Vrye-volksmissie

Jesus Christus is gister en vandag dieselfde en tot in ewigheid. Heb.13:8

Taal:

Confirmarea Cuvântului Său / William Branham

Taal: romeinse




(Bestätigung Seines Wortes)

16. 08. 1964, Jeffersonville, Indiana - SUA

Noi rămânem în picioare şi ne aplecăm capetele.

Doamne Isuse, noi îţi suntem aşa de mulţumitori pentru prioritatea de a ne putea strânge în dimineaţa aceasta în casa Ta, în prezenţa Ta. Totul Îţi aparţine, o Doamne. Noi ne predăm Ţie acum şi suntem într-o aşteptare mare, ca Tu să salvezi în acest serviciu divin pe acei care mai sunt fără Hristos, să-i vindeci pe bolnavi şi să-i binecuvântezi pe sfinţi. Îngăduie aceasta, Doamne. Noi vrem să ne aplecăm capetele în smerenie şi să Te proslăvim pentru ceea ce ai făcut în ziua aceasta. Noi ne rugăm în Numele lui Isus. Amin! Puteţi să luaţi loc.

Eu sunt mulţumitor pentru prioritatea de a fi azi din nou aici şi totodată pentru voi toţi care aţi venit să auziţi mesajul acesta. Eu ştiu că voi nu aţi venit să mă vedeţi sau să mă auziţi pe mine. Voi aţi venit să-L întâlniţi pe Domnul Isus. Eu sunt plin de speranţă că El vă va dărui dorinţa inimilor voastre. Eu sunt întotdeauna bucuros când pot să mă duc cu fraţii la vânătoare şi pot să mă relaxez puţin. Domnul îmi arătase într-o vedenie că voi vâna un caribu (lopătar nord-american) ale cărui coarne vor fi de 42 de inch şi un urs Grysli gri-auriu. Eu am povestit celor doi fraţi, fratele Suthwick şi fratele Byskal, despre această vedenie în care văzusem o mână mică cu o ruletă care măsura coarnele unui caribu.

Când am păşit acolo peste munţi, bucurându-ne în Domnul, am văzut un animal în depărtare. Eu i-am zis lui Byskal care stătea lângă mine: „Acolo este animalul.“ El luase binoclul şi a spus: „Este un caribu masculin şi mare.“ Eu nu împuşcasem mai înainte niciodată un caribu. Totul a fost aşa cum mi se arătase în vedenie, însă numai bărbatul cu cămaşa colorată lipsea. Dar curând Eddi Byskal, a cărui soţie este astăzi aici, a căzut în apă şi a trebuit să-şi schimbe hainele. El s-a îmbrăcat cu o cămaşă în carouri, aşa cum mi se arătase. După ce împuşcasem acel caribu, fratele Suthwick mi-a zis: „Coarnele par mai mari decât 42 de inch.“ Însă eu am zis: „Sunt 42 de inch.“ Apoi el a mai zis: „Pe baza celor povestite de tine, vei împuşca şi un urs Grysli griargintiu, înainte de a ne întoarce.“ Eu am zis: „Aşa este. Aceasta este ,Aşa vorbeşte Domnul'.“ El a răspuns: „Frate Branham, de unde să vină ursul? În zona aceasta nu se află urşi. În lung şi în lat nu este aici urmă de ei.“ Eu am răspuns: „Domnul mai este încă Iehova-Jireh.“ Domnul poate să pregătească. EL poate să cheme veveriţe în viaţă EL poate să cheme un berbec în viaţă. Tot aşa El poate crea un urs. În timp ce transportam caribu în jos, eu i-am zis fratelui Suthwick: „Eu cred că tu te mai îndoieşti încă.“ El a răspuns: „Frate Branham, fratele meu are epilepsie de mulţi ani. Deja la prima noastră întâlnire mi-ai spus exact cum arată fratele meu. Cum aş putea să mă îndoiesc acum, după ce a avut loc vindecarea şi eliberarea, conform vedeniei pe care ţi-a dat-o Domnul?“ Eu am zis: „Frate Suthwick, eu nu ştiu de unde va veni ursul, însă niciodată nu s-a întâmplat ca o vedenie să nu se împlinească. Dumnezeu îmi va dărui ursul înainte de întâlnirea cu fraţii ceilalţi.“ Când am fost aproape de sfârşitul drumului nostru, el a spus: „Ursul cel bătrân ar trebui să apară în curând.“ Eu am zis: „Nu fii îngrijorat, el va fi undeva pe aproape.“ El a răspuns: „Eu pot să văd toată regiunea.“ Eu am spus din nou: „Eu totuşi privesc înspre făgăduinţa pe care mi-a dat-o El.“ Eu am continuat: „Frate Suthwick, ce vezi acolo?“ El a răspuns: „Într-adevăr, un urs mare gri-argintiu.“ Eu l-am împuşcat de la o distanţă de ca. 500 de metri cu o puşcă mică. Conform vedeniei l-am împuşcat direct în inimă şi astfel se împlinise totul.

Acum doresc să-i salut pe toţi, dar mai ales pe cei din alte localităţi. Eu îi rog pe fratele şi sora Jackson din Africa de Sud să se ridice în picioare. Noi ne bucurăm că vă avem în mijlocul nostru. Domnul să vă binecuvânteze. Noi ne vom ruga azi pentru cei bolnavi. Dacă aş putea, aş ceda un scurt timp fiecărui predicator, ca să predice aici. Noi suntem aşa de bucuroşi că vă vedem pe toţi aici. Eu mă gândesc la credincioşia voastră, voi care veniţi din depărtare pentru a auzi de Domnul Isus; şi la încrederea voastră că El va asculta rugăciunile mele. 

Acum câteva minute am vorbit cu o mamă care era cu inima mîhnită. Ea face parte din această comunitate. Când am vrut să zic ceva către femeia aceasta, a venit aceeaşi lumină pe care o vedeţi pe tablou. Apoi îi trecuse totul. Ea a plecat cu bucurie. Noi suntem aşa de bucuroşi că în epoca aceasta schimbătoare în care nu-ţi poţi pune încrederea în ceva, să avem totuşi o împărăţie neschimbătoare şi nepieritoare. Credinţa noastră nu se bazează pe stânca Gibraltar, ci este ancorată în Stânca veşniciei, în Isus Hristos, în Stânca nemişcătoare a mântuirii. Este astăzi aici dr. L. Vayle? Atunci ridică mâna! Eu doresc numai ca tu să introduci prezentarea descoperirii despre sămânţa şarpelui în prima epocă a Bisericii (Efes). Nimeni nu poate obiecta ceva împotriva descoperirii sămânţei şarpelui, pentru că ieri Domnul mi-a transmis-o încă o dată, însărcinându-mă cu aceasta. 

Cum primesc eu un mesaj? Mai întâi se mişcă ceva. După ce ştiu că este de la Dumnezeu, urmăresc acest gând prin Scriptură. Niciodată nu am probleme că nu ar fi corect. Totul corespunde de la Genesa până la Apocalipsa, indiferent ce ar spune oamenii despre aceasta. De la descoperirea peceţilor a fost confirmat mai mult. Acesta a fost un timp decisiv. Domnul să vă binecuvânteze pe toţi în timp ce ne adâncim aici în Cuvânt. Doresc să citim două texte. Unul din Mar. 5, 21-43 şi 1 Împ. 10, 1-3. Noi vrem să ne ridicăm. 

„După ce a trecut Isus iarăş de cealaltă parte, cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare. Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui, şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: ,Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mânile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.' Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea. Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. Ea suferise mult de la mulţi doftori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nici o uşurare; ba încă îi era mai rău. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime, şi s-a atins de haina Lui. Căci îşi zice ea: ,Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.' Şi îndată, a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală. Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi întorcându-Se spre mulţime, a zis: ,Cine s-a atins de hainele Mele?' Ucenicii I-au zis: ,Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte, şi mai zici: ,Cine s-a atins de Mine?' El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. Femeea, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui, şi I-a spus tot adevărul. Dar Isus i-a zis: ,Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace, şi fii tămăduită de boala ta.' Pe când vorbea El încă, iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii, cari-i spun: ,Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învăţătorul?' Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: ,Nu te teme, crede numai!' Şi n-a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov. Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii care plângeau şi se tânguiau mult. A intrat înlăuntru, şi le-a zis: ,Pentru ce faceţi atîta zarvă, şi pentru ce plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.' Ei îşi băteau joc de El. Atunci după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, şi pe cei care-L însoţiseră, şi a intrat acolo unde zăcea copila. A apucat-o de mână, şi i-a zis: ,Talita cumi', care tălmăcit, însemnează: ,Fetiţo, scoală-te, îţi zic!' Îndată fetiţa s-a sculat, şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi. Isus le-a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de mâncare fetiţei.“

Acum citim textul din 1. Împ.:

„Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului şi a venit să-l încerce prin întrebări grele. A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S-a dus la Solomon şi i-a spus tot ce avea pe inimă. Solomon i-a răspuns la toate întrebările, şi n-a fost nimic, pe care împăratul să nu fi ştiut să i-l lămurească.“

Noi vrem să ne rugăm.

Doamne Isuse, când am citit aceste relatări biblice, inimile noastre au sărit de bucurie pentru că noi ştim că Tu eşti Dumnezeu şi nu Te schimbi niciodată. TU rămîi Dumnezeu pe veci. Noi Te rugăm, o, Dumnezeule, dă-ne astăzi tâlcuirea Scripturii pe care ne-ai pregătit-o şi lasă-ne să recunoaştem cum stăm noi înaintea Ta. Fie ca Duhul Sfânt să fie lucrător în mijlocul nostru, să deosebească gândurile inimilor; să nu mai rămână nimic ce tulbură bucuria inimilor noastre, ci bucuria noastră să fie deplină şi să putem spune ca cei din Emaus: „Nu au ars inimile noastre, când a vorbit El pe drum cu noi?“ TU rămîi pentru totdeauna Dumnezeu. Noi suntem adunaţi precum copiii Tăi flămânzi, pentru că este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci din fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.“ Doamne, binecuvântează-i pe toţi care sunt adunaţi aici. Mulţi au venit sute şi mii de km. Noi ne rugăm ca dorinţele inimilor lor să fie satisfăcute cu bunătate, milă şi har de la Dumnezeu când se vor întoarce acasă. Noi ne rugăm pentru toate în Numele lui Isus. Amin!

Ca temă am ales cele trei cuvinte: „Confirmarea Cuvântului Său.“ În 1. Tes. 5, 21 citim: „Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun.“ Dacă este pus ceva sub cercetare atunci se arată dacă este corect sau greşit. Dacă este pus ceva sub semnul întrebării, atunci ar trebui verificat dacă este autentic. După ce s-a dovedit ca adevărat, ţineţi tare de aceasta. Cu alte cuvinte: cuprindeţi-o şi nu o mai lăsaţi. Ţineţi-o tare ca să nu vă mai fie smulsă. Ţineţi tare la ceea ce este bun după ce a fost dovedit ca adevărat. Tot ce nu a fost dovedit ca adevărat să o lăsaţi repede şi să vă distanţaţi de aceasta. Să nu reţineţi niciodată ceva greşit. Este posibil ca unii creştini buni, să ţină câteodată de lucruri greşite şi să creadă că sunt corecte. Însă totul ar trebui verificat şi dovedit, dacă este corect sau greşit. Aceasta este datoria noastră a tuturora, care stăm în aşteptarea intrării cu Isus în Împărăţia Sa. Datoria unui predicator este de a găsi răspunsul când apare o întrebare, şi de a dovedi această poziţie înaintea oamenilor pentru ca ei să înţeleagă, deoarece nimeni nu vrea să ţină de ceva greşit. Pentru aceasta ne-a fost dată Sfânta Scriptură, ca să cercetăm şi să dovedim toate lucrurile cu ea şi să ţinem tare de aceasta. Cuprindeţi-l şi nu-l lăsaţi! Ţineţi tare ceea ce este corect şi bun. Eu am învăţat la şcoală aşa de bine lecţia ca şi voi, că rezultatul unei probleme matematice poate fi folosit pentru a verifica dacă socoteala corespunde. Sigur aţi făcut şi voi asta. După aceea nu trebuie să vă mai faceţi griji dacă răspunsul vostru este corect. Rezultatul trebuie verificat cu toată problema. Atunci băgaţi de seamă dacă rezultatul vostru este corect. Nimeni nu poate spune că este fals. Voi vă puteţi aşeza liniştiţi cu încrederea că problema este corectă şi că voi veţi primi o notă bună pentru aceasta, pentru că aţi verificat totul în felul acesta. Un proverb vechi spune: „Dovedeşte-o, atunci am să cred.“ În ţara noastră este o vorbă: „Eu sunt din Missouri.“ Răspunsul la aceasta sună astfel: „Dovedeşte-o!“ Transpus în domeniul spiritual, nu trebuie exprimată cererea aceasta, pentru că Dumnezeu a împlinit Cuvântul Său în fiecare epocă şi a confirmat lucrarea Sa. Însă de fiecare dată când a fost confirmat Cuvântul Său într-o epocă, majoritatea au respins mesajul divin. Ei nu s-au ţinut de cuvântul: „Dovedeşte-o, atunci am să cred!“ Voi puteţi crede numai dacă Dumnezeu vă dăruieşte credinţa.

Credinţa este un dar de la Dumnezeu. Nu este suficient dacă sunteţi religioşi. Voi trebuie să aveţi credinţă, care este ancorată numai în Cuvântul dovedit al lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat pentru fiecare epocă Cuvântul Său şi a proorocit ceea ce urma să se întâmple în fiecare perioadă de timp. Moise nu ar fi putut să se prezinte cu mesajul lui Noe. Isus nu ar fi putut să aducă mesajul lui Moise. Nici un prooroc nu putea să se ridice cu mesajul unui alt prooroc. Prin proorocii Săi, El S-a descoperit pe Sine şi planul Său întreg de mântuire. Din cauza aceasta nu se poate adăuga şi nu se poate scoate nimic din Cuvântul Său. Dacă deja rezultatul unei probleme este folositor pentru ca o lucrare întreagă să fie verificabilă, de ce nu cercetaţi atunci mărturia întreagă a Scripturii cu ajutorul Cuvântului dovedit pentru timpul acesta. Dacă Biblia spune că anumite lucruri urmează să se întâmple în această perioadă de timp, atunci trebuie să se întâmple.

Indiferent ce vreţi să le spuneţi oamenilor, trebuie să se dovedească a fi adevărat cu rezultatul Cuvântului întreg. Numai atunci este adevărat, altfel nu. Sigur aţi auzit deja zicala: „Eu cred numai ce văd.“ Însă nici de zicala aceasta nu s-au ţinut, ci au şezut şi au văzut lucrările lui Dumnezeu şi totuşi nu au crezut. Cuvântul englezesc „a vedea“ are diferite sensuri. Poate să însemne „a înţelege“ şi „a pricepe“, exact ca şi „a privi ceva“. De aceea voi nu puteţi spune: „Eu cred ceea ce văd“, ci: „Eu cred ceea ce înţeleg.“ Isus a spus: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.“ Cu alte cuvinte: „Înţelege Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este Duhul Sfânt în tine.“ De aceea trebuie să înţelegeţi ce se petrece în voi. Singura posibilitate de a înţelege, este să comparaţi dacă faptele voastre corespund cu ceea ce spune Biblia. Atunci problema voastră s-a rezolvat. A vedea nu înseamnă a crede, deoarece credinţa o poate împlini numai Duhul Sfânt în voi.

Eu pot să dovedesc prin simţurile corpului că „a vedea“ nu înseamnă „credinţă“. Eu nu pot vedea sticluţa cu untdelemn, pentru că este în spatele meu în mână. Însă simţul meu îmi spune că este în mână. Eu nu o pot vedea. Aceasta este imposibil, însă eu o cred. În cazul acesta simţul îmi mijloceşte credinţa. Dacă pun untdelemnul în faţa mea şi închid ochii nu mai pot s-o văd, nici s-o simt, însă pot să mă apropiu mult şi s-o miros. Eu încă mai cred că este acolo. Credinţa este substanţa lucrurilor la care nădăjduim, dovada celor care nu le vedem, nu le simţim, nu le gustăm, nu le mirosim sau nu le auzim. Voi credeţi pur şi simplu.

Credinţa trebuie să aibe un loc în care se odihneşte. Tot ce se află în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu poate fi numit credinţă în Dumnezeu, pentru că îi lipseşte locul de odihnă. Numai dacă există o făgăduinţă a lui Dumnezeu, putem să ne ocupăm poziţia veşnică. Indiferent de existenţa îndoielilor din toate epocile şi mai ales din timpul nostru, totuşi Domnul merge mai departe, confirmând Cuvântul Său cu adevărat, aşa cum a făcut-o în fiecare epocă. Necredinţa nu-L opreşte pe Dumnezeu să împlinească lucrarea Lui. Eu nu ţin seama câţi necredincioşi există în lume, pentru că necredinţa îi condamnă doar pe necredincioşi. Necredinţa îi va aduce pe necredincioşi în iad şi le va fura fiecare binecuvântare care a făgăduit-o Dumnezeu. Dar toate acestea nu-L frânează pe Dumnezeu să meargă mai departe cu credincioşii. Necredinţa nu-L opreşte pe Dumnezeu, ci pe necredincioşi.

Nimeni nu poate spune: „Eu voi opri soarele să răsară mîine dimineaţă.“ Încercaţi! Desigur că nu puteţi. Dumnezeu a stabilit ordinea pentru aceasta şi a spus că va străluci. El va răsări pentru că aşa a spus Dumnezeu. Poate că norii se vor interpune, însă soarele va străluci. Voi nu-L puteţi opri pe Dumnezeu prin aceasta. Cum face Dumnezeu de cunoscut Cuvântul Lui poporului Său? Dumnezeu a ştiut că necredincioşii vor fi în majoritate. Însă observaţi înţelepciunea lui Dumnezeu. Prin ştiinţa Lui dinainte, El a stabilit sămânţa care îi va da crezare în fiecare epocă. În fiecare epocă există oameni care păşesc înainte cu Cuvântul Său. Totul se desfăşoară conform planului Său. Nimic nu-L poate opri pe Dumnezeu. EL merge mai departe. Chiar dacă noi credem câteodată că ceva nu se desfăşoară corect, totuşi totul corespunde exact. Fiţi fără grijă! Ceasul Lui este reglat bine şi totul se desfăşoară corect.

Dacă mă uit la timpul acesta şi observ ce se întâmplă pe străzi, atunci mă gândesc: „O, Dumnezeule!“ Însă răspunsul Lui sună astfel: „O clipă, ceasul Meu funcţionează bine.“ Toţi oamenii vor fi puşi pe aceeaşi bază pentru decizie. Aşa a fost în timpul lui Luther şi în timpul lui Wesley, deşi păcatul nu luase atunci aşa o proporţie ca acum. Acum avem mai multă ştiinţă ca atunci. Dar atunci când duşmanul pătrunde ca urgia, se ridică Duhul lui Dumnezeu pentru a porunci oprirea. În timpul acesta avem mai multă cunoştinţă, de aceea curg aceste fluvii de necredinţă înăuntru, însă Dumnezeu se ridică şi păşeşte împotrivă. Să nu uitaţi! EL nu a pregătit doar aceste lucruri, ci a permis ca proorocii Lui să le anunţe dinainte. Cei drepţi le văd împlinite şi confirmate ştiind că totul corespunde. Indiferent ce ar spune cineva, ei totuşi ştiu că este adevărat. În Scriptură citim că El ne-a ales dinainte ca fii ai Lui prin Isus Hristos. Dumnezeu nu a spus: „Pe unul îl aleg şi pe celălalt nu“, însă prin ştiinţa Lui dinainte El a ştiut ce va face fiecare. Prin ştiinţa Lui dinainte, El a putut stabili toate lucrurile şi totul se desfăşoară spre binele Lui şi al vostru.

Chiar la început, Dumnezeu i-a spus lui Adam şi Eva ce se va întâmpla dacă vor călca Cuvântul lui Dumnezeu. EL le-a dat posibilitatea să aleagă între bine şi rău. EL a zis: „… căci în ziua când vei mânca din el, vei muri negreşit.“ Dumnezeu a spus ceea ce a gândit. Asta o face întotdeauna. EL spune ceea ce gândeşte. Satana a înşelat-o pe ea ca să nu creadă, pentru că satana însuşi nu crede. El nu a crezut şi apoi i-a înşelat şi pe ei ca să nu creadă. El face şi acum acelaşi lucru. El tot îi mai învaţă pe alţii acelaşi lucru, iar ei cad în necredinţă ca Eva. Dumnezeu a păzit poporul Lui în spatele Cuvântului Său. Aceasta este singura voastră apărare, nu denominaţiunile, nu tatăl vostru, nu mama voastră. Voi sunteţi apăraţi în spatele Cuvântului Său. Acela este locul în care credinciosul este apărat, adică în spatele Cuvântului.

Atunci apăruse un gol, pentru că ei au pus Cuvântul sub semnul întrebării. Gândirea firească apăruse, ocupând locul credinţei. Ei au trecut peste limitele permise, dar Dumnezeu a ţinut Cuvântul Său şi l-a împlinit. Satana i-a adus la necredinţă prin hotărîri fireşti. Voi nu aveţi dreptul să puneţi mintal Cuvântul lui Dumnezeu sub semnul întrebării, voi trebuie să-l credeţi doar. Indiferent de ceea ce zice Dumnezeu, El va împlini Cuvântul în felul Lui. Să nu lăsaţi să pătrundă alte gânduri în voi, ci fie ca gândirea lui Isus Hristos să fie în voi. EL este Cuvântul.

Lăsaţi ca Cuvântul lui Hristos să fie în voi, toate celelalte sunt pe dos. Cuvântul lui Hristos este corect. Mulţi oameni cad în cursă ca şi Eva prin aşa-zisa gândire înţeleaptă. Dovada lor este: Cum poate să facă Dumnezeu aşa ceva?“ Nu este una la fel de bună ca cealaltă? Dacă este ceva în contradicţie cu Cuvântul, atunci în nici un caz. Dacă un învăţător al Bibliei sau tâlcuitor vrea să vă înveţe altceva, deviind doar puţin de la Biblie, iar voi o credeţi, atunci aţi căzut pradă unei învăţături false. Atunci este din nou Satana care face acelaşi lucru cu voi cum a făcut-o cu Eva. Dar Dumnezeu continuă, indiferent ce face Satana. Dumnezeu nu se lasă oprit, ci confirmă Cuvântul Său ca adevărat. Vedeţi ce a spus Satana către Eva: „Hotărât, că nu veţi muri: dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii …“ Aceasta urmăreşte şi lumea din timpul acesta: cunoştinţă omenească şi dovezi ştiinţifice. 

El a spus: „Hotărât că nu veţi muri.“ Dumnezeu a dovedit-o. Noi putem vedea că El a zis ce a gândit. Voi trebuie să vă duceţi doar la cimitir, atunci veţi şti dacă El a zis ce a gândit sau nu. „… căci în ziua când vei mânca din el, vei muri negreşit.“ Voi puteţi verifica toate vremurile şi veţi vedea că nimeni nu a ajuns la 1000 de ani. Dumnezeu a confirmat Cuvântul Său. (pentru că 1000 de ani sunt la Dumnezeu ca o singură zi.) 

Nu uitaţi! EL îşi ţine toate făgăduinţele binecuvântării Sale şi ale blestemelor Sale. Dovada a fost adusă, că ei au murit în ziua în care au mâncat. EL ţine şi fiecare Cuvânt al binecuvântărilor Sale. Dumnezeu împlineşte fiecare făgăduinţă. O, aşa ceva iubesc foarte mult. Voi trebuie doar să alegeţi ceea ce doriţi; făgăduinţele Lui, crezîndu-L, sau blestemul Său, dacă suciţi Cuvântul. 

Dacă răstălmăciţi Cuvântul şi îl credeţi în mod greşit, atunci sunteţi sub blestem. Dacă credeţi aşa cum a lăsat-o El să fie scrisă şi ţineţi tare de ea, atunci sunteţi binecuvântaţi. Cuvântul este întotdeauna în contradicţie cu argumentaţia ştiinţifică a oamenilor. Însă El ţine fiecare Cuvânt, fie blestem, fie binecuvântare. Bărbaţi şi femei, au păcătuit aşa de mult împotriva Cuvântului Său adevărat în timpul dinaintea potopului şi în generaţiile următoare, încât El a pronunţat sentinţa de moarte şi s-a ajuns la distrugerea totală prin potop. Acelaşi Dumnezeu, care a dat totul spre distrugere prin potop, a menţinut în viaţă tot ce era în corabia lui Noe. Tot ce a făgăduit El, a şi împlinit. Acelaşi Dumnezeu care a anunţat apa prin Cuvântul Său, acelaşi Dumnezeu a prevestit foc prin Cuvântul Său. EL îl va împlini. EL va împlini în mod sigur Cuvântul Său.

Cum au recunoscut ei Cuvântul Lui? Înainte ca El să trimită judecata şi distrugerea, El face mai întâi de cunoscut Cuvântul Lui. Mai întâi El le trimite oamenilor Cuvântul Său şi le dă avertizarea. O, asta iubesc eu foarte mult. Acum putem constata unde ne aflăm. În zilele lui Noe au existat mulţi predicatori, religii şi comunităţi. Isus a zis: „Aşa cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi în zilele Fiului omului.“ Atunci s-a ridicat un prooroc şi a început să facă ceva. El a construit corabia. Dumnezeu l-a trimis pe proorocul Său, Noe, a trimis Cuvântul Său, a prevestit distrugerea, pentru că El nu a mai putut suporta felul de viaţă al oamenilor. EL hotărâse să-i distrugă pe oamenii pe care îi crease. Cuvântul a venit întotdeauna la prooroci. Dumnezeu nu se schimbă. Aşa este scris în Mal. 3: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb.“

Noe a fost trimis într-o epocă ştiinţifică cu un mesaj neştiinţific. Noe a fost trimis la intelectualii acelui timp cu un mesaj neintelectual. În epoca respectivă el avea un mesaj al credinţei şi de făgăduinţă. Credeţi că lumea ştiinţifică de atunci a dat crezare acestui mesaj neştiinţific? Credeţi că oamenii unei epoci mari intelectuale, puteau să dea crezare unui mesaj simplu, care era o nebunie pentru mintea lor? Dar Dumnezeu lucrează întotdeauna în felul acesta. Noe a fost un prooroc confirmat al Domnului. El a fost mesagerul lui Dumnezeu pentru ceasul acela. Oamenii ar fi trebuit să creadă mesajul lui, după ce acesta a fost confirmat ca Cuvânt al lui Dumnezeu de la Domnul. Dumnezeu împlineşte Cuvântul Său. Acelaşi lucru se potriveşte acum. Noi trăim în timpul sfârşitului. Oamenii de atunci ar fi trebuit să înţeleagă despre ce este vorba. Noe a fost un tip înspre iudeii care vor trece prin necazul cel mare. Enoh avea un mesaj autentic şi el era tipul înspre Biserica transformată, pentru că Enoh a fost luat de pe pământ înainte de venirea potopului. Amândoi au fost prooroci. Enoh a fost luat pentru ca Dumnezeu să meargă cu Noe mai departe. Biserica va fi luată pentru ca Dumnezeu să se ocupe din nou de Israel, de cei 144.000, aşa cum este scris în Scriptură. În timpul epocii ştiinţifice şi necredincioase, Dumnezeu a dovedit Cuvântul Său, a împlinit făgăduinţa Sa şi a permis ca potopul să vină.

Observaţi! Până în zilele lui Noe nu plouase niciodată. Dumnezeu adăpase pământul cu rouă, însă ploaie nu căzuse până atunci. Noe vestise: „Va ploua!“ Indiferent de ceea ce ziceau oamenii de ştiinţă care făceau măsurători cu instrumentele lor, şi care explicau lucrurile vestite de Noe ca imposibile, Dumnezeu totuşi a permis să se împlinească ceea ce a promis El. Astăzi noi ştim că focul este deja pregătit pentru a aprinde gazele pământului, pentru că Biblia spune: „Ziua

Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.“ Este exact ca în zilele lui Noe. Mesajul din timpul lui Noe se baza pe credinţa care nu putea fi dovedită pe bază ştiinţifică. Dar astăzi mesajul este dovedit conform Cuvântului lui Dumnezeu şi totodată pe bază ştiinţifică.

Ilie s-a ridicat şi a făcut minuni fără să predice. El a umblat din loc în loc şi a făcut minuni. Data următoare, mesajul a venit în chipul lui Ioan Botezătorul. El a venit şi nu a făcut minuni, ci a predicat numai. A treia oară se întâmplă amândouă predicarea şi minunile. Vedeţi în ce concordanţă se desfăşoară lucrarea Lui în conformitate cu Scriptura. El a făcut în epoca respectivă ca şi în celelalte epoci ceea ce Şi-a planificat. EL face şi acum ceea ce a făgăduit. Mai întâi Dumnezeu făgăduieşte ceva, apoi El confirmă Cuvântul Său ca adevărat. Toţi care au crezut mesajul acelui timp, au intrat şi au fost salvaţi. Aşa a fost în toate timpurile. Toţi acei ce nu au crezut mesajul şi nu l-au acceptat pe mesager, au pierit. Toţi acei care cred Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul acesta, vor fi luaţi afară. Toţi acei ce nu cred Cuvântul lui Dumnezeu, vor pieri odată cu lumea necredincioasă, pentru că ei sunt din lume. Tot ce este în lume va trece. Tot ce este salvat este în Dumnezeu şi rămâne în Dumnezeu şi nu poate trece. Făgăduinţa sună astfel: „EU le dăruiesc viaţa veşnică şi îi voi învia în ziua de pe urmă.“ 

Ce mângîiere pentru toţi credincioşii. Dacă voi sunteţi în Hristos, aveţi convingerea că Dumnezeu ţine Cuvântul Său, deşi lumea va trece. EL ţine Cuvântul Său. EL trezeşte poporul Său şi îi va salva. EL dovedeşte aceasta. 

EL a dovedit Cuvântul făgăduinţei Sale lui Avraam ca adevărat. Şi în timpul lui Avraam a fost imposibil ca un bărbat de o sută de ani şi o femeie de nouăzeci de ani să aibe un copil împreună. Ei trecuseră de vremea lor. Avraam nu putea s-o explice. Dacă el s-ar fi dus la un medic, atunci acesta ar fi spus: „Aşa ceva este imposibil.“ Dacă cineva la vârsta aceasta ar face pregătiri pentru naşterea unui copil, atunci ar fi privit ca iresponsabil. Atunci s-ar spune: „Acela şi-a pierdut minţile.“ El a privit însă înspre Cel invizibil şi trăia în convingerea deplină că Dumnezeu va împlini ce a făgăduit. Noi suntem numiţi copiii lui Avraam. Amin! Când mă gândesc asupra acestor lucruri, atunci mă simt foarte bine. După toţi anii aceia, El a confirmat-o. El l-a întinerit pe Avraam şi pe Sara. Ei au avut un copil şi au trăit ani mulţi împreună. După ce murise Sara, Avraam s-a însurat încă o dată, a avut fii şi fiice şi a murit la vârsta de 175 de ani. El nu a privit la trupul său şi la trupul nefertil al Sarei. El a ţinut tare de ceea ce a spus Dumnezeu şi ştia că El va dovedi Cuvântul Său. Dumnezeu confirmă prin împlinirea făgăduinţei Sale. În mijlocul învăţaţilor şi neînvăţaţilor, Dumnezeu dovedeşte că El lucrează drept. EL confirmă întotdeauna Cuvântul Său. El este în adevăr şi are dreptate, toţi ceilalţi nu sunt în drept.

EL i-a zis lui Lot: „Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.“ Oraşul urma să fie ars. EL i-a zis lui Avraam: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.“ Dar totuşi cei zece nu erau. Cuvântul Său a fost dovedit ca adevărat. Se putea pune întrebarea: „De unde să vină focul? Doar nu se vede nicăieri.“ Însă Dumnezeu a spus aşa. Avraam ştia că se va întâmpla. Şi Lot a înţeles şi s-a refugiat în munţi. Urmaşilor lui Avraam El a făgăduit că ei vor locui ca străini într-o ţară în care vor fi exploataţi de către poporul ţării, însă după patru sute de ani El voia să-i scoată afară. EL a împlinit Cuvântul Său exact aşa cum îl făgăduise. După 400 de ani, urmaşii lui Avraam au fost scoşi din Egipt. El a făgăduit că îi va scoate cu o mână puternică şi îi va elibera din robia egipteană. El şi-a ţinut Cuvântul.

Vedeţi, ce trebuia să facă Dumnezeu pentru a-i aduce pe copiii lui Israel în Egipt. Totul părea că o nenorocire va veni peste ei. Povestea lui Iosif a fost aşa de tragică. El a fost declarat mort. Cum s-a simţit oare tatăl lui, Iacov, când a auzit că fiul său a fost ucis de animale sălbatice. Cât de greu o fi fost pentru Iosif când a fost vândut de fraţii lui şi a fost aruncat în groapă singur şi apoi declarat mort. Haina lui a fost mânjită cu sânge de miel şi au adus-o la tatăl său. Însă Iosif a fost sigur că mâna Domnului era cu el. El ştia că este credincios.

Deşi fraţii lui l-au respins şi nu voiau să aibe de-a face cu el, Iosif ştia totuşi că Dumnezeu va ţine Cuvântul Lui. El a văzut în vedenie cum se aplecau toţi înaintea lui şi ştia că aşa se va întâmpla, pentru că era: „Aşa vorbeşte Domnul!“ Amin! El nu s-a îngrijorat chiar dacă totul părea imposibil. Iosif ştia că acesta este adevărul. Indiferent cât de grea era sarcina şi prin câte trebuia să meargă, el ştia totuşi că într-o zi se vor apleca toţi înaintea lui. Cum era să se întâmpla aşa ceva, dacă ei îl urau? El ştia că Dumnezeu va dovedi Cuvântul Său întotdeauna ca adevărat.

Aşa o face El şi astăzi. Dumnezeu dovedeşte Cuvântul Său. Indiferent dacă învăţaţii spun că nu s-ar putea întâmpla aşa ceva, oricât de înţelepţi ar fi oamenii sau cât de căldicică şi formală a devenit biserica, Dumnezeu va dovedi Cuvântul Său cu adevărat. În Cuvântul acesta este ancorată încrederea voastră. Iosif trebuia să treacă prin adâncimi şi să ajungă în Egipt, însă Dumnezeu îl scoase afară, aşa cum a promis. Un tablou minunat pentru timpul de azi. El trebuia să trăiască acolo, Dumnezeu şi-a ţinut Cuvântul.

Pentru evrei, robia egipteană a fost foarte grea. Ei totuşi au fost binecuvântaţi şi au beneficiat de roadele ţării, în zona Gosen. Apoi însă au fost luaţi ca sclavi. Pentru mame a fost foarte greu, pentru că pruncii lor, rodul trupurilor lor, au fost luaţi şi aruncaţi înaintea crocodililor. Pentru părinţi a fost o vreme grea. Într-o zi a fost născut un copil ales dinainte. Era un copil frumos. Apoi a venit ziua în care Duhul Sfânt a coborât în chipul unui stâlp de foc, acolo în pustiu, oprindu-se într-un tufiş de spini zicând: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui. Eu împlinesc făgăduinţa. Ziua eliberării lor a sosit. Eu te trimit la ei …“ Moise s-a dus acolo cu un toiag în mână, cu soţia lui pe un măgar şi cu un copil în braţe. El a făcut aceasta prin puterea Atotputernicului Dumnezeu.

Ce îndrăzneală nechibzuită. Ce este un toiag în faţa a mii de suliţe? Dar vedeţi, Dumnezeu era în lucrare. Depinde mult unde se află Cuvântul Lui. Moise posedase Cuvântul Lui. Faraon avea suliţele. Moise avea Cuvântul. De mai mult el nu avea nevoie în timpul acesta. Voi nu aveţi nevoie de o scrisoare de recomandare a unei comunităţi, nici de o denominaţiune care să vă sprijine. Voi aveţi nevoie de Cuvânt pentru a lua parte la răpire. Voi nu aveţi nevoie de recomandările unei şcoli pentru vindecarea voastră. Voi trebuie să acceptaţi doar Cuvântul. Aceasta rezolvă totul. Voi nu aveţi nevoie de cuvântul unui medic chiar dacă zice că el a făcut tot ce a putut. El vă spune că aveţi cancer sau o tumoare, că veţi orbi sau că veţi surzi, asta nu are nici o valoare. Dacă acceptaţi în voi Cuvântul care vine de la stâlpul de foc cu făgăduinţa, atunci trebuie să se întâmple ceva. Dumnezeu va dovedi Cuvântul Său de fiecare dată ca adevărat, dacă este primit şi a căzut pe pământ potrivit. Asta este de ceea ce aveţi nevoie Cuvântul Său. El dovedeşte Cuvântul Său. EL îl ţine. Pe aceasta puteţi să vă bazaţi. EL confirmă Cuvântul Său în fiecare epocă în mod neobişnuit. Întotdeauna El o face în acelaşi mod. Ce a făcut El în zilele lui Noe? Atunci El era pregătit pentru a salva o rămăşiţă, l-a trimis pe Noe, pe proorocul şi i-a dat lui Noe un semn.

Ce a făcut El când i-a condus pe copiii lui Israel afară din robie? EL a făcut acelaşi lucru. El la trimis pe proorocul Său pentru că el poseda Cuvântul Său. Semnele şi minunile Cuvântului Său mărturiseau că acesta este adevărul. Israelul putea să păşească înspre ţara făgăduită, pentru că ei credeau făgăduinţa. Când au călătorit prin pustiu, ei s-au îndoit de Cuvântul proorocului, deşi ei au văzut confirmarea Cuvântului. Mireasa nu mai păşea în cadenţă. (Voi ştiţi că eu vorbesc despre vedenia avută.) Ea nu mai ţinea cadenţa. Însă Iosua şi Caleb s-au ridicat şi au crezut Cuvântul făgăduinţei, indiferent de împrejurări.

Când au venit în Cades-Barnea, Moise a trimis iscoade din fiecare seminţie pentru a afla din ce parte vor putea ocupa ţara. El l-a trimis pe generalul său Iosua care era un proroc subordonat lui Moise. El l-a trimis acolo, pentru că el îl asculta pe Moise. Moise i-a zis: „Du-te şi cercetează ţara!“ Generalul luase câte un bărbat din fiecare seminţie şi ei s-au dus acolo. El l-a luat pe Caleb pentru că ştia că acest Caleb este credincios cu adevărat. Ei au intrat în ţara făgăduită şi s-au întors cu struguri foarte mari, încât doi bărbaţi trebuiau să poarte un singur strugure. El a zis: „Aceasta este dovada pentru Israel, că aceasta este o ţară roditoare în care curge lapte şi miere, aşa cum a zis Dumnezeu. Este o ţară minunată. Este o ţară bună. În loc de usturoi şi alte lucruri pe care le-aţi mâncat în Egipt, vă aducem într-o ţară în care curge lapte şi miere. În toţi anii aceştia când aţi fost în Egipt, poate nu aţi gustat niciodată lapte şi miere. Ei v-au dat doar partea care a fost repartizată sclavilor, însă acum vă duceţi în ţara aceasta.“ După un scurt timp, o călătorie de aproximativ o zi, ei au venit la Cades-Barnea, la scaunul de judecată al lumii. Acolo sub palmieri, ei s-au oprit la un izvor şi au tăbărât acolo. El a zis: „Acum avem dovada deplină, pentru că Dumnezeu a spus că este o ţară bună. (Dumnezeu a promis-o şi pentru ziua de azi.) Dar acum, înainte de a intra în ţară, doresc să dovedesc că este o ţară bună. De aceea, du-te acolo şi să aduci o dovadă din ţară şi arat-o poporului.“ Ei s-au dus acolo. Dar oricând veţi încerca să aduceţi o dovadă, vă pândeşte duşmanul pe drum. Când au privit celelalte iscoade în ţară şi au văzut uriaşii din Canaan, ei au zis: „Noi nu o putem face.“ Dar ei s-au întors cu dovada că ţara bogată se află în faţa lor, pentru că ei au fost conduşi bine. Dumnezeu confirmase Cuvântul Său înainte de a intra în ţară.

Puteţi să o vedeţi astăzi? Poporul călătoreşte mii de mile pentru a auzi Cuvântul şi să vadă cum este confirmat. Este o dovadă că ţara este mare. Voi puteţi vedea cum se vindecă un om care a fost aproape de moarte cu cancer. Dacă voi vedeţi cum se confirmă Cuvântul vorbit de El, atunci este o dovadă că El îşi ţine Cuvântul Lui. Acolo este o ţară mare. Dacă viaţa mea este aproape de sfârşit, iar El vine şi mă cruţă din nou, aceasta este o dovadă că există viaţă veşnică. Dacă mai înainte nu aţi călcat pragul unei biserici, iar astăzi aşteptaţi să intraţi înăuntru, este o dovadă că Dumnezeu ţine Cuvântul Său şi îl confirmă. De aceea voi veniţi din depărtări mari până aici. Când am venit într-o dimineaţă în locul acesta şi am văzut cum îşi hrănesc femeile copiii lor, eu m-am gândit: „O, Dumnezeule, eu aş fi cel mai mare făţarnic din lume, dacă aş spune ceva greşit acestor oameni care vin aici din depărtare. Eu mă simt legat din inimă cu ei. Ei flămânzesc şi însetează după Dumnezeu. Ajută-mă Doamne, ca eu să le spun adevărul. Dacă nu, atunci ia-mă de pe acest pământ. Lasă-mă să le spun acestor oameni adevărul. Ajută-mă Doamne. Ţine-mă tare de mâna Ta şi arată-mi adevărul şi apoi confirmă Cuvântul Tău dovedindu-le că eu le spun adevărul Tău. Nu lăsa ca aceşti oameni scumpi să fie duşi în eroare.“ O, cât mă simt de legat cu ei, dacă le văd credincioşia lor. Eu mă gândesc că Iosua credea la fel când a adunat poporul în jurul Lui. El vedea cum ei curăţau hainele şi se pregăteau pentru a traversa Iordanul în ziua a treia. Poate că mulţi au zis atunci: „Noi nu o putem face, nu putem părăsi organizaţiile şi convingerile noastre. Noi suntem gata, noi nu o putem face pentru că noi nu putem uni aceasta cu mintea noastră.“ Iosua a vrut să aducă poporul peste Iordan când apele erau foarte mari. Totul părea că Dumnezeu face o greşeală mare.

Când vă îmbolnăviţi, poate ziceţi: „Eu sunt un creştin. Dumnezeu a făcut o greşeală. EL a lăsat ca boala să vină peste mine, deşi sunt un creştin.“ Nu ştiţi că Biblia spune că toate lucrurile slujesc spre binele celor ce Îl iubesc? Nu ştia Iosua că Iordanul devine atît de mic în alt anotimp încât se poate trece uşor? În apropiere de Ierihon ei ar fi putut trece foarte uşor pentru că apa le-ar fi ajuns numai până la genunchi. Astfel ar putea trece uşor. Însă el i-a trecut peste râu într-o vreme când erau inundaţii. 

Apele poate aveau vreo zece metri, dar Iosua a zis: „În trei zile vom trece râul.“ Dumnezeu a spus: „Strânge poporul pentru sfinţire, pentru că a treia zi veţi trece Iordanul.“ Vedeţi cum permite Dumnezeu să se întâmple aceste lucruri? EL face acestea pentru ca să scoată poporul Său afară. Ce au făcut ei? Ei s-au sfinţit şi s-au pregătit de drum. Indiferent cât de adâncă şi murdară era apa, cât de repede era râul, ei totuşi ştiau că Dumnezeu va dovedi Cuvântul Său. Cât de aproape veţi fi şi voi de Iordan şi în ce situaţii vă veţi afla, dacă voi puteţi păstra doar făgăduinţa lui Dumnezeu în inimile voastre, atunci Dumnezeu va dovedi că acesta este adevărul. În mijlocul necredinţei, El totuşi va dovedi Cuvântul Său. Situaţii deosebite nu-L vor opri să-şi împlinească făgăduinţa. EL va face şi azi acelaşi lucru pe care L-a făcut în trecut.

Gândiţi-vă la aceasta! EL dovedeşte Cuvântul Său prin credincioşi. Nu prin necredincioşi, ci prin credincioşi dovedeşte El Cuvântul Său. Indiferent de ceea ce pretind alţii că sunt. Voi ziceţi: „O, eu cred frate.“ Dacă este aşa, atunci Dumnezeu va dovedi pentru că noi vedem cum a făcut-o El cu alţii. De aceea noi putem zice: „EL confirmă Cuvântul Său prin credincioşii adevăraţi.“ Nu prin cei ce spun doar că cred, ci prin acei care cred cu adevărat. Prin copiii Săi credincioşi dovedeşte El Cuvântul.

EL a avut credincioşii Lui în toate timpurile. Generaţia care ieşise împreună cu Moise, care însă nu a crezut şi a spus: „Noi nu putem ocupa ţara“, a murit. Ei au murit cu toţii. Numai credincioşii adevăraţi au rămas în viaţă. Moise a fost luat din mijlocul lor, iar cei ce nu au crezut, au pierit în pustie. Dar copiii lor au intrat în ţara făgăduită. Numai doi dintre cei bătrâni au intrat în ţară. Ei au fost credincioşi adevăraţi Iosua şi Caleb. Ei au crezut cu adevărat şi au călătorit până la capăt pentru că numai prin credincioşii adevăraţi poate Dumnezeu să isprăvească. Credeţi aceasta? Toţi acei ce L-au crezut, au ajuns la ţintă. Ei au traversat Iordanul. Eu aş vrea să ţineţi cont că El procedează în fiecare epocă astfel. EL o face întotdeauna în acelaşi mod. EL are pentru fiecare epocă Cuvântul şi pe acei care cred acest Cuvânt aleşii dinainte. Vedeţi aceasta? EL trebuie să aleagă dinainte pentru ca să învingă împotriva durităţilor şi împotriva acelui secol. Aţi înţeles aceasta? Aţi văzut şi aţi simţit aceasta? Asta se întâmplă în timpul acesta. Prin ştiinţa Lui dinainte, El a făcut alegerea dinainte. Ceea ce a făgăduit El la sfârşitul lui Mal. 4, trebuie să se întâmple. Orice lucru făgăduit dinainte, este adus la împlinire, dovedind astfel autenticitatea Cuvântului Său. Mai întâi El determină ce urmează să se întâmple, apoi făgăduieşte că se va împlini. EL ştie că sămânţa va veni la timpul potrivit. EL a ales Mireasa dinainte, ea va fi acolo. Răpirea va avea loc. Prin ştiinţa Lui dinainte, El a ales dinainte. EL va fi acolo. Nimic nu poate s-o oprească. Dumnezeu le-a dat făgăduinţa pentru ţara făgăduită. Lui Avraam El i-a zis că urmaşii Lui vor locui 400 de ani ca străini într-o ţară. Moise, ca prooroc al Domnului a zis: „Fiţi atenţi dacă se împlineşte ceea ce proorocesc. Prin aceasta să recunoaşteţi dacă Domnul m-a trimis, pentru că voi ştiţi ce v-a promis Dumnezeu. Dacă eu vă proorocesc ceva şi se întâmplă de fiecare dată aşa cum v-am spus-o, atunci recunoaşteţi că eu sunt trimis de Domnul ca să vă spun aceasta. Dumnezeu a promis o ţară. Este o ţară bună în care curge lapte şi miere. Urmaţi-mă!“ Moise a pornit la drum împreună cu ei şi a călătorit prin pustiu după cum îi poruncise Dumnezeu. Ei au venit la muntele Sinai. Apoi Dumnezeu a coborât la stâlpul de foc şi a confirmat înaintea lui Israel ceea ce a spus Moise. EL a fost acolo pentru a dovedi cuvintele Sale şi pentru a-l confirma pe Moise. Cel ce se numeşte „Eu sunt“ se arătase lui Moise într-un stâlp de foc, într-un spin cu foc. Acelaşi „Eu sunt“ a apărut acum în foc pe munte. Ei au zis atunci: „Moise, vorbeşte-ne tu, altfel pierim, pentru că noi nu putem suporta glasul Domnului.“ El a răspuns: „Eu nu voi mai vorbi cu voi. Însă voi ridica un prooroc care va vorbi cu voi în Numele Meu.“ Exact acelaşi lucru îl face El împlinind Cuvântul Său. Fiţi atenţi ce s-a întâmplat cu acei care erau foarte aproape de ţara făgăduită şi totuşi nu au crezut. Pentru aceasta puteţi citi Evrei 6 de la vers. 4: „Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.“ Astfel le-a fost imposibil celor ce nu credeau, să intre în ţara făgăduită. Oamenii înaintează până la botezul cu Duhul Sfânt, dar ei trec prin denominaţiuni şi biserici. Dacă vine însă momentul pentru a crede întregul Cuvânt, pentru a intra, ei spun: „Aşa ceva este necunoscut pentru mine. Biserica mea nu învaţă aşa.“ Nu contează ce învaţă biserica voastră, ci contează ce spune Biblia. Voi ziceţi: „Cum pot să ştiu ce este corect?“ EL confirmă şi dovedeşte adevărul. Cuvântul pentru timpul acela suna: „Acolo este o ţară minunată în care curge lapte şi miere. O ţară în care cresc struguri şi alte fructe. Este o ţară minunată.“ Apoi au fost trimise iscoade pentru a privi şi a observa ţara, pentru a relata apoi poporului despre ţară: „Dacă suntem pregătiţi acum, vom trece dincolo.“ Ei au intrat în ţară, au observat-o şi s-au întors. Doi dintre ei erau plini de bucurie şi au spus: „Slavă lui Dumnezeu, noi am văzut ţara şi am observat-o. Este aşa de minunată. Nici o altă ţară nu mai este aşa.“ Ceilalţi zece au zis: „O nu, noi nu suntem în stare să intrăm în ţară.“ Câţi dintre ei au intrat mai târziu în ţară? Numai cei doi, pentru că ei ştiau că Dumnezeu va confirma Cuvântul Său ca adevărat. Nu valurile unui Iordan care inundau, nici uriaşii acelei ţări puteau să-i oprească. Dumnezeu a dovedit Cuvântul Său cu adevărat. EL i-a adus în ţară. Acelaşi lucru îl va face El încă o dată, conform făgăduinţei pentru acest timp. EL confirmase Cuvântul Său. Indiferent ce s-ar întâmpla, El confirmă Cuvântul Său.

EL a astupat gura leilor flămânzi pentru a confirma Cuvântul Său ca adevărat. EL l-a protejat pe proorocul Daniel. Aceşti lei au fost hrăniţi cu carne de oameni. Leii erau flămânziţi înainte de a fi aruncat cineva înăuntru, pentru ca leii să se arunce asupra lui şi să-l rupă în bucăţi. Ei l-au aruncat şi pe proorocul Domnului care avea Cuvântul Domnului pentru copiii lui Israel. Dumnezeu a fost cu el şi acolo. Dumnezeu voia să se dovedească şi acolo cu ei. EL a vrut să confirme Cuvântul Său care poate elibera. Ei au lăsat leii să flămânzească şi l-au aruncat pe prooroc înăuntru. Ei au fugit înspre el, însă stâlpul de foc stătea acolo şi toate animalele se tem de foc. Stâlpul de foc stătea între ei, astfel leii s-au culcat. EL ţine Cuvântul Său. EL este acelaşi ieri, azi şi în veci. Dumnezeu ţine Cuvântul Său. EL îl confirmă. EL dovedeşte că este adevărat.

EL a luat arşiţa din cuptorul încins încât cei trei au supravieţuit. Astfel confirmă El Cuvântul Său, că El poate salva din foc. În mijlocul flăcărilor în care au fost aruncaţi, cei trei bărbaţi au rămas un timp mai îndelungat. Bărbaţii, soldaţii care i-au aruncat înăuntru, au fost arşi de căldură. Dumnezeu a permis ca focul să ardă, dar El a scos arşiţa din foc. Dacă tu vei rămâne în El, atunci El va sta pentru tine dovedind Cuvântul Său. Desigur. După ce au deschis uşa cuptorului, ei au zis: „Câţi aţi aruncat înăuntru?“ Ei au răspuns: „Trei.“ El a zis: „În foc se află însă patru, iar al patrulea seamănă cu Fiul lui Dumnezeu.“ Vedeţi, El se confirmă pentru că El este Cuvântul. Ei au zis: „Dumnezeu este în stare să ne salveze din cuptorul de foc. Noi nu ne închinăm în nici un caz înaintea tabloului ridicat, pentru că noi ne ghidăm doar după Cuvânt.“ Depărtaţi-vă de orice tablou, de orice formă de religie. Dumnezeu va sta lângă voi. EL va scoate arşiţa din prigoană. EL va scoate viaţa din cancer. EL va face totul pentru voi. EL este Dumnezeu. Dacă voi staţi pentru El, atunci va sta şi El pentru voi. EL dovedeşte de fiecare dată Cuvântul Său ca adevărat. EL a scos arşiţa din flăcări şi a astupat gura leilor, etc. Şi în pustiu El s-a dovedit ca Dumnezeu, atunci când s-au ridicat unii bărbaţi care vroiau să fie ceva deosebit. Mai târziu ei au format organizaţii care se numeau farisei, saduchei, irodieni şi altele. Ei se credeau bărbaţi mari. Ei se numeau unii pe alţii preoţi, mari preoţi şi făceau ceva mare, cum ziceau ei. Ei se declarau pe ei înşişi bărbaţi mari. Dar în mijlocul tuturor acestor lucruri, Dumnezeu a permis să se ridice un prooroc, fiul unui preot. La vârsta de 9 ani el s-a dus deja în pustiu. El nu putea să-şi citească nici numele lui, nici dacă era scris cu litere mari. El însă a fost numit şi ales ca prooroc. Dacă el ar fi beneficiat de instruirea tatălui său, atunci el ar fi devenit preot. El avea însă un lucru foarte important de făcut, şi anume de a face de cunoscut şi de a-L prezenta pe Mesia. De ce? Dumnezeu a dovedit Cuvântul Său. Un glas strigă dintr-un seminar: „Iată, eu am o decoraţie de doctor.“ Aşa ceva poate atrage atenţia unor femei bătrâne dintr-un club care îşi serbează ziua de naştere, însă aşa ceva nu este în Cuvântul lui Dumnezeu. El a zis: „Eu sunt glasul Celui ce strigă în pustie. Pregătiţi calea Domnului şi neteziţi drumul pentru Dumnezeul nostru.“ EL a pregătit atunci calea pentru Cuvânt, pentru ca Cuvântul Său să devină cunoscut. Aleluia. Nu vedeţi preumbrirea? Noi vrem să ne adâncim în aceasta. În timpul de pe urmă trebuie să fie pregătit un loc, unde poate fi descoperit Cuvântul. Aleluia.

Noi avem acum deja dovada acestei ţări minunate. Fiul omului se face de cunoscut. Ioan era însărcinat fără să aibe vreo şcoală deosebită. El a trăit mai întâi în pustiu. Predicile lui erau într-o formă naturală şi uşoară de înţeles: „Securea a fost înfiptă la rădăcina pomilor.“ Tăierea pomilor cu securea o cunoştea deja de când şi-a construit o colibă sau când a tăiat lemne de foc. Apoi el a mai zis: „O, pui de năpârci.“ Şi aceste animale le cunoştea. Cel mai periculos animal din pustiu este şarpele. Folosind acest exemplu, el le-a mai zis fariseilor şi saducheilor: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat ca să fugiţi de mânia viitoare? Să nu ziceţi în gândul vostru: ,Noi îl avem pe Avraam ca tată.'„ Noi facem parte de aici sau de dincolo! „Pentru că eu vă spun, Dumnezeu poate să-i ridice lui Avraam copii din aceste pietre.“ Securea a fost înfiptă la rădăcina pomilor. Orice pom care nu aduce roade bune, va fi tăiat. Dacă pomul nu aduce roade, el va fi tăiat şi ars. EL va strânge grâul în hambar, iar pleava va fi arsă cu un foc mistuitor. El s-a ridicat ca un bărbat, fără a imita pe vreun preot. El era îmbrăcat cu o piele de cămilă, legată cu o curea. Avea o barbă lungă şi a zis: „Securea a fost pusă la rădăcina pomilor.“ Cum de a îndrăznit el să se ridice aşa de curajos? Era dovada Cuvântului Său. Dumnezeu este în stare să ridice din pietre pe copiii Lui. Făgăduinţa lui Dumnezeu suna astfel: „Iată, eu îl trimit pe îngerul Meu înaintea venirii Mele.“ Nici o dovadă religioasă sau ştiinţifică, ci confirmarea Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu a ţinut Cuvântul Său. Nici un învăţat, ci un prooroc era trimis în Numele Domnului. De ce a făcut El aceasta? Pentru a confirma Cuvântul Său.

Preoţii ştiau că în zilele de pe urmă va veni unul şi astfel ei se pregăteau în cele mai bune şcoli, pentru a fi pregătiţi pentru acest eveniment. Fiecare din aceşti bărbaţi tineri a fost şcolarizat. Ei erau chemaţi din rândurile leviţilor pentru că acest bărbat era aşteptat. Însă el nu era un preot, ci un prooroc. Aşa a rânduit Dumnezeu totul. Voi nu trebuie să faceţi parte dintr-o organizaţie sau seminţie anumită. Dumnezeu trimite pe baza alegerii dinainte, pe baza ştiinţei Sale dinainte. Fiecare intră înăuntru pe baza unui drum pe care l-a ales Dumnezeu. Ei nu L-au crezut pentru că nu a venit în felul în care şi L-au închipuit. (Se poate repeta.) Însă El a venit în felul în care a făgăduit Dumnezeu, pentru ca El să confirme Cuvântul Său. O fecioară a rămas însărcinată, încât El a putut dovedi Cuvântul Său. În Isaia 9, 6 aflăm: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat…“ EL făgăduise că o fecioară va fi însărcinată. Aşa s-a întâmplat. Domnul confirmase Cuvântul Său. O fecioară a fost însărcinată încât Dumnezeu a putut să confirme Cuvântul Său. El îi iritase pe oamenii de ştiinţă. Aţi înţeles aceasta?

Întregul pământ este supus blestemului din cauza păcatului din grădina Eden. Dar sămânţa femeii Hristos (femeia însăşi nu are sămânţă). Ea a fost locul în care a fost depusă sămânţa. Sămânţa trebuie să aibe viaţă în sine. Sămânţa vine de la bărbat. Acesta este motivul pentru care sămânţa şarpelui trebuia să fie în femeie (Eva) pentru că nu era sămânţa lui Dumnezeu. Asta o ştim. Aveţi răbdare până când veţi citi cartea. Atunci veţi vedea. În carte veţi vedea înaintea voastră întregul conform Scripturii, în acelaşi mod ca şi botezul în Numele Său. Dumnezeu este întotdeauna în drept, El nu este greşit niciodată. Chiar dacă nu o puteţi înţelege de la început, credeţi totuşi, acesta este adevărul exact. Noi vedem în ce fel a permis El desfăşurarea. După ce a venit această sămânţă mică, fără participarea unui bărbat, a venit în locul pe care El îl pregătise, s-a unit sămânţa cu oul şi a început să se dezvolte celulă după celulă şi s-a hrănit de la viaţa mamei. Un copil primeşte hrana de la mamă şi este învelită în sângele mamei, însă nici o picătură din sângele mamei nu este în copil.

O mamă poate muri de TBC, însă aceasta nu se poate transmite copilului ei, pentru că TBC-ul este în sânge. TBC-ul nu se moşteneşte, există doar posibilitatea îmbolnăvirii, dar nu prin transmisie sanguină. Boala poate fi transmisă la copil într-alt fel, dar când se naşte copilul, acesta este curat pentru că nu posedă sângele mamei în sine. Acum, Dumnezeu a venit jos ca viaţă în celula care s-a dezvoltat într-un trup care a fost hrănit mai întâi de către mamă. Apoi El a crescut şi s-a hrănit cu hrană normală care creşte pe pământ, din viaţa plantelor şi animalelor. EL a mâncat pâine şi peşte. Apoi la vârsta de 30 de ani, în ascultare de Dumnezeu, El a fost botezat de Ioan. Înainte ca El să iasă din apă, s-a întâmplat ceva. Însuşi Dumnezeu în chip de porumbel (ca Duhul Sfânt) a coborât din cer cu glasul care a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.“ EL a venit pentru a răscumpăra partea aceea care se afla pe pământ. EL a fost începutul zidirii lui Dumnezeu. Dumnezeu însă nu a fost creat. Numai în Hristos devenise El creaţiune, pentru că Dumnezeul cel viu este Duh, iar ca Duh El nu este creat. EL este originea, începutul zidirii lui Dumnezeu. Dumnezeu a răscumpărat trupul.

EL a venit jos şi a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.“ După ce El a trecut prin tot, a coborât Dumnezeu. Aşa se întâmplă cu fiecare fiu. Fiecare se naşte pe pământ printr-o naştere naturală, însă pe urmă ajungeţi prin ascultare la botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt se pogoară în botezul cu foc şi exprimă dreptul către această creaţiune, în acelaşi fel ca şi cu El. Duhul Sfânt şi Dumnezeu este acelaşi Duh care se pogoară pentru a pretinde acest trup pentru înviere; pentru că El a înviat spre neprihănirea noastră. „Toţi pe care Mi i-a dat Tatăl, vin la Mine.“ Niciunul nu va fi pierdut. EU îi voi învia la sfârşitul zilelor şi nici un fir de păr de pe capul lor nu va fi pierdut. EL a fost începutul zidirii lui Dumnezeu. Aceasta este continuarea creaţiunii lui Dumnezeu. Atunci tot pământul trebuie să primească botezul. Duhul Sfânt se pogoară pentru a locui pe pământ şi va spune: „Iată, cortul lui Dumnezeu este printre oameni.“ Dumnezeu locuind pe pământ, planul întreg al mântuirii adeverit neprihănire, sfinţire, botezul cu Duhul Sfânt. 

Fiţi atenţi! Fecioara primise şi născuse Fiul fără să cunoască vreun bărbat. Aceasta i-a încurcat pe oamenii de ştiinţă din toate timpurile. Ei sigur au râs de Isaia, când a zis: „O fecioară va rămâne însărcinată …“ Cum putea fi adevărat aşa ceva? Eu pot să-mi închipui că Isaia a ajuns să se gândească când L-a auzit pe Dumnezeu zicând: „Atotputernicul vă va da un semn; iată fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un Fiu …“ El era confirmat de Dumnezeu ca prooroc în mijlocul poporului. El le-a spus învăţaţilor: „O fecioară va rămâne însărcinată.“ Aşa ceva nu se întâmplase niciodată de când Dumnezeu îl crease pe primul om. Însă acum urma ca o fecioară să rămână însărcinată. Dacă vă gândiţi cu mintea, puteţi să vă închipuiţi în ce situaţie dezechilibrată a ajuns proorocul cu aceasta. El însă ştia că Dumnezeu ţine Cuvântul Său şi va dovedi adevărul. Eu pot să-mi închipui că în toate familiile ebraice aşteptarea era mare şi doreau ca una din fiicele lor să nască acest Copil. Desigur au făcut şi pregătiri pentru aceasta. Generaţii de oameni au trecut înainte de a se împlini Cuvântul lui Dumnezeu. O fecioară a fost însărcinată şi a născut un Fiu. EL a confirmat Cuvântul proorocului ca adevărat. EL va sta întotdeauna în spatele Cuvântului Său. Fiul acestei fecioare era Cuvântul descoperit. Proorocul era confirmat. Fecioara născuse Fiul. EL era Cuvântul descoperit în trup începutul zidirii lui Dumnezeu. Pământul întreg este creaţiunea lui Dumnezeu, însă în starea pierdută. EL a răscumpărat pământul. Voi sunteţi o parte a acestui pământ. EL v-a răscumpărat şi a inclus pământul aici. Fiul fecioarei era Cuvântul descoperit în trup. „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi“ (Ioan 1, 1+14).

Satana a încercat prin orice mijloace să-L ponegrească şi să-L dezonoreze. El i-a oferit împărăţiile lumii, fără suferinţă. El încerca să I le ofere fără ca El să le răscumpere. Dar planul lui Dumnezeu era deja hotărât. Deja în grădina Eden s-a preumbrit prin tăierea mielului că răscumpărarea poate avea loc doar prin sânge. Satana însă I-a promis toate împărăţiile lumii dacă El îi va face voia sa. Gândiţi-vă numai, ce făgăduinţă. Înţelegeţi numai, prieteni iubiţi, în ce formă vă face satana promisiuni? El se va îngriji ca voi să deveniţi cei mai buni predicatori. El vă va oferi un scaun în primul rând în fiecare biserică şi vă va numi diacon prin cineva. El va încerca totul numai ca să vă îndepărteze de la Cuvânt. El I-a arătat toate împărăţiile lumii şi I le-a pus la dispoziţie. El a încercat să-L convingă pentru a desfiinţa Cuvântul şi atunci L-ar fi avut. El a reuşit ca Moise şi Eva să-l rupă, dar de data aceasta a ajuns la o adresă greşită. De ce? EL era Cuvântul. Satana nu ştia că El însuşi este Cuvântul. Eu pot să-l văd. Dacă vrem să ne facem un tablou ca şi copiii, cum a venit El la Eva cu aripi mari şi negre zicând: „Acum vreau să-ţi spun ceva. Este ceva plăcut. Tu ar trebui să încerci.“ Ea a răspuns: „Dumnezeu însă a spus că dacă vom face lucrul acesta, trebuie să murim.“ El a răspuns: „Sigur nu veţi muri. Aşa ceva este o prostie, o idee comică şi veche. Să nu credeţi aşa ceva.“ Dar Dumnezeu a spus asta şi a confirmat Cuvântul Său ca adevărat. Şi acum El îl dovedeşte ca adevărat. Oamenii mor şi în clipa de faţă. EL îl dovedeşte în continuare ca adevărat.

Satana a venit la Moise şi i-a zis: „Moise, tu ai un temperament mai energic. Priveşte doar o dată la aceşti oameni cum deviază. De ce nu te duci la ei şi le faci de cunoscut?“ El a făcut-o. Dar după ce a apucat prima linie de curent, el s-a ars. Atunci când Satana s-a apropiat de Domnul şi I-a făcut oferta: „Dacă mă asculţi, îţi voi da toate împărăţiile lumii.“ EL a repetat: „Este scris.“ Apoi Satana a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu …“ Vedeţi, el a pus întotdeauna întrebări. El şi acum îi învaţă pe alţii să se îndoiască. El a învăţat-o pe Eva să se îndoiască, la fel şi pe Moise. El a încercat să-i înveţe pe toţi să se îndoiască de Cuvânt. El încearcă să vă înveţe să vă îndoiţi. Acum, dacă cei care sunt prezenţi azi aici, dacă doriţi să vă chem pe nume, înseamnă că Satana a încercat deja de mult să trezească îndoială în voi. Nu-i daţi ascultare şi nu faceţi aceasta. Să nu mă credeţi pe mine, ci Cuvântul.

Dacă eu vorbesc Cuvântul, înseamnă că nu este al meu, ci Cuvântul Lui. Cuvintele mele se pot schimba, însă acesta este Cuvântul Lui. Eu nu vreau să mă adâncesc în această direcţie, însă El a făgăduit aceasta. Toate cuvintele Lui sunt absolut adevărate. El dovedeşte că El este Cuvântul adevărat. „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care vine de la Dumnezeu.“ Prin ce trăim noi? Doar nu dacă ne luăm numai o parte din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu aşa a spus-o El. Este scris: „… din fiecare Cuvânt…“ Noi trăim dacă mâncăm întregul Cuvânt. Cine se laudă că face parte dintr-o comunitate, se bazează pe firea omenească şi moare. Se spune: „Eu cred totul, până la …“ Atunci mai sunteţi morţi. Aţi înţeles? Voi puteţi trăi doar dacă credeţi fiecare Cuvânt, nu cuvântul unui preot, unui episcop, unui cardinal, ci aici este vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu, despre fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Cum ştim noi că este Cuvântul lui Dumnezeu? EL îl pronunţă şi totodată îl confirmă. EL dovedeşte Cuvântul Său ca adevărat. Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că mărturisirea voastră şi apartenenţa voastră de vreo comunitate, nu vă ajută în viaţă. Numai prin Cuvântul Lui se poate trăi. Încălcarea unui singur Cuvânt a doborât toată omenirea! Conform Apoc. 22 fiecare încălcare de cuvânt aduce moartea. Numele este şters din Cartea vieţii, partea cuvenită de la Pomul vieţii se pierde. Deja scoaterea sau adăugarea unui cuvânt este suficient. Nu o frază întreagă un cuvânt. O oameni, înţelegeţi? Eu nu vorbesc numai celor ce şed aici, ci tuturor din lumea întreagă. Oameni din lumea întreagă, aţi înţeles despre ce este vorba? Despre fiecare cuvânt, fiecare frază, fiecare aliniat. Eva nu a crezut un singur cuvânt. Însă Dumnezeu a dovedit şi acest cuvânt. Dacă respectaţi fiecare Cuvânt, veţi trăi. A pune sub semnul întrebării un singur cuvânt, a adus moartea pentru toată omenirea. Acum se spune: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu.“ Fiecare cuvânt, aşa cum este scris. Sfânta Scriptură spune, că nici o tâlcuire proprie nu este admisă. Nimeni să nu încerce să tâlcuiască singur Cuvântul. Dumnezeu este propriul Său interpret. EL face ceea ce a făgăduit. EL a zis: „Să fie lumină! Şi s-a făcut lumină.“ EL a zis: „O fecioară va naşte!“ Aşa s-a întâmplat. Tot ceea ce spune Dumnezeu, se împlineşte. Chiar dacă unii pun sub semnul întrebării învierea trupească, spunând că oamenii au devenit praf şi cenuşă, iar trupurile lor s-ar fi transformat, totuşi sufletul lor trăieşte, iar Dumnezeu a zis: „EU îi voi învia.“ Iov a zis: „Chiar dacă trupul meu va dispare, eu totuşi Îl voi vedea pe Dumnezeu.“ Orice cuvânt trebuie respectat, prin aceasta posedăm viaţa.

EL a dovedit că El este învierea şi viaţa atunci când l-a înviat pe Lazăr care era deja mort de câteva zile un bărbat care era aproape de putrezire. Dacă un mort este pus chiar într-un sicriu închis ermetic, totuşi îl vor mânca viermii. Aţi observat ce a spus Iov: „Chiar dacă viermii vor mânca trupul meu …“ Moartea biruieşte trupul firesc natural, dar dacă Îl aveţi pe Hristos, atunci viaţa lucrează în voi şi voi veţi învia. EL a înviat bărbatul despre care s-a zis: „El miroase deja.“ EL a dovedit cine este. „EU sunt învierea şi viaţa.“ Cine ar putea să spună aşa ceva în afară de Dumnezeu? „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, va trăi chiar dacă va muri.“ Credeţi aceasta? EL l-a înviat pe mort pentru a dovedi Cuvântul Său ca adevărat. EL era Cuvântul. În Evrei 4, 12 citim: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.“ Ce a făcut EL pentru a dovedi că El este Cuvântul? Atunci când Petru a venit la El şi s-a aşezat pentru a asculta, Isus i-a zis: „Numele tău este Simon, fiul lui Iona.“ El nu putea să prezinte nimic. El era un pescar simplu. Biblia spune că el era neşcolit. El a devenit episcopul bisericii din Ierusalim. Isus i-a spus cine este el, i-a spus numele lui şi numele tatălui său. El a recunoscut că El este Cuvântul, pentru că în Biblie scrie: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un prooroc ca mine.“ Mesia trebuia să fie un prooroc.

De la Maleahi până în timpul lui Isus şi Ioan Botezătorul nu se mai ridicase nici un prooroc. Patru sute de ani trecuseră fără nici un prooroc. Aici stătea acum un bărbat care punea Cuvântul Său sub dovadă. El stătea faţă-n faţă cu un bărbat care era ales dinainte pentru viaţă. EL a zis: „Numele tău este Simon, tu eşti fiul lui Iona. De acum înainte te vei numi Chifa (Petru).“ Faţă de cine a confirmat El Cuvântul Său? De ce nu a făcut-o înaintea lui Caiafa? EL era Dumnezeu. EL ştia totul, chiar şi faptul că acest Caiafa nu va crede. Dar acest bărbat, Simon, era rânduit pentru viaţă. Asta El o ştia.

Câteva zile mai târziu stătea un alt bărbat înaintea Lui, pe care l-a adus prietenul său de la o distanţă de 15 mile. Ei veniseră acolo unde se afla Isus, iar Isus s-a uitat la el. (EL era Dumnezeu. EL ştia totul şi putea să deosebească totul.) Aceasta arăta că Cuvântul Lui este adevărul, El a dovedit Cuvântul Lui. Poate că cineva a zis: „Bărbatul acela este Cuvântul.“ Răspunsul preoţilor a fost: „Bărbatul acela nu este Cuvântul.“ Poate altcineva a spus: „Voi vedeţi că este scris Domnul Dumnezeul nostru va ridica un prooroc ca Moise. Acesta este El. Ascultaţi de El!“ Isus i-a spus lui Natanael: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.“ El a răspuns: „Rabi, de unde mă cunoşti?“ Isus a spus: „Înainte de a te chema Filip, te-am văzut sub smochin.“ EL ştia că el va crede. Natanael a spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. TU eşti Împăratul lui Israel. TU eşti Cuvântul!“ Isus a dovedit că El este Cuvântul.

Uitaţi-vă la femeia de la fântână. Ea Îl aştepta pe Mesia. Ea nu stătea în legătură cu mulţimea, cu denominaţiunile, etc. din timpul acela. Ea a urmărit şi a aşteptat Cuvântul. Apoi când ea s-a întâlnit cu acest bărbat obişnuit care i-a zis: „Femeie, dă-Mi să beau!“, ea a zis: „Un moment!“ În inima ei poate s-a gândit la ceva rău, pentru că ea era o femeie cu un renume rău. Ea a zis: „Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă? Iudeii, în adevăr, n-au legături cu Samaritenii.“ EL a i-a zis femeii: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi cine este Cel ce-ţi zice: ,Dă-Mi să beau!' tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.“ Ea i-a zis: „Doamne, n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie?“ EL a răspuns: „EU nu vorbesc despre această fântână.“ Femeia poate s-a gândit: „Acesta este un om ciudat.“ Ea a coborât găleata pentru a scoate apă. EL a zis: „Apa pe care o dau Eu, va deveni un izvor care va curge înspre viaţa veşnică.“ Ea a zis: „TU eşti un iudeu. Crezi că eşti mai mare decât părintele nostru Iacov care a săpat această fântână?“ EL era Dumnezeul lui Iacov. EL arăta ca un om obişnuit. Mai mult nu puteai să observi în exterior şi de aceea ea a zis: „Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta, şi a băut din ea el însuş şi feciorii lui şi vitele lui?“ Ea a mai zis: „Voi vă rugaţi la Ierusalim, iar părinţii noştri pe munte.“ EL a răspuns: „Mântuirea vine de la iudei. Voi vă închinaţi la ceea ce nu cunoaşteţi. Noi ne închinăm la ceea ce cunoaştem.“ De la un iudeu se aşteaptă ca el să cunoască Cuvântul şi însemnătatea sa. Fiţi atenţi în ce mod s-a străduit El să dovedească Cuvântul Lui. EL i-a zis femeii: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău.“ Ea a răspuns: „Eu nu am bărbat.“ EL a zis: „Tu ai răspuns drept, căci cinci bărbaţi ai avut, iar cel cu care trăieşti acum nu este bărbatul tău.“ Vedeţi, ceva se întâmplase. Ceva a sărit la viaţă. Dacă nu ar fi fost de la început acolo şi nu ar fi posedat suportul alegerii dinainte, ea nu ar fi crezut cuvintele Lui. Preotul stătea acolo şi spunea: „EL îl are pe Belzebub.“ El nu avea nici un suport şi nici parte la viaţa veşnică. Voi posedaţi viaţa veşnică. Viaţa a fost destinată de la început pentru voi. Există un singur fel de viaţă veşnică, care este Dumnezeu. În voi se descoperă însuşirile Lui. EL s-a gândit la voi şi v-a recunoscut. Înainte de întemeierea lumii eraţi deja în gândurile Lui. Deşi femeia era într-o stare păcătoasă iar preotul era un teolog învăţat al Cuvântului, el totuşi nu avea nimic în cer care să-l reprezinte. EL nu era în gândurile lui Dumnezeu, însă această femeie era. Ea a zis: „Doamne, văd că eşti prooroc.“ Mai mult El nu voia să audă. Ea a zis clar: „Eu cred că Tu eşti un prooroc.“ Şi acum pricepem foarte puţin despre prooroci, deşi este foarte târziu. „Ştiu că are să vină Mesia. EL este Cuvântul. Când va veni El, are să ne spună toate tainele inimii noastre. EL va face acelaşi lucru pe care îl faci Tu. Eşti Tu proorocul Lui?“ EL a răspuns: „EU, cel care vorbeşte cu tine, sunt Acela.“ EL a dovedit Cuvântul Său şi a dovedit că El este. Dumnezeu era în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine. Dumnezeu este Cuvântul. EL a liniştit furtuna încât valurile s-au aşezat. Proorocia lui Isaia a fost confirmată: „Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.“ EL a înmulţit pâinea şi peştii. EL, Fiul născut din fecioară, confirmă Cuvântul. Toată Scriptura trebuia împlinită. EL confirmă Cuvântul că El este Iehova care se descoperă. EL a fost începutul creaţiunii lui Dumnezeu. Dumnezeu în creaţiune. Dumnezeu devenise o parte integrantă a creaţiunii şi a locuit în aceasta. EL a fost începutul creaţiunii lui Dumnezeu. De atunci El i-a făcut pe mulţi fiii Lui. EL a înmulţit peştii. EL este Cuvântul şi confirmarea Cuvântului.

În vremea aceea El a intrat în casa lui Iair, pe care l-am putea numi credincios-cu-limită. EL voia să-L creadă pe Isus, dar nu era dispus să se dezlipească de comunitatea lui, pentru că se ştia că fiecare care va crede în El va fi dat afară din comunitate. Fiţi puţin atenţi. Eu cred că Isus ştia deja când a traversat lacul, pentru că El ştia toate lucrurile. Fiica lui era foarte bolnavă, părăsită de medici şi aproape de moarte. Acum venise momentul hotărât pentru lucrare. Poate că acest moment a venit pentru voi astăzi. Timpul pentru a lucra a sosit şi pentru voi. Poate sunteţi grav bolnavi. Poate aţi fost luminaţi despre ceea ce aţi făcut greşit. Dumnezeu vă pune sub presiune. Timpul pentru a lucra a sosit.

Iair a venit şi a căzut la picioarele lui Isus în public. Ce pas pentru un cărturar care vine la cineva, despre care nu se relata că El s-ar fi dus la vreo şcoală. Un bărbat care domina toată teologia, vine la un bărbat care este respins de toţi un bărbat care era privit ca cel mai neacceptabil pentru ei. Iertaţi-mi exprimarea. Dar voi ştiţi că ei L-au tratat ca pe unul care tulbură ordinea publică în timpul acela. Aceasta era părerea unei mase largi. Ei au zis: „Acest om şi-a pierdut minţile.“ Dar aici a venit unul care avea toate cunoştinţele, la cel despre care se credea că şi-a pierdut minţile. El a fost forţat să facă aceasta. Dar fiţi atenţi acum! Câteodată sunteţi puţin răniţi, însă un şoc ne poate trezi. EL s-a îndreptat înspre camera unde se afla această fiică decedată de câteva ore. Ei erau pregătiţi s-o îmbălsămeze. Ea se afla probabil într-un sicriu, înconjurată de oameni cu flori. Era o tradiţie veche în timpul acela.

Eu vreau să-l compar pe Iair cu un predicator fin pe care îl iubeau şi îl stimau toţi. Eu pot să vă arăt că el L-a crezut în inima lui pe Isus, dar pentru el era greu să ia o decizie pentru Isus, altfel şi-ar fi pierdut slujba. Lui îi era greu să se decidă din cauza prestigiului pe care l-a avut la oameni. Ei ar spune: „Ştiţi că Iair a devenit un fanatic? El s-a dus la proorocul acela fals, da, asta a făcut el.“ Deşi ei au văzut minunile făcute de proorocul din Galilea care era cunoscut şi sub numele Isus din Nazaret, ei totuşi ziceau: „Aşa ceva noi nu credem.“ Se aude ca o hulă. Dar aşa s-a întâmplat atunci ca şi astăzi. Aşa va rămâne. El a mai zăbovit un pic, dar a venit timpul când el a fost constrâns să se ducă acolo. El s-a dus în primul rând la Isus, a căzut la picioarele Lui şi a strigat: „Rabi! Rabi!“ Ştiţi voi despre ce este vorba? domnie, averi. Mulţi oameni Îl doresc pe Isus ca Vindecătorul lor, dar nu vor să-L recunoască ca Domn.“ „Domn“ înseamnă stăpân. Poate veţi spune: „Doamne, salvează-mă, dar lasă-mă să fac ce vreau. Nu te amesteca în treburile mele. TU poţi fi Mântuitorul meu, dar nu Domnul meu.“ Dar El vrea să fie mai întâi Domnul tău şi apoi Mântuitorul tău. El a spus: „Rabi (Învăţătorule), fiica mea cea mică, singurul meu copil a fost abandonată de medici. TU ştii că preoţii şi ceilalţi spun că Tu eşti un fanatic. Dar Rabi, Tu ştii că eu cred în Tine. Eu cred în Tine, pentru că Tu ai darul deosebirii. Vino şi pune mâna Ta peste ea, atunci ea se va scula din nou. Spune-mi ce trebuie să fac şi am să fac.“ Astfel se pun lucrurile în mişcare. El a zis: „Eu vin.“ Câteva ore mai târziu a venit cineva cu cenuşă pe cap, aşa cum era obiceiul atunci, şi a zis: „Nu mai insista pe lângă Rabi, fiica ta este deja moartă.“ Isus s-a uitat la el. Ce se întâmplase? EL i-a promis lui Iair că se duce. Acum trebuia să se ducă să împlinească promisiunea. Amin! EL a spus: „Crede numai şi vei vedea slava lui Dumnezeu!“ EL ştia ce face. EL a spus: „Eu nu fac nimic decât ceea ce Îmi arată Tatăl să fac.“ LUI i se arătase ce se va întâmpla. 

Când a intrat El în casă, a găsit o mulţime îndoliată. EL i-a rugat să meargă afară. Apoi s-a îndreptat înspre fata decedată. Ei au avut toţi milă de Iair din cauza fiicei sale. Isus însă a zis: „Liniştiţi-vă, voi faceţi prea multă vâlvă. Fata nu este moartă, ea doarme numai.“ Când au auzit aceasta, ei au râs de El şi s-au gândit probabil: „O, acest prooroc fals şi înşelător al mulţimii. Fata este doar moartă. Asta a confirmat-o medicul. Noi am îmbălsămat-o şi am culcat-o acolo. Ea este moartă. Iaire, tu ai vorbit despre El. Cum stau lucrurile acum?“ Ştiţi ce a spus El? EL le-a poruncit să părăsească încăperea, pentru că în mijlocul unei astfel de necredinţe, El nu putea să facă nimic. EL i-a spus lui Iair: „Dacă ai putea crede, ai vedea slava lui Dumnezeu.“ EL a vorbit Cuvântul. Acum era pe cale să-l confirme. Însă totul era în contradicţie cu ştiinţa şi cu priceperea omenească. Ea era moartă şi îmbălsămată, aşa cum era obiceiul. Morţii urmau să fie îngropaţi foarte repede.

Aşa s-a întâmplat cu Anania şi Safira. Abia fusese îngropat Anania, şi deja a intrat Safira înăuntru. Amândoi au fost duşi afară şi îngropaţi. Dacă mureau oameni, ei erau îmbălsămaţi. Fata aceasta era pregătiă pentru îngropare. Ei îl mai aşteptau numai pe tatăl ei, pentru ca el s-o mai vadă o dată înainte de îngropare. Când a intrat, Domnul a zis: „Ea nu este moartă, ea doarme doar.“ Poate că ei s-au gândit: „Aici putem vedea că El şi-a pierdut minţile.“ Dar ce a făcut El? EL a spus deja că ea doarme numai. EL trebuia să confirme Cuvântul Lui. EL nu putea să facă aceasta în mijlocul mulţimii. De aceea El a zis: „Depărtaţi-vă!“ Noi putem să ne închipuim cum a vorbit El apoi cu Iair: „Tu tot mai crezi?“ „Da, Doamne.“ „Vino şi tu Petre cu soţia lui Iair, Iacov şi Ioan.“ Ei au intrat la fată în cameră. EL i-a luat mâna şi a zis cuvintele: „Fiică, trezeşte-te.“ Astfel El şi-a confirmat Cuvântul. Ea a dormit numai. Este adevărat? EL a dovedit Cuvântul Său şi în faţa necredinţei lor, înviind pe această fată. Ea dormise doar. Aşa a confirmat-o El.

În acelaşi fel va proceda El cu fiecare credincios adevărat în ziua aceea, pentru că El a promis aceasta în Cuvântul Său. „Toţi care sunt în Hristos, Îl vor vedea pe Dumnezeu.“ Acei ce sunt în Hristos. Ce făcuse această fiică iudeică? Eu vreau să mă refer şi la acest Cuvânt, pentru că „omul nu trăieşte numai cu pâine.“ De ce a înviat-o Isus pe această tânără iudeică? EL ştia că ea nu este moartă. Vedeţi, aceasta este alegerea dinainte s-a întâmplat în acelaşi mod ca şi cu Lazăr. Sigur au murit multe fete mici în ziua aceea. Dar El nu a vorbit nici un Cuvânt către ele. EL ştia că această fiică are viaţă veşnică. EL nu le-a înviat pe celelalte. Vedeţi, când El a venit din Ierihon, poate ei L-au batjocorit spunând: „TU înviezi morţii? Spune-mi dacă Tu înviezi morţi? Noi avem un cimitir plin. Vino şi înviază-i!“ EL nu i-a băgat în seamă. EL ştia: EL era Cuvântul. Fiţi atenţi! Ea dormea numai. EL ştia că tatăl fetei va veni. EL ştia că fetiţa aceasta iudeică doarme numai. Cei drepţi nu mor. Isus a venit pentru a-i elibera pe cei drepţi. Eliberare înseamnă răscumpărare a-i aduce înapoi în starea în care au fost la început. EL nu a putut să-i răscumpere pe cei necredincioşi, pentru că ei sunt prea învăţaţi şi au titluri academice. EL nu i-a putut răscumpăra pentru că ei nu sunt de răscumpărat. Ei trebuie să se ducă la locul lor de destinaţie. Prin ştiinţa Lui dinainte, El ştia că Lazăr va ieşi din mormânt. EL ştia că fiica această tânără posedă viaţa veşnică. Ea nu era moartă, ea dormea doar. Dacă lucrarea noastră pe pământ este isprăvită şi nu trăim până în ziua venirii Lui, totuşi noi nu murim noi dormim doar. EL a dovedit aceasta. EL o va dovedi din nou. Chiar dacă viermii vor mânca trupul meu, eu totuşi mă voi trezi în chipul făcut după asemănarea Sa.

EL a confirmat toate cuvintele Sale toate cuvintele Sale. Gândiţi-vă numai. Toate CUVINTELE SALE! Voi eraţi Cuvântul Lui. EL era Cuvântul şi voi sunteţi o parte a Cuvântului Său. Voi sunteţi aici ca să vă ocupaţi locul vostru în viaţă. Voi aţi înţeles aceasta? EL ESTE CUVÂNTUL! Înţelegeţi voi aceasta? 

În timpul lui Luther, trupul Lui era în stadiul picioarelor. În timpul lui Wesley până la brâu, iar în timpul mişcării penticostale până la umeri. Vedeţi ce vreau să spun? EL este Capul. În timpul acesta noi avem parte de Cuvântul Lui, pentru că noi suntem crescuţi în El ca mădulare, însă nu ca picioare sau umeri, ci gâtul. Este corect aşa? Gâtul este partea trupului care se leagă cu Capul.

Pe cei ce dorm în Hristos, îi va aduce Hristos cu Sine. Trâmbiţa lui Dumnezeu va răsuna, iar morţii în Hristos vor învia mai întâi. Aşa este? Voi aţi devenit o parte a Cuvântului. Voi aveţi parte de El şi o dovediţi acceptând Numele Lui. Voi aţi primit locul vostru, aţi fost botezaţi în Numele Lui în trupul Său, printr-un singur Duh. Noi am fost botezaţi cu toţii printr-un singur Duh în trupul Său. Voi sunteţi în aceeaşi poziţie. El nu schimbă niciodată planul Lui. Câţi dintre voi cred că Biserica primară era în El? Cine crede aceasta? Cum au fost ei botezaţi? Desigur. EL este Dumnezeul neschimbător, asta am dovedit-o. Noi am putea rămâne aici până la miezul nopţii ca să dovedim aceasta. Neschimbător. Voi sunteţi o parte din El, sunteţi în El, pentru că voi eraţi în gândurile Lui deja înainte de întemeierea lumii. EL v-a chemat. Biblia spune că toţi ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieţii Mielului de la întemeierea lumii, se vor închina fiarei, Antihristului denominaţional, care se va ridica pe pământ în chipul fiarei romane şi al tabloului fiarei, al consiliului mondial bisericesc. Numele vostru nu a fost scris în timpul unei evanghelizări sau treziri, ci înainte de întemeierea lumii. Pe toţi ceilalţi îi va înşela Antihristul. Mat. 24, 24 spune că Antihristul din zilele de pe urmă se va asemăna foarte mult cu autenticul, încât ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Dumnezeu v-a ales dinainte de întemeierea lumii. Numai acei vor fi înşelaţi, ale căror nume nu au fost scrise în cartea vieţii.

Daniel a vorbit despre un timp în care cei înţelepţi din popor îi vor atenţiona pe mulţi. Despre aceasta ar fi mult de vorbit. Fiţi atenţi ce este scris: „Şi pe acei pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.“ Voi trăiţi partea voastră până la desăvârşirea călătoriei voastre. Dumnezeu v-a dăruit har. Voi Îi aduceţi mulţumirea prin faptele voastre. EL a dovedit faptul că ştie toate lucrurile dinainte El, Fiul născut din fecioară. EL ştia unde se află peştii în mare, ştia unde se afla Petru şi ceilalţi ucenici care nu au pescuit nimic. Cuvântul Său a fost confirmat. Aşa este? EL ştia toate lucrurile. Atunci când trebuia să plătească impozitele, a dovedit că posedă toate lucrurile. EL ştia unde se afla peştele care avea moneda necesară în gură. Cineva a lăsat să cadă moneda, iar peştele a înghiţit-o. Isus i-a zis lui Petru: „Du-te şi aruncă undiţa şi scoate moneda din gura peştelui şi plăteşte impozitul.“ Da, vulpile au vizuinile lor, păsările cerului cuiburile lor, însă El avea Cuvântul. EL a dovedit aceasta. EL confirmă întotdeauna Cuvântul Său. Acelaşi lucru îl face El acum. EL a confirmat în fiecare generaţie Cuvântul Său în acelaşi fel. EL a înviat a treia zi din morţi şi a confirmat Cuvântul Său, pentru că un prooroc a zis: „Eu nu voi admite ca Sfântul Meu să vadă putrezirea, nici ca sufletul Lui să intre în împărăţia morţii.“ A treia zi, înainte de putrezire care începe după 72 de ore, El a înviat. EL nu a rămas trei zile şi trei nopţi pline, pentru că proorocul a zis: „EU nu voi admite ca Sfântul Meu să vadă putrezirea.“ EL a confirmat Cuvântul Său. EL i-a vindecat pe bolnavi şi pe paralizaţi pentru a confirma Cuvântul Său, pentru că aşa a proorocit proorocul Isaia şi alţi prooroci (cap. 35, 3-6). 

EL L-a trimis pe Duhul Sfânt în ziua de Rusalii şi a dovedit astfel Cuvântul Său (Ioel 2, 28-29). „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor vedea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.“ EL a dovedit aceasta prin revărsarea Duhului Său cel Sfânt. Înainte ca El să se despartă de ucenicii Săi, El a zis: „Să ştiţi: Eu vă trimit făgăduinţa Tatălui Meu, voi însă să rămâneţi în oraşul Ierusalim până veţi fi umpluţi cu putere.“ Aici o aveţi. EL a făcut-o. EL a trimis Duhul pentru a confirma Cuvântul Său în continuu. Observaţi ce a zis El. A împlinit El acest Cuvânt? Bine, noi citim din Marcu 16: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.“ Cât de departe? În toată lumea. La cine? La toată creaţiunea. „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit, cine nu va crede, va fi condamnat. Şi aceste semne vor urma celor ce cred.“ În Ioan 14, 12 El a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.“ Este necesar acelaşi Duh care era în El, pentru a face aceleaşi lucrări. De ce? Duhul a venit pentru a descoperi Cuvântul viitor al făgăduinţei. Vedeţi, El s-a îngrijit pentru toate. EL ştia că aceste lucruri se vor întâmpla. EL a vorbit despre desfăşurarea celor şapte epoci ale Bisericii. Noi am trecut prin aceste teme cu Luther şi Wesley şi am privit împărţirea timpului aici în comunitate. Domnul a desenat-o aici înaintea noastră pe tablă. EL a arătat-o, a venit personal şi a confirmat-o după 1900 de ani ca adevărat. Noi suntem la sfârşitul epocii bisericii Laodicea.

EL a făgăduit în Luca 17 că Fiul omului se va descoperi în zilele de pe urmă, când starea lumii va fi ca în zilele Sodomei. A făcut El aceasta? Trebuia să se împlinească aceasta? Altfel nu este posibil. Fiţi atenţi! El a venit în trei denumiri „Fiul omului“ (ca prooroc), „Fiul lui Dumnezeu“ (Duhul), „Fiul lui David“ (împărăţia de o mie de ani). În legătură cu Cuvântul Său propriu, El a voit să se descopere ca Fiu al omului. Nu ca Fiul lui Dumnezeu, ci ca Fiul omului vrea să se descopere într-un alt fel. Aceasta ne aduce la Cuvântul din Maleahi. Fiul omului se descoperă singur. Nu într-o denominaţiune pe care am avut-o în decursul epocilor, ci El voia să se descopere ca Fiu al omului şi să-l confirme pe Maleahi: „EU vă voi trimite pe proorocul Ilie, înaintea zilei celei mari şi înfricoşate.“ EL va întoarce inimile copiilor la credinţa părinţilor apostolici, departe de orice denominaţiune, înapoi la Cuvântul original pentru a scoate în zilele de pe urmă pe Biserica-Mireasă, conform făgăduinţei Lui. „Spre seară va fi lumină.“ Nu în timpul zilei înnorate urma să apară lumina. „Este o zi binecunoscută Domnului fără zi şi noapte, dar spre seară se va arăta lumina.“ Trupul lui Hristos se formează. Acelaşi Cap care era la început este şi acum la sfârşit. S-a făcut lumină acum spre seară. O, eu mă simt aşa de bine, încât aş dori să cânt. 

Fratele Branham cântă o strofă din cântarea: „Va fi lumină spre seară.“

Fiul omului se descoperă pe sine în aceeaşi putere ca atunci. Nu într-o epocă a neprihănirii sau a sfinţirii şi a celorlalte lucruri, ci Fiul omului însuşi. Fiul omului este Cuvântul, iar Cuvântul este mai ascuţit ca o sabie cu două tăişuri care pătrunde şi deosebeşte gândurile inimii. Vedeţi, EL este în acelaşi chip în care a fost la început, în stâlpul de foc, dovedind Evrei 13, 8: „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.“ Ce înseamnă Isus Hristos acelaşi ieri? Acesta era Hristos cu Moise în pustiu. Câţi ştiu că Biblia relatează aceasta? Astăzi înseamnă Hristos din timpul când vorbea apostolul Pavel în timpul Noului Testament. Credeţi aceasta? Apoi Fiul omului, acelaşi Hristos în zilele de pe urmă. Fiţi atenţi ce scrie în Ioan 14, 12: „… va face şi el lucrările pe care le fac Eu“, şi în celelalte texte. Ce face El? EL este acum aici. Nu ca să confirme epoca lui Luther sau Wesley, a baptiştilor sau a penticostalilor. Noi am trecut prin toate aceste teme şi am dovedit-o cu Biblia şi cu istoria Bisericii. Ce este acum? Este epoca Fiului omului care se descoperă pentru a aduce toate acestea la viaţă şi să împlinească Cuvântul, pentru că nimic nu poate rămâne neîmplinit. Este adevărat şi noi o vedem.

Gândiţi-vă, totul s-a întâmplat în acelaşi mod ca la început. Aceasta nu s-a confirmat doar în locul acesta, ci este cunoscut acum şi în lumea ştiinţei. Ei trebuie să admită că este adevărat. Dr. George Lacy, şeful F.BI. din S.U.A. - secţia „Amprente digitale şi documente“, a spus: „Lumina a atins lentila.“ El a zis: „Eu personal am numit-o mai întâi psihologie.“ El a trebuit să admită: „Domnule Branham, lentila nu poate fi influenţată psihologic. A trebuit să fie acolo.“ Ce este? O mărturie. Deja acum câţiva ani stâlpul de foc era în coroana pomului. Vocea mi-a vorbit din vârtejul de vânt: „Nu fuma şi nu bea, pentru că la vârsta maturităţii este pregătită o lucrare pentru tine.“ Oamenii ziceu: „Băiatul şi-a pierdut minţile.“ Mama mea a vrut să cheme medicul. Eu eram aşa de nervos. Dar ce era? El s-a pogorât apoi aici la râul Ohio şi a spus: „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul înaintea primei veniri a lui Hristos pentru a-i pregăti pe oameni, iar Cuvântul să fie descoperit, aşa vei fi tu trimis cu un mesaj înaintea venirii viitoare a lui Isus Hristos.“ Medicul şi alţii ziceau că mi-am pierdut minţile. După aceasta ei au vrut să mă excludă din comunitate, pentru că eu nu vroiam să recunosc dreptul femeilor de a predica şi nu eram de acord cu multe alte lucruri nebiblice. Cineva a zis: „Tu vrei să pleci şi să predici şi din aceasta să rezulte o trezire în lume?“ Eu am răspuns: „Nu eu, ci El a făgăduit.“

Apoi ei au zis: „Billy, tu ai avut un vis groaznic.“ Apoi le-am spus: „Aici este legitimaţia mea de predicator. Eu nu mai aparţin de voi.“ Eu cred ceea ce mi-a spus Domnul şi El a dovedit-o. Aceasta este partea cea bună. EL a dovedit-o. EL a dovedit Cuvântul Său prin Cuvânt, pentru că El este Cuvântul. Cuvântul cunoaşte şi descoperă tainele inimii. EL va avea o Biserică-Mireasă pregătită în zilele din urmă. „Frate Branham, cum va face El aceasta?“ Eu nu ştiu cum. Dar El a spus-o. EL va confirma pe cei chemaţi afară din toate denominaţiunile. Aşa este. Este pasărea pestriţă care este stropită cu sângele Lui. Toate celelalte păsări s-au strâns împotriva Lui (Ier. 12, 9). Această pasăre stropită este respinsă şi dispreţuită. În contextul acesta doresc să mă refer la Gen. 14, vers. 1. Acolo ni se relatează ce s-a făcut cu păsările. Ei au luat două una a fost ucisă, iar cea vie a fost înmuiată în sângele celei ucise pentru curăţirea celor leproşi. Sângele strigă: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul.“ Partea a doua din noi, adică Isus Hristos, a fost ucis. Sângele Lui a venit peste noi. Acest sânge strigă: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul.“ Eu sunt aşa de bucuros pentru că numele meu este scris în carte. Nu aici pe pământ, ci acolo. Nu din pricina unui berbec jertfit, ci din pricina Mielului.

Prima înviere va avea loc. EL va confirma şi aceasta. Este adevărat, El va confirma totul. Răpirea Bisericii-Mireasă va avea loc. Cum se va întâmpla aceasta? Asta nu ştiu. EL va împlini aceasta. Cuvântul Lui este adevărat. Împărăţia de o mie de ani va veni. EL va dovedi aceasta, aşa o spune Cuvântul Lui. Un cer nou şi un pământ nou va veni. EL va face aceasta pentru că Cuvântul Lui o spune. Aşa este. Numai acei ce au parte de Cuvântul Lui primesc partea şi poziţia lor conform acestui Cuvânt în această epocă. Ei sunt acei ce vor fi acolo. EL este Cuvântul. Ce este o femeie? Chipul după asemănarea bărbatului. Ce este Biserica? Chipul Cuvântului. Numai credincioşii adevăraţi ai Cuvântului Său vor fi acolo. Ei Îl recunosc, cred Cuvântul, iar Dumnezeu le ajută ca să-l dovedească. Aşa este şi este adevărat. Credeţi acum? Dacă credeţi, atunci întindeţi-vă prin credinţă după El şi atingeţi poala hainei Lui, pentru că El trece pe lângă voi. EL va dovedi că El este acelaşi ieri, azi şi în veci. EL a zis: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşit.“ Conform Evrei 4, 15 El este Marele Preot care simte cu slăbiciunile noastre. Credeţi aceasta? Întindeţi-vă şi atingeţi-L pe Domnul. EL este prezent întotdeauna. „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele …“

Priviţi la epocile Bisericii! Cercetaţi toate lucrurile! Ţineţi tare de ceea ce este bun. Cine face parte dintr-o comunitate şi nu crede că El este acelaşi ieri, azi şi în veci, acelaşi în fiecare mod, atunci despărţiţi-vă de aceasta. Cercetaţi totul! Noi mărturisim că El a înviat din morţi. Nu eu am spus aceasta Cuvântul o spune. Ei au mărturisit: „EL a înviat din morţi.“ „EL este acelaşi ieri, azi şi în veci.“ Credeţi voi asta? EL a făgăduit că toate aceste lucruri se vor întâmpla în zilele de pe urmă şi că Fiul omului se va descoperi.