Missão Popular Livre

Jesus Cristo é o mesmo, ontem, e hoje, e eternamente. Hb. 13:8

Idioma:

Predica de la Krefeld, 5 mai 2007, ora 19.30 / Ewald Frank

Idioma: romeno




Laude şi mulţumiri DOMNULUI, Dumnezeului nostru, pentru harul şi credincioşia Lui, pentru ce a făcut EL deja şi pentru ce va face în seara aceasta! Contăm pe prezenţa Lui, pe ajutorul Lui, ca toţi cei care au nevoie de mântuire azi, să fie mântuiţi, cei ce au nevoie de vindecare să fie vindecaţi, cei care au nevoie de ajutor să le fie dat. Este, bineînţeles, ziua pe care DOMNUL a făcut-o, ziua mântuirii, în care toate făgăduinţele au devenit realitate. Nu doar că sunt „da” şi „amin”, nu doar ca noi să devenim părtaşi ai naturii divine, ci să îşi găsească împlinirea prin noi, aşa cum scrie în 2 Corinteni 1.20. Prin noi, cu noi Dumnezeu Îşi împlineşte Cuvântul Său. Cu toţii ştiţi că în Luca 1, Zaharia a primit făgăduinţa că Ioan Botezătorul se va naşte, iar el nu a putut să o creadă, şi îngerul Gavril a spus: „Vei fi mut până se va împlini făgăduinţa!”. Până se va împlini făgăduinţa! Deci, dacă încă nu puteţi crede, ţineţi-vă gura, tăceţi! Nu spuneţi nimic până vedem împlinirea promisiunii! Da. [Fratele Frank transmite saluturi]

Oriunde ajunge Cuvântul sunt fraţi care sunt uniţi cu noi şi care trăiesc pregătirea pentru revenirea DOMNULUI. Am primit multe e-mailuri din diferite locuri. Unul foarte special vine din Armenia. Voi cunoaşteţi toţi Armenia. E o ţară frumoasă. Eu am văzut muntele Ararat. Acolo s-a oprit corabia lui Noe. Cineva ne scrie: „Frate drag, noi credem Cuvântul pe care îl predici şi avem parte de marile binecuvântări pe care Dumnezeu ni le dă. Noi ascultăm în limbile rusă şi engleză DVD-urile care ne sunt trimise în fiecare lună, şi aşteptăm cu dor broşurile şi scrisorile circulare. Vă rog să transmiteţi saluturi tuturor fraţilor şi surorilor care se adună în Centrul Misionar din Krefeld. Suntem uniţi cu voi”. E atât de frumos!

Mai avem un e-mail pe care nu îl am cu mine. De unde e? Din Insulele Fiji, din partea cealaltă a Australiei şi a Noii Zeelande. Oamenii sunt cu adevărat chemaţi afară din toate popoarele, limbile şi naţiunile. Suntem mulţumitori lui Dumnezeu că putem avea şi programe în Oakland, Noua Zeelandă. Acolo atingem toată regiunea. Avem un program în Sydney, Australia. Şi acolo acoperim regiunea. Apoi avem programe în limba rusă în Uzbekistan sau Kazahstan şi, de asemenea, programe în SUA şi Canada. Suntem atât de bucuroşi că Cuvântul DOMNULUI ajunge la capătul pământului. […] Azi avem în mijlocul nostru trei fraţi din America de Sud. Fratele nostru Jose. „J” în spaniolă se pronunţă „h”. Fratele Jose din Rio de Janeiro. Îl avem şi pe fratele Marcio din Venezuela. Îl avem şi pe fratele Paolo din Amazonia. Unde sunt fraţii noştri? Da, iată-i pe fraţii noştri! Puneţi-vă jos căştile şi veniţi în faţă ca toată lumea să vă vadă. Acesta este un frate pe care l-am întâlnit în Israel, în hotelul Ramat Rahel, din Ierusalim, la o cină. Noi eram acolo cu un grup şi fratele vine din Amazon şi spune: „Tu eşti fratele Frank”.

Acesta este fratele Marcio, un frate deosebit care şi-a vărsat deja inima. Azi am stat puţin de vorbă…. El are inima în locul potrivit. Îl mai avem aici şi pe fratele Jose, un om după inima lui Dumnezeu. Ştiţi ce m-a impresionat foarte mult? Că ei au rămas în Cuvânt. Că au păstrat echilibrul în Cuvânt. Dumnezeu să vă binecuvânteze în mijlocul nostru! Foarte frumos! Suntem mulţumitori pentru toţi fraţii. Avem predicatori din diferite ţări din Europa şi din Africa. Am observat că un număr de tineri au venit, în special din Slovacia. Dumnezeu să dea har ca această zi să devină ziua când să vă dedicaţi viaţa în totalitate DOMNULUI, voi tinerii care sunteţi astă-seară aici. Cine vrea să îşi dedice viaţa DOMNULUI, să nu o amâne. Faceţi-o azi! Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inima. [Saluturi]

Voi ştiţi despre ce e vorba. E vorba de faptul că promisiunile pe care Dumnezeu ni le-a dat în Cuvântul Său, sunt crezute, trăite şi că prin ele să fim aduşi în legătură cu Dumnezeu, mergând înainte în cadenţă, în credinţă şi supunere şi, prin har, experimentând pregătirea noastră pentru ziua glorioasă a revenirii lui Isus Hristos, DOMNUL nostru.

Suntem, desigur, foarte conştienţi de faptul că în fiecare trezire, cei care au trăit personal trezirea au avut parte de ea, toţi ceilalţi care nu au mers împreună cu trezirea nu au avut nimic din trezire, fie în timpul lui Luther, Wesley sau John Smith, Menno Simons, Moody, Spurgeon şi cine a mai fost. Numai cei care au mers împreună cu lucrarea lui Dumnezeu şi care au primit ceea ce a făcut Dumnezeu în timpul lor, numai aceia au, în realitate, ceva din ea. Toţi ceilalţi criticau, respingeau şi alte lucruri asemănătoare. Mi-a venit şi gândul că referirea la Scriptură nu ajută pe nimeni decât dacă suntem în acord cu Scripturile. Ştiţi foarte bine că în acea zi măreaţă din oraşul Worms când Martin Luther a intrat în scenă şi a spus sola scriptura, adică numai Scriptura... Aceasta a fost o afirmaţie minunată. Dar dacă vedem învăţăturile care au fost preluate şi care nu sunt în concordanţă cu Scriptura, aceasta ne întristează. A te referi doar la Scriptură nu ajută la nimic, doar dacă eşti în concordanţă cu Scriptura. Mărturia noastră trebuie să fie în concordanţă cu mărturia Scripturii şi învăţătura noastră trebuie să fie în concordanţă cu cea a apostolilor în proporţie de 100%. Ar mai fi ceva de spus, pe dinafară vedem derularea evenimentelor înaintea ochilor noştri. În Germania avem 11 biserici care se unesc recunoscându-şi una alteia felul diferit de a boteza atâta timp cât se face în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Nu contează unde este administrat atâta timp cât este făcut după modelul bisericii romano-catolice. Astfel, el este recunoscut de către biserica romană.

Apoi ni se spune că Abbas vrea să vorbească cu papa despre procesul de pace din Orientul Mijlociu. Şi apoi îl avem pe Bush a cărui dorinţă este să facă o vizită papei în luna iunie. Aici avem un număr mare de anunţuri ale unor evenimente care au loc, dar noi nu vom intra în detalii. Aceasta trebuie spun acum: toate evenimentele concurează ca profeţia biblică să se împlinească. Are loc unirea sub Roma, aşa cum ni se spune în profeţia biblică, în special în profetul Daniel şi în cartea Apocalipsei. Ce va fi atunci cu Biserica Mireasă a lui Isus Hristos, dacă pe plan internaţional toate se derulează în mare viteză, concurând pentru a duce profeţia biblică la îndeplinire? Atunci Dumnezeu nu se va ocupa de noi pentru a ne aduce pe noi, ca Biserică, în Cuvântul ceasului conform voii lui Dumnezeu? Fraţi şi surori, unirea Bisericii Mirese a lui Isus Hristos sub Hristos, Capul Bisericii, este porunca acestui ceas. Noi trebuie să lăsăm în urma noastră învăţăturile noastre şi trebuie să credem cum spune Scriptura.

În Biserica lui Isus Hristos fiecare are dreptul să mănânce şi să bea orice doreşte. Aşa este scris în Romani 14. Cine vrea  să mănânce hrană tare, să mănânce, cine vrea să mănânce legume, să mănânce. Aşa e. În domeniul natural, fiecare poate decide pentru sine, dar nu în ce priveşte învăţătura şi domeniul duhovnicesc. Este imposibil. Un DOMN, o credinţă, un botez. Trebuie să ne întoarcem la început din toată inima şi din tot sufletul. Nu în mod forţat, ci Dumnezeu trebuie să ne dea o inimă binevoitoare, prin har, ca să nu ne supunem de nevoie, ci să avem un acord interior cu tot ceea ce Dumnezeu ne-a spus în Cuvântul Său. Şi noi o credem din toată inima. Noi avem sarcina următoare: în primul rând să predicăm adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu şi, în al doilea rând şi în aceeaşi legătură, promisiunile pe care ni le-a dat Dumnezeu să le punem pe sfeşnic, şi apoi să ne supunem lui Dumnezeu, în ascultare de credinţă. Necazul lui Israel este şi necazul nostru, şi anume, ascultarea de credinţă pentru a umbla pe căile lui Dumnezeu, pentru a-I fi plăcuţi.

Aş dori să citesc câteva texte şi cred că ne vor vorbi. Primul este din Numeri 27. Aici, Moise îşi pune mâinile peste Iosua şi îl însărcinează cu Cuvântul pe care Dumnezeu l-a dat prin descoperire pe muntele sfânt. Şi noi avem datoria sfântă de a da mai departe Cuvântul pe care Dumnezeu l-a descoperit. Să îl dăm mai departe în mod curat. Numeri 27 de la v. 18: „DOMNUL a zis lui Moise: Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el”. Aici avem prima punere a mâinilor care ne este relatată în Sfânta Scriptură. „Şi să îţi pui mâna peste el. Să-l aşezi înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări şi să-i dai porunci sub ochii lor”. „Să îi dai porunci sub ochii lor, înaintea întregii adunări.” Toţi să vadă şi să audă, să fie martori la aceasta. V. 20: „Să-l faci părtaş la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea copiilor lui Israel să-l asculte”. Ce e acum? Să se supună lui Iosua? Iosua a avut Cuvântul pe care Dumnezeu i l-a descoperit lui Moise, l-a avut în chivotul legământului şi l-a pus pe umărul preoţilor. Moise a primit promisiunea, iar Iosua a văzut împlinirea promisiunii, prin harul Lui. Iar poporul care s-a lăsat tăiat împrejur a trăit intrarea în Ţara Făgăduită. „Ca toată adunarea lui Israel să îl asculte.” V. 21: „Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea DOMNULUI; şi Iosua, toţi copiii lui Israel, împreună cu el, şi toată adunarea, să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui”.

Noi toţi ştim ce era Urim şi Tumim. Era efodul. Efodul cu 12 pietre pe care îl purta Aaron. Când el intra în Locul Prea Sfânt, şi cineva spunea ceva, o descoperire, un vis sau orice ar fi fost, dacă venea de la Dumnezeu şi dacă era corect, atunci aceste 12 pietre străluceau. Prin asta, Dumnezeu confirma prin lumina care strălucea că lucrul este de la EL şi că este corect. Dacă rămânea întunecat, atunci Dumnezeu nu era în acel lucru. Nu este la fel şi azi? Cuvântul lui Dumnezeu este o lumină pe calea noastră. Ne iluminează, ne arată calea. Ar trebui sa-L întrebăm pe Domnul Dumnezeu. Ce facem noi aici? Îl întrebăm pe un om, pe un profet? Nu. Îl întrebăm pe Dumnezeu şi răspunsul Lui ne vine din Cuvântul lui Dumnezeu. Citim ultimele două versete: „Moise a făcut cum îi poruncise DOMNUL”. Acest este un lucru puternic! Fraţi şi surori, să faci ceea ce porunceşte DOMNUL. Voi toţi ştiţi că niciun slujitor al DOMNULUI nu poate face ceva de la sine. Lui trebuie să i se spună şi poate fi făcut numai după îndrumarea pe care o dă DOMNUL.

Aşa cum fratele Keller ne-a citit din Psalmul 123, cum ochii slujnicei se uitau la stăpâna ei pentru a primi îndrumare, aşa privim noi la DOMNUL ca să primim indicaţii şi numai atunci putem face totul aşa cum ne-a poruncit DOMNUL. Se continuă: „A luat pe Iosua...” pentru că aşa îi poruncise DOMNUL. Este scris în versetul 18. „DOMNUL a zis (i-a poruncit) lui Moise..”. Aceasta nu era decizia lui Moise, ci era decizia DOMNULUI, ca acest bărbat care urma să aibă de atunci încolo responsabilitatea Cuvântului descoperit, să fie binecuvântat şi ca mâinile să fie puse peste el şi să fie pus în slujbă înaintea întregii adunări astfel încât întreaga adunare să înţeleagă că acest bărbat acţionează conform însărcinării lui Dumnezeu. Şi ultimul verset spune: „Şi-a pus mâinile peste el, şi i-a dat porunci, cum spusese DOMNUL prin Moise”.

Cât de des n-am vorbit noi, din acest loc, despre planul divin de mântuire, despre ordinea divină. Dumnezeu are o ordine a creaţiei şi o ordine în planul de mântuire. Dumnezeu are şi o ordine în biserică. De la Dumnezeu, totul a fost aşezat într-o anumită ordine şi noi am înţeles ce include făgăduinţa conform căreia Dumnezeu va trimite un profet. Unii se pot întreba: „De ce un profet?”. Cărturarii au interpretarea lor cu care nu pot sta înaintea lui Dumnezeu. Ei nu ajută poporul, îl stânjenesc. De aceea, Dumnezeu trebuia să trimită un profet în acest timp profetic, pentru că aşa este scris în Amos 3, vers. 7: „Dumnezeu nu face nimic fără să îşi descopere taina slujitorilor Săi, profeţi”. Profeţii au primit îndrumări de la Dumnezeu. Noe a primit îndrumări de la Dumnezeu. Moise a primit îndrumări de la Dumnezeu. „Fă totul conform modelului pe care Eu ţi-l voi arăta pe muntele cel sfânt.” Puteţi s-o citiţi şi în Evrei, cap. 8, că Moise a făcut totul conform modelului care i-a fost arătat pe muntele cel sfânt.

Iosua a acţionat conform Cuvântului DOMNULUI. Ilie a acţionat conform Cuvântului DOMNULUI. Întotdeauna s-a acţionat conform cu ceea ce a spus Dumnezeu, conform cu ce a poruncit Dumnezeu. Noi ştim cu toţii aceasta. Noul Testament a început cu împlinirea făgăduinţelor. Dumnezeu a adus planul de mântuire la îndeplinire. Toate anunţurile din Vechiul Testament şi-au găsit împlinirea în Noul Testament. Cineva mă întreba, nu demult, dacă este necesar să credem că Dumnezeu a dat o slujbă în timpul nostru. Fraţi şi surori, credinţa adevăraţilor copii ai lui Dumnezeu este o credinţă scripturală. Orice altceva nu are nimic a face cu adevărata credinţă. Trebuie, de asemenea spus că toate bisericile au dreptul să creadă ceea ce cred şi să înveţe ceea ce învaţă, dar Biserica are doar dreptul divin, nu dreptul propriu, ci numai dreptul divin, pentru că prin Biserică şi prin diversele slujbe, se va face voia lui Dumnezeu aici, pe pământ.

Referitor la planul de mântuire, noi recunoaştem foarte clar că Dumnezeu a dat mai întâi făgăduinţe şi apoi le-a împlinit prin harul Său. Dacă Ioan Botezătorul nu ar fi fost un profet făgăduit, ci doar un om obişnuit, atunci toţi ar fi putut să-l treacă cu vederea. Dar el era un bărbat trimis de Dumnezeu, cu mesajul lui Dumnezeu pentru a face podul între Vechiul şi Noul Testament. De aceea este scris în Luca 16:16 că Moise şi toţi profeţii au ţinut până la Ioan şi că, de atunci încolo, se propovăduieşte împărăţia lui Dumnezeu, şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală. Nimeni nu intră în Împărăţia lui Dumnezeu dormind. Noi trebuie să fim născuţi în ea prin Cuvânt şi Duh, primind o viaţă nouă, primind viaţa veşnică, prin harul Său, prin credinţa în Isus Hristos şi prin credinţă în lucrarea Lui încheiată de mântuire de pe crucea de la Golgota.

Aşa cum drumul de ascultare al Mielului lui Dumnezeu s-a încheiat pe cruce şi aşa cum a dus la biruinţă, aşa şi drumul nostru de supunere începe când suntem răstigniţi împreună cu Hristos, când nu mai există vechiul nostru eu. Aşa cum am citit, „Facă-se nu voia mea, ci voia Ta!”. Noi trebuie să folosim acest timp, să răscumpărăm vremea. Aşa cum spune Scriptura: „Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele!”. Cu privire la critica (judecarea) unei slujbe făgăduite de Dumnezeu şi dăruite Bisericii, trebuie să recunoaştem întotdeauna, aşa cum a fost şi în cazul lui Moise că este vorba de o slujbă dată de Dumnezeu pentru Biserică. Primul lucru în legătură cu aceasta este ieşirea afară: „Lasă pe poporul Meu să plece!”, „Lasă pe fiul Meu să plece!”. Rezultatul a fost Biserica. Exod cap. 12. În capitolele dinainte este scris: „Lasă pe fiul Meu să plece!”, „Lasă pe poporul Meu să plece!”. Şi după exod, fiul şi poporul au devenit Biserica. Biserica Dumnezeului celui Viu sub protecţia sângelui Mielului. Dumnezeu are nevoie de o biserică pe acest pământ în care să Se descopere şi cu care să-şi manifeste planul de mântuire şi în care să-l ducă la îndeplinire.

În  Tit 2:11 citim: „Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat...”, dar nu toţi oamenii acceptă mântuirea şi aceasta este marea problemă şi continuă: „şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie...”. Eu nu judec acum, dar cred că acum doi ani m-am întâlnit cu un frate din SUA care mi-a spus că în comunitatea de acolo, este un fapt acceptat ca tinerii să meargă o dată pe săptămână la film. Am crezut că mă fulgeră pe loc. În viaţa mea n-am mai auzit aşa ceva. În 50 de ani de când sunt credincios, nu m-am gândit măcar o dată să mă duc la un teatru sau într-un loc asemănător.

Fraţi şi surori, puteţi spune că voi credeţi mesajul, puteţi mărturisi totul cu buzele, dar unde este inima voastră, unde sunt gândurile voastre? Trebuie să fi avut loc în voi o înnoire. Lumea cu pofta ei va trece, doar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. Aici am citit-o, versetul 13: „aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos”. Oamenii care aşteaptă revenirea DOMNULUI nostru nu merg să vadă un film cu James Bond sau altul. Oamenii, fie că sunt tineri sau în vârstă... Tinerilor, dacă aţi trăit cu adevărat harul lui Dumnezeu, atunci sunteţi scoşi afară din lume şi lumea este scoasă afară din voi şi sunteţi transpuşi în Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este un fapt divin.  

Întoarcerea la credinţă înseamnă ieşirea afară din lume şi mutarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, versetul 14 continuă şi vorbeşte despre DOMNUL şi Mântuitorul nostru: „El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune”. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu Biserica, să aibă o Biserică fără pată sau zbârcitură. Noi ducem o viaţă normală în lumea asta şi Îi mulţumim lui Dumnezeu că El ne-a chemat afară. Noi mergem la serviciu, trăim o viaţă absolut normală şi nu ieşim în evidenţă cu nimic, nici la serviciu. Dacă suntem credincioşi, nu trebuie să ne purtăm în aşa fel încât alţii să dea din cap, ci mai degrabă în aşa fel încât oamenii să se întrebe: De ce nu este el cum suntem noi? Şi în acest caz, trebuie să-I cereţi lui Dumnezeu harul să acţionaţi corect.

În ceea ce ne priveşte pe noi, o slujbă trimisă de Dumnezeu, aşa cum a fost cea a lui Moise, a lui Iosua, trebuie să fie acceptată de Biserică. Dacă cineva spune: „Da, a fost un William Branham etc etc etc”. Asta nu ajunge. Noi trebuie să ştim că a fost dată o însărcinare divină şi că Biserica, planul de mântuire, chemarea afară şi pregătirea Bisericii-Mireasă sunt legate de această însărcinare. Aşa cum Ioan Botezătorul a pregătit calea şi aşa cum este scris, pentru ca toţi să creadă prin el, printr-un om, dar un om trimis de Dumnezeu. Acest lucru este important. La fel, prin slujba fratelui Branham, Biserica a fost readusă la început, la învăţăturile de la început despre dumnezeire, despre botez, despre cina DOMNULUI, despre înviere, despre prima şi a doua venire a DOMNULUI, despre toate subiectele biblice.

Trebuie să adaug că este trist când unii dintre fraţi scot anumite texte din context şi fac din ele învăţături care nu au cum să reziste. Cred că una dintre ultimele întrebări pe care le-am primit pe e-mail a fost: „Cât durează cele 70 de săptămâni ale lui Daniel?” 483 ani, dar porunca a fost dată în anul 445 î. Hr. şi s-a împlinit în aprilie 33. Atunci s-au împlinit cei 483 ani. Nu trebuie să sun pe nimeni să-mi calculeze aceste date. Dar punctul principal este că biserica nu are nimic de-a face cu cele 70 de săptămâni. Ele se aplică doar poporului Israel. Şi doar aici sunt descrise cele patru împărăţii, prima, a doua, a treia, a patra. Apoi, ni se spune că a patra împărăţie va sfâşia tot pământul şi-l va călca în picioare. Ni se dau toate detaliile despre cele 7 săptămâni, despre cele 62 de săptămâni, dând un total de 69 de săptămâni. Aşa cum o săptămână are 7 zile, aşa săptămânile acestea au 7 ani. Deci, totul s-a împlinit în chip desăvârşit.

Apoi este scris că după cele 62 de săptămâni, Mesia urma să fie condamnat la moarte şi Hristos a murit pentru noi, aceasta a fost împlinirea. Apoi, mai rămâne o săptămână, şi anume ultimii 7 ani, care sunt împărţiţi la mijloc, o parte pentru slujba celor doi profeţi, iar cealaltă pentru necazul cel mare. Dar nimic din cele 70 de săptămâni ale lui Daniel nu se aplică Bisericii, ci doar domeniului politic cu cele 4 împărăţii şi Israelului. Dar între acestea, este timpul pentru biserica nou-testamentară. Apoi, la sfârşit, cam în momentul în care are loc răpirea Bisericii Mireasă se va încheia un legământ între Roma şi Israel. Apoi, începe ultima săptămână. Lucrurile sunt foarte clare, au fost scrise în Scriptură, noi nu mai trebuie să citim alte 783 de pagini pentru aceasta. Lucrurile sunt foarte clare, dar sunt fraţi care transformă acest subiect într-unul de ceartă şi dezbatere, ei dezbină biserici, pentru că unul învaţă într-un fel şi altul în alt fel şi duşmanul se ocupă să aducă dezbinare în biserică. Deci, haideţi să distingem foarte clar ce slujbă a fost dată Bisericii, întotdeauna pentru zidirea ei, niciodată în legătură cu un atotştiutor, ci întotdeauna cu respect deplin pentru Dumnezeu şi Cuvântul Său. Dacă fraţii pierd respectul faţă de Cuvânt, ei inventează tot felul de învăţături speciale şi dezbină Biserica.

Fraţi şi surori, eu o spun pe tot pământul, a sosit momentul în care noi nu-l mai putem crede şi urma pe un frate, noi nu mai putem alerga după o descoperire specială, ci trebuie doar să căutăm şi să găsim unitatea Duhului în Dumnezeu, fiind întemeiaţi în Cuvânt, în deplină concordanţă cu Vechiul şi Noul Testament. În ceea ce priveşte slujbele, este un cuvânt minunat în Evrei. Aici avem comparaţia cu DOMNUL nostru şi cu Moise, în Evrei 3:5 şi 6: „Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu”. Acest verset ar putea fi citi în fiecare serviciu. Nu era vorba doar de toate jertfele, de darurile de mâncare şi de băutură, de toate darurile şi jertfele, ci era vorba de descoperirea care era ascunsă acolo.

Apoi, avem cuvântul din 1 Petru care ne spune şi astăzi că bărbaţii din Vechiul Testament cercetau să vadă când se vor împlini făgăduinţele lui Dumnezeu vestite prin profeţi. 1 Petru 1:10: „Profeţii, care au profeţit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare”. Profeţii profeţeau despre har, noi am trăit harul. Legea a venit prin Moise, harul şi adevărul prin Isus Hristos, DOMNUL nostru. Aşa este scris în Evanghelia lui Ioan, cap. 1, despre harul care trebuia să vină pentru voi. 1 Petru 1:11: „Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei... (şi apoi ni se spune despre patimile lui Hristos) când vesteau mai dinainte patimile lui Hristos”. Aşa este şi cu ce a profeţit Isaia, au trecut 800 de ani până s-a împlinit profeţia. Isaia 53 a fost o profeţie, apoi a venit împlinirea. Aceasta este încoronarea a ceea ce spune Petru în rezumat, aici, în 1 Petru 1:12  „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească”. Profeţii au anunţat, au profeţit. Apostolii au legat profeţia de împlinirea ei şi au dovedit că tot ce fusese anunţat s-a împlinit prin harul Său.

Fraţi şi surori, ce facem noi astăzi? Noi nu avem nicio răstălmăcire, ci avem cuvântul profeţiei, avem Vechiul şi Noul Testament şi avem armonia deplină între Vechiul şi Noul Testament şi ne bucurăm că Dumnezeu ne-a socotit vrednici ca să ne uităm în planul Lui de mântuire şi mai mult, să ne includă în planul Lui de mântuire ca să avem parte de ceea ce face Dumnezeu chiar acum. Dacă cineva îmi spune că Dumnezeu este în toate adunările şi programele carismatice, eu nu pot să-l cred - pur şi simplu nu pot să cred aceasta. Dumnezeu este doar în Cuvântul Lui şi El lucrează prin slujbele pe care le-a dat Bisericii. Doar prin slujbele pe care El le-a lăsat pe pământ, voia Lui şi planul Lui se împlinesc pe acest pământ.

Chiar şi slujbele din Noul Testament, din Biserică, au fost date cu scopul ca voia lui Dumnezeu să fie predicată aici, pe pământ, şi ca voia lui Dumnezeu să aibă loc aici, pe pământ, şi ca Biserica să devină locul de descoperire a Dumnezeului Atotputernic aici, pe pământ, astfel încât confirmarea Cuvântului să nu se mai lase aşteptată şi ca noi să-l putem trăi şi să putem fi martori la aceasta prin harul Său. Apoi, Petru continuă, după ce a vorbit despre profeţii care au profeţit ce urma să se întâmple şi despre slujba pe care nu au făcut-o pentru ei, ci pentru noi, ca noi să devenim credincioşi, şi despre bărbaţii care erau umpluţi cu Duhul Sfânt, cu putere de sus, şi care ne propovăduiau lucruri pe care chiar şi îngerii ar fi vrut să le cerceteze. Acesta este un lucru puternic.

Fraţi şi surori, de câte ori să o spunem? Nu a existat niciun timp pe pământ în care tot planul lui Dumnezeu să fi fost descoperit într-o asemenea claritate, prin Duhul lui Dumnezeu. Totul este într-o armonie minunată. Şi apoi, Petru pune în faţă versetul 13: „De aceea”,  pentru că aceasta aşa este, pentru că ceea ce a fost propovăduit s-a împlinit şi profeţii au prezis şi apostolii au confirmat ca, nouă, prin mesajul mântuirii în puterea Duhului Sfânt care s-a coborât din cer să ni se predice lucruri puternice în care chiar şi îngerii ar dori să privească. Apoi este scris „De aceea”, pentru că aceasta aşa este, pentru că noi am primit legătura cu lucrarea lui Dumnezeu, cu împlinirea Scripturii. „încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos”. În ce îţi poţi pune nădejdea, în tine sau într-un om? Nu, doar în harul lui Dumnezeu, care ne-a fost dat în Isus Hristos, DOMNUL nostru. Apoi, ni se spune că nu am fost răscumpăraţi cu lucruri pieritoare ca argintul şi aurul, ci cu sângele scump al lui Hristos, ca Miel, fără cusur şi fără pată. Apoi, mergem la versetul 14: „Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. Fraţi şi surori, sfânt înseamnă pus deoparte, consacrat, dedicat lui Dumnezeu. De exemplu, toate vasele din Templu erau sfinte, erau puse deoparte cu scopul de a împlini o sarcină specială în cadrul serviciului divin. Voi nu aţi devenit sfinţi, prin harul lui Dumnezeu, ca să fiţi ceva special, ci pentru că Dumnezeu are un loc pentru voi în Biserică şi noi, cu toţii, trebuie să devenim sfinţi ai DOMNULUI.

Voi ştiţi, în Vechiul Testament, preoţii erau dedicaţi, ei trebuia să stea şi să fie unşi, prin aceasta erau dedicaţi DOMNULUI şi închinaţi Lui. Noi, ca Biserică, ca mădulare ale trupului lui Isus Hristos, trebuie să fim botezaţi printr-un Duh într-un Trup. Aici nu se spune nimic despre greci sau evrei sau barbari, ci noi toţi trebuie să fim una în Isus Hristos, DOMNUL nostru. Aşa cum am mai spus, noi nu avem doar sarcina de a predica învăţăturile biblice şi de a le pune în practică, noi nu ne certăm cu privire la ele, cu privire la dumnezeire, la botez. Nu ne certăm pe marginea niciunui subiect biblic. Subiectele biblice trebuie doar propovăduite şi cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Vreau să vă citesc asta din Evanghelia lui Ioan. Noi am putea aduce acest text în fiecare predică. Ioan 8:37 mai întâi: „Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu”.

Imaginaţi-vă, trecuseră 4000 de ani în aşteptarea lui Mesia, singura nădejde a lui Israel de mântuire, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, pentru tot ce înseamnă nădejde, şi apoi, referirea la Avraam. „Noi suntem sămânţa lui Avraam.” Apoi, DOMNUL spune: „De ce căutaţi să mă omorâţi?” „Dacă voi sunteţi sămânţa lui Avraam…”, şi voi ştiţi ce este scris: „Înainte să fie Avraam, Eu sunt.” Ioan 8:58: „Isus le-a spus: Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte să se nască Avraam, sunt Eu”. Marele „Eu sunt” din Vechiul Testament, DOMNUL, IAHVEH. Cineva mi-a scris pe e-mail: „Frate Frank, tu greşeşti când spui că IAHVEH din Vechiul Testament este Isus din Noul Testament”. Nu şi iarăşi nu! Acelaşi DOMN, în Vechiul şi Noul Testament! Este acelaşi! Acelaşi care a vorbit cu Avraam, care a stat şi a mâncat cu Avraam, acelaşi care a dat toate făgăduinţele şi care a vegheat asupra lor ca să se împlinească. Noi o putem citi şi în Evrei 6 că El a confirmat aceste lucruri printr-un legământ. Citim încă odată Ioan 8:37: „Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu”. Aceasta este marea problemă, Cuvântul nu găseşte loc în oameni. Ei pot spune: „Eu aparţin de biserica aceasta sau cealaltă, de Biserica Evangheliei depline”. Dar dacă Cuvântul nu are loc în inima lor, atunci Dumnezeu vorbeşte şi noi nu Îl auzim. Noi trebuie să ne deschidem inimile, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să ne atingă inimile. Ce sens are să ne referim la Hristos şi la apostoli dacă noi nu primim Cuvântul în noi? Căci doar Cuvântul este adevărul. Şi doar adevărul eliberează. Apoi, este scris în versetul 43: „Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea?”. De ce? Avraam a înţeles. El a crezut. De ce n-au crezut ei?

Fraţi şi surori, chiar şi înţelegerea pe care ne-o dă Dumnezeu asupra Scripturilor este un dar. Este un dar al harului Dumnezeului nostru. Dacă este scris că le-a deschis mintea să înţeleagă scripturile, acest lucru are un înţeles deosebit. Le-a deschis mintea pentru Scripturi. Încă o dată, versetul 43: „Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu”. Ei nici nu au vrut să asculte, nu erau gata să asculte. Acelaşi lucru se întâmplă cu mulţi care judecă mesajul. Ei nici măcar nu ascultă cum trebuie. Şi în ceea ce priveşte predicile fratelui Branham, unii scot un text sau altul din context. Şi ei spun: „O, uite ce învaţă aici!”. În loc să citească ce scrie mai înainte, ce scrie după, ca să înţeleagă despre ce este vorba acum, în lumina şi legătura corectă...

Fraţi şi surori, este un mare har dacă putem sta la picioarele lui Isus, şi aşa cum Maria a auzit cuvintele, le-a primit prin credinţă şi a primit şi descoperirea lor, aşa şi noi. Versetul 46 spune: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun că am adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu”. Este un cuvânt tare, ei erau sămânţa lui Avraam, urmaşii lui. Şi aceasta ne aduce la Galateni, la foarte cunoscutul cuvânt din Galateni 4:28. Aici avem urmaşii lui Avraam împărţiţi în 2 grupe, cei de pe linia lui Ismael şi cei de pe linia lui Isaac. Aici este scris, în Galateni 4: 28 „Şi voi fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei”. Din nou cuvântul „făgăduinţă”. Făgăduinţele sunt alfa şi omega predicării divine.

Mergem în Galateni 6. Recent, noi am cercetat şi Evrei cap. 6:13: „Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa (din nou este vorba despre făgăduinţă),..Credinţa este ancorată în făgăduinţe. Fără făgăduinţe, nu există credinţă, este doar imaginaţie. Credinţa şi făgăduinţa merg împreună. Revenim la versetul 13: „Când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi”. Era oare necesar ca Dumnezeu să jure? Nu, dar a făcut-o pentru ca noi să ştim că Dumnezeu nu doar spune anumite lucruri, ci le confirmă printr-un jurământ, jură pe El însuşi, pe sfinţenia Lui, că ceea ce spune şi făgăduieşte se va şi împlini. Nimeni şi nimic nu poate să schimbe ceva la făgăduinţele lui Dumnezeu. Dumnezeu este deasupra a tot şi toate şi ce spune se şi întâmplă. Vers. 14: „şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa”.

Noi ştim cu toţii că DOMNUL a vorbit cu Avraam în repetate rânduri şi întotdeauna au fost făgăduinţe peste făgăduinţe de binecuvântări. Şi Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi a văzut făgăduinţa care i-a fost dată în legătură cu Isaac, împlinindu-se. La fel este cu noi. Noi credem ceea ce a făgăduit Dumnezeu. Acest lucru poate începe cu mântuirea sufletului. În Vechiul Testament a fost dată făgăduinţa „care îţi iartă toate păcatele şi îţi vindecă toate bolile tale”. În Noul Testament, a avut loc împlinirea pe crucea de la Golgota. Răscumpărare, împăcare, har şi mântuire au fost date omenirii de către Dumnezeu. Astăzi, vedem făgăduinţa împlinindu-se, prin urmare ni se dă avertizarea: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inima!” Indiferent despre ce au scris apostolii, a fost vorba întotdeauna de mântuirea sufletului, de pregătirea Bisericii pentru ziua glorioasă a revenirii lui Isus Hristos, DOMNUL nostru.

Totul este inclus în evanghelii. Apoi, continuă la versetul 15: „Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa”. Nici noi nu avem altceva de făcut decât să aşteptăm cu răbdare, voi aveţi nevoie de răbdare ca să puteţi primi făgăduinţa după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu. Haideţi să fim cinstiţi: Pavel conta deja pe revenirea DOMNULUI. Toţi profeţii din Vechiul Testament au anunţat şi anunţat. În Noul Testament, a fost dată făgăduinţa. Ioan 14: „Mă duc să vă pregătesc un loc şi mă voi întoarce din nou”. Apoi, Luca 24: 50, DOMNUL Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat pe ucenici şi a fost luat la cer. Apoi, în Fapte 1:11, cei doi îngeri au spus că acelaşi Isus care a fost luat la cer de lângă voi, Se va întoarce în acelaşi fel. Aceasta a fost nădejdea, aşteptarea. Şi aceasta a fost aşteptarea tuturor credincioşilor de-a lungul celor 2000 de ani. Şi în fiecare trezire pe care a dat-o Dumnezeu, revenirea DOMNULUI Isus Hristos a fost pusă pe sfeşnic. De ce? Pentru că este scris în mesajul pentru fiecare epocă a Bisericii, „Cel ce biruieşte va moşteni toate lucrurile”. Mesajul nu este doar pentru epoca noastră, ci este valabil pentru toţi biruitorii din cele şapte epoci ale Bisericii. Este dată făgăduinţa moştenirii tuturor lucrurilor, dar făgăduinţa revenirii lui Isus Hristos a fost vie în toate timpurile. A fost o trezire pentru toţi credincioşii care, în timpul lor, au primit lucrarea lui Dumnezeu şi au avut parte de ceea ce a făcut Dumnezeu.

Şi din nou Dumnezeu s-a îngrijit de noi. Aşa cum s-a spus în repetate rânduri, în Matei 24, în Marcu 13, în Luca 21: „Când veţi vedea aceste lucruri întâmplându-se, ridicaţi-vă capetele, căci mântuirea voastră se aproprie”. Suntem cu adevărat prima generaţie care vede profeţiile biblice în împlinirea lor şi este martora lor. Nouă ne-a fost adresat direct Cuvântul: „Când veţi vedea aceste lucruri întâmplându-se, ridicaţi-vă capetele...”. De aceea, acum se aude ultima chemare. Ea nu s-a auzit înainte de noi, ci acum: „Poporul Meu, ieşiţi afară din mijlocul lor, despărţiţi-vă de ei şi nu vă atingeţi de nimic necurat”. Nu doar evanghelizarea, ci şi învăţătura.

Cuvântul lui Dumnezeu va ieşi din Ierusalim şi învăţătura de pe muntele Sionului. Cuvântul a ieşit din Ierusalim. Şi învăţătura a ieşit de pe muntele Sionului. Revărsarea Duhului Sfânt a avut loc în Ierusalim, pe muntele Sion. Şi cum am spus de multe ori, ultima predică trebuie să fie ca prima şi ultimul botez trebuie să fie ca primul. Ultima întoarcere la credinţă trebuie să fie ca prima. Ultima naştere din nou trebuie să fie ca prima. Înapoi la început! Totul trebuie să fie ca la început! Noi trebuie să-L trăim pe Dumnezeu în toată plinătatea Lui! Trebuie să fim găsiţi, prin aceasta, în prezenţa lui Dumnezeu, în credinţă şi ascultare de Cuvântul Lui, pentru ca El, prin har, să poată împlini ce a făgăduit cu noi.

Haideţi să citim versetul 16: „Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre ei. De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui (asta îmi place foarte mult), a venit cu un jurământ”. Ca asigurare, El a venit cu un jurământ. Iov, voi ştiţi cu toţii, a trebuit să treacă prin multe necazuri, dar într-o zi a ajuns la punctul în care a vorbit de siguranţă cu privire la Răscumpărător: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu”. El a vorbit despre Răscumpărătorul care i-a luat apărarea… Aici stă scris: Iov 33:23: „Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze...(Da, DOMNUL nostru este cel mai bun dintre zeci de mii. El este Mijlocitorul, Avocatul.) Şi continuă: „Dumnezeu se îndură  de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el”. Nu este acesta un lucru minunat? „Şi atunci carnea lui se va face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui”.

Apoi, în versetul 29 este scris: „Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-l ridice din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii”. Dumnezeu vorbeşte fiecărui om, de două sau de trei ori, apoi se împlineşte ce este scris în versetul 28: „Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!”. Vechiul şi Noul Testament sunt în legătură unul cu celălalt. În Iov 19: 23 este scris: „Oh, aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte; aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie... Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ”.

Fraţi şi surori, haideţi să rezumăm despre ce este vorba. Biserica este la curent cu ceea ce a plănuit şi a hotărât Dumnezeu. Noi trebuie să credem aceste lucruri. Noi nu trebuie să-I întoarcem vorba lui Dumnezeu, ci trebuie să credem ce a spus, astfel ca lucrurile predicate să ne poată fi descoperite, ca El să ne poată deschide mintea pentru Scripturi. Apoi, este vorba ca noi să respingem cu adevărat toate învăţăturile care nu sunt în concordanţă cu Scriptura ca să nu mai aibă loc niciun amestec, nicio răstălmăcire.

Cineva mi-a trimis un e-mail în care mă întreba dacă sunt de acord cu învăţătura celor două suflete. Da, am auzit de o astfel de învăţătură, dar Sfânta Scriptură spune în Geneza 2:7: „şi omul s-a făcut un suflet viu”. Şi Biblia spune că trupul, duhul şi sufletul nostru vor fi păstrate întregi la revenirea lui Isus Hristos. Biblia spune că ne va fi scăpat sufletul. Biblia vorbeşte despre un suflet, nu despre două suflete. Când oamenii sunt mişcaţi încoace şi încolo, atunci Dumnezeu vrea să ridice pretenţia Sa asupra lor şi Satan nu vrea să le dea drumul şi apoi merg încoace şi încolo. Dar este vorba întotdeauna de un singur suflet. Sfânta Scriptură spune asta în Ezechiel 18 şi în alte locuri. „Sufletul care păcătuieşte va muri”. De aceea, am fost răscumpăraţi, ca să fim scoşi din starea de necredinţă, pentru că DOMNUL nostru spune în Ioan 8:24: „Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” Păcatul este necredinţa, cu aceasta a început totul. Şi necredinţa a fost urmată de încălcarea poruncii, de cădere şi aşa s-a ajuns la despărţirea de Dumnezeu. De aceea, DOMNUL nostru şi-a vărsat sufletul în grădina Ghetsimani. A fost agonia sufletului, a fost vorba despre sufletul meu şi al tău, despre viaţa mea şi a ta. S-a întâmplat pentru noi şi vă spun că DOMNUL a biruit. A fost biruitor. Şi biruinţa Lui este şi a noastră. Credinţa este biruinţa care a învins lumea. Credinţa biblică.

Deci, toţi pot deveni credincioşi, toţi pot fi salvaţi. Totul depinde de credinţă. De oricine crede azi. Sfânta Scriptura spune: „crede în DOMNUL Isus Hristos”. Cu asta începe totul. Şi oricine crede cum zice Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie. Deci, nicio învăţătură care nu este conformă cu Biblia. Dacă cineva învaţă, de exemplu, că DOMNUL a venit deja, un aşa om are o minte stricată. El nici măcar nu ştie ce spune, pentru că Sfânta Scriptură mărturiseşte ce se va întâmpla la revenirea lui Isus Hristos, şi anume că morţii în Hristos vor învia prima dată. În Jamesburg, Virginia, cineva mi-a spus că mormintele sunt denominaţiunile moarte şi noi am ieşit din denominaţiunile moarte şi asta e prima înviere. Un astfel de om are mintea stricată. Nu am putut decât să îi spun: „Te rog, du-mă la aeroport”. Da. Şi aceştia sunt oameni care se referă la fratele Branham, dar care nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Noi avem nevoie de oameni care Îl cunosc pe Dumnezeu, care Îl cunosc pe Isus Hristos personal, care au primit o legătură cu Dumnezeu. Noi îi mulţumim DOMNULUI că ne-a păstrat cu mintea limpede pentru a predica Cuvântul curat al lui Dumnezeu.

Voi ştiţi că în Faptele Apostolilor 20, principala grijă a apostolului Pavel a fost ce se va întâmpla cu Biserica după plecarea lui acasă. El i-a chemat laolaltă pe toţi bătrânii. El li s-a încredinţat lor. V-o pot citi din Fapte 20. Putem vedea cum era pe inima lui ca Biserica să fie păzită. Fapte 20.7: „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii”. Ştiţi toţi că el şi-a continuat vorbirea, a făcut frângerea pâinii, a sărbătorit şi a mers mai departe la Samos şi apoi, în v. 17 scrie: „Însă, din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe prezbiterii Bisericii. Când au venit la el, le-a zis…”. Aici este preocuparea unui slujitor al lui Dumnezeu care a fost pus în Biserică, prin voia lui Dumnezeu, chemat prin voia lui Dumnezeu. Nu doar pentru a fi un bătrân într-o biserică locală, ci să aibă o sarcină pentru Biserica Universală. Apoi el a subliniază şi spune în v. 19: „Am slujit DOMNULUI cu toată smerenia, cu multe lacrimi, şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. Ştiţi că nu v-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case”. Nimic din ce vă era de folos  pentru mântuire, ce sprijină şi e de ajutor Bisericii, ce vă aduce mai aproape de DOMNUL, toate acestea le-am învăţat public, din casă în casă.

Continuă apoi cu v. 21: „şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în DOMNUL nostru Isus Hristos”. Nu doar să învăţăm pocăinţa faţă de Dumnezeu, faţă de Isus Hristos, să le vestim iudeilor şi grecilor sau Neamurilor… Împins de Duhul, el a călătorit la Ierusalim, şi spune în v. 24: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la DOMNUL Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu”. Slujba, sarcina de a duce la îndeplinire trimiterea pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru Biserică, de a o împlini. Aceasta era dorinţa lui. El a spus asta bătrânilor, ca ei, ca cei puşi de Dumnezeu, să vegheze asupra turmei şi să rămână în Cuvânt aşa cum l-au auzit. Citim apoi în v. 25: „Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu”. El însuşi era în Împărăţia lui Dumnezeu. El a vestit Împărăţia lui Dumnezeu şi a învăţat ce aparţine de ea. Apoi spune în v. 26: „De aceea, vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor”. Ce mărturie puternică! Nevinovat pentru nici un om care se pierde. El predica zi şi noapte, public şi din casă în casă, predicând pocăinţa, predicând că oamenii trebuie să se întoarcă la Dumnezeu. El nu era vinovat de nici unul care murea sau care trecea pe lângă răscumpărare.

Fraţi şi surori, ce v-am spus eu recent? În legătură cu jurământul meu în faţa DOMNULUI că vreau să predic Cuvântul lui Dumnezeu în adevăr şi ca toţi cei care ascultă Cuvântul din gura mea să îi pot vedea în slavă, ca niciunul din ei să nu lipsească, ca toţi să trăim pregătirea pentru minunata zi. V. 27… De fapt ar trebuie să citim până la v. 30. V. 27: „Căci nu m-am ferit să vestesc tot planul lui Dumnezeu”. Ce facem noi? Am vestit noi bucăţi şi fărâme sau am vestit tot planul lui Dumnezeu? Nu am inclus noi partea evanghelistică, partea de învăţătură, partea profetică, nu am inclus noi tot ce e scris în Vechiul şi Noul Testament? Ba da. Şi împreună cu Pavel putem spune: noi v-am predicat tot planul lui Dumnezeu.

Vă rog, permiteţi-mi să spun că în timpul apostolului Pavel cartea Apocalipsei, cele 22 de capitole nu erau nici măcar scrise. El a predicat Cuvântul lui Dumnezeu în acel timp atât cât a fost descoperit. Astăzi, fraţi şi surori, să o înţelegem cu o inimă mulţumitoare: azi, noi avem tot planul lui Dumnezeu. Totul. Şi prin Duhul Sfânt, putem fi introduşi în întreg planul. Şi binecuvântat este omul care o aude şi o crede şi o primeşte descoperită de către Dumnezeu. În v. 28, adresat bătrânilor: „luaţi seama la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi”. Puşi în biserică, în turmă. „Peste care Duhul Sfânt…” Fraţi şi surori, noi trăim lucrarea Duhului Sfânt. Dumnezeu este cel care aşează sub călăuzirea Duhului Sfânt. „V-a pus Duhul Sfânt episcopi ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu.” „Paşte mieluşeii Mei, paşte oile Mele”. Aceasta este sarcina noastră, iar omul nu trăieşte numai cu pâine, ci prin fiecare cuvânt al lui Dumnezeu.

O, cât de scump este Cuvântul lui Dumnezeu! Cât de minunat este tot planul! Aşa cum este scris, vă rog să fiţi atenţi acum: „să păstoriţi Biserica DOMNULUI  pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său”. Turma răscumpărată prin sânge, adevărata Biserică a lui Isus Hristos. Nu biserica cutare sau cutare, ci Biserica răscumpărată prin sânge a lui Isus Hristos. Acolo, Dumnezeu aşează slujbele, acolo Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt conform Cuvântului Său. În v. 29 vin şi mustrarea şi avertismentul: „ştiu bine că după plecarea mea, se vor vârî în turmă lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase ca să atragă pe ucenici de partea lor”. Da, acest lucru s-a întâmplat atunci şi se întâmplă şi în timpul nostru. Şi semnul caracteristic al celor care aduc învăţături greşite este că ei leagă oamenii de ei înşişi. Îi leagă de descoperirile lor. Şi ei spun deschis că dacă nu crezi [aceste descoperiri] atunci nu eşti parte a Miresei lui Isus Hristos. Fraţi şi surori, nu avem nevoie de descoperiri speciale, ci de descoperirea deosebită a lui Isus Hristos, DOMNUL nostru, trebuie să ne fie dată prin harul Său. Atunci noi aparţinem de cei cărora DOMNUL le poate vorbi. Apoi noi auzim cuvintele Lui, le credem şi le primim descoperite prin Duhul. În final, noi toţi ajungem la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.

Fraţi şi surori, noi suntem poporul iertat al lui Dumnezeu, suntem turma răscumpărată prin Sânge, noi credem promisiunile, noi vedem scripturile împlinindu-se înaintea ochilor noştri. Noi ne ridicăm capetele pentru că ştim că izbăvirea noastră se apropie. Vă întreb: a putut Dumnezeu să facă mai mult decât a făcut? Să ne călăuzească într-adevăr adânc în planul Lui de mântuire şi în Cuvântul Lui. Nu oamenii ne învaţă, ci Duhul Sfânt ne conduce în tot adevărul. Noi am trăit-o personal, şi toţi care încă nu au trăit-o, o pot experimenta în seara asta. Nu vrem doar să fi predicat Cuvântul lui Dumnezeu, ci azi vrem să trăim şi să fim martori ai faptului că oamenii se întorc la Dumnezeu, că primesc descoperire, că Duhul lui Dumnezeu domneşte şi stăpâneşte astă-seară în mijlocul nostru şi că nimeni nu va pleca din acest loc fără să fie binecuvântat. DOMNUL Dumnezeu să ne binecuvânteze, să fie cu noi, să ne ţină în harul şi Cuvântul Său.

A LUI, singurului Dumnezeu, să fie slava şi cinstea acum şi pentru totdeauna, în Numele lui Isus Hristos, DOMNUL nostru. Amin. Haideţi să ne ridicăm şi să cântăm cântarea Aşa cum sunt pe care am cântat-o deseori. […] La aceasta spunem „amin”. Am auzit-o predicile fratelui Branham şi am fost martori ai faptului că prezenţa lui Dumnezeu a fost confirmată, oamenii au fost salvaţi, eliberaţi, vindecaţi, iar demonii trebuia să fugă. Uneori, puteri întunecate îi leagă pe oameni, dar DOMNUL a venit să dea drumul celor prinşi. Aşa scrie în profetul Isaia şi aşa a spus şi DOMNUL în Luca 4, de la v. 16: „Duhul DOMNULUI este peste Mine ca să vestesc robilor slobozenia, să vestesc anul de îndurare al DOMNULUI, anul de veselie, anul eliberării”.

Fraţi şi surori, dragi prieteni, noi avem astăzi aceeaşi evanghelie şi Duhul lui Dumnezeu se odihneşte asupra noastră. În această seară, Duhul lui Dumnezeu domneşte în mijlocul nostru. Dumnezeu ne-a vorbit tuturor. Pentru fiecare a fost ceva din Cuvântul lui Dumnezeu, fie în Vechiul sau Noul Testament. În fiecare verset a fost ceva pentru tine şi pentru mine, pentru noi. Acum, un cuvânt pentru toţi aceia care nu L-au trăit pe Dumnezeu în mod personal, care nu au încă siguranţa mântuirii, că au devenit proprietatea lui Dumnezeu, o adevărată întoarcere la Isus Hristos. Nu vă fie ruşine. Ne vom apleca toţi capetele şi vom rămâne într-o rugăciune liniştită.

Aş vrea să întreb cine e gata să îşi dedice viaţa lui Dumnezeu, să o predea DOMNULUI cu adevărat, spunând: „DOAMNE iubit, Tu m-ai iubit atât de mult, Tu m-ai răscumpărat, m-ai chemat pe nume şi eu vin acum, ca un fiu pierdut, ca o fiică pierdută. Primeşte-mă, acceptă-mă”. Şi apoi se împlineşte cuvântul: „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Şi în Numele Lui să fie predicată iertarea păcatelor tuturor oamenilor. Luca 24.47 şi alte texte. Şi azi, iertarea păcatelor şi împăcarea au fost predicate. Voi le puteţi primi acum. Fiecare le poate primi personal. Cine vrea să îşi ridice mâna pentru a o confirma, pentru a o accepta? Toţi ne aplecăm capul şi ne deschidem inima. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Peste tot sunt mâini ridicate. DOMNUL nostru este încă pe scaunul harului ca Mijlocitor, Mare Preot. „El îţi iartă toate păcatele tale, El îţi vindecă toate bolile tale.” Dumnezeu nu se va certa pe veci, nu va fi mereu mânios. El iartă fărădelegea şi nu îşi mai aminteşte de păcat. Aleluia Mielului lui Dumnezeu pentru răscumpărarea prin sânge!

Iubitule DOMN, ne rugăm pentru toţi cei care şi-au ridicat mâinile, fii îndurător cu ei, fie ca ei să trăiască întoarcerea la Dumnezeu şi să fie iertaţi. Eu Îţi mulţumesc că s-a întâmplat. Duhul Tău domneşte în mijlocul nostru. Tu eşti prezent. Împreună, noi slăvim puterea Sângelui, Cuvântului şi Duhului Tău. Îţi mulţumim pentru prezenţa Ta. Promisiunile Tale au devenit realitate. Tu eşti Mântuitorul nostru şi Îţi mulţumim, încă o dată, pentru răscumpărare, iertare, har şi mântuire. Aleluia! Binecuvântat şi lăudat să fie DOMNUL Dumnezeul nostru, care îţi iartă toate păcatele tale şi îţi vindecă toate bolile tale! Aleluia! Fraţi şi surori, acum vrem să ne rugăm pentru toţi care au o cerere privind trupurile lor, care au probleme în trupurile lor. Nu contează ce e. Voi ştiţi că Dumnezeu a promis să dea şi să facă mai mult decât cerem sau gândim noi. DOMNUL nostru spune şi azi: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi, şi lucruri mai mari decât acestea”. Este o poruncă, este o promisiune a DOMNULUI nostru. Şi încă o dată, aşa cum a spus Fiul lui Dumnezeu, aşa spunem noi: „Nu Eu fac aceste lucruri, ci Tatăl care este în Mine, face aceste lucrări ale Lui”.

DOAMNE scump, noi Îţi dăm numai Ţie slava, numai Ţie îţi dăm lauda şi închinarea. Tu eşti Mântuitorul, Vindecătorul. Treci acum prin mijlocul nostru şi glorifică-Ţi Numele, confirmă Cuvântul Tău sfânt prin vindecări, semne, minuni în mijlocul nostru! Aleluia! Aleluia! Dumnezeule mare…Fraţi şi surori, dragi prieteni, aşa cum scrie în Marcu 16, DOMNUL adeverea Cuvântul Său prin semnele şi minunile care îl urmau. Cum este scris în Fapte 4: „DOAMNE, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul cu îndrăzneala şi confirmă-l cu mari semne şi minuni”. Noi nu suntem oameni care aleargă după semne şi minuni, ci oameni care Îl urmăm pe Isus Hristos şi aşa cum a spus însuşi DOMNUL: „aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede”.

DOAMNE scump, noi credem toţi că Tu eşti prezent în seara aceasta, că Tu atingi fiecare pată din trup, că dăruieşti vindecare prin harul Tău. Binecuvântat şi lăudat să fii Tu, DOAMNE, Dumnezeul nostru. Noi ne rugăm acum pentru toţi cei care vor să primească descoperire de la Dumnezeu, care cred Cuvântul şi promisiunile Sale, şi care vor să primească descoperit Cuvântul şi toate făgăduinţele. Şi aşa cum a făcut atunci DOMNUL înviat, cum S-a descoperit El alor Săi şi cum a împărtăşit cu ei Cuvântul Său şi cum le-a deschis mintea pentru Scriptură, la fel umblă DOMNUL azi în mijlocul nostru, umblă cu noi, vorbeşte cu noi şi la fel de sigur cum El ne vorbeşte, aşa de sigur de deschide înţelegerea pentru Scripturi. Aleluia! Primiţi-o, primiţi-o prin credinţă şi mulţumiţi-I lui Dumnezeu! Aleluia! Haideţi să cântăm Noi dăm slava lui Isus ! […] Şi tot poporul să spună „amin”! Puteţi să vă aşezaţi.