Mission Populaire Libre

• Audio Prédications
• Video Prédications
• Literature
• Réunions
• LIVE
• Ewald Frank
• William Branham
• Liens
• La bible
• Podcasts
• Connectez-vous

Langue:

english deutsch français swahili česky slovensky srpskohrvatski suomi magyar italiano polski afrikaans português româna pусский язык български език украинский язык español malagasy հայերեն

Statura de om mare în Hristos / William Branham

(Die Reife des vollkommenen Mannesalters in Christo)

14. 10. 1962, Jeffersonville, Indiana - SUA

Este frumos că ne aflăm în dimineaţa aceasta din nou în capela aceasta. O „Bună dimineaţa“ pentru toţi cei prezenţi. Eu sper că va fi o zi mare pentru noi toţi, aici în prezenţa Domnului nostru. În dimineaţa aceasta am o temă  pentru învăţătură. Eu vreau să încep fără întârziere cu această lecţie, cred că este ceva foarte important. Eu vreau să-i scutesc pe oameni de a deveni nerăbdători. Ei trebuie să rămână mult aici, iar unii stau în picioare. Deci vreau să încep cu învăţătura. 

Vreau să vorbesc în seara aceasta despre „Călăuza vieţii mele.“ Eu sper, că vor veni mulţi deseară ca şi acum. Însă, dacă aveţi o biserică mai preferată sau dacă sunteţi membrii în vreo altă comunitate, noi am dori să vă duceţi acolo. Datoria dumneavoastră este să fiţi o lumină şi acolo. De fiecare dată când ne întoarcem aici, sperăm să găsim un local mai mare, ca să avem mai mult loc. Dar noi avem greutăţi peste tot. Fraţii responsabili fac tot ce le stă în putere. Ei mergeau la un birou oficial, acolo era totul bine; după aceea erau trimişi altundeva şi aprobarea lor era retrasă. Într-un loc putem predica, în altul nu, alţii se răzgândesc şi ne refuză. O, ce timp mai trăim. Dar voi ştiţi că Satana este întotdeauna un luptător împotriva adevărului.

Eu doresc să ştiu unde ai fost, Anthony? Pe tine nu te-am văzut, l-am întâlnit numai pe tatăl tău. Eu m-am uitat după tine prin adunare, căci tatăl tău a spus că şezi undeva acolo. Noi suntem bucuroşi că te avem pe tine şi pe tatăl tău în mijlocul nostru.  

Este fratele Milano din New York. Eu sper că de data aceasta când voi pleca peste ocean mă voi putea opri şi în New York, dacă aceasta este voia Domnului. Noi ne bucurăm pentru fiecare dintre voi. Este bine pentru voi că sunteţi azi aici. Noi am avut, cel puţin eu, ieri seară un timp minunat la tema „Isaia în templu.“ În dimineaţa aceasta vrem să vorbim sau să învăţăm despre tema: „Construirea templului viu (Cortul întâlnirii), Locuinţa Dumnezeului celui viu: Omul desăvârşit). Templul viu a Dumnezeului nostru în care locuieşte El. 

Eu ştiu că aici aveţi cântări şi cântăreţi foarte buni. Păcat că nu am ajuns azi la timp ca să-i ascult. Deseară voi încerca să vin mai devreme. Soţia mea mi-a povestit despre un frate cu numele Ungren (cred că aşa a fost numele lui), din Tennesse. El a fost ieri seară aici. În dimineaţa aceasta nu-l văd aici, dar cred că este undeva pe aici. Aş vrea să-l ascult şi eu deseară, dacă pot, cântecul: „Ce mare eşti,“ sau „Venit din măreţia Sa.“ Câţi dintre voi vreţi să-l ascultaţi pe fratele Ungren cântând? O, eu iubesc cântatul, mai ales cântările bune. Meda mi-a spus că fratele are o voce de bariton care îmi aminteşte de fratele nostru Baxter. Şi el este cântăreţ, aşa cum ştiţi cu toţii. Eu cred, că l-am găsit acum. Eşti de acord frate Ungren să ne cânţi deseară ? Ai vrea să o faci, dacă rămâi aici? Este posibil să rămâi aici până la serviciul divin din seara aceasta? Bine, atunci vom mai vorbi. Eu nu vreau să fac greutăţi nimănui, dar cred că ar fi bine dacă în timpul serviciului predicării despre cele şapte peceţi, ai putea veni aici ca să ne cânţi? Eu doresc să le înregistrez, ca să am aceste cântări: „Ce mare eşti“ şi „Venit din măreţia Sa.“ 

O, nu este minunat să slujeşti pe Domnul? Eu nu ştiu ce aş face dacă nu aş fi creştin. E atât de bine să fi cu adevărat credincios. Cu cea mai mare plăcere aş sări în sus de bucurie şi aş tresălta cântând psalmi de laudă. A fi creştin – gândiţi-vă numai! Totul este ancorat în Hristos.

 Eu ştiu, că de fiecare dată, pronunţ numele acestui bărbat invers (ori este „S. T.“ sau „T. S.“ sau ceva asemănător) fratele Sumner. Eu vreau să-i mulţumesc lui şi iubitei sale soţii. Eu cred că ea a avut nevoie de aproape 6 luni pentru copierea de pe benzi a celor „Şapte biserici“ şi scrierea lor cu maşina. Acum le-am primit scrise, gata pentru tipografie, v-a ieşi sub formă de carte: „Cele şapte biserici.“ Soră Sumner, indiferent unde eşti, sigur ne vei da voie să-ţi plătim ceva pentru aceasta. A fost foarte mult de lucru. Manuscrisul este foarte gros. Eu aş avea nevoie de 6 luni ca să-l citesc, apoi să le ascult de pe benzi nici nu mai vorbesc şi apoi să le iau iarăşi de la început pentru a scoate repetările, şi pentru a o forma pentru carte. Noi vom pregăti cartea pentru tipografie, pentru ca oamenii s-o aibe în curând la dispoziţie şi s-o studieze. Billy mi-a arătat cu câteva minute înainte de a intra, că este gata cartea pentru tipografie. Aşa soră, biserica te va plăti pentru aceasta. Eu nu aştept ca tu să fi făcut acest lucru pe gratis. Sau când primim cartea şi stabilim un preţ — noi vom stabili un preţ — şi tu vei primi ceva când o vom vinde, indiferent cât este. Vorbeşte despre acest lucru cu fraţii responsabili. Ei vor avea grijă ca să primeşti partea ta. Domnul să te binecuvânteze!

Aici în faţă şed iubiţii noştri, familia Kidd, ei mai au puţin până la vârsta de 100 de ani. Nu demult i-am întâlnit, iar sora Kidd mi-a spus: „Probabil asta va fi ultima dată când te mai văd frate Billy, sunt atât de bătrână.“ Eu am zis: „Ce îmi spui nu aud cu plăcere.“ Ei sunt ca o mamă şi un tată bătrân. Noi îi iubim foarte mult pe fratele şi sora Kidd. Eu mă bucur când îi văd aici împreună cu noi. Ei sunt o pereche bătrână şi eu cred că ei au predicat Evanghelia deja înainte de a mă fi născut eu, iar acum sunt şi eu un om bătrân. Eu mă gândesc la vârsta mea şi mă gândesc dacă am făcut lucrarea aceasta cum trebuie. Când l-am văzut pe fratele Kidd cu soţia lui intrând, am zis: „Lăudat să fie Domnul!“ Viaţa lor a fost exemplară, asta m-a întărit. Da, când îi văd mă înviorez cu adevărat. Observaţi numai, ei sunt aproape încă o dată aşa de bătrâni decât mine, însă mai lucrează pe câmpul Evangheliei. Ei poartă în bagajele lor benzi cu predici tipărite, ca să scoată cu ele suflete pentru Hristos –  şi vârsta lor se apropie de 100 de ani. 

Unde sunt „aripile tale“, despre care am vorbit ultima seară? Da, eu încep să mă gândesc: „Unde sunt ale mele?“ Câţi ani ai, soră Kidd? (optzeci şi unu). Câţi ani ai tu, frate Kidd? (opzeci şi doi). Optzeci şi unu şi optzeci şi doi şi ei mai folosesc încă aripile lor. Când se întâmplă ceva în Ohio, sora Kidd află şi mă sună la telefon. Acum câteva zile ea m-a telefonat: un copil se născuse (cred că era o fetiţă) cu intestinul gros în afara corpului. Medicul nu ştia ce să facă şi se temea să o opereze. Noi ne-am rugat. (Sora Kidd relatează cazul în timpul serviciului). Prin operaţie medicul adusese intestinul în corp crezând că fetiţa nu va mai trăi, dar fetiţa a trăit cu adevărat, însă hrana nu vroia să treacă prin acest intestin. Sora Kidd a telefonat din nou, l-am chemat din nou pe Domnul, iar fetiţa s-a vindecat. Ea este prezentă aici ca martoră, iar medicul de asemenea. Este o mărturie că Domnul Isus Hristos este marele Creator care a făcut această lucrare. Vedeţi, Satana încercase ceva. El a vrut să sfârşească viaţa acestui copil. Apoi să vedeţi, mama fetiţei a venit înapoi la Hristos după ce văzuse această minune cu copilul ei. 

Seara trecută am primit un telefon. Un predicator drăguţ cu care în urmă cu mulţi ani, am fost împreună pentru prima dată în California, m-a telefonat. Nepotul său se născuse cu trei clape defecte la inimă, adică aceste clape nu se deschideau. I-am relatat cazul acesta. Am zis: „Dumnezeu care a creat-o pe această fetiţă şi a făcut totul bine, precis îl poate vindeca şi pe nepotul tău. Spune tatălui său să nu fie necăjit.“ 

Tatăl copilului fusese într-o adunare când am fost de prima dată în California – cu circa 16 ani în urmă. Adunarea aceea a influenţat foarte mult pe bărbatul acela. Când se născuse copilul, ei au observat că ceva nu este în regulă – copilul era albăstrui, iar medicii au încercat să-l alimenteze cu oxigen. Se părea că copilul va supravieţui, medicii au cercetat copilul şi au găsit că cele trei clape ale inimii nu se deschideau deloc, numai una singură lucra. Tatăl copilului a telefonat cu tatăl său şi a spus: „Telefonează imediat cu fratele Branham şi spune-i: ,Roagă-l pe Hristos pentru ajutor.’ El va face asta.“ Asta este …, omul era convins şi încurajat de cele văzute. Vedeţi despre ceea ce am vorbit şi aseară: lucrul potrivit la locul potrivit. Dar noi tot vorbim şi nu vom mai începe în felul acesta cu învăţătura, nu-i aşa? Ştiţi voi, aceasta este ca un sirop gros într-o dimineaţă răcoroasă, totul este dulce şi se lipeşte împreună. Dar noi suntem bucuroşi pentru legătura aceasta frăţească. Dar acum trecem la învăţătură.

Nu ştiu dacă pot să vadă toţi desenul de pe tablă, dar eu cu timpul voi întoarce tabla şi în cealaltă parte. Eu am început târziu în dimineaţa aceasta … Nu, nu, eu sunt mai devreme cu 15 minute şi vrem să ne lăsăm timp ca să nu ne grăbim. Atunci când vă grăbiţi, ruinaţi lucrurile care vreţi să le spuneţi altora. Acum câteva zile am ascultat o bandă şi îmi era ruşine, nu pentru ceea ce am spus, însă pentru felul vorbirii — totul era prea repede. Suntem câteodată ca un jucător în faţa porţii, dar din grabă el nu nimereşte poarta. 

Acum câteva zile am văzut în Louisville că se construieşte o grădină zoologică foarte mare, iar un anumit domn Brown (cred eu), era acolo şi dona un milion de dolari pentru această grădină zoologică. Dacă aş poseda eu banii aceştia, i-aş da pentru eliberarea animalelor. Eu cred că nu este corect să închidem animalele în felul acesta. Când mă duc în parcul zoologic şi văd aceste sărmane, bătrâne animale, urşi, lei şi altele; se plimbă încolo şi încoace, închise pentru toată viaţa. Vedeţi, pentru mine nu este ceva indiferent. Animalele sunt închise în captivitate prin inteligenţa unui om, care este mai viclean decât ele. Vedeţi, ei le vânează şi apoi aterizează drept în prizonierat. Eu cred că şi Satana face lucrul acesta. El atacă oameni vrednici şi scumpi care umblă pe pământul acesta, îi prinde în închisoarea unei secte sau organizaţii bisericeşti, într-o doctrină şi îi leagă apoi cu aceasta. O, ce lucru groaznic. Eu nu iubesc grădinile zoologice. Dar eu simt ceva pentru animalele acestea. Ştiţi voi, este acelaşi lucru ca şi când aţi fi voi închişi şi încercaţi să vă eliberaţi, pentru a merge afară, ca să faceţi ceva. Înainte de a ne îndrepta spre Cuvânt, vrem să ne apropiem de Urzitorul Cuvântului, în timp ce ne apropiem capetele pentru rugăciune.   

„Tatăl nostru ceresc, care eşti în ceruri plin de har şi de îndurare, noi ne-am adunat în dimineaţa aceasta în Numele Domnului Isus Hristos, Fiul Tău preaiubit. Tu, Doamne ai devenit Om, ai venit pe pământ şi ai murit pentru păcatele noastre. Cel adevărat şi drept — pentru ca noi să devenim drepţi şi copii adevăraţi, prin dreptatea Ta, deşi noi suntem nedrepţi, dorim totuşi să devenim desăvârşiţi în Tine. Noi venim să mărturisim că suntem nevrednici, Doamne. Nu este nimic bun în noi. Noi ne aflăm cu toţii într-o închisoare mare. Indiferent în care colţ al lumii trăim, totuşi ne aflăm în această închisoare. Nimeni nu-l poate ajuta pe celălalt. Dar Dumnezeu în harul Lui nemărginit a venit jos, a deschis uşile acestei închisori şi ne-a făcut liberi. Acum noi nu mai suntem prizonieri. Noi nu mai suntem în grădina zoologică a lumii, noi suntem afară.

 Ah, cât de mult Îl iubim şi ne închinăm Lui! Noi putem păşi prin câmpiile întinse a făgăduinţelor Sale şi să le vedem confirmate înaintea ochilor noştrii. Noi Îl vedem pe Dumnezeul veşniciei cum ni s-a descoperit în realitate, aşa cum a făcut-o şi în vremurile vechilor prooroci. Ei ştiau că se pot baza cu încredere pe făgăduinţele Lui. Ei ştiau despre viaţa veşnică şi înviere, ştiau că viaţa nu se ofileşte. Trupurile noastre nu vor îmbătrâni şi noi nu vom muri niciodată. Noi nu vom fi niciodată flămânzi (hrana spirituală), pentru că noi mergem cu El. Noi vrem să-L auzim spunând: „Intră slugă bună în fericirea Domnului Tău în locul care ţi-a fost pregătit înainte de întemeierea pământului.“ Vom ajunge din nou în starea omului de dinaintea căderii în păcat; exact aşa cum a pregătit El pentru Adam şi Eva, ei nu urmau să fie bolnavi sau să aibe necazuri şi grijuri. EL a pregătit totul pentru noi ştiind foarte bine că noi vom veni. Păcatul forma marea blocadă, dar acum păcatul a fost îndepărtat prin sângele Domnului Isus Hristos. Noi ne aflăm acum pregătiţi pentru ţara făgăduită prin făgăduinţa lui Dumnezeu care rămâne în picioare.

Tată, Te rugăm acum ca să ne binecuvântezi când ne adâncim în Cuvântul Tău. Noi dorim să ştim ce fel de oameni trebuie să fim în timpul acesta ca să ajungem moştenitori ai făgăduinţei. Ajută-ne azi în şcoala duminicală prin călăuzirea Ta, prin Duhul Tău, care a venit jos pe pământ şi ne-a descoperit Cuvântul, noi cerem totul în Numele Tău spre onoarea Ta. Amin!“ 

Acum vrem să citim împreună din Cuvântul lui Dumnezeu şi anume din 2 Petru cap. 1. Eu doresc să citez numai o parte din 2 Petru cap. 1. Cei care doresc să scrie, să-şi pregătească hârtie şi creion. Azi dimineaţă mi s-a făcut observaţia, că atunci când mi-am mişcat capul, am deranjat tonul. Eu nu am făcut lucrul acesta intenţionat, dar eu cred că ar trebui să ne consultăm asupra unei alte instalaţii cu microfon până la tavan. Atunci, oriunde vă aflaţi în sală se va auzi bine. Deci un microfon puternic până la tavan. 

În timp ce vorbesc sau după serviciul divin, puteţi să copiaţi schiţa de pe tablă. În afară de aceasta, am scris aici totul. Cine doreşte poate veni după masă mai repede ca să discutăm această schiţă. 

Noi ne apropiem de cele ŞAPTE PECEŢI. Chiar am terminat cele ŞAPTE BISERICI, iar acesta de azi este un mesaj de învăţătură care cuprinde pe acei oameni care sunt răscumpăraţi prin sângele Domnului Isus, care vor trăi în acea epocă a bisericii, când vor fi descoperite cele şapte peceţi, care vor trăi în epoca veşnică a bisericii. Noi ştim că avem şapte trâmbiţe, şapte plăgi, şapte potire, etc, despre care vom discuta odată când va voi Domnul, dar noi încercăm să primim un local mai mare pentru ca oamenii să şadă pe scaune. Eu nu am avut de gând să desenez această schiţă, dar cu câteva zile în urmă am fost la vânătoare în Kentucky împreună cu nişte prieteni devotaţi. Eu mergeam în jos şi mă gândeam, că poate aş putea rămâne cu o zi mai mult, înainte de încheierea sezonului. Am fost sus în păduri cu prietenul meu Charlie. El stătea acolo împreună cu fratele lui Rodney, dar eu nu am mai văzut nici măcar o veveriţă. Cred că toate s-au speriat când am tresăltat zgomotos de bucurie, acolo sus în pădure. Am spus băieţilor şi sorei Nelly şi Margie, că voi relata lucrarea duminica aceasta. Asta este ce mi-a venit într-un mesaj despre care urma să vorbesc, şi cum tot restul este ancorat exact în această lucrare. Oh, eram foarte bucuros că posedam acolo sus în pădure Duhul autentic de laudă. Să citim deci 2 Petru 1, 1 (o parte din text):

„Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.“

Eu iubesc modul de prezentare din acest text, iar tema mea din dimineaţa aceasta se bazează pe CREDINŢĂ. Să citim textul încă o dată; ascultaţi cu atenţie: „Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.“ Observaţi vă rog: apostolul Petru spune aici: „Eu am ajuns la această credinţă şi adresez acum această epistolă acelora care au primit o credinţă de acelaşi preţ.“ Deci scrisoarea aceasta nu era pentru lumea de afară, ci era pentru Biserică — pentru acei ce sunt în Hristos.

2 Petru 1, 2-4: „Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.“

Cuvântul acesta să pătrundă adânc în voi. Eu nu voi predica în dimineaţa aceasta. Noi vrem să pătrundem în lecţia de azi, despre natura duhovnicească (dumnezeiască). Să citim încă o dată versetul 4: „… prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.“

Vedeţi,  noi am scăpat de lume. Am intrat în liniştea şi odihna Lui. EL adresează aceste cuvinte bisericii. De aceea suntem aici în dimineaţa aceasta, ca să aflăm care este calea, care sunt condiţiile şi cerinţele puse de către Dumnezeu oamenilor? Aici nu se află nici o persoană care nu-L iubeşte pe Dumnezeu, însă sunt oameni care doresc să se asemene cât mai mult cu Hristos – asta este. Eu sunt un luptător bătrân. Dar uitaţi-vă la fratele şi sora Kidd. Ei sunt probabil cei mai bătrâni din locul acesta. Dar dacă îi voi întreba: „Care este dorinţa inimii voastre?“, răspunsul va fi: „Mai aproape de Dumnezeu.“ Când Îl veţi cunoaşte cu adevărat pe Hristos, veţi simţi ceva ce se aseamănă cu o dragoste caldă în jurul Lui şi veţi încerca să vă asemănaţi în totul cu El. Dar să mă scuzaţi pentru că mai pomenesc şi unele exemple. Nu demult am vorbit cu soţia mea (suntem amândoi cam bătrâni). Eu am spus: „Meda, mă mai iubeşti tot aşa ca la început?“ Ea mi-a răspuns: „Sigur că da.“ Eu am spus: „Tu ştii că eu te iubesc atât de mult încât te-aş lua în mine ca să putem fi cu adevărat doar unul singur.“ Dragostea aceasta firească trebuie multiplicată de 100 de milioane de ori şi veţi constata că un credincios care arde pentru Hristos, are dorinţa de a fi în El. EL este dragostea cea mare şi ne arată cum putem deveni părtaşi firii dumnezeieşti crezând făgăduinţele Lui. Noi dorim să fim părtaşi naturii divine a lui Isus Hristos. O, vai, cum pot deveni aceste trupuri muritoare părtaşi firii dumnezeieşti? Aş vrea să spun aici ceva. Cu puţin timp în urmă, cineva m-a înţeles greşit. Eu am primit o scrisoare de la un predicator unitarian, care a spus că eu cred că noi suntem legaţi prin duhul, şi trebuie să părăsim pe consoartele noastre dacă nu suntem legaţi prin duhul, pentru a ne căsători cu altcineva cu care suntem legaţi prin duhul. Eu am spus: „Eu nu sunt de vină de această învăţătură falsă.“ Eu am fost totdeauna împotrivă. Eu nu cred în aşa ceva. Sigur că nu. Eu cred că Dumnezeu ne dă soţul. Este adevărat. Şi atunci devenim o parte din celălalt. Asta este corect. Omul înainte de a se căsători este bine să se gândească şi apoi să ia o hotărâre. 

Acum câteva zile m-a întrebat un bărbat tânăr: „Frate Branham, crezi că mă pot însura cu fata cutare sau cutare?“ Eu am zis: „Cât de scumpă îţi este ea?“ El a zis: „O iubesc.“ Eu am zis: „Bine, dacă nu poţi trăi fără ea, faci bine dacă te însori cu ea. Dar dacă poţi trăi şi fără ea, atunci este mai bine să nu o faci. Dar dacă nu poţi fără ea, să te hotărăşti să o iei.“ Înainte de căsătorie este totul bine, dar după aceea vin necazurile vieţii. Este nevoie de multă dragoste ca să vă înţelegeţi. Dacă eşti iritat din cauza soţiei sau dacă ea este iritată din cauza ta, totuşi din dragoste totul va fi bine.  

În felul acesta se prezintă şi legătura noastră cu Hristos. Vedeţi, noi trebuie să fim atât de bine legaţi prin dragoste cu El, încât atunci când Îl rugăm ceva şi El nu ne-o acordă atunci nu ar trebui să ne clătinăm nici un pic. Ştiţi de ce ? Dacă deveniţi părtaşi firii Lui dumnezeieşti, atunci veţi înţelege cauza pentru care El nu a răspuns favorabil. Vedeţi aici:

„… după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.“ 

Vedeţi, cui sună acest pasaj? Este pentru Biserică! Cei ce sunt în Hristos au fost înălţaţi deasupra acestor lucruri. Ei nu s-au ridicat de la sine putere, dar Hristos i-a ridicat atât de sus. 

Acum vreau să spun ceva şi fraţilor şi surorilor mele de culoare: „Eu nu vreau să nedreptăţesc pe cineva, dar cu câtva timp în urmă am fost într-o adunare, nu ştiu dacă v-am povestit deja acest lucru aici; eu am povestit-o deja în multe locuri. Acolo era o soră de culoare care a spus: „Pot să mărturisesc aici ceva în adunare?“ „Sigur că da, soră, poţi începe imediat.“ Ea a zis: „Eu doresc să mărturisesc aici spre lauda lui Dumnezeu, voi ştiţi că eu nu sunt ceea ce ar trebui să fiu şi nu sunt ceea ce aş dori să fiu, dar una este sigur, eu nu mai sunt ceea ce am fost înainte.“

Vedeţi, ea era transformată. Astfel noi ştim că am pătruns de la moarte la viaţă. Noi privim înapoi în prăpastia de unde am fost scoşi. Noi nu suntem ceea ce am dori să fim, dar noi suntem recunoscători Lui că nu mai suntem aşa cum am fost înainte. Noi suntem pe calea Lui „şi am fugit de poftele lumii“. Voi aţi fost ridicaţi deasupra acestor lucruri. Către o astfel de categorie de oameni, vorbeşte El, care au fugit, de lucrurile pieritoare ale lumii. Citim 2 Petru 1, 5-7:

„De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta cunoştinţa; cu cunoştinţa înfrânarea, răbdarea, evlavia, cu evlavia dragostea de fraţi, iubirea de oameni.“

Aici El ne-a dat direcţia şi baza solidă, ca să ştim ceea ce trebuie făcut; să ştim încotro să ne îndreptăm şi cum trebuie să ne purtăm. După cum am spus, noi încercăm cu toţii să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Am ales mesajul acesta în dimineaţa aceasta pentru Biserică, pentru că ştiu că mulţi au venit de la distanţe mari. În ultima seară am întrebat: „Câţi din cei prezenţi sunt din afara oraşului?“ Aproape 98% erau din afara oraşului. „Câţi sunt de la distanţa de 100 de mile?“ Erau cam 80%. „Câţi sunt aici de la o distanţă de peste 500 de mile?“ A treia parte din oameni veniseră de la o distanţă de peste 500 de mile. Închipuiţi-vă! Aşa o călătorie. Să ştiţi că oamenii aceştia nu vin la adunare pentru a fi văzuţi. Aici, în locul acesta, nu este nimic din ofertele lumii sau vreo frumuseţe. Ei la fel sunt oameni de rând, săraci, îmbrăcaţi obişnuit. Aici nu avem coruri îngereşti sau alte oferte muzicale, nu avem orgi electronice sau geamuri colorate. Aici nu veţi găsi nici loc pe scaune şi câteodată nici în picioare. Ei nu vin pentru astfel de lucruri, dar ei vin pentru că în ei este ceva, o frumuseţe pe care ochiul normal nu o vede, dar ochiul duhovnicesc primeşte frumuseţea lui Hristos. Acesta este motivul pentru care ei vin aici. 

Zile întregi, înainte de serviciul divin, eu mă rog Domnului neîncetat. Mă duc în păduri, iau servieta şi îi spun soţiei mele: „În dimineaţa aceasta mă duc la vânătoare de veveriţe.“ Iau creionul şi caietul de notiţe în servietă. În pădure şed lângă un copac cu spatele la trunchi şi întind mâinile înspre Domnul meu şi îi spun totul: „Doamne, ce pot să fac astăzi? Ce vrei să oferi astăzi copiilor Tăi?“ Prezenţa se face cunoscută imediat după ce mă adâncesc în Cuvântul Său. Eu simt prezenţa Sa şi asta se repetă tot timpul în acelaşi fel. Este prezenţa Lui care apare. Eu mă predau cu totul Lui şi după câteva clipe sunt eliberat de mine însumi. Apoi vine vedenia: „Du-te în locul cutare şi fă lucrul cutare!“ Dar totul începe cu adâncirea – duhul omenesc se contopeşte cu Dumnezeu; scos din lume, ieşit din lucrurile pieritoare, în singurătate, atunci poate veni El. Stau acolo, nu spun nici un cuvânt, ci ridic doar mâinile. Primul lucru pe care trebuie să-l ştii este, că tot lumescul din tine trebuie să fie îndepărtat. Apoi vei vedea lucruri pe care ţi le face El de cunoscut, lucruri care vor apărea în viaţa, biserica sau anturajul tău. Câteodată îmi arată lucruri până la un punct anume, apoi se opreşte. Urmează apoi contopirea duhului meu cu anumite texte biblice. Eu pun atunci mâna pe creion şi notez totul ca să nu uit. Când ajung acasă, verific încă o dată textele şi mă aprofundez în Cuvântul Lui. Câteodată nu cunosc de la început sensul mesajului, dar după o vreme este totul limpede; apare lumina şi totul este limpede.  Apoi iau o cărticică mică ca aceasta şi încep să-mi fac notiţe, atât de bine cât pot, tot ce-mi spune El. Eu mă gândeam: „Doamne, eu merg în capelă şi le spun lor: ,Veniţi aici. Eu am ceva pentru voi.‘“ Aşa se întâmplă. Eu nu pot împărţi nimic, numai în cazul că la rândul meu am primit ceva din partea Lui. Atât despre această schiţă şi modul în care am ajuns la forma ei. Ultima parte a acestui mesaj am primit-o doar cu două zile în urmă. Petru ne spune, că noi trebuie să fim părtaşi firii dumnezeieşti. Fiecare din noi încearcă să crească în statura lui Hristos Domnul. Noi vom afla cu ocazia descoperirii celor şapte peceţi, că în aceste peceţi — desigur ştim ce înseamnă o pecete — se află o însărcinare intimă. Noi vom afla totul. De aici (din peceţi) se va naşte un mesaj, deoarece ceva ce a fost pecetluit până acum, va fi descoperit. Ultima duminică am predicat despre tema „Cheia“, şi cheia este credinţa. Credinţa deţine cheia; cheia este SCRIPTURA, iar Hristos este uşa. Astfel credinţa ia „sigiliile“ Scripturii, (primeşte descoperirea) şi deschide zăvoarele cereşti şi a bunătăţii lui Dumnezeu. Astfel credinţa deţine cheia care Îl deschide (descoperă) pe Hristos, poporului Său. Deschideţi-o, descoperiţi-o.

 Deci azi vom încerca să luăm aceeaşi cheie, ca să deschidem calea pentru ca să devenim un templu viu în care poate locui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte, Dumnezeu se descoperă în trei forme. Mai întâi El S-a descoperit în stâlpul de foc. Aici este numit Tată. Apoi S-a descoperit acelaşi Dumnezeu în Isus Hristos – EL a creat un trup omenesc. Prin moartea acestui trup, El a sfinţit o Biserică în care poate locui acum. EL era Dumnezeu deasupra noastră, Dumnezeu cu noi, Dumnezeu în noi, acelaşi Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care noi Îl numim Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Nu trei dumnezei, ci trei descoperiri al aceluiaşi Dumnezeu. Dacă s-ar fi gândit ei numai la asta, la Conciliul de la Niceea, atunci nu am fi ajuns cu toţii în încurcătura actuală, nu-i aşa? Aşa este corect. Nu trei dumnezei. Oamenii nu au putut înţelege cum a vorbit Isus cu Tatăl, şi totuşi scrie: „EL şi Tatăl sunt una.“ Bine, acolo se află toată lucrarea. Da, aici şi prin această descoperire se limpezeşte totul. Vedeţi, că nu sunt trei dumnezei, ci trei descoperiri. Ce înseamnă aceasta? Dumnezeu a coborât în mijlocul creaturilor Sale. Domnul vrea să fie rugat, să I se aducă închinare. Cuvântul Dumnezeu înseamnă Cel ce primeşte închinare. Acesta este Dumnezeu care încearcă să aducă poporul Său în poziţia ca El să le poată primi rugăciunile, pentru aceasta a fost creat de fapt omul ca creatură. EL v-a creat ca să fiţi fiecare un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu şi nu pentru un alt scop. Dacă aţi greşit faptul acesta (că nu sunteţi un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu), atunci aţi greşit ţinta. Cuvântul păcat înseamnă Ţintă greşită. 

Dacă trag undeva la o ţintă care se află la 50 de metri şi eu greşesc puşca mea cu 25 cm, ce înseamnă aceasta? Puşca mea trebuie verificată şi pusă din nou pe poziţia de tragere. Înseamnă că ceva nu era în regulă. Astfel poţi să greşeşti şi cu credinţa în Dumnezeu, dacă întârzii să fii un bun creştin. Dumnezeu te-a creat ca să fi un creştin, iar dacă tu fugi într-o extremă, vino acum înapoi şi te reglează ca şi puşca. Există o singură posibilitate, cu care te poţi ajusta, aceasta este Sfânta Scriptură. Duhul Sfânt din Scriptură te reglează şi te va călăuzi direct la ţintă. Acum începem să ne adâncim în Cuvântul Lui. Ştefan a spus în Fapte 7, 44 (vom citi Cuvântul). Vom vorbi acum despre Templul lui Dumnezeu. Acest templu viu va fi al Dumnezeului Celui viu, a spus Ştefan în Fapte 7, eu cred că începe cu vers. 44:

 

„Părinţii noştri aveau în pustie cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse. Şi părinţii noştri l-au adus la rândul lor sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de Neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri, şi a rămas acolo până în zilele lui David. David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov. Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă. Dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice proorocul: „Cerul este scaunul meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odinioară?“

Deci cortul întâlnirii este locul de odihnă. Acolo aflăm înviorarea şi puterea. În Evrei 10, 5 apostolul Pavel spune următoarele: „De aceea când intră în lume El zice: ,Tu n-ai voit nici jertfă, şi nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup.‘“

Care este deci cortul întâlnirii? Un trup. Dumnezeu locuieşte într-un trup. Când cobora Dumnezeul înălţat pe munte, nu se putea apropia nimeni, nici un om sau animal, altfel murea. Dumnezeu este sfânt. În ultima seară am vorbit şi despre îngerii care trebuiau să-şi apere faţa, serafimii sfinţi cu înfăţişări sfinte care nu ştiu ce înseamnă păcatul. Ei trebuiau să-şi apere feţele în prezenţa lui Dumnezeu, la fel şi picioarele, în smerenie. Duhul Sfânt nu poate suporta păcatul. Nimic nu se putea apropia de muntele pe care coborâse Dumnezeu. Pe urmă Dumnezeu şi-a pregătit un trup şi a locuit printre noi ca Isus Hristos, Fiul Său, Creatura Sa. Isus Hristos. Apoi ca Fiu, El şi-a dat viaţa, iar celula de sânge a lui Dumnezeu a fost frântă încât viaţa din sângele Lui au venit asupra noastră. 

Prin sângele Lui noi suntem curăţiţi. Sângele nostru şi viaţa noastră au venit în lumea aceasta prin dorinţa sexuală. Dar sângele lui Hristos ne curăţeşte şi ne transformă natura noastră, atunci când El trimite Duhul Lui cel Sfânt peste noi, apoi vom fi transformaţi în natura dumnezeiască şi devenim o locuinţă pentru Dumnezeu.

Domnul Isus a spus: „În ziua aceea veţi recunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.“ Acum ştiţi sub ce formă este prezent Dumnezeu în Biserica Sa. Biserica trebuie să ia locul lui Hristos continuând slujba mai departe. „Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu. Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea pentru că v-oi fi cu voi, v-oi fi în voi până la sfârşitul veacului …“, a spus Isus. Asta este — de a continua lucrarea Lui. Biblia ne spune aici că Ştefan a vorbit despre Solomon care a construit un templu, dar Cel prea Înalt nu locuieşte în temple făcute de oameni. Pentru că „Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă, dar Mi-ai pregătit un trup.“ Amin! Asta este. „… Mi-ai pregătit un trup.“ Dumnezeu locuieşte în trupul unui om reflectând toată fiinţa dumnezeiască în trupul acesta – închinare desăvârşită! Dumnezeu în noi care suntem templul Lui, descoperind astfel pe Dumnezeu. Oh, cât am putea rămâne la gândurile acestea, până ne-am sufoca de căldură.  

Observaţi, Dumnezeu S-a reflectat în toate timpurile printr-un om. Astfel Dumnezeu era în Moise, priviţi spre el — născut ca un conducător. În timp ce se născuse Moise era şi o prigonire a copiilor. Ei încercau să-l găsească. Acelaşi lucru era şi în timpul Domnului Isus Hristos. El a fost eliberat după un timp, astfel s-a întâmplat şi cu Hristos. Moise a fost un primitor şi dătător de lege divină, asta a fost şi Hristos. Moise s-a urcat pe munte pentru 40 de zile, apoi s-a întors şi a zis: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: să nu preacurveşti. Dar eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.“ (Matei 5, 27-28). Toate aceste lucruri ne arată că Dumnezeu Se reflectează pe Sine însuşi.

Priviţi spre Iosif! De la început el era un băiat duhovnicesc în mijlocul fraţilor săi. Ei toţi erau oameni buni, toţi erau socotiţi patriarhi, dar când a venit Iosif în mijlocul lor, acolo era o deosebire. El avea vedenii, tâlcuia visuri şi de aceea era urât de fraţii lui. Totul din cauza lucrării pentru care îl rânduise Dumnezeu pe acest pământ. De aceea l-au urât fraţii lui şi asta a preaumbrit deja lucrarea de pe cruce. Şi vedeţi, el a fost vândut de fraţii lui pentru aproape 30 de arginţi, aruncat într-o groapă şi socotit mort pentru fraţii lui; dar el a fost scos din groapă şi s-a aşezat la dreapta lui faraon (el avea totul sub control în zilele acelea) şi nimeni nu putea veni la faraon decât prin Iosif. Nici un om nu putea veni la Dumnezeu decât prin Isus Hristos. Când părăsea Iosif palatul, se suna din trâmbiţă, o suită de slujitori fugeau înaintea lui şi strigau: „Îngenunchiaţi că vine Iosif!“ Indiferent unde te aflai sau ce lucrai, cât de importantă era lucrarea, trebuia să cazi în genunchi, până ce trecea Iosif. Dacă va răsuna trâmbiţa în una din aceste zile, va trebui să se aplece orice genunchi şi orice limbă v-a mărturisi. Atunci când Hristos, Domnul nostru, al nostru Iosif ceresc, v-a părăsi strălucirea cerului, ocupaţia noastră nu va mai avea nici o importanţă. Orice genunchi trebuie să se aplece şi să-L mărturisească ca Domn şi Mântuitor. Asta este corect. 

Noi Îl mai vedem în David. David, un împărat respins, părăsise tronul din cauza fraţilor şi a fiului său propriu, urcând muntele măslinilor, el privise cu lacrimi asupra Ierusalimului. Propriul său popor, căruia-i slujise, pe care îl învăţase despre Dumnezeu, îl detronase, aruncând lucruri murdare în spatele lui, batjocorindu-l cu vorbe urâte. Când urcase muntele, el era un împărat respins. Oh, el era un tip desăvârşit a Fiului dumnezeiesc. 800 de ani mai târziu; un Împărat respins în mijlocul poporului Său, plângând pe munte asupra Ierusalimului. Ce era aceasta? Dumnezeu se reflectase pe sine Însuşi. Şi din aceşti prooroci a strălucit Hristos în chip vizibil. Apoi a venit Acela care era desăvârşirea lui Dumnezeu. EL era Dumnezeu în mijlocul nostru. Din timpul acela încoace, mai ales de la Golgota încoace, El s-a descoperit în mijlocul Bisericii Sale. Astfel noi încercăm să devenim un locaş, un Templu viu a lui Dumnezeu.

EL a zis: „Mai întâi să avem credinţă, apoi fapte, cunoştinţă, înfrânare apoi răbdare şi evlavie iar în chip duhovnicesc dragoste frăţească.“ După dragostea frăţească adăugaţi dragostea deplină faţă de toţi oamenii. Lăsaţi-mă să citesc încă o dată textul, ca să fiţi siguri, că îl înţelegeţi. Eu voi începe cu vers. 5 (2 Petru 1, 5-8):

„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.  Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.“

Aici apostolul Petru ne dă o vedere generală, cum vom putea ajunge la starea aceasta. Eu aş mai vrea să spun ceva. Sunt unii oameni care posedă o parte din fapte sau cunoştinţă, înţelepciune sau răbdare, asta însă nu înseamnă că ei ar fi creştini. Noi învăţăm aici ca la şcoala duminicală, asta este adevărat. Există oameni care posedă o parte din aceste însuşiri, fără a pretinde că ei ar fi creştini. Dar asta nu contează, prin aceasta ei nu ajung la nimic. Aceştia se aseamănă cu o pasăre neagră care încearcă să se împrumute cu pene de la alte păsări albe, pentru a deveni o pasăre albă. Dar ei se vor face numai de ruşine. Este bine ca ea să rămână o cioară. Oricine ar încerca să facă lucrurile acestea, acela nu este la locul potrivit. 

 Este exact ca şi cum am vrea să culegem mere de la un frăgar, aceasta este imposibil, deşi frăgarul este de fapt un pom, dar el nu poate produce mere. Aşa este  şi când un catâr vrea să producă lână, şi el încearcă  să fie oaie deşi este catâr. Voi vedeţi că nu poate să producă lână. Lâna este darul pentru o oaie, nu pentru un catâr. Poate că v-a încerca să trăiască ca o oaie, dar el este tot catâr. Poate vei spune: „Eu pot să mănânc ca o oaie, eu pot să mă port ca un miel“, dar indiferent ce poţi face, totuşi tu trebuie să fi un miel ca să poţi produce lână. Să mai rămânem o clipă la această temă. Oaia nu produce lâna. Ea are lâna, pentru că este oaie. Mulţi oameni spun:  „O, eu încerc să fiu bun şi drept.“ Dar voi nu trebuie să produceţi nimic artificial! Nu, voi nu veţi putea face lucrul acesta. O oaie nu face lucrul acesta, nici nu este rugată să producă lână, ci ea are lâna. Ea o face pentru că este o oaie. Şi dacă sunteţi un creştin, veţi purta în voi roadele Duhului. Voi nu veţi încerca să le produceţi şi nu veţi încerca să vă forţaţi ca să deveniţi ceva. Dacă veţi deveni ceea ce trebuie să fiţi, atunci veţi ajunge acolo unde trebuie. Aţi auzit deja pe oameni spunând: „Bine, eu mă înscriu într-o biserică; eu trebuie să încetez să mai mint.“ Voi încercaţi iarăşi să produceţi ceva. Să nu încercaţi pentru că nu veţi reuşi, aşa cum nu reuşeşte un catâr să producă lână. Nu merge. Puteţi să vă închipuiţi că un uliu încearcă să mănânce în mijlocul porumbeilor sau să se dea drept porumbel? Puteţi să vă închipuiţi afară o cioară care spune: „Ştiţi voi, eu sunt un porumbel.“? Îşi pune câteva pene şi spune: „Vedeţi, eu arăt ca un porumbel.“ Vedeţi voi? Ar fi ceva neobişnuit. Aşa este un om care pretinde că este ceea ce nu este în realitate. Vedeţi, voi nu puteţi să procedaţi aşa. Voi nu puteţi spune: „De la mine aşteaptă lumea fapte bune, deci eu vreau să fac fapte bune. Lumea aşteaptă să trăiesc în sfinţenie, deci voi face şi lucrul acesta.“ Bine, tu vei încerca să te îmbraci cu alte pene. Deşi penele îţi stau la dispoziţie, totuşi tu nu vrei să le lipeşti unei păsări nepotrivite. Asta nu merge, asta arată numai ce făţarnică este pasărea aceea. Puteţi voi să vă închipuiţi o cioară bătrână, care încearcă cu câteva pene de la un porumbel şi spune: „Uitaţi-vă aici, eu sunt un porumbel!“ Vedeţi voi? Noi ştim cu toţii că este o cioară. Asta este. Noi putem spune, că este o cioară.

Deci, acesta este drumul pe care ei încearcă să-şi arate credinţa. Voi nu o puteţi face. Primul lucru care trebuie să se întâmple în viaţa voastră este să fi născut din nou. Trebuie să vă transformaţi. După această transformare sunteţi o creatură nouă. Astfel ajungi în poziţia corectă. Pentru pene nu trebuie să te îngrijorezi; totul se armonizează dacă eşti născut din Duhul lui Dumnezeu. Aşa cum am spus de mai multe ori: dacă vei lua un porc şi îl îmbraci într-un costum nou, îl şi speli, îl scoţi din grajd, totuşi el se va duce la prima groapă de gunoi, tăvălindu-se acolo fără nici o grijă. El este un porc, asta este natura lui. El se tăvăleşte în noroi după natura lui. Tu trebuie mai întâi să-ţi schimbi natura, iar restul va veni de la sine. Observaţi, trebuie să vă naşteţi din nou, asta înseamnă să fi transformat. Veţi spune: „Bine frate Branham, eu cunosc o femeie, care n-a făcut nici un rău. Ea este o femeie bună sau acest domn cutare, el este un bărbat bun. El nu a făcut nimănui ceva rău, nu a întristat pe nimeni.“ Asta nu contează nicăieri. El poate fi un vecin bun, dar el nu este încă un creştin până nu este născut din nou. Domnul Isus a spus în Ioan 3, 5: „Adevărat, adevărat vă spun, că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.“ Deci, a vedea înseamnă a înŢelege. Tu vezi ceva şi spui: „Eu nu o văd bine“, dar tu spui: „Eu nu o înŢeleg." Ei nu pot înţelege de ce se bucură oamenii aceştia. Un om nu poate înţelege de ce se schimbă vorbirea unui om, care vorbeşte în alte limbi. Omul firesc nu poate înţelege cum vine strălucirea lui Dumnezeu peste ochii slujitorilor Săi, cum acesta primeşte vedenii şi cum poate spune altuia anumite lucruri intime din viaţa lui. El poate spune lucruri viitoare care se vor întâmpla. Aşa a făcut-o Domnul şi ieri seară aici pentru noi. Mintea omenească încearcă să scotocească şi să se întrebe: „Bine, cum a făcut el asta?“ sau „Ce fel de înşelătorie a folosit el? Ce fel de unealtă vrăjitorească a folosit?“ Dacă ei văd pe un om sub călăuzirea Duhului care vorbeşte în limbi, iar altul tălmăceşte, spunând unui membru al comunităţii că a făcut ceva şi ce nu trebuia să facă, ei consideră lucrarea aceasta un fel de înşelăciune. „Este un aranjament între ei.“ Ei nu pot înţelege. Numai dacă cineva este născut din nou. Dacă cineva este născut din nou, atunci el este în comunitate cu Dumnezeu, pentru că el este o creatură nouă. Caracterul lui bănuitor şi sceptic care era, este acum mort, acum el este o creatură nouă. Deci vedeţi, că nu trebuie să adăugaţi absolut nimic, pentru că totul se adaugă automat de la sine. Observaţi însă, trebuie să vă naşteţi din nou. Voi nu puteţi fi născuţi din nou şi să nu aveţi credinţă. Aşa este. Voi vedeţi schiţa biblică, eu am desenat-o ca un fundament. Credinţa este fundamentul întregului. „Pentru că fără credinţă este imposibil să-i placi lui Dumnezeu.“ „Cine vine la Dumnezeu, trebuie să creadă că El există şi că El răsplăteşte pe acei ce-L caută cu sinceritate.“ Dumnezeu există cu adevărat. 

Dacă te îndoieşti că Cuvântul Lui ar fi adevărat, atunci trebuie să aştepţi atâta timp, până poţi crede. Ce este păcatul? Necredinţă. Numai două elemente îl determină pe un om. Aceasta este credinţa sau îndoiala, una sau cealaltă. Voi sunteţi stăpâniţi de una din acestea care stăpâneşte viaţa voastră. Depinde şi câtă credinţă aveţi şi cât de sus vă puteţi ridica. Dar prima este să primeşti credinţa. Să rămânem deci puţin la baza aceasta. A avea credinţă înseamnă a avea încredere. Credinţa este miezul lucrurilor, pe care noi le aşteptăm. Voi le-aţi primit deja, dacă aveţi credinţă, pentru că vă este descoperit prin credinţă. „Credinţa este miezul lucrurilor, pe care noi le aşteptăm“ (Evrei 11). MĂRTURIA, — ce fel de mărturie? O mărturie sfântă. De aceea când spuneţi: „Frate Branham, eu cred că Dumnezeu este Salvatorul şi Medicul cel bun.“ Bine, dacă credeţi adevărul acesta şi Îl primiţi ca Medic şi nu minţiţi, ci credeţi cu adevărat, că prin rănile Lui sunteţi tămăduiţi, atunci nimic nu vă mai poate opri, acesta este pentru voi un lucru prins în cuie. Acum, poate că unii aveţi doar o SPERANŢĂ– şi fugiţi după una sau alta; dar dacă aveţi CREDINŢĂ, este mărturia pentru cele primite.

Câţi l-au auzit pe Oral Roberts în dimineaţa aceasta predicând? Eu l-am auzit predicând despre una şi alta, şi despre credinţa eliberării, el s-a rugat rugăciunea credinţei pentru eliberare. El a zis: „Luaţi o legătură în timp ce atingeţi radioul; luaţi o legătură în timp ce atingeţi ceva.“ Omul acesta spunea, pentru ca oamenii să aibe ceva pe care să-şi aşeze mâinile, pentru a putea zice: „Acum am primit-o, pentru că el a zis aşa şi eu am atins aparatul de radio. Eu am primit-o.“ Vedeţi? Totul e frumos şi bine. Dar credinţa adevărată nu trebuie să atingă nimic. Eu nu-l condamn pe fratele Oral în nici un caz, eu n-am să fac asta. El este în lucrare şi este un om evlavios. Eu ţin mult la fratele Oral. Păcat că nu avem mai mulţi bărbaţi ca el, dar ceea ce vreau să spun este că credinţa nu are nevoie de ajutorul cârjelor. Credinţa crede Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa nu trebuie să atingă nimic. CREDINŢA VINE PRIN AUZIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU. Cuvântul Domnului este bine ancorat. Aşa este. Credinţa – nu este departe, credinţa este acum şi aici. Poate să fie un asemenea caz ca şi cu micuţul copil, care s-a întâmplat cu puţină vreme în urmă. Când a auzit mama fetiţei mărturia sorei Kidd, ea a crezut că dacă va intra în legătură cu mine şi eu mă voi ruga pentru copil, acesta va fi vindecat. Este drept că Dumnezeu trimite pe mulţi oameni aici la noi. Unii din noi au avut zile minunate cu Dumnezeu, experienţe cu El. Aici puteţi veni şi vorbi cu fratele Neville sau cu altcineva, pe care-l cunoaşteţi. Câteodată noi îi rugăm pe oamenii aceştia ca ei să se roage pentru noi. Asta e ceva ce ar trebui să facem. Atunci când primim încredinţarea, că omul acela care se roagă cu noi, vorbeşte cu Dumnezeu, atunci credinţa noastră este dovedită. Ea este întărită. Sutaşul roman ieşise în întâmpinarea Domnului Isus şi a zis: „Eu nu sunt vrednic ca să vii sub acoperişul casei mele, eu nu sunt vrednic, eu nu mă ţin vrednic.“ Dar a spus: „Fiul meu este foarte bolnav, spune doar un Cuvânt şi fiul meu v-a trăi.“ Ce era? Distanţa nu avea nici un rol pentru că Dumnezeu este prezent pretutindeni. Dumnezeu este Atotputernic. Pretutindeni unde se află Domnul, acolo este şi puterea Lui prezentă, Dumnezeu este la fel de mare şi puternic în Germania, în Elveţia, ca şi în Africa, acum şi în fiecare minut aşa cum este acum aici. Asta este. Sutaşul roman a zis: „Nu sunt vrednic ca să vii sub acoperişul meu; dar spune numai un Cuvânt.“ Ce era? Era credinţa căpitanului roman. El a crezut. Isus a spus: „Du-te în pace, fiul tău trăieşte.“ Acesta a călătorit apoi spre casă (vreo două zile) apoi s-a întâlnit cu slujitorii lui pe drum. Ei i-au relatat: „Fiul tău trăieşte.“ Sutaşul roman a fost foarte mişcat şi a întrebat: „ De la ce oră a zilei s-a făcut el bine?“ Unul i-a răspuns: „Cam pe la ora 11 s-a făcut bine.“ Atunci sutaşul roman a ştiut că vindecarea a avut loc când Isus a zis: „Fiul tău trăieşte“, şi el a crezut. Amin. (Ioan 4, 47-52).

EL este Atotputernic, pretutindeni, Atotştiutor – Acesta este Dumnezeu. Dacă mă cheamă cineva şi îmi spune: „Roagă-te!“, să ştiţi că această credinţă face legătura, iar prin rugăciune, Domnul se face de cunoscut, se adevereşte. 

Rugăciunea cu credinţă modifică imediat lucrurile. Aceasta creează legătura. „Spune un Cuvânt; tot ce aştept de la Tine, este ca Tu să spui numai un Cuvânt, şi totul va fi bine.“ De ce? EL nu trebuia să fie acolo. Dar Dumnezeu este peste tot prezent. EL este Atotputernic, pretutindeni şi tot ce trebuie să faceţi este să spuneţi: „EL este Dumnezeu şi unicul lucru pe care trebuie să-l faceţi este, să vorbiţi Cuvântul“, spune EL. Iar restul face credinţa, dar voi trebuie să posedaţi credinţa ca bază. Tot creştinismul, tot ce vreţi să fiţi sau veţi fi, are ca bază fundamentală CREDINŢA ÎN CUVÂNT. Acesta este motivul pentru care eu cred în Cuvânt. Eu nu pot să fundamentez credinţa mea pe altceva. Dacă aş încerca să zidesc credinţa mea într-o biserică, în care aş putea s-o fac? În cea catolică, lutherană, metodistă, baptistă sau penticostală? Încotro aş putea să mă îndrept? Eu nu ştiu. Ei au distrus ansamblul credinţei, dar dacă zidesc credinţa mea pe Cuvântul Său, atunci totul este ancorat. Nimeni nu trebuie să tâlcuiască, Cuvântul este un puternic: „AŞA VORBEŞTE DOMNUL!“ Asta cred eu. Asta este baza. 

Să vă relatez un caz, cum a întărit Domnul credinţa unui doctor, cu ajutorul vedeniei. El este doctor aici în oraş şi un prieten bun. Numele lui este Sam Adair. Noi am fost împreună în copilărie. Cred că îl cunoaşteţi. Am avut o vedenie în legătură cu el. Apoi am discutat-o împreună. El avea probleme cu construcţia casei, mai ales cu locul construcţiei. Eu i-am spus conform vedeniei unde îşi va construi casa şi cum va arăta (acum puteţi să mergeţi şi să-l întrebaţi dacă este adevărat) – cu doi sau trei ani înainte, i-am spus locul unde va construi şi că locul va fi între şcoala de educaţie şi un bloc. Restul din teren a primit doctorul Adair şi un farmacist. Asta-i tot. Doctorul Adair împlinise vedenia exact când mi-a spus: „Locul acela nu poate fi atins 25 de ani, acesta aparţine tribunalului.“ Eu am spus: „Doctore, Domnul ţi-l dăruieşte din cauza smereniei tale.“ El a zis: „Eu nu sunt vrednic de aşa ceva.“ Eu am spus: „Tu eşti ca o broască ţestoasă. Pe dinafară ai o coajă şi din spatele ei îi priveşti pe prietenii tăi, dar în interior eşti un cavaler. Ieşi din coaja ta afară!“ Am zis: „Domnul îţi dăruieşte locul.“ El a zis: „Billy, eu nu m-am înşelat niciodată în privinţa ta, dar de data aceasta mă îndoiesc.“ Am zis: „Du-te în biroul tău.“ Astfel plecase. În dimineaţa următoare m-a chemat şi a zis: „Am friguri de moarte.“ Eu l-am întrebat: „Ce ai doctore?“ El a zis: „Billy, am cumpărat deja locul. Ei au avut o întrunire aseară, iar azi dimineaţă am cumpărat deja locul." Am răspuns: „Doar ţi-am spus." În ziua următoare l-am vizitat şi am vorbit cu el (când mi-a explodat puşca în faţă). El a zis: „Cred că am povestit (mărturisit) deja cazul la 1000 de oameni care vin aici." Ce este aceasta? Dacă Dumnezeu spune ceva atunci se împlineşte. În ultima seară au venit câţiva prieteni care au auzit despre vedenia cu ursul gri-argintiu şi despre cerbul cu coarne de 42 de ţoli. Eu nu ştiu câţi oameni vin la mine acasă ca să vadă cu ochii lor. Eu le spun: „Aici este metrul şi măsuraţi-i coarnele. Voi aţi auzit ceva înainte de a se întâmpla.“ Vedeţi? De ce? Când spune Dumnezeu ceva trebuie să se împlinească. Motivul este, că este un fundament. 

Aici avem planul de mântuire. Vedeniile pe care ni le arată El, se împlinesc exact, chiar şi forma împlinirii (biserica de aici ştie lucrul acesta). Ce va fi atunci cu Cuvântul Lui? Cuvântul este mai sigur ca vedeniile. Dacă vedenia nu corespunde cu Cuvântul, atunci este falsă. Dar mai întâi este Cuvântul, pentru că Cuvântul este Dumnezeu. Astfel este El atotprezent. EL a vorbit aici şi a împlinit-o în Canada. Amin! Vedeţi, El este prezent oriunde. Dar mai întâi trebuie să fiţi născuţi din nou. După ce v-aţi născut din nou, aveţi credinţă în Cuvânt. Până atunci vă veţi împotrivi Cuvântului. Dacă aveţi doar o înclinaţie religioasă sau o cunoştinţă parţială (sectantă) nu veţi reuşi niciodată să vă identificaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Nu veţi putea.

Trebuie să vă naşteţi din nou şi „naşterea din nou“ aduce după sine credinţa. Bine, acum după ce aţi primit credinţa, această credinţă biblică, atunci vă aflaţi într-o poziţie corectă în poziţia de creştere. Ştiţi că mulţi oameni se duc la altare şi se roagă: „Doamne, iartă-mă“ şi peste ei vine o experienţă de sfinţire, o experienţă cu Dumnezeu. Ei stau în faţa altarului şi triumfă. Voi vă întoarceţi şi spuneţi: „Lăudat să fie Domnul, am primit ce am dorit.“ Nu, voi aţi început doar să intraţi pe poziţie, de aici încolo vă veţi ridica tot mai sus. Mai mult nu se face la început. La început se pune baza (fundamentul). Este la fel ca la construcţia casei când se toarnă fundaţia, iar voi aţi spune: „Am făcut-o.“ Vedeţi, deocamdată s-a pus doar baza pe care veţi zidi casa. Acum va trebui să zidiţi casa. 

Acum avem tema despre care am vorbit în dimineaţa aceasta. E drept, că la o casă, mai întâi trebuie turnată fundaţia. Care este fundamentul creştinismului? Crede Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este fundamentul vostru. Apoi veţi începe cu creşterea. Veţi începe să construiţi pe acest fundament mai departe. La construcţia unei case se fac mai întâi stâlpii şi alte corpuri purtătoare de sarcini. Fraţii de aici, fratele Wood, ceilalţi dulgheri şi antreprenori ne pot spune cum se construieşte o casă, dar eu vă voi spune cum puteţi să vă construiţi casa voastră duhovnicească în care poate locui Dumnezeu. EL vrea să vă facă asemănători Lui. EL doreşte ca să deveniţi oglindirea Lui, să reflectaţi fiinţa Sa. Voi ştiţi că în vechime se scotea aur, înaintea inventării cuptoarelor de topit, şi ei trebuiau să-l bată afară din minereu. Ei îndepărtau zgura şi celelalte metale. Apoi băteau mai departe, îl învârteau şi îl băteau din nou. Indienii o fac şi astăzi. Când spun ei că aurul este suficient de curat, fără zgură? Când acela care bate metalul preţios, se vede pe sine însuşi ca într-o oglindă. Atunci e curat şi limpede când omul care îl bate se vede în el ca în oglindă. Acesta este modul procedurii lui Dumnezeu. EL scoate aurul din mocirlă, îl bate prin Duhul Lui cel Sfânt, îl întoarce şi îl bate până va putea vedea în aceasta, oglindirea Sa proprie; şi pentru aceasta suntem noi chemaţi ca să reflectăm pe Fiul lui Dumnezeu. Acum suntem chemaţi ca să facem lucrarea Lui. EL a spus în Ioan 14, 7+12: 

„Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac  Eu …“ Atunci veţi începe să reflectaţi lucrările lui Hristos. Dar unii din noi încearcă să facă lucrările lui Hristos, înainte ca ei să posede reflecţia lui Hristos în ei. Aici este nenorocirea. Noi găsim cazurile acestea pretutindeni. Voi ştiţi lucrul acesta şi eu ştiu aceasta. Noi vedem poticnirile acestea pe toate drumurile. Noi găsim grămezi de vechituri şi rebuturi de predicatori şi creştini. Cauza este că ei nu au intrat în sfinţenia aceasta în mod corect. De ce sunt eu în dimineaţa aceasta aici? Ca să învăţ această comunitate mică, cât şi pe mine, cum putem noi deveni o locuinţă vie a Dumnezeului Celui Viu. Câţi vor să fie o astfel de locuinţă? Locuinţa Dumnezeului Celui Viu. Deci, asta este ceea ce trebuie să facem. Şi cum începem? Aveţi credinţă în Cuvânt şi să vă naşteţi din nou – acesta este fundamentul! După ce aţi turnat fundamentul locuinţei adăugaţi ceva la credinţa voastră. Apostolul Petru spune: „Uniţi cu credinţa.“ Mai întâi aveţi credinţă, apoi adăugaţi la această credinţă fapta. Fapta prin putere este un alt stâlp. Întâi se face fundamentul, apoi credinţa. Apoi adăugaţi la credinţa voastră, faptele. Chiar aici se poticnesc majoritatea dintre noi. Da, lăsaţi să urmeze faptele după credinţă. Cu aceasta nu vreau să spun ca să duceţi o viaţă veselă, voi ştiţi, ca femeie sau ca bărbat, etc. Asta nu are nimic de-a face cu aceasta. Biblia ne spune (în Evanghelia după Luca): „Din El ieşea o putere.“ Aşa scrie? Dacă vrem să ne asemănăm Lui atunci trebuie să avem putere. Prima cântare pe care am iubit-o din cântările acestea mari, a fost: „Să fim ca Isus.“ Bine, dacă vreau să fiu ca Isus, atunci trebuie să primesc putere, iar eu să fiu un conducător de trecere al puterii Sale spre oameni, pentru că de la El a ieşit o putere spre oameni. Înainte de a putea da ceva mai departe, trebuie mai întâi să fi primit ceva. Dacă nu aţi primit nimic, nu va curge nimic din voi. Nu ar fi nimic acolo din care să se transforme ceva. Dacă ar încerca cineva să scoată din noi fapte cu putere, C.E.C. -ul nostru ar răspunde: „Nu are acoperiri.“ Nimeni nu ia un C.E.C. fără acoperire. Unii te consideră creştin, iar mâine te vede afară că te porţi ca un păcătos de rând. De aici nu se scot fapte cu putere. Aşa este. În noi trebuie să fie fapte curate, apoi vom primi puterea pe care o vom adăuga la credinţa noastră. Acesta este următorul strat de pe fundament. Dar mai întâi trebuie să aveţi credinţă. Numai credinţa goală nu va rezolva nimic. Apostolul Petru spunea: „… uniţi credinţa cu fapta.“ O cauză a lipsei de putere poate fi, pentru că multe biserici vă învaţă în ziua de azi, că nu aţi avea nevoie de putere, pentru că faptele acestea ar fi fost rânduite doar pentru Biserica de la început. Ei spun: „Nu aveţi nevoie de aşa ceva; singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să vă înscrieţi în comunitatea noastră. Da, zilele acelea au trecut.“ Fapte – oricine ştie ce înseamnă cuvântul FAPTE; şi noi trebuie să le posedăm. Dacă a ieşit din El o putere, pentru ca femeia bolnavă să se vindece, acum, El aşteaptă aceeaşi putere de la Biserica Sa, pentru că El este exemplul nostru. Dacă El a avut puterea faptelor, şi a dat-o oamenilor, El aşteaptă de la noi, să le dăm oamenilor mai departe, şi ce sunt faptele? Fapta este tărie – putere. Unii dintre voi nu cred nici măcar în puterea lui Dumnezeu. Ei spun: „Asta a trecut. Unicul lucru pe care trebuie să-l faceţi, este să vă înscrieţi în carte. Indiferent dacă sunteţi botezaţi sau numai stropiţi, asta este totul ce trebuie să faceţi voi.“ Dar apostolul Petru spune aici: „Să adăugăm la credinţa noastră fapta.“ Aici apostolul Petru vorbeşte despre clădirea casei lui Dumnezeu, a Templului Său. Pentru zidirea credinţei noastre trebuie să posedăm fapte cu putere. Aşa e bine. Fapte pentru toată lumea.

Acum 20 de ani am predicat în comunitatea domnului Lily. Acolo am luat textul unde Domnul Isus spunea: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes: totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei“, îi compara cu măreţia lui Solomon. Priviţi crinul! Floarea aceasta creşte din pământ şi se alimentează în fiecare minut din pământ. Ce face crinul cu hrana aceasta? Ce face cu puterea aceasta pe care o absoarbe din pământ? O prelucrează. Crinul oferă o privelişte frumoasă pentru oricare admirator. Crinul se deschide pentru miere, albina vine şi adună partea cuvenită. Crinul nu se plânge de unde să ofere nectarul pentru albină. Ce s-ar întâmpla dacă ar veni o albină şi s-ar zice: „Nu-i nici o acoperire“, nu este miere. Albina s-ar zgâria în cap şi ar zice: „Ce fel de crin o mai fi şi acesta?“

Când vine un om din lume şi încearcă să găsească mântuirea într-o biserică care învaţă că zilele biblice au trecut, timpul minunilor a fost doar pentru prima Biserică; o va păţi ca Jack Coe, care a mers într-un restaurant şi a cercetat ofertele culinare, apoi a făcut comanda necesară. EL a zis: „Eu doresc un steak.“ Apoi a primit ca răspuns: „Domnule, aceasta a fost pentru ieri, azi nu mai avem acest meniu.“ El a trebuit să iese afară pentru că oferta scrisă nu era în realitate. El putea să meargă foarte bine în alt restaurant unde se găsea acest meniu. Un om duhovnicesc, necesită pentru creştere tot mai multă hrană. El trebuie să primească în sine Cuvântul lui Dumnezeu. Eu cred fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. „Domnul a încărcat o masă cu hrană unde sfinţii Lui se hrănesc. EL invită un popor sfânt, un popor ales: ,Veniţi şi mâncaţi.‘“ EL ne hrăneşte cu mană cerească. EL ne dă tot ce necesităm. E minunat să te hrăneşti la masa lui Isus! EL are totul, iar Biserica primeşte partea necesară. Biserica Dumnezeului Celui Viu este zidită din astfel de oameni desăvârşiţi în cunoştinţa Domnului Hristos. Deci noi trebuie să fim purtătorii faptelor cu putere prin credinţă. Eu am spus că primul lucru mângâitor şi atractiv la un crin este mirosul lui. Crinul nu este egoist. Acesta are miros şi-l împarte în jurul lui. Pentru a dărui acest miros mediului înconjurător, crinul trebuie să posede acest miros. El poate dărui nectar de miere care se naşte şi se transformă în floarea lui. Pentru a se exprima ca o floare de o frumuseţe rară, el trebuie mai întâi să posede această frumuseţe. Înainte de a vă afirma cu fapte puternice, prin credinţă, trebuie să le posedaţi. Deci la credinţa voastră trebuie să adăugaţi fapte. Amin! Aţi înţeles? Noi am putea vorbi mult despre asta, dar timpul nu ne permite. 

Mai întâi trebuie deci să aveţi credinţă, apoi fapta, iar a treia treaptă sau însuşire este cunoştinţa. Cunoştinţă nu înseamnă înţelepciune lumească, pentru că aceasta este nebunie înaintea lui Dumnezeu. Cunoştinţă, pentru a deosebi lucrurile. Ce să deosebim? Ce-i drept şi ce-i nedrept. Cum judecăm noi după ce am unit cu credinţa fapta, iar la faptă şi cunoştinţa? Voi veţi deosebi dacă Cuvântul este adevărat sau nu. Dacă veţi pune toate doctrinele la o parte şi tot ce pretindeţi a fi, atunci aţi primit cunoştinţa de a-L crede pe Dumnezeu. „Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărat şi fiecare om este găsit mincinos.“ Vedeţi, acum primiţi cunoştinţă. Aceasta este cunoştinţa cea mai scumpă. Voi nu aveţi nevoie de patru diplome universitare, pentru că aceste însuşiri vă sunt dăruite de Dumnezeu ca să le  clădiţi pe fundaţia credinţei şi să ajungeţi la statura deplină în Hristos, un om viu în Dumnezeu. Adăugaţi deci cunoştinţă — cunoştinţă a Cuvântului Său. Voi trebuie să credeţi astfel prin această cunoştinţă, că Dumnezeu poate împlini făgăduinţele Lui. Ţineţi tare la Cuvânt prin credinţă, că zilele minunilor nu s-au sfârşit. 

Avraam a mai crezut încă şi când avea 100 de ani. El nu s-a intimidat prin necredinţă şi a privit la făgăduinţa lui Dumnezeu. Vedeţi cât de imposibil se auzea Cuvântul acesta. Aici un bărbat de aproape 100 de ani, care aştepta un copil care urma să se nască în casa lui, dintr-o femeie care avea şi ea aproape 90 de ani. Trecuseră aproape 50 de ani – fără rod. El a trăit cu ea de când era o fată tânără. Dar acum trupurile lor erau fără vlagă, puterea bărbătească uscată iar trupul de mamă a Sarei era mort. Însă împotriva tuturor prejudecăţilor, Avraam avea cunoştinţa, că lui Dumnezeu Îi este posibil să împlinească toate făgăduinţele date. Acum, vai, dacă aţi primit această cunoştinţă, atunci adăugaţi-o la credinţa voastră. Dacă aţi primit putere şi tărie, atunci uniţi-o cu credinţa voastră. Dacă ieşiţi pe stradă, purtaţi-vă ca un creştin, lucraţi ca un creştin, uniţi purtarea voastră cu credinţa. Dacă aveţi cunoştinţă atunci nu veţi spune: „Bine, eu voi căuta acum dacă textul acesta este corect. De exemplu dacă textul din Fapte 2, 38 corespunde cu Matei 28, 19.“ Bine, dar să nu adăugaţi nimic, pentru că nu aţi primit încă cunoştinţă. Ce vreţi să faceţi? Nu aţi primit încă cunoştinţă suficientă, pentru ca să ştiţi atât despre Dumnezeu, că Biblia nu se contrazice. Lăsaţi-o aşa cum este. Nu spuneţi altceva în plus. Dar dacă credeţi că Scriptura nu se contrazice atunci veţi vedea prin descoperirea lui Dumnezeu, că întregul Cuvânt se compune din taine scrise, şi numai prin cunoştinţa de Dumnezeu vi se descoperă. Atunci când puteţi confirma fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu cu un „Amin“ uniţi aceasta cu credinţa voastră. Oh, vă veţi afla deja pe drumul cel bun cu o creştere corelată. Astfel vă veţi dezvolta într-o creştere sănătoasă. Cu ce? Cu credinţă şi tărie şi apoi cu cunoştinţă. Vedeţi cum se clădeşte acest om duhovnicesc? Observaţi că nu este o altă cale pe lângă cea biblică. Acesta este drumul în statura perfectă de om mare în Hristos. Dacă deosebiţi, dacă aţi ajuns să judecaţi, atunci judecaţi corect; judecaţi dacă e bine sau rău să credem Cuvântul lui Dumnezeu. Decideţi dacă e bine sau rău să slujeşti lui Dumnezeu sau unei doctrine. Judecaţi dacă este corect sau nu, să primeşti naşterea din nou sau să te înscrii doar într-o comunitate. Veţi începe să judecaţi corect. Când vă spune un predicator: „Zilele minunilor s-au sfârşit.“ Totuşi Biblia spune: „Isus Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci.“ Acum care din acestea o veţi crede? Dacă ziceţi: „Eu stau de partea lui Dumnezeu", atunci nu o spuneţi numai aşa, ci ceva în voi – credinţa voastră – vine la suprafaţă. Asta este. Credinţa voastră vă spune: „Eu ştiu, El este acelaşi. Eu l-am trăit cu cei din trecut.“ Nu s-a găsit încă o putere care să vă poată despărţi de El. „Eu ştiu că El este Realitate.“ Adăugaţi această cunoaştere credinţei voastre. Depuneţi-o pe fundaţia aceasta. Chiar atunci înaintaţi bine în Împărăţia lui Dumnezeu. Acum aţi ajuns la punctul acesta, asta este bine. Dar într-o zi poate vă spune un predicator: „Aceste lucruri pe care le citiţi în Biblie, au fost gândite pentru o altă vreme.“ Ei explică că noi nu avem nevoie în timpul acesta de lucrurile acestea scrise. Dar noi ştim că avem nevoie de ele. Ei spun: „Vindecare şi vorbire în limbi nu mai au valabilitate pentru zidirea bisericii. Noi nu avem nevoie de ele.“ (Mi-am notat aici un text dar nu ştiu dacă trebuie să-l citesc deja). Dar unii oameni spun: „Noi nu ştim dacă trebuie să mai credem astăzi aşa ceva.“ Ei au nevoie doar de un program bine pregătit şi consideră că ar trebui să mergem la un psihiatru ca să ne trateze mintea, dacă suntem capabili să expunem ceva în faţa oamenilor, dacă suntem suficient de inteligenţi pentru executarea acestei slujbe. Ei spun: „Eu cred că avem numărul cel mai mare de ascultători, noi clădim organizaţia noastră!“ Dar noi nu înfiinţăm sau sprijinim nici o organizaţie. Eu nu sunt aici pentru organizarea unei organizaţii religioase! Hristos nu m-a trimis niciodată pentru înfiinţarea unei organizaţii. Hristos m-a trimis ca să zidesc oameni până la statura de om mare în Hristos, ca ei să ajungă o construcţie solidă prin Cuvântul Lui, pentru chemarea oamenilor în poziţia aceasta. Nu pentru a ajuta o organizaţie să devină o denominaţiune mai mare, ci să ajut la zidirea indivizilor în postura de fii şi fiice a lui Dumnezeu. Acesta este scopul. 

Uniţi cu credinţa voastră tăria şi fapta, cu fapta cunoştinţa. Bine, acum veţi ajunge într-o poziţie precisă. Atunci când ei spun: „Bine, noi nu trebuie să primim azi aşa ceva“, totuşi noi trebuie să-l credem pe Dumnezeu. Scriptura nu poate minţi, şi nu există nici o tâlcuire proprie prin voia oamenilor, spune Biblia. Voi trebuie să credeţi Cuvântul în felul cum este scris. Trebuie să aveţi în posesia voastră aceste lucruri. Singurul drum pe care puteţi ajunge la aceasta este; să aveţi cunoştinţa dumnezeiască. Cunoştinţa venită de la Dumnezeu va confirma Cuvântul scris.

Vedeţi, trebuie să credeţi şi nu trebuie să aveţi doar o credinţă aparentă. Este o mare deosebire între un pom cu rădăcini şi un băţ înfipt în pământ. Eu mă gândesc la Psalmul 1, al lui David unde spune: „EL este ca un pom sădit lângă un izvor de apă.“ David ştia despre deosebirea între un pom sădit şi un băţ înfipt. Ca un stejar bătrân, el a fost plantat, el se leagănă încolo şi încoace, este bine plantat. Acolo este şi un băţ înfipt, voi nu ştiţi ce se întâmplă cu el.  El nu are rădăcini, nu are fundaţie. Vedeţi? Astfel o păţesc oamenii care se întorc de la seminarul teologic. Ei spun: „Doctorul X m-a ordinat ca predicator.“ Indiferent cine a fost persoana aceea, ea nu are valoare. Hristos va renăscut prin credinţa voastră. Voi sunteţi născuţi din nou. După ce te-ai născut din nou, El aşteaptă de la tine, să adaugi aceste lucruri la credinţa ta. Acum mergem în aceeaşi direcţie mai departe.

Noi vorbim despre altceva, despre cunoştinţa dumnezeiască. Şi-a pierdut Biblia astăzi importanţa ei? Vedeţi, o mulţime de oameni pretind că Biblia nu cere exact ceea ce spune. Dar dacă Dumnezeu mă păzeşte şi mă face atent asupra păcatului meu; dacă sunt un fiu a lui Dumnezeu, El o face cum zice Scriptura: Dacă faci ceva greşit, El te avertizează. Dacă Domnul este atât de corect cu fiecare în parte, te îndreaptă şi te păzeşte, cu cât mai mult va veghea El asupra Cuvântului Său care este exemplul nostru, El însuşi este Cuvântul:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai cu slava singurului născut din Tatăl.“

Cuvântul este descoperirea lui Isus Hristos; Biblia ne spune astfel, Hristos Domnul este descoperit în Cuvântul Său. Şi dacă El te păzeşte când încalci legile Lui şi te îndreaptă spre pocăinţă şi iertare, cu cât mai mult a păzit El Cuvântul Său care te condamnă, dacă nu vrei să te întorci? Eu cred într-o cunoştinţă curată prin Duhul Sfânt. Cunoştinţa prin Duhul Sfânt va sublinia şi întări fiecare text biblic cu un „Amin“ hotărât. Dacă întâlniţi lucruri în Biblie care vi se par că se contrazic, atunci şedeţi odată jos şi adânciţi-vă în Cuvânt prin rugăciune; şi primul lucru pe care-l veţi observa este cum începe Duhul Sfânt să lucreze. După un timp veţi vedea cum se leagă una cu alta şi cum primiţi lumină şi claritate. Aceasta este cunoştinţa. Unii afirmă în zilele noastre: „Bine, bine, Biblia spune că El este acelaşi, ieri, azi şi în veci.“ Dar biserica spune: „Într-o oarecare măsură El este acelaşi.“ Prin asta aţi creat însă o prăpastie adâncă. Nu, El este acelaşi! Isus Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci! În El nu este modificare sub nici o formă. EL locuieşte în mijlocul Bisericii Sale şi face aceleaşi lucrări ca şi atunci. EL a zis: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea", pentru că El a zis: „EU voi fi cu voi până la sfârşitul veacului.“ Altă dată a zis: „Lucrările pe care le fac Eu să faceţi şi voi.“ Mai departe El a mai zis: „EU sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.“ Mlădiţa trăieşte numai prin viaţa viţei. Tot ce se petrece în viţă este exprimat prin roada mlădiţelor. Lăudat să fie Dumnezeu! Atunci este Hristos acelaşi în viaţa voastră, când se naşte viaţa lui Isus în fiinţa voastră. Amin. Cunoştinţă, dar nu în felul lumii, asta se înţelege. Nu tot felul de păreri contradictorii. Ştiţi, credinţa nu poate fi dovedită cu mintea. Dumnezeu îţi descoperă o lucrare anumită care se va împlini; dar orice om de ştiinţă poate să-ţi spună contrariul, că aşa ceva nu se poate, însă tu Îl crezi pe Dumnezeu. Mintea firească nu crede. Biblia ne spune ca să lăsăm mintea firească la o parte. Credinţa nu se gândeşte, credinţa nu poate să se gândească. Credinţa nu are nevoie de dovezi. Credinţa ştie ce-i cu ea. Credinţa lucrează şi ţine cu tărie fără să se clintească. Eu nu mă tem ce zic unii sau alţii, credinţa nu se poate schimba. Ea este stabilă. Aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă, ea nu joacă nici un rol, este numai bine ancorată. 

Dumnezeu i-a spus lui Noe lucruri care se vor întâmpla, şi el a crezut. EL le-a spus apostolilor, lucruri care se vor întâmpla precis, ei trebuiau să aştepte puterea şi Rusaliile; ei au stat şi au aşteptat, bazaţi pe Cuvântul Domnului. Asta se numeşte cunoştinţă, nu ştiinţă lumească, ci cunoştinţă cerească; şi dacă Dumnezeu este izvorul oricărei cunoştinţe cereşti, atunci credeţi Cuvântul şi veţi înţelege totul prin Cuvânt. 

Din cauza acestei probleme cu impozitele, în care a fost implicată biserica, sau în care am fost implicat eu, unul dintre bărbaţi mi-a spus într-o audienţă, că nu s-a găsit nimic care să se poată pedepsi. Eu am spus: „Dacă nu aţi găsit nimic greşit, atunci de ce nu mă lăsaţi în pace?“ El a făcut câţiva paşi şi a început să vorbească cu mine despre unele texte din Scriptură. El a spus: „Domnule Branham, eu cunosc bine Biblia.“ Eu am spus: „Sunt bucuros să aud aşa ceva.“ El a spus: „Eu aş vrea să ştiu, ce fel de vrăjitorie e asta cu batistele acelea pe care tu le trimiţi şi primeşti bani pentru asta; vrăjitoria asta ca să te rogi peste batiste şi să le trimiţi la bolnavi; aceste batiste binecuvântate cum le numeşti tu. Şi apoi mai primeşti bani pentru ele.“ Eu am spus: „Nu, domnul meu, eu nu primesc bani pentru aşa ceva.“ El a zis: „Dar asta e vrăjitorie.“ Eu am zis: „Dumneavoastră o numiţi vrăjitorie? Cu câteva clipe în urmă mi-aţi spus că cunoaşteţi Biblia.“ El a zis: „Asta aşa este.“ Am zis: „Citează-mi atunci Fapte 19, 11-12.“ El s-a prins singur în ştiinţa lui şi a încercat apoi să schimbe tema. Am zis: „Atunci citează-mi Ioan 5, 14.“ El nu a putut. Am zis: „Atunci Iacov 5, 14.“ El nu a reuşit. „Cunoaşteţi dumneavoastră Ioan 3, 16?“ Aceasta este ştiinţă, deşteptăciune, cunoştinţă lumească. El a zis: „Domnule Branham, dumneavoastră încercaţi să sprijiniţi cazul acesta cu Biblia, iar noi îl cercetăm prin legile statului nostru.“ Eu am zis: „Domnule, nu sunt legile noastre ancorate în Biblie? Numai atunci sunt ele corecte.“ Amin! E adevărat, trebuie să ai cunoştinţă, nu lumească, ci cunoştinţă duhovnicească a Cuvântului. Voi ştiţi ce spune Dumnezeu. Să faceţi aşa cum spune El. Atunci este bine. După ce aţi primit această cunoştinţă şi puteţi crede toate aceste lucruri, adică că El este Acelaşi care nu se schimbă, indiferent de timp. Cuvântul spune aşa, atunci veţi sprijini fiecare Cuvânt cu un puternic „Amin“, asta e bine, uniţi asta cu credinţa voastră. Dacă încearcă să vă spună cineva că Biblia şi-a pierdut puterea şi că povestea cu botezul cu Duhul Sfânt nu există, aşa ceva să nu uniţi cu credinţa voastră. Nu se potriveşte cu Biblia. Aşa ceva nu merge, este insuficient. Este ca şi cum ar arunca cineva lut pe o piatră care nu se lipeşte. – Se va sfărâma. Alţi oameni caută să vă influenţeze: „Astăzi nu poţi să mai dai crezare Bibliei.“ Fiţi atenţi! Aţi auzit astea de multă vreme, exprimarea aceasta: „Nu putem să dăm crezare Bibliei.“ Acum, dacă aveţi aşa ceva de gând, atunci să nu uniţi asta cu credinţa pentru că nu va merge. Întreaga clădire se va prăbuşi. Biblia este Cuvântul întreg şi rămâne întreg prin puterea Duhului Sfânt, vreau să spun în felul cum este zidul din cărămidă şi din mortar. Mortarul leagă fiecare cărămidă, încât clădirea este bine închegată. Cu toţii ştim că o cameră vulcanizată ţine mai bine decât una cu petice. Prin frecare şi căldură, peticul cel vechi se desprinde de pe cameră. Vedeţi, acesta este motivul în ziua de azi la mulţi oameni, ei încearcă să cârpească Cuvântul, ei încearcă să bazeze cunoştinţa lor pe înţelepciune firească, caută să lipească petice cu lipici lumesc, dar dacă apare încercarea, ei spun: „Cred că am lucrat greşit.“ Atunci iasă aerul din cameră şi ei se găsesc pe geantă. Toate bătăile voastre în palme, săritul în sus şi în jos nu va ajutat la nimic. Oamenii vă vor vedea din nou în groapa mocirlei. Asta este. Dar dacă staţi pe stâncă cu căldura Duhului Sfânt, atunci sunteţi un tot unitar. Dacă staţi pe fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu până când sunteţi una cu Acesta, uniţi apoi aceasta cu credinţa voastră. Dacă nu faceţi aşa, atunci mai bine să nu adăugaţi nimic. Unii din voi, vin şi spun: „Nu putem crede Cuvântul.“ Să nu uniţi aşa ceva cu credinţa. Aşa ceva spun numai acei a căror fundaţie s-a sfărâmat. Cum s-a întâmplat cu Osea, cum am auzit aseară, când a văzut fundamentul stricat al acelui om. Nu a fost bine. Ei spun: „A fost numai pentru cei doisprezece apostoli.“ 

Într-o seară am fost acolo jos la fratele Wright, unde mai era un predicator. El era în companie cu alţi cinci predicatori, iar eu am vorbit cu ei. Unul dintre predicatori s-a ridicat şi a spus: „Eu aş vrea să vă spun ceva, oameni dragi. Oh, eu cred că voi sunteţi oameni cumsecade.“ Eu am spus: „Aici şede unul. Fii atent!“ Juni Jackson. Chiar la sfârşitul discuţiei, el a vorbit despre Dumnezeu. Predicatorul celălalt de-abia a aşteptat să ia cuvântul şi s-a ridicat şi a spus: „Eu vreau să vă spun, că domnul Branham este un antihrist“, şi el a vorbit mai departe în felul acesta. Unii din predicatori s-au ridicat. Eu am zis: „Aşteptaţi o clipă, să nu spuneţi nimic, fraţii mei. El este singur, iar noi suntem în grup. Lăsaţi-l în pace acum, el m-a jupuit şi a lovit în mine.“ Chiar şi eu aşteptam ca să-i răspund ceva dar nu ştiam ce să fac. El repeta: „Domnul Branham este un antihrist“, continuând să spună tot felul de lucruri. De exemplu: „Biblia spune: botezul prin Duhul Sfânt a fost numai pentru cei doisprezece apostoli. Numai ei au primit botezul cu Duhul Sfânt.“ Apoi s-a legat de vindecări spunând: „Numai cei doisprezece au avut darul tămăduirii. Noi vorbim numai unde Biblia vorbeşte şi stăm tăcuţi unde tace Biblia.“ Eu am aşteptat până când s-a săturat de vorbit, aproape o jumătate de oră, apoi am zis: „Aşteaptă te rog o clipă. Eu am scris cam multe aici. Dă-mi posibilitatea ca să-ţi răspund.“ După ce m-am ridicat am zis: „Domnul acesta afirmă că el vorbeşte numai acolo unde vorbeşte Biblia – biserica lui învaţă aşa – şi tace acolo unde tace Biblia; voi sunteţi cu toţii martori.“ Ei au zis: „Da.“ Am zis: „Reverendul susţine că numai cei doisprezece au fost prezenţi la pogorârea Duhului Sfânt. Biblia mea spune însă că de prima dată au fost 120 de persoane. Amin!“ Aruncaţi de la voi astfel de cunoştinţe, vedeţi? Am zis: „Deci, atunci nu a primit nici apostolul Pavel pe Duhul Sfânt deşi el susţinea că l-a primit. Când s-a dus Filip în Samaria, cei de acolo erau botezaţi în Numele Domnului Isus iar Duhul încă nu se pogorâse peste nici unul din ei şi ei au trimis după Petru şi Ioan. Aceştia au venit şi s-au rugat cu samaritenii prin punerea mâinilor, atunci Duhul Sfânt s-a pogorât peste ei. Eu am auzit de la reverend că numai cei doisprezece ar fi primit Duhul Sfânt. În Fapte 10, 44 citim: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.“ Eu am spus: „Biblia vorbeşte încă, dar unde rămâne biserica ta?“ Ea mai este încă la: „S-ar putea.“ Vedeţi, asta este corect. Eu am spus: „Referitor la vindecarea divină, dumneavoastră aţi susţinut că numai cei doisprezece apostoli au posedat darul vindecării. Dar Biblia ne spune că Ştefan, unul din cei şapte diaconi s-a dus în Samaria, a scos mulţi draci şi i-a vindecat pe bolnavi, iar în oraş era bucurie mare – şi el nu era unul din cei doisprezece apostoli. El nu era apostol, el era diacon.“ Amin. Am zis: „Pavel, la fel nu era unul din cei doisprezece apostoli care au fost prezenţi de Rusalii având totuşi darul vindecării. Priviţi numai la darul vindecării, cam treizeci de ani mai târziu apostolul Pavel vorbeşte corintenilor despre darul vindecării care trebuie să fie activ în mijlocul acelor ce formează trupul Domnului. Cunoştinţa pe care o primiţi din cărţile voastre nu vă ajută; cărţile acelea sunt bune de aruncat la gunoi. Veniţi la acest Adevăr, la singurul despre care Domnul spune: „EL este acelaşi, ieri, azi şi în veci!“ şi spuneţi „Amin!“ Asta nu era numai pentru cei doisprezece apostoli, ci pentru toţi. Dacă veţi primi felul acesta de credinţă, dacă credinţa voastră va putea spune un „Amin“ în urma oricărui subiect biblic spuneţi: „În ordine“, şi să uniţi aceasta cu fundamentul adică cu credinţa voastră.

A patra treaptă – se numeşte înfrânarea. Uniţi cu credinţa înfrânarea. Deci mai întâi trebuie să aveţi credinţă. Mai întâi de toate trebuie să o posedaţi. La credinţa aceasta să adăugaţi faptele, fapte care rezultă din credinţa adevărată. Aceste fapte să le uniţi cu cunoştinţa. Deci, toate acestea să le faceţi călăuziţi prin cunoştinţa dumnezeiască. Acum trebuie să mai adăugaţi înfrânarea. Înfrânarea nu înseamnă că oricine de aici trebuie să înceteze acum cu băutura alcoolică. Nu, nu. Înfrânarea nu înseamnă o cură de dezalcoolizare, nu în cazul acesta. Asta este o înfrânare biblică şi nu una firească. Înfrânarea prin Duhul Sfânt. Înfrânarea firească se încadrează la lupta împotriva firii pământeşti. Dar noi vorbim despre înfrânare în Duhul Sfânt. Asta înseamnă că vă ţineţi limba în frâu ca să nu fiţi un palavragiu, cum poţi să controlezi temperamentul care vrea să se urce în sus când vă contrazice cineva. O, Doamne, mulţi dintre noi se opresc aici înainte de vreme şi nu mai pot continua. Ei nu mai pot înainta. Aşa este? Şi atunci ne mirăm de ce nu mai face Dumnezeu prin harul Său aceleaşi lucrări în mijlocul nostru aşa cum a făcut-o în trecut. Uniţi cu cunoştinţa, înfrânarea. Înfrânarea răspunde cu milă când ţi se vorbeşte cu răutate (ură). Unii spun: „Voi sunteţi numai nişte fanatici religioşi.“ Să nu săriţi în sus şi să ameninţaţi cu pumnul, nu, să nu faceţi aşa ceva, ci răspundeţi cu dragoste dumnezeiască, înfrânare şi blândeţe. Nu este acesta felul cum doriţi să fiţi? Dacă vă supără cineva să nu i-o întoarceţi. Lăsaţi-L pe El să vă fie un exemplu. Atunci când satana a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu transformă aceste pietre în pâine.“ Domnul Isus putea să facă lucrarea pentru a arăta că El este Domnul Dumnezeu, dar El poseda înfrânarea. Când L-au numit Beelzebul, El a zis: „EU vă iert.“ Aşa este? Ei L-au scuipat în faţă, ar fi dorit să-I smulgă barba şi au spus: „Coboară de pe cruce!“ EL a spus: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac.“ EL poseda darul, El era Darul. EL ştia toate lucrurile pentru că „în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii“ (Col. 2, 9). Ei L-au văzut făcând minuni, pentru că El le spunea oamenilor starea lor nepotrivită aşa cum se întâmplă şi aici. Ei L-au legat de ochi şi L-au lovit pe tot corpul spunând: „Prooroceşte-ne cine Te-a lovit, atunci Te vom crede!“ Dar El era „Înfrânarea“ şi poseda înfrânarea. Acum dacă dumneavoastră aţi primit această înfrânare, atunci uniţi-o cu credinţa voastră. Dacă voi veţi continua fără încetare să fiţi obraznici, să vă certaţi şi să rămâneţi în starea aceasta, eu vă rog să nu uniţi stările acestea cu credinţa voastră, că în felul acesta nu merge. Noi nu putem să vulcanizăm una cu cealaltă. Nu veţi putea lipi o bucată de cauciuc pe o bucată de fier. Nu. Asta nu merge. Nu, totul trebuie să fie elastic ca şi cauciucul. Dacă credinţa voastră cât şi înfrânarea se aseamănă, dacă sunt preluate în Duhul Sfânt şi sunt asemănătoare cu ale Domnului Isus atunci veţi intra într-o legătură armonioasă cu El. Veţi fi adăugaţi în trupul Domnului. Dacă înfrânarea voastră izvorăşte din înfrânarea Lui, dacă cunoştinţa voastră face parte din cunoştinţa Lui, atunci să o uniţi cu credinţa voastră. „Eu am venit ca să fac voia Ta, Doamne!“ Cu Cuvântul Tatălui, El l-a biruit pe satana. „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul nu va trece.“ Vedeţi, dacă aţi primit o astfel de cunoştinţă, ea se va uni cu credinţa voastră. Dacă aţi primit adevărata înfrânare pe care o poseda El, acestea se vor uni. Dacă însă nu veţi poseda aceasta ci numai una făcută de oameni, adică o credinţă după un model tradiţional sau o înfrânare făţarnică, spunând de exemplu: „Acesta trebuie lovit, dat afară, dar nu putem că este ruşinos, că ne vor pune în ziar“, să ştiţi că această înfrânare nu corespunde modelului despre care vorbeşte El în Sfânta Scriptură. Să nu încercaţi unirea acestei înfrânări cu credinţa, nu merge. Dar dacă înfrânarea voastră este transmisibilă, aceasta vă dă pacea. Lăsaţi toată starea explozibilă trecutului. Înfrânarea autentică prin Duhul Sfânt se uneşte bine cu credinţa. 

Nu este de mirare dacă comunităţile creştine nu se mai înţeleg. Dacă eu le citesc: „Pocăiţi-vă şi fiecare să fie botezat!“ Biblia ne spune: „În Numele Domnului Isus Hristos“, iar un om, care crede cu severitate în Sfânta Treime o respinge şi spune: „Acest bătrân antihrist, este unul din organizaţia; „Isus-Only“ (Isus-singur).“ Fiţi atenţi, eu nu observ nici o înfrânare. De ce nu veniţi şi spuneţi: „Frate Branham aş vrea să-mi explici lucrul acesta.“ Veniţi şi ascultaţi, atunci sunteţi siguri pe urechile voastre. Când veţi pleca de aici, veţi primi claritate şi harul Lui vă va călăuzi în tot adevărul. Dar dacă veţi umbla din loc în loc şi vă bazaţi pe vorbele oamenilor, nu veţi ajunge la nici un rezultat corect. Dacă faceţi astfel, înseamnă că nu aveţi înfrânarea Bibliei ca să puteţi răspunde oricui cu blândeţe. După ce aţi primit această înfrânare, uniţi-o cu credinţa voastră. 

Apoi doresc să adăugaţi răbdarea la credinţa voastră – a cincea treaptă. „Dacă aţi primit credinţa, atunci rezultă răbdarea“, spune Biblia. Răbdarea este o însuşire care se uneşte şi se clădeşte bine în această construcţie. Cred că ştiţi că Dumnezeu poate folosi numai material bun pentru construcţia Templului Său. Vedeţi, noi avem de multe ori un aşa zis „scurt circuit“ între noi, fraţilor. Cercetaţi-vă unde stăm. Noi avem în mijlocul nostru bucurii pentru că posedăm credinţă. Dar dacă nu ajungem la lucrurile acestea, atunci nu ne poate adăuga Domnul la Templul Său, în trupul Bisericii. EL nu poate să ne aducă aici. Dacă avem şi celelalte lucruri, atunci alunecăm cu ele. Răbdare, pentru ce? Ce fel de răbdare? Mai întâi trebuie să aveţi răbdare cu Dumnezeu. Dacă aveţi o credinţă adevărată atunci veţi avea şi o răbdare adevărată, pentru că din credinţă rezultă răbdare. Dacă Dumnezeu vă spune ceva, atunci credeţi, nu? Înseamnă că aţi primit răbdare. Poate ziceţi: „Ieri seară L-am rugat ca să mă vindece, dar azi sunt la fel de bolnavă ca şi ieri.“ O, ce răbdare puţină! Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam, iar după 25 de ani încă nu era nici un semn de împlinire, dar el credea. El era răbdător cu Dumnezeu. Avraam trăia înaintea lui Dumnezeu şi Îl avea în continuu în faţa ochilor săi. Lăsaţi ca El să vă fie cel mai apropiat, să vă fie cel mai dorit. Nu veţi putea trece pe lângă El, priviţi spre El. EL a dat făgăduinţe şi tot El le va împlini. Aceasta este poziţia corectă. 

Noe avea răbdare. El avea într-adevăr răbdare duhovnicească. Domnul i-a spus: „Voi distruge lumea prin apă“, iar Noe a predicat mesajul acesta 120 de ani. El avea răbdare, deşi până atunci nu plouase încă niciodată. Dar Noe avea răbdare. 

Dumnezeu va pune şi răbdarea voastră la probă. Aşa este. După ce vorbise cu Noe, Domnul a zis într-o zi: „Noe, Eu vreau să intri acum în corabie. Voi face ca animalele să intre pe rând. EU vreau ca tu să intri mai întâi, să te urci la geamul de sus de unde poţi privi afară. Acum să intri înăuntru. EU vreau să le mai spun o dată oamenilor. Mâine se va întâmpla ceea ce am predicat 120 de ani. Să le mai spui o dată.“ Care era primul semn? Noe intrase în corabie. Încă nu ploua. Dar Noe se pregătea pentru ceva ce nu văzuse niciodată. În ziua următoare, Noe a mai vorbit o dată cu familia lui, cu cei din neamul lui şi tuturor acelor ce lucraseră la corabie. „Mâine veţi vedea ceva ce nu aţi mai văzut niciodată, pentru că tot cerul se va înnegri, tunete şi fulgere vor cutremura pământul. Sabia lui Dumnezeu va zgudui universul. EL va judeca societatea aceasta de păcătoşi care m-a respins în aceşti 120 de ani. Fiţi atenţi şi vedeţi.“ Unii din semicredincioşi au stat deoparte şi nu au vrut să intre. Aşa cum ştiţi, pe aceştia îi avem şi azi. Ei au venit şi au spus: „Bătrânul acesta poate are dreptate, noi vom aştepta şi vom vedea încă câteva zile.“ Dimineaţa următoare, în loc de nori negri ieşise din nou soarele ca şi altădată. Noe intrase însă în corabie cu celelalte persoane credincioase. Noe s-a uitat prin geam şi a zis: „Încă nu se vede nici un nor.“ Cineva s-a apropiat de corabie şi a zis: „Ha, ha, ştiam că eşti unul din acei fricoşi. Văd că vă adunaţi în corabia aceasta.“ Dar Noe avea răbdare şi a zis: „Dacă nu se întâmplă azi atunci se va întâmpla mâine.“ Aşa este. De ce? Pentru că Dumnezeu a spus lucrul acesta! „Când ţi-a spus Dumnezeu lucrul acesta, Noe?“ „Acum 120 de ani, de aceea sunt acum aici.“ Şi noi aşteptăm ceva. Vedeţi, între timp am constatat că Domnul îngăduie ca şi Biserica să aştepte în vremea aceasta, dar totul se va împlini, să nu vă îngrijiţi de lucrul acesta. Domnul veghează asupra Cuvântului Său. De mulţi ani aţi aşteptat învierea morţilor. Ea va avea loc, să nu vă faceţi griji. Domnul a făgăduit învierea. Poate vă veţi odihni şi dumneavoastră puţin înainte de a avea loc, dar la vremea hotărâtă vă veţi trezi, veţi învia. EL a făgăduit-o şi se va împlini totul. Voi ştiţi ce numim noi odihnă după această viaţă. Ceea ce numim noi moarte este doar o odihnă sau somn scurt în Hristos. Moarte în Hristos nu există. Moartea şi viaţa nu convieţuiesc împreună. Noi ne vom odihni, iar din somnul acesta nu ne pot trezi prietenii noştri. EL este singurul care ne poate trezi. „EL va striga iar eu îi voi răspunde“, a zis Iov. Iov se odihneşte acum de 4000 de ani. Să nu vă faceţi griji, el va învia. El mai aşteaptă încă. 

Noe aştepta, a patra zi se apropia de sfârşit – nici urmă de ploaie. În ordine, totul se va împlini. Pot auzi cum vine soţia lui Noe spunând: „Eşti sigur dragul meu?“ „Să nu spui aşa ceva.“ El avea răbdare, pentru că avea răbdarea, avea şi putere. El avea cunoştinţă, ştia deci că Dumnezeu avea dreptate. El se putea înfrâna. El nu devenise nerăbdător şi nesigur, spunând: „Nu ştiu ce să mai spun. Am pierdut orice onoare.“ Nu, nu. El avea răbdare. Dumnezeu a făgăduit-o şi tot El va împlini lucrarea, este lucrarea Lui. Pot să văd cum a venit fiul lui şi spunea în timp ce-l mângâia pe tatăl său peste părul alb, ştiţi doar că el trecuse de 100 de ani: „Eu ştiu că eşti un patriarh bătrân. Eu te iubesc, tată, însă e posibil că tu te-ai înşelat puţin?“ „O, nu, nu!“ „Cum aşa?“ „Dumnezeu a spus.“ „Bine tată, acum şedem deja de 6 zile aici în corabia aceasta uscată. Aceasta este izolată pe dinăuntru şi pe dinafară cu smoală şi toţi anii aceştia am lucrat numai la asta, iar tu ai stat acolo şi ai predicat, ai îmbătrânit şi ai chelit astfel. Acum stai aici şi încerci să spui ceva, iar oamenii ne batjocoresc şi aruncă cu fructe stricate în corabie. Vezi ce-i de făcut acum.“ „Ai răbdare, fiule.“ „Eşti sigur?“ „Va ploua.“ Nora bătrânului Noe vine şi spune: „Tată, tu şti …“ „Va ploua.“ „Dar noi aşteptăm de atâţia ani, noi am pregătit totul, acum o săptămână ai spus că va ploua în curând. Acum stăm aici înăuntru, uşile toate sunt închise. Noi umblăm pe aici, soarele arde tot aşa de tare.“ „Dar va ploua!“ „Dar de unde ştii tu asta?“ „Dumnezeu a spus aşa.“ Acum dumneavoastră dacă aţi primit făgăduinţa lui Dumnezeu în felul acesta, atunci uniţi-o neapărat cu credinţa voastră. Dar dacă nu aţi primit-o în felul acesta, atunci să nu o uniţi. Nu va merge. Nu va da roade la nici o vindecare sau o altfel de lucrare. Materialul trebuie să se potrivească cu baza cu care va fi vulcanizată. Aşa este. Trebuie să uniţi răbdarea cu făgăduinţa lui Dumnezeu. Noe a crezut şi a avut răbdare 120 de ani cu Dumnezeu. 

Şi Moise a avut răbdare cu Dumnezeu. „Moise, Eu am auzit strigătul poporului Meu, am văzut necazurile lor. EU voi veni şi îi voi elibera. EU te voi trimite la ei.“

Între Moise şi Dumnezeu s-au lămurit lucrurile repede, iar Domnul îi arătase lui Moise strălucirea Sa. Apoi Moise a zis: „Acum mă duc.“ După ce văzuse o dată măreţia lui Dumnezeu, vedeţi, el avea credinţă. Domnul i-a zis: „Ce ai în mâna ta, Moise?“ El a zis: „Un toiag.“ Dumnezeu a zis: „Aruncă-l acolo!“ Toiagul se transformase într-un şarpe. Moise se speriase. Dumnezeu a zis: „Ridică-l,  Moise! Dacă fac din toiag un şarpe înseamnă că pot face şi din şarpe un toiag.“ Amin! Dacă Domnul ne-a dat viaţă naturală înseamnă că El îmi poate da şi viaţa duhovnicească! Dacă Dumnezeu îmi acordă prima naştere, înseamnă că mi-o poate da şi pe a doua. Amin! Dumnezeu poate să vindece trupul meu printr-o vindecare divină. EL poate să mă învieze spre lauda Sa în ziua învierii, chiar şi acum în timpul acesta ne-a demonstrat El lucrul acesta. 

„Eu pot să arunc acest toiag, şi va deveni şarpe; Eu pot să-l transform înapoi în toiag.“ „Prinde-l de coadă şi ridică-l!“ Moise s-a aplecat şi l-a luat – şi era un toiag. Atunci a început Moise să primească cunoştinţă despre Dumnezeu. „Ce s-a întâmplat cu mâna ta, Moise?“ „Nimic.“ „Atunci pune mâna în piept.“ „Bine, ce s-a întâmplat cu ea?“ era albă ca zăpada de lepră. „O, Doamne, mâna mea!“ „Pune mâna din nou în piept, Moise.“ El a pus din nou mâna care devenise din nou curată ca înainte. Moise a unit aceste fapte cu credinţa lui. Apoi a coborât în Egipt unde a avut loc prima confruntare. El a venit şi a spus: „Domnul Dumnezeu a spus: ,Lasă poporul Meu să plece, faraoane! Ar trebui să înţelegi că eu am venit ca un reprezentant al lui Dumnezeu. Tu trebuie să mă asculţi.‘“ Faraonul a zis: „Să ascult? Ştii tu cine sunt eu? Eu sunt faraon. Să ascult eu de un sclav?“ Moise a zis: „Dacă nu vei asculta, vei muri. Tu poţi să alegi una din acestea.“ De ce? El ştia despre ce vorbeşte. El avea o însărcinare. El fusese în prezenţa lui Dumnezeu care Îi vorbise. El avea acum credinţă. El ştia şi cunoştea misiunea sa. „Tu vrei să te ascult? Pleacă de aici.“ „Bine, dar am să-ţi arăt ceva.“ El a aruncat toiagul care se prefăcuse în şarpe. „Oh“, a zis faraonul, „asta-i o vrăjitorie ieftină. Veniţi aici Iane şi Iambre. Aruncaţi şi voi toiegele voastre.“ Ei le-au aruncat şi acestea au devenit şerpi. El a zis: „Acum bătrânule, tu vii aici la un egiptean, la faraonul egiptenilor cu câteva şiretlicuri ieftine.“ El credea că aici e vorba de şiretlicuri, de citirea gândurilor sau telepatie spirituală. „Tu vii aici, dar noi putem face acelaşi lucru.“ Ce se întâmplase cu Moise? El nu a zis: „O domnule faraon, îmi pare rău domnul meu. Eu vreau să fiu sclavul tău.“ Nu! El era tare. Amin! El a rămas pe loc. Dumnezeu vorbise, nu exista îndoială în inima lui. „Păstrează-ţi liniştea. Eu vreau să-ţi arăt ceva, Moise.“ Atunci când faceţi tot ce v-a poruncit Domnul, chiar dacă vi se pare ciudat, totuşi să rămâneţi liniştiţi. Să aveţi răbdare. Moise a zis: „Voi ştiţi, atunci când a fost pusă baza credinţei mele, eu am primit şi răbdarea necesară, astfel eu vreau să aştept şi să văd ce va face Dumnezeu.“ Moise a stat în faţa şerpilor care căutau să se înghită reciproc. Dar deodată, şarpele lui Moise înghiţise pe toţi ceilalţi. Moise avea răbdare. „Cei ce aşteaptă pe Domnul, îşi vor înnoi puterea. Ei se vor ridica cu aripile lor ca vulturii. Ei vor umbla fără să obosească.“ Aşteptaţi numai pe Domnul. Aveţi răbdare! Moise a scos cu răbdare poporul Israel din Egipt. În conflictul său cu faraon, Moise a aşteptat. Apoi s-a dus în pustiu. Este numai o călătorie de vreo trei sau patru zile, numai 40 de mile, acolo unde s-a dus el; şi a aşteptat 40 de ani. Răbdare cu toţi răzvrătiţii, răbdare, aşa e bine. 

Şi noi ar trebui să avem răbdare unii cu alţii. Câteodată suntem aşa de nerăbdători între noi. Eu cred că ar trebui să fim ca Moise. Moise avea răbdare cu poporul. Vedeţi, asta i-a determinat pe unii să nu fie de acord cu el. Dacă încercaţi să faceţi ceva – aşa cum am încercat şi eu, ca să transmit mesajul către Biserică din locul acesta şi să veghez asupra fiecărui mădular, până va ajunge fiecare la statura de om mare în Hristos, să ştiţi că asta este o lucrare grea. Eu am încercat să am răbdare în toţi aceşti 33 de ani, deşi unele femei îşi mai taie părul (este tot aceeaşi problemă). Eu am răbdare şi aştept. Eu trebuie să am răbdare. Dacă nu aveţi privirea în unele lucruri adânci, atunci să nu încercaţi să păşiţi înainte. Chiar în vremea când societatea rebelă s-a ridicat împotriva lui Moise, nemai având răbdare, chiar atunci  l-au făcut pe Moise să facă ceva fără răbdare. Dar când s-a întâmplat acest lucru, Dumnezeu s-a săturat de ei. EL a zis: „Desparte-te de ei, Moise! Vreau să distrug toată mulţimea aceasta şi să fac un început nou.“ Moise s-a aruncat în spărtură (breşă) şi a zis: „O, Doamne, să nu faci asta.“ De ce? Nerăbdarea cu poporul care se revoltase împotriva lui l-a determinat să procedeze astfel. Eu aş vrea să ştiu dacă am putea face şi noi astfel. Dacă nu puteţi, atunci să nu încercaţi să zidiţi la credinţa voastră, pentru că nu s-a schimbat încă nimic în viaţa voastră. În felul acesta se uneşte o însuşire cu fundaţia (credinţa) şi în felul acesta trebuie unită fiecare însuşire cu credinţa primită. Dacă nu veţi uni însuşirile acestea în mod corect, nu veţi ajunge niciodată la statura de om mare în Hristos, adică o locuinţă a Dumnezeului Celui Viu. Încă nu aveţi răbdare, răbdare între voi. 

Cei trei evrei au avut răbdare, sigur că da. Dumnezeu îi asigurase cu Cuvântul Său: „Să nu vă închinaţi înaintea zeilor.“ Dar ei au avut răbdare şi au aşteptat împlinirea făgăduinţei. Ei au zis: „Dumnezeul nostru este în stare de orice, noi nu vrem să ne închinăm statuilor sau tablourilor împăratului.“ Să ştiţi un lucru: Domnul va da iarăşi o răbdare în zilele de pe urmă. Viaţa aceasta, şi aşa nu înseamnă atât de mult. Dumnezeu va trezi din nou răbdarea iar atunci când vom fi puşi să ne închinăm în faţa unui tablou nu vom accepta aceasta. „Noi vom da cezarului ce este a cezarului“, dar dacă va fi cazul ca cezarul să lucreze împotriva lui Dumnezeu, atunci Domnul este pentru noi pe locul întâi, pentru că Dumnezeu a zis: „Să nu vă închinaţi acestui tablou“, şi noi nu vom face lucrul acesta. „Dumnezeul nostru este în stare să ne elibereze iar dacă nu va face lucrul acesta, noi totuşi nu ne vom închina tabloului.“ Împăratul a zis: „Na bine, acolo este un cuptor.“ „Bine“, a spus el, „eu cred că în noaptea asta va ploua tare şi va stinge focul“, dar totuşi nu s-a întâmplat. Dar ei au avut răbdare. Dimineaţa următoare, ei au fost aduşi în faţa judecăţii unde şedea Nebucadneţar; el a zis: „Acum băieţi, sunteţi dispuşi să mă recunoaşteţi ca împăratul vostru?“ „Sigur că da împărate, să ne trăieşti.“ „Atunci să vă închinaţi în faţa tabloului meu.“ „O, nu, aşa ceva nu.“ „Atunci trebuie să ardeţi. Voi sunteţi bărbaţi înţelepţi şi cuminţi. Voi sunteţi de mare ajutor acestei ţări, aţi fost o binecuvântare pentru noi. Voi nu puteţi înţelege că eu nu doresc lucrul acesta, dar eu am semnat un decret şi eu trebuie să respect semnătura şi sigiliul meu. Eu nu doresc ca voi să ardeţi acolo în cuptor. Oameni buni ce-i cu voi?“ „Noi ştim că totul se aude aşa de frumos, dar Dumnezeul nostru este în stare să ne elibereze.“ Ei au avut răbdare. S-au dus pe rampă; unul l-a privit pe celălalt în faţă: „E bine aşa? E bine. Noi am primit răbdare.“ Ei au înaintat un pas. Dumnezeu nu era acolo, doi paşi, - El nu era acolo, trei paşi, - patru paşi, cinci paşi; ei au mers până la mijlocul cuptorului. Ei au avut răbdare, şi totuşi El nu era acolo. Focul le-a ars legăturile, dar când au ajuns în fundul cuptorului, Domnul era în mijlocul lor. Ei au avut răbdare. 

Cu Daniel s-a întâmplat acelaşi lucru. Daniel a avut răbdare, el nu a vrut să cedeze. Ce făcea el? Deschidea geamul spre Ierusalim şi se ruga, pentru că aceasta era o cerinţă. El avea răbdare. El îl aştepta pe Domnul pentru că ştia că Dumnezeu este în stare să-şi respecte Cuvântul. Ei l-au aruncat în groapa cu lei şi au zis: „Bine, acum să te mănânce leii.“ El a zis: „În regulă.“ El avea răbdare. De ce? „Eu l-am aşteptat neîncetat pe Dumnezeu. Şi dacă trebuie să-L aştept mai mult de 1000 de ani, în zilele din urmă voi învia din nou. Acum am primit răbdare şi vreau să-L aştept.“ Apostolul Pavel avea răbdare. Sigur că da! Vedeţi ce trebuia să facă apostolul Pavel. Pentru că vorbim acum despre răbdare; cum a fost la oamenii de la Rusalii? Ei primiseră însărcinarea directă ca să aştepte, până vor primi putere de sus. Cât timp? Întrebarea nu este, cât va dura această aşteptare. Ei aveau răspunsul: „Aşteptaţi aici până …“ Ei s-au dus sus şi au zis: „În ordine, fraţilor, e posibil ca puterea Duhului Sfânt să vină în 15 minute peste noi, iar noi toţi vom putea începe slujba încredinţată.“ Dar primele 15 minute trecuseră – nu se întâmplase nimic. O zi trecu – nimic, două, trei, patru, cinci, şase, şapte zile – nimic. Unii din ei poate au zis: „Nu credeţi că am primit deja făgăduinţa?“ „Nu, nu.“ „E mai bine dacă veniţi afară, fraţilor.“ Şi satana a zis: „Voi ştiţi că aţi primit deja ceea ce doriţi. Mergeţi şi începeţi-vă slujba.“ „Nu, nu, noi nu am primit încă ceea ce dorim, pentru că El a spus, ce se va întâmpla în zilele de pe urmă.“  „Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului aceasta Domnul …" Asta este despre ceea ce am vorbit (Isa. 28, 11). EL a vorbit şi numai asta contează. Voi o veţi obţine, dacă sunteţi convinşi, că va veni. „Noi ştim că va veni, căci Tatăl nostru a promis-o.“ Ei au aşteptat nouă zile iar în a zecea zi ei au primit, pentru că au avut răbdare să aştepte. Acum, dacă aţi primit şi voi răbdare, după ce Dumnezeu v-a dat o făgăduinţă iar această făgăduinţă o găsiţi scrisă în Biblia voastră, şi credeţi că: „Asta-i pentru mine“, atunci aşteptaţi. Dacă răbdarea aceasta vă aparţine, atunci adăugaţi-o la credinţa voastră. Vedeţi cât de mult v-aţi urcat deja pe drumul acesta. Aşa este. La fel trece şi ceasul vieţii, tot înainte. În ordine, adăugaţi răbdarea aceasta credinţei primite, şi închipuiţi-vă pe El în faţa ochilor şi amintiţi-vă, că EL este Acela, care a dat făgăduinţa. Nu eu am dat făgăduinţa, nici predicatorul nostru (fratele Neville); nici un alt predicator care este aici; nici un preot sau papă, nici un om de pe pământul acesta. Dumnezeul nostru a dat făgăduinţa şi El este în stare să se ţină de Cuvântul dat. Bine. Dacă aţi primit credinţă şi ştiţi că Dumnezeu a făgăduit şi ziceţi: „Frate Branham, eu sunt bolnav, eu am nevoie de vindecare, mă simt foarte rău.“ Primiţi făgăduinţa! Acesta este darul, care v-a fost dat, dacă puteţi crede. „Bine“, ziceţi voi, „eu cred.“ Atunci uitaţi, căci totul s-a împlinit. Totul a trecut. Aveţi răbdare. Dacă nu aţi primit răbdare, atunci toată această clădire va începe să se sfărâme. Nerăbdarea, graba va strica totul. Dacă nu aţi primit răbdare şi nici o virtute de fapte bune ca să le adăugaţi la credinţa voastră (despre care spuneţi, că o posedaţi), atunci cel puţin nu adăugaţi nerăbdarea la credinţa voastră pentru că vă strică toată clădirea. La fel dacă nu aveţi credinţă şi vreţi să trăiţi doar prin fapte, la fel nu va ieşi nimic. Aşa vei spune tu: „Aşteaptă puţin. Se poate. Poate pe undeva totul este fals. Se poate ca Dumnezeu nici să nu fie Dumnezeu. Poate nici nu există Dumnezeu.“ Vedeţi, aşa veţi rupe lucrarea în jumătate. Dar dacă aţi primit credinţă adevărată, atunci uniţi aceasta cu fapte vrednice de credinţă, cunoştinţă adevărată împreună cu înfrânare şi răbdare. Astfel vă mişcaţi în direcţia cea bună (în sus). 

A şasea: adăugaţi evlavia. Evlavia trebuie adăugată. Ce înseamnă EVLAVIE? Eu am căutat în patru dicţionare şi nu am găsit însemnătatea acestui cuvânt. Apoi m-am dus la fratele Jefferies şi am căutat împreună într-un lexicon. Evlavios înseamnă a fi asemenea lui Dumnezeu. După ce aţi primit credinţă, fapte, cunoştinţă, răbdare sau înfrânare, atunci să fiţi asemenea lui Dumnezeu. Poate veţi spune: „Asta nu mai merge, frate Branham.“ Ba da, merge şi asta. Lăsaţi-mă să vă citesc unele texte biblice. O clipă vă rog. De exemplu Matei 5, 48. Noi vom lua textul acesta şi vom vedea ce ne spune şi dacă ni se cere ca să fim asemenea lui Dumnezeu. Voi ştiţi că Biblia ne spune: „Voi sunteţi dumnezei.“ Isus a spus asta. De ce? Toate lucrurile care sunt în Dumnezeu, sunt şi în voi. Matei 5, 48. „De aceea să fiţi evlavioşi“. (Ce este evlavios)? La fel cum este şi Tatăl nostru în ceruri. Mai întâi trebuie să urcaţi drumul ca să puteţi deveni desăvârşiţi. Toate aceste lucruri trebuie mai întâi să le uniţi cu credinţa primită. Numai după aceea vom urca mai sus. EL vă roagă acum ca să fiţi desăvârşiţi – asta înseamnă a fi evlavios – a fi asemenea lui Dumnezeu; fii şi fiice a lui Dumnezeu. Aşa este. Cât de multe se pot spune la subiectul acesta. Vrem să ne îndreptăm spre textul biblic din Efeseni cap. 4 ca să vedem ce ne spune scrisoarea către Efeseni despre tema aceasta. Să cităm deci Efeseni 4, 11-12: „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci.“ (Amintiţi-vă seara de ieri: nu încercaţi să luaţi slujba aproapelui). „Pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători pentru  desăvârşirea sfinţilor.“ (Şi voi o citiţi tot aşa? Care desăvârşire este aici amintită? A sfinţilor. Cine sunt sfinţii? Cei preasfinţiţi). Acei care au început bine de jos, „În vederea lucrării de slujire“ (slujire lui Isus Hristos). „Pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge cu toţii la unirea credinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.“ 

Desăvârşiţi! Primiţi evlavia. La credinţa primită trebuie să adăugaţi evlavia. Vedeţi, va trebui să începeţi de jos; cu fapte, cunoştinţă, apoi înfrânare, răbdare, iar acum aţi ajuns la evlavie. Timpul acesta aproape s-a sfârşit pentru serviciul acesta, dar cred că ştiţi acum ce înseamnă EVLAVIE. Voi cântaţi cântecul: 

„Să fim ca Isus

Să fim ca Isus 

Pe pământ doresc să fiu ca El

În toată călătoria pe pământ

De pe pământ până-n veşnicie

Rog numai un lucru, să fiu ca El.“

Aceasta înseamnă evlavie: când L-au lovit pe un obraz, El a ţinut şi partea cealaltă. Când L-au batjocorit, El nu a răspuns şi nu i-a certat. Vedeţi, asta înseamnă să fi divin (sfânt). EL se gândea numai la poziţia care trebuia s-o ocupe. „Eu vreau să fac numai voia Tatălui Meu.“ Aşa a spus Fiul lui Dumnezeu. După ce urcăm toate aceste trepte, treaptă după treaptă, pe urmă ajungem la statura de om mare în Hristos; un fiu a lui Dumnezeu. Creşterea aceasta trebuie s-o faceţi astfel, urcând treaptă după treaptă, iar ţinta nu o veţi ajunge numai dacă aţi perindat tot urcuşul acesta. Amintiţi-vă de cioara cu pene de porumbel. Să nu uitaţi. Să nu încercaţi să adăugaţi astfel de lucruri la credinţa voastră până nu v-aţi născut din nou, altfel nu veţi reuşi. Singuri nu veţi reuşi niciodată să faceţi ceva. Veţi încerca multe variante, dar toate se vor strica. Dar dacă într-adevăr v-aţi născut din nou, veţi deveni fără nici o întârziere un porumbel, şi nu va trebui să adăugaţi nimic.  Totul vi se adaugă.  În ordine? Deci noi vrem să ajungem la desăvârşire. 

A şaptea, lăsaţi-ne să adăugăm dragostea frăţească. Asta e bine. Dacă aţi primit această dragoste, atunci puneţi-vă în locul fratelui dumneavoastră. Poate veţi spune: „Fratele a păcătuit împotriva mea.“ Petru a întrebat: „Să-l iert de şapte ori pe zi?“ Domnul Isus a zis: „De şaptezeci ori şapte.“ Vedeţi, asta se numeşte dragoste frăţească. Acum dacă un frate este într-o stare mai critică, voi să nu fiţi nerăbdători cu el, nu, în orice caz fiţi bun cu el. Nu demult mi-a spus cineva: „Cum poţi crede aceste lucruri în felul acesta şi totuşi să te duci la sectele acestea să le vesteşti Evanghelia?“ Trebuie să ai dragoste frăţească, răbdare cu ei, înfrânare, cunoştinţă ca să înţelegem ce cred ei şi cum să ne apropiem de ei. Asta e. Virtutea care este în tine face ca Cuvântul care iese din tine să fie cu milă, cu răbdare şi încredere în Dumnezeu, că într-o zi îi va scoate şi pe ei la liman. 

Apoi urmează treapta cea mai importantă. Aceasta se numeşte milă (dragoste faţă de aproapele tău), asta înseamnă dragoste. Dragostea este piatra de încheiere. Vă rog să se facă de cunoscut pe benzi şi oriunde, că ce voi zice nu este ca învăţătură. Dar vreau cu ajutorul lui Dumnezeu să vă arăt că, atunci când Dumnezeu a scris prima Biblie, a fost în cercul animalelor în cer. EL începe cu o fecioară şi sfârşeşte cu Leo, „Leul." Şi dacă citiţi în a 6-a şi a 7-a Pecete, veţi găsi, că atunci când s-au deschis celelalte peceţi, cercul animalelor avea semnul racului, cel care a crucificat peştele. Acesta este timpul racului, în care trăim. Şi următoarea care deschide Pecetea, descoperă leul – aceasta este a doua venire a lui Isus Hristos. EL a venit de prima dată printr-o fecioară. A doua oară va veni ca: „Leu“. Eu nu ştiu dacă vom mai avea timp în dimineaţa aceasta, să vă arăt, că aceste urme se găsesc în piramide – a 2-a Biblie care a scris-o Dumnezeu. EL a scris-o şi a pus-o într-o piramidă. Şi a treia (Dumnezeu este desăvârşit în trei), s-a făcut El Însuşi Cuvântul. Amintiţi-vă vă rog (cred că mulţi dintre voi au fost soldaţi în Egipt) piramida nu are încă piatra de încheiere. Încă niciodată n-a avut piatră de încheiere. 

Noi avem în ţara noastră dolari. Dacă vă uitaţi la bancnotele acestea, veţi constata că pe partea dreaptă se află un vultur cu steagul american. Acolo scrie: „Pecetea Statelor Unite.“ Pe partea cealaltă vedem o piramidă cu o piatră mare de încheiere în care observăm un ochi de om; de partea asta scrie: „Pecetea cea mare.“ Dacă naţiunea aceasta este mare, atunci de ce Pecetea cea mare nu este pecetea naţiunii?  Dumnezeu a rânduit astfel ca ei să mărturisească despre lucrarea aceasta oriunde. Într-o zi am vorbit cu un medic şi el mi-a expus părerea lui despre vindecarea divină. Noi stăteam pe stradă. El a zis: „Domnule Branham, tu îi încurci numai pe oameni. Nu există vindecare decât prin medicină.“ Din întâmplare m-am întors şi am văzut un semn pe maşina lui (salvarea), adică un şarpe pe un toiag (ca şi la farmacii). Am zis: „Atunci de ce nu îndepărtaţi semnul acela de pe maşina dumneavoastră, pentru că semnul acela dovedeşte că Dumnezeu este Medicul şi Salvatorul omenirii.“ Orice medic bun crede lucrul acesta. Şarpele pe stâlp – Moise a ridicat şarpele în pustie şi a zis: „Priviţi spre Domnul care vă vindecă orice boală“, iar ei priveau spre şarpele acesta şi au fost vindecaţi. Totuşi cei mai mulţi medici vorbesc împotriva vindecărilor divine dar însuşi semnul lor vorbeşte împotriva concepţiei lor! Naţiunea noastră spune că acum nu mai există aceste lucruri şi batjocoresc lucrarea lui Dumnezeu, dar banii lor mărturisesc că pecetea aparţine întregului univers a lui Dumnezeu. Aţi văzut ochiul acela care priveşte de sus de pe bancnota de dolar? Aceasta este Pecetea cea Mare! Piatra de încheiere nu a fost aşezată încă pe piramidă. Piatra este deasupra piramidei. Ei nu au înţeles lucrarea. De ce? Piatra de încheiere a fost respinsă, Capul principal – Hristos. Şi totuşi într-o zi se va întâmpla. Dacă veţi construi această locuinţă, acest trup; vedeţi că începe cu credinţa ca fundament, apoi vine fapta, cunoştinţa, înfrânare, răbdare, evlavie, dragoste de fraţi. Ce se întâmplă? Veţi aştepta Piatra de încheiere care se numeşte dragoste, pentru că Dumnezeu este dragoste, El veghează peste toate, El este puterea în toate aceste virtuţi. Exact asta este El. Vedeţi, eu v-am amintit toate aceste lucruri, dar acum se apropie adierea Lui în valuri spre noi. Ce este? Este Duhul Sfânt care coboară în mijlocul nostru. Duhul lui Hristos. Duhul Sfânt sudează această lucrare. Ce lucrare se face, ce se construieşte? O Biserică desăvârşită pe care se va aşeza Piatra de încheiere! Totul a fost prezentat în cele şapte biserici prin cei şapte trimişi. Totul a început cu mult timp în urmă.  Unde a fost înfiinţată Biserica? Când a fost întărită Biserica de Rusalii? Prin apostolul Pavel. Steaua Bisericii Efes a fost Pavel. A doua Biserică era Smirna, căreia i-a fost rânduită fapta prin credinţă. Ireneu era omul care ţinea sus Evanghelia predicată de apostolul Pavel în vremea lui. Următoarea epocă este Pergam. Martin era omul trimis de Dumnezeu, apărător hotărât al Cuvântului scris. Pavel, Ireneu, Martin şi apoi în Tiatira a fost Columb, trimisul Domnului. Amintiţi-vă, chiar de aici am început. După Columb când începuse inchiziţia epocii întunecoase, a urmat Sardes, asta înseamnă moartea. Luther era mesagerul. Aleluia! Ce a urmat? După Sardes cu Luther a urmat Filadelfia, evlavia şi sfinţirea. Wesley predica sfinţirea. „Voi trăiţi prin credinţă“, spunea Luther. Wesley însă a învăţat sfinţirea. În epoca Laodicea a apărut şi dragostea frăţească. Noi credem mesajul despre venirea lui Ilie care va pregăti Biserica pentru venirea Domnului Isus Hristos. Aşa este. Şapte epoci – şapte trepte. Dumnezeu construieşte Biserica Sa ca pe o persoană individuală, o personalitate care Îi seamănă. Strălucirea şi puterea lui Dumnezeu vine şi ne sudează împreună. De aceea au rămas lutheranii în urma penticostalilor, la fel şi urmaşii lui Wesley. Ei nu au înţeles la vremea lor mersul lucrării. Vedeţi,  ei trăiau numai în curtea din afara templului. În felul acesta e posibil ca unii oameni să ajungă la o înălţime oarecare, iar apoi să cadă din nou. Dar există o categorie autentică de material bun, din care se construieşte această clădire. „EU vreau să restitui“, zice Domnul! 

Vă aduceţi aminte de predica: „Mireasa ca pom“? Din pomul acesta au crescut şi crengi confesionale, dar El le taie jos. Au apărut alte crengi, dar şi acestea erau tot crengi denominaţionale. EL le-a tăiat şi pe acestea. Dar totuşi sămânţa acestui pom a crescut mai departe.  În timpul serii va fi lumină. Asta va fi când va veni Hristos, adică Duhul Sfânt. Domnul Isus va veni şi se va aşeza în fruntea Bisericii, atunci El va trezi această Biserică care formează trupul Său. Acolo este trupul, aşa cum Dumnezeu aşteaptă ca fiecare din noi să crească în credinţă, la fel aduce El şi Biserica Sa la creştere, iar Biserica din toate secolele formează la un loc marea Biserică. Vedeţi, El nu a cerut de la aceşti bărbaţi niciodată acelaşi lucru pe care-l aveau predecesorii lor în sarcină. EL nu cerea ceea ce era deja înfăptuit. EL ajută Biserica la creşterea ei la fel cum ajută pe fiecare în parte. Apostolul Petru pomeneşte aici mai întâi şapte însuşiri sfinte: credinţă, fapte cu putere, cunoştinţă, înfrânare, răbdare, sfinţire, dragoste frăţească apoi dragostea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Hristos vine peste voi prin Duhul Sfânt. EL vă botează cu Duhul Său iar însuşirile acestea vor fi pecetluite în voi pentru că Dumnezeu trăieşte în acest templu, numit Templul cel Viu al Dumnezeului celui Viu. Atunci când un om posedă aceste însuşiri, Duhul Sfânt va veni şi va locui în El. Voi puteţi vorbi în limbi sau să practicaţi vreun dar, care vi-l dă Dumnezeu. Puteţi întreprinde orice, dar dacă aceste însuşiri nu sunt ancorate în voi, înseamnă că sunteţi încă departe de fundamentul credinţei adevărate. Dar dacă aceste însuşiri vor creşte în voi şi le adăugaţi la fundamentul credinţei voastre, atunci veţi fi un tablou viu. Veţi fi o oglindire vie, mişcătoare. Voi ştiţi că păgânii se închină înaintea zeilor – statuete (dumnezei închipuiţi), iar în  închipuirea lor ei cred că aceşti zei vor răspunde. Aşa ceva este păgânism. Asta o face biserica catolică. Ei se închină la tot felul de sfinţi şi la alte lucruri posibile. Ei au atâtea lucruri diferite; ei se închină şi cred într-adevăr că acest drum închipuit este cel corect. Aceasta să fie o oglindire a Dumnezeului Celui Viu? Dar dacă noi nu ne închinăm într-o formă preînchipuită înaintea Dumnezeului  celui Viu, ci avem o credinţă vie, fapte demne, cunoştinţă vie, răbdare şi sfinţenie, dragoste curată, atunci Dumnezeu va crea un om viu, o oglindire vie, statura şi măsura de om mare în Hristos. Ce face acest om viu? El va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi Isus. El merge pe acelaşi drum pe care a mers El, el va face aceleaşi lucrări pentru că nu se află într-o formă de închinare preînchipuită! El este o realitate care va fi confirmată. Ştiţi ce vreau să spun? Priviţi la aceste virtuţi sfinte, la acest material de construcţie care este un tip înspre trimişii şi epocile Bisericii. În zilele acestea vom cerceta aceste  virtuţi şi vom medita asupra lor şi ce este în legătură cu ele. Vedeţi că totul se potriveşte atât de bine? Sigur că da. Este minunat să priveşti împlinirea acestora. Deci, aceasta este casa în care locuieşte Dumnezeu, nu o clădire cu un clopot mare în vârful unui turn, ci „un trup Mi-ai pregătit.“ Un trup în care poate locui Dumnezeu, prin care poate lucra Domnul, prin care poate vedea, să vorbească, să lucreze. Amin! Unelte vii ale Domnului. Dumnezeu umblă pe două picioare printre voi. Slavă Domnului! „Calea celor sfinţi este determinată de însuşi Domnul.“ Dumnezeu locuieşte în voi, „pentru că voi veţi deveni scrisori scrise şi citite de toţi oamenii.“ Iar dacă viaţa care este în Hristos va locui în voi, atunci veţi purta în voi viaţa pe care o avea Hristos în Sine. Aşa este, cum am tot spus: luaţi şi transferaţi viaţa unui piersic într-un măr, piersicul nu ar mai rodi piersici, ci mere. Sigur va avea mere. Este indiferent cum arată ramurile, el a primit viaţa din piersic. Voi luaţi viaţa dintr-un măr, o luaţi toată afară şi printr-o „transferare de sucuri“, lăsaţi să treacă de la piersic la măr. Ce se întâmplă? El nu va mai rodi niciodată mere. Dacă va trece viaţa din piersic în măr, atunci nu va mai rodi mere. El va rodi piersici, deoarece are viaţa aceasta. Dacă ne privim pe noi înşine atunci nu vedem nimic decât o „roadă sălbatică“, un nevrednic, nu e nimic în noi, eram morţi toţi în păcatele şi greşelile noastre. Noi suntem toţi în starea aceasta, dar dacă ne aplecăm şi ne predăm înaintea Cuvântului, atunci Domnul poate transfera viaţa în noi, în Numele Domnului Isus Hristos (pentru că nu s-a dat omenirii nici un alt nume sub cer prin care poate fi mântuită), iar viaţa lui Hristos va fi transferată în noi; atunci avem acel fel de credinţă, credinţă pe care o avea şi Hristos. Credinţa Domnului Isus nu s-a bazat pe dogmele fariseilor sau a saducheilor, nici pe prescripţii a spălării diferitelor vase sau spălături. Baza Lui era Cuvântul lui Dumnezeu. Asta era, pentru că Hristos era Cuvântul, iar Cuvântul se făcuse trup omenesc. Dacă reuşim să obţinem acest transfer prin puterea Lui în aşa fel încât părerea noastră dispare, atunci credinţa noastră devine o credinţă adevărată. Aleluia! Viaţa lui Isus transferată în noi ne face să fim nişte creaturi divine, o locuinţă în care Duhul Sfânt poate trimite razele Sale de binecuvântare şi noi suntem o reflectare a vieţii lui Hristos. Isus a zis: „Voi Mă condamnaţi pentru că am zis: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Nu e scris în legea voastră: voi sunteţi dumnezei? Nu spune asta legea voastră?“ Aşa s-a întâmplat cu Moise sau cu Ilie sau cu ceilalţi prooroci, care stăteau atât de aproape de Dumnezeu, încât Dumnezeu se putea transfera în ei, iar atunci când vorbeau, nu vorbeau ei, ci Dumnezeu. EL spunea: „Nu te teme ce vei vorbi, pentru că nu tu eşti acela care vorbeşti, ci Tatăl care locuieşte în tine, El vorbeşte.“ Cuvântul proorocului nu este de la omul care vorbeşte, pentru că acesta a murit pentru lume. Dacă moare un om, nu mai este viaţă în el. Voi îl îmbălsămaţi. Problema este, că foarte mulţi oameni nu au fost niciodată îmbălsămaţi. Dacă luaţi sângele dintr-un om, atunci el este mort. Unica soluţie este să introduceţi alt sânge în el, şi atunci poate îşi revine iarăşi. Aşa putem şi noi să scoatem sângele acesta din noi, şi apoi să introducem sângele lui Isus Hristos. Aceasta ne dă nouă CREDINŢA lui Isus Hristos; FAPTELE (puterea) lui Isus Hristos; CUNOŞTINŢA lui Isus Hristos; ÎNFRÂNAREA lui Isus Hristos; RĂBDAREA lui Isus Hristos; EVLAVIA lui Isus Hristos; DRAGOSTEA DE FRAŢI a lui Isus Hristos; şi DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU care este Isus Hristos! EL este Capul care vă supraveghează! Picioarele voastre stau pe fundamentul credinţei! Amin! Şi supravegheaţi de Cap! Asta este. Aceasta este STATURA DE OM MARE ÎN HRISTOS – dacă omul posedă aceste virtuţi. 

Dumnezeu prezintă Biserica Sa ca pe o mireasă – o fecioară – aici. Şi aşa cum a adus pe fiecare ca şi pe fiul Său în această Mireasă, aşa a călăuzit El Biserica Sa prin toate epocile, până când această Biserică va deveni desăvârşită, care este oglindirea Lui. Picioarele mele se mişcă. De ce? Pentru că mintea mea doreşte lucrul acesta. Mâna mea nu se poate mişca, pentru că piciorul meu trebuie să se mişte. Luther nu putea să facă lucrările pe care le facem noi acum; şi nici metodiştii nu erau în stare, ei aveau o altă sarcină. Vedeţi, picioarele se mişcă la dorinţa capului. Capul nu va zice niciodată: „Picioarelor; acum trebuie să deveniţi mâini. Urechilor; voi trebuie să deveniţi ochi.“ În fiecare epocă, Dumnezeu a aşezat aceste lucruri în Biserica Sa formând pe fiecare fiinţă în aşa fel încât fiecare trebuia să posede aceste însuşiri. Când această „fiinţă“ va fi desăvârşită, atunci Biserica va fi gata pentru răpire. Atunci această „fiinţă“ devine slujitor a lui Dumnezeu în Biserica Domnului, care va fi gata de răpire. Slavă lui Dumnezeu! Vedeţi ce vreau să spun? Aceasta este lucrarea Lui. 

Apostolul Pavel s-a ridicat şi a aşezat fundamentul. Ireneu a zidit mai departe, mesagerul următor la fel, etc, până acum în epoca de sfârşit. Dar era tot acelaşi Duh. Acelaşi Duh care locuieşte în mine şi spune: „Mână, întinde-te după această prăjitură“, poată să spună şi: „Piciorule, fă un pas.“ Vedeţi ce vreau să spun? Întreaga ta fiinţă va fi dominată şi supravegheată de acest Duh, dar nu veţi putea fi supravegheaţi de El înainte ca să posede cineva aceste însuşiri. Aţi auzit vreodată exprimarea? Acordaţi-mi atenţia voastră: Un lanţ este atât de tare cât este zala ei cea mai slabă. Este corect? Indiferent cât este de tare lanţul, dacă are o zală mai slabă, acesta este locul, unde se va rupe. Dacă voi aţi obţinut aceasta şi cealaltă nu, tocmai acolo se va rupe. Vedeţi voi? Voi nu puteţi să mai adăugaţi ceva, dacă nu aţi primit pe prima ca bază. Dacă vă predaţi Domnului cu toată fiinţa voastră, atunci va curge Duhul Domnului în aceste însuşiri. Atunci sunteţi un templu viu. Oamenii vă vor privi şi vor spune: „Acesta este un om plin de cunoştinţa Domnului, de credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, plin de înfrânare, răbdare, de milă, de dragoste frăţească, de dragostea Duhului Sfânt care locuieşte printre noi.“ Ce suntem atunci? Oameni spre care privesc necredincioşii şi spun: „Acesta este un creştin. Acesta este un bărbat (sau o femeie) care ştie despre ce vorbeşte. Noi nu am mai văzut un astfel de om bun, milos, răbdător şi cuminte.“ Voi sunteţi pecetluiţi. Pecetea se vede din ambele părţi. Indiferent dacă veniţi sau dacă plecaţi, se vede aceeaşi pecete. Vedeţi? Dacă un bărbat sau o femeie posedă aceasta, atunci vine piatra de încheiere şi îl pecetluieşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, acesta este Duhul lui Dumnezeu. Cuvântul se confirmă singur în fiecare din purtătorii Săi, care devin din pietre vii, un templu viu al Celui Prea Înalt, un exemplu viu al creştinismului. Aceşti oameni sunt ceea ce era Isus Hristos pentru că viaţa Lui există în ei; şi trăiesc pentru Hristos şi viaţa lor proprie este moartă, ei trăiesc ascunşi în Hristos pentru Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Aşa este. Voi vă consideraţi morţi. Atunci sunteţi născuţi din El. Credinţă, fapte şi celelalte însuşiri vi se dau pe deasupra până când veţi fi un exemplar viu pentru Hristos. Nu este minunat? Tot astfel a rânduit Dumnezeu şi cele şapte epoci ale Bisericii, pentru a ne arăta cele şapte trepte prin care zideşte pe ai Săi în chipul asemănător Lui. EL a creat o Biserică desăvârşită după chipul Său, iar la înviere acest chip desăvârşit va fi luat pentru a trăi în veci împreună cu El, pentru că ei sunt Mireasa. Este valabil pentru fiecare epocă. Se cercetează mai mult. Amintiţi-vă de cele scrise evreilor de apostolul Pavel în cap. 11. Să mai citim ceva înainte de încheiere. Poate vă veţi mira de textul acesta care îl voi citi. Eu citesc Evrei 11 şi încep cu vers. 32:

„Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar mai ajunge vremea dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci! Prin credinţă au cucerit ei împăraţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gura leilor, au atins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi, unii ca să dobândească o înviere mai bună n-au vrut să primească izbăvirea  care li se dădea, şi au fost chinuiţi. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului … Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi."

Aţi înţeles? Aceşti oameni care şi-au dat viaţa, s-au încrezut, ei ne aşteaptă. De aceea trebuie să ajungă această Biserică la desăvârşire, pentru ca învierea să poată avea loc. Fiecare aşteaptă până când Biserica Domnului va ajunge la desăvârşire. Dar până la venirea Domnului Isus Hristos, Biserica va scădea la număr devenind o minoritate neînsemnată. Este mult mai aspru, decât v-am spus eu, dar eu vreau să vă descriu, să fie ca o înţepătură de ac care vă aduce la ascultare. Biserica va ajunge la un punct culminant până când ea va deveni o minoritate pentru a putea îndeplini slujba, care i-a fost încredinţată. Atunci când va reveni piatra de încheiere, totul va fi în aşa fel pregătit, ca la o piramidă pământească. Nu este doar o căciulă care se îndoaie la vârf. Ea are o îndoitură prin care se scurg apele. Când va veni piatra de încheiere, atunci Biserica va fi perfectă. Toate pietrele din această clădire sunt bine încheiate încât nici o lamă nu poate fi introdusă între ele. O greutate de multe tone este clădită una peste alta. Nimeni nu ştie cum au fost clădite, dar clădirea există. Atunci când va reveni piatra de încheiere, piramida, trupul lui Hristos va fi pregătit; nu cunoştinţe, învăţături, sau altceva, ci va trebui să fie aşa de asemănător lui Hristos, ca El şi slujba aceasta să se potrivească perfect. Atunci va veni răpirea şi plecarea acasă.

Vedeţi, mai trăim acum în epoca Laodicea, în care Biserica va ajunge în starea cea mai josnică. Biblia ne spune că aceasta este singura epocă, în care Domnul se află în afara Bisericii. EL bate la uşă şi încearcă să reintre în locuinţa Sa.

Dogmele şi doctrinele L-au scos afară din propria Sa Biserică. „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi lua cina cu el şi el cu mine.“ EL stă în această epocă, iar ei Îl împing, până Îl scot afară. Ei nu vor să mai aibe de lucru cu El. Voi vedeţi încotro ne îndreptăm. Chiar acum la sfârşitul epocii Laodicea, totul a devenit atât de formal, încât toate aceste curente religioase, şi catolicismul (care s-a întărit foarte mult) merge împreună şi se va uni într-o mare biserică, într-o federaţie a bisericilor. Ei sunt toţi la fel ca şi catolicismul. Ei mai au o problemă, cu care trebuie să mai cadă de acord, aceasta este felul serbării cinei. Unica deosebire, care îi opreşte pe catolici şi pe protestanţi să se unească, este ordinea cinei. Biserica catolică spune: „Acesta este trupul meu.“ Şi biserica evanghelică spune: „Asta înseamnă trupul meu.“ Catolicii au format din aceasta o liturghie. În timpul liturghiei, ei iau cina şi speră, ca Domnul să-i ierte. Protestanţii întâmpină iertarea prin credinţă şi mulţumesc lui Dumnezeu la cină, că ei au primit iertarea. Protestanţii spun: „Nouă ne-a fost iertat“, catolicii spun: „Noi sperăm iertarea.“ Aceasta este deosebirea dintre liturghie şi cină. Ei o numesc liturghie, noi o numim cină. La liturghie se speră iertarea. La cină noi ştim, că iertarea ne-a fost dată şi Îi mulţumim Lui. Aceasta este singura problemă care îi mai opreşte să se unească. Dar se va întâmpla şi aceasta. Oh, cât de frumos apare. Vor ajunge la unire. De ce? Biblia ne spune, că ei îşi vor pune puterea la dispoziţie, pentru a colabora împreună (Apocalipsa 17, 15-18). Exact aşa cum spune Biblia, că o vor face, se va întâmpla, chiar săptămâna asta este programat să se facă ceva. Eu nu am nimic împotriva catolicilor sau împotriva protestanţilor. Voi, metodişti şi baptişti sau penticostali, după ce vor fi intrate bisericile voastre în această federaţie a bisericilor, dacă vor construi arhiva cea mare a „Federaţiei Bisericilor“ acolo la New-York, una asemănătoare cu cea de la „Naţiunile Unite“ sau alte federaţii, atunci ei vor încerca să unească mai întâi pe toţi protestanţii. Catolicii sunt înţelepţi în această privinţă, şi acum acest papă încearcă într-o formă evlavioasă, unirea crezului catolic cu crezurile protestante, exact aşa cum este scris în Biblie. Asta este. Iar protestanţii vor cădea în cursa lor. Ei primesc liniile directoare, ei primesc momeala. De ce? Pentru că ei nu posedă aceste însuşiri sfinte. Cunoştinţă despre Cuvânt care este Adevărul; răbdare, „Cei ce aşteaptă pe Domnul nu vor fi daţi de ruşine.“ Vedeţi voi, ce vreau să spun? Aşa cum a spus acum câteva zile un predicator metodist, când a vorbit despre această temă – şi fiecare ştie, prin ce a fost inspirată aceasta – şi au încercat să introducă în şcoli sau biserici, o rugăciune anume care trebuia spusă. Părinţii nu au fost de acord, ca la şcoală să fie zisă această rugăciune. Acest predicator metodist, era un om deştept. El s-a ridicat şi a spus: „Aceasta este pe dos. Este împotriva concepţiei noastre.“ El ştia cum să se comporte. El a spus: „În biserica noastră metodistă, mulţi oameni vorbesc despre scandalul de la Holywood, şi 95 % dintre voi se uită totuşi la aceasta.“ Care este problema? Ei au lăsat una sau cealaltă dintre aceste virtuţi. – Cu câteva zile în urmă am vorbit aici în această încăpere cu unul dintre birocraţii bisericii celei mai mari acolo în Falls-City (şi vedeţi că epoca metodiştilor este cea mai aproape de a noastră, epoca penticostalilor). Acesta şede aici în dimineaţa aceasta. El este un lucrător şi a făcut planul pentru clădirea noastră. El aparţine de biserica metodistă din strada principală, unde fratele Lum este predicator. Acest birocrat a spus: „În St. Louis, Missouri, s-a făcut un sondaj într-o biserică metodistă (de trei sau patru luni) şi s-a aflat că aproximativ 70 % din membrii acestei biserici fumează, iar 68 % beau băuturi alcoolice.“ – Un metodist! Cea mai uluitoare problemă este că, atunci când s-a făcut sondajul, şi s-a comparat procentajul dintre femei şi bărbaţi, femeile erau cu 70 % şi bărbaţii cu aproximativ 50 %. Sunt mai multe femei care fumează şi beau, decât bărbaţi. 

Acum, ce ne spune Biblia despre femeile cu pantaloni scurţi, care îşi taie părul sau ceva asemănător. Aceste lucruri nu sunt în voia lui Dumnezeu, mai ales dacă sunt practicate de femei care mărturisesc sfinţenia, să joace cărţi, sau alte lucruri, clevetiri, batjocuri, şi nu sunt în stare să-şi ţină limba în frâu, ci povestesc şi clevetesc peste tot. Şi ce fac bărbaţii lor? Ei participă la fel la jocul de cărţi, la golf, umblă pe jumătate dezbrăcaţi, cu haine dezgustătoare, iar anumite femei se plimbă cu ei. Nu este de mirare, că l-au învinuit pe acest predicator din închisori, cu ceva murdar. Eu nu cred că acest om a fost de vină. Ce a făcut el? Eu am uitat numele lui. Totuşi, acum îmi amintesc de el: Dan Gilbert, predicator în închisori. Un bărbat s-a furişat la el acum câteva luni şi l-a ucis, iar acum nevasta ucigaşului urmează să nască un copil. Desigur, Dan este mort; ei nu mai pot să facă analizele sângelui la copil. Ea a spus, că este însărcinată de Dan şi că ar fi copilul lui Dan. Eu cred asta tot atât de puţin, cum cred că o cioară are pene de porumbel. Eu cred că este o minciună. Eu cred că, Dan Gilbert a fost un om a lui Dumnezeu. Eu cred că asta a fost o invenţie a Satanei. Este asemănător ca şi atunci când au încercat să scoată rugăciunea din şcoli. Reverendul acela metodist a fost destul de înţelept ca să prevină aceasta, dar după toate acestea este ascuns cu totul altceva. Aşa este.                                                                                           

Este asemănător ca şi cu separarea raselor în sud. Eu cred că omul trebuie să fie liber. Naţiunea aceasta pledează pentru libertate. Eu nu pledez pentru domnul Kennedy, ca să trimită trupe în sud, eu sunt neutru: eu nu sunt republican şi nici democrat, eu sunt creştin. Dar eu nu cred în despărţirea raselor. Eu nu cred, ca oamenii de culoare să-şi vândă libertatea pentru nebunia aceasta. Sângele lui Abraham Lincoln i-a eliberat pe aceşti oameni, pentru că acesta era un om sincer. Eu cred, că voi trebuie să ţineţi cu partidul pe care îl votaţi. Dar eu vă spun, că bărbatul acesta nu a fost în postul acesta pentru că avea şcoală; acest bărbat a fost un cetăţean al ţării. El a fost un american. Asta înseamnă libertate pentru toţi. Culoarea nu trebuie să facă deosebirea. Dumnezeu a spus: „De la un singur om, de la un singur sânge sunt toate naţiunile.“ Noi suntem toţi una. Şi totuşi acest bărbat a fost un soldat, un luptător. El a pledat pentru ceea ce era drept. El a avut un drept să meargă la şcoală. Este adevărat, şi au existat atâtea şcoli la care a avut dreptul să înveţe. Aceasta este problema. Dacă puteţi să vedeţi în spatele acestor lucruri, astăzi este învăţătura inversă a denominaţiunilor, care inspiră aceasta. De ce? Ei reuşesc, ca voturile republicanilor să treacă la democraţi, prin care dreptul naţional la viaţă al negrilor, se pierde. Duhul Sfânt nu inspiră o astfel de lucrare. Cei ce posedă cunoştinţă şi înţelepciune, văd şi cunosc situaţia. Este de parcă Biserica din epoca aceasta se vinde singură. Nu vedeţi, ce se va întâmpla? Eu nu sunt îngrijorat că aceasta se înregistrează. Eu v-o spun acum. Care este problema? Mama mea spunea: „Dă Satanei, ce îi eşti dator.“ A fost un bărbat, Castro, care a făcut numai un singur lucru bun. Capitaliştii aveau toţi dolarii şi actele de valoare, o acoperire în aur, imediat după unirea Statelor. Ce a făcut el? El a cumpărat toate obligaţiunile acestea, şi a folosit banii într-un mod deosebit. El a schimbat valuta şi a adus-o în ordine. Acesta este unicul lucru ce poate face naţiunea aceasta. 

Aţi auzit ştirile din zilele acestea? Este în aşa fel de parcă aţi vinde hârtii de valoare în schimbul aurului. Hârtiile nu mai au valoare, pentru ce dă acest regim bani? Pentru impozitele care le va aduna în 40 de ani de acum încolo. A făcut-o. Asta a fost anunţat din „Life line" din Washington D. C. pentru toată naţiunea. În orice caz ei o fac publică. Nu vedeţi, că este exact ceea ce vreau să facă? Ce este? Ce mai poate să se întâmple este, ca naţiunea aceasta, să rămână bancrot. Singura soluţie înţeleaptă este – schimbaţi valuta! Dar totuşi ei nu vor. După această administrare, aparţine tot aurul pământului, bisericii romano-catolice, şi ei vor să-l vândă. Bogaţii acestei lumi, cum spune Biblia. Ce vor face înainte de a pierde totul, ca firma de tabak Brown & Willianson şi Co. şi alte firme? Ei vor accepta şi vor lua bani de la Roma, şi aşa îşi vând ei dreptul de întâi născuţi. Roma îi ajută. Biserica catolică are acum cunoştinţe despre  problemele politice. Domnul Kennedy aduce această depindere financiară şi în cabinetul american. Vedeţi, pentru ce se osteneşte el. Şi voi dacă aţi văzut aceasta acum câteva zile, ştiţi că nu mai este nevoie să votaţi. Cum este întotdeauna la alegeri? Când o scriu în ziare, în public, nu întreprind nimic în această direcţie. Pe când au arătat, că s-au pus peste tot numai aparate, a fost clar, că domnul Kennedy a fost ales cu voturi false. Nu spune Biblia, că el va veni printr-o falsificare, înşelăciune la putere? Eu nu sunt împotriva partidului democrat, nici împotriva partidului republican, dar eu explic totuşi aceste lucruri din punctul de vedere al Bibliei. Care este scopul alegerilor? Ei au ştiut dinainte cine va fi preşedinte. Câţi dintre voi îşi amintesc emisiunea, când două femei s-au ridicat în picioare şi cea protestantă a spus: „Eu îl voi alege pe domnul Kennedy.“ Când au întrebat-o: „De ce?“ ea a răspuns: „Eu cred că este mai deştept decât domnul Nixon. El va fi un preşedinte mai bun.“ Atunci ei au spus: „Aceasta este o femeie catolică. Pe cine alegi tu?“ Ea a răspuns: „Eu sunt romano-catolică, eu sunt o catolică devotată. Eu îl voi alege pe domnul Nixon.“ „De ce?“ Ea a spus: „Eu cred că domnul Nixon, va fi un preşedinte mai bun, pentru că el ştie mai bine problemele politice. El cunoaşte mai bine comunismul.“ Femeia a spus o minciună. 

 Eu am primit o carte cu titlul: „Faptele credinţei noastre“, cea mai renumită carte catolică, pe care o putem cumpăra în comerţ. În cartea aceasta se spune: „Dacă un catolic candidează pe aceeaşi listă cu un protestant, şi un alegător catolic dă votul protestantului, acesta va fi excomunicat din biserica catolică.“ Aşa este. Iar dacă amândoi candidaţii sunt catolici, cel ce este mai credincios „Bisericii mamă“, este recomandabil pentru a fi ales. Vedeţi înşelăciunea? Vedeţi ce vor ei să ajungă? Ei plătesc pentru a domina în toate domeniile. Cum se întâmplă asta? Ei reuşesc asta cu rezervele lor (a bisericii catolice) de aur, pentru că ierarhia catolică posedă aurul lumii – 168.000.000.000 de dolari. Asta este. Dacă vă supuneţi lor, probabil că vă veţi menţine casa sau serviciul, însă atunci sunteţi vânduţi bisericii catolice. Toată problema este confundată cu titlul corect cum arată şi valuta lor.

Nu ne vorbeşte Biblia despre asta? Nu este acesta tabloul care ne este descris în Cuvânt? Ceea ce vreau să vă spun prin asta fraţilor, este că ei zic astăzi: „În felul acesta vom avea o biserică frumoasă. Tot protestantismul va fi unit.“ Pentru ochiul firesc totul arată bine, dar înţelepciunea lumii este o prostie înaintea lui Dumnezeu, pentru că Lui Îi place ca oamenii care s-au pierdut printr-o predică catolică, să fie salvaţi printr-o predică inspirată,  El caută să-i salveze pe oameni şi să-i adauge la Biserica Sa, Biserică care posedă aceste însuşiri spirituale, şi să nu fie bazaţi pe altceva, ceea ce priveşte pământul acesta. Apostolul Petru spune: „Şi pentru că aţi fugit de stricăciunea acestei lumi, prin lăcomia după bani, succese, mâncare, băutură, şi alte lucruri pe care le avem; acum veţi deveni tot mai asemănători Lui. Asta scriu eu Bisericii“, a spus el. Aici este. Aţi citit? Aţi luat-o? Aţi auzit când am citit eu înainte? Auziţi ce zice aici în 2 Petru. Ce minunat este scris aici, şi este adresată numai Bisericii. Bine, ascultaţi când vă spun acum:

„Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos: Harul şi pacea să fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere, ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.“

Lăcomia după bani. Dorinţa după lucruri mari. După onoare. Credincioşii nu au nevoie de aceste lucruri! Noi nu ne îngrijim dacă avem un cort sau o colibă. De ce să ne îngrijorăm? Dacă trăim sau dacă murim, scufundat sau înecat, singurul lucru care mă interesează este Împărăţia lui Dumnezeu! Dacă eu voi avea o locuinţă sau o familie sau orice altceva pământesc, totuşi trebuie să menţinem legătura cu Hristos, speranţa veşniciei! Clădeşte-mă, o Doamne înăuntru. Hristos să fie Capul meu! EL să lucreze prin mine, şi să clădească pe fundamentul credinţei mele primită de la El, credinţa mea care este ancorată în El. Doresc ca puterea, cunoştinţa, răbdarea, înfrânarea, mila şi dragostea să lucreze prin mine, o Doamne, aceasta este rugăciunea mea. Eu nu mă îngrijorez pentru viaţa mea sau de moarte, de vreo denominaţiune sau nu, de prieten sau nu-i prieten, ajută-mă Doamne ca lucrarea Ta să se desfăşoare prin mine. Fie ca puterea lui Hristos şi cunoştinţa Lui să curgă prin mine ca să fim capabili să învăţăm şi pe alţii, pentru că Dumnezeu a aşezat în Biserica Sa: „Apostoli, prooroci, învăţători, păstori şi evanghelişti pentru pregătirea Bisericii şi primirea acestor însuşiri spirituale care ajută la desăvârşirea Bisericii, care aşteaptă venirea Domnului." Fiecare piatră în parte este făcută din acelaşi material din care a fost făcută prima piatră. Este acelaşi material. Fiecare însuşire spirituală îi aparţine Lui şi acestea curg în fiecare în parte. Amin! 

Este ora 12.00. Unde merge timpul? Amin. Voi Îl iubiţi? Credeţi tot ce s-a spus? Sora Kidd a spus azi dimineaţă: „Frate Bill, eu nu ştiu dacă te voi revedea.“ Aceasta m-a întristat mult. Ea crede într-adevăr, că îmbătrâneşte. Eu mă rog ca Domnul să-i mai ţină mult, pe ea şi pe fratele Kidd. Lăsaţi-mă să vă spun, noi nu ştim cât timp ne vom mai avea. Eu nu ştiu cât voi mai fi în mijlocul vostru. Poate că Domnul mă va chema din această lume. Poate mă cheamă în altă misiune. Poate vă cheamă pe voi. Noi nu ştim, dar să nu lăsaţi să treacă pe lângă noi. Lăsaţi-ne să o primim. Stă scris aici în Biblie. Aici este totul primit, şi dacă aş avea mai mult timp ca s-o fac, voi ştiţi că n-o pot face într-o zi, eu aş face toate legăturile. Vedeţi, când am vorbit acest mesaj, voi ştiţi ce a făcut Duhul Sfânt acolo la tablă? Câţi au fost aici? Îngerul Domnului a venit şi a desenat acelaşi tablou acolo. Vedeţi, este adevărul. Nu lăsaţi să vă scape. Ţineţi bine la aceste lucruri, copii. Amintiţi-vă: clădiţi pe credinţă, putere, cunoştinţă, răbdare, … şi aşa mai departe. 

Cred că am aici o bucată de hârtie, dacă nu a căzut în timpul predicii. Corect, este aici. Dacă doriţi să vă uitaţi la această schiţă, poate vă este de ajutor, ca să înţelegeţi mai bine. Poate este posibil să o copiaţi. Eu o voi agăţa aici, ca să o vedeţi bine şi să o desenaţi. 

 Să nu studiaţi doar aceste îndemnuri, ci să cercetaţi, comparaţi şi după aceea puteţi să lucraţi. Nu o studiaţi numai şi mergeţi mai departe, ci lucraţi după aceasta, dacă aţi păşit pe drumul acesta. Luaţi-o în serios. Să nu spuneţi: „Bine, eu mă bucur că aud aceasta.“ Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Să auzi şi să procedezi apoi conform Cuvântului este cu totul altceva. Există deci şapte capacităţi care ne indică starea de om mare în Hristos. Există şapte epoci ale bisericii, în care Dumnezeu a adus Biserica la capacităţile acestea şi El a avut şapte trimişi care şi-au îndeplinit misiunea. Tot timpul întâlnim numărul şapte. Şapte este numărul desăvârşirii lucrării lui Dumnezeu, iar trei este numărul desăvârşirii Lui Dumnezeu. Există trei şi şapte. Astfel totul se desăvârşeşte matematic, spiritual, prin Cuvânt şi prin mărturia Duhului Sfânt. Adânciţi-vă în aceste lucruri şi adăugaţi-le la credinţa voastră ca să creşteţi în statura de om mare în Hristos, pentru ca să fim uniţi cu dragostea dumnezeiască, frică de Dumnezeu, cu respect în inimă unul faţă de altul şi cu dragoste frăţească – nu cu răutate. Să nu existe nimic decât o trăire, în curăţenie şi sub călăuzirea Duhului; trăiţi bine împreună, fiţi ucenici ai lui Hristos, buni creştini, umblaţi în credinţă, lăsaţi ca puterea lui Dumnezeu să curgă prin voi. Lăsaţi ca toate hotărârile şi deciziile să fie luate cu ajutorul cunoştinţei lui Dumnezeu. Dacă Satana vă oferă ceva ce nu este conform Scripturii, atunci treceţi pe lângă oferta aceasta, adică să n-o primiţi. Eu cred că apostolii au procedat de multe ori altfel decât noi. Probabil că ei au fost oameni care nu vorbeau prea mult înainte de a merge pe podium. Ei intrau într-un loc şi făceau lucrarea cu care au fost însărcinaţi, apoi plecau. Ei aveau putere şi posedau însuşiri divine. Ei nu se certau cu oamenii, ei îşi cunoşteau însărcinarea şi poziţia care trebuia luată în orice ocazie. Asta este, ei ştiau în cine cred. Ei înaintau în Duhul. Aşa cum am mai spus acum câteva seri: „Numai un semn de la Domnul şi ei ştiau ce era de făcut. Nimic nu-i mai putea opri.“ Ei nu se întrebau, nu-şi băteau capul, nu se îngrijorau dacă va trebui să facă cutare sau cutare lucru. Ei păşeau înainte şi procedau conform însărcinării primite. Numai un semn al lui Dumnezeu călăuzea toată lucrarea. Asta este. De ce? Şi cum puteau ei cunoaşte dacă semnul era de la Dumnezeu? Ei posedau toate aceste însuşiri, toate aceste capacităţi spirituale, iar orice semn din partea lui Dumnezeu a fost comparat imediat cu Cuvântul Său. Ei ştiau că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel înaintau în lucrare. Ei nu trebuiau să se îngrijoreze. Atunci când Dumnezeu vorbea, ei porneau în lucrare. Dumnezeu ne vorbeşte şi nouă, iar noi spunem: „Bine, vom încerca şi vom începe. Vom vedea dacă vom putea ajunge viaţa aceasta.“ Primul lucru îl veţi observa când cineva vă scoate din liniştea obişnuită. Fiţi siguri, acesta este Satana. Dacă aţi şti voi, de câte ori încearcă el să mă oprească de la adunare. O, mila lui Dumnezeu, eu trebuie să mă lupt aproape de fiecare dată când pomenesc de vreo adunare. Când este cazul ca să mă rog pentru un bolnav care nu este mântuit sau dacă cineva este pe patul de moarte nemântuit, atunci vin aproape 30 de telefonate în 10 minute (dacă pot să fie atâtea în acest scurt timp) pentru a mă opri de la o astfel de lucrare. Fiecare spune cam în felul acesta: „O, frate Branham, doar ai vrut să faci cutare sau cutare“, şi totuşi este un suflet în joc. Acum câteva zile am fost chemat într-un loc pentru un bărbat tânăr. Eu îl cunoşteam de câţiva ani, vorbisem cu el odată în magazinul cel mare. El devenise un alcoolist. Eu îl cunoscusem pe bărbatul acela tânăr, un bărbat politicos şi drăguţ. Şi totuşi, el era un păcătos. Astfel m-a chemat mama lui prin telefon. Cred că ea mi-a zis de câteva ori „doctore“ şi „Billy“ şi deodată primisem un semn din partea lui Dumnezeu. După ce primisem mesajul, trebuia să mă lupt cu viaţa mea ca niciodată, pentru a ajunge la acest bărbat. Când am ajuns la bărbatul acesta, în casa lui, el nu m-a recunoscut. El era inconştient pe pat, iar situaţia lui nu se mai ameliorase în ultimul timp. Tatăl lui îl mângâia şi spunea: „Iubitule!“ şi tatăl lui avea 51 de ani. În continuare el a zis: „Dragul meu să stai liniştit.“ El încerca să se ridice, dar braţele lui slabe se ţineau de braţele tatălui său. Bărbatul acesta avea un cancer atât de groaznic încât tot corpul lui era plin de cancer. Toate organele erau atacate. Chiar şi sângele lui, deci leucemie. Şi el încerca să se ridice. Eu l-am luat de mână şi am zis: „Woodrow, Woodrow, aici e fratele Branham.“ Tatăl lui a zis: „Nu şti că acesta este fratele Bill?“ El plângea. Tatăl lui mă privea şi a zis: „Billy, cred că ai venit prea târziu.“ Eu am zis: „Nu, niciodată nu e prea târziu. EL este aici. Eu am avut o luptă.“ Mai erau doi sau trei băieţi de faţă (şi ei păcătoşi), ei erau ceva rude şi stăteau acolo. Eu am zis: „Vedeţi băieţi, pregătiţi-vă, că veţi ajunge şi voi într-un astfel de punct. Poate ajungeţi şi voi în curând aici.  Poate nu veţi ajunge prin cancer; dar se poate întâmpla altceva, puteţi să o păţiţi pe autostradă. Dar odată veţi ajunge într-o stare critică.“ Noi am vorbit cu aceşti băieţi. Eu aşteptam ca să văd ce va spune Duhul, cum să procedez. Primul lucru pe care-l observasem era un mic semnal. „Pune mâinile tale peste el.“ Am umblat prin casă şi am zis: „Voi toţi din casă să vă aplecaţi capetele.“ Ei toţi şi-au aplecat capetele (au fost 2 sau 3 bărbaţi). Eu am pus mâinile peste el. Am zis: „Doamne, Dumnezeule, lasă ca băiatul să înţeleagă ce se întâmplă cu el, pentru că el trebuie să se întâlnească cu moartea. El moare. Satana l-a rănit şi el va muri. El s-a îmbătat, iar acum va muri. El se află în starea aceasta; eu mă rog Doamne, ca să te înduri de el.“ După ce mă rugasem pentru el, în ziua următoare el se aşezase în pat şi vorbea cu tatăl său. 

Nu de mult timp m-au chemat jos în spital la Busty Rodgers. Eram acolo afară, după ce am predicat în Middletown, unde a fost vindecată micuţa Georgie Corter, voi vă amintiţi sigur de aceasta. Acolo era şi fratele Smith, un predicator metodist. El a exclamat într-o predică ţinută într-un cort mare: „Dacă cineva s-a botezat în Numele lui Isus Hristos să poftească afară din cortul meu.“ Şi la Tattensford ei m-au condamnat pentru tot felul de lucruri la care nici nu vă puteţi gândi. Nu am zis niciodată nici un cuvânt. Eu am mers drumul meu. Eu aveam o însărcinare. Domnul îmi arătase o vedenie: acolo era un miel care se pierduse undeva într-un pustiu. Cred că vă amintiţi de vedenie. Bine, eu am plecat prin pustiu la vânătoare. Apoi m-am dus la Tottensford. Fratele Wright de aici ştie, a fost cu mine. Eu nu ştiam ce să fac. Cumpărasem o cutie mică de săpun pentru 10 cenţi. Am ieşit din magazin, am stat pe scări şi am predicat. Fratele Wright a dorit apoi ca să mergem pe deal pentru a rezolva acolo ceva. Eu am mers cu el. Acolo sus era o biserică baptistă care era părăsită. Domnul mi-a zis: „Stai, nu merge mai departe.“ Eu am zis: „Lasă-mă să cobor frate Wringht“, şi el a oprit. El s-a dus pe deal, apoi s-a întors. Eu m-am dus la uşa bisericii şi nu o puteam deschide. Eu am zis: „Doamne, eşti cu mine şi Tu vrei ca eu să folosesc această biserică, te rog deschide-mi uşa.“ Eu m-am aşezat acolo şi mă gândeam. Eu auzisem pe cineva venind, el venea şi a spus: „Cum îţi merge? Ai vrut să intri în biserică?“ Am zis: „Da, domnule.“ El a zis: „Eu am o cheie.“ Am început cu adunările. În prima săptămână nu a venit aproape nimeni. Prima seară am avut o adunare cu familia Wright. Dar la sfârşitul săptămânii, oamenii nu mai aveau loc în această biserică. Dar mielul pe care-l văzusem în vedenie, nu apăruse. Fratele Hall, care este acum predicator în biserica aceea a fost salvat în timpul acela. Eu nu puteam găsi mielul acela. Dar după o vreme, sub dealul acela, am găsit fetiţa: nouă ani şi opt luni, ea nu se putea mişca, locuia în orăşelul acela. Cred că cunoaşteţi cu toţii întâmplarea. Într-o după masă, pe când Busty Rodgers (un luptător mare, puternic) stătea acolo, am ieşit afară. Se adunase şi un grup a reverendului Smith, care se râdeau şi mă batjocoreau pentru că botezam în Numele Domnului Isus Hristos. Eu am intrat în apa aceea murdară din Tottensford, în râul acela repede. Doi diaconi au intrat cu mine în apă. Eu am zis: „Eu stau azi aici şi reprezint Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu.“ Eu am citit textul predicat de Petru în ziua Rusaliilor: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor.“ M-am întors şi am înmânat Biblia unui diacon, am intrat şi am zis: „Dacă cineva s-a pocăit, el va fi ascultător Cuvântului şi va coborî în apă.“ Am umblat puţin prin apă şi am zis: „Se pare că pe fiecare creangă se află un înger“, şi am mers mai departe. Botezasem două sau trei persoane, după aceea toată biserica – femeile în haine lungi, albe, din mătase – intrau în apă şi strigau cu voce tare. Botezasem toată adunarea în Numele Domnului Isus Hristos. Voi ştiţi lucrul acesta. Am primit şi o poză de acolo. Acolo s-a întâmplat ceva. Ce era? Uniţi credinţa voastră cu fapta. Lăsaţi Cuvântul în picioare! Domnul ştie cum să procedeze. Lăsaţi-i să vorbească ce vor. Este foarte uşor. Voi să nu vă deranjaţi. Acolo pe marginea apei a stat şi Busty Rodgers. Când a văzut el lucrarea, a coborât şi a zis: „Acum cred şi eu din toată inima“, apoi a intrat cu costumul lui bun în apă şi a fost botezat în Numele Domnului Isus Hristos.

Trei, patru ani mai târziu, am fost chemat la spitalul din New-Albany. Acolo era internat fratele Rodgers, cu cancer, aproape de moarte. Medicii spuneau că nu va mai ajunge dimineaţa următoare. Medicul a zis: „Este pe moarte, vino repede.“ Am intrat în cameră. Când am stat acolo ca să mă rog, fratele Rodgers a spus: „Billy, acolo este un curcubeu care este în spatele tău în colţ.“ Eu m-am întors ca să văd. 

Am zis: „Busty, acesta este semnul Legământului, Legământul sângelui, care te salvează.“ Am pus amândouă mâinile peste el şi am zis: „O, Doamne Dumnezeule, prin vedenia aceasta ne-ai demonstrat că eşti aici. Este semnul Legământului Tău: prin rănile Tale noi suntem mântuiţi.“ Am pus mâinile peste el şi el s-a vindecat. Spitalul l-a trimis curând acasă. 

Câţiva ani mai târziu, fratele Rodgers s-a dus la pescuit. În locul unde fusese cancerul, la intrarea în stomac, se întărise locul, ca un nod. Medicii de la spital au determinat imediat o prelucrare cu cobalt pentru ca să intre mai multă hrană în stomac. (Era greu pentru el, pentru prelucrarea hranei suficiente, el putea să mănânce numai încet). Busty s-a dus acolo pentru a face tratamentul. Eu nu am ştiut că el este acolo. Dar atunci când l-au operat, el a primit o lovitură grea. O parte rămase aproape paralizată. Singurul lucru ce-l putea face era să strige cu jumătate de gură: „Uhh, uhh, uhh“, el a luat un creion şi a încercat să scrie, dar şi mâna cealaltă tremura toată. Partea stângă primise lovitura paralizată. Cu mâna cea dreaptă scria cu greu: „Isus m-a salvat în o mie nouă …“ şi nu reuşise ca să încheie fraza. Soţia lui mă chemase şi a spus: „Frate Branham, eu nu ştiu ce vrea el să spună“, eu am zis: „Soră Rodgers, el zice că în anul o mie nouă sute … a fost salvat şi botezat în Numele Domnului Isus Hristos. Rezultatul se vede acum. El nu se teme de moarte.“ Eu m-am rugat: „Doamne Dumnezeule, ai milă şi păstrează-l în mijlocul nostru.“ Am pus mâinile mele peste el. Paralizia îl părăsise, smuciturile încetaseră, se ridicase din patul lui, iar acum el se simte bine şi mărturiseşte despre lucrarea lui Dumnezeu. 

Uniţi cu credinţa voastră fapta, cunoştinţă, înfrânare, răbdare, milă şi evlavie, dragoste frăţească, cu dragoste prin Duhul Sfânt, iar Domnul Hristos va locui în inimile voastre. Lui să vă supuneţi prin Duhul Sfânt care este Duhul lui Hristos în Biserică, care descoperă aceste capacităţi în mijlocul copiilor Săi.

Ah, este deja ora 12. 15 (Fratele Branham cântă). „Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc, pentru că El m-a iubit întâi“ (cu mult înainte de a veni tu pe lume), „şi a răscumpărat mântuirea mea pe crucea de pe Golgota.“ De unde ştiu eu asta? – Pentru că El mă iubise mai întâi. „Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc, pentru că El m-a iubit întâi (acesta este motivul) şi m-a răscumpărat pe crucea de pe Golgota.“ Eu m-am predat Lui în dimineaţa asta din toată inima. Eu mă rog, ca prin harul Său, să curgă aceste daruri şi însuşiri prin mine. Până voi fi o descoperire vie a Celui ce este viu, pentru că El S-a făcut păcat pentru mine, pentru ca eu să devin dreptatea lui Dumnezeu – să fiu ca El. EL a luat locul meu. Doamne, eu vreau să fiu acum în locul Lui, pentru că El a murit pentru scopul acesta. Câţi din cei prezenţi vor să promită prin harul Lui Dumnezeu aceste lucruri sfinte? Cu capetele plecate şi cu mâinile ridicate: „Eu Îl iubesc …“ (Eu îţi promit Doamne, biserica aceasta promite Doamne – să ajungă la statura de om mare în Hristos). „Pentru că Tu ne-ai iubit mai întâi, şi ne-ai răscumpărat pe crucea Golgotei.“ 

AMIN!

nădejde.“ Vedeţi, noi trebuie să avem nădejde. „Eu aş vrea aceasta spre slava şi proslăvirea lui Dumnezeu.“ Atunci credinţa are un „canal“, prin care poate să curgă. Dacă nu este aşa, atunci aveţi o credinţă intelectuală, mintală, dar nu o credinţă adevărată de la Dumnezeu. Credinţa intelectuală nu vă va folosi la nimic. Poate că va aduce o mişcare sentimentală, dar nu vindecarea pe care voi o aşteptaţi.

Iov s-a cercetat cu credinţa adevărată pe care i-a dat-o Dumnezeu. El ştia că este drept şi a făcut tot ce a cerut Dumnezeu de la el. Dacă se roagă cineva pentru noi, pentru bolile noastre, atunci vine întrebarea, dacă am făcut tot ce a cerut Dumnezeu de la noi. Am urmat noi totul, şi în lucrurile cele mici, ce spune Scriptura? Ne-am predat inima şi viaţa noastră în slujba Lui? Din ce motiv aţi vrea să fiţi vindecaţi? Poate pentru aceasta nu primiţi destulă credinţă, fiindcă nu aţi cerut sincer şi din toată inima faţă de Dumnezeu. Ezechia i-a spus lui Dumnezeu motivul pentru care vroia să trăiască mai mult: să aducă în ordine casa lui împărătească. Apoi Dumnezeu l-a trimis pe proorocul Său înapoi şi i-a făcut de cunoscut, că el va fi vindecat. Vedeţi, aceste lucruri trebuie să le aduceţi prima dată în ordine.

Dacă ajungeţi într-o astfel de situaţie, şi voi ştiţi că aceasta vi s-a dat prin Cuvîntul lui Dumnezeu, printr-o descoperire, ce cere Dumnezeu de la voi, în Cuvîntul Său, atunci aveţi credinţă, credinţă adevărată.

Conform Genesa 17, Avraam era de 99 de ani, cînd Dumnezeu i s-a arătat acestui bărbat bătrîn. El a aşteptat mult împlinirea făgăduinţei. EL i s-a arătat sub numele El Şadai. Ce fel de încurajare era aceasta, cu toate că făgăduinţa nu era încă împlinită! Dar El a spus: „Avraame, Eu sînt Dumnezeul cel Atotputernic, El Shaddai, cel care dă putere, Dumnezeul.“

Eu v-am spus deja ce este cu un prunc mic, care este bolnav şi plînge cînd este la pieptul mamei. Copilul suge de la ea puteri noi în sine. Este liniştit cînd suge, căci pieptul mamei sale este singurul acces pe care îl are şi îl cunoaşte. Nu cunoaşte nici un medicament. Dacă i s-ar da medicamente, ar plînge şi mai mult. Dacă ar primi o injecţie în braţ, ar plînge mai departe. Singura cale de liniştire, este la pieptul mamei.

EL a vrut să spună: „Avraame, tu eşti bătrîn; puterea ta a trecut; braţele tale sînt slabe; puterea ta bărbătească a trecut. Eu însă sînt ca mama ta. Primeşte făgăduinţa Mea şi fii liniştit, în timp ce tu aştepţi făgăduinţa. Fii liniştit.“

Dacă fiecare credincios, indiferent cît de rău l-a atacat cancerul, cît timp a stat într-un cărucior, ar putea primi această descoperire de la Dumnezeu! Atunci deveniţi liniştiţi, căci voi ştiţi că se va întîmpla. Credinţa aşteaptă răbdătoare făgăduinţa.

Iov ştia că el este drept. Aici în Scriptură constatăm că prietenii săi, care erau în aceeaşi comunitate, au venit la el. Tot ce îi era odată scump şi de valoare, s-a întors împotriva lui. El a fost învinuit de a fi un păcătos ascuns, fiindcă a trecut prin toate aceste lucruri. Şi astăzi îi mai auziţi pe oameni zicînd: „Eu v-am spus-o. Priviţi-l! Vedeţi ce a făcut el?“ Acesta nu este întregul adevăr. Dumnezeu încearcă cîteodată poporul Său. În cazul acesta Dumnezeu l-a încercat pe Iov, pe omul cel mai bun care exista în timpul acela pe pămînt. El îl ţinea strîns, căci ştia că Iov este un prooroc şi a primit de la Dumnezeu o viziune şi a făcut exact ceea ce a cerut Dumnezeu de la el. Dumnezeu era dator ca să-şi ţină făgăduinţa.

Oh! Aşa trebuie să fie cu toţi creştinii. Cînd vine ultima luptă în viaţa noastră şi în gîtul nostru se aude sforăitul morţii, trebuie să rămînem statornici şi să ne gîndim că Dumnezeu a spus: „EU te voi învia în ziua de apoi.“ La aceasta trebuie să ţinem tare: la mărturia noastră, la poziţia noastră în Hristos, în tot ce sîntem, în cunoştinţa aceea că noi am împlinit fiecare Cuvînt al poruncilor Lui. Fericiţi sînt cei care împlinesc toate poruncile ca să poată primi apoi dreptul de intrare. Dacă noi ştim că am ţinut fiecare poruncă, care se găseşte în Biblie, ce ne-a poruncit Dumnezeu să facem, în temere, dragoste şi respect faţă de Creator, care a scris Biblia, atunci nu joacă nici un rol, orice ar spune altcineva.

Noi spunem: „Doar oamenii au scris Biblia!“

Oameni care au fost împinşi de Duhul Sfînt au scris Biblia. Dumnezeu a scris-o prin oameni. Dacă un profet exprimă Cuvîntul Său, acesta nu este cuvîntul profetului, ci Cuvîntul lui Dumnezeu care răsună prin profet. Acesta este motivul pentru care trebuie să se împlinească, dacă este într-adevăr adevărul.

Noi privim la acest bărbat mare. Gîndiţi-vă la aceasta: Iov nu avea Biblie în timpul lui, în care ar fi putut citi. Nu! El proceda numai prin inspiraţie. El era un prooroc la care venea Cuvîntul Domnului. El avea nevoie doar de inspiraţie, căci el ştia de poziţia lui, şi anume că el era proorocul lui Dumnezeu. Singurul lucru care trebuia să se întîmple era să primească inspiraţia. Atunci el ştia, că ceea ce vestea el, se va şi împlini, căci aceasta era inspiraţia.

Aşa este cu Biserica: dacă ea a fost condusă în ordinea corectă, atunci mecanica este gata şi mai are nevoie de dinamică. Dacă noi aducem în seara aceasta mecanica în ordine, inimile noastre şi toate lucrurile pe care le putem pune în ordine, dacă noi vom asculta de fiecare Cuvînt, în botez şi în tot ce ne-a poruncit El să facem, dacă aducem toată mecanica în ordine şi stăm aici, atunci sîntem pregătiţi pentru venirea dinamicii. Aceasta poate s-o facă numai Dumnezeu. Aceasta înseamnă că credinţa trebuie să vină în inima noastră şi să spună: „Acum eu sînt vindecat.“ Atunci ea nu mai face nici o deosebire, oricum ar fi împrejurările, totuşi voi sînteţi vindecaţi. Depinde de credinţă. Pe baza credinţei veţi fi vindecaţi.

Iov a avut o legătură cu Dumnezeu, pe care a primit-o prin inspiraţie. El avea posibilitatea ca să se elibereze de sine însuşi şi să-l lase pe Dumnezeu să intre. El ştia că este neprihănit. Acesta era un dar; era un dar pentru oameni; nu pentru Iov, ci pentru oameni. Pentru aceasta sînt toate darurile lui Dumnezeu: ca să slujească poporului lui Dumnezeu. Nu fiecare este rînduit să fie un prooroc. Nu fiecare este rînduit să se roage pentru bolnavi. Nu fiecare este rînduit ca să fie păstor, etc. Dar acesta este un canal pe care l-a deschis Dumnezeu. Cum am văzut azi dimineaţă în lecţie, nimeni să nu treacă în sfera celuilalt, indiferent cît este el de înspirat şi cît de bine se pare că ar fi. Cîţi au fost azi dimineaţă în adunare? Lăsaţi-mă să văd mîinile voastre. Aceasta voi nu o puteţi face.

Acolo a fost şi David, care a fost atît de inspirat, cît a fost de mult posibil. Poporul întreg striga de bucurie şi proslăvea pe Dumnezeu pentru un lucru care se auzea perfect conform Scripturii. Dar nu el a fost bărbatul rînduit. Inspiraţia trebuia să o aibe Natan, şi nu David. El nici nu l-a întrebat pe Natan. Voi ştiţi ce s-a întîmplat. Dumnezeu a spus că El nu face nimic fără să descopere mai întîi robilor Săi, prooroci.

În timpul acela era Iov proorocul. Pînă atunci Dumnezeu i-a dat lui Iov mereu înţelepciune, Cuvîntul Său şi inspiraţia, dar acum inspiraţia nu mai era. El ştia că are mecanica – el a adus jertfa de mulţumire, el a făcut totul ce a crezut că ar fi corect – dar el nu a primit nici un răspuns de la Dumnezeu. Totuşi diavolul nu a putut să îl îndepărteze. Aici este!

Aşa este, cînd se roagă cineva pentru voi. Voi nu trebuie nici măcar să veniţi în rîndul de rugăciune sau să se roage altcineva pentru voi. Dacă ştiţi că aţi făcut exact ceea ce v-a poruncit Dumnezeu, atunci aşteptaţi pînă cînd vi se va deschide canalul de inspiraţie şi atunci veţi şti: „Acum sînt vindecat.“ Dacă aceasta vine în interior, totul s-a rezolvat, atunci nu mai aveţi nevoie de rîndul de rugăciune şi nimic altceva – s-a întîmplat! Vi s-a descoperit!

Acelaşi lucru a fost cu acel prooroc bătrîn la venirea Domnului Isus. Noi ştim că i-a fost descoperit înţeleptului aceluia bătrîn, că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe unsul Domnului. El credea aceasta şi aştepta. Oamenii credeau că ar fi nebun – bărbatul acela bătrîn şi-ar fi pierdut mintea. Dar totuşi el credea aceasta. Nimic nu putea să-l îndepărteze. El ştia că Dumnezeu i-a descoperit aceasta, căci Biblia spune: „Aceasta i-a fost descoperită prin Duhul Sfînt.“

Chiar la timpul potrivit Simon a venit în templu, s-a apropiat şi l-a slăvit pe Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Acum slobozeşte pe robul Tău în pace.“ El a luat copilul în braţele sale şi a spus: „Ochii mei au văzut mîntuirea Ta.“ Vedeţi, el ştia că va vedea aceasta. Indiferent cîţi copii a văzut el zilnic – el ştia că Dumnezeu i-a descoperit că-L va vedea pe Hristos, înainte de a muri. Simeon credea aceasta.

Dacă vi s-a descoperit şi aţi primit făgăduinţa lui Dumnezeu personal – dacă a venit peste voi creştinii, inspiraţia, nu mai aveţi nevoie nici măcar de rîndul de rugăciune. Dacă mecanica este pregătită, mai aveţi nevoie numai de o inimă deschisă, ca să primiţi inspiraţia. Atunci nimic nu vă mai mai poate face să vă schimbaţi părerea; voi aţi primit inspiraţia. Fără aceasta nu puteţi face nimic.

Observaţi, Iov a avut nevoie de un canal al inspiraţiei. El îl avea şi era deschis. Prin inspiraţia Lui, el avea o legătură cu Dumnezeu. El ştia cum trebuia să se scoată pe sine însuşi afară şi să lase Cuvîntul lui Dumnezeu să intre. Vedeţi, ei veneau din est şi din vest la el, pentru sfaturi. Oamenii îl vizitau, fiindcă ştiau că acest bărbat spune adevărul, căci ceea ce proorocea el, se împlinea. De aceea oamenii veneau din est şi din vest.

El spunea că atunci cînd se ducea sus în piaţă, acei prinţi tineri ai vestului se aplecau numai ca să audă un cuvînt de mîngîiere şi să audă înţelepciunea lui cea mare. Ei ştiau că acest bărbat era sincer. El nu vroia să devină mare, nu urmărea interese proprii, el nu se ocupa cu specula, el era pur şi simplu un prooroc, care era sincer înaintea lui Dumnezeu. Ei aveau încredere în el, şi mulţi veneau din est şi din vest ca să vorbească numai o clipă cu el. Aceasta se relatează în Biblie despre el. Dar el nu avea inspiraţia, de a afla, ce înseamnă toate acestea asupra lui. Dumnezeu a lăsat să se întîmple şi nu i-a spus nimic dinainte.

Dar noi constatăm că într-o zi i s-a făcut de cunoscut. Atîta timp cît puteţi să ajutaţi, este totul în ordine. Greutăţile încep atunci cînd ei vor să vă contrazică. El singur ştia, că era sincer. El avea o credinţă vie. Cuvîntul lui Dumnezeu i-a vorbit, el l-a auzit – el ştia că acesta este adevărul. El cunoştea glasul lui Dumnezeu. Nimeni nu-l putea înşela, căci el cunoştea glasul Lui. Dacă vi se descoperă ceva, este posibil să fie în contradicţie cu ceea ce spun oamenii. Eu mă refer acum la prooroci. Dacă Dumnezeu descoperă ceva, dacă Dumnezeu vrea să descopere oamenilor o taină, aceasta nu va veni niciodată printr-un seminar şi niciodată printr-o grupare. Încă nu s-a întîmplat aşa ceva. Aceasta era şi se va împlini întotdeauna prin unul – printr-un prooroc. În Amos 3, 7 stă scris: „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci.“

Cu Iov nu era ceva în ordine, dar el nu a primit inspiraţia despre aceasta. Asta îl îngrijora. Dacă aţi ajuns aici, acesta este momentul în care vrăjmaşul îl foloseşte aproape pe fiecare prieten pe care îl aveţi. Ei au început să-l învinuiască. Oh, pentru el trebuia să fie îngrozitor de a şti, că chiar prietenii lui îl pîrau. Satana se uneşte chiar şi cu vrăjmaşii lui, dacă vrea să ajungă la ceea ce a spus: „Lasă-l în mîinile mele, şi îl voi face ca el să Te blesteme şi va tăgădui mesajul. Eu îl voi face ca să Te blesteme. Eu îl voi face ca el să plece şi să spună: ’Totul a fost greşit.‘" El a încercat cu tot ce a putut şi chiar cu cei mai însemnaţi bărbaţi şi prieteni pe care-i avea Iov. Dar Iov a rămas statornic, căci el ştia că a auzit glasul lui Dumnezeu.

O, Dumnezeule, ajută-mi mîine seară ca să pot arăta clar predica „Pe aripile unui porumbel“. Vedeţi, eu am auzit glasul lui Dumnezeu. EL mi-a spus ceva şi se va împlini. Exact aşa cum s-au întîmplat şi celelalte lucruri, se va împlini şi aceasta. 

Şi Iov ştia că se va împlini. El ştia că Dumnezeu i-a spus, că ar fi neprihănit. Dar ei îl numeau un păcătos. De aceea el aştepta inspiraţia. Satana i-a folosit pe toţi aceşti oameni, chiar şi pe aşa zişii „mîngîietori“, care însă îl învinuiau, dar aceasta nu l-a dus în eroare. Dar cînd s-a adeverit Cuvîntul lui Dumnezeu pentru el, atunci s-a întîmplat ceva. Înainte, el Îl auzea pe Dumnezeu vorbind. Dar într-o zi, el a ajuns punctul cel mai adînc. El şedea acolo, toţi îl învinuiau; chiar şi nevasta lui îi spunea că nu procedează bine, şi el îşi ştergea puroiul cu un ciob. Elihu a venit şi l-a mustrat, fiindcă el îl învinuia pe Dumnezeu.

Acesta a fost momentul cînd a venit inspiraţia peste el, cînd a tunat şi a fulgerat. Inspiraţia a venit peste prooroc, s-a ridicat şi a spus: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei îl vor vedea, şi nu ai altuia.“

Ei au vorbit despre pomi, despre viaţa plantelor, în general; cum moare şi cum răsare iarăşi prin apă; despre mirosul apei şi despre ceea ce se întîmplă dacă ajunge la un pom sau la o altă sămînţă în pămînt. El a spus: „Dacă moare un om, şi copiii lui ajung la cinste, el nu ştie nimic. O, de m-ai ascunde în locuinţa morţilor, de m-ai acoperi pînă-Şi va trece mînia“ (Iov 14). El a întrebat: „Dar dacă omul a murit, poate el iarăşi să trăiască? Atunci aş aştepta toate zilele supus obligaţiilor de simbriaş, pînă cînd ar veni schimbarea pentru mine; atunci Tu vei striga şi eu îţi voi da răspunsul. TU mi-ai pus hotare, pe care eu nu le pot depăşi.“ El ştia despre toate aceste lucruri; el a observat viaţa pomilor. Dar ce se întîmplă cu un pom, după ce a murit? El nu mai învie. De aceea l-a arătat Dumnezeu pe Salvator.

El vroia să ştie, dacă există cineva care ar putea mijloci pentru el. El a mijlocit doar pentru atîţia oameni, dar acum nu era nimeni care să mijlocească pentru el? A fost cineva acolo, care ar fi pus mîna sa pe Iov, un om păcătos, şi să facă un pod spre Dumnezeul cel Sfînt? Avea el voie să meargă la casa Lui şi să bată la uşă? Ar fi deschis El uşa ca să vorbească puţin cu el?

Dar atunci cînd a venit inspiraţia în inima lui, l-a văzut pe Dumnezeu. Fulgere luminau, tunete bubuiau. Cînd s-a întîmplat aceasta, Iov s-a ridicat şi a vorbit: „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte! Răscumpărătorul meu se va ridica la urmă pe acest pămînt!“ El începu să vadă pe baza credinţei lui, reacţiile lui Dumnezeu.

Noi ne întrebăm dacă putem să-L vedem pe Dumnezeu. Există o posibilitate de a-L vedea ? Singura cale era ca Dumnezeu să-l încerce pe Iov. După aceea el a spus: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.“ Descoperirea Celui nevăzut s-a făcut clară. El a văzut cum se ridicau norii, el a văzut fulgerele, a auzit tunetele. Poate că a fost o zi senină. El a recunoscut că Dumnezeu era în norul şi în furtuna aceea. El putea să-L vadă pe Dumnezeu cu ochiul lui firesc. Vedeţi, Cel nevăzut s-a făcut vizibil. Ce au văzut alţii în viziuni, se legitima aici înaintea ochiului firesc.

Este aşa ca şi cu credinţa şi faptele, despre care am vorbit ieri seară. Avraam la fel nu avea Biblie, în care ar fi putut să citească, dar el a fost un prooroc. El vedea viziuni; el avea credinţă. La alţii li se părea fals, că el credea că vor primi un prunc mic. Dar ei au primit pruncul, fiindcă el a văzut aceasta într-o viziune, şi de aceea a spus: „Eu îl voi primi. Eu îl voi primi.“ Apoi cînd s-a născut pruncul, ceilalţi oameni au putut să vadă cu ochii lor, ceea ce a văzut el într-o viziune. Dacă procedaţi aşa după cum credeţi în inima voastră, atunci oamenii îl vor cunoaşte pe Dumnezeu prin ceea ce se întîmplă cu voi. Se întîmplă după felul cum procedaţi. Aşa puteţi să-L vedeţi pe Dumnezeu cu ochii voştri. Dar cu toate că Iov a făcut mult bine la alţii, el avea nevoie de cineva, care să fi mijlocit pentru el. Dar naşterea lui Isaac a devenit inspiraţia care l-a dus pe Avraam acolo şi s-a legitimat. Prin aceasta oamenii au putut să recunoască, că ceea ce a văzut el în viziune, a fost într-adevăr adevărul.

Cîteodată vine această credinţă vie chiar într-un timp de criză. De obicei sînt acele crize care ne împing într-acolo. Era criza aceea care l-a dus pe Iov acolo, căci el era pe sfîrşite. Copiii lui erau morţi; cămilele lui la fel; toată averea lui era nimicită. Viaţa lui personală nu mai avea nici o valoare, căci bubele îl acopereau din cap pînă în picioare. Chiar în timpul acela a venit inspiraţia asupra lui.

O, bărbaţi şi femei, dacă v-aţi uita în seara aceasta în jurul vostru ca să recunoaşteţi cît de aproape sîntem de venirea Domnului! Voi aţi îndepărtat botezul Duhului Sfînt de la voi. Poate că v-aţi bazat pe un eveniment sentimental, pe ceva ce aţi făcut voi, şi ce poate imita satana, dar nu aţi primit în voi Duhul adevărat, ca să mergeţi întregul drum în făgăduinţele lui Dumnezeu. Cum poate un om, care pretinde că ar avea Duhul Sfînt, să tăgăduiască un Cuvînt din această Biblie, încît el spune că aceasta nu corespunde? Asta nu o puteţi face.

Nu are nimic de-a face, cît de credincioşi sînteţi, de cîte biserici aparţineţi, în cîte cărţi sînt înregistrate numele voastre. Dacă Duhul adevărat, care este Cuvîntul înfăptuit, este în voi, atunci veţi recunoaşte mesajul şi ceasul. Căci acesta este Duhul Sfînt care face aceasta. Dar trebuie să fie ceva acolo ca să se aprindă – inspiraţia trebuie să vină asupra voastră. Voi puteţi să turnaţi, turnaţi, turnaţi apă în pămînt, dar cum poate să aducă ceva la suprafaţă, dacă nu este nici o sămînţă în el, pe care să se verse? Nu este nimic acolo ce ar putea fi adus la suprafaţă. De aceea, vor vedea numai aleşii lui Dumnezeu.

Aleşii lui Dumnezeu au văzut în timpul lui Noe, lui Moise, lui Isus, în timpul apostolilor, în timpul lui Luther, lui Wesley şi în timpul trezirii penticostale, căci ei au fost sămînţa care se afla pe pămînt cînd a fost vărsată inspiraţia. Cînd va fi vărsată inspiraţia ca să adune Mireasa, vor fi iarăşi numai cei aleşi care vor recunoaşte. Isus a spus: „EU Îţi mulţumesc, Tată, că Tu ai ascuns aceasta de cei înţelepţi şi ai descoperit-o pruncilor.“ Trebuie să vină inspiraţia asupra lor.

Cînd a venit inspiraţia asupra lui, s-a întîmplat. Atunci el a avut inspiraţia. Noi am constatat că ea vine în timpuri de criză, cînd sîntem apăsaţi. Priviţi astăzi în jurul vostru! Priviţi situaţia în care trăim noi. Nu trăim noi într-o Sodomă şi Gomoră modernă? Nu a ajuns lumea iarăşi acolo? Aceea era o lume păgînă, care a fost distrusă prin foc. Nu a spus Isus în Luca 17, de la vers. 28: „Ce s-a întîmplat în zilele lui Lot, se va întîmpla aidoma … Tot aşa va fi şi în ziua cînd Se va arăta Fiul omului.“ (se va descoperi). Ce înseamnă „descoperire“? De a face cunoscută o taină. „Descoperire“ înseamnă a vesti o taină. 

Toate aceste lucruri, care au fost ascunse în timpul epocilor bisericilor, vor fi acum descoperite şi făcute de cunoscut. Noi am putea pur şi simplu să spunem ceva, dar dacă Dumnezeu nu legitimează aceasta, atunci este pe dos. Vedeţi, Dumnezeu nu are nevoie de nimeni care să tîlcuiască Cuvîntul Său. EL este propriul Său interpret. EL a spus: „O fecioară va rămîne însărcinată!“ şi s-a întîmplat. EL a spus: „Să fie lumină!“ şi lumina a venit. Noi nu trăim acum în epoca lui Luther, Wesley sau în epoca penticostală. Prin trezirea penticostală au fost readuse darurile în Biserică. Noi trăim acum în timpul serii, noi trăim în timpul cînd Mireasa este chemată afară.

Tot aşa de greu cum a fost pentru catolici să recunoască slujba lui Luther, şi pentru lutherani slujba lui Wesley, şi pentru metodişti ceea ce s-a întîmplat în epoca penticostală, tot aşa de greu este şi pentru penticostali să recunoască timpul acesta. Aşa a fost întotdeauna, căci numai pe sămînţa aleasă va fi revărsarea; numai pe ea. Aşa ne învaţă Biblia. Ei pot să vadă aceasta. Isus se ruga chiar şi pentru ceilalţi şi spunea: „Ei sînt orbi şi nu ştiu.“ În Apocalipsa stă scris despre această epocă a Laodicei, în care El a fost scos afară din Biserica Lui, că ei sînt ticăloşi, orbi şi goi, dar nu ştiu aceasta. Este iarăşi acelaşi lucru, că ei nu pot să vadă şi nu pot pricepe. Ei sînt aşa de încurcaţi în tradiţii.

Gîndiţi-vă la Cuvîntul făgăduit al lui Dumnezeu, care a ieşit prin gura lui Isus. Acelaşi Dumnezeu a vorbit ca să fie creaţiunea. EL a fost Acela care deja înainte de întemeierea lumii a vorbit aceste cuvinte: „Să fie …!“, şi s-a făcut. Despre El se spune: „EL a fost în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu l-a recunoscut!“ Dar tuturor celor care L-au primit – recunoscut – le-a dat dreptul să se numească fii ai lui Dumnezeu. Creatorul însuşi L-a înviat pe Lazăr din morţi. EL a spus: „Aceasta să nu vă mire, căci va veni ceasul cînd morţii vor auzi din morminte glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor veni la suprafaţă.“ Acelaşi Dumnezeu care a spus: „Să se facă lumină!“, a mai spus: „Glasul Fiului lui Dumnezeu va chema afară pe cei ce sînt în morminte.“ Trebuie să se întîmple în timpul Lui. EL a spus să iasă la suprafaţă masculul şi femela şi toate aceste lucruri. De multe ori au fost sute de ani, înainte de a se împlini.

Inspiraţia a venit asupra proorocului Isaia şi a spus: „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ’Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii!‘" Au trecut zile, săptămîni, ani, sute de ani. Abia după 800 de ani s-a născut Emanuel printr-o fecioară. Fiindcă Dumnezeu a exprimat aceasta prin buzele unui profet uns, sămînţa a venit la suprafaţă. Referitor la acest eveniment mare, El a spus: „Cere un semn de la Domnul, Dumnezeul tău.“

Apoi El a spus: „De aceea vă voi da Eu însumi un semn: ’O fecioară va fi însărcinată.‘" – un semn veşnic.

Noi constatăm că Duhul Sfînt acţionează de obicei în ceasuri de apăsare. EL a îngăduit ca cei trei bărbaţi să fie aruncaţi în cuptorul de foc, înainte ca El să mişte o mînă. Dar cînd o mişcă El, atunci o mişcă. 

Noi am citit înainte în Luca 17, 10. Acolo El spune că Fiul omului se va descoperi în zilele din urmă, aşa cum a făcut-o înainte de a fi distrusă Sodoma şi Gomora, şi lumea se va afla în timpul acela în aceeaşi situaţie. EL a vorbit şi despre Noe şi cum atunci oamenii mîncau şi beau, se căsătoreau şi recăsătoreau. Apoi a venit la problemă spunînd: „Cum s-a întîmplat în zilele lui Lot, la fel va fi în ziua aceea cînd Fiul omului se va descoperi.“ Observaţi: Fiul omului s-a descoperit la gruparea lui Avraam ca un bărbat, ca Profet, în chip omenesc, ca un bărbat obişnuit cu praf pe îmbrăcăminte, dar totuşi Avraam l-a numit „Elohim“.

Isus a făgăduit aici, că în zilele sfîrşitului, înainte de a cădea focul, Fiul omului se va descoperi la o grupare de felul acela, la sămînţa împărătească a lui Avraam. Observaţi aceasta: Biserica – Avraam şi ai săi nu au primit un alt martor, ci direct după aceea a venit fiul făgăduit pe care l-au aşteptat. Biserica ţine privirea în sus, după Fiul făgăduit. EL va veni; direct după aceste zile de slujbă, El se va descoperi din cer. Noi vedem aceasta foarte clar, că trebuie să se întîmple aşa. Singurul lucru, de care avem nevoie, este ca această credinţă vie să intre în noi oamenii, aşa ca Dumnezeu să realizeze şi să ne arate, că aceasta este lucrarea, care trebuie să se întîmple.

Moise nu vroia să meargă să-i elibereze pe copiii lui Israel. Dar Dumnezeu i-a vorbit din rugul aprins. El nu vroia să se ducă, dar el trebuia să meargă. Moise a auzit despre El, că ar fi marele Iehova. Dar apoi L-a văzut în stîlpul de foc. „Eu am auzit despre Tine, dar acum Te văd.“ Prin ce s-a văzut? Prin faptul că Cuvîntul Său s-a făcut realitate.

Dumnezeu i-a zis lui Avraam că urmaşii lui vor locui 400 de ani într-o ţară străină şi apoi El îi va scoate cu o mînă puternică.

Observaţi, din rugul aprins a venit legitimarea, ceea ce i-a fost făgăduit proorocului Avraam. Moise putea să spună: „Eu am auzit, dar acuma văd.“

Noi am auzit că Fiul omului va veni în zilele de pe urmă la poporul Său şi Se va descoperi exact aşa cum a făcut atunci, înainte de distrugerea Sodomei. Ce a făcut Fiul Omului? EL a recunoscut gîndurile ascunse din inima Sarei şi i-a dat făgăduinţa lui Avraam. Avraam a auzit glasul lui Dumnezeu, poate că el L-a văzut pe Dumnezeu în diferite feluri. Eu nu ştiu, dacă El i-a vorbit prin visuri sau prin proorocie. Dar de data aceasta L-a văzut. „Eu am auzit despre Tine, dar acum Te văd.“ 

Biserica a auzit despre Dumnezeu, a citit despre El, ce a făcut El şi ce făgăduinţe a dat. Dar acum noi Îl vedem cu ochii noştri ca atunci Iov: „Eu am auzit despre Tine, dar acum te văd.“ Oh, ce fel de deosebire!

Cînd Moise se afla într-o criză, striga. Noi vedem în Exod 14, 13-16 că el a avut mult necaz cu copiii lui Israel. Apoi venea inspiraţia peste el, şi el exprima ce trebuia să spună, fără să ştie ce vorbeşte: „Staţi tare, atunci veţi vedea cum vă va scapa Domnul.“ Dumnezeu nu vorbise încă cu el. Inspiraţia a venit asupra lui. Ei spuneau: „Pentru ce ne-ai adus aici? Noi am fi murit mai bine în Egipt. Ne-ai adus aici fiindcă n-au fost morminte în Egipt, ca să murim? Noi am fi putut trăi acolo ca sclavi, în pace, pînă la moartea noastră, dar tu ne-ai adus aici.“

Moise, care era un prooroc, ştia că el avea acces la Dumnezeu. El a fost inspirat şi a spus: „Şineţi-vă numai tare, atunci veţi vedea ce fel de salvare va da Domnul! Căci aşa cum îi vedeţi astăzi pe egipteni, nu-i veţi mai vedea niciodată.“ Cum a ştiut el ceea ce se va întîmpla? Cum de ştia el asta? El nu a ştiut ceea ce vorbea! 

El a spus aceasta ca mijlocitor. Dumnezeu i-a spus apoi cum să facă. EL a spus: „Moise, să nu strigi la Mine. Ridică-ţi toiagul în sus şi întinde mîna ta peste mare şi împarte-o, ca să treacă prin ea copii lui Israel.“ Amin.

Aşa vine inspiraţia peste voi cînd sînteţi bolnavi. Aşa vine peste voi cînd suferiţi. Ceva vi se descoperă, voi recunoaşteţi că vi s-a descoperit şi spuneţi: „Eu sînt vindecat.“

Apoi Dumnezeu vă spune ce aveţi de făcut, de exemplu: „Scoală-te şi umblă.“ Amin! Totul a trecut dacă puteţi să faceţi aceasta. Aşa face Dumnezeu. Atunci veţi vedea cum se face de cunoscut Dumnezeu prin voi.

Acesta era Dumnezeu, care i-a poruncit. Toţi care erau acolo – tot Israelul a recunoscut că inspiraţia a venit asupra lui Moise. Ei au văzut cu ochii lor că Dumnezeu a împins apa în două părţi înapoi. Stîlpul de foc i-a condus prin Marea Roşie. Ei au auzit despre Dumnezeu, apoi ei L-au văzut.

Iosua se afla într-un ceas de criză cînd armata se afla în luptă şi soarele era gata să apună. Iosua era un profet. El ştia că va mai pierde încă mulţi bărbaţi, dacă armata duşmană reuşeşte să se adune iarăşi şi să-i atace. În ceasul acesta critic trebuia să se întîmple ceva. Există numai o posibilitate ca să-i biruiască pe toţi: el trebuia să-i urmărească. Dar nu mai era timp destul ca să facă aceasta. Deci, Iosua a ridicat mîinile sale şi a spus: „Soare, stai pe loc, şi tu lună, opreşte-te în valea Aialon, pînă cînd se va isprăvi această luptă.“ Şi soarele s-a oprit. Ei l-au auzit pe Iosua vorbind şi apoi au văzut cu ochii lor cum a lucrat Dumnezeu. Adevărat!

Ceea ce vedeau ei natural, era un paradox, era ceva ce părea a fi imposibil. Totuşi este adevărat. Biblia spune: „Soarele s-a oprit.“ Eu nu ştiu la ce vă gîndiţi voi oameni, care ştiţi doar că pămîntul este rotund. Totuşi soarele s-a oprit. Iosua nu a încercat ca să afle, cum s-a putut întîmpla aceasta, cum ar putea rezolva Dumnezeu aceasta; el a spus numai: „Soare, opreşte-te!“ El a exprimat aceasta, fără să ştie ce spunea, căci Dumnezeu era Acela, care l-a inspirat, şi El a împlinit aceasta.

Acelaşi lucru este cu Marcu 11, 23: „… dacă va zice cineva muntelui acestuia: ’Ridică-te şi aruncă-te în mare‘, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce va zice se va face, va avea lucrul cerut.“ Voi nu puteţi să staţi aici şi să „pipăiţi“ în mintea voastră, şi apoi să vă exprimaţi. Voi trebuie să fiţi inspiraţi, ca să vă puteţi exprima. Amin!

Scuzaţi-mi expresia aceasta. Acest verset m-a preocupat în tot timpul vieţii mele. Cînd am fost în ziua aceea dis de dimineaţă în pădure – Dumnezeu este Judecătorul meu. Eu aş putea să cad mort acum pe platforma aceasta – m-am gîndit asupra acestui lucru. Atunci glasul acela a vorbit şi El a spus: „Acest verset este ca toate celelalte versete. Este adevărat!“

Eu mă gîndeam: „Cum poate să fie?“

EL a răspuns zicînd: „Exprimă ceva şi se va întîmpla. Să nu te îndoieşti.“

Eu am vorbit acolo cu cineva. Eram adîncit în pădure. Eram deja de trei zile acolo şi încă nu văzusem nici o veveriţă. Acolo nu erau veveriţe. Eu mă aflam într-o pădure deasă, unde nici nu vin veveriţele. Oricine vînează veveriţe ştie că ele nu stau într-o pădure deasă. Eu şedeam acolo, iar vîntul bătea tare. Era aproximativ ora 10 dimineaţa. Iarăşi mă gîndeam la aceasta. 

Mi-a fost spus: „Tu vînezi şi ai nevoie de veveriţe, exact ca Avraam care avea nevoie de un ţap.“ 

Eu mă gîndeam: „EL mi-a spus întotdeauna adevărul. Dar aceasta sună cam ciudat.“ Eu m-am ridicat de acolo de unde am şezut şi priveam în sus: „Unde este persoana care mi-a vorbit?“ Eu nu vedeam pe nimeni. Numai vîntul bătea tare. Eu mă gîndeam: „Este posibil să fi adormit şi să fi visat aceasta?“ Nu, eu nu am dormit. Eu şedeam acolo rezemat de un pom şi priveam în jur. Trebuia să mă duc curînd după fratele Wood şi fratele Sothmann. Era cam la ora 10 dimineaţa. Fermierii lucrau. Ei aduceau cerealele lor la adăpost.

Din nou L-am auzit pe El spunînd: „Tu vînezi şi ai nevoie de vînat. De cîte veveriţe ai nevoie?“

Eu mă gîndeam: „N-aş vrea să întrec măsura. Eu voi cere trei veveriţe. Aş vrea trei veveriţe tinere de culoare roşcată. Aş dori să le am.“

EL a răspuns: „Atunci exprimă-te!“

Eu am spus: „Eu voi primi trei veveriţe tinere, de culoare roşcată.“

EL a întrebat: „De unde să vină ele?“

Eu mă gîndeam: „Atît de departe am ajuns eu. Aici într-adevăr vorbeşte cineva cu mine.“ Era exact aşa, cum mă auziţi pe mine acum. Dumnezeu în cer ştie că este adevărat. Eu pun Biblia pe inima mea. Eu căutam un loc deosebit: o creangă veche, uscată, care era cam la 50 de metri de mine. La distanţa aceasta a fost reglată puşca.

Eu am spus: „Prima să apară acolo.“ – Şi ea a fost deja acolo! 

Eu mi-am frecat ochii şi m-am uitat încă o dată încolo. Am întors capul şi mă gîndeam: „Eu nu vreau să împuşc după o viziune!“ Am privit din nou încolo, şi acolo şedea veveriţa. Am pus un cartuş în puşca mea şi am ţintit. Puteam să văd ochiul ei de culoare închisă. Era o veveriţă tînără, roşcată. Eu mă gîndeam: „Poate că totuşi dorm şi mă trezesc imediat. Eu visez numai.“ Eu am ţintit, am tras, şi veveriţa a căzut jos de pe creangă. Eu mă gîndeam: „Eu nu prea ştiu bine.“ Şi meditam să mă duc să văd dacă este acolo. Deci m-am dus, ea era acolo. Eu am ridicat-o; ea sîngera. Dacă ar fi fost o viziune, nu ar fi sîngerat. Am ridicat-o. Era o veveriţă. Am înţepenit de tot. 

Eu am privit în jur şi am spus: „O, Dumnezeule, acesta ai fost Tu. Eu îţi mulţumesc pentru aceasta. Acum mă voi duce.“

EL mi-a răspuns: „Te îndoieşti de ceea ce ai spus? Tu ai spus doar că doreşti trei. Unde să fie următoarea?“ 

Eu mă gîndeam: „Chiar dacă aş visa: eu voi face mai departe.“

De data aceasta am ales un butuc vechi, care era înconjurat de iederă otrăvitoare. Acolo nu se găsesc niciodată veveriţe. Eu am spus: „Următoarea să iasă chiar din iedera aceea otrăvitoare.“ Şi deodată veveriţa aceea tînără şi roşcată a şezut acolo şi mă privea. Eu mi-am reglat puşca şi m-am frecat la ochi. Apoi m-am întors. Ea şedea acolo  şi şi-a întors capul într-o parte. Eu am împuşcat veveriţa şi am vrut să plec acasă.

EL a spus: „Tu ai spus ’trei‘. Te îndoieşti de cele spuse de tine?“

„Nu“, am răspuns eu, „Doamne, nu mă îndoiesc de ceea ce am spus, pentru că Tu legitimezi aceasta.“

Acesta era un verset care mă preocupa mult. Domnul nu a spus: „Dacă spun Eu …“, ci „Dacă voi spuneţi …“ Nu cînd spune Isus, ci cînd veţi spune voi înşivă.

Eu mă gîndeam: „Acum am primit accesul la acest canal. Eu ştiu că El este aici, pentru că eu sînt foarte nedumerit.“ Eu meditam: „Acum vreau ceva imposibil.“

Eu am spus: „O veveriţă roşcată să vină de pe deal şi să fugă prin faţa mea, să se pună aici pe creanga aceasta şi să privească spre acest fermier.“ Şi deja venea de pe deal, a fugit prin faţa mea, s-a aşezat şi privea spre fermier. Eu am împuşcat-o.

Satana îmi spunea: „Ştii tu, acum pădurea este plină de ele.“ Eu am rămas pînă la ora 12 acolo, dar nu s-a mai întîmplat nimic. Aceasta arată că Dumnezeu este Creatorul cerului şi al pămîntului.

În Jeffersonville mă ascultă acum o familie, Wright. Eu şi fratele Wood i-am vizitat. Ei pregătesc pentru Biserică vinul pentru cina Domnului. Edith, o femeie schiloadă, a şezut acolo în camera aceea. Ea a fost bolnavă toată viaţa. Noi am tot aşteptat ca Dumnezeu să o vindece. Sora ei este văduvă; bărbatul ei a fost ucis. Ea se numeşte Hattie. Ea este o femeie foarte smerită. Pe cînd eu şi fratele Banks am plecat să-i împuşcăm un iepure, ea a făcut un puding cu cireşe. Apoi a trebuit să ne aşezăm şi să mîncăm.

Noi eram aşezaţi în jurul mesei şi vorbeam despre evenimentul acesta, căci aceasta se întîmplase chiar atunci cu cîteva zile înainte. Pe cînd şedeam acolo la masă şi vorbeam despre aceasta, am spus deodată: „Ce ar fi putut să se întîmple?“ Eu am întrebat: „Frate Wright, tu eşti un bărbat bătrîn şi ai vînat veveriţe o viaţă întreagă. Frate Shelby, tu eşti un expert în vînatul veveriţelor; şi tu frate Wood. Eu le vînez din copilăria mea. Aţi văzut vreodată o veveriţă într-o pădure deasă cu plante agăţătoare?“

„Nu.“

Eu am spus: „Ele nu au fost înainte acolo. Eu ştiu numai, că este acelaşi Dumnezeu. Cînd Avraam a avut nevoie de un ţap, El a fost Iehova – Jireh, care pregătea ceva pentru El însuşi.“ Eu am spus: „Eu cred că aceasta este acelaşi lucru.“

Hattie şedea acolo şi a spus: „Frate Branham, acesta este adevărul curat.“

Ea a spus un lucru drept! Cînd a făcut ea aceasta, Duhul Sfînt a venit iarăşi prin acest canal. Toţi au simţit aceasta. Eu m-am ridicat şi am spus: „Soră Hattie, AŞA VORBEŞTE DOMNUL: Tu ai spus cuvîntul drept, ca atunci femeia aceea din Stroponitis. Duhul Sfînt mi-a spus acum, ca să-ţi dau dorinţa inimii tale.“ Eu am spus: „Dacă eu sînt slujitorul lui Dumnezeu, se va întîmpla, dacă nu sînt slujitorul lui Dumnezeu, atunci sînt un mincinos şi nu se va întîmpla.  Atunci eu sînt un înşelător.“ Eu am continuat: „Cercetează acum şi vezi dacă acesta este Duhul lui Dumnezeu.“

Toţi au început să plîngă. Ea m-a întrebat: „Frate Branham, pentru ce să mă rog?“

Eu am răspuns: „Tu ai aici o soră schiloadă.“

Eu aveam 20 de dolari în buzunarul meu, pe care ea mi i-a dat ca jertfă şi pe care eu am vrut să-i dau înapoi. Femeia agoniseşte cu cei doi fii ai ei pe toată ferma, într-un an, nu mai mult decît 200 de dolari. În timpul şcolii, băieţii ei au devenit nişte adevăraţi „Rickys“ şi se purtau urît cu mama lor. Ei aveau 15-16 ani. Ei stăteau acolo şi rîdeau de ceea ce ziceam eu. 

Eu am spus: „Aici stau tatăl şi mama ta care sînt deja bătrîni. Tu nu ai bani. Roagă-te pentru bani şi vezi dacă nu-ţi vor cădea în poală. Roagă-te pentru sora ta şi vezi dacă ea nu se scoală şi umblă.“ Eu ştiam ca Iov, că ceva m-a cuprins. Eu am spus: „Eu ştiu aceasta! Eu stau aici înaintea a zece persoane. Dacă nu se întîmplă, atunci eu sînt un prooroc fals.“

Ea iarăşi a întrebat: „Pentru ce să mă rog?“

Eu am răspuns: „Tu trebuie să hotărăşti aceasta. Eu nu pot să-ţi dau hotărîrea.“

Femeia aceea mică se uita în jur. Deodată ea a spus: „Frate Branham, dorinţa cea mai mare a inimii mele este salvarea fiilor mei.“

Eu am răspuns: „Eu îţi dau fiii tăi în Numele lui Isus Hristos.“ Şi deja au căzut jos pe poala mamei lor, aceşti băieţi care înainte au rîs şi şi-au bătut joc de Cuvînt, predîndu-şi viaţa lor lui Dumnezeu şi deodată au fost umpluţi cu Duhul Sfînt. Chiar acolo în acel moment!

Acesta este adevărul. Dumnezeu are autoritatea, de a mă omorî dinaintea tuturor oamenilor de aici. Mulţi dintre voi, cei de aici şi din Jeffersonville ştiţi aceasta. Eu pot să aud Biserica din Jeffersonville zicînd: „Amin“, căci ei ascultă acum acolo în capelă. Vedeţi, acesta este adevărul. Ce este? Asta se întîmplă prin harul suveran al lui Dumnezeu. Altfel nu poate să se întîmple.

Acesta este un moment hotărîtor. Gîndiţi-vă numai la toţi  oamenii cu care m-am împrietenit! Dumnezeu a trecut pe lîngă toţi bărbaţii şi a trecut pe lîngă toţi cei cu vază, ca să se întoarcă spre o femeie săracă şi bătrînă, care abia putea să-şi scrie numele. EL ştia pentru ce se va ruga ea. Aceasta era cea mai de preţ. Sora ei a murit şi tatăl şi mama ei trebuie să moară; banii s-ar fi cheltuit; dar sufletele fiilor ei sînt veşnice. Acesta a fost ceasul lor ca să primească. Îndată după ce am exprimat aceste cuvinte: „Eu îţi dau pe amîndoi fiii în Numele lui Isus Hristos“, ei au căzut pe poala mamei lor. Cîţi de aici ştiu, că aceasta este adevărat? Vedeţi, aici o aveţi! Da! Ce era aceasta? Inspiraţia!

„Eu am auzit despre Tine, că Tu ai putut să creezi un ţap. Eu am auzit despre Tine că Tu poţi să creezi veveriţe. Dar acum Te-am văzut cu ochii mei.“ S-a făcut realitate; viziunea s-a realizat. Dacă Dumnezeu a făgăduit ceva, atunci o împlineşte.

Vedeţi, aceasta se întîmplă cînd aveţi nevoie de ceva, ca Iosua. El era la strîmtoare şi nu s-a gîndit la împrejurări, ci a exprimat ceea ce Dumnezeu a pus în el. Credeţi voi, că soarele s-a oprit? Şi eu o cred. Cum s-a întîmplat? Să nu încercaţi să cercetaţi aceasta. Dar aşa s-a întîmplat. Iosua a exprimat în timp ce şi-a ridicat mîinile. În acest moment critic el a avut legătură cu Dumnezeu, şi s-a întîmplat. Era timpul potrivit. Duhul Dumnezeului Celui viu a văzut strîmtoarea şi l-a îndemnat pe Iosua, să se exprime. Acelaşi Dumnezeu a văzut necazul lui Avraam. Acelaşi Dumnezeu a văzut necesitatea, ca să-mi adeverească faptul că acest verset este adevărat. Acelaşi Dumnezeu a văzut necesitatea ca să-i salveze pe aceşti fii, rînduiţi dinainte. Era momentul acela în care El a dovedit şi a legitimat Cuvîntul Său. 

În Marcu 14 se relatează despre o femeie care a crezut în El. Ea era în necaz, şi a văzut că picioarele lui Isus trebuiau să fie spălate. Ea trebuia numai să fie inspirată, şi a şi acţionat. Ascultaţi cu atenţie, înainte de a încheia. Ea trebuia să fie numai inspirată, ca să poată acţiona. Ea a auzit deja despre El. Ea a auzit că El a iertat păcatele unei femei şi a spus: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.“ Ea a auzit despre El, dar acum Îl vedea. Ea a fost inspirată ca să-I slujească. Mai mult nu trebuie să se întîmple în voi.

Lăsaţi să vă spună Duhul Sfînt: „Tu eşti un păcătos.“ Lăsaţi să vă spună Duhul Sfînt: „Tu eşti pe dos.“ Lăsaţi ca Duhul Sfînt să vă dovedească cu Scriptura, că sînteţi greşiţi. Aceasta se va realiza numai prin canalul drept al fiecărui verset biblic al lui Dumnezeu şi sub nici un preţ să nu treceţi pe lîngă aceste lucruri. Dacă faceţi aceasta, nu vă va folosi la nimic. Duhul Sfînt poate să vă dea inspiraţia, dar dacă sufletul nu este sincer înaintea lui Dumnezeu, cum am observat în săptămîna aceasta, totuşi nu vă va folosi la nimic. Gîndiţi-vă la aceasta. În zilele din urmă se vor ridica unşi falşi – nu „Isuşi“ falşi, ci Hristoşi falşi, unşi care i-ar duce în eroare şi pe cei aleşi dacă ar fi posibil.

Vedeţi, ea avea să-i facă o slujbă. Ea a auzit despre El, acum ea Îl vedea cu ochii ei. Ea avea o slujbă de făcut şi nu avea cu ce să facă aceasta. Totuşi ea a fugit acolo, ca să facă această slujbă, şi Dumnezeu s-a îngrijit de apă şi prosop, ca picioarele Lui să fie spălate. Ea a auzit în tot timpul vieţii ei despre Dumnezeul cel viu – dar acum ea Îl vedea cu ochii ei. Ea ştia că El este Acesta. Inspiraţia a venit peste ea şi i-a spus: „Acesta este Mesagerul.“ EL avea nevoie de ceva; picioarele Lui erau murdare. Dar ea nu avea nimic cu ce să-I slujească. Dar totuşi ea a fugit acolo ca să-I slujească, căci ea a fost inspirată să facă aceasta. 

Oh, voi membrii decăzuţi ai bisericii, bărbaţi şi femei din denominaţiuni, nu puteţi voi să vedeţi, de ce are nevoie Isus în seara aceasta? Dacă inspiraţia ar putea să vă apuce, atunci aţi vedea că acesta este ceasul ca să faceţi ceva. Ea Îl văzu pe El cu ochii ei. Ceilalţi şi-au bătut joc de El; ei nu credeau mesajul Lui. Însuşi Simon, gazda, păstorul care L-a invitat pe El, a făcut aceasta numai ca să-L batjocorească. Ei nu credeau că El ar fi un Prooroc.

Pe cînd se părea că diavolul a aranjat totul aşa, ca Simon să spună ceva, el se gîndea în sine: „Dacă acest bărbat ar fi un prooroc, ar şti ce fel de femeie este aceasta care I-a spălat picioarele. Dacă El ar fi într-adevăr un prooroc!“ Vedeţi, lui nu i s-a descoperit cine era El. Asupra lui nu putea să vină o inspiraţie, căci nu era nimic în el ce putea să fie cuprins. Dar ea a fost cuprinsă de aceasta.

Ochii ei au trecut peste această critică care a fost adusă asupra Lui. Ea credea că El este Cuvîntul profeţilor. Ea a recunoscut că toate cuvintele profeţilor s-au împlinit în El. Ea a auzit că El este pe pămînt, dar acum ea L-a văzut. Observaţi ce a făcut ea. Ea a văzut Cuvîntul care  S-a făcut trup, pe Mesia, Emanuel. Cînd ea a dat drumul acestei credinţe vii – a descoperirii cine era El, în timpul acela în care trăia ea: Mielul lui Dumnezeu care i-a eliberat pe păcătoşi ca şi ea – atunci ea s-a apropiat ca să-I slujească, fără să ştie cum să facă.

Aşa urmează o vindecare adevărată, atunci cînd vi se descoperă că El a fost rănit pentru fărădelegile voastre şi bătut din cauza vinei voastre şi prin rănile Lui aveţi parte de vindecare. Dacă sînteţi inspiraţi în prezenţa Lui prin Cuvîntul din Marcu 11, vedeţi că El se descoperă în trup omenesc conform Luca 17, 30 poporului Său în zilele de pe urmă, cum a făcut El înainte de a fi distrusă Sodoma. Dacă vedeţi asta, ceva vă va atinge; atunci medicul poate să spună: „Cancerul mai persistă încă.“

Dar pacientul spune: „Eu nu ştiu cum se va întîmpla, cînd voi merge, dar totuşi voi merge.“ Noi nu ştim cum se va întîmpla.

Ea s-a apropiat ca să-I slujească, fiindcă inspiraţia a venit asupra ei, că acesta este ceasul, că Acesta este Mesagerul, că Acesta este Mesia care poate să vindece, şi ea credea aceasta. EL avea nevoie de o slujbă şi ea a venit ca s-o facă. Ea a făcut aceasta pe baza inspiraţiei. Observaţi, Dumnezeu i-a deschis glandele lacrimogene ale ochilor ei. Urechile ei au auzit de El, acum ochii ei L-au văzut, şi ea a plîns de bucurie. Pe lîngă lacrimile care curgeau, Dumnezeu i-a dat şi acel păr lung. Dumnezeu S-a îngrijit şi de prosop, prin însuşi părul ei, şi pentru apă, prin lacrimile ei. Ea a făcut Dumnezeului Celui viu o slujbă, de care El avea nevoie. Ea a auzit despre El, dar acum Îl vedea şi putea să-I facă o slujbă.

O, păcătosule! De ce nu faci şi tu acelaşi lucru, cînd recunoşti acum necesitatea? EL are nevoie de tine şi de slujba ta! Acum poţi să-L vezi pe Acela, despre care tu ai auzit odată în Biblie. Noi am văzut cum El a intrat ieri seară aici şi ce a făcut. Noi L-am văzut în fiecare adunare, şi cîteodată stăteam reci şi indiferenţi acolo şi ne gîndeam: „Da, eu ştiu că Scriptura spune asta. Eu am văzut aceasta împlinindu-se.“ Noi nu avem nici o înflăcărare; se pare că nu ne cuprinde. Se pare că nu este nimic, ce ar putea să ţîşnească din voi.

 Dacă luăm un chibrit şi vrem să-l aprindem, trebuie să aibă la capăt un cap de aprindere, altfel nu se aprinde. Voi puteţi să tot frecaţi, frecaţi, frecaţi, dar dacă o oarecare substanţă chimică a stricat fosforul, nu se aprinde şi nu există lumină. Dar dacă capul de aprindere este în ordine, şi se aprinde, va da lumină.

Dacă versetele biblice ale mesajului acestei zile de pe urmă se împlinesc într-adevăr, atunci voi vedeţi prezenţa lui Isus Hristos. Voi aţi auzit ce a făcut El în timpul vieţii Lui pe pămînt, şi recunoaşteţi că Scriptura spune: „EL este acelaşi ,ieri, azi şi în veci.“ Scurt timp înainte de a cădea focul mîniei lui Dumnezeu asupra stării sodomite, noi vom vedea cum Isus se întoarce înapoi la poporul Său în trup omenesc şi face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut şi El. Oh, aceasta ar trebui să umple sufletul nostru cu slavă. Aceasta ar trebui să realizeze ceva în noi. Pentru ce? Fiindcă aceasta pătrunde înăuntru.

Voi aţi citit în Biblie, ce a făcut El, cînd femeia aceea s-a atins de haina Lui. EL s-a întors şi i-a spus ce suferinţă are şi că credinţa ei a făcut-o sănătoasă. EL a făgăduit că va face la fel încă o dată înainte de a fi arsă lumea. Lumea va fi atunci într-o stare sodomită. În Noul Testament, Prooorocul s-a făcut de cunoscut, ca Proorocul-Dumnezeu, Proorocul Proorocilor, Dumnezeul tuturor proorocilor, ca plinătatea Dumnezeirii trupeşti, Creatorul din Genesa 1. Aleluia! Acesta este Cuvîntul Lui! EL a spus că se va întîmpla. Noi vedem starea sodomită. Noi vedem că lumea se află în această stare. Acum vedem cum El vine în jos, şi face exact ceea ce a spus dinainte. Noi am auzit despre El – dar acum Îl vedem. „Din auzite am aflat despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.“ Amin. Eu Îl văd cu ochii mei. Ce ceas ar trebui să fie acesta! Ce timp ar trebui să fie acesta! Legitimarea Cuvîntului Său! De fiecare dată cînd se legitimează Cuvîntul Lui, Dumnezeu vorbeşte prin Cuvîntul Său şi se face vizibil, ca voi să vedeţi aceasta.

Acolo era o femeie stricată de pe stradă, ea a căzut jos în faţa altarului – înaintea lui Isus – a spălat picioarele Lui cu lacrimile ei şi le-a şters cu părul ei. Dumnezeu a răsplătit aceasta. EL a spus: „Oriunde va fi vestită Evanghelia aceasta, se va spune şi despre ce a făcut ea, spre amintirea ei.“ Pentru ce? Vedeţi, ea era necinstită, dar ceva a cuprins-o. Ea a văzut Cuvîntul făgăduinţei din grădina Eden, unde spunea că sămînţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Ea L-a recunoscut pe Mesia, care S-a născut dintr-o fecioară.

Ea a auzit că El trebuia să Se nască dintr-o fecioară, şi apoi a auzit că acest bărbat ar fi pe pămînt. Ea a auzit că acolo ar fi un Rabi tînăr, un Prooroc, care-i vindecă pe bolnavi. Ea credea aceasta. Acum ea venea de-a lungul străzii şi Îl căuta pe El. Apoi ea a văzut că acolo era o serbare mare. Ea s-a apropiat de gard, s-a uitat prin gard şi L-a văzut. EL era acolo! Ceva îi spunea: „Acesta este El!“ De aceea  ea avea nevoie, să fie inspirată. Vedeţi voi ce se întîmplă? Ea a văzut Cuvîntul care S-a făcut trup. Ea a auzit cu urechile ei, acum ea a văzut cu ochii ei.

Fiecare ştie că noi avem făgăduinţa, cum trebuie să fie Biserica în zilele de pe urmă. În starea ei prezentă, Biserica nu poate să împlinească poruncile lui Dumnezeu, sarcina cea mai mare a lui Dumnezeu – aşa nu poate să cheme Mireasa la suprafaţă. Cine ar putea să facă aceasta? Penticostalii? Eu spun: nu! Şi nici alţii. Ei sînt pleava care ţin grîul învelit. Ei au venit la suprafaţă, arătau exact ca şi grîul, dar ei nu au fost grîul. Ei se deschid şi grîul iese afară. Ei s-au organizat şi s-au omorît ei înşişi. Apoi au murit. Ei sînt tulpine. Dar grîul a pătruns prin ei şi ia acum chipul de Mireasă. Grîul care a căzut pe pămînt, în epoca mijlocie, a trebuit să moară.

Criticii spun: „Cum a putut un Dumnezeu milostiv, care era în stare să împartă Marea Roşie, să îngăduie ca aceşti creştini sărmani să fie mîncaţi de lei şi să fie arşi şi să sufere atîta? EL şedea acolo şi se pare că rîdea de aceasta.“ Oh, acest sărman neştiutor! Nu ştie el, că un bob de grîu trebuie să cadă în pămînt? Trebuia să moară în epoca mijlocie, ca şi orice alt grîu, să cadă în pămînt şi să fie îngropat, ca prin reforma lui Luther să iasă la iveală două frunze. Prin „wesleyeni“ a trebuit să crească mai departe, ca să producă spicul şi polenul – timpul mare al misiunii. Apoi trebuia să vină trezirea penticostală cu reaşezarea darurilor la suprafaţă. Era aşa de asemănător cu grîul, încît aproape că şi cei aleşi erau duşi în eroare, dacă ar fi fost cu putinţă. Dacă deschidem spicul, nu este grîu în el, este numai învelişul. Dar în curînd au început apoi organizaţiile unice, duble şi trinitare să întemeieze organizaţia Bisericii lui Dumnezeu, să organizeze totul, dar ei mureau pe loc. Ce se întîmplă acum? Este o adăpostire pentru grîul care a crescut mai departe acolo.

Acum ea se retrage, şi grîul devine vizibil. Aceasta nu este epoca penticostală, aceasta este epoca zilelor de pe urmă. Aceasta este epoca Miresei. Acum luminează lumina de seară. Acum se împlineşte Maleahi 4, partea a doua, ca să se execute planul lui Dumnezeu. Acum se împlineşte Luca 17, 30 şi tot ce au spus Ieremia, Ioel şi toţi ceilalţi în cartea aceasta despre aceste zile. Aceasta este ziua! „Doamne, eu am auzit că va veni aceasta, dar acum văd cu ochii mei.“ 

Cu toate că s-au ridicat imitatori, ca de exemplu Iane şi Iambre, cu vicleniile lor care făceau ceea ce făcea Moise, nu putea să-l înfricoşeze nici pe el, nici pe Aaron. Ca şi Iov, ei ştiau de unde vine inspiraţia. Ei ştiau că era AŞA VORBEŞTE DOMNUL! Aceeaşi Biblie care relatează despre ei, spune că în zilele din urmă se vor ridica imitatori. Cine s-a ridicat întîi cînd a început ceva? Aceste denominaţiuni religioase? Cine, Moise sau aceşti imitatori? Dacă ei ar fi început întîi cu aceasta, ar fi fost Moise imitatorul!

Noi avem tot felul de oameni cu darul deosebirii şi toate celelalte. Ei încearcă prin aceasta, să atragă minţile voastre de la lucrarea lui Dumnezeu care s-a adeverit prin Scriptură ca adevărată. „Cu urechile noastre am auzit despre aceasta, acum vedem cu ochii noştri.“ Amin. Credeţi aceasta? Din toată inima? Inspiraţie. În ziua aceea cînd se va descoperi Fiul omului, se descoperă Fiul omului, Isus Hristos poporului Său.

Un bărbat a venit la Avraam şi gruparea lui. Era un bărbat cu o înfăţişare potrivită, care avea praf pe îmbrăcămintea lui. EL şedea cu spatele către cort şi întrebă: „Unde este nevasta ta, Sara?“ Nu Sarai, ci Sara; Avraam, nu Avram. EL l-a numit cu numele şi îl întrebă: „Unde este ea?“

El a răspuns: „Ea este în cort, în spatele Tău.“

Apoi El a spus: „Peste un an, pe timpul acesta, voi veni iarăşi la tine.“ Ea rîdea în sinea ei. El a întrebat: „Pentru ce a rîs Sara?“ EL a dat făgăduinţa. Ei erau acei care aşteptau atunci fiul făgăduit.

Eu nu mă interesez ce fac oamenii în aceste denominaţiuni şi cît de mult susţin ei  că-L aşteaptă pe Hristos. Faptele lor dovedesc că nu fac aceasta. Aşa este. Faptele voastre vorbesc mai tare decît cuvintele voastre. Ei se gîndesc numai cum să primească membri în denominaţiunile lor. Dar există oameni, aici unul şi acolo unul, care aşteaptă într-adevăr venirea Domnului. Ei privesc înspre El. Numai lor li se va descoperi El; numai ei vor pricepe aceasta.

Numai cei aleşi au înţeles cine era El. Gîndiţi-vă numai, atunci erau cam trei milioane de evrei pe pămînt, şi nici o treime nu ştia că El a fost pe pămînt, că El a venit şi a plecat! EL s-a descoperit acelora care aşteptau aceasta: lui Ioan Botezătorul, apostolilor, ucenicilor lui Ioan, Anei din templu care era oarbă, lui Simeon, preotului căruia i-a fost descoperit de către Duhul Sfînt, că el Îl va vedea pe Hristos, etc. Toţi ceilalţi mari conducători religioşi, teologii, erau aşa de orbi, cum nu se putea mai rău.

Ploaia poate să aducă numai atunci sămînţa la suprafaţă, cînd ea există. Voi aţi fost prima dată sub formă de germen în tatăl vostru. El nu vă cunoştea. Totuşi voi aţi fost în tatăl vostru. Prin mama voastră, ca „pămînt hrănitor“, aţi venit la suprafaţă în chipul lui. Apoi el a putut să vorbească cu voi. O, acest Dumnezeu mare! Dacă aveţi viaţa veşnică, atunci germenul vieţii veşnice a fost la început în Dumnezeu. Voi aţi fost acolo, voi aţi fost în gîndurile Lui, numele vostru şi toate celelalte. Pentru că El a ştiut dinainte, El v-a rînduit ca să vedeţi aceasta. Voi, cei care nu aţi fost rînduiţi dinainte, nu veţi vedea aceasta niciodată. Dar gîndiţi-vă la aceasta în Numele lui Isus Hristos: ceasul este aici! Nu vreţi să-L credeţi pe El şi să vă predaţi Lui viaţa voastră? Eu trebuie să închei, este deja trecut de ora 21.

Noi vrem să ne aplecăm capetele.

Eu am auzit despre Tine, o Doamne, acum eu Te văd. Doamne Isuse,  binecuvîntează pe aceşti oameni, în timp ce ei aşteaptă.

Acum vă voi pune o întrebare. Aş vrea să-l las pe Duhul Sfînt să lucreze şi sînt încredinţat că El va face aceasta. Cercetaţi gîndirea voastră, cercetaţi-vă pe voi, cercetaţi sufletul vostru şi constataţi, dacă credeţi într-adevăr. Dacă veţi găsi numai o îndoială mică în voi, atunci ridicaţi mîna şi spuneţi: „Doamne Isuse, aş vrea să Te văd. Eu am auzit despre Tine, dar nu Te-am văzut încă niciodată. Lasă-mă să Te văd. Eu cred.“ Bine. Aceasta este bine.

Este cineva aici, care încă nu-L cunoaşte pe El ca Salvatorul lui? Ridicaţi mîna şi spuneţi: „Eu sînt un păcătos, dar totuşi aş vrea să Te văd, Isuse Doamne. Fă-mi de cunoscut Cuvîntul Tău despre care este vorba. Eu ştiu, aşa Te-a văzut Iov. Eu ştiu, aşa Te-a văzut Avraam. Eu ştiu, aşa Te-au văzut toţi, aceasta era prin împlinirea Cuvîntului Tău făgăduit. Eu am auzit despre cele mai diferite lucruri, despre scamatorii şi tot ce este posibil, dar eu înţeleg că există în ţară un mesaj al zilei de pe urmă, care a fost vestit de un Înger, în anul 1933, acolo lîngă rîu. Eu am auzit despre serviciile de vindecare, care au început. Eu ştiu, cînd se întîmplă acestea, nu se poate să mai rămîn pe calea cea veche a denominaţiunilor. Nu pentru aceasta a fost El trimis. Niciodată nu a rămas acolo.“ Voi aţi vrea să-L vedeţi.

Ce ar fi fost dacă ar fi venit Moise şi ar fi spus: „Noi vrem să facem o corabie ca şi Noe şi să părăsim Egiptul pe rîu?“ O, nu! Nu! El avea un mesaj de la Dumnezeu. Prin el S-a făcut cunoscut. Cînd se ridica un prooroc, el trebuia să fie legitimat înaintea Israelului. De 400 de ani ei nu au mai avut nici un prooroc, şi atunci s-a ridicat unul. Ei trebuiau să ştie, că ceva era gata să se întîmple.

Iarăşi nu a avut Israelul sute de ani nici un prooroc, apoi S-a ridicat Isus. Femeia de lîngă fîntînă a spus: „Doamne, eu recunosc că Tu eşti un Prooroc. De 400 de ani noi nu am mai avut nici un prooroc.“ EL ştia, ce era în inima ei.

Nouă ne-au fost făgăduite epocile Bisericii, ale reformatorilor şi noi le-am văzut. Dar în Maleahi 4, partea a doua, El a făgăduit, că în aceste zile de pe urmă, El va continua modelul Său. Aceasta trebuia să se întîmple, pentru ca inimile copiilor să fie readuse la credinţa părinţilor apostoli. Acesta este scopul. Biserica este aşa de împărţită în denominaţiuni, aşa de sfîşiată în bucăţi, încît ea este moartă. Ea era purtătoarea. EL a făgăduit, că în ceasul mesajului îngerului al şaptelea vor fi deschise cele şapte peceţi. Conform Apocalipsa 10, taina lui Dumnezeu trebuia să fie vestită cînd îngerul al şaptelea începea să trîmbiţeze mesajul Lui – nu prin slujba vindecării, ci prin mesajul care urmează slujbei vindecării.

Isus a fost un bărbat bine văzut, cît timp i-a vindecat pe bolnavi. Dar cînd El a spus: „EU cu Tatăl una sînt!“, spuneau: „Oh, aceasta a fost greşit.“

Iov a fost bine văzut, pînă cînd i s-a întîmplat nenorocirea. Aşa este întotdeauna.

Credeţi! ÎL veţi primi pe El acum? Atunci ridicaţi mîna şi spuneţi: „Eu Îl cred pe El. Vreau să-L primesc.“ Dumnezeu să vă binecuvînteze. Aceasta este bine.

Mai rămîneţi puţin liniştiţi şi vă rugaţi. Dumnezeule scump, acesta este un moment sfînt. Aşa va fi în timpul acela cînd într-o zi va răsuna un tunet şi Fiul lui Dumnezeu va veni în jos cu o strigare de trezire din cer, cînd va răsuna glasul arhanghelului şi trîmbiţa lui Dumnezeu, iar morţii în Hristos vor învia. Fiecare dintre noi, Tată, înţelege în seara aceasta că vom da socoteală de fiecare Cuvînt – orice cuvînt, pe care-l vorbim. Vom da socoteală chiar şi pentru gîndurile noastre din inimă. Eu te rog, o Dumnezeule, în Numele lui Isus, ca Tu să curăţeşti fiecare inimă care este aici. Curăţeşte inima mea, curăţeşte inimile acestor oameni. Facă-se să fim gata, Doamne, şi fă ca ochii noştri duhovniceşti să fie deschişi în seara aceasta, ca să vedem slava Dumnezeului cel Atotputernic. Noi am auzit despre El, Tată. O Dumnezeule, noi ne rugăm, ca să ni-L arăţi pe El. Dă-ne aceasta, Tată. Îngăduie-ne aceste binecuvîntări, de aceea eu mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Gîndiţi-vă la aceasta. Transformaţi inima voastră într-un mic altar, acolo unde şedeţi. Spuneţi: „Doamne Isuse, vino acum în inima mea. Dă-mi ceva, de care să mă ţin tare. Lasă-mă să simt inspiraţia, care-mi spune, că Tu eşti prezent.“

Ce fel de explicaţie se dă în faţa oamenilor! Ce fel de lucrare mare, de a face aceasta! Acum îl voi ruga pe Dumnezeu Domnul, ca El să realizeze aceasta.

Cîţi dintre voi primesc benzile? Voi aţi auzit predica: „Acesta este timpul"? V-am arătat ziarele şi acele lucruri? A fost anunţat deja cu un an dinainte, ce se va întîmpla. Ştiinţa este disperată. Domnul Isus a fost cu părul alb ca o perucă, aşa cum este descris în Apocalipsa 1, şi cum l-a văzut Daniel pe Judecătorul cerului şi al pămîntului. Acolo a fost. Ştiinţa nu poate să înţeleagă aceasta. În observatorul universităţii din Arizona pînă în Mexico, se caută de doi ani, să se explice aceasta. Vouă vi s-a spus deja dinainte ce se va întîmpla.

Cum a fost cu cutremurul din Alaska? Fiţi atenţi şi vedeţi, dacă nu se va împlini. EL nu mi-a spus încă niciodată ceva fals. Va fi aşa. Fiţi atenţi şi recunoaşteţi dacă nu trăim în ceasurile sfîrşitului istoriei. Nici un om nu cunoaşte ceasul venirii Sale. Dar una ştiu: pe baza cunoştinţei mele de azi, eu cred, dacă aş fi un om cu mintea clară şi încă necredincios, aş vrea să fiu un creştin adevărat biblic şi nu un creştin al denominaţiunilor. Nu vă bazaţi că voi aţi strigat de bucurie. Noi am cercetat aceasta azi dimineaţă şi am dovedit cu Biblia, că nu este după voia lui Dumnezeu, şi nu a adus nimic altceva decît moartea. Să nu fiţi în tulpină, ci acolo unde este viaţa. Aveţi credinţă în Dumnezeu. 

Credeţi voi, că Dumnezeul acela care a dat această făgăduinţă lui Avraam conform Genesa 1, S-a arătat şi a făcut minunea aceea? Acelaşi Dumnezeu s-a făcut trup, a luat chip de om şi s-a născut printr-o fecioară. Atunci, El a fost desigur în teofanie. Dar apoi El a venit în trup omenesc şi a făcut aceleaşi lucruri. Era acelaşi bărbat. Nu credeţi, că Dumnezeu va face ceea ce a vestit, dacă găseşte o persoană, cum a făgăduit în Maleahi 4, partea a doua – un canal prin care El poate vorbi? Credeţi aceasta? Şi eu cred că El poate face aceasta.

Credeţi voi, că veţi putea avea credinţă, ca să vă atingeţi de haina Sa – credinţa Lui, să atingeţi haina Lui? Credeţi voi cei care sînteţi aici, că acum vorbeşte ceva către inimile voastre, ce vă spune, că aveţi credinţă suficientă, ca să vă atingeţi de haina Lui? Credeţi că veţi putea face asta? Atunci apucaţi de ea şi prindeţi-o prin credinţă, nu printr-o mişcare sentimentală, ci cu o credinţă absolut curată şi neamestecată. Spuneţi pur şi simplu: „Doamne, eu cred. Eu cred din toată inima. Aş dori ca Tu să mă atingi. Eu am auzit că Tu ai făcut lucrurile acestea, acum aş vrea să văd cu ochii mei.“

Eu nu pot să vă ating, numai Dumnezeu poate să facă aceasta. Credeţi voi că El va face aceasta?

Eu privesc înapoi înspre partea stîngă. Se pare că acolo ar fi un canal, cum am spus înainte, un curent care vine de acolo. Acum, după ce am primit indicaţia, vine în mod minunat. Vine de la o femeie, care şade cu bărbatul ei. Ea nu este de aici. Ea vine din Dallas, Texas. Ea şi cu bărbatul ei suferă. Ea suferă o complicaţie care s-a ivit după o operaţie. Bărbatul ei are o suferinţă la spate. Ei sînt domnul şi doamna Corbet din Dallas, Texas. Dacă este adevărat, ridicaţi mîna voastră. Eu sînt străin faţă de voi, este adevărat? Nu a existat nici o posibilitate ca eu să fi aflat aceasta. Ce înseamnă asta? „Din auzite am aflat despre Tine, acum eu Te văd.“ Înţelegeţi la ce mă refer? Întrebaţi perechea aceasta. Eu nu i-am văzut încă niciodată în viaţa mea. Din auzite am aflat despre Tine, acum Te văd cu ochii mei.

Dacă puteţi să credeţi, atunci Dumnezeu poate să vă dea ceea ce aveţi nevoie.

Bărbatul acela care şade acolo şi a cărui mînă este pe barba lui, are o tensiune mare. Crezi tu că Dumnezeu te face sănătos, domnul meu? Crezi tu? Crezi tu, care şezi acolo şi îţi ţii mîna aşa, crezi tu, că Dumnezeu te va vindeca de tensiunea ta? Ridică-ţi mîna, dacă crezi aceasta. Bine, el crede. Eu nu l-am mai văzut pe bărbatul acela niciodată în viaţa mea. Eu nu ştiu nimic despre el. Dar voi aţi auzit că Isus a zis aici în Biblie, că El va face iarăşi aceste lucruri. Acum le vedeţi. Înţelegeţi la ce mă refer? „Dacă tu poţi să crezi, toate lucrurile sînt posibile“, – dar numai pentru acei ce cred! Este nevoie de o credinţă adevărată ca să se întîmple. Dar dacă puteţi crede aceasta, Dumnezeu vă va da aceasta. 

Acolo în spate şade o femeie. Ea se uită la mine. Ea are o guşă.

Doamna, care şade lîngă ea, are la fel o tensiune mare. Este adevărat.

Doamna aceea de lîngă ea, are şi ea o greutate. Ea nu este de aici, ci din Arkansas. D-voastră scăpaţi aceasta! Domnişoară Phillips, crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi vindecată! Crezi tu din toată inima? Primeşti tu aceasta? Atunci poţi să o ai.

Voi spuneţi acum: „Aceasta este ceva tainic.“ Nu! Nu!

Isus a spus: „Numele tău este Simon, tu eşti fiul lui Iona.“

„Din auzite am aflat despre Tine, acum Te văd cu ochii mei.“ Nu vedeţi ce s-a întîmplat? Cineva şade acolo, priveşte încoace, crede şi deodată se întîmplă.

Bărbatul acela tînăr, te simţi mai bine în seara aceasta, decît ieri seară? Este în ordine, tu vei fi sănătos. Ieri seară a şezut aici şi se tot lovea în cap. Astăzi el arată ca un gentleman. El era puţin dezorientat din cauza unor lucruri, dar acum totul s-a clarificat. Va fi bine. „În ziua aceea cînd se va descoperi Fiul omului, va fi aşa ca atunci înainte de a fi arsă Sodoma.“

„Din auzite am aflat despre Tine, acum te văd cu ochii mei. Eu am auzit că Isus Hristos a dat făgăduinţa, acum văd că făgăduinţa s-a realizat.“ „Cu urechile mele am auzit despre Tine – acum Te văd cu ochii mei.“ Cîţi cred că El este acesta? O Dumnezeule.

Noi mai sîntem încă aici cu toate că s-a făcut deja tîrziu. Mîine seară vom avea un servici mare de vindecare. Noi avem în plan, ca fratele Moore şi cu mine să stăm aici şi să ne rugăm pentru fiecare care vine în rîndul de rugăciune. Prima dată am vrut, ca după ce am vorbit astăzi, să fac o chemare la altar. Apoi mi-a venit gîndul: „Nu, căci aici stă scris: ’Din auzite am aflat despre Tine, acum aş vrea să Te văd cu ochii mei.‘" EL este acum aici. Credeţi aceasta?

Lăsaţi-ne acum să ne punem mîinile unii peste alţii. Gîndiţi-vă la aceasta, Acelaşi care a făgăduit că va face aceasta, spunea: „Aceste semne vor urma celor care cred.“ A spus El asta? Sînteţi credincioşi? Atunci spuneţi „Amin“. Acelaşi Dumnezeu care a dat făgăduinţa a şi împlinit-o. Întrebaţi pe aceşti oameni; eu nu i-am văzut niciodată, nu ştiu nimic despre ei. Nici nu-i voi mai recunoaşte iarăşi. Aceasta ar fi imposibil pentru mine. Dar acest verset trebuie să se împlinească. Dacă se împlineşte, atunci acesta este un semn că noi trăim în timpul sfîrşitului şi că Fiul omului este gata să vină, fiindcă El se descoperă în trup omenesc. Este aşa?

Aşa ştim noi, că este adevărat. Voi spuneţi că credeţi în El şi v-aţi pus mîinile unii peste alţii. Dacă v-aţi pus mîinile unii peste alţii, atunci este acelaşi Fiu al lui Dumnezeu aici, care realizează aceasta înaintea ochilor voştri şi spune: „Ei se vor însănătoşi.“ Este acelaşi Fiu al lui Dumnezeu! „Eu am auzit că El a spus: ’Dacă credincioşii îşi pun mîinile unii peste alţii, se vor însănătoşi.‘" „Eu am aflat de aceasta, acum aş vrea să văd cu ochii mei. EL a făgăduit că va face aceasta.“

Rugaţi-vă, în timp ce mă rog şi eu.

Doamne Isuse, în Numele Domnului, Dumnezeului cerului, lasă ca Duhul Sfînt să cadă acum în inimile acestor oameni; această credinţă adevărată a lui Dumnezeu care împlineşte această făgăduinţă pentru ei. Facă-se ca Dumnezeul cerului să vindece pe fiecare dintre ei, pe cînd ei să fie ascultători poruncii Tale, în timp ce ei îşi pun mîinile unii peste alţii. Doamne, lasă să se întîmple asta, în Numele lui Isus Hristos, îngăduie aceasta spre onoarea Ta.

Credeţi voi că aţi primit pentru ce v-aţi rugat? Este ceva în inima voastră ce vă spune aceasta? Simţiţi inspiraţia aceasta care vă spune: „A trecut! S-a întîmplat!“

Porunca lui Dumnezeu suna, ca noi să auzim cu urechile noastre şi acum să vedem cu ochii noştri. Iov spunea: „Numai din auzite am aflat despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.“

Voi aţi auzit aceasta prin Cuvînt, prin auzirea Cuvîntului. Credinţa vine prin auzirea Cuvîntului. Acum voi vedeţi cu ochii voştri, cum se întîmplă aceasta. Acelaşi Dumnezeu, care spunea că se vor întîmpla lucruri mari, mai spunea că, acei care cred aceasta vor pune mîinile peste bolnavi şi ei se vor însănătoşa. A venit acum în inima voastră, că sînteţi vindecaţi? Ridicaţi mîinile voastre, dacă s-a întîmplat aceasta. Amin! Aceasta este într-adevăr o vindecare apostolică. Sînteţi de aceaşi părere? Credeţi aceasta din toată inima? Aleluia! Mai mult nu ne trebuie.

Noi vrem să ne ridicăm şi să-I aducem Lui slava.

Mulţumire să-Ţi fie adusă Ţie, Doamne Isuse. Slăvit să fie Numele Domnului.

(Fratele Branham cîntă.)

ÎL iubiţi pe El? Noi vrem să-I dăm Lui toată cinstea, întreg poporul. Vedeţi, dacă v-a fost descoperit de la Dumnezeu, prin canalul acela, prin care voi aţi fost salvaţi, prin care vi s-a spus: „Voi sînteţi salvaţi“; dacă Dumnezeu a lucrat prin acelaşi canal ca la Iov şi la profeţi, dacă El a lucrat în voi ca creştini, prin acelaşi canal şi v-a descoperit că sînteţi vindecaţi, atunci nu o mai poate împiedica nimic ca să se întîmple. (Fratele Branham cîntă.)

Nu-L iubiţi pe El? O cît de minunat! „Eu am auzit cu urechile mele despre Tine, dar acum Te văd.“ Dumnezeu va face de cunoscut poporului Său, cum a făcut la Avraam, încît El împlineşte făgăduinţa Lui că Fiul omului se va descoperi cînd lumea se va găsi într-o stare sodomită.

Trei mesageri au venit jos din cer. 

În Sodoma era o grupare denominaţională. Acolo au mers Billy Graham şi Oral Roberts. Gîndiţi-vă la ce v-am spus eu: pînă acum nu a existat încă, ca în istoria Bisericii să fie un mesager către biserica universală, a cărui nume, aşa ca „Abraham“ să se termine cu -ham, Graham are şase litere – numărul omului. Aceasta este în legătură cu lumea.

Numele lui Abraham are şapte litere. Acesta este numărul desăvîrşit al lui Dumnezeu. Observaţi ce făceau acei bărbaţi, care s-au dus acolo. Ei au predicat Cuvîntul, i-au chemat afară şi le-au spus să se pocăiască.

Dar Acela care a rămas la Avraam, a făcut o minune, şi El i-a spus lui Avraam, ce făcea şi ce gîndea Sara, care se afla în cort în spatele Lui. Isus, care era Acesta care s-a prezentat în persoana aceasta, a spus: „Cînd lumea va ajunge într-o stare cum a fost atunci în Sodoma, atunci Fiul omului se va descoperi iarăşi.“ Şi toate celelalte versete dovedesc că este aşa. „La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu … Şi Cuvîntul s-a făcut trup, şi a locuit printre noi.“ Este adevărat? Acum noi vedem că acest Cuvînt făgăduit din Luca, din Maleahi şi toate celelalte făgăduinţe pentru timpul acesta, s-au făcut trup şi locuiesc printre noi. Noi am auzit cu urechile noastre despre aceasta; acum Îl vedem pe El cu ochii noştri, în timp ce El însuşi îşi tîlcuieşte Cuvîntul Său. Noi nu avem nevoie de o tîlcuire omenească. O, Biserică a Dumnezeului celui viu, de aici şi cei care sînteţi la telefon şi ascultaţi, treziţi-vă repede, înainte de a fi prea tîrziu. Dumnezeu să vă binecuvînteze.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc …

Puteţi să cuprindeţi aceasta, Biserică, voi care vedeţi cu ochii voştri Cuvîntul viu al lui Dumnezeu, făgăduinţa pentru ceasul acesta, în zilele de pe urmă? Ochii voştri văd Cuvîntul viu împlinit. Dumnezeu este printre noi! Eu Îl văd pe El cu ochii mei, despre El am auzit că va face aceasta. Magii cei bătrîni au aşteptat ziua aceasta; noi vedem realizată cu ochii noştri. Cîţi dintre bătrînii metodişti, baptişti şi adevăraţii penticostali au dorit în timpul lor, ca să se petreacă aceasta! Mulţi dintre ei ştiau că se va întîmpla. Dar noi sîntem aici şi vedem, cum se întîmplă. Oh! Nu-L iubiţi? 

Isus a spus: „Toţi vor recunoaşte că sînteţi ucenicii Mei, prin aceasta dacă aveţi dragoste între voi.“ Fiindcă noi Îl iubim pe El, vrem să ne întindem mîinile unii altora, şi să cîntăm: „Eu vreau să-L slăvesc pe El, eu vreau să-L slăvesc pe El.“ 

(Fratele Branham cîntă.)

Ce a spus împărăteasa în noaptea aceea către împăratul Beltşaţar? „În împărăţia ta este un bărbat care ştie să descurce îndoielile.“ În seara aceasta Duhul Sfînt este Cel ce descurcă îndoielile! Credeţi aceasta? CEL care rezolvă îndoielile. Sîngele lui Isus Hristos ia toate petele îndoielilor. Nu există un păcat mai mare în lume decît necredinţa. Cine nu crede, acela este deja condamnat. Este adevărat? Există numai un păcat, acesta este necredinţa. A fuma nu este păcat, a minţi nu este păcat, a înjura nu este păcat, a curvi nu este păcat. Acestea nu sînt păcate, sînt rezultatele necredinţei. Necredinţă! Voi faceţi aceasta, fiindcă nu credeţi. Dacă voi credeţi într-adevăr, nu faceţi aceste lucruri.

O, cît de minunat! Sîngele Mielului a spălat orice îndoială. Noi credem hotărîţi Cuvîntul Lui. Noi credem că Cuvîntul S-a făcut trup. Noi credem că Cuvîntul, prin legitimarea prezenţei Sale acum, se face trup ca să realizeze Cuvîntul Său. Credeţi aceasta? Dumnezeu să vă binecuvînteze.

Noi nădăjduim să vă vedem şi mîine dimineaţă aici, pentru un timp minunat cu Domnul. Aplecaţi acum capetele voastre. Eu predau acum serviciul fratelui Lindsay.

                                              AMIN.