Свободная народная Миссия

Исисус Христос вчера и сегодня и во веки Тот же. Евр.13:8

Язык:

Descoperirea lui Dumnezeu / William Branham

Язык: Румынский




(Die Enthüllung Gottes)

14. 06. 1964, Jeffersonville, Indiana – SUA

Să rămânem o clipă în picioare în timp ce ne aplecăm capetele noastre pentru rugăciune!

 Domnul nostru plin de har, noi suntem mulţumitori pentru prioritatea de a ne putea strânge azi aici pe pământul acesta, înaintea venirii Tale. Noi vrem să ne verificăm azi inimile cu ajutorul Cuvântului Tău ca să aflăm dacă stăm în credinţă şi dacă suntem gata pentru ceasul venirii Tale; să fim aşa după cum spune Scriptura, să fim gata pentru a fi luaţi cu acei care au adormit în Domnul şi să ne întâlnim cu Domnul în văzduh pentru a fi întotdeauna la El.

 Noi Îţi mulţumim, Doamne, pentru adevăratul duh creştinesc care este încă cu oamenii pe acest pământ, care îi aduce în starea de a Te crede pe Tine şi Cuvântul Tău. Noi Te rugăm binecuvântează-ne astăzi, revarsă peste fiecare dintre noi care cere şi doreşte aceasta, ca să fim udaţi prin Cuvântul Tău şi să devenim unelte folositoare în mâna Ta în aceste zile din urmă. Noi ne rugăm astfel în Numele Domnului Isus Hristos, marele nostru Păstor a cărui venire noi o aşteptăm. Amin!

Puteţi să vă aşezaţi! Vreau să vă spun că este o prioritate mare pentru noi, că putem fi în dimineaţa aceasta aici. Îmi pare rău pentru că nu avem locuri suficiente pe scaune. Noi vrem să încercăm în seara aceasta să ne rugăm pentru bolnavi. 

Ar fi prea mult dacă am avea un serviciu de vindecare în dimineaţa aceasta. Eu doresc ca acest mesaj pe care Domnul mi l-a pus de aproape două luni pe inimă, să fie înregistrat pe bandă. Mesajul este lung şi eu nu am timp să-l predic în alte adunări, pentru că acolo sunt rezervate doar 30-40 de minute pentru vestire. Din cauza oamenilor care lucrează, este mai bine să predic mesajele mele într-un timp mai scurt. În timpul campaniilor nu era timp suficient pentru înregistrarea mesajelor, de aceea m-am gândit că ar fi mai bine să aştept până mă voi întoarce aici şi să le înregistrez.

 Noi ne încredem în Domnul că El va binecuvânta pe fiecare dintre voi. Eu ştiu că inimile voastre sunt pline de bucurie privind înspre venirea Domnului. Şi inima mea tresaltă când văd ceea ce se întâmplă şi modul cum se întâmplă; ură naţională şi starea Bisericii care sunt toate semne ale venirii Sale. Ambele, de pe poziţia fizică şi spirituală, ştiu în timpul acesta că venirea Lui este foarte aproape. Asta umple inimile noastre de bucurie ştiind că în una din aceste zile vom fi transformaţi din starea aceasta.

 Eu cred că transmisia telefonică este în funcţiune. Acest mesaj ajunge prin serviciul telefonic în Phoenix, Arizona şi în alte părţi ale naţiunii. Noi suntem încredinţaţi că toţi oamenii de aici se pot bucura de sănătate, iar binecuvântarea Domnului este deasupra lor. 

Motivul pentru care suntem cu toţii aici, este să ne bucurăm şi să fim atenţi la ceea ce suntem. Nu a venit nimeni aici ca să şadă în această căldură doar din dorinţa de a fi aici. Noi suntem aici cu un scop, iar acesta este o trăire mai strânsă cu Dumnezeu. Tot ceea ce putem face, facem cu credinţă că Domnul Isus este cu noi, iar noi suntem aici ca să umblăm cu El.

 Eu doresc ca această bandă să fie păstrată înainte de a fi publicată, dacă este posibil. Eu doresc s-o mai ascult o dată înainte de a ieşi în public.

 Lăsaţi-ne să intrăm direct în Cuvânt. Eu doresc să citesc în dimineaţa aceasta două texte din Scriptură pentru a avea o bază pentru cele spuse. Eu citesc din Fil. 2, 1-8 şi din 2 Cor. 3, 6-18; 4, 1 a. Înainte de citire să ne mai rugăm o dată.

 Doamne Isuse, Cuvântul Tău este adevărul; iar în ceasul acesta trist în care se ridică o naţiune împotriva altei naţiuni, în care domină boli grave iar pământul se cutremură în multe locuri, inimile oamenilor se cutremură de frică, noi vedem însă scrisul de pe perete. Asta se întâmplă în domeniul natural pentru ca lumea să-L vadă; dar noi mai avem un domeniu spiritual, iar noi vedem aceste „evenimente mari“ şi dorim să vorbim despre acestea în seara aceasta. Binecuvântează Cuvântul Tău în inimile noastre. Noi ştim, că nici în cer şi nici pe pământ nu există vreun om care să fie vrednic de a lua această carte şi să-i deschidă peceţile, sau să se uite în carte; dar a fost Unul care a apărut ca Miel, ucis şi plin de sânge. EL a venit, a luat cartea şi a fost vrednic s-o deschidă. O, Miel al lui Dumnezeu, deschide Cuvântul Tău inimilor noastre astăzi spre mângâiere. Noi suntem robii Tăi. Iartă-ne păcatele noastre, Doamne totul ce ar putea opri Cuvântul Tău, pentru a fi puternic şi cu mare influenţă pentru viaţa noastră de azi. Îndepărtează orice piedică, Doamne, pentru ca să avem intrare deplină la toate binecuvântările care ne sunt făgăduite prin Cuvântul Tău. Noi ne rugăm pentru acestea în Numele lui Isus. Amin. 

 Filipeni 2, 1-8:

 „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.“ 

2 Corinteni 3, 6-18; 4, 1

 „… care ne-a făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa. Acum dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? Dacă slujba aducătoare de osândă, a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. În adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cât mai mult va rămânea în slavă ce este netrecător! Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală; şi nu facem ca Moise, care îşi punea o mahramă pe faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător. Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această mahramă rămâne neridicată, fiindcă mahrama este dată la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o mahramă peste inimile lor. Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, mahrama este luată. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi¸ chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.“ „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.“ (4, 1).

 Dorim ca Domnul să ne dăruiască binecuvântarea Sa la citirea Cuvântului. Eu sunt încredinţat că Dumnezeu va descoperi ceea ce am citit.

 De fiecare dată când luaţi aceste benzi şi le ascultaţi, eu sper şi cred că veţi avea o gândire spirituală asupra a ceea ce doreşte Dumnezeu să transmită Bisericii Sale, fără ca lucrurile să fie explicate în totalitate. Noi trebuie să spunem lucrurile în felul acesta pentru ca urmaşii să audă, unii .să fie îndemnaţi să plece, iar alţii să se gândească asupra lucrurilor, dar acestea se întâmplă intenţionat.

 Unii vor spune: „Tu crezi că Dumnezeu face astfel de lucruri cu intenţia de a-i îndemna pe oameni să plece?“ Desigur, El a făcut asta şi o mai face. Într-o zi când mii de oameni erau în preajma Lui, El a spus: „Dacă nu mâncaţi carnea Fiului Omului, şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi“ (Ioan 6, 53 b). Ce credeţi că va spune un medic sau o persoană intelectuală la această expunere, care vine de la un bărbat cu o astfel de slujbă cum a avut-o Domnul Isus? „De ce“ vor spune ei, „a mânca carnea Lui este canibalism, iar cine bea sânge omenesc este un vampir (care suge sânge)! Cu alte cuvinte, El doreşte ca noi să devenim canibali şi vampiri!“ Toată mulţimea ascultătorilor s-a îndepărtat.

 A existat o comunitate a predicatorilor care erau cu Domnul Isus, erau 70 la număr pe care îi alesese El. EL s-a adresat acestor bărbaţi spunând: „Dar dacă aţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se unde era mai înainte?“ (Ioan 6, 62). Dar El nici aici nu a explicat cum va fi aceasta, deşi mai târziu apostolul Pavel a făcut-o. Dar El a spus-o doar fără explicaţii.

 Fără îndoială vor spune aceşti bărbaţi: „O clipă! Noi am mâncat cu El, noi am pescuit cu El, noi am dormit cu El şi noi ştim unde s-a născut El. Noi am văzut ieslea unde a fost legănat. Dar asta este o vorbire tare!“ Biblia ne spune că ei nu au mai umblat cu El. Ei L-au părăsit.

EL a zis: „Nu am ales Eu doisprezece? Însă unul dintre voi este un drac“ (Ioan 6, 70).

 Acolo nu era nimeni să explice ceea ce spuse El către ei. Cum puteau ei să mănânce carnea Lui şi să bea sângele Lui? Cum a putut El să vină de sus, dacă El a fost născut aici pe pământ? Ei nu au putut să înţeleagă cuvintele Lui. Dar când s-a adresat El apostolilor şi a spus: „Voi nu vreţi să vă duceţi?“, s-a întâmplat că apostolul Petru a făcut o afirmaţie mare: „DOAMNE, LA CINE SĂ NE DUCEM? TU AI CUVINTELE VIEŢII VEŞNICE“; şi noi suntem mulţumiţi; că ştim sigur că Tu şi numai Tu singur, ai cuvintele vieţii veşnice pentru acest ceas“ (Ioan 6, 67-68). 

Ei nu au putut s-o explice. Voi nu puteţi să explicaţi credinţa, este ceva ceea ce credeţi, iar aceasta este o nădejde ce nu poate fi înlocuită. Ei ştiau că El împlineşte exact Cuvântul scris pentru timpul acela, a timpului mesianic. Ce puteau ei să facă? Ei nu puteau să meargă înapoi în bisericile acelea reci formale, de unde abia ieşiseră. Ei spuneau: „Unde să ne ducem, dacă noi suntem deplini convinşi că Tu ai Cuvântul vieţii veşnice?“ Chiar dacă ei nu au putut s-o explice, ei au crezut Isus a spus aceste lucruri numai pentru a-i îndepărta pe unii care Îl urmau şi să strângă rândul grupului Său. 

Totuşi numai unsprezece din aceşti oameni au înţeles de fapt cine era El. Ei ştiau că El era Dumnezeu şi numai Dumnezeu singur. ACUM, TEMA MEA DIN ACEASTĂ DIMINEAŢĂ ESTE A DESCOPERI SAU DEZVĂLUI PE ACEST DUMNEZEU. 

Dumnezeu s-a ascuns întotdeauna, în fiecare epocă, în spatele unei cortine, dar El a fost totuşi Dumnezeu în tot acest timp. EL s-a ţinut ascuns de lume şi S-a descoperit aleşilor Săi, ca de exemplu apostolilor acelor zile care-L auzeau vorbind pe Dumnezeu în Hristos. În natura omenească a existat întotdeauna o dorinţă de a vedea pe Dumnezeu în forma fizică. Totdeauna a existat în el dorinţa de a-L vedea pe Dumnezeu. Omul a încercat să facă chipuri care Îi sunt asemănătoare. Indienii se închină soarelui. În Africa găsim diferite animale care sunt sacre. În Alaska au chipuri de lemn, tablouri cu zei, despre care ei cred că L-ar reprezenta pe Dumnezeu.

 Apostolul Pavel a vorbit despre această temă odată în Atena, pe dealul lui Mars, spunând grecilor că ei sunt foarte religioşi în ce priveşte închinarea la un „dumnezeu necunoscut“. Ei ştiau că există un Dumnezeu, totuşi ei nu-L cunoşteau. Nici o fiinţă omenească nu are o închipuire corectă, dar ei ştiu că trebuie să existe ceva, undeva.

 Iov ştia că există un Dumnezeu, iar el dorea să vorbească cu El. Eu doresc să observaţi chipul pe care l-a ales Dumnezeu, pentru a vorbi cu Iov. Dumnezeu se ascunsese, venind însă jos într-un vârtej de vânt. Credeţi voi că Dumnezeu vine şi acum într-un vârtej de vânt pentru a se descoperi pe Sine? 

Sunt diferiţi bărbaţi care şed aici şi care au fost cu noi în ziua aceea când El a coborât într-un vârtej de vânt. Fratele Roy Borders, fratele Banks Wood şi alţii au fost acolo. Eram pe munte, aproximativ o .jumătate de milă de locul unde apăruseră cei şapte îngeri.

 Cu o zi înainte când eram împreună cu fratele Banks Wood, Domnul îmi vorbise şi a spus: „IA ACEASTĂ PIATRĂ DIN STÂNCĂ, ARUNC-O ÎN AER ŞI SPUNE: ,AŞA VORBEŞTE DOMNUL, VOI VEŢI VEDEA ÎN ACEEAŞI CLIPĂ CEVA ÎNTÂMPLÂNDU-SE.'“ Eu am ridicat piatra din stânca muntelui pe care stăteam şi am aruncat-o în aer. Curentul de aer pe care l-a produs piatra, a provocat vârtejul de vânt. 

Vedeţi, voi trebuie să faceţi un lucru din care să rezulte ceva. Isus a luat o bucată de pâine şi a frânt-o, a înmulţit apoi această pâine (Mar. 6, 41-44). EL a lăsat ca ei să pună apă într-un ulcior (Ioan 2, 7). Elisei a luat sare şi a pus într-un vas (2 Împ. 2, 20-22). El a tăiat un toiag şi l-a aruncat pe apă (2 Împ. 6, 6). Este ceva ce simbolizează exact, ca şi ridicarea pietrei de pe stâncă şi aruncarea ei în aer. La căderea pietrei pe pământ s-a produs acest vârtej de vânt. 

În ziua următoare, stătea lângă mine un predicator care a fost cu noi la vânătoare. El mi-a spus: „Domnul îţi dăruieşte vedenii şi aici afară, frate Branham?“

 Eu am spus: „Da, dar de obicei eu vin aici să mă odihnesc.“ Chiar atunci a venit vedenia. Eu i-am spus acestui frate: „TU AI O ALERGIE ÎN OCHIUL TĂU. MEDICII AU ÎNCERCAT DE VREO CÂŢIVA ANI S-O VINDECE, DAR EI NU AU REUŞIT S-O FACĂ. EI SPUN CĂ TU ÎŢI VEI PIERDE OCHIUL, DAR SĂ NU FI ÎNGRIJORAT, DOMNUL ISUS A RESPECTAT CREDINŢA TA.“ El a lăsat să cadă arma din mână lui. Eu i-am spus despre mama lui, cine este ea şi ce nu este în ordine cu ea. El a spus: „Acesta este adevărul.“

 Fratele Roy Roberson de la această comunitate, era de faţă. Eu cred că toţi de aici îl cunosc. El era un veteran şi ştia ce se va întâmpla. Eu am pus mâna mea pe umărul lui şi am spus: „Frate Roberson, fii atent. Ceva este pe cale să se întâmple.“ Eu m-am dus înapoi acolo unde urma să stau iar din aer s-a format un vârtej, venind în jos prin valea îngustă, de sus în jos, care era aşa de puternic încât rupea pietre din stânci de pe vârful muntelui, care erau până la zece ţoli în diametru, aruncându-le 200 de metri în jurul nostru. Apoi s-au auzit trei bubuituri, iar apoi s-a auzit o voce, în timp ce aceşti bărbaţi stăteau toţi acolo.

 Fratele Banks Wood a venit sus şi a spus: „Asta este ceea ce mi-ai spus ieri.“

Eu am spus: „Desigur, asta este domnule.“

 El a spus: „Ce însemnătate are însă aceasta?“ 

Eu am spus: „Asta este destinată numai pentru mine, frate Banks, pentru că pe oameni i-ar alarma.“

 Ceea ce a spus El s-a întâmplat; pentru că vârtejul a mers spre nord, iar câteva zile mai târziu a lovit oceanul. Voi toţi aţi văzut ce s-a întâmplat la Fairbanks, în Alaska. A fost un semn al judecăţii.

 Voi vedeţi că dacă oamenii ar şti dinainte, i-ar pune în panică. Trebuia să se întâmple deci în felul acesta. 

Moise ceruse în vremea aceea să-L vadă pe Dumnezeu, iar Domnul îi poruncise să meargă şi să se pună pe stâncă. Moise stătea pe stâncă şi l-a văzut pe Dumnezeu trecând pe lângă el, iar spatele Lui era ca spatele unui bărbat. Dumnezeu era într-un vârtej de vânt.

 Eu cred că toţi aţi văzut tabloul pe care l-au făcut ei pe „muntele apusului de soare“ în ziua următoare, când am stat pe aceeaşi stâncă. Acolo era lumina, Îngerul Domnului.

 IEHOVA AL VECHIULUI TESTAMENT ESTE ISUS HRISTOS AL NOULUI TESTAMENT. EL ESTE ACELAŞI DUMNEZEU, NUMAI SCHIMBÂNDU-ŞI CHIPUL.

 Într-o zi, un predicator baptist în Tucson a spus către mine: „Cum poţi spune că Isus şi Dumnezeu ar fi una şi aceeaşi persoană?“

Eu am spus: „Este foarte simplu dacă ai putea să înlături doar gândirea ta proprie şi să te gândeşti o dată în mod biblic asupra acestora. Ei sunt aceeaşi persoană. Dumnezeu este Duh şi Isus este trupul în spatele căruia El a fost ascuns.“ Eu am mai spus: „Este ca la mine acasă pentru soţia mea eu sunt soţ. Eu am o fiică tânără, Rebecca, eu sunt tatăl ei. Eu am şi un nepot, numele lui este Paul, eu sunt bunicul lui. Eu sunt soţ, tată şi bunic. Soţia mea nu are pretenţii de tată sau bunic de la mine. Ea are .doar pretenţii de soţ de la mine. Fiica mea nu are pretenţii de soţ sau bunic de la mine. Ea este fiica mea. Totuşi, toate aceste trei denumiri sunt aceeaşi persoană.“

Astfel este Dumnezeu Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Este doar un drept diferit pentru fiecare epocă. Dumnezeu rămâne Dumnezeu, dar s-a schimbat singur prin schimbarea chipului Său.

 Observaţi însă cum citim în epistola către Filipeni, unde spune: „EL, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.“ (Fil. 2, 6-7). Cuvântul grecesc care se referă la chip de rob care a fost folosit aici, înseamnă EN MORPHE. Asta înseamnă că El s-a preschimbat, şi acolo exista ceva care nu era vizibil ochiului, totuşi era acolo. Dacă este preschimbat, ochiul o poate cuprinde. 

Este asemănător cu Elisei când era în Dothan, iar slujitorul lui nu putea să-i vadă pe îngerii care erau în jurul lor. Dumnezeu nu-i trimisese atunci pe îngeri jos la ei, ci El preschimbase scena pentru slujitor. Dintr-o dată era acolo în jurul proorocului Său, muntele acoperit cu îngeri, cu cai de foc şi care cu foc (2 Împ. 6, 13-17). 

Voi vedeţi că Dumnezeu schimbase scena, dar aceste lucruri erau deja existente. Asta este ceea ce încerc eu să clarific. Dumnezeu care era dintotdeauna, este acum aici. Singurul lucru pe care El l-a făcut când a devenit Om, a fost: că El şi-a schimbat înfăţişarea en morphe. EL s-a preschimbat singur din ceea ce era, în ceea ce este.

 Este ca la o dramă mare despre care am vorbit nu demult. Când Shakespeare a scris tragedia „MacBeth“ pentru regele James din Anglia Shakespeare însuşi nu credea în vrăjitoare, dar regele credea astfel el a trebuit să le includă în drama lui. Fiica mea Becky, a prezentat într-o scenă această istorioară la şcoala unde a absolvit. O persoană avea de jucat trei sau patru roluri în această piesă.

 Pentru a reuşi aceasta, ea îşi schimba masca pentru a prezenta diferite caractere. Ea a apărut apoi pe scenă sub un caracter deosebit, iar data următoare a apărut sub un alt caracter; dar de fiecare dată a fost aceeaşi persoană.

 În acelaşi fel se întâmplă cu Dumnezeu. EL se transformă dintr-un stâlp de foc într-un Om, transformându-se apoi din nou înapoi în Duh pentru a locui tot El în inimile oamenilor. Acum este tot Dumnezeu lucrând în oameni, aşa cum este El cu adevărat.

 Isus Hristos era Dumnezeu, prezentându-Se într-un Om. EL se transformase din stâlp de foc, care era o învelitoare şi Îl ascundea înaintea poporului Israel. Moise văzuse marginile chipului Său, dar în realitate El era ascuns în spatele stâlpului de foc care era Logosul ieşit din Dumnezeu.

 De la rusalii încoace Dumnezeu se arată din nou prin oameni. Voi vedeţi, El lucra într-un bărbat Isus. Acum El lucrează prin oamenii pe care El i-a ales pentru acest scop Dumnezeu în chipul unui bărbat. EL se schimbase pe Sine din chip de Dumnezeu în chipul unui Om.

 EL a venit în trei nume, trei nume de Fiu. EL a venit în Numele Fiului Omului, a Fiului lui David şi a Fiului lui Dumnezeu trei nume de Fiu.

 Mai întâi El a venit în numele de Fiu al Omului, pentru că El era Prooroc. Iehova Însuşi l-a numit pe Ezechiel şi pe prooroci „fiul omului“ (Ez. 12, 1). Isus nu a arătat niciodată spre Sine ca Fiul lui Dumnezeu, pentru că Scriptura nu poate fi desfiinţată. Nici un text din Scriptură nu poate fi rupt. Orice Cuvânt trebuie să rămână aşa. Acesta este felul cum o cred eu. Acesta este felul cum trebuie să fie. Nu pentru că eu cred astfel, ci pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, dacă observaţi începutul Bibliei, în Genesa, toate bolile şi orice durere, tot ce a venit peste oameni, s-a întâmplat pentru că o persoană a pus un cuvânt la îndoială. Necredinţa a provocat totul. Acestea sunt relatate deja pe primele pagini ale Bibliei.

 În ultima parte a Bibliei, în Apocalipsa 22, 18-19 ne spune acelaşi Dumnezeu: 

„MĂRTURISESC ORICUI AUDE CUVINTELE PROOROCIEI DIN CARTEA ACEASTA CĂ, DACĂ VA ADAUGA CINEVA CEVA LA ELE, DUMNEZEU ÎI VA ADĂUGA URGIILE SCRISE ÎN CARTEA ACEASTA. ŞI DACĂ SCOATE CINEVA CEVA DIN CUVINTELE CĂRŢII ACESTEI PROOROCII, ÎI VA SCOATE DUMNEZEU .PARTEA LUI DE LA POMUL VIEŢII ŞI DIN CARTEA SFÂNTĂ, SCRISE ÎN CARTEA ACEASTA.“ 

Trebuie să fie cuvânt cu cuvânt, exact în modul cum este. 

Lăsaţi-ne să scoatem un lucru mic în relief despre femeile care-şi taie părul scurt. Cineva mă tot atacă din cauza aceasta, dar atâta timp cât o femeie îşi taie părul, chiar dacă lucrează mult în smerenie şi dacă vrea să ştie multe, ea totuşi este greşită. Dacă poartă pantaloni scurţi sau alte haine imorale, mie îmi este indiferent ce face ea dealtfel, dacă cântă bine sau predică, ea a rupt Cuvântul chiar dacă este vorba doar de un singur cuvânt! Voi vedeţi, trebuie să fie FIECARE CUVÂNT. Nu numai fiecare propoziţie, ci fiecare cuvânt.

 Biblia nu permite nici o tălmăcire proprie (2 Pet. 1, 20). Trebuie să fie cuvânt cu cuvânt, aşa cum este scris. Noi trebuie să credem; şi nu numai să credem, ci noi trebuie s-o şi trăim. Dacă n-o trăim, atunci nici n-o credem: noi o spunem doar. 

Ne întoarcem la ceea ce am spus despre ucenici: ei nu puteau s-o explice, dar ei o credeau în orice caz. Ei au mărturisit şi au trăit conform mărturisirii. Ei au rămas cu Cuvântul şi l-au crezut în condiţii deosebite şi grele. Asta este exact cum trebuie s-o facem. Acesta este modul cum trebuie făcut. Indiferent ce face altul, noi trebuie să credem şi să lucrăm corespunzător. 

Gândiţi-vă, El trebuia să vină ca Fiu al omului pentru că Scriptura spune, că Dumnezeu va ridica un Prooroc la fel ca Moise (Deut. 18, 15). De aceea El nu putea să vină şi să se numească pe Sine, Fiul lui Dumnezeu, pentru că nu era prevăzut pentru timpul acela. EL a fost Fiul Omului, a proorocit, pentru a împlini şi a descoperi cine este El, pentru ca toate lucrurile să se împlinească în El, despre care relatează Vechiul Testament în tablouri. 

EL nici nu şi-a ridicat capul când femeia aceea cananeancă a fugit spre El şi a strigat: „O, Doamne, Fiul lui David, ai milă de mine“ (Mat. 15, 22). Ea nu avea nici un drept asupra Lui ca Fiu al lui David, pentru că ea era dintre neamuri. Ea nu avea mai multe drepturi asupra Lui ca Fiu al lui David, decât fiica mea asupra mea în calitate de „soţ“ sau soţia mea în calitate de „tată“. (Totuşi una este fiica mea iar cealaltă soţia mea, pentru că ea este fiica mea în Evanghelie). Dar ea nu are nici un drept pământesc asupra mea, decât în calitate de tată. Nu, şi tot aşa de puţin avea dreptul această femeie la Isus ca Fiu al lui David. Dar orbul Bartimeu avea acest drept, pentru că el era iudeu.

Voi trebuie să ştiţi cum trebuie să folosiţi aceste cuvinte. Priviţi doar la Hattie Wright în vremea celei de-a treia trageri! Voi vă amintiţi doar cu toţii. Femeia aceea a spus tocmai ce trebuia. Voi trebuie să spuneţi cuvintele potrivite, cuvântul potrivit către Dumnezeul nostru.

 EL a venit mai întâi ca Prooroc, Fiu al Omului, iar concetăţenii Lui L-au răstignit. După ce a venit Duhul Sfânt, El a fost Fiul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Duh. EL era Duhul Sfânt, EL a trăit prin toate epocile Bisericii ca Fiu al lui Dumnezeu. În împărăţia de 1000 de ani, El va fi Fiul lui David şezând pe tronul tatălui Său David. El este Fiul lui David ACUM. Gândiţi-vă, ca Fiu al lui Dumnezeu, El a fost arătat în afara Bisericii, în epoca Bisericii Laodicea (Apoc. 3, 20-22), iar conform Luca 17, 22-37 El va fi descoperit din nou ca Fiu al Omului Proorocul care va împlini restul Scripturii. 

Textele Scripturii se potrivesc pe deplin Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu, Fiul lui David. EL este acelaşi Dumnezeu în tot acest timp. EL şi-a schimbat doar chipul Lui vizibil. „En morphe“. Pentru El este o dramă mare, iar El este Cel ce prezintă fiecare rol.

 EL a venit ca Fiu al Omului, Proorocul, şi a făcut exact ceea ce trebuia să facă un prooroc, până şi femeia de la fântâna, în tot păcatul ei, L-a recunoscut. Ea a spus: „Noi ştim când va veni Mesia, numit Hristosul, ne va spune totul.“ (Ioan 4, 25). 

Ea L-a recunoscut pentru că în ea era o sămânţă aleasă dinainte. Restul nu L-au recunoscut pentru că nu aveau nimic în ei prin care L-ar fi putut recunoaşte. Ei erau în păcat de la început. Apoi El a venit în chip de Fiu al Omului, în epocile reformei lui Luther şi Wesley şi până acum. Apoi vedem cum au stricat totul (exact cum au făcut-o şi iudeii) până când El a arătat ca Duhul Sfânt în epoca penticostală atunci ei L-au respins. Ei au făcut acelaşi lucru ca şi Israelul. Ce face El acum? Vine ca Fiu al Omului, apoi ca Fiu al lui David. Vedeţi cât de aproape ne aflăm? Fiul Omului, Fiul lui .Dumnezeu, Fiul lui David. EL va fi descoperit în zilele de pe urmă ca Fiu al Omului conform Maleahi 4, 5-6 şi restul tuturor proorociilor care se referă la acest timp. EL nu mai duce tratative cu nici o biserică după ce L-au dat afară, ci El stă afară la uşă şi bate, pentru că acolo mai este o sămânţă aleasă, iar El trebuie s-o scoată afară. Dumnezeu ca Om S-a descoperit pe Sine Însuşi.

În Ioel 3, 1 El a zis despre zilele din urmă: „… ŞI DUPĂ ACEASTA VOI TURNA DUHUL MEU PESTE ORICE FĂPTURĂ.“

Voi trebuie să priviţi cuvintele acestea mai de aproape, pentru că în limba engleză există câteodată un înţeles dublu. De exemplu dacă zicem „Dumnezeu“. „La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul.“ Dar în realitate este astfel: „La început Elohim …“ Cuvântul englezesc pentru Elohim este Dumnezeu, dar în realitate nu este aşa, pentru că cuvântul „dumnezeu“ se poate adresa oricui. Voi puteţi declara un idol ca dumnezeu. Voi puteţi face dintr-un pian un dumnezeu. Voi puteţi face din orice un dumnezeu. Dar cu cuvântul „Elohim“ nu este la fel. Acesta înseamnă: „Cel ce există prin Sine“ (Cel ce există veşnic). Un pian nu poate fi existent prin sine. Nu există nimic ce ar putea fi existent prin sine. Cuvântul „Elohim“ înseamnă „EL, care a existat dintotdeauna.“ 

Acolo unde citim că El a părăsit slava sau a fost revărsat, noi trăim cu impresia că este vorba despre o aducere a cuiva, ceva ce ar fi ieşit din El şi ar fi altfel decât El. Dar cuvântul „kenos“ în limba greacă nu înseamnă că El ar fi adus ceva la existenţă, că braţul Lui sau ochiul Lui ar fi căzut afară, ci înseamnă că El s-a transformat. EL s-a revărsat în ceva … Amin! … într-un alt chip, o altă mască. Aici nu se spune că ar fi ieşit o altă persoană din El, numit Duhul Sfânt, ci El Însuşi era acesta. Amin! Aţi înţeles?

 EL s-a revărsat pe Sine în oameni. Hristos în voi. Ce frumos, ce minunat să poţi gândi cum se revarsă Dumnezeu pe Sine într-o fiinţă omenească în cei credincioşi. A fost o parte a dramei Lui de a face acest lucru. Dumnezeu toată plinătatea, plinătatea trupească a dumnezeirii era în această persoană, Isus Hristos, El era Dumnezeu, şi numai Dumnezeu nu o persoană a treia, sau o persoană a doua, sau prima persoană, ci El era Persoana. Dumnezeu învăluit într-un trup omenesc. 

„ŞI FĂRĂ ÎNDOIALĂ MARE ESTE TAINA EVLAVIEI … „CEL CE A FOST ARĂTAT ÎN TRUP A FOST DOVEDIT NEPRIHĂNIT ÎN DUHUL, A FOST VĂZUT DE ÎNGERI, A FOST PROPOVĂDUIT PRINTRE NEAMURI, A FOST CREZUT ÎN LUME, A FOST ÎNĂLŢAT ÎN SLAVĂ“ (1 Tim. 3, 16), se referă în Biblie la originalul „Elohim“. Pentru că Elohim a devenit trup şi noi L-am pipăit. Elohim ascuns în trup omenesc. Marele Iehova care împlineşte totul, timpul şi este peste toate, a devenit Om, iar noi L-am pipăit. 

Acesta este drumul Lui, drama Lui, modul cum se arată El. Este felul Lui de a ni se descoperi nouă ca o altă persoană.

 Noi suntem muritori, El ştie asta. Noi putem pricepe şi cunoaşte doar ca fiinţe omeneşti muritoare. Cunoştinţa noastră ajunge numai aşa de departe cât ne-o permite mintea noastră. Restul trebuie să-l acceptăm prin credinţă. Noi trebuie să spunem că ne este indiferent dacă Îl vedem sau nu. Noi o credem în orice caz. Dacă este ceva sau nu, noi o credem totuşi pentru că Dumnezeu a spus-o aşa.

 Este ca la Avraam care nu a putut să vadă pe fiul promis, pentru că nu era nici un semn vizibil de însărcinare la Sara. Nu, nici o înnoire în perioada feminină a soţiei sale. Totuşi Dumnezeu i-a spus că aşa va fi. Pântecele Sarei era mort, iar scânteia de viaţă a lui Avraam era deja uscată, la fel ca şi viaţa din Sara, care se stinsese. Totuşi el nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu prin necredinţă, ci era tare în credinţă şi a dat slavă lui Dumnezeu ştiind că Dumnezeu este în stare să împlinească tot ce făgăduise.

Este acelaşi mod cum trebuie să credem noi astăzi Cuvântul. Cum se va întâmpla? Eu nu ştiu, dar Dumnezeu a spus că aşa va fi, asta ne ajunge. 

Cine este această Persoană mare, invizibilă? Înainte de sfârşit, înainte de a fi venit fiul, Dumnezeu a venit personal la Avraam în chipul unui bărbat. Într-o zi Avraam Îl văzuse pe Acelaşi într-o lumină. El Îl văzuse în vedenii. El auzise vocea Lui şi avea multe descoperiri; dar înainte de venirea fiului .promis, el L-a văzut în chipul unui bărbat cu care vorbise şi căruia îi oferise mâncare şi băutură. Dumnezeu Însuşi ascuns în trup omenesc! 

Aceasta este o parte a drumului lui Dumnezeu. În felul acesta El ni s-a descoperit. Descoperirea Cuvântului veşnic Dumnezeu, Iehova devenise trup exact aşa cum este scris în Ioan 1, 1: „LA ÎNCEPUT ERA CUVÂNTUL, ŞI CUVÂNTUL ERA CU DUMNEZEU, ŞI CUVÂNTUL ERA DUMNEZEU.“ La început era Elohim, şi Elohim devenise Cuvântul, Cuvântul era Elohim, iar Cuvântul devenise Elohim.

 Vedeţi voi, este acelaşi întotdeauna desfăşurându-se simplu. La fel ca şi însuşirile o însuşire este gândul vostru. La început Cel veşnic nici nu era încă Dumnezeu. EL era Cel veşnic. „Dumnezeu“ înseamnă „obiect de închinare“, dar El nu era asta încă (pentru că nu era încă nimic, pentru a I se închina). EL era Elohim, Cel ce este veşnic; dar în El erau gânduri. EL plănuise să primească un chip, de aceea El a vorbit un Cuvânt, iar Cuvântul s-a făcut trup.

 Acesta este tabloul întreg de la Geneza 1 până la Apocalipsa. Aici nu este nicăieri vreo greşeală. Aici este Elohim întrupat, aşa ca să poată să fie atins cu mâna, şi noi Îl putem simţi. În Împărăţia de o mie de ani, Elohim va şedea pe tron cu toţi ai Săi în jurul Lui acei ce au fost aleşi prin El înainte de întemeierea lumii.

Asta îmi aduce aminte de un bărbat care este turnător de clopote. Orice clopot trebuie să fie diferit de celălalt la sunet şi totuşi, deşi s-a folosit acelaşi material pentru toate, totuşi el schimbă cantitatea de fier, oţel, cupru, etc, pentru ca fiecare să aibe sunetul lui deosebit.

 În acelaşi fel a făcut-o şi Dumnezeu. EL a făcut pe unul pentru una, pe altul pentru altceva şi din nou pe altul altfel, până când a obţinut exact ceea ce a dorit. Astfel a venit El jos. Dumnezeu se dezvăluise pe Sine dintr-un stâlp de foc, prin prooroci şi din nou în Fiul lui Dumnezeu, pentru că El era Dumnezeu.

EL este acelaşi Dumnezeu care descoperă totul, din plinătate în plinătate, din slavă în slavă. Acesta este drumul pe care îl parcurge Biserica. Prin toate epocile El s-a descoperit prin proorocii Lui, iar ei nu erau doar prooroci, ci erau dumnezei. EL a spus-o. Ceea ce spuneau ei era Cuvântul lui Dumnezeu. Ei erau trupul în care Dumnezeu era învăluit. 

Isus a spus: „Nu este scris în Legea voastră: ,EU am zis: Sunteţi dumnezei?' Dacă Legea a numit „dumnezei“ pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta pentrucă am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!“ (Ioan 10, 34-36). 

Astfel Dumnezeu a luat chip de Om, numit Prooroc, Cuvântul Domnului venea la acest bărbat, de aceea nu era numai un prooroc, pentru că proorocul era doar învelişul, dar Cuvântul era Dumnezeu. Cuvântul omenesc nu ar proceda astfel cum o face acest Cuvânt. Vedeţi voi ce vreau să spun? Acesta nu poate lucra în acelaşi fel. Dar acesta, era parţial Dumnezeu. 

Aici era Cuvântul în chipul unui bărbat. EL nu şi-a schimbat natura Sa, ci numai chipul. În Evrei 13, 8 spune că El este acelaşi ieri, azi şi în veci. În felul acesta El nu şi-a schimbat natura când a venit, pentru că El a fost dintotdeauna Proorocul în toate epocile. EL este tot acelaşi Cuvântul, Cuvântul, Cuvântul.

 Este aşa ca şi cum eu m-aş schimba din soţ în tată, când se naşte copilul meu. După ce s-a născut nepotul meu, eu am devenit bunic. Dar eu nu m-am schimbat din cauza aceasta, eu sunt tot acelaşi.

 Natura ne transformă la fel, dintr-un bărbat tânăr la un bărbat de vârstă medie, apoi la un bărbat bătrân. Voi vă schimbaţi doar forma exterioară. Doar nu puteţi să aduceţi aici pe un băieţel şi să spuneţi că este bunic. El nu poate fi încă, pentru că forma lui trebuie să se schimbe. După câţiva ani de schimbare va deveni bunic, dar el rămâne aceeaşi persoană în tot acest timp. 

În felul acesta Dumnezeu se descoperă poporului Său. În epoca stâlpului de foc, El s-a descoperit poporului Său. În toată epoca Lui, Isus S-a descoperit poporului Său. În epoca Duhului Sfânt, ca Fiu al lui Dumnezeu, Fiul lui David, El se descoperă astfel poporului Său, făcându-Se de cunoscut poporului Său, şi astfel se ţine ascuns după ceva. Observaţi, El se descoperă pe Sine în acelaşi mod sau în .aceeaşi natură de fiecare dată. Dumnezeu a fost ascuns în Isus, pentru a isprăvi lucrarea răscumpărării pe cruce. Dumnezeu nu putea să moară ca Duh, pentru că El era veşnic; din cauza aceasta trebuia El să primească un chip, pentru a suferi moartea. EL a murit cu adevărat, dar El nu putea s-o facă în forma Sa dumnezeiască. EL trebuia s-o facă în chip de Fiu, ca Fiu al Omului. 

Apoi când El s-a întors la rusalii, El a venit din nou ca Fiu al lui Dumnezeu. Vedeţi acum ce vreau să spun? EL trebuia să se nască în trup omenesc, deşi nu prin dorinţa sexuală, ceea ce confirmă încă o dată adevărul despre „Sămânţa şarpelui“.

 Observaţi viaţa proorocilor din toate timpurile. EL trebuia să fie mai mult decât un prooroc, iar pentru a putea fi asta, El trebuia să se nască printr-o fecioară. EL trebuia să fie născut dintr-o fecioară, pentru a lua blestemul de pe oameni. EL era otrava contrarie. Pentru faptul că partea cealaltă era născută prin sex (referitor la sămânţa şarpelui). EL a dovedit asta prin propria Sa naştere, pentru că El nu a venit prin dorinţa sexuală, ci prin naşterea din fecioară. Apoi în această parte a dramei, pe care El a parcurs-o, a transformat chipul Său din Iehova în Isus, pentru a împlini lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu pe crucea de la Golgota.

 În Ioan 12, 21 grecii au solicitat să-L vadă pe Isus şi spuneau: „Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus.“ Grecii aceştia erau oameni învăţaţi, oameni mari. Ei aveau un respect mare pentru Dumnezeu, când Pavel a predicat pe muntele Mars. Ei erau cu ştiinţa şi educaţia înaintea lumii. Ei erau un popor mare; dar închinarea şi credinţa lor se baza pe mitologie.

Ei ajunseseră într-o mare euforie pentru bărbatul care putea să-i vindece pe bolnavi şi care spunea lucruri dinainte, care urmau să se întâmple, încât au venit să-L vadă. Acum fiţi atenţi. Să nu scăpaţi ceva! Atunci când grecii au venit, ei i-au spus lui Filip din Betsaida: „Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus.“ Astfel Filip şi un alt ucenic, i-au adus ca să-L vadă pe Isus.

 Acum observaţi exact cuvintele cu care Isus le-a răspuns, pentru că ei au venit ca să vadă, cine era El, dar ei nu puteau să-L vadă. Ei au văzut chipul, dar El era în Templul Lui. Dumnezeu era în Templul Lui, învăluit într-un trup omenesc. 

Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că, dacă, grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.“ (Ioan 12, 24). „A sosit ceasul, în care Fiul Omului va fi proslăvit, El trebuie să părăsească pământul acesta. Dar va veni ceasul, şi nu îl veţi putea recunoaşte.“

 De ce nu puteau ei să-L vadă pe Isus? EL era ascuns. Dumnezeu era învăluit. Grecii doreau un Dumnezeu, iar El era aici; dar ei nu puteau să-L vadă din cauza învelitorii a trupului Său.

 Astăzi este exact aşa. Ei nu-L pot recunoaşte din cauza mahramei care este peste feţele lor. 

Ei nu înţelegeau cum şi de ce nu-L puteau vedea. Acolo stătea un bărbat. Ei veniseră să-L vadă pe Dumnezeu, iar ceea ce vedeau era un bărbat. Voi vedeţi, ei nu puteau să-L vadă pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu era ascuns pentru ei. Acum reţineţi asta în mintea voastră! Dumnezeu era ascuns într-un bărbat! Ei puteau să spună: „Nimeni nu poate face aceste lucruri decât dacă Dumnezeu este cu el. Totuşi aici este un bărbat, iar lucrările lui Dumnezeu sunt descoperite prin El.“ Vedeţi voi, ei nu puteau să înţeleagă că Dumnezeu era ascuns într-un bărbat, aşa cum a fost întotdeauna.

 Dumnezeu era într-un templu omenesc. Acum fiţi foarte atenţi! EL este acelaşi IERI, AZI ŞI ÎN VECI. Dumnezeu învăluit, ascunzându-Se de lume, învăluit într-o fiinţă omenească. Grecii aceia spuneau: „Noi am vrea să-L vedem.“ Isus a spus: „Bobul de grâu trebuie să cadă în pământ şi să moară.“ În voi trebuie să moară toate închipuirile voastre. Voi trebuie să ieşiţi din gândurile voastre proprii.

 Ucenicii aceia nu erau în măsură să explice ce a vrut să le spună Isus prin a mânca trupul Lui şi a bea sângele Lui, dar gândurile lor proprii din ei muriseră. Ei erau morţi faţă de principiul propriu. Privind spre Isus, ei erau morţi. Indiferent cât de biruiţi păreau ei, credeau totuşi cu orice preţ. Ei Îl vedeau în bărbatul acesta pe Dumnezeu, care mânca şi bea cu ei, care pescuia şi dormea cu ei, care era născut pe pământ, vorbea cu ei, purtând haine ca şi ei. Dar grecii nu puteau să-L vadă pentru că El era ascuns .de ochii lor într-o fiinţă omenească. 

Dumnezeu învăluit în chipul unui om, retras de privirile lor. Ei puteau să vadă doar un om, dar cei aleşi dinainte puteau să-L vadă pe Dumnezeu. Unul îl vedea ca bărbat, celălalt îl vedea ca Dumnezeu. A fost Dumnezeu învăluit într-o fiinţă omenească. Amândoi erau corecţi, dar credinţa este ceea ce nu vedem şi totuşi credem. EL era în trup omenesc, iar acest trup omenesc era perdeaua. Perdeaua s-a rupt pentru ca Dumnezeu să fie descoperit. 

În Vechiul Testament când Dumnezeu a şezut pe tronul de har, El a fost ascuns de ochii oamenilor printr-o perdea. Amin! Această perdea L-a ascuns pe Dumnezeu. Ei ştiau că Dumnezeu este acolo, deşi ei nu puteau să-L vadă.

 Acel stâlp de foc nu li s-a mai arătat. Aţi observat că după ce s-a retras stâlpul de foc după perdea, El nu a mai apărut decât în Isus Hristos? Dumnezeu era învăluit.

 Când El a fost aici pe pământ, a zis: „EU am ieşit de la Dumnezeu şi Eu Mă întorc din nou la El.“ Apoi după moartea Sa, înmormântare şi înviere, când Pavel (Saul) se afla pe drumul Damascului, a apărut iarăşi acelaşi stâlp de foc. Ce a fost? Stâlpul apăruse din nou de după perdea. Mai întâi El era după perdea. După ce perdeaua în care a fost învăluit s-a rupt în ziua răstignirii, tronul de har a apărut în plinătatea Sa. 

Iudeii nu puteau să înţeleagă, cum putea Dumnezeu să aibă milă de un popor stricat şi păcătos, cum suntem noi. Ei nu puteau să-L vadă pe Cel care lucra cu milă, pentru că El era ascuns. EL era în spatele tronului de har, pe partea interioară care Îl acoperea. Înainte de momentul ruperii perdelei, orice intrare în spatele perdelei însemna pentru oricine o moarte sigură.

 O, de aici noi vom primi imediat o învăţătură, dacă o veţi primi! A merge în spatele acestei perdele … Unul din fii preotului a încercat o dată şi a trebuit să moară. "Să nu vă duceţi după perdea!"

 Până atunci nu era încă nici o răscumpărare. Tot ce este parţial, nu este încă lucrarea întreagă. Păcatul era acoperit, încă nu era şters. Şters însemna despărţit şi pus la o parte. Sângele oilor şi al caprelor nu putea să efectueze aceasta. Din cauza aceasta, Iehova era ascuns după o perdea. Un om ar fi murit dacă ar fi încercat să meargă după perdea, unde era ascuns El. La răstignire însă, când Isus care era acest Dumnezeu învăluit, murea acolo pe Golgota, Dumnezeu a trimis foc şi fulgere şi a rupt această perdea de sus până jos, încât tronul de har a apărut la vedere; dar ei erau orbi pentru a vedea acest lucru. 

Aşa cum a spus Pavel: „Dacă le este citit din Moise, această perdea este încă înaintea inimilor lor.“ O frate, soră, asta este ceea ce au făcut iudeii când s-a rupt perdeaua, iar Dumnezeu apăruse într-o vedere clară, atârnând acolo pe cruce. EL era într-o vedere clară, dar ei nu puteau să-L vadă. Este posibil ca neamurile să facă acelaşi lucru? O, Doamne, ei au avut deja epocile Bisericii al Fiului lui Dumnezeu, dar aceste denominaţiuni, această perdea de tradiţii pe care am avut-o de la rusalii încoace, s-a rupt. Oamenii au spus: „Zilele minunilor au trecut.“ Dumnezeu a ridicat perdeaua, iar aceste tradiţii denominaţionale s-au rupt şi El a devenit vizibil; dar ei sunt dispuşi din nou să-L răstignească. Dumnezeu descoperit într-o vedere clară.

Ei ar fi trebuit să-L vadă acolo, dar El a fost prea simplu; El era un om obişnuit. Când a stat acest bărbat acolo, ei spuneau: „Ce fel de şcoală are El?“ Dar gândiţi-vă numai, când suliţa aceea a străpuns trupul Lui, iar Duhul Îl părăsise, lada cu banii de jertfă a fost răsturnată în templu, când fulgerul cutremura pământul, rupând perdeaua. Ce a fost? Acolo atârna Dumnezeul nostru pe Golgota, iar ei erau prea orbi pentru a vedea, deşi El era expus vederii. Ei nici astăzi nu pot vedea. De ce? Ei sunt orbi. 

Mai târziu, El a venit la Pavel, apoi la Petru acolo la închisoare, ca stâlp de foc. Dar în zilele din urma, El urma să vină din nou. Un stâlp de foc trebuie să vină pentru a descoperi pe Fiul Omului şi să readucă Cuvântul vieţii. Tradiţiile religioase sunt vânturate la o parte. Denominaţiunile sunt dărâmate. Nu există nimic ce ar putea s-o oprească. 

Ce fel de Duh va pricinui aceasta? Exact aşa cum a fost în zilele primului timp al Bisericii. Priviţi ce .a făcut El în zilele lui Ilie şi în zilele lui Ioan Botezătorul. Gândiţi-vă doar ce a spus acest Prooroc: „Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!' Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.“ (Mat. 3, 9). Puteţi să vedeţi ceea ce a spus El: „Să nu spuneţi, eu fac parte de aici sau de acolo, sau că asta înseamnă ceva.“ Dumnezeu poate să ridice perdeaua şi să arate cine este El. Observaţi cum este ruptă perdeaua de aici.

 A existat un timp în Scriptură, dacă un om intra după această perdea, însemna moartea sa sigură. Acum însă înseamnă moartea pentru cel ce nu intră. Amin! Dacă nu puteţi să străpungeţi perdeaua tradiţiilor şi denominaţiunilor pentru a vedea pe Dumnezeu în puterea Sa, înseamnă moartea. Atunci însemna moarte pentru cineva care intra, acum înseamnă moarte pentru cel ce rămâne afară, pentru că tronul de har este vizibil. Orice om îl poate vedea. Perdeaua este ruptă. Glorie Dumnezeului nostru! 

Cum a putut Dumnezeu să ne dăruiască har, unor păcătoşi ca noi, este o taină, pentru că El S-a ascuns, însă acum este vizibil pentru toţi descoperit prin Cuvântul Său. Este întotdeauna Cuvântul care este Dumnezeu. Cuvântul care deschide totul. 

Dacă aceşti oameni ar fi cunoscut Cuvântul, atunci ei ar fi văzut tronul de har în ziua în care a murit Isus. Cine era acest bărbat? Ei ar fi recunoscut cine era El. De ce s-a rupt perdeaua? Gândiţi-vă, atunci însemna moartea dacă mergeai după perdea, de aceea nu a recunoscut nimeni. Moise văzuse chipul Lui. A fost spatele unui bărbat, pe când aici pe Golgota era un spate care sângera. Totuşi era acelaşi bărbat. Dumnezeu vroia să le arate cine era El.

Dumnezeu vroia să le arate tronul de har, de aceea a fost ruptă perdeaua din templu, de sus până jos, prin mâna lui Dumnezeu, de sus, şi arăta pe Dumnezeu în claritate. Era Isus Hristos atârnat acolo pe crucea de pe Golgota, tronul de har; dar oamenii erau prea orbi să vadă. 

Acum trebuie să repetăm ceva. De rusalii Cuvântul venea în forma Fiului lui Dumnezeu, dar ei au început să se organizeze la Niceea, Roma. Apoi s-a continuat cu metodiştii, baptiştii, presbiterienii, penticostalii, etc. Acestea sunt tradiţii organizate de oameni, până când ei nu mai ştiu unde se află. Dar glorie Dumnezeului nostru, El a promis în zilele din urmă că ne va arăta Cuvântul Lui în mod clar, şi-l va descoperi din nou înaintea noastră.

 Dacă ei ar fi cunoscut Cuvântul, atunci ei ar fi ştiut cine este Isus. Astăzi este la fel, dacă oamenii ar cunoaşte Cuvântul Lui, atunci ei ar recunoaşte şi ceasul în care trăim noi şi ce se întâmplă în timpul nostru; dar ei refuză pe baza tradiţiilor lor, să dea ascultare Cuvântului lui Dumnezeu. 

Dacă iudeii ar fi înţeles ce se întâmplă în timpul lor căci perdeaua a fost ruptă ei ar fi înţeles şi scopul pentru care a fost ruptă perdeaua. Care este scopul acestei treziri care are loc acum? Va dăinui ea? Va fi binecuvântată? Eu nu dau nimic pe toate imitaţiile sau ce va mai apare încă, însă gândiţi-vă că şi în timpul lui Moise era o mulţime amestecată. 

Dar cine lucrează prin aceasta? Este Însuşi Iehova care scoate la iveală diferenţa dintre dreptate şi nedreptate; fie ei metodişti, baptişti sau penticostali, care se cred în drept. „DUMNEZEU SĂ FIE GĂSIT ADEVĂRAT ŞI TOŢI OAMENII SĂ FIE GĂSIŢI MINCINOŞI.“ (Rom. 3, 4). Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Dumnezeu nu are nevoie de tâlcuitori pentru că El Însuşi dă propria Sa tâlcuire. EL descoperă Cuvântul Său, aceasta este tâlcuirea, Dumnezeu se descoperă în mijlocul nostru. Noi vedem mâna Lui cea mare care descoperă toate aceste lucruri. 

Eu am un mesaj de adus despre această temă, cum trebuie să observăm mâna Domnului în ceea ce face El şi cum o desfăşoară înaintea noastră. 

Oamenii spun: „Oh, aceasta este o prostie.“ „Asta este fanatism.“ „Nu este nimic în spatele ei.“ „Acesta este Beelzebul.“ „Este de la satana.“ „Este vrăjitorie.“ Vedeţi voi, este exact ceea ce au spus ei despre Isus. O, biserică, voi predicatori ai Evangheliei, şi voi care citiţi aceste scrieri, nu puteţi să recunoaşteţi ziua în care trăim noi? Nu puteţi recunoaşte ceasul în care ne aflăm, când Dumnezeu Se descoperă? Vedeţi doar cum a luat El această perdea şi a rupt-o în două părţi, pentru ca ei să aibe posibilitatea de a recunoaşte pe Dumnezeu în claritate …

 În ciuda tuturor lucrurilor ei erau orbi în a recunoaşte. EL face acelaşi lucru şi astăzi trimiţându-ne Cuvântul Său înaintea ochilor noştri, exact în felul cum ne-a făgăduit-o. 

Ştiţi voi ce va face biserica dintre neamuri? Exact ceea ce a făcut biserica iudaică. Biserica este prea oarbă pentru a recunoaşte despre ce este vorba, dar va fi pe inimile lor, exact cum a fost în zilele acelea. Voi trebuie să intraţi înăuntru prin această perdea. 

Cum a putut Dumnezeu să se îndure de cei ce au respins? Gândiţi-vă doar ce era aici. Dumnezeu descoperea ce era în spatele perdelei „Cuvântul“. Cuvântul era învăluit, dar unde se afla? Era în chivot. Perdeaua trebuia să ascundă Cuvântul. Isus era Cuvântul, iar El încă mai este Cuvântul. 

Perdeaua tradiţiilor ascunde şi azi Cuvântul. Dacă tradiţiile spun: „Nu este aşa“, chiar atunci Dumnezeu mărturiseşte că este adevărat, prezentându-L în faţa lumii întregi, aşa de strălucitor ca soarele. Totuşi ei nu recunosc adevărul. Dumnezeu să se îndure de ei! În comparaţie vorbind, este aşa ca şi cum ar vorbi Moise din prezenţa lui Dumnezeu cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru epoca respectivă. Acum fiţi atenţi! Să nu scăpaţi asta!

„DOMNUL S-A POGORÂT PE MUNTELE SINAI ŞI ANUME PE VÂRFUL MUNTELUI. DOMNUL L-A CHEMAT PE MOISE PE VÂRFUL MUNTELUI. ŞI MOISE S-A SUIT SUS. DOMNUL I-A ZIS LUI MOISE: „POGOARĂ-TE ŞI PORUNCEŞTE POPORULUI CU TOTDINADINSUL SĂ NU DEA BUSNA SPRE DOMNUL, CA SĂ SE UITE, PENTRU CA NU CUMVA SĂ PIARĂ UN MARE NUMĂR DINTRE EI.“ (Exod 19, 20-21).

 Moise venea din prezenţa lui Dumnezeu. El intrase în acest Cuvânt. Cuvântul a fost scris, iar el a fost în prezenţa lui Dumnezeu cu acest Cuvânt. El poseda Cuvântul pentru epoca respectivă. Voi ştiţi doar că există un Cuvânt pentru fiecare epocă. Când a apărut Moise, faţa lui a strălucit (Exod 34, 29). Vedeţi voi, Cuvântul era în el gata pentru a fi descoperit. Cuvântul adevărat era pregătit pentru a fi dat poporului. Dumnezeu a scris Cuvântul care era cu Moise. 

Moise poseda Cuvântul pentru ei. El avea Cuvântul cel viu care era numai ascuns, învăluit. Moise trebuia să-şi acopere propria lui faţă cu o mahramă. De ce? Pentru că el poseda Cuvântul. Amin! Până la descoperirea Cuvântului, Moise trebuia să rămână acoperit. Acum gândiţi-vă, după ce Cuvântul a fost descoperit, Moise a devenit din nou Moise, dar atâta timp cât Cuvântul era în el, aşteptând pentru a fi vestit, atâta timp el era Dumnezeu. El nu mai era Moise. El poseda Cuvântul Domnului pentru epoca respectivă. Nimic nu i se putea întâmpla până ce trecea acest timp. El poseda acest Cuvânt în sine. Din această cauză oamenii trebuiau să-şi ascundă faţa de Moise când venea la ei. Ei nu puteau să înţeleagă, dar el era transformat. El era o altă persoană. El venise cu acel Cuvânt pentru că el poseda Cuvântul, lui i-a fost dat Cuvântul pentru popor.

 Acum priviţi, dacă Moise O, frate, … poate veţi auzi asta ca o jignire, dar apostolul Pavel spune în 2 Cor. 3, 13-18; … că dacă Moise trebuia să-şi ascundă faţa din cauza slavei celei mari care era pe faţa lui, încât orbea poporul, cu cât mai mult o face acum?

Gândiţi-vă, aici era o slavă naturală, pentru că era o lege firească naturală, care era trecătoare.

 Oameni orbiţi duhovniceşte! Slava respectivă trebuia să înceteze, dar slava aceasta este netrecătoare. Moise poseda o lege firească, a condamnării. În legea aceasta nu era har; era doar condamnare. Nu exista iertare. Legea le spunea cine erau ei; dar aceasta vă dăruieşte un drum în libertate.

 Dacă acest Cuvânt este descoperit, oh! Ce fel de faţă va avea? Trebuie să rămână învăluit. Acum observaţi, Duhul este învăluit într-un templu omenesc.

 Moise vorbise cuvinte naturale, acoperit cu o perdea naturală. Acum, Pavel spune în 2 Cor. 3, 6 în sensul acesta despre Cuvântul Duhului, "noi nu suntem slujitori după litera legii, ci slujitori după Duh." Asta înseamnă că Duhul ia litera şi o face vie. Ceea ce avea Moise era numai o lege. Dacă priveai în lege, aflai că spune: „Să nu preacurveşti; să nu furi; să nu minţi; să nu faci asta sau cealaltă.“ Moise trebuia să privească la acestea, dar acesta este Duhul care vine la Cuvântul făgăduit pentru această epocă, şi-L descoperă nu două table din piatră, ci prezenţa Dumnezeului Celui viu, nu un gând mistic sau ceva închipuit, ci făgăduinţa adevărată a lui Dumnezeu descoperită şi prezentată înaintea ochilor noştri.

 Prin ce fel de perdea este ascunsă aceasta? Sub lege. Totul era aşa de puternic, ei Îl vedeau pe Iehova pe munte venind jos într-un stâlp de foc şi El cutremura pământul. Dacă cineva se apropia de munte, trebuia să moară. Totul era aşa de puternic, până şi Moise a spus: „Sunt plin de frică şi cutremur.“ Dacă El a cutremurat în acel timp numai muntele acela, de data aceasta va cutremura cerul şi pământul (Evrei 12, 21-29).

 Dacă atunci era o perdea naturală pentru învăluire, acum este însă o învăluire printr-o perdea duhovnicească. Nu încercaţi să priviţi la cea naturală, intraţi în Duhul şi vedeţi atunci unde sunteţi şi recunoaşteţi ceasul în care trăiţi. Înţelegeţi acum aceasta? 

Este o perdea duhovnicească care s-a extins peste oameni în zilele acestea. „Eu sunt metodist, eu sunt tot aşa de bun ca alţii! Eu sunt un baptist. Eu sunt penticostal.“ Nu puteţi să vedeţi că aceasta este o perdea tradiţională care-L ţine pe Dumnezeu ascuns înaintea voastră? Asta vă opreşte să priviţi mesajul. Voi spuneţi: „Eu sar în sus de bucurie!“ Dar El nu a vorbit despre aşa ceva. EL a spus: „Fiecare Cuvânt“. Eva a crezut fiecare Cuvânt în afară de unul. Trebuie să fie CUVÂNTUL DEPLIN AL LUI DUMNEZEU, făgăduinţa descoperită a acestui ceas.

 Într-o zi a venit la mine un predicator baptist din Arizona şi a spus: „Frate Branham, eu am ceva împotriva ta. Tu încerci să-i încredinţezi pe oameni că ei ar trăi într-o epocă apostolică şi să-i aduci până acolo să trăiască ca în zilele apostolilor; dar epoca apostolilor a încetat să existe odată cu apostolii.“ Eu l-am întrebat: „A încetat?“ El a răspuns: „Da.“ Eu l-am întrebat: „Cine era purtătorul de Cuvânt din acele zile?“ El a răspuns: „Cei doisprezece apostoli.“ Eu am spus: „Înseamnă că apostolul Pavel era exclus. Purtătorul Cuvântului de la rusalii era Petru. După ce au văzut pe Duhul Sfânt lucrând, el a spus: ,Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.' (Fap. 2, 39).

 Dacă El mai cheamă încă, atunci sună acelaşi Cuvânt şi pentru azi. Când a încetat atunci epoca apostolică? Epoca apostolică încetează abia atunci când Dumnezeu încetează să mai cheme.“ Eu am spus: „Petru a spus că nu va avea sfârşit. Acum tu îmi spui că a încetat. Când a încetat să mai existe?“ El a spus: „Nu am spus-o în nume de rău.“ Eu am spus: „Nu domnule, nu face nimic.“ El nu a mai răspuns nici un cuvânt. El şi-a luat doar pălăria şi a plecat. 

Trebuie să ai Cuvântul ca să poţi face ca Isus când l-a întâmpinat pe satan: „Este scris.“ Petru spunea că aceeaşi binecuvântare apostolică există pentru fiecare pe care Dumnezeu îl va mai chema. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu, Cuvântul învăluit într-un trup omenesc, era învăluit şi în Moise. Prezenţa lui Dumnezeu era în el. El era aşa de desăvârşit cu acest Cuvânt în sine, încât trebuia să-şi acopere faţa. El era un prooroc confirmat, care descoperea Cuvântul şi îl aducea poporului. „Să nu faci asta, să nu faci cealaltă.“ Dumnezeu trebuia să se învăluiască într-un om, pentru a aduce Cuvântul generaţiei respective; dacă nu, acest Cuvânt i-ar fi orbit şi pe cei chemaţi afară. Oamenii care se aflau acolo în pustiu nu puteau să suporte priveliştea. Noi citim asta în Exod 20, 19. Ei spuneau: „Lăsaţi să vorbească Moise, nu Dumnezeu.“

 Vedeţi voi acum de ce nu apare stâlpul de foc deseori în public? Dumnezeu a spus: „Voi ridica din mijlocul lor un Prooroc care le va aduce Cuvântul.“ El a venit exact aşa cum a spus-o. Apoi El a mai spus: „Acum Moise, dacă ei doresc să vadă ce este Cuvântul, aşa cum M-am arătat ţie acolo, în tufişul care ardea, aşa voi veni jos şi voi învălui muntele în foc. Atunci ei vor recunoaşte că tu ai vorbit adevărul. Eu voi apare în acelaşi mod în foc şi voi confirma slujba ta înaintea poporului, legitimând-o.“ Aceasta este cu alte cuvinte, ceea ce i-a spus El lui Moise. 

Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Acum te voi prezenta înaintea poporului. Tu le-ai spus că Eu te-am întâlnit acolo, în tufişul care ardea. Acum voi veni jos înaintea lor în acelaşi foc, pentru ca oamenii să recunoască că tu nu le-ai vestit o minciună.“ EL poate s-o dovedească ştiinţific, dacă voi o doriţi. Când Iehova a început să tune, poporul a zis: „O, nu! O, nu! Să nu ne vorbească Iehova, altfel vom muri!“ .Vedeţi voi, EL TREBUIA să rămână învăluit. Astfel Dumnezeu s-a învăluit în Moise, i-a dat lui Moise Cuvântul, iar Moise a venit jos de pe munte şi a vorbit Cuvântul Domnului acoperindu-şi faţa cu o mahramă. Iehova învăluit în chipul unui prooroc.

 Dumnezeu a spus că nu le va mai vorbi în felul acesta (Exod 20). EL le-a mai vorbit doar printr-un prooroc. Acesta era singurul mod în care urmează să vorbească şi în continuare. Aceasta este singura cale, cum a vorbit El întotdeauna. Aşa este! Niciodată într-un alt fel! EL nu minte. 

Observaţi că NUMAI MOISE ERA CEL CARE POSEDA CUVÂNTUL. Nu exista nici o altă grupare care să vină la popor; nu erau fariseii, saducheii sau vreo altă sectă sau grupă. Era Moise. EL îl avea numai pe acest bărbat. Dumnezeu nu poate să se folosească de două sau trei formaţiuni diferite. EL ia un singur bărbat. MOISE POSEDA CUVÂNTUL ŞI NUMAI MOISE SINGUR! Nici Iosua nu-l poseda. Nimeni nu îl poseda. Amin! 

Iosua era un general. El comanda armata, el era credincios, un creştin; dar Moise era un prooroc. El era proorocul deosebit al acelui ceas. Voi veţi observa că Cuvântul nu a venit niciodată la Iosua, înainte ca vremea lui Moise să fie încheiată. O nu! Dumnezeu discută numai cu un singur om în fiecare timp. Dumnezeu este numai Unul. Numai Moise poseda Cuvântul, nu o grupă.

 Vedeţi însă, Dumnezeu a avertizat poporul ca nici o persoană să nu încerce să-l urmeze pe Moise prin această perdea. Orice imitaţie era exclusă: fie ea femeie, un bărbat, un preot sau oricine ar fi fost el, indiferent cât de sfânt ar fi sau cât ar fi de onorat de oameni. EL i-a avertizat: „Lăsaţi-l pe Moise să vină singur.“ Dacă un om sau un animal ar fi călcat graniţa de la poalele muntelui, ei erau morţi pe loc. 

Să nu intraţi forţat prin această perdea. Această perdea aparţine numai unei singure persoane. O dată pe an avea voie să intre în templu un bărbat care era rânduit pentru aceasta şi corespundea cerinţelor. El nu intra înăuntru pentru a aduce Cuvântul, ci pentru a duce sângele la altar (Evrei 9). Era doar unul care avea voie să intre. Altul trebuia să moară. Astăzi ei mor duhovniceşte. Acum este o perdea duhovnicească, atunci era o perdea naturală; dar totuşi ei îndrăznesc să intre după această perdea. Voi puteţi să le explicaţi, dar ei spun: „O, eu ştiu, dar …" Ei totuşi merg, este în ordine; dar asta poate însemna doar un singur lucru. 

Gândiţi-vă că ultima plagă în Egipt înaintea exodului, era moartea. Ultima plagă aici pe pământ înainte de exod, va fi moartea spirituală! Atunci ei vor fi arşi şi se vor întoarce în praful pământului. Cei drepţi însă vor călca pe cenuşa lor. „Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor.“ (Mal. 4, 3). 

Ultima va fi moartea spirituală, refuzarea şi respingerea Cuvântului. Observaţi că Dumnezeu a avertizat ca nimeni să nu încerce să-l urmeze pe Moise înăuntru în această perdea de foc. Moise trebuia să fie învăluit. Moise intra în acest stâlp de foc, iar când intra şi ieşea era învăluit. El intra înăuntru şi lăsa tradiţiile în urma lui, tradiţiile bătrânilor. EL VĂZUSE STÂLPUL DE FOC, dar acum EL INTRA ÎN STÂLPUL DE FOC şi ieşea afară învăluit. Cuvântul lui Dumnezeu era învăluit într-un bărbat.

 El avertiza ca nimeni în afară de el să nu încerce. Nimeni să nu îndrăznească să îl înlocuiască pe Moise sau să-l imite. Ei trebuiau să lase aşa ceva la o parte! Indiferent dacă era preot, un om sfânt, un cardinal, un episcop sau indiferent cine era, dacă încerca să intre în spatele perdelei el trebuia să moară. Dumnezeu îi avertizase. EL nu vrea imitatori. Cuvântul Său este descoperit doar UNUIA. Întotdeauna a fost aşa. În fiecare epocă venea un prooroc cu Cuvântul Domnului, de fiecare data, prin întreaga Scriptură. Cuvântul vine întotdeauna numai la un prooroc. În fiecare epocă este la fel, şi în epocile Bisericii, de la prima până la ultima. Alţii îşi au locul lor, aşa este, dar să vă ţineţi departe de stâlpul de foc! 

Ce lecţie învăţăm de aici! Fiecare dorea să fie un Moise. Gândiţi-vă ce a spus Datan şi toţi ceilalţi acolo în pustiu: „Acum Moise un moment. Tu te-ai ridicat prea sus. Aici mai sunt şi alţi bărbaţi pe care i-a chemat Dumnezeu.“

 Acesta a fost adevărul. Fiecare lucra lăudabil atâta timp cât rămânea în formaţie; dar dacă unul încerca să se ridice şi să ocupe poziţia lui Moise pe care i-o dăduse Dumnezeu, pentru care Moise a .fost rânduit, neîntârziat venea foc din cer şi pământul se deschidea şi îl înghiţea pe loc. Fiţi atenţi! Fiţi doar creştini buni care cred Cuvântul. Rămâneţi departe de stâlpul de foc!

 Ce lecţie! Atunci când Dumnezeu S-a arătat la început lui Moise în tufişul care ardea, El era învăluit într-un stâlp de foc, ascuns în tufiş; era ascuns la fel ca şi după perdea, pe tronul de har, acolo la altar în cortul descoperirii. EL este întotdeauna învăluit. Dumnezeu l-a împuternicit pe Moise, acolo afară, prin acelaşi stâlp de foc, înaintea poporului.

Acum observaţi, citiţi cu mine? Sau sunteţi cu gândurile în altă parte? Cine are urechi, să audă! Să mai repetăm o dată. Atunci când Dumnezeu i S-a arătat lui Moise, El era într-un stâlp de foc. Asta s-a întâmplat când Dumnezeu l-a chemat pe Moise în slujba rânduită. Moise a relatat poporului aceasta, dar ei nu au putut să creadă. El făcuse minuni şi alte lucruri, dar în timpul respectiv El S-a arătat în formă vizibilă şi S-a descoperit într-un mod natural, autorizând slujba lui Moise ca acelaşi Dumnezeu care îi vorbise. EL se arătase în forma unui stâlp de foc punând muntele într-o flacără de foc.

 Dumnezeu se învăluise în acelaşi foc, în acelaşi stâlp de foc când apăruse, de aceea ei puteau să audă numai Cuvântul lui Dumnezeu. Puteţi să cuprindeţi asta? Ei auzeau glasul Lui, pentru că Moise poseda Cuvântul viu pentru Israel. Dumnezeu a confirmat astfel Cuvântul Său prin Moise. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise: „DU-TE ACOLO JOS, EU VOI FI CU TINE! NIMIC ŞI NIMENI NU ŢI SE VA ÎMPOTRIVI. EU SUNT CEL CE SUNT.“ Moise s-a dus şi a spus: „Poate nu mă credeţi, dar Dumnezeu mi s-a arătat în stâlpul de foc şi m-a însărcinat cu aceste lucruri.“

 Pastorul faraon spunea: „Oh, noi avem tot felul de lucruri de acestea în circulaţie. Tu nu ai nimic decât un truc ieftin de vrăjitorie. Eu am aici vrăjitori care la fel pot transforma un toiag într-un şarpe. Veniţi aici, vrăjitorii mei.“ Şi ei au venit şi au făcut acelaşi lucru. Dar pe Moise nu l-a deranjat. Lui îi era indiferent câţi imitatori erau acolo. Pentru el nu era nimic deosebit, el a rămas liniştit. După ce şerpii vrăjitorilor s-au târât pe pământ, şarpele lui Moise a înghiţit tot restul şerpilor.

 Este exact aşa cum a fost cu apostolii în Ioan 6, 67. Ei nu puteau s-o explice, nici Moise nu ştia cum o va face Dumnezeu, dar el era sigur că El o va face. Gândiţi-vă, Dumnezeu a spus că Iane şi Iambre se vor ridica în zilele de pe urmă ca imitatori şi vor încerca să-i ducă în eroare şi pe cei aleşi dacă va fi cu putinţă. 

„Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.“ (Mat. 24, 24).

 Ei vor face aceleaşi lucruri, aceleaşi minuni şi toate aceste lucruri. Observaţi Cuvântul! Dacă un om spune că el face astfel de minuni şi totuşi mai crede în trei dumnezei, atunci să rămâneţi departe de el. Noi ştim că aceasta este ceva pe dos. Nu există aşa ceva. Fiecare Cuvânt trebuie să fie din gura Dumnezeului Celui viu. 

„Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe CĂ OMUL NU TRĂIEŞTE NUMAI CU PÂNE, CI CU ORICE LUCRU CARE IESE DIN GURA DOMNULUI TRĂIEŞTE OMUL.“ (Deut. 8, 3).

 În Gen. 1 era „Un Cuvânt“.

 „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.“ (Ioan 1, 1).

Apoi în Apoc. 22, 18-19 spune că nu este permis să se adauge sau să se scoată nici măcar UN Cuvânt. Trebuie să fie tot acelaşi Cuvânt.

 Oamenii văzuseră că se întâmplase ceva. Moise a fost învăluit pentru că el era proorocul, iar Dumnezeu confirmase Cuvântul Lui prin semne şi minuni. Apoi, după ce aceşti oameni s-au despărţit de Egipt şi erau o biserică de sine stătătoare (pentru că biserică înseamnă „chemaţi afară“, şi după ce au fost chemaţi afară din lume, ei au devenit un popor), Dumnezeu S-a făcut de cunoscut că El a fost acel stâlp de foc.

 EL confirmase mesajul lui Moise pentru că acolo era stâlpul de foc. Ei ar fi putut face atunci un clişeu dacă ar fi avut o cameră de luat vederi, pentru că totul era îmbrăcat în foc. Era Dumnezeu care mărturisea că mesajul era pregătit. Totul vorbea acum pentru poporul care era sub semnul exodului, iar Dumnezeu ţinea pe proorocul Lui înaintea poporului care trebuia să iasă. Aceşti oameni au observat că ceva se întâmplase cu Moise.

 El era altfel decât ei, iar mesajul lui era altfel. El se deosebea de preoţi şi de toţi ceilalţi. El era o persoană transformată. Însuşi Dumnezeu S-a ascuns în proorocul Lui pentru a vorbi cuvintele Lui poporului. Asta este ceea ce a făcut El. Moise era pentru popor Cuvântul viu, însă ascuns prin acest stâlp de foc. El vorbea despre lucruri care mai târziu urmau să fie învăluite după perdea.

 Cuvântul trebuia să vină mai întâi de la Moise, pentru că Moise poseda Cuvântul. Aceste cuvinte erau scrise de însuşi Dumnezeu şi nimeni nu putea să le tâlcuiască. Moise trebuia mai întâi să le tâlcuiască. Acesta este motivul pentru care el trebuia să îşi acopere faţa. Puteţi să recunoaşteţi acum?

Noi am putea repeta încă o dată, dar tainele Lui trebuie descoperite. Dar pentru a putea descoperi Cuvântul, Moise trebuia să devină Dumnezeu pentru poporul Israel. Poate veţi zice: „Asta este o prostie.“ Dar El însuşi i-a vorbit astfel lui Moise: „Tu vei fi Dumnezeu, iar Aaron va fi proorocul tău.“

 „El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţinea pentru el locul lui Dumnezeu.“ (Exod 4, 16).

 Dumnezeu este întotdeauna în spatele unei perdele, ascuns de mulţime. "Tatăl Meu a ascuns-o înaintea înţelepţilor lumii şi a descoperit-o copilaşilor care o învaţă cu plăcere."

 „În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: ,Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.'“ (Mat. 11, 25). 

Oamenii care au văzut stâlpul de foc, spuneau: „Noi suntem mulţumiţi. Lăsaţi-l acum pe Moise să ne vorbească. Să nu ne mai vorbească Dumnezeu, pentru ca să nu murim.“ Moise a intrat direct în stâlpul de foc, iar Dumnezeu i-a spus: „EU nu vreau să mai vorbesc poporului în felul acesta. EU le voi da un prooroc.“ Astfel este felul Lui de lucrare, aşa a făcut-o întotdeauna.

 Proorocul însă trebuie să posede Cuvântul Lui. Dacă acesta este învelit în vreo tradiţie, înseamnă că Dumnezeu nu l-a trimis niciodată. Dacă este învelit în Cuvântul Lui, atunci Dumnezeu va confirma. Dumnezeu Însuşi tâlcuieşte Cuvântul Lui. Moise vorbea, iar Dumnezeu tâlcuia. Amin. Moise spunea: „Aşa vorbeşte Domnul!“ iar Domnul făcea exact ceea ce spusese. Asta îndepărta orice îndoială. Apoi El a zis: „Acum Moise, tu şi întregul popor înţelegeţi pentru că ţi-am arătat totul şi Eu te-am confirmat.“ 

Dumnezeu se învăluise în acest prooroc pentru a vorbi Cuvântul poporului Său. Moise era pentru ei Dumnezeul cel viu, Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu descoperit. Din cauza aceasta a fost învăluită şi faţa lui. Ştiţi voi că acelaşi Cuvânt într-un creştin adevărat este învăluit pentru un necredincios? Ei văd femei cu părul lung şi cu haine normale şi spun: „Priviţi această modă veche.“ Dacă ei văd femei cu părul frumos legat, ei spun: „Iată o roată de rezervă pe capul ei.“ Dar priviţi, totul le este ascuns şi învelit. Ei sunt orbi! „O“, spun ei, „eu am un titlu academic.“ Pentru mine este indiferent ce aveţi. Voi sunteţi faţă de Cuvânt în necunoştinţă. Aşa este. Acestea sunt lucruri mărunte, dar voi trebuie să acceptaţi mai întâi lecţiile mici. Cum este situaţia cu acei oameni care spun că ei ar fi învăluiţi de prezenţa lui Dumnezeu, însă ei predică o tradiţie religioasă care adaugă sau scoate şi multe altele? Ei injectează propriile lor teme şi propriile lor gânduri, însă nu Cuvântul lui Dumnezeu. Ce fel de perdea este aceasta? Este o perdea religioasă, însă Dumnezeu a rupt-o în două.

 Ei spun că în aceste zile din urmă nu mai există astfel de lucruri ca apostoli şi prooroci, nici vindecare divină şi nici văzători, iar o împlinire a textului din Marcu 16 nu ar exista. Ei spun că epoca apostolică ar fi trecut. Ei au ascuns şi învelit totul înaintea poporului, dar Dumnezeu a venit cu Duh Sfânt şi foc şi a rupt această perdea de sus până jos. Dumnezeu a rupt aceste perdele.

Moise era învelişul, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, învăluit într-un trup omenesc. Stâlpul de foc era .în Moise care vorbea desigur deja despre cele ce urmau a fi învăluite mai târziu în spatele perdelei, adică Cuvântul. Mai întâi Cuvântul era adus în faţă, apoi era scris şi a fost pus în spatele perdelei şi mai este şi azi încă învăluit. Dumnezeu a fost întotdeauna în Cuvânt. Din cauza aceasta trebuia ascuns Cuvântul.

O, frate, soră, puteţi s-o cuprindeţi? Nu puteţi să vedeţi că Dumnezeu a spus că acest Cuvânt trebuia să rămână ascuns până în zilele din urmă, când urma să fie descoperit prin deschiderea celor şapte peceţi, întregul tablou trebuia să devină vizibil pentru popor? Toate acestea au avut loc pentru că este scris că în ceasul mesajului îngerului al şaptelea, toate tainele lui Dumnezeu urmează a fi încheiate, conform Apoc. 10, 7. Asta ne-ar arăta în această oră mare cum este dat afară Hristos din Biserica Sa şi cum descoperă Fiul lui Dumnezeu din nou pe Fiul Omului. La fel ne-a fost arătat cum va fi adusă Biserica din zilele sfârşitului din nou în starea de ordine: fără dogme religioase, fără denominaţiuni, ci numai Cuvântul cel viu în credincioşi. Gândiţi-vă, Isus a spus: „Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat.“ (Mat. 24, 40). Acolo nu vor fi lanţuri, nu denominaţiuni sau legături, ci numai o inimă cu Dumnezeu şi numai cu El singur.

Moise era acest Cuvânt vorbit care urma să fie ascuns mai târziu în spatele unei perdele. Acum Hristos este Moise al nostru. El era Dumnezeu învăluit în trup omenesc, iar El este acelaşi ieri, azi şi în veci. EL era acolo în cortul întâlnirii care era acoperit cu un acoperiş de piei (Exod 26, 14). În acest timp El este într-un bărbat.

 EL mai este Hristosul, Cuvântul promis pentru această epocă, ascuns într-un trup omenesc. Cuvântul este Dumnezeu, ungerea este o persoană. Cuvântul Hristos înseamnă: „Unsul.“ De aceea Moise era Hristosul timpului său, pentru că el era unsul. Ieremia era Hristos în zilele lui pentru că poseda Cuvântul pentru acele zile. Dar când a venit Isus, a venit ca „Unsul Răscumpărător.“ Aici erau ambele, Moise şi tot ce era în Moise, Cuvântul întreg şi toată plinătatea lui Dumnezeu trupeşte în El. Din cauza aceasta a fost ruptă perdeaua din templu, până când s-a arătat tronul de har vizibil. EL era „Unsul“.

 Cuvântul promis pentru timpul acesta, la fel, trebuia să fie ascuns. Oamenii care iubesc păcatul, fiind doar membrii într-o biserică, nu o pot vedea din cauza unei perdele omeneşti. „De ce“, spun ei, „EL este un om. De unde a venit El? Unde este El membru? Cum se numeşte biserica Lui? Ce şcoală are El? Unde a primit El educaţia? De ce, după cum am auzit despre omul acesta, conform tradiţiei, El s-a născut în afara sfintei căsătorii. Noi suntem siguri că El este de la satana. Iosif s-a căsătorit cu Maria doar pentru a o scuti de moartea cu pietre, pentru că era o preacurvă. Acum El vine aici şi vrea să dea lecţii preoţilor ce ar trebui ei să facă!“ 

Acolo era Dumnezeu, descoperind Cuvântul Său şi strigând: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“ (Mat. 27, 46 b). Cântările şi psalmii pe care îi cântau în templu, pe care îi scrisese David pentru ei cu mulţi ani înainte, se refereau la Hristos.“

 „… Mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc.“ 

Acolo erau ei, stând şi cântând acel psalm, în timp ce acel bărbat despre care cântau, se afla acolo pe cruce murind. După ce au terminat cântarea şi Isus murise, Dumnezeul cerului a venit cu focul sfânt, aşa cum o făcuse pe muntele Sinai şi a rupt perdeaua din templu, de sus până jos. EL a rupt-o în două. 

Ce altceva puteau ei să facă, decât să privească prin fereastra templului, iar acolo era Dumnezeul lor pe Golgota, jertfa păşind vizibil în faţă. Dar nici până în ziua de azi ei nu o pot vedea. Dumnezeu a rupt în aceste zile tradiţiile, iar ei încă nu o ştiu. Este prea simplu. Lucrarea este aşa de departe de lucrurile lumii.

 În zilele acestea am predicat într-o anumită adunare despre tema: „A fi un nebun.“ Noi toţi suntem nebuni pentru cineva, de aceea eu sunt unul pentru Hristos. Pavel a spus odată că el poate fi socotit a fi nebun (2 Cor. 12, 11). Desigur trebuie să fiţi unul. Gândiţi-vă, un şurub trebuie să ţină lucrurile .împreună! 

Acel popor care iubea păcatul şi acei oameni religioşi tradiţionali, nu o puteau vedea pentru că El era un om obişnuit. Un trup omenesc îl ascundea pe Dumnezeu. Dacă El ar fi venit ca stâlp de foc printre oameni şi s-ar fi arătat cine este El, atunci poate ar fi crezut-o. Dar noi credem că El S-a descoperit în felul cum îi promise lui Moise, ocolind pe toţi acei înţelepţi şi învăţaţi. EL i-a spus lui Moise: „EU le voi vorbi printr-un prooroc.“ EL era Fiul Omului, un Prooroc. Unii din ei au recunoscut taina identităţii Lui. Aproximativ unu la o sută credea, restul din ei nu o făceau şi El totuşi era Cel ce era!

EL murea când copiii Lui spuneau: „Noi nu-L vrem, afară cu El!“ Ei L-au scuipat, ceea ce era deja spus simbolic în Vechiul Testament, când David a părăsit templul în calitate de rege respins. După ce a coborât el drumul, a venit un bărbat care nu-l iubea, numindu-l făţarnic, scuipându-l în faţă. Armurierul a tras sabia şi a spus: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul?“ David a răspuns: „Lăsaţi-l în pace, Dumnezeu i-a poruncit să facă astfel.“ (2 Sam. 16). David probabil nu a ştiut ce a spus când a urcat muntele şi a privit înapoi plângând; dar cu 800 de ani mai târziu, a fost Isus, Fiul lui David, exact pe acelaşi munte, un Împărat respins plângând asupra Ierusalimului; iar ei L-au scuipat în faţă. Nu vedeţi cum se repetă acelaşi lucru? Cuvântul vine la oameni. Dar Cuvântul este respins de marea majoritate, dar crezut de o minoritate. Acei greci nu-L puteau vedea pentru că El era în templul Său omenesc. „De ce“, spuneau ei, „numele acestui bărbat este Isus. EL vine din Nazaret.“ În zilele acelea se purta un singur nume. Ar fi fost la fel ca şi cum aţi spune: „John din Jeffersonville“, „Jim din New Albany“ sau altele la fel. Ei spuneau: „Acesta este Isus din Nazaret. În general se spune că mama lui este însărcinată de un soldat roman.“ (Asta este ceea ce credeau ei.) „Şi“, spuneau ei, „cine este El?“ Ei nu cunoşteau Cuvântul pentru acele zile, nici atunci când El predica şi spunea: „CERCETAŢI SCRIPTURILE, PENTRU CĂ SOCOTIŢI CĂ ÎN ELE AVEŢI VIAŢA VEŞNICĂ, DAR TOCMAI ELE MĂRTURISESC DESPRE MINE.“ (Ioan 5, 39). EL a spus: „Dacă nu puteţi să Mă credeţi, atunci lăsaţi-Mă ca învelitoare, dar credeţi Cuvântul care apare.“ „O lucrare are nevoie de doi martori.“ EL a spus: „EU vorbesc Cuvântul pentru timpul acesta, iar Tatăl Mă confirmă.“ Este un martor, de aceea trebuie împlinit. Vă este valabil asta ca martor?

 În Evrei 9, 3 citim despre perdeaua din cortul întâlnirii în spatele căreia Dumnezeu era ascuns de iudei. După ce se rupse perdeaua cea veche, împărţită de Dumnezeu în două părţi, de sus până jos, iudeii erau totuşi orbi faţă de Cel ce este, privind înăuntru prin perdea. Apoi de rusalii s-a descoperit cine este Dumnezeul cel viu şi adevărat.

 De ce s-a rupt această perdea? De ce se întâmplase? De ce a ieşit în zilele acestea un astfel de mesaj care face lucrurile în felul acesta?

 Într-o zi, nu demult, cineva a vrut să discute cu mine despre epocile Bisericii şi spunea că Dumnezeu ar fi în Biserica Sa sfântă şi astfel de lucruri. Această persoană era o predicatoare, aşa că uitasem imediat totul. Dacă persoana aceea era cel puţin un bărbat, atunci era totul în ordine. Ce folos ar fi fost dacă mergeam în altă ţară, iar aici să fi lipsit la adunare? Astfel am lăsat-o în pace. Dacă orbul îl conduce pe orb, atunci cad amândoi în groapă. 

Tradiţia spune că toate aceste lucruri biblice au trecut; dar în aceste zile a fost ruptă perdeaua tradiţională, iar aici este stâlpul de foc. Aici este El şi face de cunoscut Cuvântul Lui pentru această zi. Ei nu cred încă, ei nu văd nimic, pentru că nu a fost trimis pentru ei. Gândiţi-vă numai, Fiul lui Dumnezeu nu S-a descoperit în Sodoma; acolo erau trimişi cei doi bărbaţi. DAR DUMNEZEU ÎNSUŞI, ÎNVĂLUIT ÎNTR-UN TRUP OMENESC, S-A DESCOPERIT CELOR ALEŞI, LUI AVRAAM. Observaţi ce a făcut El când S-a descoperit (Gen. 18, 9-15). Avraam ştia că acest bărbat era singurul Elohim, pentru că El cunoştea gândurile Sarei deşi ea se afla în cort. 

Vă aduceţi aminte de predica despre David şi Goliat, când am plecat de prima dată de aici? Eu am spus: „Priviţi doar pe provocatorul de acolo de afară care zice că zilele minunilor şi a semnelor au trecut.“ Urmăriţi mesajele de pe bandă, cum devin tot mai clare. Aici este cazul, dacă aveţi urechi de .auzit şi ochi de văzut. „Fiţi atenţi“, am spus atunci, „acolo se află lumea aceasta mare şi creştină care arată că astfel de lucruri nu sunt posibile în epoca aceasta ştiinţifică.“ Înainte de a se face acest tablou cu lumina supranaturală, eu am spus că Dumnezeu mi-a făcut de cunoscut că El va trimite o chemare care va ajunge la toate naţiunile. 

Chiar şi doctorul Davids mi-a spus: „Doar nu crezi şi vrei să spui, că exclusiv tu, cu cele şapte clase ale tale, te vei ruga pentru regi şi şefi de state şi vei începe o trezire care va cuprinde toate naţiunile?“ Eu am spus: „Asta este ceea ce mi-a spus El!“ Şi lucrarea a avut loc. Aceasta este problema pentru care nu mai aveţi nevoie de tălmaci. EL a făcut-o. Faptul că El a făcut-o deja, este tălmăcirea. EL îi cheamă pe aleşii Lui din toate păturile sociale şi meserii. Dar lucrarea a fost făcută de cunoscut. 

Eu am vorbit în ziua aceea mesajul despre David, acest tânăr fragil cu umerii aplecaţi şi cu praştia în mână. Saul care era şeful predicatorilor l-a privit şi a spus: „De ce, tu nici măcar nu eşti învăţat!“ El a spus: „Să vedem dacă nu cumva pot să-ţi fac rost de vreun titlu academic sau aşa ceva.“ Astfel el l-a echipat pe David cu propria lui armătură, dar imediat el şi-a dat seama că nu se potriveşte unui om a lui Dumnezeu. David a spus: „Ia astea de pe mine. Eu nu mă pricep la aşa ceva. Lăsaţi-mă să folosesc metoda pe care am folosit-o când am ucis leul şi ursul.“ (El era un fel de om al pădurii).

 Apoi a venit acest Goliat bătrân: „Voi trimiteţi un câine ca să se lupte cu mine? Eu te voi pune în vârful suliţei mele şi voi atârna trupul tău mort acolo ca să-l mănânce păsările.“ David a spus: „Tu păşeşti ca filistean cu suliţă şi scut împotriva mea, dar eu voi păşi împotriva ta în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel.“ Priviţi la prooroc! David a spus: „Astăzi voi despărţi capul de umerii tăi.“ El ştia în cine crede şi el era pe deplin convins că este capabil de a executa ceea ce i se încredinţase. 

Biserica dintre neamuri, la fel, este orbită prin perdeaua spirituală a bisericilor, chiar şi după ce perdeaua a fost ruptă pentru a-L descoperi pe Dumnezeu. Cum sunt ei de orbiţi prin învăluirea Cuvântului într-o fiinţă omenească. Aici este exact ceea ce a omis Israelul să recunoască. Dacă ar fi fost un înger sau altcineva, Israelul ar fi crezut. Dar nu putea fi un înger, trebuia să fie un bărbat pentru că Dumnezeu nu poate să-şi schimbe Cuvântul. În zilele de pe urmă va fi la fel. Prin ce a fost orbit Israelul? Ei au spus despre Isus: „TU EŞTI UN OM CARE SE DĂ DREPT DUMNEZEU.“ Din cauza aceasta L-au ucis. Şi azi vine din nou mesajul prin bărbaţi ai lui Dumnezeu şi nu prin îngeri. Vedeţi, Dumnezeu nu poate să schimbe modul şi felul Lui de lucrare şi nici sensul Cuvântului Său. EL a spus: „EU NU MĂ SCHIMB.“ Neamurile sunt azi la fel de orbite din cauza perdelei ca şi Israelul atunci. Dumnezeu care era învăluit într-o fiinţă omenească, a orbit Israelul. Pe unii îi va orbi, la alţii le va descoperi adevărul. Unora le va închide ochii, altora le va deschide ochii. 

Priviţi la Simon. Isus i-a spus: „Numele tău este Simon, iar numele tatălui tău este Iona.“

Către Natanael El a spus: „Iată un israelit adevărat în care nu este nici un vicleşug!“ Natanael a răspuns: „Rabi, de unde mă cunoşti?“ Isus i-a spus: „Înainte de a te chema Filip, când erai acolo sub smochin, te-am văzut.“ El a spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.“ (Ioan 1, 49). Alţii însă stăteau acolo şi spuneau: „EL este Beelzebul.“

Vedeţi, de unde venea aceasta? EL a deschis ochii unei persoane şi i-a orbit pe alţii. Preotul zicea: „Acest bărbat este Beelzebul“, pe când femeia de la fântână a spus: „Eu ştiu că Mesia, numit Cel uns, va veni. Noi nu am mai avut prooroci, dar tu trebuie să fii un prooroc. Unsul va veni. Noi aşteptăm venirea Lui. Acestea sunt ultimele zile pentru iudei.“ Vedeţi voi, ambele naţiuni, iudei şi samariteni, Îl aşteptau pe Mesia. Ea a spus: „Acesta este timpul în care El trebuie să vină. Noi ştim, când va veni El, va face aceste lucruri şi ne va spune totul.“ Isus a spus: „EU SUNT.“ 

Ochii ei au fost deschişi, dar ochii preoţilor au fost orbiţi. Asta este ceea ce face Evanghelia; unora le deschide ochii şi le descoperă adevărul, în timp ce altora le orbeşte ochii. Evanghelia are o importanţă dublă. Unii se pot uita direct în soare şi orbesc, în timp ce alţii suportă lumina şi scapă. Aceasta este deosebirea. 

Aşa s-a întâmplat în fiecare epocă; dumnezeirea era ascunsă într-un trup omenesc. Proorocii .erau dumnezeirea: Cuvântul lui Dumnezeu ascuns într-un trup omenesc. Şi pe Moise al nostru Isus ei nu L-au recunoscut. Ascuns acolo sub acoperişul de piei în templu, era Cuvântul descoperit pe table de piatră.

 Cine era Iehova? Ce era ascuns în trecut acolo? Ce a ascuns perdeaua? Aleluia! EL a ascuns Cuvântul. Mahrama, perdelele cele vechi au ascuns Cuvântul de ochii lor naturali. Tot acolo după perdea era pâinea şi slava vizibilă.

 Toată slava lui Dumnezeu se afla în spatele perdelelor! Totul era ascuns de ochiul natural. Şi astăzi este ascunsă această slavă. Ei spun: „Fanatici sfinţi“ etc, dar ei nu pot înţelege ce este ascuns acolo. Ei nu ştiu pur şi simplu.

 Însă atunci când Dumnezeu, prin harul Său, a rupt perdeaua pentru ca ei să vadă, ei erau aşa de ocupaţi cu tradiţia lor, încât le-a rămas ascuns chiar până în ziua de azi. Slava, puterea Duhului Sfânt, slava vizibilă care vine peste cel credincios (eu mă refer la credincioşii adevăraţi) care face ca lucrările lui Dumnezeu şi credinţa să vină în el, pentru ca el să poată crede Cuvântul lui Dumnezeu, toate acestea sunt ascunse de ochii celor care spun că aceste lucruri au trecut. Ei mai trăiesc tot după perdea. Dar voi nu mai sunteţi după perdea, voi cei neînsemnaţi. Dumnezeu s-a descoperit pentru voi într-o vedere deplină. 

Nu demult au fost fraţii Sothmann, Simpson şi mulţi alţii dintre noi, într-o biserică baptistă. Predicatorul a spus ceva care suna foarte bine, iar noi toţi am spus: „Amin“. Imediat s-au întors toţi din sală şi s-au uitat la noi. Noi am găsit ceva care venea din locul preasfânt. Noi eram bucuroşi, cu alte cuvinte noi am spus doar: „Noi Îţi mulţumim, Doamne.“ Dar când am spus asta, oamenii erau aşa de învăluiţi, încât au râs de noi. Ei nu ştiau despre ce este vorba. Ei tot mai erau după perdea. Voi vedeţi deci: unii sunt înăuntru, iar alţii sunt afară. Dar pentru noi, Dumnezeu este într-o vedere clară. Toată această slavă este ascunsă pentru noi în Hristos, Cuvântul, care este Templul nostru.

Eu voi săpa aici puţin mai adânc. Scuzaţi vă rog emoţia mea în dimineaţa aceasta, dar mi-am propus demult să împart aceasta şi am aşteptat până când am fost umplut pe deplin. Observaţi: toată slava care există în Dumnezeu, este în Cuvânt. Toate binecuvântările care sunt în Dumnezeu, sunt în Cuvânt. Celui necredincios i s-au ascuns acestea din pricina tradiţiei. Dar TOTUL este însă în Hristos, tot ceea ce era în Dumnezeu. EL S-a revărsat (Kenos) pe Sine în Hristos. În Hristos suntem în spatele perdelei. Voi spuneţi: „Noi suntem în Hristos“, apoi credeţi în trei dumnezei. Voi sunteţi botezaţi în Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt şi credeţi în toate tradiţiile bătrânilor? Nu, voi tot mai sunteţi de partea cealaltă a perdelei! Hristos este Cuvântul. „Eu nu cred în vindecare divină! Eu nu cred aceste minuni!“ Acum vedeţi, voi nu sunteţi de partea interioară a perdelei. Voi nu ştiţi nimic despre aceste adevăruri.

Hristos este Cuvântul şi dacă suntem în Cuvânt atunci suntem în Hristos. Cum pot să fiu în Hristos şi totuşi să-L tăgăduiesc? EL a fost Cel care a spus: „Nici un Cuvânt nu este voie să scoţi sau să adaugi.“ Atunci cum puteţi să scoateţi şi să adăugaţi? Asta dovedeşte numai că voi sunteţi învăluiţi. Pentru că noi, care suntem aici în El, suntem încă învăluiţi pentru religioşii şi învăţaţii acestei lumi. Slava pe care o avem şi de care ne bucurăm, este ascunsă pentru cei de afară. -Ei cred că noi am fi nebuni sau „naivi“, dar noi care suntem în Hristos şi suntem botezaţi în El (1 Cor. 12), am devenit părtaşi la slava Lui. Cei din exterior privesc doar spre interior, tăgăduind însă totul.

 Noi suntem invitaţi la El, pentru ca să devenim părtaşi la ceea ce este El, lucru ascuns de ochii necredincioşilor prin perdeaua trupului omenesc. Ei ştiu despre această slavă, ei au citit despre asta în Cuvânt; dar pentru ei este doar un cuvânt. Dar pentru noi este o putere dumnezeiască. Nu este doar un cuvânt, este un fapt.

 Dumnezeu a spus: „Să fie lumina.“ (Gen. 1). Acesta a fost Cuvântul, dar acum apăruse lumina. Nu este Cuvântul, ci este lumina. Pentru noi nu este doar un Cuvânt scris, ci este un fapt real. Noi suntem în El, iar noi ne bucurăm şi Îl vedem pe El. Acum Îl vedem pe El cum se descoperă şi se face de cunoscut. De ce este ascuns pentru cei de afară? Pentru că era învăluit într-un trup omenesc.

Nu demult a spus un doctor următoarele: „Trebuie să faceţi parte dintr-o denominaţiune ca să fiţi un creştin.“ Un alt bărbat i-a răspuns: „Eu sunt un creştin şi nu fac parte din niciuna din aceste organizaţii. Dumnezeu a scos cancerul din mine. Ce vei face cu aşa ceva? Arată-mi o denominaţiune care face aşa ceva!“

 Noi suntem de partea interioară a lui Hristos. De aici Îl văd toţi credincioşii adevăraţi, Cuvântul făgăduinţei pentru zilele noastre, descoperit înaintea ochilor lor. Acesta este un Cuvânt mare, dacă puteţi să-L cuprindeţi. Toţi credincioşii adevăraţi care sunt în Cuvânt, Îl văd pe Dumnezeu deschis înaintea ochilor lor, pentru că perdeaua s-a rupt. Dumnezeu stă deschis înaintea voastră şi este descoperit. Pentru ca El să facă aşa ceva, trebuie să fie ruptă perdeaua veche a denominaţiunii şi a tradiţiei. Ca să vedeţi ce este cu adevărat, trebuie să ieşiţi din acest domeniu tradiţional. Sub altă formă nu veţi reuşi nicidecum, pentru că ei vor trage tot timpul perdeaua pe faţa voastră şi vor spune: „O, acolo nu este nimic din toate cele auzite.“ Dar aici este scris şi aici este descoperit. 

Acum, cum ar fi dacă cineva s-ar împotrivi să vadă soarele şi să spună: „O, eu ştiu că Dumnezeu a spus: ,Să fie lumină', dar aşa ceva nu există. Eu mă duc la subsol. Eu refuz să văd.“

 Un astfel de om nu ar fi normal. Cu el nu ar fi ceva în ordine. Tot aşa, ceva nu este normal cu un bărbat sau cu o femeie care vede făgăduinţa lui Dumnezeu descoperită şi totuşi refuză să creadă, numai pentru că organizaţia lui religioasă trage perdelele.

 Dumnezeu a luat sabia Sa plină de foc în ziua aceea şi a rupt perdeaua din templu de sus până jos. Cuvântul Lui este sabia Lui. EL face acelaşi lucru şi azi prin acelaşi Cuvânt. Nu este crezul meu, nu este catehismul meu, ci este sabia Domnului. Asta rupe perdeaua şi voi Îl puteţi vedea clar pe Dumnezeu, descoperit în Cuvântul Său. Ce privire minunată!

La ce ar folosi o sabie dacă nu ar tăia? Dar folosiţi-vă numai de sabia lui Dumnezeu şi urmăriţi ce tăieturi face. Ştiţi voi că sabia este condusă de o anumită mână care este trimisă să facă ceva? Mâna aceasta face tăieturi, şi acolo Îl vedem pe El; asta ni-L arată pe Dumnezeu în claritate pe marele Iehova. Acesta este Cuvântul Lui, partea care ni se cuvine nouă pentru azi este descoperită. Dumnezeu ia sabia Lui-făgăduinţa pentru ziua aceea pentru ziua de azi aşa cum a fost făgăduită şi El rupe perdeaua denominaţională. EL o trage la o parte, se face de cunoscut şi ne arată că El este aici, acelaşi stâlp de foc.

Dacă am văzut aceasta, la cine să ne mai ducem? La care comunitate am putea noi să ne ataşăm, dacă noi suntem deja născuţi din nou din Acela? La care denominaţiune puteţi adera, după ce aţi primit acest adevăr, dacă fiecare din acestea respinge şi tăgăduieşte astfel de adevăruri? Eu nu ştiu pe niciuna care să spună sau să facă ceva pentru aceasta. Aşa este. 

Când am început cu aceste călătorii, patruzeci şi două de comunităţi dintr-o regiune mi-au asigurat sprijinul lor. Dar când am ajuns acolo nu mai era nici una. Unii spuneau: „El crede în siguranţa veşnică.“ Asta i-a îndepărtat pe cei care se bazau pe lege. Alţii spuneau: „El botează în Numele lui Isus.“ Asta i-a îndepărtat şi pe ceilalţi. Unii spuneau: „El crede în sămânţa şarpelui, deşi şarpele nu are sămânţă.“ Este aşa? Biblia spune: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.“ (Gen. 3, 15).

 Vedeţi voi cum a fost îndepărtată perdeaua de pe Cuvânt? Aşa este, s-a descoperit şi ei văd. Atunci când perdeaua tradiţională este îndepărtată de pe Cuvânt, va fi aşa ca atunci când Isus a spus: „… CINE MĂ VEDE PE MINE, ACELA VEDE PE TATĂL.“ (Ioan 14, 9 b). Vedeţi voi, Dumnezeu şi Cuvântul Lui sunt Una.

Ce este însă când Cuvântul este descoperit? Isus a spus: „Cercetaţi Scripturile“ (Ioan 5, 39). „Dacă spuneţi că credeţi în Dumnezeu, atunci credeţi în Mine. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, atunci să nu Mă credeţi. Dar dacă fac lucrările Lui, atunci Eu şi Tatăl suntem Una. Dacă Mă vedeţi pe Mine, atunci aţi văzut pe Tatăl.“ (Ioan 14, 9-11).

 Dacă vedeţi Cuvântul descoperit, atunci Îl vedeţi pe Dumnezeu Tatăl, pentru că Cuvântul este Tatăl. Cuvântul este Dumnezeu. Cuvântul descoperit este Însuşi Dumnezeu care descoperă propriul .Său Cuvânt credincioşilor. Nimic nu poate aduce Cuvântul la viaţă, decât credincioşii numai oamenii credincioşi.

 Dacă luaţi sămânţa de grâu şi o semănaţi într-un pământ greşit, acesta nu va creşte. Trebuie să fie deja elemente ajutătoare în pământ, pentru a stimula creşterea. Dacă sămânţa nu ajunge prin fecundare la încolţire, aceasta nu va creşte. De aceea, dacă Cuvântul nu cade într-o categorie corectă de inimi, acesta nu va creşte. Isus a spus că o parte din sămânţă a căzut la marginea drumului, iar păsările cerului au venit şi au luat-o. O parte a căzut între spini şi a crescut, dar a fost înecată de tradiţii denominaţionale şi îngrijorarea acestei lumi. O parte însă a căzut pe pământul bun şi a adus roadă însutită. EL a vorbit despre acestea în legătură cu Împărăţia lui Dumnezeu. 

Unii nu vor crede deloc. Alţii vor crede pentru puţin timp ca cei şaptezeci de ucenici, care L-au urmat un an şi jumătate până la doi ani pentru a-L cerceta şi să găsească ceva în El. Ei au vrut să vadă dacă El posedă numai un mod deosebit pentru a face aceste lucruri; ca un oarecare care foloseşte un picior de iepure sau dacă este un vrăjitor deosebit. Ei vroiau să afle secretul cum de poate face El aceste lucruri. Ei se mirau de faptul că putea să recunoască ce este în inimile oamenilor şi ce gândeau. În final găsiseră ceea ce căutaseră, pentru că El spuse că ar veni din cer şi că El ar fi Însuşi Cuvântul. Când a spus El această frază era deja prea mult pentru ei. Ei au spus: „Nici un om nu poate înţelege asta“, şi s-au îndepărtat de El. Ei au fost acei care căzuseră sub spini. 

Asta ne întoarce la ceea ce am spus mai înainte. În fiecare adunare aveţi credincioşi prefăcuţi, necredincioşi şi credincioşi. Unii se vor da drept credincioşi, acesta este tipul cel mai rău. Cei ce sunt necredincioşi nu vă vor încurca mult. Ei vor scutura doar capul şi vor pleca. Dar acei ce se prefac că sunt credincioşi, aceia sunt oamenii de care trebuie să vă feriţi.

Apoi mai există credincioşi adevăraţi. După ce Isus a spus: „Trebuie să mâncaţi carnea Fiului Omului“, necredincioşii au zis: „O, vai“, şi cu asta s-a terminat. Cei ce trişau (cei ca Iuda) au rămas cu El până la sfârşit. Credincioşii adevăraţi însă, deşi nu puteau să explice, totuşi Îl credeau (Ioan 6).

 După ce a fost îndepărtată perdeaua tradiţiilor, puteţi să recunoaşteţi că Dumnezeu este tot Dumnezeul Cuvântului Său. EL încă Îşi mai ţine Cuvântul. EL este Dumnezeu-Autor, Iniţiatorul Cuvântului Său. Pentru alţii El este ascuns în spatele perdelei. Pentru acei ce nu pot merge în spatele perdelei, El este încă în spatele perdelei de piele.

Noi devenim o parte din El şi perdeaua care Îl ascunde. Voi sunteţi o parte din El, atâta timp Hristos este în voi. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, El devenise Dumnezeu. Aşa cum este Hristos în voi, nădejdea slavei, tot aşa deveniţi voi o parte din Hristos. „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.“ (Ioan 14, 12). EL este ascuns pentru cei necredincioşi, dar voi ştiţi că El este în voi.

 Biblia spune că voi sunteţi scrisoarea noastră de recomandare. Ce este o scrisoare? Este Cuvântul scris. Cu alte cuvinte voi sunteţi Cuvântul care a fost scris şi descoperit. Nimic nu i se poate adăuga. Voi nu puteţi să spuneţi: „Eu sunt o scrisoare scrisă“, apoi să trăiţi în contradicţie cu ceea ce este deja scris, pentru că nimic nu poate fi adăugat sau scos din Cuvânt.

 Dr. Lee Vayle scrie chiar acum cartea, „Biserica Laodicea“. Este o carte interesantă. Va fi tipărită curând. Noi facem acum ultima corectură. 

Noi mai discutăm asupra conţinutului, unde oamenii au venit la mine şi au întrebat: „Frate Branham, acele tunete pe care le-a tunat glasul şi care i-a spus la Ioan, 'nu le scrie, ci pecetluieşte-le', sunt cele şapte tunete care vor fi descoperite în zilele de pe urmă?“ EL a spus către Ioan: „Priveşte şi nu scrie nimic.“ (Apoc. 10, 4). Trebuie să rămână pecetluite în carte până în zilele de pe urmă.

 Mulţi mi-au spus, chiar şi teologi: „Frate Branham, tu cu experienţa ta cu Domnul pe care ţi-a dat-o pentru poporul Său, tu ai fi în stare să scrii o Biblie despre ceea ce Dumnezeu ţi-a descoperit prin Cuvântul Său.“ Eu am spus: „Asta poate este corect.“ Vedeţi, ei căutau să mă prindă. Eu am spus: „Dar eu nu pot să fac aşa ceva.“ El a spus: „De ce nu poţi, la tine sunt toate condiţiile necesare pentru aşa ceva.“ Eu am spus: „Vezi, pentru că nu se poate adăuga sau scoate ceva din Cuvânt.“ Apoi a întrebat: „Acum, aceste şapte tunete care au tunat, nu este asta o descoperire pe care o va da unui .bărbat?“ Eu am răspuns: „Nu, domnul meu. Asta ar însemna să scoţi sau să adaugi ceva la Cuvânt.“

 Totul este descoperit aici, iar cele şapte peceţi sunt descoperite şi ne arată ce a fost descoperirea. Vedeţi voi, El este încă Cuvântul. Voi nu puteţi ieşi din acest Cuvânt. Duhul lui Dumnezeu nu va părăsi acest Cuvânt niciodată. El va rămâne întotdeauna cu Cuvântul Său, pe unii orbindu-i iar altora deschizându-le ochii. Dacă vreţi s-o aveţi altfel, voi sunteţi o scrisoare scrisă, citită de fiecare, pentru că nu puteţi să adăugaţi nimic cu alte cuvinte: Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. 

Vreau să vă arăt ceea ce vreau să spun; când Petru şi Ioan s-au ridicat în Fap. 4, 13 pentru a vorbi, oamenii credeau că  au în faţa lor oameni neînvăţaţi şi neştiutori. Ei nu aveau şcoală, dar ei primeau cunoştinţa de la Cel ce era cu ei, Isus. Ei nu erau învăţaţi, dar ei erau scrisori vizibile. Oamenii citeau în ei, că ei erau cu Isus, pentru că Isus se făcea de cunoscut prin ei Hristos învăluit în trupurile lor descoperit, adus la viaţă, exact cum era El în Moise. 

Atunci când Cuvântul era în Moise, El era Dumnezeu în trup. Când era în Isus, era Dumnezeu în trup. Singurul lucru pe care El îl făcea, era schimbarea formei Sale de arătare, dar nu Cuvântul Său şi nici natura Sa. EL este acelaşi ieri, azi şi în veci. EL îşi schimbase doar chipul Său. EL se schimbase din Noe în Moise; EL se schimbase din Moise în David, în Iosif, şi aşa mai departe până când a venit în plinătatea dumnezeirii în trup (Col. 2, 9). Dar El este tot acelaşi Dumnezeu. Eu sper că asta vă luminează. ESTE ACELAŞI DUMNEZEU, dar El se foloseşte numai de o altă învelitoare. 

EL s-a ascuns în reformatori. EL a venit în epoca lutherană şi în toate celelalte epoci, până când va veni la sfârşit în forma desăvârşită … dar înainte de asta trebuie să se ridice din nou un prooroc. EL aruncă înainte umbra Cuvântului, arătând şi descoperind ceea ce s-a făcut şi ceea ce nu este încă împlinit pentru ca Biserica să nu rămână fără cunoştinţă. Apoi dacă şi asta se stinge, aşa cum a spus Ioan: „Eu trebuie să scad, El trebuie să crească“, vine totul în tot la încheiere. EL S-a descoperit în plinătatea Sa prin Luther, Wesley, prin epoca penticostală şi mai departe. 

Moise era Cuvântul în acele zile, pentru că lui i se adresase Cuvântul. El primise Cuvântul pentru acele zile. Iosif era Cuvântul în acele zile, reflectând tabloul lui Hristos. Când a venit Isus, El era Cuvântul în plinătatea Sa pentru că întregul plan de mântuire era în El. Întregul plan de mântuire nu era în Moise, nici în Iosif, nici în Ilie. Ei erau doar o parte din Cuvânt arătând într-acolo. Acum reţineţi acest punct, aici vine deosebirea. Planul întreg nu era în ei, ei arătau doar spre acesta. De aceea, după venirea lui Isus, plinătatea Cuvântului, noi nu mai putem să arătăm spre altceva pentru că totul arată spre El, spre Cuvânt. Aceasta este descoperirea deplină. Nimic nu poate fi scos sau adăugat.

 Toate aceste perdele erau umbre ale Lui, Cel care urma să vină; iar atunci când a venit, El a fost desăvârşit.

 „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile“ (Evrei 1, 1-2).

 Dumnezeu vorbise prin perdele prooroci, dar în aceste zile din urmă a vorbit prin Fiul Său, Isus Hristos. Fiul lui Dumnezeu a fost descoperit pe Golgota.

 Dacă noi suntem botezaţi în El conform 1 Cor. 12, 13, atunci devenim identici cu El. Dacă noi suntem cetăţeni americani, suntem identificaţi cu această naţiune. Ce este această naţiune, sunteţi şi voi. Aşa este? Voi sunteţi identici cu strălucirea voastră şi voi sunteţi identici cu ruşinea voastră. Voi sunteţi legaţi de această ţară. Voi sunteţi americani, astfel vă îmbrăcaţi cu America. Aleluia!

Eu eram cu George Washington când a traversat Delaware. Eu sunt legat de el. Aşa este. Eu stăteam cu Abraham Lincoln la cuvântarea lui în Gettysburg. Eu am fost cu soldaţii în Iwo Jima când au ridicat steagul. Eu sunt un american şi eu sunt legat de ei. Acum, dacă sunt un american, eu port toată ruşinea care a existat în revoluţie pentru că sunt un american. 

Tot aşa eu sunt legat de El ca creştin. Eu eram cu Noe când a intrat în corabie. Eu eram cu Moise când a ieşit din Egipt. Eu eram cu Ilie pe muntele Carmel. O, da! Glorie Dumnezeului nostru, Aleluia! Sigur că am fost cu El legându-mă singur cu El în moartea Sa de pe Golgota, în timp ce am murit .pentru lucrurile lumeşti şi toate aceste tradiţii. Eu am fost cu El în dimineaţa învierii când El a înviat din morţi. Eu eram cu El în ziua pogorârii Duhului Sfânt la rusalii, când Duhul Sfânt a venit jos ca un vuiet de vânt puternic. Tot ce era El sunt şi eu. Tot ce sunt eu era şi El. Amin! Dacă am murit cu El atunci suntem legaţi de El.

 Tot ceea ce este această naţiune, sunt eu. Eu sunt mândru că sunt din această naţiune. Eu sunt pregătit să port ocara ei! Eu sunt pregătit să port ocara unui american. Aşa este, dar cu atât mai mult eu sunt dispus să port ocara Domnului Isus Hristos. Eu doresc să fiu identic cu El.

 Când s-au întors apostolii, după ce au văzut cum a fost batjocorit Domnul Isus, ei ştiau că este o mare onoare să poarte ocara Numelui Său. Eu sunt fericit că sunt unul dintre cei care se identifică azi cu Cuvântul care este Hristos.

Dacă suntem botezaţi în El, noi vom fi legaţi cu El în chipul Său; însemnaţi cu Cuvântul Lui care este El. Dacă eu sunt în Hristos, atunci sunt Cuvântul Lui; pentru că El este Cuvântul. Ce fel de loc ocup eu atunci, dacă Cuvântul este descoperit sau făcut de cunoscut? Dacă El este slava-descoperirii, atunci eu sunt o parte a acesteia. Amin! 

Tainele lui Dumnezeu care ne-au fost descoperite în aceste zile, sunt aduse prin acelaşi mesager ceresc care le-a făcut de cunoscut în acele zile oamenilor. Stâlpul de foc care l-a trimis pe Moise, care a scris Vechiul Testament, este acelaşi stâlp de foc care s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului şi Pavel a scris Noul Testament. Gândiţi-vă la Matei, Marcu, Luca şi Ioan, ei au scris numai ceea ce au văzut; dar Pavel a posedat descoperirea pentru că el se întâlnise personal cu stâlpul de foc.

 Iosif şi toţi ceilalţi au scris ceea ce s-a întâmplat în timpul lor, dar când s-a ridicat Moise, el poseda descoperirea. El se întâlnise cu stâlpul de foc, iar lui Moise i se descoperise taina despre începutul din Gen. 1, pentru că el a scris primele cinci cărţi din Biblie. El s-a întâlnit cu Dumnezeu în chipul stâlpului de foc; ascuns într-un stâlp de foc.

 Pavel Îl întâlnise pe drum, iar ucenicii au scris tot ce au văzut că a făcut El, dar Pavel poseda descoperirea. El a plecat pentru trei ani în Egipt pentru a se adânci în lucrarea Domnului. El văzuse că Dumnezeul Vechiului Testament era Isus al Noului Testament. El poseda descoperirea şi a explicat: „… n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti“ (Fap. 26, 19 b).

Gândiţi-vă numai, acelaşi stâlp de foc care a venit peste acei bărbaţi, care au scris Biblia, este acelaşi stâlp de foc care este azi aici, tălmăcind Biblia. Cât de mult Îi mulţumim azi. Ce mângâiere, ce legătură! În ceasul acesta sunt aşa de bucuros că mă identific cu El încât nu mai ştiu ce să fac. Eu doresc să fiu mai legat de El, mai mult decât de baptişti, metodişti, presbiterieni şi tot restul din ei. Legaţi prin acelaşi Cuvânt în care se află slava descoperirii şi însăşi descoperirea.

 Stâlpul de foc a apărut vizibil în mijlocul nostru mărturisind despre adevărul mesajului, exact cum a făcut-o El pe muntele Sinai. Gândiţi-vă că înainte de apariţia mesajului propriu-zis, Moise a predicat poporului Israel şi i-a scos afară din Egipt. Aceasta s-a întâmplat înainte ca poruncile să fie date, sau acum înainte ca peceţile să fie descoperite. Dar Dumnezeu a venit în stâlpul de foc înaintea poporului şi a dovedit prin aceasta că Moise a fost trimis de El. Moise le-a spus, că el L-ar fi văzut în tufişul de foc şi că i-a vorbit despre ieşirea lor din robie. Acum, în zilele acestea din urmă, noi vedem acelaşi stâlp de foc printre noi, acelaşi Cuvânt vorbind. Dar El nu numai că vorbeşte prin acest Cuvânt, ci îl şi tălmăceşte descoperindu-l şi dovedind că acesta este adevărul. Oamenii nu au nici o posibilitate de a se îndoi, chiar dacă nu doresc acest Cuvânt. Dar gândiţi-vă, cine păcătuieşte cu voia după ce a primit cunoştinţa despre adevăr, pentru acela nu mai există jertfă pentru păcatele lui (Evrei 10, 26). Observaţi numai, stâlpul de foc a fost trimis lui Moise şi lui Pavel care au scris Biblia, este acelaşi stâlp de foc azi şi este trimis pentru a descoperi. O, ce har al lui Dumnezeu! Este Dumnezeul nostru, care nu se schimbă, care a împlinit făgăduinţa din Mat. 28, 20: „ŞI IATĂ CĂ EU SUNT CU VOI ÎN TOATE ZILELE, PÂNĂ LA SFÂRŞITUL VEACULUI.“ şi la fel şi Ioan 14, 12: „VA FACE ŞI EL LUCRĂRILE PE CARE LE FAC EU“, acum se împlineşte şi Luca 17, 30: „TOT AŞA VA FI ŞI ÎN ZIUA CÂND SE VA ARĂTA FIUL OMULUI“, şi se împlineşte şi Mal. 4, 5-6: „IATĂ VĂ VOI TRIMITE PE PROOROCUL ILIE, ÎNAINTE DE A .VENI ZIUA DOMNULUI, ZIUA ACEEA MARE ŞI ÎNFRICOŞATĂ. EL VA ÎNTOARCE INIMA PĂRINŢILOR SPRE COPII, ŞI INIMA COPIILOR SPRE PĂRINŢII LOR, CA NU CUMVA, LA VENIREA MEA, SĂ LOVESC ŢARA CU BLESTEM!“

EL va restitui credinţa poporului prin Cuvântul original de la rusalii. O, da, El a murit pentru a ni se descoperi. Acum lăsaţi-ne să murim pentru tradiţiile noastre, denominaţiunile şi toate aceste lucruri pentru a-L descoperi şi altora. 

Observaţi, în templul cel vechi, lumina slavei descoperirii se afla deasupra Cuvântului. Cuvântul este sămânţa. EL a adus pâinea pentru punere înainte numai pentru cel credincios. Sângele era deasupra legământului, iar sângele care este apa care aduce la viaţă grâul, sămânţa care este Cuvântul. Aşa cum a spus Isus: 

„Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă vecinică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibe viaţă vecinică" (Ioan 3, 14-16).

 Moise a lovit stânca în pustiu pentru a scoate apă prin care să fie salvat un popor care se prăbuşea. Sângele care a ieşit din El (Hristos) este apa spălării prin Cuvânt. „Ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt.“ (Ef. 5, 26).

 Apa aduce viaţă pentru sămânţă şi a dus slava-descoperirii, care străluceşte peste Cuvântul adevărului, aducând pâinea. Gândiţi-vă că această pâine era numai pentru un popor ales. Este o dovadă pentru voi că aţi intrat în spatele perdelei în prezenţa Sa unde se află Cuvântul (nu dogme ci Cuvântul). Dacă vedeţi slava descoperirii care luminează peste Cuvânt, aceasta aduce făgăduinţa la suprafaţă.

 „Eu am intrat prin perdeaua ruptă,

 unde nu încetează slava niciodată,

 Aleluia, Aleluia! 

Eu trăiesc în prezenţa Împăratului.“

 Perdelele vechi ale denominaţiunilor au fost rupte. Eu am pătruns înăuntru în slava-descoperirii şi eu văd cine este Domnul! Eu văd Cuvântul descoperit, despre care El a spus, că El Îl va descoperi în acest timp din urmă. Eu văd cum creşte lucrarea. Eu văd copiii care cred, ei mănâncă pâinea slavei care rezultă din bogăţia Cuvântului. Amin! Ce ceas minunat trăim noi! Acest Cuvânt trebuie să crească, dar pentru a creşte trebuie ca sămânţa să ajungă într-un pământ potrivit. Dacă Dumnezeu dăruieşte o făgăduinţă, iar aceasta ajunge la o inimă curată, atunci ea nu poate da greş.

 Noe a aşteptat o sută douăzeci de ani. Avraam l-a aşteptat douăzeci şi cinci de ani pe moştenitor. Dar Dumnezeu a spus că aşa va fi, iar prin această făgăduinţă totul este reglementat. Vedeţi, Cuvântul era acolo şi prin credinţă s-a împlinit. A adus rezultate. A adus lui Avraam un fiu. A adus ploaia. A adus urgia. A adus fecioara care a primit sarcina; pentru că proorocul a spus: „O fecioară va naşte.“ Nu exista îndoială asupra făgăduinţei încât fiecare fată putea să meargă să-şi pregătească hăinuţe pentru un baby, căci proorocul Isaia era un prooroc dovedit, confirmat de Dumnezeu. 

Domnul a spus: „EU le voi da un semn supranatural, un semn mare; pentru că o fecioară va fi însărcinată.“ Când au auzit acei oameni credincioşi, ca şi voi toţi, pe prooroc vorbind aceste cuvinte, fiecare din bărbaţi şi-a spus: „Asta va fi fiica mea.“ O, da. Fiecare s-a dus să cumpere papucei, căciuliţe şi toate celelalte, se pregăteau pentru că ştiau că fiica lor va fi aceea care va primi copilul. Dar generaţia aceea a trecut.

 Proorocul acesta confirmat de Dumnezeu, cum putea el să spună ceva care nu corespunde? Trebuia să fie aşa! După optsute de ani, fecioara a născut un copil. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.“ (Mat. 24, 35). „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu …“ (Fap. 2, 17). Vedeţi, aici suntem.

Aşa cum soarele transformă sămânţa din slavă în slavă, tot aşa şi noi devenim tot mai .asemănători Lui, în timp ce trăim în prezenţa Sa, noi suntem transformaţi în chipul Lui, dacă umblăm cu El. 

Observaţi cum ajută soarele dacă plantăm o plantă. Sămânţa moare, dar în interiorul seminţei este viaţa. Viaţa apare la suprafaţă şi tulpina creşte în sus. Dar tulpina nu arată aşa cum arăta sămânţa la început. Dar aşa a fost când Luther s-a ridicat ca o tulpină. Tulpina a crescut mai departe şi a ieşit un spic. Aceasta a fost trezirea prin Wesley. Asta nu era aşa cum erau celelalte treziri. Apoi a venit mişcarea penticostală care a adus cu sine botezul cu Duhul Sfânt.

 Ce s-a întâmplat după aceea? Urechile noastre s-au făcut surde şi era totul greşit şi invers, pentru că lucrarea nu arăta ca şi Cuvântul. Nu seamănă încă cu sămânţa-originală care a fost semănată. Dar Dumnezeu mai este încă aici. Ce se întâmplă acum? La sfârşit totul se îndreaptă înapoi la sămânţa originală.

Tulpina cea mică a crescut, dar nu era încă sămânţa-originală. Aşa a fost cu mesajul lui Luther. Apoi au venit ceilalţi mesageri ca Finney, Sankey, Knox, Calvin şi alţii. Ei posedau un mesaj, dar ei nu posedau încă descoperirea deplină, pentru că nu era încă timpul. Voi nu puteţi treiera spicul, dacă nu este încă vremea. Dar la sfârşit, totul revine la sămânţa-originală care a fost pusă în pământ. 

Dumnezeu lucrează conform naturii. EL a fost născut ca Miel. Din cauza aceasta El S-a născut în grajd. Mieii nu se nasc în pat. EL a fost dus la Golgota pentru că oile sunt duse. Chiar şi la abator oile sunt conduse de o capră. Voi ştiţi asta. O capră le conduce pentru că ele trebuie conduse. Astfel a fost condus Isus la moarte pentru că El era Mielul. EL era identificat prin natura Sa. Din cauza aceasta El s-a născut în martie sau aprilie, nu în decembrie. Pe vremea aceea ar exista acolo zăpadă înaltă de douăzeci de picioare. EL nu era un zeu roman al soarelui, ci era Fiul lui Dumnezeu. Ziua Lui de naştere era în legătură cu întreaga natură, nu ziua de 25 decembrie cum afirmă romanii. Ei serbează după sistemul solar. Ei ţineau circurile lor romane în ziua respectivă şi o numeau ziua de naştere a zeului soare. Apoi au încercat s-o transforme în ziua de naştere a „Fiului lui Dumnezeu“. 

Acum fiţi atenţi, după ce tulpina s-a format, după ce spicul este format, după ce grâul a intrat în spic, aceasta trebuie să ajungă la plinătate, iarăşi înapoi la grâul normal. Gândiţi-vă, sămânţa trebuie fecundată. Dacă nu este fecundată, atunci nu poate avea viaţă. În afara acestor mesaje nu va ajunge nimic la viaţă. Aceste mesaje trebuie să producă viaţă.

 Gândiţi-vă, că aceeaşi viaţă care era în tulpină, este şi în grâu. El se transformă singur în original. EL S-a descoperit singur ca „Fiu al Omului“, grâul, care a fost pus în pământ. Înţelegeţi mesajul? 

Grecii ziceau: „Domnule, noi vrem să-L vedem pe Isus.“ Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.“ (Ioan 12, 24). Data următoare El S-a descoperit într-o altă formă de la tulpină la spic şi aşa mai departe acelaşi Duh, dar într-o altă formă. Dar ultima fază din acest grâu se întoarce din nou în grâul-original. Aşa este? Slujba Lui merge peste anii reformei, înapoi la Cuvântul original. 

Cuvântul vine la prooroc, iar El a făgăduit în Mal. 4, 5 că va readuce credinţa poporului la grâul original. Bobul de grâu care a căzut în pământ, este din nou aici şi este acelaşi. Grâul trebuia să parcurgă toate aceste trepte. El a crescut ca Fiu de Dumnezeu, acum Se descoperă ca Fiu al Omului, apoi se va descoperi ca Fiul lui David pe tron. Uitaţi-vă la cei trei fii este exact aşa! Este din nou originalul, El Însuşi în slujba desăvârşită. Acum nu va mai fi un om sau vreo denominaţiune, cum s-au înălţat în timpul epocilor, ci Însuşi Dumnezeu descoperit, descoperindu-Se conform făgăduinţelor din Luca 17, 28; Mal. 4, 5-6 şi Evrei 13, 8.

În care timp trebuia să aibe loc această lucrare? Atunci când sămânţa împărătească a lui Avraam îl va aştepta pe Fiul făgăduit! Toate simbolurile din Vechiul Testament trebuie să se împlinească. Dumnezeu S-a arătat seminţiei fireşti a lui Avraam în chip de om înaintea distrugerii (Gen. 18), şi Isus a spus că lucrarea se va repeta pentru sămânţa împărătească în acelaşi fel, înainte ca Fiul făgăduit să se întoarcă.

Acolo, în spatele perdelelor care ascundeau slava Lui, nu era nimic frumos ce ne-ar fi plăcut; nici .în trupul Lui nu era nimic ce ne-ar fi atras privirea. Acei greci L-au văzut ca un om mic, bătrâior, cu umerii atârnând, poate vreo treizeci de ani şi cu o barbă sură. Nu era ceva deosebit de văzut la El. Biblia spune: „N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.“ (Is. 53, 2 b). EL nu arăta ca un împărat, dar oh, ce se afla în partea interioară! Un grup mic de „fanatici sfinţi“ cum sunt ei numiţi, într-o clădire supraîncălzită de mulţime. La aceşti oameni nu găseşti nimic ce ar putea atrage privirea, dar ce este pe partea interioară! Eu sunt sigur că multor inimi le sunt ascunse aceste lucruri.

 Dacă sunteţi o dată pe partea interioară, atunci puteţi să vedeţi. Dar cum puteţi ajunge înăuntru? Prin strângere de mâini sau aderare? Nu! Numai dacă sunteţi născuţi înăuntru. Voi trebuie să muriţi şi să vă eliberaţi de perdelele şi de eu-l vostru vechi, ca să se nască ceva nou. Părăsiţi vechile perdele.

 Voi predicatori, eu doresc ca să mă ascultaţi acum. Eu voi încerca să uşurez totul, pentru ca să fiţi siguri că aţi primit-o şi voi. Dacă sunteţi odată de partea interioară a perdelei, sub slava descoperirii, să nu luaţi Cuvântul şi să-L prezentaţi pe Isus ca pe un ghicitor al viitorului! Nu, nu aşa cum o fac denominaţiunile de azi numind-o telepatie, nebuni sfinţi sau Beelzebul. Slava descoperirii nu-L prezintă în felul acesta. Slava-descoperirii aduce la coacere sămânţa Cuvântului care a fost făgăduit pentru timpul acest timp şi Îl arată pe El ca Trandafirul din Saron. Această slavă descoperită produce creşterea seminţei, Trandafirul din vale, Pâinea vieţii, Alfa şi Omega, acelaşi ieri, azi şi în veci. 

EL este partea credinciosului. Slava-descoperirii descoperă credinciosului că El este acelaşi azi, ieri şi în veci, şi nu că aceste zile s-ar fi încheiat sau că El a murit şi cu asta totul s-a încheiat. De aceea, prietene, dacă tu crezi aşa ceva, DACĂ TU CREZI ASTA, înseamnă că tu nu ai luat contact niciodată cu slava-descoperirii!

 Cum se poate descoperi slava lui Dumnezeu vreodată în trei persoane? 

Cum se poate descoperi vreodată slava lui Dumnezeu în botezul în Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt, dacă în Biblie nu a fost botezată niciodată vreo persoană în felul acesta? Cum Îl poate îngrădi slava lui Dumnezeu numai într-un apostol, dacă El este acelaşi ieri, azi şi în veci? Voi vedeţi, dacă slava lui Dumnezeu este descoperită atunci aceasta aduce cu sine exact numai Cuvântul făgăduit. 

Din cauza aceasta El trebuia să învelească faţa lui Moise, pentru că în El era Cuvântul. EL l-a învăluit pe Isus ca pe un om mic şi smerit, pentru ca ei să nu-L vadă pe Iehova; tot aşa El se ascunde şi în zilele noastre în vase pământeşti prin perdeaua-descoperirii. Pe dinafară ei arată ca o grupare de „fanatici sfinţi“, dar pe partea interioară este ascunsă slava-descoperirii. 

EL aduce la coacere grâul din care ne hrănim. Din cauza aceasta veniţi de la sute de km din ţară. Aceasta este hrană pentru credincioşi. Gândiţi-vă că pâinea din templu era numai pentru cel credincios. Slava lui Dumnezeu păstra pâinea din cer ca să nu se strice. Gândiţi-vă la asta, că mana care venea din cer, rămânea prin această slavă-lumină de la o generaţie la alta în păstrare (Evrei 9, 4), în timp ce afară se strica deja după o noapte. Era necurată.

Cei ce se află în afara slavei-lumină, spun că zilele minunilor au trecut, totul este fanatism, dar pe partea interioară …

 Cu scurt timp în urmă s-a găsit sămânţă de floarea soarelui într-o şură din Egipt care este de pe vremea lui Iosif … aproape de patru mii de ani! Ei au pus sămânţa în pământ, iar sămânţa a venit la viaţă. De ce? Pentru că avea viaţă în ea.

 Ce altceva ar putea face azi slava-descoperirii, decât să vă ducă în spatele perdelei pentru ca să-L puteţi vedea pe Dumnezeu înaintea voastră? Ca să vedeţi cine este Dumnezeu, stâlpul de foc. EL este ascuns într-un trup omenesc. Pâinea, Cuvântul, prin care trebuie să trăim în aceste zile, prin făgăduinţele Lui. Slava descoperirii aduce pâinea la coacere, pâinea pentru credincioşi. Cuvântul acesta era scris de ani de zile pe paginile Bibliei, Cuvântul pentru toate timpurile.

Pentru denominaţiuni aceasta este o piatră de poticnire. De-a lungul anilor, în timpul lui Luther, Wesley, Zwingli, Finney, John Smith, Knox, toţi s-au împiedicat de ei. Ce trebuie să se întâmple în .zilele din urmă? Ce înseamnă a fi descoperit? Înseamnă a aduce la cunoştinţă. Ce legătură are aceasta cu Mal. 4, 5? Trebuie să îi întoarcă pe oameni la piatra de poticnire pentru a răsturna tradiţiile şi să descopere pâinea slavei-lumină. Observaţi numai cum ajunge la coacere şi ce produce ceea ce este scris. Pentru denominaţiuni este o piatră de poticnire sau o grămadă de fanatici, dar noi credem.

Aşa cum s-a spus în Apoc. 10, 7; urmează ca tainele lui Dumnezeu care sunt ascunse pe paginile acestei Biblii, în toate timpurile din trecut, să ajungă la desăvârşire. Acestea vor fi aduse la cunoştinţa poporului în epoca îngerului al şaptelea şi a mesajului său. Aşa este?

Ce a spus El acum un an şi jumătate sau doi ani? „Du-te jos în Tucson. Să fii în nordul Tucsonului, iar acolo va avea loc un cutremur.“ Apoi urmau să fie deschise peceţile. Peceţile au descoperit toate aceste lucruri şi ne-au întors la Piatra unghiulară exact aşa cum a spus-o El. EL ne arată că aşa ceva nu poate veni de la oameni. Întotdeauna Cuvântul se dovedeşte a fi exact şi nu poate fi altfel. 

Ce este? Este mâna lui Dumnezeu înaintea ochilor noştri. Dar asta este numai pentru un grup mic, ascuns într-un trup omenesc, din cauza aceasta El este ascuns pentru lumea de afară. EL este ascuns pentru lumea de afară, dar se descoperă pruncilor, celor ce sunt dornici să înveţe. Orice pildă din Biblie, fiecare tip din Biblie, se face de cunoscut înaintea ochilor noştri. Acelaşi Dumnezeu în stâlpul de foc care a scris Biblia, ambele Vechiul şi Noul Testament. EL este aici arătând şi descoperind ceea ce înseamnă. EL a tâlcuit lucrurile din trecut înaintea ochilor noştri.

Voi ziceţi: „Şi noi avem o astfel de tâlcuire.“ Atunci lăsaţi-o să se întâmple ca să vedem ceva descoperit. Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, atunci să nu Mă credeţi“ (Ioan 10, 37). Trebuie dovedit; dar nu în felul cum au făcut-o cu Domnul Isus, când i-au legat ochii, L-au lovit şi au spus: „Dacă eşti un prooroc, atunci spune-ne cine Te-a lovit.“ (Mar. 14, 65) sau (Mat. 4, 3) „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestor pietre ca să devină pâine.“ Aşa ceva vine de la satana. „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu coboară de pe cruce“ (Mat. 27, 42). Eu nu spun în felul acesta, dar vreau să spun despre descoperirile pe care trebuia să le facă conform Sfintei Scripturi.

Acum, aşa cum este descoperită Apoc. 10, tot aşa au fost făcute de cunoscut tainele lui Dumnezeu, aşa cum a făgăduit-o cartea aceasta pecetluită cu şapte peceţi. Acum lăsaţi ca credinţa voastră să se odihnească în El, El care este Cuvântul, că dacă vine în Apoc. 19, Cuvântul lui Dumnezeu va fi numit călărind pe un cal alb, iar cetele cereşti vor fi împreună cu El. 

Străpungeţi perdeaua denominaţională a teologiei; străpungeţi perdeaua denominaţională a tradiţiei; străpungeţi toate aceste perdele care Îl ascund de faţa voastră. Voi femeilor, străpungeţi perdeaua mândriei. Voi sunteţi fiicele Împăratului, deci lucraţi şi trăiţi corespunzător. Străpungeţi fiecare din aceste perdele. Indiferent ce spun gradele academice în contradicţie cu Biblia. Străpungeţi aceste perdele! Noi am păşit prin perdeaua ruptă, noi suntem acum de partea cealaltă. Dacă aţi face măcar un singur lucru, să străpungeţi aceste tradiţii vechi şi toate celelalte lucruri şi veniţi la El, atunci Îl veţi vedea pe Biruitorul Atotputernic. Cuvântul făgăduinţei descoperit pentru această epocă! Voi Îl veţi vedea pe Dumnezeul Atotputernic descoperit aici în mijlocul nostru. 

Dumnezeul Atotputernic nu este biruit de tradiţii, deşi ei au încercat să-L ascundă. Ei L-au ascuns de-a rândul anilor, dar vremea făgăduinţei se apropia. Dumnezeu a trezit în trecut pe un Moise şi El i-a eliberat pe copii Săi de toate lucrurile. EL este de neînvins. „CERUL ŞI PĂMÂNTUL VOR TRECE, DAR CUVINTELE MELE NU VOR TRECE.“ EL este acelaşi ieri, azi şi în veci. Dar atunci când s-a întâmplat, ei au spus că este de la satana. Asta nu schimbă Cuvântul nici cu o virgulă. EL rămâne pentru cel credincios tot Dumnezeu, Biruitorul Atotputernic, acelaşi ieri, azi şi în veci conform naturii şi Cuvântului Său (Evrei 13, 8).

 Nu demult a avut loc o licitaţie unde urma să fie vândută o violină veche. Acţionarul a spus: „Ce oferiţi pentru instrument?“ Ei au luat violina cea veche în mână. Aceasta nu arăta prea bine, iar acţionarul nu a primit nici o ofertă. La sfârşit i s-a oferit un dolar sau ceva mai mult. Dar acolo stătea cineva care se gândea că nu este bine ca violina să fie vândută la un astfel de preţ şi s-a dus acolo şi a luat instrumentul. El a trecut cu degetele peste coarde, apoi a luat arcuşul, l-a uns puţin şi a cântat .câteva suite. Când a făcut lucrul acesta, fiecare din cei prezenţi au început să plângă pentru că nu mai auziseră niciodată în viaţa lor o astfel de muzică. Apoi acţionarul a spus: „Cât se oferă?“ „Două mii!“ „Cinci mii!“ „Zece mii!“ Vedeţi voi ce a fost asta? A fost mâna maestrului care a descoperit ce era ascuns în acest instrument vechi.

Azi este acelaşi lucru. Cartea aceasta veche este toată ruptă, mulţi au râs de ea, au ars-o, s-au făcut glume, dar a venit timpul când se ţine o licitaţie a denominaţiunilor în consiliul mondial al bisericilor. Ei vând acolo de parcă nu interesează pe nimeni nimic. Va veni o licitaţie cu vânzare a denominaţiunilor; dar gândiţi-vă că acolo, în cartea aceasta veche, este ceva, o făgăduinţă în legătură cu o persoană aleasă dinainte, cineva care este rânduit pentru a veni într-o zi să deschidă cartea pentru inimile alese dinainte, să-i aducă la viaţă şi să descopere făgăduinţele care sunt în această carte. Poate că din exterior totul pare ca o grupare de „fanatici sfinţi“ sau ceva asemănător, dar mâna Maestrului va descoperi Cuvântul şi atunci va fi mai mult decât un „fanatic sfânt“. Asta este pentru fiecare dintre noi. Nu este aşa, prieteni? Nu este un grup de fanatici, depinde doar în ce fel de mână se află arcuşul. Să ne rugăm. 

Tatăl nostru ceresc, prin credinţă Îl văd azi pe Maestrul acestei cărţi vechi, această carte pe care ei au schimbat-o cu o carte a dogmelor. Ei au încercat să facă comerţ cu ea, iar acum fac schimb cu un consiliu mondial bisericesc unde oamenii sunt din toate categoriile, începând de la comunişti şi atei. Vânzarea a început, Doamne.

 Dumnezeule, păşeşte înainte. Tu sigur o vei face. Trimite-ne proorocul, Doamne, care va lua arcuşul, acest Cuvânt şi care va dovedi că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Doamne, mulţi îşi vor vinde viaţa. Ei vor arunca vechile tradiţii şi vor străpunge perdeaua. Ei doresc asta, Doamne. Ei vor da totul ca să-L primească pe Isus.

 Doamne, eu cred că Tu le-ai dovedit acum, pentru că ei au venit de pretutindeni. Ei jertfesc banii lor şi fac totul ca să vină la adunare pentru că au găsit acest mărgăritar scump. Celelalte lucruri înseamnă puţin pentru ei. Binecuvântează-i pe toţi, Tată.

 Pe platforma aceasta sunt batiste. Poate unii vor pleca deja în seara aceasta înainte de a începe serviciul de vindecare. O, Doamne veşnic, priveşte spre noi. Eu ştiu că Tu eşti aici. TU eşti învăluit. Eu trimit această legătură de batiste, şorţuri, papuci de copii, de baby, ca o amintire, ca un semn că în dimineaţa aceasta a fost predicat Cuvântul Tău; iar ca credincios, eu pun mâinile peste acestea şi dovedesc că eu cred. Prin credinţă fiecare din clădire face acelaşi lucru, Doamne. Fie ca bolnavii să fie vindecaţi. 

TU poţi să faci să se audă Cuvântul, Doamne, cum a făcut-o violonistul acela pe violina lui. Fă-o aşa, Doamne. Lasă să răsune tonul potrivit prin arcuşul din mâna Maestrului; atunci Îl vom vedea stând înaintea noastră în claritate. Oare ce se gândeau oamenii din acele zile când nu aveau nimic de dat pentru violina aceea veche. Lor nu le-a plăcut. Ei nu au avut nevoie de ea în casele lor, dar când violina a fost luată în mâna maestrului care stăpânea instrumentul, ei au vândut tot ce aveau numai pentru a intra în posesia acestui instrument. Ei au vorbit şi s-au luptat pentru ea. Dar a fost prea târziu. Aşa va fi o dată când trâmbiţa lui Dumnezeu va răsuna şi nu va mai fi timp. Acei ce au fost batjocoriţi de toţi, care au stat în faţa perdelei deschise şi au văzut Cuvântul descoperit, aceştia vor fi înăuntru. Alţii vor striga, dar aşa cum ai spus Tu, va fi prea târziu. Mireasa va fi intrată la nuntă; iar acei ce au rămas afară, vor plânge, striga şi vor scrâşni din dinţi.

 Ajută, Doamne, fiecărei persoane să creadă în dimineaţa aceasta, Tată. Străpungeţi fiecare perdea de necredinţă şi vedeţi-L pe marele Biruitor descoperit în faţa credincioşilor. „Şi Eu voi fi cu voi până la sfârşitul pământului.“ „Încă o vreme scurtă şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.“

Descoperă-Te nouă, Doamne, cum ai făcut-o întotdeauna. Rămâi cu noi până vom sta înaintea Ta. Dacă vei fi transformat după „en morpfe“, vei deveni din nou Fiul Omului şi Fiul lui David. Îngăduie aceasta Doamne, în Numele lui Isus Hristos!