Freie Volksmission

Jesus Christus ist derselbe gestern, heute und in Ewigkeit. Heb.13.8

Sprache

Predica de la Krefeld Sâmbătă, 2 iunie 2007, ora 19.30 / Ewald Frank

Sprache romänisch




Duminica trecută la Zürich a fost cântată o cântare pentru prima dată. Este în legătură cu Cincizecimea. Şi cred că ar fi bine să cântăm şi astăzi toate cele cinci strofe. Am rugămintea să o cântăm în rugăciune şi îi rog pe toţi traducătorii să o traducă corespunzător în toate limbile. [….]

 

„Botează-Ţi cu Duhul Sfânt şi cu foc copiii Tăi de aproape şi de departe

Ca noi să-Ţi slujim mai credincios în acest timp solemn

Nu dărui numai daruri, ci şi roade, prin Duhul care le lucrează-n noi,

Pentru ca fiecare să renunţe de bună voie la puterea şi cunoştinţa firii.

 

Botează cu Duhul Sfânt pe toţi copilaşii lui Dumnezeu,

Sfinţeşte-i ca ei să te poată lăuda tot timpul cu limbi noi;

Fă din ei, Doamne, profeţi, pe care Duhul să-i poată folosi cum doreşte

Ca ei să Îl slujească cu credincioşie şi să rămână liniştiţi în El.

 

Botează cu Duhul Sfânt pe cei bătrâni, care sunt deja trudiţi şi obosiţi de alergare

Ca ei să nu răcească în dragoste; înviorează-i, Doamne,

Descoperă-Ţi pe deplin taina ta, prin vise şi vedenii

Ca Duhul Tău să lucreze în noi ceea ce ne-a promis gura Ta.

 

Botează cu Duhul şi cu putere solii Tăi pe care i-ai trimis

Ca ei să-i elibereze pe cei morţi spiritual de povara păcatului.

Fă cuvântul lor duh şi ciocan care să pătrundă şi să ducă la pocăinţă

Şi care să uşureze suferinţa din lumea întreagă.

 

Botează cu Duhul Sfânt din nou pe aceia pe care i-ai botezat deja

Ca ei să fie dedicaţi Ţie ca preoţia Ta sfântă şi ca o turmă sfinţită.

Foloseşte Tu Însuţi darurile Duhului,

Tu să ne ai pe deplin, ca noi să putem fi plini de Duhul.”

 

La aceasta spunem „amin”. E un cântec minunat şi fiecare strofă are un conţinut. Avem promisiunea deja în Vechiul Testament că Dumnezeu, în zilele din urmă, a vrut să reverse Duhul Lui peste orice făptură. Şi avem confirmarea în Noul Testament că aceasta s-a întâmplat. În ultimul timp, o propoziţie îmi este mereu în minte: Cuvântul lui Dumnezeu produce realităţi. Tot ce a pronunţat Dumnezeu, a avut loc. Tot ce a promis ajunge la împlinire. Să ne uităm la relatarea despre creaţie şi să ne aducem în faţa ochilor doar pentru un moment ce a înfăptuit Cuvântul lui Dumnezeu. Mai târziu ne vom întoarce la ce a amintit deja fratele Graf. Nu trebuie să mai fie nici un amestec, ci trebuie să aibă loc o despărţire sub călăuzirea Duhului Sfânt în Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi dacă vorbim încă o dată despre ce a subliniat fratele Branham de multe ori, cele două vor fi foarte aproape unul de celălalt: unul este Cuvântul original, iar celălalt este interpretarea. Nu trebuie să mergem departe - aşa a fost chiar de la început. Aşa s-a întâmplat în Grădina Eden. DOMNUL Dumnezeu a vorbit, iar Duşmanul a venit şi a folosit în felul lui Cuvântul vorbit, iar răstălmăcirea a avut loc şi, de asemenea, căderea. Nu răstălmăcirea, ci Cuvântul original al lui Dumnezeu să locuiască şi să rămână în noi.

Pentru ca noi să mai vedem o dată puterea lui Dumnezeu, daţi-mi voie să vă citesc din Geneza 1, doar câteva versete. Geneza 1.1: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric”. Ce situaţie fără speranţă! „Şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor”. Şi acum vine lucrul minunat: „Dumnezeu a zis: „să fie lumină!”. Şi a fost lumină”. Cuvântul vorbit a devenit realitate în momentul următor. Dumnezeu a vorbit, şi s-a făcut. A poruncit, şi a luat fiinţă. „Peste faţa adâncului de ape era întuneric... Şi Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”. Până în ziua de azi a rămas la fel. Ordinea divină a creaţiei a rămas aşa şi ne arată în fiecare zi şi în fiecare oră atotputernicia lui Dumnezeu. Şi ne mai arată că fiecare cuvânt pe care l-a vorbit Dumnezeu, s-a revărsat în realitate, a devenit un fapt real. Trebuie doar să ne închipuim asta: o situaţie fără speranţă, şi DOMNUL Dumnezeu pronunţă un cuvânt puternic, iar în momentul următor situaţia disperată a luat sfârşit. DOMNUL Dumnezeu a spus: „să fie lumină. Şi a fost lumină”. Următorul lucru: „şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte”.

Citesc puţin mai departe pentru a arăta puterea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, ca să înţelegem azi că Cuvântul lui Dumnezeu are în el atotputernicia lui Dumnezeu. Tot ce a spus Dumnezeu trebuie şi va avea loc.

În v. 6 citim: „Şi Dumnezeu a zis: „să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape. Şi Dumnezeu a făcut întinderea şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost”. Dumnezeu a vorbit şi aşa a fost. El a spus şi s-a întâmplat. În v. 8: „Şi Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua”. Mă copleşeşte. Cuvântul lui Dumnezeu produce realităţi, nu se întoarce gol niciodată, ci împlineşte scopul pentru care a fost trimis. Imaginaţi-vă pentru o clipă imensitatea universului şi ce e legat de aceasta. Nimic nu exista. Dacă vorbim despre Evrei 11, Dumnezeu a creat din nimic întreaga lume, întregul univers, prin Cuvântul Lui puternic.

Fraţi şi surori, în Dumnezeu şi în Cuvântul Lui există încă această putere. Dumnezeu susţine tot universul prin puterea Cuvântului Său. Apoi avem promisiunea că cerul şi pământul vor trece, dar „cuvintele Mele nu vor trece”. Fie că e vorba despre Isaia 40.8, fie despre 1 Petru 1.23, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac. Apoi, Petru evidenţiază că „acesta este Cuvântul care v-a fost vestit”. Noi nu am predicat interpretări, ci Cuvântul lui Dumnezeu. Noi credem din toată inima că Biserica trebuie să se întoarcă la început. Prin puterea lui Dumnezeu, ea va fi adusă înapoi, pentru că asta este promisiunea din Zaharia 4: „nu se va face prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu”.

Şi dacă ne amintim azi de revărsarea Duhului Sfânt, lumea a celebrat Rusaliile duminica trecută, o sărbătoare naţională. Dar Rusaliile sunt o trăire, o trăire a mântuirii de cea mai mare importanţă. Biserica a fost răscumpărată pe crucea de la Golgota. DOMNUL nostru a mers jos în locuinţa morţilor şi a înviat a treia zi, a biruit moartea şi locuinţa morţilor. A biruit totul şi a spus: „Eu trăiesc şi voi veţi trăi”. Apoi El a vorbit 40 de zile cu ucenicii Săi despre Împărăţia lui Dumnezeu. Şi au mai rămas zece zile până la revărsarea Duhului Sfânt, până la întemeierea Bisericii nou testamentare, care a fost umplută cu viaţa dumnezeiască.

Aşa a început Biserica, cu revărsarea Duhului Sfânt, cu lucrarea supranaturală în mijlocul celor care au auzit Cuvântul pentru prima dată. Voi ştiţi toţi că Petru a ţinut prima predică, şi iată că, în conformitate cu Fapte 2.41, 3000 de persoane au trăit întoarcerea la Dumnezeu şi au fost botezate. Am menţionat frecvent în ultima vreme că nu a fost vorba despre puterea predicii, ci a fost lucrarea Duhului Sfânt. Duhul lui Dumnezeu a însoţit predica. Duhul lui Dumnezeu era la lucru în timpul predicii.

Şi toţi care credem din toată inima ştim că Duhul lui Dumnezeu trebuie să facă totul: trebuie să ne convingă despre păcat. Nimeni nu va fi în stare să ştie ce este păcatul, nimeni nu se poate pocăi dacă Duhul lui Dumnezeu nu îl convinge de păcat. Numai Duhul lui Dumnezeu conduce la pocăinţă şi în tot adevărul. Aşa vedem că DOMNUL nostru Şi-a chemat slujitorii chiar de la început pentru a aduna secerişul. El, Semănătorul, a semănat sămânţa bună. Noi, care am fost chemaţi să predicăm Cuvântul şi să adunăm secerişul, trebuie să avem parte de ceea ce face Dumnezeu în Împărăţia Lui.

Pentru aceasta vreau să citesc în principal două versete din Matei 9, pentru a arăta că prima dată DOMNUL a dat o trimitere generală, apoi în Matei 10 i-a trimis pe cei 12 apostoli. Apoi, în evanghelia după Luca i-a trimis pe cei 70; dar pe toţi [i-a trimis] în legătură cu secerişul care trebuie adus în grânar. Citim din Matei 9.36: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii. Rugaţi dar pe DOMNUL secerişului să scoată secerători la secerişul Lui”. De fapt, noi am devenit lucrători împreună cu Dumnezeu, cum a scris Pavel corintenilor. Noi nu ne zidim propria împărăţie, propria biserică, ci suntem o parte a Împărăţiei lui Dumnezeu, o parte a Bisericii lui Isus Hristos, acum la sfârşitul timpului de sfârşit.

Apoi, în Matei 10.1 citim: „Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă din norod”. Citim apoi de la v. 5: „Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel”. Aşa a început. Dumnezeu a început cu Israelul şi va încheia cu Israelul. Între acestea este timpul neamurilor.

Apoi avem făgăduinţa şi, în legătură cu asta, ce e scris în Luca 10, sunt lucruri foarte importante pentru noi. Nu au fost chemaţi şi trimişi doar 12, ci 70. Au fost trimişi cu aceeaşi însărcinare. Luca 10.1: „După aceea, DOMNUL a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El”. Foarte puternic! Acolo unde DOMNUL vrea să meargă, îşi trimite mesagerii ca să vestească mesajul Lui. Şi El merge împreună cu ei. Repet: El îşi trimite mesagerii acolo unde vrea să meargă El. El i-a însoţit, iar recolta a fost adusă în hambar. Versetul 2: „Şi le-a zis: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe DOMNUL secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui”. Dumnezeu a avut mereu grijă ca trimişii Lui să predice Cuvântul Lui.

Şi, fraţi şi surori, în fiecare epocă, de fiecare dată când Dumnezeu a trimis un mesaj, au fost bărbaţi care au purtat Cuvântul. Şi aici se vorbeşte despre cei pe care i-a chemat DOMNUL Însuşi. Despre ei scrie în Luca 10.16: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine”. Avem două lucruri, fraţi şi surori. Nu vreau să intru în detalii, dar eu sunt foarte criticat peste tot în lume în mod deosebit când este vorba despre seceriş.

Şi sunt fraţi care citesc numai ce se va întâmpla chiar la sfârşit, aşa cum scrie în Matei 3. Aici e vorba chiar despre sfârşit, când DOMNUL va strânge grâul în hambar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge. Matei 3, de la 10. În această legătură, Ioan a spus: „eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine e mai puternic decât mine şi eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Şi apoi vine această „săritură” puternică chiar până la sfârşit: „Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge”.

Aici avem ambele lucruri: începutul, îmbrăcarea cu putere de sus pentru predicarea Evangheliei care devine puterea lui Dumnezeu numai pentru cei care cred.  E scris în Romani 1 că cei care cred Evanghelia, pentru aceia ea devine puterea lui Dumnezeu. Romani 1.16: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Întâi a Iudeului, apoi a Grecului”.

Fraţi şi surori, avem împreună trei aspecte deosebite care trebuie să fie incluse în predică: primul e partea evanghelistică, proclamarea Evangheliei veşnice a lui Isus Hristos, că Dumnezeu personal a fost în Isus Hristos aici pe pământ. Şi aici pe pământ, unde au avut loc păcatul şi încălcarea şi unde toată omenirea a fost atrasă în moarte, aici, pe acest pământ, a murit Mielul lui Dumnezeu. Aici, pe acest pământ, a fost vărsat sângele dumnezeiesc, în care era viaţa divină, pentru a ne răscumpăra şi pentru a ne da înfierea, ca să se împlinească ce e scris în Ioan 1.10 şi 11, despre toţi cei care nu au fost născuţi din fire sau din voia unui om, ci din Dumnezeu.

Trebuie să se întâmple. Vestirea trebuie să se reverse în realitate. Dacă vorbim sau predicăm despre întoarcerea la Dumnezeu,  atunci predica trebuie să declanşeze întoarcerea în cei care aud Cuvântul. Dacă predicăm despre pocăinţă, atunci predica, sub acţiunea Duhului Sfânt, trebuie să atragă, să producă pocăinţa, aceasta să devină un fapt. Acelaşi lucru este şi cu toate celelalte experienţe pe care le putem avea cu Dumnezeu. Cel mai bun exemplu îl avem în viaţa şi slujba fratelui Branham. În prima generaţie au fost Petru, Pavel, care, în calitate de oameni ai lui Dumnezeu, au fost folosiţi de Dumnezeu într-un fel deosebit. În timpul nostru – şi o putem mărturisi liber şi deschis – a fost fratele Branham. Şi Dumnezeu decide personal ce face. Până în ziua de azi EL nu a întrebat pe nimeni. Şi niciodată nu va întreba pe cineva, nici de pe pământ şi nici din cer. Nu are nevoie de cineva care să Îi dea sfaturi. El Însuşi este Sfetnic, Părinte al Veşniciilor, Domn al Păcii. El e totul şi în toţi.

Dar ca noi să auzim şi să credem mesajul Lui, Dumnezeu a confirmat-o de repetate ori, într-un fel supranatural, într-un mod cum nu s-a mai întâmplat. Una e ca un om să spună ceva, şi cu totul alta e dacă Dumnezeu este prezent şi confirmă Cuvântul. Cu Moise şi cu toţi prorocii a fost legitimarea divină. Nu era omul lui Dumnezeu, ci era Dumnezeu cel care a putut folosi un om pentru a descoperi voia şi Cuvântul Lui poporului Său. Şi noi recunoaştem că Dumnezeu a  trebuit să aleagă un om. Nu era o altă cale.

Dacă El a dat promisiunea: vă trimit – şi îl  compară cu Ilie pe acel proroc - înainte de ziua DOMNULUI cea mare şi înfricoşătoare, atunci Dumnezeu a trebuit să o facă. Nu era o altă cale. Fiecare promisiune se revarsă în realitate. Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu devine realitate. Şi să fim cinstiţi, să mergem la începutul Noului Testament: Ioan Botezătorul, un om al lui Dumnezeu, care a fost promis. Puteţi citi în Matei 3, Matei 11, Marcu 1, Luca 3, Ioan 1. Un om trimis de Dumnezeu. Dar mai întâi a fost Cuvântul şi apoi s-a întâmplat ce spusese mai dinainte Cuvântul.

Dacă Dumnezeu spune că El îl va trimite pe mesagerul Său înaintea Feţei Sale, aceasta este un lucru, dar atunci când se împlineşte vremea, se întâmplă ce a spus Dumnezeu. Astfel, avem de fapt dovada în tot Noul Testament că tot ce a spus Dumnezeu şi a promis a devenit realitate şi s-a împlinit. Dumnezeu nu se ocupă decât de realităţi. Am citim înainte că Dumnezeu a spus „Să fie lumină. Şi a fost lumină!”. A fost o realitate. Ce a scris Ioan ca introducere a epistolei sale? „Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii”. „Ce am putut pipăi”  - era acolo - aceea vă vestim şi vouă”. Aşa s-a întâmplat şi în timpul nostru.

Fraţi şi surori, voi ştiţi foarte bine că noi avem peste 200 de predici ale fratelui Branham disponibile în limba germană, şi nimic nu mă face mai fericit decât să aud că aceste predici sunt citite. Şi în toţi anii a fost aşa, dar nu atât de puternic ca în ultimul timp. Am auzit de multe ori oameni care mărturiseau despre ce fel de binecuvântare au devenit predicile fratelui Branham pentru cei care le citesc cu rugăciune şi în linişte în casele lor, şi lasă Cuvântul să fie absorbit în ei. Şi apoi devine hrana spirituală de care poţi avea parte.

Şi este aşa: fratele Branham, ca profet, a mustrat surorile, le-a corectat uneori. Eu nu o fac aşa de mult. Eu cel mai mult citesc Sfânta Scriptură, predic Evanghelia, şi învăţ învăţăturile biblice, dar aparţine de asta, ca şi în această privinţă să acceptăm tot ce a avut Dumnezeu să ne spună.

Şi dacă citesc în Deuteronom 22 că o femeie nu trebuie să îmbrace haine bărbăteşti şi că un bărbat nu trebuie să îmbrace haine femeieşti… Dacă eu aş predica asta, nu mi s-ar potrivi atât de bine, dar dacă fratele Branham spune: „Surorilor, vă avertizez, nu permiteţi ca duhul vremii să vină peste voi, îmbrăcaţi-vă cu modestie, lăsaţi-vă părul să crească, nu fiţi ca lumea asta” şi aşa mai departe... Apoi, dacă aud că predicile sunt citite şi oamenilor le este vorbit, eu sunt fericit. Voi ştiţi că trimiterea are două părţi: pe de o parte, să merg din oraş în oraş ca să predic Cuvântul – şi să fim sinceri, nimic nu e mai frumos, şi fraţii pot să mărturisească despre asta – fratele Schmidt şi alţii – nimic nu e mai frumos decât să mergi în alte oraşe ca să dai mai departe planul lui Dumnezeu, într-un cuvânt, să îl aduci poporului lui Dumnezeu.

Aici, în acest loc, noi mergem tot mai adânc în chestiunile de învăţătură, dar în toată lumea planul lui Dumnezeu este prezentat şi expus în toate detaliile. Şi astfel, începutul e făcut, ca oamenii să fie familiarizaţi cu ceea ce Dumnezeu a promis pentru timpul nostru şi cu ce face El chiar acum.

Haideţi să ne întoarcem la început, la faptul că Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie la lucru. Chiar în Geneza 1, dacă Duhul lui Dumnezeu nu ar fi plutit deasupra adâncului, ce s-ar fi întâmplat? Fraţi şi surori, dacă Petru ar fi doar vorbit, iar Duhul lui Dumnezeu  nu ar fi fost prezent şi la lucru, ce s-ar fi întâmplat? Ne întoarcem la ce înseamnă Cincizecimea  - snopul primelor roade. Dumnezeu în Vechiul Testament a simbolizat deja tot ce trebuia să devină o realitate. Paştele a avut înţelesul lui, sărbătoarea secerişului, snopul care a fost legănat înaintea DOMNULUI a avut semnificaţia lui. În întreg Vechiul Testament a fost prevestit tot ce trebuia să se întâmple cu Biserica în Noul Testament.

Daţi-mi voie să citesc numai câteva versete pentru a vă arăta, întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu, cum deja în Vechiul Testament a fost pusă temelia pentru ce se va întâmpla în Noul Testament. Şi asta doar pentru a o înţelege corect de la început. Cuvântul german Pfingsten înseamnă Cincizecime, iar asta înseamnă a cincizecia zi. Penticost înseamnă a cincizecia zi. Şi vom vedea cum profeţia biblică în Vechiul Testament a fost aşezată în ordine de Dumnezeu. În Exod 23 de la versetul 14: „De trei ori pe an, să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea. Să ţii sărbătoarea azimilor; timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azimi, cum ţi-am poruncit”. În v. 16: „Să ţii sărbătoarea secerişului…”. Ne întoarcem la seceriş. Secerişul e bogat, dar lucrătorii sunt puţini. Avem sărbătoarea secerişului, snopul primelor roade a fost dedicat lui Dumnezeu.

În Levitic 23 avem încă o dată ordinea în care a fost spus şi făcut totul în Vechiul Testament. Levitic 23 de la v. 9: „DOMNUL a vorbit lui Moise şi i-a zis: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, şi când veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pârgă a secerişului vostru”. Şi în v. 11 scrie: „El să legene snopul într-o parte şi într-alta înaintea DOMNULUI, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte şi într-alta, a doua zi după Sabat”.  De ce în ziua de după Sabat? Poporul evreu era obligat să ţină Sabatul. Sabatul era semnul legământului dintre Dumnezeu şi Israel. Dar aici e vorba despre ziua de după Sabat. Când a avut loc învierea? În prima zi, în ziua de după sabat. În Sabat era o odihnă totală. În părţile de jos, DOMNUL punea lucrurile în ordine, dar pe pământ era o zi de odihnă totală. Apoi, în prima zi a săptămânii, El a înviat. Aici, în Levitic 23 de la v. 15: „De a doua zi după Sabat, din ziua când veţi aduce snopul ca să fie legănat într-o parte şi într-alta, să număraţi şapte săptămâni întregi. Să număraţi cincizeci de zile până în ziua care vine după al şaptelea Sabat; şi atunci să aduceţi DOMNULUI un nou dar de mâncare. Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte şi într-alta…”. Ce înseamnă aceste pâini [pâini împletite, în germană n. tr.]? Cine vine de la ţară şi e destul de în vârstă, ştie cum era grâul secerat cu o seceră şi cum spicele erau legate împreună, erau stivuite, dar nimeni nu împletea snopul, dar aici snopul din primele roade trebuia împletit, spicele trebuia legate frumos împreună, nedespărţite, compunând o unitate. Dar numai snopul din primele roade! Fraţi şi surori, Isus Hristos este Cel Întâi Născut şi noi suntem cei întâi născuţi, rânduiţi să facă primele roade – snopul celor dintâi roade. Şi vedem că în ziua Cincizecimii ei erau o inimă şi un suflet, şi acelaşi lucru trebuie să se întâmple cu noi.

Fraţi şi surori, eu nu am nimic împotrivă dacă oamenii vin cu propriile păreri aici. Nu am nimic împotrivă, dar dacă după aceea ei le iau cu ei, eu cred că asta nu e bine. Eu cred că toţi venim din diferite denominaţiuni, culturi, ţări, şi avem diferite învăţături care odată ne erau foarte preţioase. Voi puteţi veni cu ele aici, dar trebuie să le lăsăm aici. Voi toţi trebuie să le lăsaţi aici. Aici, Dumnezeu vrea să facă ceva nou şi aici nici un amestec nu trebuie să mai aibă loc, să nu mai fie nicio legătură cu învăţături străine. Noi suntem avertizaţi în Vechiul Testament că poporul Israel nu trebuia să se amestece cu popoarele păgâne vecine.

Astăzi, Biserica lui Isus Hristos, ca snopul primelor roade, ea este despărţită, fără nici un amestec, şi cu asta putem să stăm înaintea lui Dumnezeu. Încă o dată o spun că putem veni cu orice aici, dar trebuie să o lăsăm aici, să o aducem sub cruce şi să spunem: „DOAMNE iubit, eu nu sunt aici ca să Îţi spun părerile şi vederile mele, ci să fiu învăţat prin Duhul şi Cuvântul Tău”. Apoi ajungem toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu până la starea despre care scrie Pavel filipenilor: „dacă cineva dintre voi mai are o problemă cu înţelegerea, Dumnezeu să i-o descopere”.

Deci, haideţi să facem un rezumat. În Vechiul Testament, primele roade ale secerişului ne erau arătate. Isus Hristos, ca grăuntele de grâu, a căzut în pământ, a murit - aşa scrie în Ioan 12. El a spus că dacă grăuntele de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă. Şi aşa s-a întâmplat. Fiul lui Dumnezeu a murit pentru toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu. El, cel întâi născut şi noi, cei întâi născuţi, pentru a ne naşte, pentru a ne da înfierea, pentru a ne da legătura cu Dumnezeu şi pentru a ne uni cu El şi unii cu alţii. Eu cred că acum noi ne simţim mult mai legaţi unul cu altul. Fraţi şi surori, în prezenţa lui Dumnezeu fiecare se cercetează pe sine, nu mai e vorba de fratele cutare sau de sora cutare, ci e vorba de tine şi de mine, de noi toţi. Şi dacă noi venim cinstit şi sincer înaintea feţei DOMNULUI spunând: „DOAMNE, ne-ai  dat privilegiul să fim între cei întâi născuţi, între biruitori, grâul pe care Tu l-ai semănat”.

Am putea merge la Matei 13. Am spus de multe ori, am citit-o de multe ori. DOMNUL e semănătorul cel bun, Cel ce seamănă sămânţa bună, ţarina este lumea, iar copiii Împărăţiei lui Dumnezeu sunt recolta care trebuie secerată. În Matei 13. 37, 38: „El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul Omului. Ţarina este lumea, sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii Celui Rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este Diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii”. Acum suntem trimişi la seceriş, dar chiar la sfârşit…şi v-o citesc ca să vedeţi că nu va mai fi un învăţător sau un profet, ci Dumnezeu Însuşi o face, aşa cum scrie în Apocalipsa 14, legat de aceste două secerişuri care au loc chiar la sfârşit. Dar acesta este un lucru total diferit.

Apocalipsa 14.14: „Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; pe nor şedea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar în mână o secere ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră: pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt. Atunci Cel ce şedea pe nor şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat”. În momentul acela eu nu vreau să mai fiu pe pământ. Noi suntem aici ca secerişul sufletelor să fie adus înăuntru. Pentru a arăta ce e legat de asta, haideţi să citim din Apocalipsa 14.17: „Şi din Templu, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit. Şi un alt înger care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi”. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii”. Citesc asta datorită faptului că fraţii amestecă textele, nu le aşează biblic şi apoi ajung la propriile interpretări.

Fraţi şi surori, cel mai preţios lucru pe care ni l-a putut da Dumnezeu este respectul de DOMNUL, de Cuvântul Lui şi abţinerea de la orice interpretare. Lăsăm fiecare cuvânt al lui Dumnezeu aşa cum este scris şi îl lăsăm în contextul de care aparţine. Cine vrea să caute, trebuie doar să citească în Vechiul Testament în profeţii Ioel şi Isaia, în cap. 63, pentru a şti când se împlinesc aceste texte pe care tocmai le-am citit. Isaia 63.2: „Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?”. În Apocalipsa 14 am citit despre teasc. Aici citim despre Cel care călca în picioare teascul. „Eu singur am călcat în teasc şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine. I-am călcat astfel în mânia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele”. Aceasta este deja ziua mâniei, este deja începutul zilei DOMNULUI, ziua mâniei, a socotelii. În ce ne priveşte, suntem încă în timpul harului. DOMNUL încă trimite lucrători la secerişul Lui. Secerişul încă este adus înăuntru, pentru că în momentul când ultimul intră, uşa se închide, iar întoarcerea DOMNULUI are loc.

Deci, noi am primit marele privilegiu din partea lui Dumnezeu, ca acum, la sfârşitul timpului de har, ca cele dintâi roade, să fim aduşi înaintea lui Dumnezeu, să Îi fim dedicaţi. Vă rog, nu uitaţi: Cuvântul lui Dumnezeu devine întotdeauna realitate, împlineşte de fiecare dată scopul cu care a fost trimis.

Haideţi să facem un rezumat. Am amintit înainte – este vorba despre partea evanghelistică, ca Cuvântul curat şi limpede al lui Dumnezeu, ca Evanghelie Veşnică, să fie predicat, ca Evanghelia care devine puterea lui Dumnezeu pentru oricine crede mesajul lui Dumnezeu, ca robii să fie sloboziţi, ca puterea lui Dumnezeu să se descopere, ca cei care stau în temniţe să poată ieşi. Aceasta a fost predica DOMNULUI nostru în acel timp. „Duhul Domnului este peste Mine, … să vestesc săracilor Evanghelia; … să propovăduiesc robilor de război slobozirea”, a spus El.

Apoi, partea de învăţătură, care este atât de importantă. Dumnezeu nu permite Bisericii Lui să o ia înainte, ci îi spune să se oprească: „De la Mine vine învăţătura”, zice Domnul.

Am spus-o azi în programul de la televiziunea germană: nu ce au hotărât părinţii Bisericii, ce au declarat ca învăţătură apostolică şi au numit ca învăţătură apostolică, ce au formulat în secolele III şi IV. Şi fiţi atenţi: în acel timp când păgânismul a intrat în creştinism şi când creştinismul a fost oficializat, după care a devenit religie de stat, atunci au început să formuleze şi să plăsmuiască Dumnezeirea. Şi este scris, ceea ce ştiţi cu toţii: „cerul şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde”. Cine poate să Îl explice pe Dumnezeu? Este imposibil. Dumnezeu este Duh şi El se descoperă. Şi noi L-am recunoscut pe Cel care ni s-a descoperit. Isus Hristos a putut spune: „Cine Mă vede pe Mine, vede pe Tatăl”.

Dacă venim aici şi credem, de exemplu, că Crezul niceano-calcedonian provine de la apostoli, atunci cineva trebuie să spună că aceasta nu e corect. Originea învăţăturii apostolilor este în această carte. În nicio altă carte de pe pământ! Dacă apoi, în Fapte 2.42 scrie că ei stăruiau în învăţătura apostolilor, asta nu înseamnă că e vorba despre Atanasiu, Augustin sau de altcineva care a spus sau a formulat ceva cândva, fie în 325 la Niceea, fie 381 la Calcedon, fie în alte concilii. Ceea ce e biblic e biblic, iar ce scrie în alte cărţi nu are acelaşi drept cu Biblia (aceeaşi autoritate). Trebuie vestit clar şi răspicat acest lucru: Dumnezeu vorbeşte Bisericii Sale numai prin Cuvântul Său pe care îl ţinem în mâinile şi inimile noastre.

Acelaşi lucru se aplică botezului. Nu e vorba despre o ceartă de vorbe, ci de îndeplinirea cu precizie a marii trimiteri şi de a boteza cum au botezat Petru, Filip şi Pavel. Ce să fac eu cu botezul trinitar, numit în istoria bisericii crezul de botez roman? Nu avem nevoie de el. Vă rog să mă scuzaţi pentru aceste remarci, dar o fac numai pentru a accentua faptul că noi venim aici cu diferite vederi, păreri şi învăţături. Dar trebuie să le lăsăm aici şi să plecăm cu învăţătura biblică, cu o aliniere biblică, ca să putem fi legănaţi înaintea lui Dumnezeu, să devenim o inimă şi un suflet. Şi dacă puterea Duhului Sfânt coboară, atunci se întâmplă ca la început, ca mii de oameni – şi eu contez pe asta – ca înaintea venirii lui Isus Hristos să aibă loc o aşa recoltă de suflete cum lumea nu a mai văzut înainte.

Dumnezeu va mai face o dată, pentru ultima dată, mari lucruri, iar Biserica trebuie să devină locul de descoperire al lui Dumnezeu. Biserica trebuie să devină locul unde puterea lui Dumnezeu să se manifeste, iar apoi toţi cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu în timpul predicii vor fi dovediţi [vinovaţi] de Duhul lui Dumnezeu şi conduşi la pocăinţă pentru a putea trăi întoarcerea la Dumnezeu prin harul Său.

Deci, să nu fie doar o aducere aminte a Cincizecimii, ci o promisiune: „Eu vă voi restitui totul, vă voi da înapoi anii”. Totul a fost mâncat, aşa cum a spus-o profetul Ioel. Una din primele predici ale fratelui Branham a fost despre cuvântul din profetul Ioel. Probabil că a fost chiar prima predică pe care am ascultat-o în august 1955 şi în care se vorbea despre faptul că Dumnezeu va restitui tot ce a avut Biserica nou testamentară la început. Haideţi să perseverăm, să credem, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu devine întotdeauna realitate. Şi am spus-o şi înainte: în Vechiul Testament avem promisiunea, iar în Noul Testament avem împlinirea. În Vechiul Testament scria că sămânţa va veni, în Noul a avut loc. Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi. Ioan, un profet făgăduit, a apărut când făgăduinţa s-a împlinit.

Tot ce a fost făgăduit de Dumnezeu în Cuvântul Său trebuie şi se va împlini. Mai repede cade cerul decât să mă înşele Cuvântul lui Dumnezeu, cum spune cântarea germană. LUI, Dumnezeul Atotputernic care Îşi cheamă poporul afară din toate limbile, naţiunile şi popoarele…

Şi fraţi şi surori, daţi-mi voie să spun aceasta aici: în ziua Cincizecimii erau adunate 16 sau 17 naţionalităţi diferite. Chiar şi cuvântul „arabi” este scris în Fapte 2, chiar şi libieni. Ei erau adunaţi din toate naţiunile, au venit la Ierusalim, şi acolo s-a întâmplat, pentru că Dumnezeu dăduse făgăduinţa.

Fraţi şi surori, eu vă întreb: de ce ne cheamă Dumnezeu din toate popoarele, limbile şi naţiunile, de ce au căzut graniţele, de ce s-au întâmplat toate aceste lucruri din ultimii ani? Fraţi şi surori, noi trăim la sfârşitul timpului de har. Şi credeţi-mă, din când în când un „amin” din partea adunării ar fi un lucru potrivit. Da, ar fi un lucru bun. Domnul Dumnezeu ne-a rânduit în acest timp din urmă să ascultăm Cuvântul Lui sfânt, să îl primim descoperit şi să îl aşezăm biblic. Şi slujba fratelui Branham şi tot ce a învăţat el trebuie aşezat biblic. Cu adevărat, nu există nicio întrebare care să nu fi primit răspuns. Nu mai e nicio neclaritate. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru accesul desăvârşit în Cuvânt, în planul de mântuire, fără niciun efort propriu. Noi doar am crezut, iar Domnul ne-a primit şi ne-a binecuvântat.

Fraţi şi surori, închei cu gândul că dacă noi putem crede ce a promis Dumnezeu pentru acest timp, prin aceasta avem dovada că aparţinem de turma aceea chemată afară, despărţită, pregătită pentru răpire, prin harul Său. Şi asta am spus-o de multe ori: aşa cum Israel este adunat în Ţara Făgăduită, aşa poporul lui Dumnezeu este adunat din toate naţiunile, limbile, bisericile şi denominaţiunile în răsunetul Cuvântului lui Dumnezeu în promisiunile lui Dumnezeu. Vă spun că într-o zi răpirea va fi o realitate divină. Schimbarea trupurilor noastre va fi o realitate. Învierea morţilor va fi realitate. Tot, absolut tot ce a promis Dumnezeu în Cuvântul Lui se va revărsa în realitate. Şi Îi mulţumim lui Dumnezeu că şi schimbarea trupurilor noastre va avea loc. Va avea loc! Credeţi-o! Credeţi-o din toată inima! Schimbarea va avea loc în momentul în care trâmbiţa lui Dumnezeu va răsuna şi vocea arhanghelului se va auzi, iar Domnul va coborî. Morţii în Hristos vor învia mai întâi şi noi, cei vii, vom fi schimbaţi. Despre mântuire nu trebuie să ne facem griji: Dumnezeu a făcut-o. Totul se află în răscumpărare. Şi să o spun clar: învierea DOMNULUI nostru este garanţia învierii noastre, înălţarea Lui este garanţia înălţării noastre. El a mers să ne pregătească un loc şi va reveni să ne ia la El ca să fim şi noi acolo unde este El.

Dragi fraţi şi surori, Domnul Dumnezeu să îmbine fărâmele şi părticelele acestei predici. Noi suntem chemaţi afară ca snopul primelor roade, suntem adunaţi împreună, devenim o inimă şi un suflet şi ne punem la dispoziţia Lui, suntem închinaţi Lui ca El să poată intra în dreptul Lui în Biserică, prin harul Lui. Noi credem cu toată inima, iar Dumnezeu va face tot ce mai rămâne. A LUI, Dumnezeului nostru, care ne-a iubit atât de mult, care Şi-a dat viaţa pe crucea de la Golgota, care a înviat, care a învins totul… Cum să nu ne dea Dumnezeu totul în El? El ne-a dat totul în Isus Hristos, Domnul nostru. Binecuvântat şi slăvit să fie Numele Lui sfânt! Aleluia! Amin! Ne ridicăm pentru rugăciune şi cântăm binecunoscuta cântare Aşa cum sunt. […]

Am spus-o: prima dată Dumnezeu îşi descoperă planul de mântuire prin darea făgăduinţelor. Aici se include şi făgăduinţa turnării Duhului Sfânt. Aceasta a avut loc la împlinirea vremii. Fraţi şi surori, făgăduinţa a devenit o realitate divină. Lumina şi viaţa au intrat în Biserică, iar Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra şi i-a umplut pe toţi cu Duhul Sfânt. Ei au vorbit în alte limbi după cum le dădea Duhul să vorbească. Toţi se mirau: mezi, parţi, elamiţi. Toţi se mirau că măreţele lucruri ale lui Dumnezeu erau vestite în limba lor.

Fraţi şi surori, şi noi suntem uimiţi de faptul că Dumnezeu ne vorbeşte în toate limbile despre minunile pe care le-a făcut, despre împlinirea promisiunilor. Ajunge în toată lumea. Şi le spunem tuturor care sunt uniţi cu noi de la un capăt al pământului la celălalt: fiţi binecuvântaţi în Numele DOMNULUI! Dumnezeu a privit cu îndurare în jos spre poporul Lui, ni S-a descoperit, ne-a descoperit planul Său de mântuire, a pus promisiunile în inima noastră şi veghează asupra acestora ca să le împlinească. Şi se împlinesc, şi continuă să se împlinească până când ultima promisiune se va împlini. Dumnezeu nu vine niciodată prea târziu. Binecuvântat să fie Numele Lui minunat!

Dragi fraţi şi surori, scumpi prieteni, sunt azi în mijlocul nostru tineri sau în vârstă din indiferent ce ţară, care încă nu şi-au dedicat viaţa DOMNULUI, care nu au trăit întoarcerea la Dumnezeu, care nu umblă încă pe calea ascultării şi credinţei, care încă nu au intrat pe poarta îngustă, care încă nu L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal? Faceţi-o acum! DOMNUL trece azi pe la fiecare din noi, bate la uşa fiecăruia dintre noi.

Şi încă un cuvânt pentru cei încă legaţi de anumite lucruri şi care nu se pot ajuta singuri, care nu se pot elibera. La Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!  El spune azi: „veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre”. Nu doar învăţătură, nu doar cuvânt profetic, ci tot ce a fost la început trebuie să îşi găsească împlinirea mai întâi. Dumnezeu să dăruiască har ca această zi să devină o zi a mântuirii pentru toţi, şi ca fraţii din întreaga lume să poată aşeza corect tema despre secerişul la care am fost chemaţi noi ca lucrători, şi să înţeleagă despre ce e vorba la ultimul seceriş, când DOMNUL va pune în el secera ascuţită şi va culege via pământului şi o va arunca în teasc.

Dragi fraţi şi surori, azi vrem să ne rugăm din acest loc, ca Dumnezeu să îi ajute pe toţi fraţii slujitori de pe tot pământul, să le dea harul să fie călăuziţi în tot adevărul prin Duhul Lui până toţi vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu. Lucrarea duşmanului are loc prin interpretări, ca să rupă Trupul DOMNULUI. Lucrarea lui Dumnezeu este aceea că toţi ascultă vocea bunului Păstor, se întorc la DOMNUL, lăsând ca doar Cuvântul lui Dumnezeu să conteze şi sunt sfinţiţi în acest Cuvânt. Să se întâmple în primul rând cu noi, cei care predicăm Cuvântul, şi apoi cu toţi cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu din gura noastră.

Dragi fraţi de pe întregul pământ, revenirea lui Isus Hristos este foarte aproape. Nu fiţi un obstacol, ci fiţi slujitori care îndepărtează orice obstacol şi orice piatră de poticnire din cale, ca slava lui Dumnezeu să se poată descoperi. Fiecare răstălmăcire este o piedică, şi de aceea orice răstălmăcire trebuie dată la o parte ca să poată fi pregătită calea pentru DOMNUL, şi pentru ca slava lui Dumnezeu să se manifeste în mijlocul poporului lui Dumnezeu, ca sfârşitul să fie - şi va fi - ca începutul. Binecuvântat şi lăudat să fie DOMNUL Dumnezeul nostru! Aleluia! Aleluia! Aleluia!

Dumnezeule mare, venim împreună cu toţi cei care şi-au închinat viaţa Ţie, cărora le-ai vorbit, pe care i-ai chemat. Te rog, descoperă-Te lor, continuă să ne vorbeşti fiecăruia dintre noi, astfel ca toţi să fim învăţaţi de Tine, ca Tu să ne conduci în tot adevărul prin Duhul Tău. DOAMNE iubit, dă-mi harul să recunosc ce este pe calea Ta, dă-ne tuturor harul să ne cercetăm pe noi înşine în prezenţa Ta, să venim la Tine.

Noi avem o singură dorinţă, o, DOAMNE, vino la dreptul Tău cu fiecare dintre noi şi apoi cu toată Biserica, ca puterea şi slava lui Dumnezeu să se descopere în Biserica lui Isus Hristos, DOMNUL nostru. Îţi mulţumesc că ai mântuit pe cei pierduţi, că ai vindecat pe cei bolnavi, ca ai dat drumul robilor. S-a isprăvit! Tu Te-ai descoperit nouă. Să se facă voia Ta cu fiecare din noi! Aleluia! Şi tot poporul să spună Aleluia! Şi toţi, din toată lumea, să spună Aleluia ! Laudă şi slavă DOMNULUI Dumnezeu! Aleluia! Haideţi să cântăm Oh, este Isus!