Svobodná lidová misie

Ježíš Kristus včera, dnes a naveky tentýž jest. Žid.13.8

Jazyk:

Predica de la Krefeld Duminică, 4 februarie 2007, 10.00 / Ewald Frank

Jazyk: rumunsky




[…]  Într-o zi îl vom ruga şi pe fratele Russ să spună câteva cuvinte. Dumnezeu l-a binecuvântat, şi Cuvântul este întotdeauna acelaşi, indiferent de către cine este citit şi prezentat.

Deja vi s-a urat bun venit din inimă, şi noi aşa o şi dorim. Noi credem că Dumnezeu Îşi cheamă împreună poporul Lui din toate popoarele, limbile şi naţiunile, după cum Dumnezeu în prima promisiune i-a făgăduit lui Avraam: „…toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. Şi cum a expus-o Pavel în Galateni 3, că neamurile au fost binecuvântate prin Isus Hristos, că noi avem privilegiul ca la sfârşitul vremii harului să auzim adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu, să le credem şi să le primim descoperite – este un semn sigur că noi am găsit har la Dumnezeu.

[fratele Frank îi aminteşte pe cei care au sunat să transmită salutări]. În total, au fost conectate 180 calculatoare. Nu se ştie câte mii au ascultat şi au văzut împreună cu noi. Fratele Ioan a anunţat deja ce va face şi ce a făcut Dumnezeu, şi fratele Daniel ne-a scris un e-mail de dimineaţă, [în care ne-a spus că] în România au fost 66 de conectări, iar copiii lui Dumnezeu din toată ţara au ascultat şi au văzut ieri împreună cu noi. Apoi el scrie aici că predicatorul din biserica penticostală a declarat în public că „Niciodată înainte noi n-am mai avut Cuvântul lui Dumnezeu predicat cu o asemenea autoritate”. Cuvântul lui Dumnezeu este în sine absolutul, autoritatea dumnezeiască. Nu Moise a fost autoritatea, ci Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu a fost şi este autoritatea.

[fratele Frank îi aminteşte pe alţi fraţi care au trimis salutări] Suntem pur şi simplu mulţumitori că avem posibilitatea să ajungem toată lumea. A trebuit să mă gândesc cum a călăuzit şi condus Dumnezeu totul… şi diferitele etape din anii trecuţi. Nimeni n-a putut face ceva pentru a deveni o parte din planul lui Dumnezeu de mântuire. S-a împlinit ceea ce a făgăduit Dumnezeu.

Înainte de a intra în cercetarea Cuvântului, daţi-mi voie să vă spun următorul lucru. Cu voia lui Dumnezeu, excursia în Israel, de anul acesta, dacă se anunţă destule persoane, va avea loc din 7-17 mai. Călătoria din perioada paştelui va fi din vinerea mare până în lunea paştelui, dacă vrea Domnul şi trăim. Dacă vrea Domnul, Vinerea mare vom fi în Berlin, sâmbătă în Praga, în Salzburg duminică, în Boblingen în lunea paştelui… ca să-i includem pe toţi. Şi nădăjduim că Dumnezeu va dărui har la aceasta şi unii dintre cei care locuiesc în împrejurimi, să poată veni şi să participe la adunări.

Avem apoi relatări din toată lumea despre ceea ce face Dumnezeu. Nu putem intra în acestea, dar suntem foarte mulţumitori pentru ceea ce a făcut Dumnezeu. Şi dacă primim relatări că duşmanul lucrează şi el, atunci aceasta se întâmplă numai pentru ca cei adevăraţi să fie descoperiţi, şi să-şi păstreze starea lor în Cuvânt, şi pentru totdeauna să creadă ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi aş dori să citesc nişte citate despre ceea ce ne-a dat Dumnezeu pe drum chiar de la început. Privesc la mulţi ani din urmă… Mă voi ocupa pe scurt de aceasta, numai ca să primiţi o vedere de ansamblu, să vedeţi în ce fel ne-a însoţit Dumnezeu chiar de la început, ne-a dăruit şi descoperiri, şi a vorbit în mijlocul nostru.

Următoarele le-am scris, şi vi le voi citi:

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, fiţi atenţi la marea Mea lucrare pe care o fac în aceste zile”. 31 decembrie 1966

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, copiii Mei, fiţi atenţi în acest ceas, căci Eu vreau să vorbesc cu voi aşa cum am făcut-o din vechime”. 31 decembrie 1967

„Poporul Meu, copiii Mei, aleşii mei, v-am adunat la o masă pregătită”. 11 februarie 1968

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, aleşii mei, Eu sunt în mijlocul vostru. Deşi picioarele voastre mai sunt încă pe acest pământ, dar voi sunteţi adunaţi în locuri cereşti”. 2 noiembrie 1969

Am ales numai câte una din mesajele pe care ni le-a dat Dumnezeu, din fiecare an.
„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, ascultă vocea Mea în vremea aceasta. Voi trăiţi într-o vreme strălucită şi minunată. Din fiecare ţară Eu înşir mădular după mădular. Eu le adaug Miresei Mele ca pe nişte pietre scumpe, şi nu pentru glorificarea unui om”. 15 august 1970

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, copiii Mei, aleşii Mei, Eu am lucrat în Mijlocul vostru într-un mod puternic”. 22 septembrie 1971

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, Eu am pus piatra de temelie în mijlocul vostru, temelia a fost clar şi limpede descoperită în zilele acestea. Eu am vegheat gelos asupra lucrării Mele. N-am îngăduit ca graniţele să fie mutate”. 1 noiembrie 1972

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, aici este locul descoperirii Mele, şi dacă am acum un vas în mijlocul vostru, dacă l-am împodobit minunat şi l-am pregătit, când vedeţi credincioşia din toate părţile, atunci luaţi seama, la lucrarea pe care o fac, şi ascultaţi glasul Meu”. 15 iunie1973

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, Mireasa Mea a fost dispreţuită ca o mică flacără, de multe ori, aici pe pământ. Şi lumina a fost pusă sub obroc. Dar v-am pus ca lumina neamurilor, ca lumină pentru cei pierduţi”. 6 octombrie 1973

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, sfânt este locul acesta, şi sfânt este poporul Meu. Vedeţi cum i-am ridicat pe toţi… ei stăteau acolo, înaintea Mea, şi Eu am împărţit daruri minunate, aţi primit veşminte minunate din mâinile Mele”. 27 aprilie 1974

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, hotărârea s-a luat, ceasul Carmelului este aproape”. 11 septembrie 1974
„Poporul Meu, n-am fost Eu înălţat pentru voi? Nu am mers eu la cruce pentru voi? Nu am dat tot ce-a trebuit pentru mântuirea voastră? Nu v-am dat Eu hrană?” 11 ianuarie 1975

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, cu adevărat voi aţi auzit mesajul vulturului. Voi aţi auzit cuvântul îngerului, evanghelia Mea veşnic valabilă, care a fost dinaintea întemeierii lumii. Şi iată, voi sunteţi poporul, turma care va vedea când va fi aşezată piatra de încheiere, şi veţi ajunge la desăvârşire”. 2 iunie 1975

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, sfinţii Mei, Mireasa mea, adunată în acest loc unde Mi-am ridicat locul Meu de închinare. V-am spus înainte, că Eu, pentru slava crucii Mele, voi aduce perle din multe ţări; pentru slava crucii Mele, nu pentru slava unui om. Şi vedeţi acest lucru împlinit în acest loc. Căci legământul Meu, curcubeul legământului Meu este întins peste voi. Eu am vorbit neamurilor, am binecuvântat Mireasa Mea, Mi-am descoperit Cuvântul, dat pentru locaşul Meu de închinare”.

Încă două:

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, am ieşit ca să vă binecuvântez, să vă vizitez din înălţime. Am venit la voi cu strălucirea razelor Mele. V-am vorbit. Rămâneţi sub curcubeul legământului Meu, rămâneţi sub razele Mele.” 21 septembrie 1975

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, robul Meu, roagă-te pentru fratele şi sora Schmidt, pe care i-am adus dintr-o ţară îndepărtată, spre slava crucii Mele. I-am pus ca perle, acolo, unde a stat Capul Meu, unde a fost cununa Mea de spini – acolo au fost puşi ei. De aceea, rugaţi-vă în acest loc şi roagă-te pentru ei”. 24 septembrie 1975.

Poate încă una:

„Iată, AŞA VORBEŞTE DOMNUL, poporul Meu, fiţi mângâiaţi în ceasul acesta, căci iată, harul Meu este peste voi. Şi Eu am plănuit aceste ceasuri şi aceste zile. Harul Meu este peste voi, şi mereu Eu vă vizitez. O, de vi s-ar deschide ochii, şi de aţi putea vedea curcubeul legământului meu întins peste locul acesta tot timpul. Şi nu numai aceasta, ci Eu sunt aici şi în Stâlpul de nor, şi Mi-am ridicat tabăra peste platformă. Eu sunt cu voi”. 15 aprilie 1976

Am citit aceste 14 profeţii sau mesaje, ca să ştiţi, cei ce n-aţi trăit împreună cu noi aşa direct începutul aici, că Dumnezeu, într-adevăr de la început a fost cu noi şi între noi. Şi chiar şi întreruperea din 1979 a fost folosită de Dumnezeu pentru ca şi mai multe naţiuni să audă Cuvântul Domnului. În 1979 eu vizitasem exact 86 de ţări. Acum sunt 136. Dumnezeu ştie exact ce face, şi ce permite, fie că ne place sau nu. Totul trebuie să treacă pe lângă Dumnezeu. Şi aşa cum poporul Israel a trecut prin încercări şi a fost ţinut rob, dar Dumnezeu a dat făgăduinţa că-l va conduce înapoi. Şi când s-a împlinit timpul Dumnezeu i-a condus înapoi, templul a fost iarăşi zidit, apoi poporul Israel a fost iarăşi împrăştiat în toată lumea, în anul 70 după Hristos. Şi iată că la sfârşitul zilelor, ei s-au întors din 143 de ţări ale pământului, în pământul făgăduinţei, în pământul părinţilor lor. Dumnezeu repară toată paguba. Cea mai mare pagubă pe care o pregăteşte Duşmanul, sau crede că a făcut-o, pe aceasta Dumnezeu o repară din nou. Şi noi credem că Biserica Domnului înţelege din ce în ce mai mult, că noi numai cu teamă dumnezeiască putem asculta Cuvântul Domnului şi să-l primim descoperit. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii divine. Şi aceluia care nu respectă Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i poate fi descoperit. Numai celui care primeşte Cuvântul în credinţă, îi poate fi descoperit prin Duhul.

Şi, aşa cum am auzit ieri din aceste afirmaţii ale fratele Branham, pe care aş dori să le citez din nou, este vorba să nu ordonăm greşit Cuvântul. Şi aici s-ar putea spune: trebuie să fim atenţi exact la aceasta: de exemplu unde scrie „când Se va arăta [„descoperi” - în germ.] Fiul omului” şi unde este scris „Când va veni Fiul Omului (…) şi va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale”. Pur şi simplu a ordona biblic [Cuvântul] în contextul din care face parte, pentru a putea reda totul, cu adevărat totul ordonat biblic. Noi am vorbit aici despre acest lucru. Dacă în Sfânta Scriptură îşi găsesc întrebuinţarea cele patru titluri de fiu ale Domnului nostru, Fiul lui Avraam, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, atunci acest lucru este făcut cu un scop, atunci aceasta aşa trebuie să fie – aparţine de rânduiala divină. Noi nu putem intra în amănunte, însă este pur şi simplu aşa… Dacă Domnul nostru spune „Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?” atunci acolo nu poate sta „Fiul lui David” „Fiul lui Dumnezeu” – acolo trebuie să stea Fiul Omului, căci deja în tot Vechiul Testament, ca Domn El s-a descoperit în chipul unui om, între oameni, a umblat în grădina Edenului, l-a creat pe om după chipul Său, S-a descoperit profeţilor, a şezut cu Avraam, şi a luat cina cu el.
Dacă citim [despre] Fiul lui Dumnezeu, acesta este cuvântul potrivit în locul respectiv. Dacă citim [despre] Fiul lui David, acesta este cuvântul potrivit în locul respectiv. Dacă citim [despre] Fiul Omului, acesta este cuvântul potrivit în locul respectiv. Totul aparţine acolo unde este scris. De aceea a dat şi fratele Branham acest avertisment serios.

Apoi, să nu scoatem din context vreun cuvânt, şi să nu răstălmăcim arbitrar vreun cuvânt. În aceasta a constat pierzarea tuturor denominaţiilor: atâta au interpretat Cuvântul, până n-a mai rămas nimic din acesta. Ceea ce a mai rămas au fost răstălmăcirile. Şi până în ziua de azi, întreaga creştinătate, toate bisericile, bisericile libere, au devenit prizonieri ai propriilor răstălmăcirilor pe care le-au făcut şi le-au dat mai departe. Şi de aceea, Cuvântul trebuie predicat – Cuvântul original – pentru ca oamenii să fie scoşi din interpretări şi mutaţi în slobozenia copiilor lui Dumnezeu.

Doresc să amintesc acum şi celelalte cinci puncte, pe care le-a spus fratele Branham:

1. trebuie să se întâmple la vremea Lui.
Domnul spune „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică”. Trebuie să se întâmple la vremea Lui, conform Cuvântului şi voii Sale. Şi de aceea, în acest loc noi nu vom avea un program propriu, ci rămânem o parte a lucrării lui Dumnezeu până la sfârşit, şi Dumnezeu va dărui har în această direcţie.

2. trebuie să fie conform Cuvântului Său. Trebuie să se poată verifica. Dacă fraţii şi surorile noastre din Berea cercetau Sfintele Scripturile când predicau apostolii, atunci n-o făceau pentru că ei nu credeau ce se predica, ei credeau ce se predica, dar doreau să fie siguri că-şi puteau pune piciorul credinţei pe textele biblice, şi că nu credeau numai pentru că a spus-o Pavel, ci credeau pentru că Dumnezeu a spus-o în Cuvântul Său.

3. trebuie să fie persoana aleasă de El. Dumnezeu alege! Dumnezeu l-a ales pe Avraam, din Ur, din Caldeea. Da. El slujea altor dumnezei, împreună cu Terah şi care-au mai fost acolo. Da… Şi deodată Domnul a venit şi l-a vizitat. Chemare, alegere, trimitere – totul dintr-o dată. Fraţi şi surori, Dumnezeu ne-a dăruit oameni care au avut o legătură personală şi o relaţie cu Dumnezeu. Şi toţi au fost în concordanţă, în mărturiile lor. Dacă ne gândim pe ce durată s-a întins scrierea Vechiului Testament, şi scriitorii au fost diferiţi, au scris în timpuri diferite, în locuri diferite – şi totul este într-o armonie minunată.

Apoi punctul pe care fratele Branham l-a evidenţiat:

4. trebuie ca mai întâi să fie descoperit profetului Lui. Dumnezeu a avut întotdeauna numai un profet, iar când erau în majoritate, erau profeţi pe care nu i-a trimis Dumnezeu. Şi de aceea, despre profeţii mincinoşi nu scrie nici măcar o dată cuvântul „rob”. Nici o singură dată. Oriunde am citi, în profetul Ieremia, în Ezechiel, în toată Biblia, în Vechiul şi în Noul Testament, numai în legătură cu adevăraţii profeţi avem termenul de „robii Mei, profeţii”. „Nu vă atingeţi de unşii Mei, - a zis El - şi nu faceţi rău profetilor Mei!” Şi astfel recunoaştem că Dumnezeu a avut robii şi profeţii Lui – profeţi ca să primească Cuvântul, robi ca să-L slujească pe Domnul şi să poată da mai departe Cuvântul. Şi apoi Petru scrie despre profeţii Vechiulului Testament că „ei nu şi-au slujit lor înşişi, ci nouă, peste care a venit harul lui Dumnezeu”. Şi Apoi apostolul Pavel scrie „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi profeţi...”. Uitaţi-vă de câte ori a folosit Pavel cuvântul „rob” referindu-se la sine. „Eu, un apostol al lui Isus Hristos, un rob”. Pretutindeni s-a denumit pe sine rob. Deja în prima epistolă, către romani: „Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu…” Şi acum vine motivarea: „pe care o făgăduise mai înainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi”. Nu o evanghelie oarecare, ci evanghelia lui Dumnezeu, evanghelia lui Isus Hristos, Domnul nostru. Şi astfel avem concordanţa deplină între Vechiul şi Noul Testament, de la înştiinţări şi făgăduinţe până la împlinirea lor, până la desăvârşire, când Domnul Îşi va încheia lucrarea Sa de răscumpărare, aşa cum şi-a încheiat şi lucrarea de creaţie. Totul este sub control, deşi nouă [ni se pare că] durează prea mult. Dar închipuiţi-vă: dacă uşa harului ar fi fost închisă acum 40 de ani, câţi ar fi rămas pe dinafară. Să fim recunoscători pentru fiecare zi pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu. Să fim recunoscători pentru fiecare suflet care va mai fi chemat afară.

Şi ca să amintesc şi aceasta: Dacă cineva citeşte noţiunea „seceriş” în sfânta Scriptură, atunci trebuie să fie atent când Domnul vorbeşte despre secerişul care are loc în tot timpul harului, şi când vorbeşte El despre secerişul de la sfârşitul veacului. Şi acest lucru este foarte important. Dacă de exemplu citim în evanghelia lui Luca, avem acolo cerinţa ca Domnul să trimită lucrători la secerişul Său. Luca 10.1: „După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El”. Avem aici primul punct: Domnul îşi trimite solii în acel oraş, în acea ţară în care El însuşi doreşte să vină. El îi trimite şi merge cu ei. Oamenii văd doar solul, dar Dumnezeu trimite solul pentru a aduce mesajul Său. Noi am trăit-o şi în cazul fratelui Branham: el a fost solul care a trebuit să aducă un mesaj. Şi aşa cum toţi profeţii erau gura Domnului, tot aşa şi fratele Branham, în vremea noastră, a fost gura lui Dumnezeu. Dar ascultaţi ce scrie aici mai departe în v. 2 din Luca 10: „Şi le-a zis: Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său”. Deci aici, El trimite pentru ca sămânţa să fie semănată şi recolta să fie strânsă. Dacă citim, în comparaţie cu aceasta, din Matei 3, din ceea ce a vorbit Ioan Botezătorul profetic şi a spus cu privire la sfârşit  – să citim următoarele în Mat. 3 de la v. 11: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Apoi ascultaţi bine vă rog, v. 12: „Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge”. Acesta este deja sfârşitul, nu ceea ce s-a întâmplat acum două mii de ani şi este în urma noastră, ci omul lui Dumnezeu vorbeşte aici deja despre ceea ce se va întâmpla la sfârşit. Să citim în Mat. 13. Aici ne este spus de câteva ori ce va fi la sfârşit. Domnul îşi va curăţa cu desăvârşire aria Lui, şi la sfârşit nu mai este vorba numai despre lucrătorii din vie… Am auzit în introducere, că Domnul este Viţa şi noi suntem mlădiţele. Aici, se vorbeşte despre seceriş, şi anume: Mat. 13.37: „El le-a răspuns: Cel ce seamănă sămânţa bună, este Fiul omului. Ţarina, este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina, sunt fiii Celui rău. Vrăjmaşul, care a semănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului…”.  Şi numai acum, pentru sfârşit, vine vorba despre secerători, care sunt îngeri. Aceasta este pur şi simplu foarte important, să ştim despre ce moment, despre ce timp este vorba, când ne spune ceva Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi continuă în versetul 40: „Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului” – nu în toată perioada harului, ci la sfârşit, în ultima perioadă, la sfârşitul ultimei perioade aşa va fi. Şi ascultaţi ce se va întâmpla la sfârşit. Matei 13 v. 41: „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea” – nu pe lucrătorii care au fost trimişi în recoltă, ci îngerii. Sarcina noastră nu este să pomenim pe fraţi pe nume şi să spunem că „acesta face asta şi cealaltă”. Asta nu-i deloc treaba noastră. Datoria noastră este vestirea evangheliei veşnic valabile, şi toate celelalte le va face Dumnezeu la vremea Lui, fără ca noi să trebuiască să ne îngrijorăm de aceasta.

Şi aici avem cuvântul „fărădelege”. Pentru fiecare legătură din sfânta Scriptură există întotdeauna un cuvânt-cheie. În Mat. 7 avem acelaşi cuvânt, pe care-l va spune Domnul celor ce pot arăta de toate – semne şi minuni – dar pe care Domnul însuşi deja înainte îi numeşte profeţi mincinoşi. Mat. 7.15: „Păziţi-vă de profeţi mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori”. Şi apoi Domnul spune: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor”. V. 21: „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”. În v. 23 citim: „Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”. Semne şi minuni, şi totuşi, lucrători ai fărădelegii. Şi cu aceasta, trebuie mers neapărat la toate celelalte texte biblice, până la 2 Tes. 2, unde este vorba de antihrist, ca „omul fărădelegii” care se ridică mai presus de tot ce este referitor la Dumnezeu sau slujbă divină şi care spune despre sine că este Dumnezeu. Deci, aceşti domni au rămas în aceeaşi învăţătură, sub aceeaşi influenţă a omului fărădelegii – ei înşişi n-au acceptat corectarea Cuvântului. Şi fără să judecăm, noi nu vrem să smulgem nimic – vrem să lăsăm totul până la seceriş… Dar toţi bărbaţii mari, în toate mişcările şi adunările carismatice, toate se pot referi la fratele Branham… Poate nu cei din „al treilea val”, dar cei din primul şi al doilea val al trezirii, se pot referi cu toţii la fratele Branham, dar ei l-au declarat mincinos înaintea poporului. Ei au spus în public că el are o învăţătură falsă, care nu trebuie crezută. Chiar DuPlessis, acest Mr. Penticost care în 1964 a fost la Roma… Am fost şi eu acolo, am fost împreună cu el. El a declarat în public şi a spus: „Ştim că fratele Branham este un profet, dar învăţătura lui este otravă pentru popor”. Cum se împacă aceste două lucruri? Este imposibil. Dacă un om este un profet, atunci el este gura lui Dumnezeu, atunci a primit Cuvântul descoperit, şi Scriptura depune mărturie despre aceasta, că el este gura lui Dumnezeu.     

    Dar, merge mai departe, iubiţi fraţi şi surori, În cartea Faptelor s-a ajuns la momentul că apostolilor li s-a spus „Nu mai aveţi voie să predicaţi în Numele lui Isus. Nu mai aveţi voie să faceţi nimic în Numele lui Isus”. Cunoaşteţi cu toţii cartea Faptelor, o puteţi citi – a izbucnit prigoana şi li s-a poruncit să nu mai predice nimic în Numele lui Isus Hristos. Fapte 4 – şi punctul culminant este în v. 18: „Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus”. Da. Acum o avem. Dar Domnul nostru a spus în Mat. 28 „Duceţi-vă în toată lumea şi învăţaţi toate popoarele”, învăţaţi toate popoarele.” Iar acum apostolii nu mai aveau voie să înveţe folosind Numele lui Isus. Fraţi şi surori, o spun azi: toată mişcarea carismatică se îndreaptă către ecumenism, se întoarce la Roma. Şi vine momentul când… şi fratele Branham a spus-o, că va fi în ultima perioadă de timp, când se vor întâmpla lucrări puternice, şi ni se va interzice să predicăm pentru că nu facem parte din globalizarea comună mondială, pentru că nu vrem să ne supunem Romei şi botezului roman. Aşa este scris în istoria bisericii: crezul roman de botez, în formula „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Noi nu credem într-un crez roman de botez. Noi credem crezul de botez aşa cum ne-a fost lăsat în sfânta Scriptură. Şi fiecare botez, de la înfiinţarea bisericii nou testamentare s-a întâmplat în Numele Domnului Isus Hristos. Şi biserica catolică învaţă că toţi cei ce sunt botezaţi în formula „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt” nu mai au nevoie să fie rebotezaţi, este suficient pentru că au fost botezaţi cu botezul valabil în biserica romano-catolică. Nici un luteran nu mai are nevoie să se lase rebotezat – el deja este botezat aşa cum îi place bisericii romane. Acum avem punctul principal, şi ascultaţi în Numele Domnului: chemarea afară şi despărţirea va fi ascultată, vor profita de ea şi se vor orienta după ea numai cei care au înţeles cu adevărat că nu fratele Branham a spus într-o zi „Acum eu vreau să apar pe scenă”, ci Dumnezeul Atotputernic a fost Cel care s-a coborât ca, înaintea revenirii lui Isus Hristos, să conducă inimile copiilor lui Dumnezeu înapoi la credinţa părinţilor de la început. Şi aici ne gândim cu adevărat la cuvântul din 1 Împ. 18.37, când profetul Ilie a strâns poporul, a zidit altarul, a adus jertfa, şi s-a rugat Domnului Dumnezeu: „Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău..”. Şi după aceea venit confirmarea din cer. Şi apoi este scris „Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ”, şi au dat slavă lui Dumnzeu, pentru că Domnul le-a întors inimile înapoi.

    Şi noi trebuie să deosebim aici: sunt foarte mulţi în cadrul mesajului care merg aşa de departe încât spun că mesajul este constituit din fiecare afirmaţie a fratelui Branham. Şi aceştia trec pe lângă Biblie. Apoi, noi avem privilegiul, înaintea Dumnezeului Atotputernic, să spunem că fiecare predică, pe care a ţinut-o omul lui Dumnezeu a venit din sfânta Scriptură şi ne-a dus înapoi la sfânta Scriptură – şi astfel noi credem conform Scripturii. Şi pentru aceasta putem să-I mulţumim lui Dumnezeu că avem acest privilegiu de a fi lucizi, şi tot ceea ce ne-a făgăduit şi ne-a dat Dumnezeu primim în credinţă. Dacă noi trebuie să vorbim în locul acesta într-un mod atât de clar [direct] aceasta se întâmplă pentru a da strigarea de trezire, ca şi ultimii să înţeleagă că învăţătura a ieşit din Ierusalim, nu de la Roma, şi Cuvântul lui Dumnezeu a ieşit din Ierusalim, nu de altundeva, şi că noi trebuie să ne întoarcem la învăţătura de la început, la izvor… Şi vestirea de astăzi trebuie să fie în acord cu vestirea de ieri. Trebuie să existe o armonie dumnezeiască de la început până la sfârşit. Noi ştim, de asemenea, că trebuie să vină şi prilejuri de păcătuire. Domnul a spus şi lucrul acesta în Luca 17.1. „Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin! Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât, şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască”. – decât să dea naştere la confuzie, dezbinări. Fiecare învăţătură adevărată uneşte poporul lui Dumnezeu, până ajungem la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu. În locul acesta nimeni nu trebuie să cadă de acord cu un om – în locul acesta noi dăm dreptate lui Dumnezeu. Orice învăţătură care nu vine de la Dumnezeu provoacă diviziuni, şi se ajunge până acolo că în acelaşi oraş exista 2, 3, sau mai multe biserici. Când am fost ultima oară în Tucson, anul trecut, mi s-a spus câte biserici ale mesajului există în acest oraş. Am dat din cap şi nu mi-a venit să cred. Şi aici suntem la punctul, ca să o exprimăm biblic: când Pavel a scris Bisericii, în Corint, Efes, sau oriunde a mai fost cazul, el n-a scris către două sau trei biserici, ci a scris unei singure biserici care se găsea într-un loc. Şi această biserică dintr-un loc este temelia adevărului, şi acolo minciuna n-are ce căuta, profeţii mincinoşi n-au ce căuta, profeţiile mincinoase n-au ce căuta – numai Dumnezeu are dreptul sfânt de a lucra conform Cuvântului Său. Şi acolo unde este prezent Dumnezeu, şi lucrează, este unitate în Duhul - Duhul lui Dumnezeu uneşte. Eu nu ştiu dacă şi voi aţi observat, dar eu am observat că dragostea [fraţilor unii pentru alţii] devine din ce în ce mai adâncă. Fiţi sinceri: mai putem trăi noi unii fără ceilalţi? În slavă vom sta la o singură masă, vom sărbători ospăţul împreună cu Domnul. Vom mai putea noi să facem acest lucru, dacă aici noi ne evităm unii pe alţii, şi poate că ne mai şi întoarcem spatele unii altora? Dacă Dumnezeu Îşi întoarce faţa spre noi, atunci haideţi ca şi noi să ne întoarcem faţa unii către ceilalţi… Să ne privim în ochi unii pe alţii, să ne primim unii pe alţii, la fel cum ne-a primit Dumnezeu în Hristos Isus, până vom ajunge la unire, la unirea deplină a credinţei. „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine…” Şi atunci noi nu ne mai cunoaştem după trup, ci după Duhul, şi Pavel scrie în ultimele versete din Galateni „Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!” Există o regulă, un îndreptar după care trebuie să umblăm.

    Acum, gândul principal: slujba fraţilor noştri, a ajuns la un asemenea punct culminant, când ei nu dădeau doar învăţături bisericilor locale (despre cum să se practice darurile şi slujbele, cum să fie cu bătrânii, cu diaconii) – scopul adevăratei vestiri este ca la revenirea lui Isus Hristos, Domnul nostru, să fie pregătită o biserică fără pată şi fără zbârcitură.

Chiar dacă noi am cunoaşte toate tainele, chiar dacă am şti cum să rânduim totul, chiar dacă am avea credinţă încât să mutăm munţii, dar dacă n-am avea adevărata dragoste a lui Dumnezeu am fi doar o aramă zângănitoare, un chimval răsunător.

Deci, Dumnezeu vrea să poarte de grijă ca în cazul nostru totul să ajungă aşa cum a fost la început. Ei erau o inimă şi un suflet. Dacă Petru scrie în 2 Petru 3, de la v. 14, că trebuie să fim găsiţi fără prihană şi fără vină înaintea Domnului, atunci fie ca Domnul Dumnezeu să ne-o dăruiască. Dacă Pavel scrie în 2 Cor. 11.2-3 „să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată” atunci vă rog primiţi-o, şi luaţi seama: în versetul următor el spune: „Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos”. Ce este? Dumnezeu se descoperă în simplitate; şi noi trebuie să-L slujim pe Domnul, să-L urmăm şi să credem numai ce a spus Scriptura, şi cu referire la desăvârşire, la chemarea afară a Bisericii lui Isus Hristos, Domnul nostru. În Efeseni 4, avem descrierea slujbelor, ca toţi să ajungă la unirea credinţei şi a cunoştinţei în Hristos Isus, Domnul nostru.

Încă o dată, ca să facem rezumat. Dumnezeu a dat făgăduinţa Înainte ca ziua harului să se încheie, înainte ca ziua mântuirii să se sfârşească, şi înainte ca uşa să se închidă, că El va trimite un profet, în această epocă profetică. Şi El însuşi a spus acest lucru: „Iată, voi trimite pe solul Meu înaintea Mea…” Mal. 3.1. Şi după aceea, „Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie…”  Şi aici este punctul: Se poate întreba şi alţii te pot întreba pe tine sau pe mine: „Puteţi dovedi că bărbatul acesta a fost bărbatul pe care l-a făgăduit Dumnezeu?” Tu şi eu nu avem nevoie să dovedim nimic. Noi avem nevoie să ne fie descoperit de Dumnezeu. Acest lucru nu se poate înţelege… se ridică tot felul discuţii. De câte ori n-am spus noi: unde se mai discută, nu este descoperire. Unde este descoperire, acolo nu se mai discută. De asemenea, şi în această privinţă ne putem încrede în Domnul: de unde au ştiut ei pe vremea aceea, cine este Isus Hristos? Domnul i-a spus lui Petru: „nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”. Şi Domnul nostru spune şi astăzi în Matei 11: „şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”. Descoperirea nu vine prin discuţii. Descoperirea vine în clipa când crezi Cuvântul lui Dumnezeu din toată inima. Şi aceasta vine în prezenţa Domnului. Noi am citit şi ieri: ucenicii umblau cu Domnul, şi inimile lor ardeau pentru că El le-a vorbit.

Acum, numai ca să vedeţi din sfânta Scriptură, despre Îngerul legământului, ca să vedeţi şi să recunoaşteţi puţin mai bine din Scriptură Apoc. 4 şi Apoc. 10. În Fapte 7 citim de la v. 30: „Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug”. Puteţi citi în Exod 3 – acolo sunt amintiţi trei termeni: îngerul Domnului, Domnul, şi Dumnezeu. Toţi cei 3 termeni sunt numiţi în acel context, în Exod 3. Dar pentru că aici era vorba de un mesaj, de aceea El este Îngerul legământului.
Citesc mai departe, v.31: „Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta”. Mai înainte am citit „i s-a arătat un înger… în para focului unui rug”. Dincoace scrie că Moise s-a mirat de arătarea Domnului. Şi Domnul a spus „Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov”. Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite. Domnul i-a zis: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai, este un pământ sfânt”. Fraţi şi surori, dacă Dumnezeu ne vorbeşte, atunci şi locul este sfinţit prin prezenţa Lui.

Apoi citim în v. 35: „Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când au zis: ,Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?' Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug”. V. 37: „Acest Moise a zis fiilor lui Israel: “Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine: de el să ascultaţi”. El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă”. Moise a primit cuvintele, ca să le comunice poporului. Domnul Dumnezeu, în chipul unui înger, ca înger al legământului, a vorbit şi Moise a primit cuvintele. Şi dacă citim în Apoc. 10 despre Îngerul legământului… şi curcubeul este semnul clar al legământului. Şi vă şi spun de ce. Pentru că în Apoc. 4, curcubeul a apărut deasupra Celui care stă pe scaunul domnului.  Aici, în Apoc. 4.1- „…şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri! Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere”. Deci, Unul şedea pe scaunul de Domnie, şi curcubeul Îl înconjura. Apoi, după deschiderea peceţilor, care este descrisă foarte clar aici în cap. 5, 6, 7, 8 până în cap. 9, ni se spune în cap. 10.1: „Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul, faţa lui era ca soarele…” ş.a.m.d. Deci, să lăsăm fiecare verset biblic aşa cum este, să-l lăsăm unde este, şi să respectăm Cuvântul lui Dumnezeu până în cel mai mic detaliu. Aici, Domnul ne este arătat ca Înger al legământului, după cum este scris în Mal. 3:1 „Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi…”

Fraţi şi surori, armonia din acest Cuvânt este atât de convingătoare, atât de puternică încât nu ne mai rămâne nimic altceva decât să-I mulţumim lui Dumnezeu. Indiferent ce subiect este, fie că e vorba de vremea sfârşitului, de seceriş, chemare afară… şi ştiţi că şi chemarea afară…? Tocmai mi-am adus aminte de 2 Cor. 6… avem şi aici cuvântul „fărădelege”. „…depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”. Iar aici avem din nou… 2 Cor. 6 v. 14: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” Fraţi şi surori, Dumnezeu dă descoperirea şi o privire de ansamblu asupra întregului plan de mântuire, aceluia care  găseşte cuvântul cheie, şi care este călăuzit de Duhul Sfânt în tot adevărul.
    Am putea vorbi despre multe lucruri acum… Apostolii au avut cu adevărat necazuri cu toţi fraţii falşi cu învăţăturile stricate, şi nimic n-a fost prezis mai clar decât faptul că originalul şi falsul, adevărul şi falsul vor fi atât de apropiate, încât dacă ar fi cu putinţă să fie înşelaţi chiar şi cei aleşi; Mat. 24.24. De aceea şi avertismentul, avertizarea, mesajul acestui ceas, chemarea afară din toată fărădelegea, să iasă afară din tot ce nu este în concordanţă cu Dumnezeu şi cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi în încheiere haideţi s-o spunem aşa cum este: toţi carismaticii, indiferent de orientarea pe care o au, cu toţii se află în învăţătura trinitară, în botezul trinitar, în propriile programe, şi cu toate astea mai spun că au confirmarea din partea lui Dumnezeu, pentru că se întâmplă asta sau cealaltă. Şi de cele mai multe ori, nu se întâmplă chiar atât cât pretind ei. Dar necazul constă în faptul că ei se gândesc că prin aceasta Dumnezeu îi confirmă pe ei. Va confirma Dumnezeu un om care este în eroare? Imposibil. Deci, vedem că în vremea noastră se petrec şi se derulează toate aceste lucruri, Dumnezeu ne-a dat harul să deosebim, nu să privim la semne şi minuni, ci să privim la Domnul, să primim Cuvântul Său şi să respectăm Cuvântul Său, şi să ne fie descoperit. Şi prin aceasta recunoaştem că am primit har la Dumnezeu – căci El ne-a lăsat să cunoaştem căile Lui. Vă rog să vă gândiţi la ce a spus fratele Branham cu toată seriozitatea: să lăsăm fiecare Cuvânt aşa cum este în contextul din care face parte – totul formează o unitate, dar trebuie să ne fie descoperit prin Duhul Sfânt. Şi aceasta este dorinţa noastră fierbinte: să fim învăţaţi de Dumnezeu, să fim călăuziţi prin Duhul Sfânt, până când noi, ca Biserică Mireasă, vom fi umpluţi cu Duhul Sfânt, îmbrăcaţi cu putere de sus, ca şi ultima fază să poată să aibă loc. Cuvântul lui Dumnezeu este absolutul nostru. Şi El, care a început, va şi desăvârşi. Şi El, care a dat însărcinarea, şi care a spus „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis ca să premeargă prima venire a lui Hristos, tot aşa eşti tu eşti trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos”. Un pregătitor de drumuri, cineva care a deschis temniţele, care a vestit libertatea, astfel ca toţi să fie ajutaţi în ziua mântuirii. Se poate spune doar atât: cine are urechi, să asculte ce spune Duhul Bisericilor. Domnul nostru ne spune şi azi tuturor: „Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” Spuneţi doar „Amin”. Dacă Domnul ar întreba azi: aţi înţeles legăturile? Aţi înţeles ce a dorit Domnul să ne spună azi? Priviţi spre ţintă… Cum am citit ieri, şi cum a spus fratele Branham aşa de clar: numai cine are ţinta înaintea ochilor o va şi atinge. Nu priviţi la greutăţi… Nu priviţi la dreapta sau la stânga, ci spre ţintă. Şi Pavel spune că noi, cei care suntem orientaţi către ţintă, dorim să avem ochii aţintiţi spre El, Domnul nostru. Şi Dumnezeu să ne ajute pe toţi, după cum spunea Pavel: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte”, spre ţinta care este înaintea mea – să ne fie dăruit tuturor prin har, să nu ne mai uităm în urmă, ci înainte. Domnul nostru îşi va încheia lucrarea cu Biserica Lui până în ziua revenirii lui Isus Hristos. Aşa este scris. Acesta este absolutul nostru, şi aşa o credem.
Domnul Dumnezeu este prezent. Domnul Dumnezeu a sfinţit acest loc, ca să vorbească poporului Său, şi ca să ne conducă în tot adevărul, prin Cuvântul şi prin Duhul Său. Dumnezeul Atotputernic, care a vorbit lui Avraam, lui Moise, lui Ilie, tuturor profetilor, lui Ioan Botezătorul, fratelui Branham, lui Pavel – tuturor – El ne-a vorbit şi nouă astăzi şi ieri; El ne-a vorbit de multe ori. Lui îi vom aduce acum închinarea şi lauda, împreună. Amin. Ne ridicăm pentru rugăciune. Poate cântăm „Vino de sus, Duhul Domnului”. […] Le rugăm pe cele două surori să cânte „Eşti tu gata pentru ceasul acela”? Despre asta este vorba. Să rămânem în rugăciune… Şi acum am dori să vă chemăm şi să vă rugăm să veniţi la Domnul… cu toate necazurile, cu tot ce avem… Nimeni nu trebuie să plece de aici cu necazuri, boli, sau păcat. Domnul este prezent. Zilele Bibliei sunt din nou aici.  Domnul ne vorbeşte atât de direct, cum ne-ar vorbi dacă ar putea să stea înaintea noastră în chip vizibil. Respectaţi Cuvântul Său. Apoi vom mulţumi împreună. […]

Laudă şi mulţumiri Domnului nostru. El ne spune şi astăzi „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre”. Dacă sunt în mijlocul nostru prieteni care n-au trăit încă o întoarcere, care nu Şi-au predat încă conştient vieţile lor Domnului, care n-au primit în credinţă pentru ei personal lucrarea de răscumpărare de la Golgota, nu plecaţi acasă aşa. Veniţi la Domnul. Veniţi azi. Fiecare zi fără El este o zi pierdută. Dumnezeu să dăruiască har.

În timp ce avem capetele aplecate, daţi-mi voie să întreb câţi ar dori să-şi dedice vieţile lor Domnului. Avem câţiva aici? Dumnezeu să binecuvânteze. Mă gândesc mai ales la toţi cei tineri, care poate mai au o luptă interioară, şi simt că Domnul îi cheamă, dar care încă n-au putut străpunge, ca Duhul Lui să poată mărturisi duhului lor că au devenit copii ai lui Dumnezeu. Căci aşa este scris în evanghelia lui Ioan 1: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul [puterea – germ.] să se facă copii ai lui Dumnezeu…” Noi putem crede în Numele Lui, căci este scris: „…Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. „…nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, [în care trebuie să fim mântuiţi]” decât Numele lui Isus, care este dispreţuit aşa de tare de lumea aceasta, dar pentru noi este Numele cel mai preţios care există; este Numele mai presus de orice nume, singurul Nume în care este mântuire: Isus Hristos, Rege, Preot şi Profet, Mântuitor şi Vindecător. În Isus Hristos Domnul nostru, avem totul deplin.
Deşi nu chemăm în faţă, voi ştiţi că Domnul vă cheamă şi puteţi veni la El. Câţi sunt aici, bolnavi? Să credem astăzi! Credinţa este biruinţa asupra lumii. Credinţa mişcă braţul lui Dumnezeu. Credinţa devine absolutul, aşa cum a spus-o foarte clar fratele Branham: când ne ancorăm credinţa în făgăduinţa lui Dumnezeu,  atunci avem absolutul dumnezeiesc. Noi nu mai bâjbâim, ci am primit descoperirea: Dumnezeu a fost în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine. El ne-a luat toate fărădelegile, a rupt zapisul cu poruncile, Şi-a vărsat sângele, şi-a dat viaţa, ca noi să fim eliberaţi de moarte, să primim iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Cine vrea mai mult? Ar fi putut Dumnezeu să facă mai mult, decât să aducă El însuşi mântuire, acestei lumi pierdute? El însuşi a venit la noi şi ne-a adus mântuirea. Primiţi-o! Să cântăm „Aşa cum sunt” apoi ne vom ruga.
Să ne rugăm împreună.

Tată ceresc, venim înaintea tronului Tău de har, în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru, şi Îţi mulţumim pentru Golgota, pentru lucrarea încheiată de răscumpărare, pentru iertarea păcatelor şi vinei noastre. Îţi mulţumim pentru viaţa veşnică, pentru împăcare, pentru mântuirea deplină. Doamne iubit, mântuieşte tot ce este pierdut, vindecă ce este bolnav, eliberează ce este legat – căci Duhul Domnului se odihneşte peste noi ca să vestim robilor slobozirea, celor bolnavi vindecarea, mântuirea celor pierduţi. Este lucrarea lui Dumnezeu, în şi prin noi toţi.

Doamne iubit, confirmă-ţi Cuvântul şi binecuvântează-ţi Biserica. Aleluia. Dumnezeule, mă rog pentru toţi cei ce sunt aici, şi pentru toţi de pe tot pământul: dăruieşte descoperire prin Duhul Tău Sfânt, pentru Biserica Ta. Condu-Ţi biserica mai în faţă în credinţă. Să ai calea Ta cu noi. Facă-se voia Ta, precum în ceruri aşa şi pe pământ. Binecuvântează-ne şi fă-ne o binecuvântare. Mai ales pe toţi fraţii slujitori să-i binecuvântezi, în toate popoarele, limbile şi neamurile. Şi Cuvântul Tău să nu se întoarcă gol, ci să împlinească scopul pentru care l-ai trimis, aici şi azi, şi pretutindeni, până în veşnicii.

Doamne iubit, Tu ai pregătit locul pentru noi, şi vei reveni. Noi credem că se va întâmpla în curând, în timpul nostru. Îţi mulţumim că putem să vedem semnele vremurilor – scrisul de mână de pe perete îl putem vedea aşa de clar. Îţi mulţumim pentru Cuvântul profetic.

Şi tot poporul să-L laude şi să-L slăvească pe Domnul! Aleluia. Mulţumiţi lui Dumnezeu. Slăviţi Numele Lui minunat. Slăviţi puterea sângelui Său, a Cuvântului şi a Duhului Său. Aleluia.
Tot poporul să spună „Amin”.