Freie Volksmission

Jesus Christus ist derselbe gestern, heute und in Ewigkeit. Heb.13.8

Sprache

Predica de la Zürich 26 august 2007, ora 14.00 / Ewald Frank

Sprache romänisch




Vreau să vă salut frăţeşte pe toţi în Numele scump al DOMNULUI nostru. Vă doresc binecuvântarea lui Dumnezeu în prezenţa lui Dumnezeu. DOMNUL Dumnezeu să primească azi într-o măsură deosebită ceea ce îi aparţine de drept. Am de transmis salutări din Slovacia, din România, din Berlin. Dumnezeu este un Dumnezeu credincios. Noi am folosit bine timpul, am fost la Bratislava, capitala Slovaciei. Am avut adunări binecuvântate aşa cum am dori să fie fiecare adunare pe care o avem. Au venit fraţi din Cehia şi din Slovacia, din Austria. Dumnezeu a binecuvântat peste măsură din plinătatea harului Său, mai mult decât am fi putut cere sau gândi noi. Acea sală mare a palatului era plină, iar prezenţa lui Dumnezeu era acolo şi putea fi trăită. Apoi, am fost în România. Este un fapt cunoscut deja că acolo avem cele mai mari adunări din Europa. În oraşul Sibiu am avut tot o sală de festivităţi în care au fost aproape 3000 de oameni. Au fost destui care nu au mai avut locuri pe scaune şi a trebuit să stea în picioare.

Ne bucurăm de faptul că Cuvântul lui Dumnezeu îndeplineşte întotdeauna scopul pentru care a fost trimis şi că nu se întoarce fără efect la Dumnezeu. Suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru asta şi pentru toţi fraţii care îşi îndeplinesc slujba şi poartă în acelaşi fel Cuvântul DOMNULUI. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu şi pentru transmisiunile în direct din aceste două oraşe. Nu doar din Krefeld sau Zürich, ci şi din Bratislava şi Sibiu s-a transmis în direct în toată lumea. Este minunat că fraţii de aici şi din alte oraşe au primit harul lui Dumnezeu ca să-şi folosească talentul (sau talantul) ca prin toate aceste materiale lumea întreagă să poată urmări în direct şi să audă Cuvântul lui Dumnezeu, căci este scris că Cuvântul va atinge marginile pământului şi Evanghelia va fi predicată tuturor naţiunilor şi popoarelor ca mărturie, iar DOMNUL face ca acest lucru să fie posibil acum.

Până acum am călătorit în 135 de ţări. În total sunt 204 ţări pe pământ, dar Cuvântul DOMNULUI poate fi difuzat şi ascultat în direct în toată lumea. Este minunat că DOMNUL a condus lucrurile aşa încât să avem şi această posibilitate pentru slava lui Dumnezeu, pentru a face chemarea afară a adevăraţilor credincioşi şi pentru a face ca Biserica să audă ultimul mesaj sau, mai bine spus, ca tuturor celor ce aparţin Bisericii să le fie adus acest mesaj divin, căci ştim cu toţii că nu toţi oamenii vor accepta ceea ce vrea să le spună Dumnezeu.

În Coloseni 3 de la 12 am citit: „Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare”. Acest cuvânt nu este adresat întregii mulţimi de credincioşi, ci doar celor aleşi. Aici, în Romani 11, Pavel scrie că Israel, în totalitate, nu a căpătat ce a dorit, ci doar cei aleşi au căpătat. Există, într-adevăr, o alegere pe baza predestinării, pe baza cunoaşterii divine dinainte, prin care El a putut face alegerea. Nu că Dumnezeu a vrut să îl salveze pe unul şi să îl trimită în iad pe celălalt. Nu, nu e aşa. Dumnezeu ştia deja de la început cine va accepta mântuirea în Isus Hristos, cine va primi, cine va refuza. Aşa este şi în timpul nostru.

Am vorbit cu fratele Rotvas şi el a exprimat o propoziţie: unde ar putea fratele Branham să predice azi ceea ce a predicat în trecut? În ce biserică ar putea fratele Branham să mai predice azi? El ar reproşa femeilor felul în care se îmbracă, felul cum se poartă, le-ar spune apăsat ca să citească Biblia şi să respecte modelul biblic în îmbrăcarea hainelor, în felul în care se prezintă. Cine ar asculta aşa ceva azi? Oamenii ar asculta, ar da din cap şi ar continua să se îmbrace cum vor.

Fraţi şi surori, voi care sunteţi aici şi cei de peste tot din lume, există oameni care respectă cu adevărat ce are Dumnezeu să le spună prin Cuvântul Său. Sunt oameni care nu se poticnesc, care nu ies din voia lui Dumnezeu, ci acceptă din toată inima ce are să le spună Dumnezeu prin Cuvântul Lui. Cine ar mai rămânea aşezat pe scaun dacă fratele Branham ar vorbi astăzi despre căderea omului? Cine ar mai rămânea pe scaun dacă fratele Branham ar vorbi despre Dumnezeire şi despre toate aceste adevăruri biblice?

Uneori ai impresia că oamenii vin doar pentru a fi vindecaţi de bolile lor. Fratele Branham avea acest dar deosebit din partea lui Dumnezeu, avea darul descoperirii, era profet, avea vedenii. Dumnezeu confirma Cuvântul şi vindeca în momentul rugăciunii. Aşa a fost cu DOMNUL nostru. Atunci când vindeca bolnavii, mii şi mii de oameni Îl urmau, dar când a început să predice Cuvântul ceasului mulţi L-au părăsit, toţi L-au părăsit. Apoi DOMNUL a spus ucenicilor Lui: „voi nu vreţi să Mă părăsiţi?”. Apoi au fost pronunţate acele cuvinte minunate de către Petru: „Doamne, unde să ne ducem? Numai Tu ai cuvintele vieţii veşnice!”. Deci, nu era vorba doar de hrănirea mulţimilor şi de împărţirea pâinii, de liniştirea furtunii, de vindecarea bolnavilor, ci era vorba şi despre Cuvânt.

Azi este vorba despre totul, despre mântuirea sufletelor noastre, vindecarea trupurilor noastre, eliberarea duhurilor noastre, despre chemarea afară, despre pregătirea noastră pentru revenirea DOMNULUI Isus Hristos, pentru ziua glorioasă a întoarcerii lui Isus Hristos, DOMNUL nostru. Acesta este scopul şi obiectivul nostru, adică de a fi gata ca individ şi de a lua parte la răpire atunci când Isus Hristos revine. Prin asta intrăm deja în subiectul care a devenit subiectul central în întreaga lume: întoarcerea lui Isus Hristos şi împlinirea profeţiilor biblice în timpul nostru. Dacă vorbim despre Israel – şi poate fac deja acum această remarcă – anul viitor statul Israel va sărbători a 60-a aniversare a existenţei sale ca stat. Noi cunoaştem toţi promisiunea din Vechiul şi Noul Testament că DOMNUL îşi va aduna poporul în ţara făgăduită din toate ţările şi popoarele, după cum scrie în Ezechiel 36.24 şi în alte versete. Iar în Noul Testament se vorbeşte de smochin, de la care trebuie să învăţăm o pildă. Când îl vedem înmugurind şi aducând rod să ştim că a sosit timpul, că Fiul Omului este chiar la uşi. Atunci să ne ridicăm capul căci ştim că răscumpărarea noastră se apropie. 

 Chiar în acest context, DOMNUL nostru spune că „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece niciodată”. În acest cuvânt regăsim importanţa spuselor DOMNULUI: „când se vor întâmpla toate acestea…”. Poporul Israel a fost risipit în această perioadă de 2000 de ani, dar atunci când el va fi strâns, Dumnezeu face istoria mântuirii, iar timpul desăvârşirii Bisericii Mirese dintre naţiuni soseşte, după care începe timpul Israelului. Noi avem harul să vedem aceste lucruri cu proprii ochi. Poate am dreptul să spun aici următoarele: noi nu criticăm pe nimeni, nici pe cel mai mare evanghelist, Billy Graham, care, la 88 de ani, ajunge, brusc, la concluzia că mântuirea universală (mântuirea tuturor oamenilor) este lucrul drept. Această învăţătură a mântuirii universale spune că la un anumit moment, în viitor, toţi oamenii vor fi, cumva, mântuiţi, şi chiar la urmă, însuşi Diavolul va fi mântuit. Aceasta se numeşte mântuirea universală.

Imaginaţi-vă acest lucru: în trecut, Billy Graham era numit „mitraliera lui Dumnezeu” şi a câştigat multe suflete care s-au decis  pentru Hristos, dar acum, la sfârşitul vieţii, la 88 de ani, ajunge să creadă că toţi oamenii vor fi mântuiţi, că nu mai e nevoie să predicăm Evanghelia şi că toţi vor fi mântuiţi, chiar şi Diavolul. Nu. Cuvântul este pus deoparte, nu mai este băgat în seamă, nu mai este respectat. Şi nu foloseşte la nimic ca fiul lui, Franklin, să construiască un muzeu, am putea spune, pentru tatăl lui în timpul vieţii sale, cu 22 milioane de dolari, pentru a prezenta reuşitele acestui om. Nu despre asta este vorba azi, nu despre oameni care îşi zidesc împărăţia lor în împărăţia lui Dumnezeu, ci despre faptul că DOMNUL spune încă o dată: „Eu voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei Morţilor nu o vor birui!”. Nu spunem asta ca să criticăm, ci o spunem cu durere. Mulţi oameni au privit la un om şi au fost, deodată, înşelaţi. Noi nu îl urmăm pe William Branham, ci pe DOMNUL Isus Hristos, dar noi am înţeles că Dumnezeu a folosit întotdeauna pe pământ o gură prin care să vorbească. Eu scriu acum într-o scrisoare circulară despre responsabilitatea care este legată de o chemare şi de o trimitere divine.

Închipuiţi-vă ce responsabilitate avea Moise în timpul lui atunci când Dumnezeu a împlinit făgăduinţa dată lui Avraam şi că Dumnezeu Însuşi a coborât într-un rug aprins, s-a descoperit lui Moise şi i-a spus să-şi scoată încălţămintea, căci pământul pe care calcă este un pământ sfânt. Apoi i-a spus: „Eu te trimit şi voi fi cu tine”. Şi eu întreb azi: a mai fost, în acel timp, un alt bărbat pe pământ care să aibă aceeaşi responsabilitate ca Moise înaintea lui Dumnezeu şi a poporului lui Dumnezeu? Să ne gândim mai departe la timpul lui Iosua. Toţi ştim că Moise a mers până pe muntele Nebo şi că putea vedea Ierihonul, la dreapta, în faţa lui putea vedea Ierusalimul, iar la stânga En-Ghedi. Asta a fost tot. După aceasta, Iosua a luat Cuvântul descoperit lui Moise, l-a aşezat în chivotul legământului, l-a pus pe umerii preoţilor şi aşa au trecut Iordanul şi aşa a avut loc împlinirea făgăduinţei pe care a dat-o Dumnezeu.

Pe de o parte, chemarea afară, exodul şi, de cealaltă parte, intrarea în ţara făgăduinţei. Ambele trebuia să se împlinească. Fiecare parte din ţara făgăduită trebuia cucerită prin luptă. Nicio parte din ţară nu a fost luată fără luptă. Fiecare parte trebuia revendicată, fiecare parte ce aparţinea de ţara făgăduită. Astfel, DOMNUL şi-a luat răspunderea împlinirii Cuvântului Său. Exista cineva pe pământ în acel timp cu o responsabilitate mai mare decât cea a lui Iosua, care era legată direct de voia şi planul lui Dumnezeu? Nu. La Dumnezeu nu este vorba despre politică, ci despre poporul Lui, despre împlinirea promisiunilor şi a planului Său făcut din veşnicie.

Pe scurt – eu scriu acest lucru – Ioan Botezătorul avea o responsabilitate directă înaintea lui Dumnezeu ca niciun om de pe pământ în acel timp. Niciun om nu putea să aibă o astfel de responsabilitate. Fără să ţină seama de marele preot, de cărturari şi fariseii din acea vreme – el era singurul om trimis de Dumnezeu cu mesajul lui Dumnezeu adresat poporului lui Dumnezeu. Din acest motiv scrie în Ioan 1 de la v. 6 că „a venit un om trimis de Dumnezeu…ca toţi să creadă prin el”.

Haideţi să mergem repede şi la ceilalţi fraţi. Cum era cu Petru? El a fost primul căruia DOMNUL i-a putut da această descoperire divină şi, în legătură cu această descoperire divină, DOMNUL i-a spus: „Îţi dau cheile Împărăţiei lui Dumnezeu!”. A mai fost vreunul în ceasul naşterii Bisericii Noului Legământ care să fi primit aceeaşi responsabilitate pe care a primit-o Petru în ziua de Rusalii, când cerul s-a deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a pogorât? El era un om cu o responsabilitate în Împărăţia lui Dumnezeu, înaintea Dumnezeului Celui viu. Cine era Pavel? Mai era unul cu aceeaşi responsabilitate pentru a scrie toate epistolele adresate Bisericii, toate subiectele care trebuia tratate, tot ce se referea la rânduiala în Biserică, ca toţi să primească înţelegerea şi să poată urma planul de mântuire al lui Dumnezeu? Pavel avea o trimitere divină, o chemare divină şi, legat de asta, o responsabilitate divină.

Şi despre Ioan care a fost pe insula Patmos….Reprezentaţi-vă asta în faţa ochilor: când Dumnezeu dă o chemare, exprimă o trimitere, noi nu avem a face cu acel om, ci cu Dumnezeu însuşi. Gândiţi-vă ce ar fi fost dacă noi nu am fi avut aceste 22 de capitole ale Apocalipsei! Nu am fi avut o vedere de ansamblu asupra derulării istoriei mântuirii. Pe insula Patmos, Ioan a primit cea mai mare responsabilitate a timpului său. Responsabilitatea lui era aceea de a scrie ce a văzut şi a auzit. De ce să scrie? Pentru ca noi să vedem şi să citim astăzi şi pentru ca Duhul lui Dumnezeu să ne poată descoperi tot ce a văzut şi auzit el şi să ne călăuzească în aceste lucruri!

Revin la această concluzie şi vă pun întrebarea: a fost în secolul XX un alt om pe pământ cu o responsabilitate ca cea pe care a avut-o fratele Branham? A mai fost cineva căruia DOMNUL să îi poată vorbi auzibil şi să-i spună: „aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis înaintea primei veniri a lui Hristos, tu vei fi trimis cu un mesaj înainte de a doua venire a lui Hristos”? Fratele Branham a fost acesta. Dumnezeu face toate lucrurile în mod corect şi nu întreabă pe nimeni înainte de a face ceva. Spun asta fără a critica, dar am fost la Oral Roberts, în Tulsa, Oklahoma, în adunările lui de rugăciune, am văzut universitatea lui şi sediul, dar unde este chemarea, unde este trimiterea divină? Putem merge de la un mare bărbat la alt mare bărbat şi să punem această întrebare: unde este o chemare, o trimitere? Nu a existat decât un singur bărbat cu o chemare şi o trimitere directă, şi acesta a fost un proroc promis în Cuvântul lui Dumnezeu.

Vă rog, acceptaţi asta, noi putem cerceta cu Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. O repet, aşa cum o fac în toată lumea: în Noul Testament, DOMNUL nostru a confirmat şi a spus asta. Dacă era scris doar în Maleahi 4.5 şi 6, oamenii ar fi putut spune că este un cuvânt din Vechiul Testament. Dar DOMNUL nostru confirmă în Matei 17.10 şi spune că Ilie va veni întâi şi va aşeza din nou toate lucrurile în starea de la început. Şi dacă este confirmat şi în Marcu 9.12, atunci Dumnezeu personal este responsabil pentru ce este scris în Vechiul şi Noul Testament şi e o parte a istoriei mântuirii. Cine vrea să nege asta, cine vrea să treacă pe lângă ce face Dumnezeu fără a lua parte la aceasta?

Iubiţi fraţi şi surori, Dumnezeu ne-a dat harul să deosebim vocea Bunului Păstor în mijlocul tuturor acestor voci care se aud şi în mijlocul acestei confuzii, şi să plecăm urechea la ce spune Duhul Bisericii. Ştim şi că peste tot se citeşte aceeaşi Biblie, se cântă aceleaşi cântări, toţi fac ce vor, cred ce vor, au învăţăturile lor personale, prescripţiile lor, şi nimeni nu are grija de a fi adus în acord cu Dumnezeu şi Cuvântul Lui. Şi în acest punct pe care tocmai l-am precizat, toţi aceşti oameni mari resping şi neagă botezul biblic în Numele DOMNULUI Isus Hristos. Ei nu îl resping doar, ci chiar spun că singurul botez biblic este o învăţătură falsă, că fratele Branham este un învăţător mincinos, iar noi suntem incluşi în aceeaşi categorie. De ce? Pentru că toţi au băut deja din potirul Romei. Sfânta Scriptură spune că ei şi-au pierdut simţurile, se cred chiar înţelepţi, dar nu au înţelepciunea divină, ci înţelepciunea lor omenească, nu înţelepciunea de a respecta Cuvântul lui Dumnezeu.

Noi spunem cu mulţumire că avem harul să aparţinem de cei care au fost chemaţi să iasă, şi eu cred că toţi cei care sunt chemaţi să iasă sunt cei hotărâţi pentru slava lui Dumnezeu. Ei iau în serios pregătirea lor şi o trăiesc. Psalmul 15 este cunoscut de noi toţi. „DOAMNE, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă. Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său…”. Noi avem aici o descriere scurtă, deja din Vechiul Testament, a celor care vor fi la DOMNUL. Aceeaşi descriere o avem şi în Psalmul 24.3: „Cine va putea să se suie la muntele DOMNULUI? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele”. Dar în special cei care au inima curată. Ne gândim în mod deosebit la predica de pe munte. Cel care are inima curată nu se va face vinovat de niciunul din lucrurile enumerate în Psalmul 15 şi 24, şi anume de lucrurile enumerate aici.

Dacă mergem în Matei 5, acolo avem descrierea lucrurilor care îi privesc pe adevăraţii credincioşi. Este o parte care ne priveşte personal. De fiecare dată întâlnim cuvântul „ferice”, până la v. 8 unde scrie: „ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu”, „ferice de cei împăciuitori căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu”, „ferice de cei care sunt prigoniţi pentru neprihănire căci a lor este Împărăţia cerurilor”. Avem de fiecare dată această declaraţie „ferice” referitoare la cei mântuiţi. Noi ştim că aceasta poate reuşi dacă omul este înnoit, transformat. Am auzit deja în cuvântul de introducere că trupul, duhul şi sufletul vor fi păstrate întregi şi fără pată la revenirea DOMNULUI nostru Isus Hristos.

Aici ne gândim şi la 2 Corinteni 5.17: „dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă; cele vechi s-au dus”. Ceva s-a întâmplat cu noi. Nu e o învăţătură, ci o trăire pe care o putem avea cu Dumnezeu. Aici scrie că „fericiţi sunt cei care fac pace”, cuvânt cu care putem merge în Efeseni 2, unde citim că Dumnezeu a îndepărtat orice duşmănie şi despărţire. Dumnezeu este doar acolo unde este împăcarea şi iertarea, şi astea s-au întâmplat în Isus Hristos, DOMNUL nostru. În El au avut loc iertarea, împăcarea şi harul. Acolo unde este duşmănie întotdeauna este la lucru Duşmanul.

În Efeseni  2, de la v. 13 scrie: „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos”. Ne-am apropiat. Nu ne vom apropia în viitor, ci ne-am apropiat prin răscumpărarea care a avut loc. Împăcarea şi iertarea ne-au fost date de către Dumnezeu. Este adevărat că Mielul lui Dumnezeu a murit pe crucea de la Golgota. Pe cum de sigur e că Dumnezeu era în Hristos, aşa de sigur Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine Însuşi. În v. 14 se continuă: „Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc, care îi despărţea, ţi în Trupul Lui a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace”. Dragi fraţi şi surori, aici avem acest cuvânt. Să fim atenţi ca Duşmanul să nu ne folosească ca să aducă ceva ce nu este de la Dumnezeu, să aducă dezordine într-un loc sau lucruri care nu aduc pacea. Dumnezeu să ne folosească ca să aducem pacea, împăcarea, iertarea şi mântuirea. În Efeseni 4 avem ceva despre cei care şi-au închinat viaţa DOMNULUI. Prin har ei trebuie să se dezbrace de omul cel vechi. Putem citi repede din Efeseni 4.22: „cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul”. Putem merge în Romani 8: „pe cei pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, i-a şi sfinţit, i-a şi proslăvit, le-a dat slava cerească”. Dumnezeu face totul în mod desăvârşit.

Am adus cu mine predica referitoare la Înfiere. Azi am partea a III-a în faţa mea. Sunt aici mai multe puncte pe care le-am observat şi pe care vreau să le citesc pe scurt. Vreau doar să le citesc. „Vrem să ne gândim pentru un moment la aşezarea în poziţia de fii. Începem cu versetul 5 şi încercăm să prezentăm pe scurt. Subiectul este aşezarea. Câţi înţeleg aceasta? Trupul lui Hristos trebuie adus şi aşezat în poziţia lui în Hristos, în care Duhul Sfânt ne poate călăuzi. Despre asta este vorba. Acum am înţeles. Biserica trebuie să fie aşezată ca Trup al lui Hristos şi trebuie pusă în poziţia pe care a dorit-o Dumnezeu şi a pregătit-o pentru ea, şi să fie pusă în poziţia ei, în Hristos ”. Mai departe scrie: „Dacă voi sunteţi născuţi din Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică şi nu puteţi muri după cum nici Dumnezeu nu poate muri”. E minunat felul în care fratele Branham, prin descoperire, a prezentat tot planul de mântuire al Dumnezeului nostru.

Şi toţi ştim că Fiul lui Dumnezeu a fost Cuvântul făcut trup şi s-a născut în această lume. Din acest motiv DOMNUL nostru spune: „Eu am venit în această lume pentru a mărturisi despre Adevăr”. Acum este rândul nostru ca fii şi fiice ai lui Dumnezeu, născuţi din Dumnezeu prin sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu şi zămisliţi prin Duhul Sfânt, născuţi din nou la o nădejde vie. Ne gândim la Ioan 3. DOMNUL nostru spune mai întâi: Trebuie să vă naşteţi din nou, altfel nu puteţi vedea împărăţia lui Dumnezeu. Şi apoi El spune: carnea şi sângele nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

Dragi fraţi şi surori, nu este vorba de a vă pune întrebări, dar totuşi trebuie să insist că noi trebuie să o experimentăm personal prin harul lui Dumnezeu. Totul să se petreacă cu noi şi în noi ca trup al DOMNULUI, pentru ca noi să putem fi în Duhul, uniţi şi conduşi împreună să formăm un singur trup. Trebuie ca naşterea din nou să fi avut loc în fiecare dintre noi, individual, trebuie să fi devenit fii şi fiice ai lui Dumnezeu şi apoi să experimentăm şi aşezarea în poziţia noastră de fii.

Fratele Branham mai zice: „gândiţi-vă la aceasta, eu nu vorbesc acelora care sunt înafara lui Hristos, eu mă adresez acelora care sunt în Hristos. Cum intraţi, cum sunteţi în Hristos? Printr-un singur Duh, adică prin Duhul Sfânt. Astfel prin botezul Duhului Sfânt, toţi suntem botezaţi ca să formăm un singur trup. Întrebarea urmează: Cum intrăm în Hristos, prin botezul cu apă? Nu. Aici eu nu sunt de acord cu baptiştii şi cu Adunările lui Dumnezeu (este una dintre denominaţiuni), nu, nu prin botezul cu apă, sub nici o formă, căci în 1.Cor 12:12-13 scrie că printr-un singur Duh, prin Duhul Sfânt, noi suntem toţi botezaţi de un singur Duh ca să formăm un singur trup”.

Iubiţi fraţi şi surori, este vorba despre ultima fază înaintea revenirii lui Hristos, noi nu trebuie să ratăm aceasta. Ca Biserică noi trebuie să ne punem, ca indivizi, la dispoziţia lui Dumnezeu cu adevărat, şi să-I dăm ocazia să împlinească ultimele  lucruri pe care le-a promis Bisericii Sale prin harul lui Dumnezeu.

De la pagina 9: „El l-a trimis pe Isus pentru ca El să-Şi verse sângele ca ispăşire: împăcarea prin sânge este o jertfă de ispăşire pentru a ne chema, accepta şi curăţa. Prin procesul de curăţare noi trebuie să rămânem întotdeauna la aceasta, nu numai în trecere, ca şi cum ar fi o trezire, ci El trăieşte întotdeauna şi este prezent pentru a se mijloci pentru noi. Sângele lui Hristos care s-a vărsat la Golgota a obţinut mântuirea pentru noi şi ne dă posibilitatea să rămânem în prezenţa Lui zi şi noapte, să trăim acum deja în prezenţa lui Dumnezeu, curăţaţi de orice păcat. Noi suntem deci în siguranţă. Cum? Prin Duhul Sfânt: să fim conduşi în trupul lui Hristos prin Duhul Sfânt, şi acolo să fim în siguranţă. În trupul lui Hristos, şi trupul lui Hristos este Biserica”.

Fratele Branham o mai spune o dată: „Miercuri seara am vorbit despre manifestarea acestor lucruri şi o s-o mai facem şi în această dimineaţă, căci Dumnezeu aşteaptă manifestarea fiilor lui Dumnezeu la  sfârşitul timpului, noi vom sta toţi în faţa Lui”. Apoi urmează această expresie minunată încă o dată la pagina 11: „Este plăcerea lui Dumnezeu ca voia Lui să se facă, ca noi să-I aparţinem şi să ne luăm locul nostru, dorit de Dumnezeu. Acum El face lucrul următor: El este pe cale să-şi aducă Biserica în starea dorită de El. Prima dată a chemat Biserica afară din mijlocul metodiştilor, luteranilor, baptiştilor, catolicilor etc, El îi cheamă afară din mijlocul tuturor acestora. Ce face apoi? Apoi a trimis Duhul Sfânt şi le-a acordat botezul Duhului Sfânt” - apoi continuă - „Dumnezeu le-a acordat copiilor Săi naşterea din nou prin botezul cu Duhul Sfânt.

Continuă: „Convertirea şi naşterea din nou au loc prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt acţionează totul în toţi: Cuvântul este adus, sângele noului legământ a curs şi Duhul lui Dumnezeu poate acţiona doar în cei care cred. Aceasta începe cu pocăinţa. Duhul lui Dumnezeu ne conduce la pocăinţă, ne conduce la recunoaşterea păcatelor. Duhul lui Dumnezeu ne conduce la convertire, la naşterea din nou, Duhul lui Dumnezeu ne conduce la toate aceste diferite experienţe. De la început El acţionează în noi”. Apoi continuă: „Acum este vorba să fim aşezaţi în poziţia de fii, despre punerea în drepturi a fiului: prin naştere el era fiu, nu-i aşa, dar important era felul în care se comporta, ceea ce decidea punerea lui în drepturile de moştenitor. Se comporta el bine sau rău? Comportamentul decidea totul”.

Apoi continuă: „Dumnezeu v-a primit în trupul lui Hristos. Ce face El după aceea? Vă acordă un timp de probă, un timp în care sunteţi încercaţi, prin comportamentul vostru. Voi treceţi printr-un test, printr-un examen, şi astfel deveniţi ascultători prin Duhul Sfânt, fără să luaţi în seamă ce zice lumea despre voi. Da, Dumnezeu poate face toate acestea în voi”. Şi acum ultimele fraze: „Ştii tu (dar poate că nu ar trebui să citesc aceasta), ştii tu, iubita mea soră, că soţul tău nu este numai soţul tău, ci că el este şi domnul tău? Dumnezeu a vrut ca lucrurile să fie astfel, căci nu bărbatul a fost înşelat, ci femeia”. De fapt eu nu voiam să o spun astăzi. Încă o expresie: „Eu sunt convins că noi trăim la sfârşitul timpului şi că Dumnezeu este pe cale să pună Biserica în drepturile sale (să aşeze Biserica în poziţia ei)” .

Încă o dată pe scurt, este vorba despre poziţia noastră. Apoi continuă cu o frază lungă: „Este vorba despre punerea fiilor în drepturile lor. Unde sunt ei? Dumnezeu îşi cheamă copiii. Dumnezeu îi cheamă, prin descoperire, să iasă. Ei nu trebuie să spună nimic despre aceasta, o poţi vedea. Poţi vedea că se petrece ceva cu ei, se vede că ei au ieşit, ei nu trebuie să dea mărturie despre aceasta, se vede. Ei îşi ocupă poziţia în orice lucru în aşa fel încât au aceeaşi autoritate şi cuvântul lor are aceeaşi însemnătate cu al unui înger”. Sunteţi treji cu toţii? Aşezarea în poziţia de fiu ne dă o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu, autoritate divină şi drepturi dumnezeieşti depline asemenea cuvântului unui arhanghel. „Când fiul a fost pus în poziţia lui, el a primit cea mai mare poziţie şi a primit o haină nouă cu alte culori. Tatăl a pregătit o sărbătoare şi a spus: „acesta este fiul meu şi de acum înainte el stăpâneşte peste toate averilor mele, el este moştenitorul a tot ce posed eu. Tot ce-mi aparţine, îi aparţine. Putem privi în urmă: Elohim, Care există în El Însuşi”.

Fraţi şi surori, să fim conştienţi înaintea lui Dumnezeu că nu este vorba numai de a fi chemaţi să ieşim, ci şi să putem înţelege hotărârea dumnezeiască, porunca pe care a dat-o Dumnezeu Bisericii. Mulţi îşi amintesc de fratele Branham şi de ceea ce a văzut el referitor la ceea ce se va mai întâmpla, că oameni care au venit la adunare ciungi au ieşit cu două braţe, că au avut loc minuni de creaţie. Dumnezeu o va face. Sfârşitul va fi asemănător cu începutul. Noi ne aşteptăm la aceasta, dar acum trebuie să fim cu adevărat atenţi cu toţi cei care sunt născuţi din nou şi care sunt conduşi în trupul lui Hristos  prin Duhul Sfânt. Noi vrem să ne comportăm unii cu alţii într-un mod cumpătat, să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum am fost acceptaţi de Dumnezeu în Hristos.

Să o spunem sincer că nu serveşte la nimic să vorbim despre Biserică, să spunem că ceva nu merge bine în Biserică. Nu. În momentul în care fiecare se priveşte el însuşi în oglindă şi se ocupă de el însuşi înaintea lui Dumnezeu şi zice: arată-mi la ce trebuie să renunţ, ce trebuie să abandonez, care sunt lipsurile mele, - dacă am veni cu toţii astfel în rugăciune în faţa DOMNULUI atunci s-ar manifesta, Dumnezeu şi-ar confirma Cuvântul Său. Ştiţi cu toţii că 1 Corinteni 13 este capitolul care vorbeşte despre dragoste. Aici este inclus totul, în capitolul 12 şi 13. Nu este suficient ca în 1 Corinteni 13 să fie scris, ci trebuie să se manifeste în noi. Dragostea lui Dumnezeu învinge totul.

Fratelui Branham i s-a spus că numai dragostea desăvârşită va intra în slavă. Să ne gândim la Marcu 12:29-32: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile? ( ) „Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta” ( ) „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Gândiţi-vă la Ioan 13:34-35: „Vă dau o poruncă nouă: ‚Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii’ ”. Aceasta nu trebuie să o primim doar în inimă, aceasta trebuie să se manifeste. Să fim sinceri, eu nu vreau să vorbesc despre aceasta în detaliu, dar din 1979 s-a semănat multă ură, duşmănie, defăimări, astfel încât nu poţi decât să te iei cu mâinile de cap şi să te întrebi: cum este posibil ca oameni care se pretind credincioşi pot să scrie, să spună şi să propage astfel de lucruri?

Mă gândesc la ultimele e-mail-uri din India, din Caraibe, din Trinidad, de peste tot. La tot ceea ce este scris şi spus nu poţi decât să dai din cap. Aceşti oameni vorbesc despre dragoste, aşteaptă revenirea DOMNULUI şi vorbesc despre răpire. Nu este posibil aşa. Un om născut din Dumnezeu are natura lui Isus Hristos, DOMNUL nostru. Aşa este scris: „Dacă cineva este în Hristos, el este o creaţie nouă. Lucrurile vechi au trecut”. El nu mai este un defăimător. Dacă cineva vrea să scrie 74 de pagini numai despre fratele Frank, atunci eu îmi pun întrebarea: unde este aici Evanghelia? Unde este Mesajul? Despre ce este vorba la aceşti oameni? Este vorba despre a comite o ucidere, nimic altceva. Sunt nişte ucigaşi. Îi sunt recunoscător DOMNULUI că mai trăiesc.

Întrebarea este următoarea: aceşti fraţi care pretind că cred mesajul de la sfârşitul timpului de sfârşit, şi au primit şi acceptat slujba fratelui Branham, nu înţeleg ei ce pagube produc trupului lui Hristos prin calomniile (defăimările) lor? Sunt nişte ucigaşi. Ce am făcut eu vreunuia dintre aceşti fraţi? Eu nu am făcut decât să predic tot planul de mântuire al Dumnezeului nostru. Pentru că noi ne luăm dreptul dumnezeiesc de a crede şi de a aduce totul la Scriptură, după cum îi spunea Pavel lui Timotei: tu poţi să crezi ce-ţi spun pentru că tu cunoşti Scriptura. Noi trebuie să predicăm numai din Scriptură. Din cauza aceasta noi primim un pumn ca fiind din aceia care nu cred mesajul, care resping pe proroc.

A trebuit deseori să o spun, nu este nevoie să mă justific, dar nu cred că mai există un om pe pământ care să datoreze mai multă recunoştinţă lui Dumnezeu pentru slujba fratelui Branham decât mine. Fără slujba fratelui Branham, fără trimiterea lui de către Dumnezeu, noi nu am fi avut astăzi mesajul, nu am fi putut predica adevăratul  Cuvânt al lui Dumnezeu. Aş fi ştiut eu ce a cuprins Dumnezeu în planul Său? Am fi crezut şi noi ca toţi ceilalţi, am fi rămas ca toţi ceilalţi acolo unde eram, şi era gata. Nu. Noi considerăm că Dumnezeu ne-a acordat un mare privilegiu, harul de a recunoaşte ceasul şi ora, mesajul orei, dar durerea este prea mare când unii oameni pretind că DOMNUL a revenit. Eu le spun întotdeauna că atâta vreme cât noi suntem aici ca Biserică Mireasă, DOMNUL nu poate să fi revenit.

Gândiţi-vă puţin, dacă de exemplu se pretinde că în 28 februarie 1963 DOMNUL a revenit conform Apocalipsa 10, atunci eu trebuie să spun că în Apocalipsa 10, ca Înger al Legământului, El avea deja cartea deschisă între mâinile Sale. În Apocalipsa 5 cartea era încă închisă, iar numai în 28 februarie 1963 fratele Branham a primit porunca că urma să fie deschisă cartea. Cum putea DOMNUL, atunci deja, să se fi întors cu cartea deschisă? Este imposibil, imposibil. Dar există fraţi, înţelegeţi, care au probleme în cap şi în inimă, care pretind lucruri care nu pot fi corecte şi astfel avem datoria înaintea Dumnezeului Celui viu de a ordona toate lucrurile care se învaţă. Avem o responsabilitate directă înaintea Dumnezeului Celui viu pentru mesaj, ca el să fie păstrat în toată claritatea sa, în forma sa originală, pentru chemarea de ieşire.

Avem responsabilitatea înaintea Bisericii Dumnezeului Celui viu ca acest mesaj să fie transmis în forma originală, aşa cum l-a primit fratele Branham. El avea responsabilitatea, pe baza unei trimiteri dumnezeieşti, să aducă mesajul înaintea omenirii, dar i s-a spus că acest mesaj va merge în lumea întreagă înaintea întoarcerii lui Hristos, ca premergător al Său. Deci caut eu să vorbesc în propriul meu nume, în propria mea lucrare, sau în Numele DOMNULUI, în lucrarea DOMNULUI? Eu nu trebuie să vorbesc în numele meu, despre lucrarea mea, nu pot să neg chemarea pe care am primit-o din partea DOMNULUI, eu trebuie să port mesajul lui Dumnezeu şi o să-l port până în ultima clipă. Dumnezeu va acorda har în ciuda acestor defăimări, în ciuda a tot ce se petrece.

Şi aici noi facem o diferenţă. Dacă, de exemplu Petru, se grăbeşte şi spune în Matei 16: „Să nu ţi se întâmple aşa ceva!”. Petru nu a făcut-o ca să distrugă, ca să producă pagube, dar a fost un moment când DOMNUL a spus: „Voi merge la Ierusalim şi voi fi dat de către marele preot în mâinile oamenilor şi voi muri”. Atunci Petru vine şi, repede, fără să se gândească, spune: „Să nu ţi se întâmple aşa ceva”. El nu a spus-o expres, după ce s-a gândit, ci a spus-o pe moment, fără să se gândească. Dar DOMNUL a trebuit să spună: „Înapoia Mea  Satano! ( ) Căci ceea ce ai spus tu nu vine de la Dumnezeu, nu e drept înaintea lui Dumnezeu”.

Copiii lui Dumnezeu pot să zică repede ceva fără să se gândească. DOMNUL trebuie să le spună atunci:  „Înapoia Mea, aici tu nu poţi spune un astfel de lucru”. Să vedem şi momentul când Petru l-a tăgăduit pe DOMNUL. El nu s-a gândit, aceasta s-a întâmplat în momentul când el a fost surprins spunându-i-se: „Tu aparţii de acest om, felul tău de a vorbi te trădează”. Atunci el a spus: „Nu, nu Îl cunosc”. A fost grav, este adevărat, dar Petru a plâns cu amar şi a regretat. DOMNUL spusese că „înainte să cânte cocoşul tu te vei lepăda de Mine de trei ori”. DOMNUL a spus: „După ce te vei întoarce la Dumnezeu...”. Aceasta s-a întâmplat înaintea convertirii lui, nu după, înaintea naşterii din nou, înaintea botezului cu Duhul Sfânt. Trebuie să deosebim  acest lucru. Apoi vedem că DOMNUL i-a spus de trei ori: „Paşte mieluşeii Mei, paşte oile Mele”. 

Dar dacă cineva răspândeşte ceva, scrie ceva, publică ceva în mod expres, premeditat, cu scopul de a distruge, de a comite o crimă, aceasta este cu totul altceva, este un păcat cu voia, se face ceva pentru a distruge lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta nu mă va distruge, eu sunt credincios, sunt mântuit, îl voi vedea pe DOMNUL, nu este nicio problemă, dar este vorba ca mesajul dumnezeiesc să nu fie pus sub semnul întrebării prin aceste defăimări. În momentul în care cel ce poartă mesajul este pus sub semnul întrebării, şi mesajul adus va fi pus sub semnul întrebării. Acesta este obiectivul expres al Duşmanului, dar DOMNUL îi cunoaşte pe ai Săi, şi cei care sunt ai Lui îl cunosc pe DOMNUL şi Îl urmează pe DOMNUL şi Îl vor urma până la capăt. Aceştia sunt cei care prin descoperire văd şi au recunoscut ce face DOMNUL în timpul nostru. Ei nu au o învăţătură deosebită sau străină, ei au descoperirea lui Isus Hristos, sunt introduşi în tot planul de mântuire al Dumnezeului nostru ca niciodată mai înainte. Avem,  astfel, harul de a recunoaşte că DOMNUL însuşi, care a dat făgăduinţele, este pe cale să le împlinească.

Mi-am notat câteva versete: în Iosua 21, omul lui Dumnezeu a putut să spună şi să depună mărturie despre ce se petrecuse în trecut. Iosua 21:45: „Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel DOMNUL, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit”. Apoi în 1 Împăraţi 8:56: „Binecuvântat să fie DOMNUL, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit”.

Nu de mult am vorbit iarăşi despre făgăduinţe şi despre împlinirea lor şi aceasta ne deosebeşte de toţi. Să fim sinceri, dacă privim în peisajul religios de la sfârşitul timpului, toţi vorbesc despre Israel, despre împlinirea profeţiilor biblice, dar cine cunoaşte făgăduinţa pentru Biserică? Cui i-a fost cu adevărat descoperit braţul DOMNULUI? Cum spuneam mai înainte, dacă fratele Branham ar trebui să meargă în una dintre adunările carismatice, locul s-ar goli, căci acolo sunt toate „doamnele” cu pantaloni, cu hainele lor ciudate, machiate. Unde ar avea loc Dumnezeu astăzi cu o predicare adevărată, să se facă auzit? Astăzi putem spune cum este scris în Isaia 53:  „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul DOMNULUI?”. Este vorba despre a înţelege că trebuie să fim aduşi în acord total, în mod individual, cu Dumnezeu şi Cuvântul Său. Chemarea de a ieşi este un lucru, dar apoi să intrăm, căci acestea merg împreună. Să ieşim pentru a intra. Prin slujba profetică a lui Moise, DOMNUL a realizat exodul. Intrarea fiecărei seminţii a avut loc în timpul lui Iosua. Totul a fost ordonat într-un mod dumnezeiesc. Scrie şi în profetul Ezechiel 47 şi 48 că fiecare seminţie îşi va primi din nou regiunea ei.

Iubiţi fraţi şi surori, dacă aducem asta în legătură cu Biserica Noului Testament, toate slujbele, totul trebuie ordonat de o manieră divină, totul trebuie adus în starea de la început. Avem un bun exemplu în slujba fratelui Branham. Şi eu vă întreb: credeţi voi din toată inima că prin slujba fratelui Branham s-a împlinit făgăduinţa că DOMNUL îl va trimite pe prorocul Ilie înaintea zilei celei mari şi înfricoşătoare aşa cum este scris în Maleahi 4? Credeţi voi că el a fost acela? Spuneţi „amin”! Lumea întreagă să o audă! Noi avem Cuvântul profetic care se împlineşte, el este adevărul pentru toată veşnicia. Noi credem cum spune Scriptura şi am primit-o descoperită din partea lui Dumnezeu şi aşa rămâne în toată veşnicia. Noi nu am urmat basme meşteşugit alcătuite, ci Cuvântul scris. Şi cum spunea fratele Branham deseori, Cuvântul scris a devenit un Cuvânt descoperit. Nu doar scris, ci un Cuvânt viu, făcut viu şi descoperit prin Duhul Sfânt.

Haideţi să facem un sumar al lucrurilor despre care am vorbit astăzi. E vorba despre faptul că printr-o chemare şi trimitere divină a venit cea mai mare responsabilitate legată de acestea. Niciun preşedinte de stat sau politician nu are o asemenea responsabilitate precum un om care primeşte o chemare şi o trimitere divină pentru întreaga Biserică a lui Isus Hristos. Noi credem, aşa cum tocmai am prezentat-o, că toţi slujitorii lui Dumnezeu, prin puterea chemării şi trimiterii, şi-au efectuat slujba în modul corect şi dorit de Dumnezeu.

În scrisoarea circulară care va ieşi în octombrie scriu că fratele Branham a avut o responsabilitate mai mare decât Moise, Ioan Botezătorul sau Pavel, şi că responsabilitatea lui era cea mai mare, pentru a include totul, din Geneza, până la tot ce au predicat, învăţat şi transmis profeţii şi apostolii, ca toate acestea să fie strânse laolaltă şi aduse şi date Bisericii, prin harul lui Dumnezeu. Responsabilitatea lui înaintea lui Dumnezeu era cea mai mare care a existat pe pământ. Prin slujba lui toate detaliile planului lui Dumnezeu au fost prezentate în adâncimea, lungimea, înălţimea şi mărimea lor, descoperite prin harul lui Dumnezeu, ca niciodată înainte.

Noi, ca cei mai neînsemnaţi, ca cei mai simpli oameni de pe pământ, avem acest privilegiu să vedem şi să credem cum spune Scriptura. DOMNUL nostru a confirmat-o, l-a trimis şi a spus că cel ce primeşte un profet pentru că este profet, în calitate de profet, va primi răsplata unui profet. Nu avem nevoie de mai mult, avem trimiterea, avem omul, avem Cuvântul pe care l-am primit împreună cu DOMNUL, căci este scris că „cine primeşte pe acela pe care îl trimit Eu pe Mine Mă primeşte”. Astfel vedem că Dumnezeu are un plan de mântuire.

Închei exprimând şi acest gând pe care l-am mai exprimat: există şi în zilele noastre fraţi în Israel şi peste tot, care au o anumită slujbă sau sarcină pe care o îndeplinesc. Noi nu îi judecăm, asta îi priveşte…dar anul viitor, în mai, ar trebui să mergem toţi în Israel pentru a sărbători împreună aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea statului Israel. Chiar dacă cineva are un mare centru misionar la poalele muntelui Sion care include zeci de biserici creştine, asta nu serveşte la nimic, pentru că scrie că cei 144 000 nu s-au întinat cu femei, iar femeile simbolizează bisericile. Acel om are un centru misionar în legătură cu bisericile de acolo şi lucrează cu el, dar cei 144 000 aşteaptă până când soseşte timpul lor şi cei doi martori promişi lui Israel îşi vor face slujba în Ierusalim. Nu e nevoie ca cineva să încerce să îi convertească pe evrei. Acolo se va face chemarea afară, iar pecetluirea celor 144 000 va avea loc. Aceasta nu are loc acum printr-un anumit om ici şi colo, ci aşa cum a spus Dumnezeu dinainte în Cuvântul Său. Aşa se va şi împlini.

Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ce a făcut. Noi avem 9 fraţi şi surori în Israel, originari din fosta Uniune Sovietică, care trăiesc acum în Israel şi care cred mesajul. Ei vin, se adună pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Eu m-aş bucura dacă ar mai ieşi şi alţii, dar noi nu vom merge în Israel pentru a începe acolo o biserică creştino-iudaică. Nu. Dacă va avea loc, va avea loc cu acelaşi mesaj pe care Dumnezeu ni l-a încredinţat, dar nu doar între Neamuri, ci şi în Israel, căci Biserica este – nu-i aşa? – constituită din toate popoarele, limbile şi naţiunile. Sunt şi în poporul Israel oameni care cred aşa cum a promis Dumnezeu Bisericii. Aţi putut urmări toţi acest gând? Acest lucru este spus foarte clar. Nici nu putea fi adus mai clar şi în simplitate, totul în ordinea divină aşa cum Dumnezeu ne-a lăsat-o în Sfintele Scripturi.

Suntem mulţumitori lui Dumnezeu că nu mai trebuie rânduit nimic, totul este deja rânduit de Dumnezeu însuşi. Toate sunt la locul lor, dorit de Dumnezeu, la timpul potrivit. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru marele privilegiu de a trăi acum, de a fi recunoscut ziua şi mesajul ceasului, de a crede cum spune Scriptura, de a fi primit profetul promis. Şi, cum o spun deseori, Dumnezeu i-a luat toţi profeţii şi toţi apostolii, l-a luat pe Ioan de pe insula Patmos, dar Cuvântul care i-a fost descoperit, ceea ce a văzut şi auzit el, a scris, şi ne-a rămas. Dumnezeu l-a luat şi pe fratele Branham, dar ce ne-a descoperit a rămas. Şi acesta este Cuvântul pe care noi îl predicăm în mod cuprinzător prin harul lui Dumnezeu. O repet pentru onoarea lui Dumnezeu: nu a existat niciodată pe pământ o perioadă de timp în care Cuvântul să fie descoperit într-un fel atât de clar, detaliat şi din toate unghiurile ca în timpul nostru. Noi suntem, noi am intrat cu adevărat în Locul Prea Sfânt şi DOMNUL Însuşi ne-a vorbit şi ne-a descoperit totul prin Duhul Sfânt, care ne conduce în tot adevărul.

LUI, Dumnezeului Atotputernic, să îi fie aduse slava, lauda şi mulţumirea, recunoştinţa pentru tot, pentru mântuire, pentru iertare, pentru împăcare, pentru viaţa nouă pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Totul nou, totul nou, sângele Mielului ne curăţă şi face totul nou! A LUI, Dumnezeului Atotputernic, să fie recunoştinţa acum şi pentru toată veşnicia! Amin! Ne ridicăm pentru rugăciune şi cântăm Toate noi, toate noi .

Iubite DOMN, Tu Dumnezeul veşnic credincios, îţi mulţumim pentru privilegiul de a asculta adevăratul Tău Cuvânt limpede ca cristalul, de a-l crede şi de a-l predica. DOAMNE iubit, Tu Dumnezeul veşnic credincios, să ai drumul Tău cu poporul Tău cu Biserica Ta, zideşte Biserica Ta, uneşte-ne prin Duhul Tău în Trupul lui Isus Hristos, botează cu Duhul Sfânt şi cu foc, lucrează cu putere în mijlocul nostru, ca să fie simţit, văzut şi trăit, o, mare Dumnezeu, căci Tu ai un plan şi Tu îl aduci la îndeplinire. Noi stăm la dispoziţia Ta şi ne bucurăm că Tu vei face toate lucrurile. Îţi mulţumim pentru iertare, împăcare, pentru har şi mântuire, îţi mulţumim pentru Cuvântul şi voia Ta descoperite, pentru trimiterea slujitorului şi profetului Tău, pentru mesajul timpului de sfârşit care răsună ca o ultimă chemare în întreaga lume.

DOAMNE iubit, fie ca toate oile Tale să audă vocea Ta, să iasă afară şi să fie pregătite. Dumnezeule mare, Tu să ai calea Ta cu fiecare din noi! Dacă printre noi sunt oameni care au nevoie de mântuire, vindecare, eliberare, noi putem să le spunem celor pierduţi, în Numele Tău: voi sunteţi mântuiţi prin sângele Mielului! Putem spune celor bolnavi: în rănile Lui sunteţi vindecaţi! Aleluia! Celor legaţi le putem spune: sunteţi liberi, sunteţi eliberaţi! Lăudat şi înălţat să fii Tu, DOMNUL Dumnezeul nostru acum şi pentru toată veşnicia! Amin.