveţi legătură cu el. Voi lucraţi pentru o lucrare mare comună, şi aceasta este lucrarea lui Hristos. Eu cred că este absolut adevărat.

Fiţi atenţi, proorocii Vechiului Testament au avut numai un motiv, o dorinţă, şi aceasta a fost Isus Hristos. Ei au avut numai lucrul acesta pe care au construit Vechiul Testament: venirea lui Mesia. Ei nu s-au dus şi au făcut lucruri pentru bani sau onoare. Ei au fost unşi de Dumnezeu şi au prezis venirea lui Mesia. Bărbaţii au fost aşa de unşi de Duhul, astfel încît ei au fost în Duhul şi au prezis lucruri de parcă s-ar întîmpla cu ei. Fiţi atenţi cum au lucrat aceşti bărbaţi prin Duhul lui Dumnezeu.

Să privim înspre Moise, proorocul cel mare. Acest bărbat nu avea o dorinţă proprie. El ar fi putut să fie împăratul Egiptului şi lumea ar fi fost la picioarele lui. Dar pentru că slujba de prooroc era în inima lui, el a refuzat să fie numit un fiu al fiicei lui faraon. El s-a hotărît să fie mai bine urmărit şi să poarte ocara lui Hristos, preţuind bogăţiile cerului mai presus decît bogăţiile Egiptului. El a dispreţuit slava acestei lumi, luxul şi lucrurile pe care le oferă viaţa. El a privit peste aceste lucruri. El ar fi putut să fie.

Uitaţi-vă la un predicator de astăzi. Dacă el are botezul cu Duhul Sfînt, atunci el ştie că dacă predică Cuvîntul atunci slava lui descreşte; el are numai o adunare mică sau stă chiar pe stradă. Dar el ştie că ceva arde în inima lui. El vede venirea Domnului. Pe el nu-l interesează dacă are o adunare mică sau mare. Lui îi este indiferent dacă are ceva de mîncare sau nu, dacă are haine bune sau nu. Pe el îl interesează numai un lucru, şi aceasta este viaţa care izvorăşte din el. El încearcă să obţină ceva spre slava lui Dumnezeu; şi acest bărbat care procedează astfel, va trăi viaţa Duhului care este în el. Puteţi să mă urmăriţi? El o va trăi.

Priviţi înspre Moise. În toată viaţa lui s-a desfăşurat Duhul lui Hristos, deoarece Hristos era în el. O parte din Hristos era în Moise. Noi vedem că el a fost născut într-un timp de asuprire. În timpul acela copiii au fost ucişi ca în timpul lui Isus. Noi vedem că atunci cînd s-a întîmplat, copiii lui Israel au fost aşa de neascultători, încît El a fost aşa de mînios şi i-a spus lui Mosie: „Du-te la o parte şi Eu îi voi nimici pe toţi şi din tine voi face un popor“; şi atunci Moise s-a aruncat în drumul judecăţii lui Dumnezeu şi a spus: „Ia-mă pe mine, înainte de a-i lua pe ei.“ Cu alte cuvinte: „Înainte de a ajunge la ei, trebuie să treci peste¼ mine.“ Exact asta a făcut Isus Hristos. Dumnezeu i-ar fi nimicit pe toţi păcătoşii, pe mine şi pe tine, de pe faţa pămîntului, dar Hristos s-a aruncat în spărtură. Dumnezeu nu a putut s-o facă, El nu putea trece pe lîngă propriul Său Fiu.

Şi Dumnezeu a văzut acest Duh în Moise, judecat şi răstignit: „TU nu poţi să-i nimiceşti, Tu trebuie să mă iei mai întîi pe mine.“ Vedeţi voi Duhul lui Dumnezeu în Moise? El ar fi putut fi faraonul Egiptului, el ar fi putut avea tot luxul din lume şi să fie slăvit, ar fi putut fi un domnitor mare în lumea de atunci, dar el s-a decis să sufere prigoana şi necazurile, pentru că el preţuia ocara lui Hristos mai presus decît toate bogăţiile Egiptului. Voi vedeţi, el însuşi s-a aruncat în spărtură. De ce? Era Dumnezeu în Moise care a făcut aceasta. Omul care gîndeşte normal, intelectual, nu ar face asta niciodată, el ar merge drumul cel mai uşor. De aceea, indiferent cît de fanatic părea Moise, voi vedeţi că el era un prooroc adevărat a lui Dumnezeu şi a încercat să facă ceva pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Cu darul lui mare de proorocie ar fi putut fi un om înţelept, ar fi putut merge în Egipt şi să spună: „Eu vă proorocesc asta şi asta.“ Prin proorocirea lui ar fi ajuns cunoscut în toată lumea. Dar asta nu era în inima lui. Nu putea să fie în inima lui.

Dacă voi vedeţi pe cineva cu un dar mare care încearcă să-şi aducă slavă, atunci propria voastră deosebire a duhurilor vă spune că este pe dos. Dar Moise a încercat să facă ceva spre slava Domnului. Indiferent cît de rău a mers, cît de rău arăta sau cît s-a vorbit despre aceasta, Duhul din Moise l-a îndemnat înspre postul lui obligatoriu. Duhul din el.

Priviţi înspre Iosif! Cînd a fost născut Iosif, a fost iubit de tatăl său şi urît de fraţii lui, un tablou înspre Hristos. El a fost rudă de sînge cu ei, ei aveau acelaşi tată. Motivul pentru care l-au urît fraţii lui, a fost acela că Dumnezeu l-a ales pentru a fi prooroc, el era un om duhovnicesc, un văzător. Şi ei îl urau din cauza aceasta. Dar Iosif nu putea să facă nimic, pentru că Dumnezeu l-a făcut aşa.

Observaţi Duhul lui Dumnezeu în Iosif! Vedeţi ce a făcut el. El a procedat ca şi Hristos. El a fost urît de fraţii lui, iubit de tatăl său, pentru că Duhul făcea deosebirea. El era un om duhovnicesc. El vedea viziuni, el tălmăcea visuri. El nu o făcea spre cinstea lui, el o făcea pentru că era ceva în el, şi anume Duhul lui Dumnezeu. El nu s-ar fi dus de la sine acolo ca să fie aruncat în groapă şi să-i facă tatălui său sărac şi bătrîn ani grei de necaz, cînd a fost vîndut pentru aproape 30 de arginţi. Apoi a fost scos din groapă şi a devenit mîna dreaptă a lui faraon, domnitorul din timpul acela. Şi în închisoarea lui era un paharnic şi un brutar. Unul era pierdut şi celălalt salvat conform proorociei lui din închisoare.

Aţi observat cînd a venit Isus, El era iubit de tatăl Său. Tatăl i-a dat lui Iosif o haină în mai multe culori (curcubeul, legămîntul). Şi Dumnezeu Tatăl a dat prin Isus, Fiul Său, legămîntul, şi fraţii Lui, iudeii, L-au urît fără motiv. Ei nu aveau nici un motiv ca să-L urască. EL era duhovnicesc şi El era Cuvîntul lui Dumnezeu descoperit. EL a venit pentru a face voia Tatăui; EL a venit pentru a împlini Scriptura; EL a venit să le aducă pacea. Dar ei nu L-au înţeles şi L-au urît fără motiv. Ei nu au văzut ce a vrut El să facă. Ei L-au osîndit pentru că nu era de acord cu ei. Ei ziceau: „ EL se înalţă, El se face singur Dumnezeu.“ EL a fost Dumnezeu. Dumnezeu era în El. Biblia spune că Dumnezeu era în Hristos şi s-a descoperit lumii. Domnul slavei a descoperit slava lui Dumnezeu.

Priviţi înspre Moise! El nu a putut să facă nimic în afară de a se pune în spărtură. El nu a făcut-o din făţărnicie. El a făcut-o pentru că Dumnezeu era în el. Nici Iosif nu putea face nimic că era aşa, pentru că Dumnezeu lucra în el şi se făcea de cunoscut prin el. El nu o făcea pentru onoarea lui.

Dacă preoţii aceia ar fi avut deosebirea duhurilor, despre care vă vorbesc în dimineaţa aceasta! Indiferent de ceea ce povestea lumea despre El, ei ar fi văzut dacă ar fi privit înspre Cuvîntul Lui şi ar fi recunoscut intenţia Lui. EL a făcut totul pentru a-L slăvi pe Tatăl. Ei au spus: „O, acest bărbat este un vindecător mare. EL poate să facă aceste lucruri.“ Dar El a spus: „EU pot să fac numai ce Îmi arată Tatăl. Nu Eu sînt acela care face aceste lucrări. Este Tatăl care locuieşte în Mine şi care face aceste lucruri.“ EL nu avea pretenţia la onoare. În acelaşi fel nici un slujitor al lui Dumnezeu nu va avea pretenţia pentru onoare. Nici un slujitor al lui Dumnezeu nu va folosi darul lui Dumnezeu pentru a se înălţa pe sine, ci intenţia lui este să facă ceva pentru slava lui Dumnezeu.

Din aceeaşi cauză vedeţi astăzi acelaşi lucru. Noi trebuie să avem deosebirea duhurilor pentru a vedea ce încearcă o persoană să facă. Încearcă el să-L slăvească pe Dumnezeu, sau încearcă să se înalţe pe sine?

Duhul lui Dumnezeu care lucrează într-un om, îl lasă să procedeze ca Dumnezeu. Nu este de mirare că Isus a spus: „Nu este scris în Legea voastră: ,Eu am zis: «Sînteţi dumnezei?» Dacă Legea a numit „dumnezei“, pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvîntul lui Dumnezeu, … cum ziceţi voi că hulesc Eu …‘ Şi aceasta pentru că am zis: ,Sînt Fiul lui Dumnezeu!‘“ Dacă voi vedeţi Duhul lui Dumnezeu în Moise, atunci Îl vedeţi pe Dumnezeu. Moise era în Dumnezeu. Iosif era în Dumnezeu. Proorocii au fost dumnezei. (Ps. 82, 6; Ioan 10, 34). Biblia spune că au fost. Ei au fost dumnezei pentru că s-au predat Duhului lui Dumnezeu şi au lucrat pentru preamărirea lui Dumnezeu.

Dacă un om este aşa de uns de Duhul — lăsaţi să vă pătrundă aceasta pînă în inimă — dacă un om este uns de Duhul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu este în obiceiurile lui, procedurile lui şi în tot ce face el. Cîteodată el este judecat greşit.

Priviţi înspre David. În Psalmul 22, el strigă: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?“ de parcă el, David însuşi, ar fi fost acolo. „Toţi cei ce Mă văd îşi bat joc de Mine, îşi deschid gura, dau din cap.“

El era uns de Dumnezeu, el s-a predat lui Dumnezeu şi ungerea era într-o aşa măsură peste el cînd a strigat aceasta prin Duhul lui Dumnezeu, încît dacă cineva ar fi fost în apropiere, ar fi putut să spună: „Vedeţi, el crede că cineva îşi bate joc de el. De ce l-a părăsit Dumnezeu?“ Nu era David, era Duhul care striga prin David: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit? Mi-au străpuns mîinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr.“ S-ar fi putut spune: „Auziţi-l pe acest făţarnic. Ale cui mîini sînt străpunse? Ale cui picioare sînt străpunse?“ Aşa vorbesc intelectualii. Dar cineva cu deosebirea duhurilor ar fi ştiut că era Duhul lui Dumnezeu care vorbea din el. Dacă un om este uns cu Duhul lui Dumnezeu, atunci procedează ca Dumnezeu, şi acest procedeu al lui Dumnezeu nu ne va despărţi niciodată. Procedeul lui Dumnezeu este de a ne aduna, căci noi sîntem una în Isus Hristos şi intenţia lui Dumnezeu este să ne adune. „Iubiţi-vă unii pe alţii!“

Aceşti prooroci mari! Noi vedem Duhul lucrînd în ei. Isus i-a numit dumnezei. EL a spus că ei sînt dumnezei. Ei aveau o parte din Duhul lui Dumnezeu, dar cînd a venit Acela, Isus, care era Fiul lui Dumnezeu, peste El a venit Duhul fără măsură, plinătatea vie a dumnezeirii locuia în El, căci El era tabloul desăvîrşit. EL era Dumnezeul slavei, care le-a făcut de cunoscut oamenilor slava lui Dumnezeu. Dumnezeu era în El. Observaţi viaţa Lui. EL era tema întregului Vechi Testament. Toţi ceilalţi prooroci ai Vechiului Testament au vorbit — nu de la ei înşişi, ei au vorbit sub conducerea Duhului lui Dumnezeu care îi lăsa să procedeze ca Dumnezeu, încît au fost numiţi dumnezei. Dar după aceea a fost descoperită plinătatea Duhului în Isus Hristos.

Observaţi-l pe David, cînd a fost pus ca împărat peste Israel şi a fost respins de poporul lui, a urcat muntele Măslinilor din nordul Ierusalimului şi a privit peste oraş plîngînd, pentru că a fost respins. Ce a fost? A fost Duhul lui Hristos. Cincisute de ani mai tîrziu, Isus, Fiul lui David, şedea pe acelaşi munte şi privea peste oraş ca împărat respins, strigînd: „Ierusalime, Ierusalime, de cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi (diferitele denominaţiuni) cum îşi strînge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! De cîte ori n-aş fi făcut-o!“

Acelaşi Duh care era în David şi s-a descoperit deplin în Hristos, este astăzi în Biserică şi strigă oamenilor: „De cîte ori am vrut să vă strîng!“ Şi dacă vedeţi despărţirile şi dezbinările în adunările frăţeşti şi în viaţa creştinească, cînd unul este împotriva altuia, atunci Duhul lui Dumnezeu strigă în inima voastră împotriva acestor lucruri. Un prooroc adevărat al lui Dumnezeu, un învăţător adevărat, are dorinţa să aducă Biserica la unitatea dragostei, la unitatea în Duhul, recunoscîndu-L pe Dumnezeu; aceasta este dorinţa lor, indiferent din care denominaţiune fac parte. Noi avem deosebirea duhurilor pentru a-l deosebi pe om şi să constatăm dacă este Duhul lui Dumnezeu sau nu.

Observaţi, atunci cînd El a umblat pe pămînt, El mergea în diferite locuri şi făcea bine. Acum îmi mai vine ceva în minte. Aţi observat ce s-a întîmplat cînd David a fost respins ca împărat? El a părăsit oraşul, şi un beniamit mic, care ar fi trebuit să fie fratele său, care ar fi trebuit să fie trist pentru că l-au respins, a venit şi a aruncat în David cu murdării şi şi-a bătut joc de el, l-a blestemat în Numele Domnului. Acest beniamit bătrîn l-a blestemat pe împăratul David în Numele Domnului.

Observaţi cum lucrează Duhul lui Dumnezeu şi duhul lui Satana. Voi vedeţi, el a fost schilod. Aceasta simbolisează schilodenia spirituală a omului de astăzi, care-şi bate joc de Duhul lui Dumnezeu, care se descoperă în Hristos. Era Duhul lui Hristos în David, care a fost respins ca împărat. Şi astăzi îşi bat joc de acei care au primit Duhul Sfînt; se încearcă să se obţină ceva, metodişti, penticostali, presbiterieni, etc. să se aducă la unitate ca trupul lui Hristos. Şi cînd văd lucrarea Duhului, spun: „Ah, acesta este un penticostal. Afară cu el! Eu cunosc unul care a fugit cu nevasta altuia. Pe un altul l-am văzut beat. Acela a făcut ceva şi celălalt altceva.“ Poate este aşa, dar ei înşişi sînt atît de vicleni încît pot să-şi ascundă faptele. Dar la David era totul descoperit. De ce? El avea Duhul lui Hristos în el. Comandantul a întrebat: „Să-i tai capul acestui cîine, care-l batjocoreşte pe împăratul meu?“

Vedeţi Duhul lui Dumnezeu în David: „Lasă-l în pace, dacă Domnul i-a permis să mă blesteme.“ Înţelegeţi voi asta? „Lasă-l în pace, Domnul i-a poruncit să mă blesteme.“

Astăzi noi vrem să ridicăm pumnii şi să ne luptăm cu ei: „Aruncaţi-l afară, el nu aparţine de noi.“

„Lăsaţi-l în pace, Domnul i-a poruncit să mă blesteme.“ Acest schilod a fugit după el şi a aruncat în David cu murdării. Aşa fac ei astăzi cu Duhul lui Hristos. „Ei sînt nişte sfinţi cu care nu se întîmplă nimic. Nu este nimic cu vindecarea divină. Nu există înger. Nu există prooroci. Zilele minunilor au trecut.“ Ei aruncă cu noroi. Dar lăsaţi-i în pace. Căci atunci cînd David s-a întors la putere, Aleluiah, cînd s-a întors ca împărat peste Israel! Să nu vă faceţi griji, acest Isus, al cărui Duh Îl avem noi astăzi, Îşi va face partea lui şi se va întoarce într-un trup fizic la a doua venire a Lui în măreţie, putere şi maiestate.

Şi atunci batjocoritorul a căzut cu faţa la pămînt şi l-a implorat pentru milă. „Lăsaţi-l în pace!“, spune Duhul lui Hristos în noi. Nu-l aruncaţi afară din adunare. Lăsaţi-ne să ne gîndim că aceste lucruri trebuie să se întîmple. Noi trebuie să facem numai un singur lucru: să înaintăm. Dumnezeu a făgăduit că toate lucrurile vor sluji spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu. Noi trebuie să avem deosebirea duhurilor, să vedem ţinta corectă înaintea ochilor. Noi sîntem aici pentru a-I sluji lui Dumnezeu, să avem legături unii cu alţii, să mergem în slujba lui Dumnezeu. Dacă un om are o ţintă greşită, ce se va întîmpla atunci?

Noi constatăm că Duhul lui Dumnezeu a fost în El. Toţi proorocii din vechime au vorbit despre El. Măsura Duhului care era în ei nu le-a slujit lor pentru onoare, ci toţi proorocii adevăraţi L-au vestit pe El, vorbind despre El. Şi tot ce au spus ei, s-a împlinit în El. Ceea ce s-a împlinit a dovedit că Duhul lui Dumnezeu locuia în ei. Ce era? Dumnezeu vorbea despre Sine. Dumnezeu se făcea de cunoscut prin proorocii aceştia.

Să nu căutăm slava noastră: „Cine va deveni următorul preşedinte? Sau cine va fi acesta?“ Dacă vă loveşte cineva peste cap şi vă zice: „Spune-ne cine te-a lovit, şi atunci te vom crede“, asta nu este corect. Se întîmplă spre preamărirea lui Dumnezeu. Nu se întîmplă pentru a face dintr-un frate un bărbat mare şi să-l scoatem în afara grupării, astfel încît el să fie cel mai mare bărbat din Phoenix. Nu se întîmplă pentru a face ceva mare din William Branham. Ce trebuie să se întîmple prin aceasta? Nu se întîmplă pentru a face din Oral Roberts sau Billy Graham ceva mare. Se întîmplă în inimi; noi vrem să facem ceva pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Prin aceasta să fie preamărit Dumnezeu. Toate darurile şi celelalte lucruri nu îl fac pe unul mai mare decît celălalt, ci ne conduc la colaborare pentru desăvîrşirea trupului, ne adună ca popor, ca poporul lui Dumnezeu. Dar dacă voi vedeţi că ei lucrează împotriva voastră, să nu-i blestemaţi; lăsaţi-i în pace. Cineva trebuie să procedeze astfel. Dar aşteptaţi pînă cînd Isus se întoarce înapoi cu putere.

Noi vedem că fiecare prooroc Îl preamărea prin vorbirea lui pe Dumnezeu şi pe Mesia care urma să vină. Cînd ei erau în Duh, procedau, vorbeau şi trăiau cum a făcut-o Mesia. Dacă aceasta s-a întîmplat de cealaltă parte (a crucii), înainte de venirea Lui, înseamnă că după venirea Lui, Duhul lui Mesia trebuie să lucreze şi mai mult în Biserică astfel încît să iasă la iveală lucrările şi viaţa lui Mesia. Este Duhul lui Dumnezeu.

Deosebiţi duhul, dacă este de la Dumnezeu sau nu. Fiţi atenţi dacă el procedează ca El. Dacă se ridică cineva împotriva voastră şi aruncă cu noroi în viaţa voastră, deşi voi ştiţi că sînteţi nevinovaţi, şi voi ştiţi că aveţi Duhul lui Dumnezeu, să nu încercaţi să vă despărţiţi. Să nu procedaţi josnic. Să nu-l blestemaţi. Înaintaţi cu convingerea că Dumnezeu vă pune la probă pentru a vedea cum reacţionaţi. EL trebuie s-o facă cumva.

Acum cîteva zile, eu cred că a fost în adunarea fratelui Fuller, am amintit de un biciclist din Canada. Toţi au crezut că ei îl vor întrece pe acest băiat şi că este un moliu, căci el era singurul care nu putea merge fără mîini.

Mie îmi plac acei care se ţin cu ambele mîini de cîrmă, de ambele părţi ale crucii şi spun: „Eu nu am nimic să aduc. Eu vreau să mă ţin de cruce, Doamne. Eu nu am şcoală, eu nu am nimic. Lasă-mă să mă ţin de aici şi să privesc înspre Tine.“

Ei trebuiau să parcurgă o distanţă de lăţimea unui picior, pentru a cîştiga o bicicletă de 100 de dolari. Toţi aceşti băieţi puteau merge fără mîini în oraş, să cumpere pentru mamele lor şi să vină iarăşi înapoi fără să atingă ghidonul. Toţi au început să fie atenţi. Ei nu au fost obişnuiţi să ţină ghidonul, şi treceau peste linie. Dar acest băiat mic a parcurs toată distanţa, ţinea ghidonul strîns şi a ajuns pînă la capăt. Apoi l-au întrebat: „Cum de ai reuşit?“ El a răspuns: „Eu pot să vă spun unde aţi greşit, băieţi. Voi toţi puteţi merge cu bicicleta mai bine ca mine, dar prin aceasta aţi devenit nervoşi cînd aţi încercat să ţineţi echilibrul; de aceea aţi trecut de linie. Eu nu am dat atenţie la aceasta, eu am privit înspre ţintă şi am rezistat.“

Asta vrem să facem noi. Nu daţi atenţie acestor lucruri mici. „ A făcut acela ceva sau altceva?“ Ţineţi ţinta înaintea ochilor şi rezistaţi. Hristos vine iarăşi. Fiţi atenţi la sfîrşit şi rămîneţi statornici. Nu daţi atenţie la ce se întîmplă acum. Fiţi atenţi ce se va întîmpla la sfîrşit, cînd trebuie să staţi acolo şi să daţi socoteală de viaţa voastră.

David nu a dat atenţie acestui beniamit, care a aruncat cu noroi. El era schilod. El nu i-a dat atenţie. El nu i-a dat poruncă nici celui cu arma ca să-l lovească: „Lasă-l în pace, Dumnezeu i-a poruncit să mă blesteme. Dumnezeu i-a poruncit, de aceea lasă-l în pace.“ David a ştiut că se va întoarce într-o zi cu putere. Pentru beniamit urma să vină timpul.

Da, aşa este. Biserica se va ridica în triumf. Eu am fost trimis numai să mă rog pentru copiii Lui bolnavi. Mai mult eu nu pot să fac. Oriunde se află şi indiferent din ce adunare fac parte. Eu încerc numai să mă rog pentru copiii Lui bolnavi, cu dorinţa de a folosi darul acesta pentru mărirea Lui. Din cauza aceasta nu am devenit nicăieri membru. Asta este în ordine. Eu vreau ca voi să mă înţelegeţi bine, eu cred că în fiecare adunare există creştini adevăraţi, copiii Lui. EL nu m-a însărcinat niciodată să mă ocup de aceasta. Eu am fost trimis numai să mă rog pentru copiii Lui şi să fac aceste lucruri pentru a-L slăvi pe El.

Voi vedeţi că tot ce au vorbit Isus şi proorocii, trebuia să fie adevărul, deoarece a fost puterea lui Dumnezeu în ei, Dumnezeu însuşi a vorbit prin ei despre venirea Lui, pentru preamărirea Lui.

„Cine devine preşedinte? Cine devine asta sau cealaltă? Vom avea în anul acesta destulă ploaie?“ Asta nu este important. Trebuie să se întîmple ceva spre slava lui Dumnezeu, ceva care aduce Biserica în ordine, ceva prin care puterea lui Dumnezeu devine activă; nu să-şi facă cineva un nume, ci ca slava lui Dumnezeu să fie descoperită.

Noi vedem că tot ce au spus aceşti prooroci despre El, s-a împlinit, pentru că El era conţinutul Vechiului Testament. Isus, Mesia care urma să vină, a fost aşteptat de fiecare prooroc, de la Adam pînă la Maleahi. Fiecare prooroc a vorbit despre venirea Domnului. Fiecare a participat cu partea lui, pentru că erau unşi de Dumnezeu. El nu putea vorbi despre altceva.

Noi am fi dorit să avem mai mult timp pentru a vorbi despre aceasta. Observaţi, tot ceea ce spuneau ei se împlinea. Să observăm unele lucruri pe care le-au prezis proorocii.

„O fecioară va fi însărcinată şi va naşte un fiu.“ S-a împlinit? Sigur. „Numele Lui va fi Emanuil, Domn al păcii, Dumnezeu tare, Părintele (Tatăl) veşniciilor.“ Exact asta a fost El: „Părintele veşniciilor.“ „Şi ,Tată‘ să nu numiţi pe nimeni pe pămînt, pentru că Unul singur este Tatăl vostru.“

Să continuăm. „EL a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.“ Bărbatul care l-a legat pe Domnul în sala de judecată a lui Pilat, nu a recunoscut că Scriptura a spus dinainte că va fi aşa. Ei nu aveau deosebirea duhurilor, aceşti preoţi care strigau: „Afară cu El, afară cu El.“

Şi cînd El a atîrnat de cruce şi a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“, L-au batjocorit. Ei nu aveau nici o deosebire. Ei nu au putut să deosebească Duhul. Despre aceasta a vorbit David în Psalmul 22, că ei îşi deschid gura fără să ştie ce fac. Aşa cum s-a comportat beniamitul cu David. Vedeţi, el a crezut că David este pe dos, pentru că el nu a fost de acord cînd a condus împărăţia. El nu a înţeles că în David era Duhul lui Dumnezeu care proceda astfel.

Noi trebuie să deosebim duhul unui om. Ce încearcă el să facă? Ce vrea să obţină? Nu depinde de grupul de care aparţine, dacă este un alb, negru sau galben, sau altceva. Trebuie să vedem ce vrea el să obţină în Împărăţia lui Dumnezeu. Chiar dacă are alte gînduri decît noi, este în ordine atîta timp cît vrea să facă ceva pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Deosebiţi asta în el. Dacă el este pe dos, dar sincer în inima lui, Dumnezeu îl va lăsa să recunoască, după un timp, cum este corect. Lăsaţi-l în pace, observaţi numai ce încearcă el să facă.

Noi vedem că la moartea Lui de pe cruce, El a strigat ceea ce au prezis proorocii despre El: „Mi-au străpuns mîinile şi picioarele.“ S-a împlinit. Proorocii au avut dreptate. Ei au vorbit de parcă s-ar fi întîmplat cu ei, dar la cruce a fost descoperit.

„EL a fost pus în numărul celor fărădelege.“ Aşa s-a şi întîmplat. EL a fost pus în numărul celor fărădelege, mormîntul Lui a fost pus la un loc cu un om bogat. Aşa s-a întîmplat. EL a fost pus în mormîntul unui om bogat. „Căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.“ Sună de parcă David ar fi fost sfîntul. Nu a fost David, a fost Duhul lui Dumnezeu în David, care a spus aceasta. Vedeţi, Duhul lui Dumnezeu în omul care a exprimat aceasta.

Poate cineva a spus: „Auziţi-l numai pe batjocoritorul acesta!“ Nu a fost el, ci Duhul lui Dumnezeu care striga din el. Vedeţi, Duhul lui Dumnezeu se descoperă: „Căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.“ 

Fraţilor, în timp ce ne apropiem de sfîrşit, vreau să mai spun ceva. Timpul nostru trece. Un om despre care vorbeşte întregul Vechi Testament şi despre care vorbesc toţi sfinţii, proorocii unşi de Duhul lui Dumnezeu, şi tot ce au spus despre El s-a împlinit literă cu literă, această persoană mare numit Fiul lui Dumnezeu, trebuie să fie în stare să ridice Biserica noutestamentară. Nu credeţi şi voi aşa? EL trebuie să aibe o concepţie pentru ridicarea Bisericii noutestamentare.

Vreau să vă fac atenţi la Matei 16, unde El coboară la ucenicii Lui şi le vorbeşte. EL spune: „Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?“ Şi ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul dintre prooroci.“

EL a întrebat: „Dar voi, cine ziceţi că sînt?“ Simon Petru a zis: „TU eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!“ EL a spus: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.“ Apoi El a vorbit despre Biserică. Acum fiţi foarte atenţi, şi dacă sînt cumva greşit, atunci fie ca Dumnezeu şi voi să mă iertaţi.

Biserica catolică spune: „Cu această piatră El s-a referit la Petru, şi pe Petru a zidit Biserica Sa.“ Noi ştim că este greşit. Noi protestanţii, nu sîntem de acord cu aceasta. Dar noi protestanţii spunem: „ A fost El însuşi, pe care EL a zidit Biserica Sa, pe El însuşi.“ Dar dacă observaţi, nici cu aceasta nu sînt de acord. Nu a fost aşa. A fost descoperirea duhovnicească a Lui însuşi. Carne şi sînge, asta înseamnă că voi nu aţi învăţat într-un seminar, indiferent cît este de bun. Voi nu aţi învăţat printr-o denominaţiune, indiferent cît este de bună. Asta este în ordine, dar carnea şi sîngele nu ţi-au descoperit aceasta. Nu este o concepţie intelectuală, cum se ţine un discurs, cum trebuie să te apleci, sau cum să vă comportaţi aici pe pămînt. Nu este asta. Nu trebuie să fie un lucru mare. Este descoperirea Cuvîntului lui Dumnezeu. EL a fost Cuvîntul. „La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu. Şi Cuvîntul s-a făcut trup, şi a locuit printre noi.“ Aceasta este descoperirea Cuvîntului lui Dumnezeu.

Duhul din Petru a primit prin descoperire duhovnicească, că El a fost descoperit ca Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeul slavei a făcut de cunoscut slava lui Dumnezeu. „… şi pe această piatră (descoperirea duhovnicească a Cuvîntului) voi zidi Biserica Mea.“ Ce a fost? Dacă proorocii aceştia au fost aşa sub ungerea lui Dumnezeu încît au strigat: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu“, atunci acelaşi Duh poate să descopere (pe partea aceasta a crucii) acelaşi lucru. Recunoaşteţi voia Sa?

„Carnea şi sîngele“ — voi nu puteţi s-o învăţaţi într-un seminar cînd primiţi nişte titluri. Asta este în ordine. Eu aş dori să am unele, dar totuşi nu este aceasta. Voi nu trebuie să le aveţi, deşi ar fi bine. Reţineţi aceasta şi vă va fi sufiecient:

„Nu carnea şi sîngele ţi-a descoperit lucrul acesta.“ Tu nu ai învăţat-o la şcoală, nu ai învăţat-o într-o denominaţiune. Poate este bine să ai şcoală sau să aparţii de o denominaţiune. Asta este o parte din aceasta. Dar oamenii se bazează prea mult pe aceasta şi nu mai dau atenţie la deosebirea duhovnicească.

„Nu carnea şi sîngele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.“ Ele nu o vor putea birui. Asta înseamnă că vor fi împotrivă.

Acum observaţi, împotriva cui sînt porţile Locuinţei morţilor. Ele nu sînt împotriva denominaţiunilor. Acestea sînt recunoscute de conducere. Nu este aceasta. Lumea recunoaşte denominaţiunile noastre, toate. Noi ca şi cetăţeni americani avem dreptul să formăm o denominaţiune; asta este bine, noi preţuim aceasta. Dar nu împotriva acestora sînt porţile Locuinţei morţilor. Ele sînt împotriva descoperirii spirituale, că Hristos este astăzi aici ca acelaşi ieri, azi şi în veci. Împotriva ei sînt. „… porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.“

Aici aveţi deosebirea duhurilor. Indiferent cine este el, este fratele meu atîta timp cît are aceeaşi ţintă ca mine. Fie el un prooroc, un păstor, un diacon sau altceva, dacă Dumnezeu îl binecuvîntează într-un fel sau altul, dacă el mă dispreţuieşte sau indiferent ce face, el este fratele meu. Noi lucrăm pentru aceeaşi lucrare. Noi lucrăm pentru aceeaşi Împărăţie. El lucrează la aceeaşi lucrare ca mine. Deosebire duhovnicească, descoperirea duhovnicească a lui Dumnezeu. Vedeţi aici, dacă vreţi.

În una din ultimele seri am predicat undeva despre tema: „Nu a fost aşa la început“. Noi trebuie să ne întoarcem la început, pentru a înţelege corect tema de astăzi. La început Cain, ca intelectual, a construit o biserică (cum spunem noi), asta înseamnă că el a construit un altar, a adus jertfa, s-a rugat, a fost sincer, a adus mulţumire, a dat zeciuiala şi a fost în toate religios ca şi Abel. Dar Abel (atunci nu a existat încă Biblie) a recunoscut prin descoperire duhovnicească, că nu fructele cîmpului au cauzat păcatul. Ei nu au mîncat mere. Vedeţi, descoperirea i-a spus că nu au fost merele şi nu fructele au fost cauza alungării. A fost viaţa, despărţirea de viaţă; de aceea el a plecat, a adus un miel şi l-a jertfit în locul lui prin credinţă, şi aceasta este descoperire duhovnicească. Amin! Descoperirea lui Dumnezeu, i s-a dat descoperire duhovnicească. Nu au fost fructe, nu au fost mere, piersici, prune sau pere. A fost despărţirea de viaţă, şi de aceea el s-a dus şi a adus ceva viu pentru jertfă în loc de fructe.

Fructele le puteţi mînca — lucrarea mîinilor voastre. Ceea ce puteţi să faceţi voi: „Eu merg şi construiesc ceva. Eu voi face asta sau cealaltă, sau sprijin asta.“ Poate este bine. El a construit un altar, exact ca şi celălalt. Amîndoi au construit altare. Asta a fost bine. Dar depindea de adevărul duhovnicesc descoperit al lucrării, deoarece Duhul lui Dumnezeu a descoperit-o. „Pe această stîncă, pe stînca pe care a murit Hristos, stînca mîntuirii, piatra pe care a murit mielul lui Abel.“ Abel şi-a pus mîna pe acest miel mic, şi lîna lui albă a fost înmuiată cînd i-a tăiat gîtul cu o piatră; în timpul acela nu exista încă lance. Săracul animal mic a murit, şi sîngele curgea peste mîinile lui şi a înmuiat lîna cu sînge, în timp ce behăia.

Despre ce a vorbit aceasta? Despre Mielul lui Dumnezeu care a fost respins 4000 de ani mai tîrziu de Biserica Sa. EL a fost numit Beelzebub şi drac, aşa cum au proorocit proorocii. Ei i-au tăgăduit pe prooroci. El a spus: „Ei sînt numai ca nişte pereţi văruiţi şi închid altora drumul.“ Ei nu aveau deosebirea duhurilor şi nu au ştiut că El era Mielul lui Dumnezeu, care trebuia să fie aşa şi să procedeze astfel, deoarece El împlinea Cuvîntul lui Dumnezeu.

În Biserica umplută cu Duhul Sfînt se împlineşte astăzi Cuvîntul lui Dumnezeu în lucrurile pe care le face. Aleluiah! De Rusalii, Petru a zis: „Aceasta este! … este pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sînt departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul meu!“

Aceeaşi prooroci inspiraţi au spus că lumina de seară va lumina, că în timpul harului va veni o ploaie timpurie şi o ploaie tîrzie. Ce este? Ploaia timpurie este pe cale să cadă şi ploaia tîrzie este aproape. Amîndouă se contopesc, şi în ploaia timpurie şi tîrzie împreună Duhul Sfînt va descoperi cu putere învierea lui Hristos. Aici o aveţi. Se contopesc. Harul lui Dumnezeu! EL a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe.“ Harul Lui a fost răbdător. Şi astăzi este răbdător, o contopire. Aduce împreună norul din timpul vechi şi norul timpului de astăzi. Ploaia timpurie a căzut mai întîi; prima ploaia am avut-o, acum se apropie ploaia tîrzie, estul şi vestul se întîlnesc. Amîndouă ploile cad în acelaşi timp. Vindecarea dumnezeiască se întîmplă şi Îngerul lui Dumnezeu descoperă tainele inimii şi lasă să se întîmple totul. Se pare că toţi copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu înţeleg aceasta. Vedeţi voi, Duhul dă descoperirea. Isus a spus că Biserica va fi zidită pe aceasta.

Poate cineva se ridică şi spune: „Noi sîntem zidiţi pe asta sau cealaltă.“ Să mergem mai departe în Cuvînt. EL a spus în ultima cuvîntare către Biserică: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.“ În toată lumea. Cît de departe trebuie să ajungă? În toată lumea. La cîţi? Întregii creaturi. „Cine crede şi va fi botezat“, nu biserica. „El“ este un pronume personal. „El, cel care crede“, fiecare individ.

Aşa cum a amintit David DuPlessis că în Împărăţia lui Dumnezeu nu există nepoţi, ci numai copii. Dacă tatăl tău a fost penticostal, şi voi veniţi aici pentru că el a venit aici şi a primit Duhul Sfînt, şi te-a adus aici ca nepot, atunci tu eşti pe dos! Dumnezeu trebuie să ţi se descopere personal.

Nici un om nu poate să-L recunoască pe Isus ca Hristos cu mintea. Nimeni nu poate să-L recunoască pe Isus ca Hristos, numai dacă îi pare rău de păcatele sale şi se pocăieşte. Nimeni nu-L poate recunoaşte pe Isus ca Hristos, numai dacă descoperirea Duhului Sfînt îi face aceasta de cunoscut. „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.“ Aceasta este descoperirea. Pe aceasta şi-a zidit El Biserica.

Cine a făcut aceasta? Petru? Nu, nu, nu! Cine a făcut aceasta? Hristos a spus: „Duhul Sfînt vă va aduce descoperirea lui Dumnezeu. Încă puţin timp, şi Eu vă voi părăsi. Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngîietor, care să rămînă cu voi în veac.“ Aşa este? Ce face El în dimineaţa aceasta? Ce se va întîmpla? „EL vă va arăta lucrurile dinainte.“ Duhul Sfînt care lucrează în Biserică în ultimele zile.

Voi spuneţi: „Aleluiah, frate, aceasta este adunarea mea.“

Aşteaptă un moment! Isus a zis în Ioan 13, 35: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.“ Dacă noi primim acest adevăr descoperit prin Duhul, că la sfîrşit va veni Împărăţia lui Dumnezeu, şi noi vedem că proorocii şi Isus au vorbit despre aceasta, atunci răspunde acelaşi Duh Sfînt în inimile noastre: „Aşa este, aşa este!“ Ce este? Este adevărul descoperit duhovniceşte. Eu îi iubesc pe fraţii mei, indiferent la care biserică merg, indiferent dacă aparţin de mişcarea ploii timpurii sau tîrzii sau nici unei mişcări a ploii, atîta timp cît aparţin de trupul lui Hristos şi sînt lucrători pentru acesta; nu pentru un motiv anume, pentru a se face pe ei înşişi de cunoscut pe pămînt, ci pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi slava venirii Sale, pentru ca venirea Lui care este curînd să fie descoperită şi făcută de cunoscut.

În timp ce ne apropiem de sfîrşit, să ne gîndim: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea.“ Exact. Şi în Ioan 14, 12 El spune: „Cine crede în Mine, va face şi El lucrările pe care le fac Eu.“ Ce fel de lucrări a făcut El, pentru a se proslăvi pe Sine însuşi? Voi vă amintiţi de Petru. Noi am vorbit deja despre Filip şi despre femeia de la fîntînă. Atunci nu se mergea la neamuri, ci era prezis numai pentru ultimele zile. EL a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei şi Gomorei, aşa va fi cînd va veni Fiul omului.“ Pentru lumea care nu înţelege nimic, descoperirea este o taină, dar voi fraţi scumpi şi surori nu sînteţi copiii întunericului şi ai nopţii, ci voi sînteţi copiii luminii şi umblaţi în lumină, aşa cum El este în lumină, şi aveţi legături unii cu alţii în timp ce sîngele lui Isus Hristos, al Fiului lui Dumnezeu, vă curăţă de toate păcatele. Acum vedeţi, slujitorii Domnului.

În Marcu 16 scrie: „Duceţi-vă în toată lumea.“ Aici vedem ce fel de Biserică a zidit El. Ultima lui însărcinare sună astfel: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine (acela) va crede şi va fi botezat, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.“ Fiţi atenţi la aceasta: „Cine (acela) va crede şi va fi botezat.“ EL nu a spus în ce fel, dar noi ne certăm asupra acestui lucru. EL a spus: „Cine va crede şi va fi botezat, va fi mîntuit.“ Cum vrea să se lase botezat, este treaba lui. Dacă doreşti să fii în Împărăţia lui Dumnezeu, atunci vino frate. Noi înaintăm în acelaşi Duh. Eu îţi spun, dacă eu sînt pe dos, atunci va ieşi la iveală. Dar inimile noastre, motivele noastre şi dorinţa noastră se îndreaptă înspre Împărăţia lui Dumnezeu. Acolo stăm noi şi arătăm drumul înspre Golgota.

Aici nu este vorba despre mine sau despre ideile mele. Eu am un frate care nu mănîncă atît de multă prăjitură cu cireşe ca mine, dar totuşi sîntem fraţi. Niciunul nu merge atît de des şi cu plăcere la vînătoare sau pescuit ca mine, dar noi sîntem fraţi. Vedeţi voi ce vreau să spun? Eu am părerile mele proprii, dar totuşi el rămîne fratele meu, tatăl lui este tatăl meu, familia lui este şi familia mea. Aici o aveţi! Patriarhii s-au deosebit unul de celălalt, dar ei au avut un tată şi aceasta ar fi trebuit să-i aducă în colaborare, dar ei l-au respins pe cel mai important pentru că era duhovnicesc. Recunoaşteţi voi aceasta, fraţilor? Vedeţi voi despre ce vorbesc eu?

În timp ce închei: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi va fi botezat, va fi mîntuit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi.“ Ce este? Descoperire duhovnicească. „… vor vorbi în limbi noi; vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mîinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.“ Aşa ar trebui să fie Biserica Lui. Proorocii au prezis că Isus Hristos, acesta Unul mare, va zidi o Biserică. Noi vedem că Duhul Lui coboară şi ne spune dinainte că Duhul Lui mai face şi astăzi aceste lucruri cu poporul Lui.

Vreau să mai spun ceva la sfîrşit. Eu mai am aici cîteva texte biblice, dar acum nu mai avem timp pentru ele. Fiţi atenţi la aceasta. Fiecare prooroc al Domnului născut din nou, predicator, învăţător, văzător, apostol, misionar sau altceva, este stabil în inimă, şi el este umplut şi uns cu Duhul lui Dumnezeu, indiferent de slujba lui, fie el predicator, învăţător, evanghelist, văzător, el o va face pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu va vorbi prin omul acesta şi va face de cunoscut că este Împărăţia lui Dumnezeu.

Ca baptist vă recunosc ca fraţii mei pe voi, penticostalilor. Voi nu faceţi parte din biserica baptistă. Eu am făcut odată parte. Singura biserică de care am aparţinut vreodată a fost cea baptistă. Dar asta nu-mi stă în cale. Eu văd că Duhul lui Dumnezeu este cu voi. Eu văd ce încercaţi să faceţi. Eu ca baptist, noi toţi, indiferent de care mişcare penticostală aparţineţi, am dorinţa ca noi fraţii, să recunoaştem că încercăm să fim lucrători pentru aceeaşi lucrare. Lăsaţi-ne să avem deosebirea duhurilor.

Vreau să mai remarc ceva înainte de încheiere. Mulţi dintre voi sînt bolnavi şi slăbiţi, mulţi au murit deja, sînt morţi duhovniceşte pentru că nu au deosebirea trupului lui Hristos. Acest trup bolnav pe care-l avem! Fie ca Dumnezeu să ne ajute să avem deosebirea duhovnicească a descoperirii în Împărăţia lui Dumnezeu şi să avem dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, care a fost revărsată prin Duhul Sfînt, astfel încît să ne deschidem braţele şi să spunem: „Noi sîntem fraţi.“ Vedeţi voi ce vreau să spun? Şi dacă voi aveţi un dar mic, să nu-l folosiţi pentru a vă zidi ceva pentru voi, ci pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Lucraţi cu toţii împreună cu dorinţa de a ridica lucrarea lui Isus Hristos, deoarece venirea Lui este aproape. Credeţi asta?

Îmi pare rău că v-am reţinut atît de mult. Fratele David va fi mîine aici pentru a vă învăţa din Scriptură. Dar acum să ne ridicăm şi să ne aplecăm capetele pentru cîteva clipe. Amin !