Mission Populaire Libre

Jésus-Christ est le même hier, aujourd'hui et éternellement" (Hèbreux 13:8)

Langue:

Predica de la Krefeld - Duminică, 03 decembrie 2006, 10.00 / Ewald Frank

Langue: roumain




[…] Laudă şi mulţumiri Domnului. Deja Îi suntem mulţumitori Domnului pentru cântări, mai ales pentru ultima cântare a corului – „Înapoi la Biblie.” Aceasta a fost cântarea noastră în cei zece ani de emisiune la radio Luxemburg - se cânta întotdeauna la început. Şi aşa rămâne până la sfârşit. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci. „Toate răstălmăcirile au trecut demult, şi când nu vor mai fi amintite deloc, Cuvântul lui Dumnezeu încă va mai fi valabil.” Şi toţi cei care au primit Cuvântul lui Dumnezeu rămân cu Cuvântul în veci.
Aş dori şi eu să vă urez bun venit din inimă, mai ales tuturor celor nou-veniţi. Putem întreba azi care din voi este pentru prima oară în mijlocul nostru, în acest sfârşit de săptămână? Avem fraţi şi surori? Vă rog să vă ridicaţi, ca noi să vă putem vedea. Fiţi bineveniţi. Aici este o soră... Dumnezeu i-a arătat într-un vis cum sunt sădiţi copacii de la stradă până la intrarea acestei clădiri, iar astăzi ea este aici. Dumnezeu să te binecuvânteze în mijlocul nostru, scumpă soră! Domnul încă mai ştie cum să le arate calea alor Săi. Ferice de cei călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. [Fratele Frank salută în continuare pe fraţi şi surori. – n.tr.]

Întrebarea este întotdeauna: încotro mergem? Şi ţinta este ţinta noastră comună. Noi venim din ţări diferite, dar avem înaintea ochilor noştri o singură ţintă. [Fratele Frank salută în continuare pe cei veniţi din ţări vecine şi anunţă programul adunărilor următoare. – n.tr.]

Noi lăsăm totul în seama Domnului, şi avem mereu înaintea ochilor cuvântul „Cât este ziuă, trebuie să lucrez…; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.” Ieri deja ne-am referit la ceea ce se va face cu Biblia. Trebuie să ne închipuim o clipă: dacă timpul ar mai dura, atunci s-ar putea întâmpla ca… Dar mulţumiri lui Dumnezeu că nu va mai continua, ci se sfârşeşte. Dar s-ar putea întâmpla ca traducerile din trecut să nu mai fie, ci tot poporul să folosească cea mai nouă traducere. Şi atunci ei ar citi, cum am spus deja ieri – nu „Botezaţi-i” ci „Scufundaţi-i, scufundaţi-i” şi aşa mai departe. Trebuie să vă închipuiţi unde duc toate acestea, încotro se îndreaptă omenirea; şi mai ales „creştinismul”. Apoi am auzit de asemenea că un delegat al parlamentului federal din Partidul Ecologist cere ca legea blasfemiei să fie scoasă din Constituţie pentru ca toţi să blasfemieze după dorinţa inimii. Până acum noi avem în Constituţia Germaniei [menţiunea] că blasfemia este sub pedeapsă  - iar acest paragraf se doreşte a fi înlăturat, pentru ca să se poată blasfemia. Pentru noi este de neînţeles. Însă marea lepădare de credinţă şi fărădelegea se înmulţesc, şi după cum este scris, în vremea aceea, dragostea celor mai mulţi se va răci. De aceea, să ţinem tare de Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru ce fac oamenii, pentru ce fac bisericile, şi pentru ce au făcut cele 42 de femei şi cei 10 bărbaţi responsabili de această nouă ediţie a Bibliei, vor trebui să dea  socoteală înaintea lui Dumnezeu. Sarcina noastră este să ne apropiem mai mult de Domnul, să credem şi mai mult Cuvântul lui Dumnezeu, şi să primim o legătură mai strânsă cu Domnul.

Poate încă un anunţ: cu voia lui Dumnezeu, şi dacă vom mai fi pe pământ, este plănuită o călătorie în Israel în anul ce va urma, şi anume de luni, 7 mai până vineri, 17 mai, şi ne-am bucura dacă aţi putea lua parte la aceasta.

Apoi, avem saluturi pe care ni le-a transmis fratele Schmidt. Fraţii noştri din est ne sună întotdeauna. Şi-I mulţumim lui Dumnezeu că fratele Schmidt a fost folosit de Domnul de la început ca să ducă Cuvântul Domnului vorbitorilor de limba rusă din lume. [Fratele Frank transmite în continuare salutări.]
Domnul Dumnezeu a dăruit har până acum şi EL o va face în continuare. Noi avem datoria să predicăm Cuvântul aşa cum ne-a fost transmis şi lăsat.

Poate o remarcă acum: astăzi va fi îngropată fiica fratelui Branham, Rebeca. George Smith ne este cunoscut unora dintre noi. Ea a fost căsătorită cu G. Smith. Când am fost ultima oară în Ierusalim ne-am întâlnit cu G. Smith şi am vorbit despre anumite lucruri. Rebeca a murit de cancer. Acum, cu siguranţă, ea vede ceea ce a crezut. Ceea ce mă impresionează, în această legătură este faptul că fratelui Branham i s-a spus în 7 mai 1946, la însărcinarea şi trimiterea sa directă „Nimic nu se va putea împotrivi rugăciunii tale, nici măcar cancerul.” Acesta a fost lucrul excepţional  – în slujba fratelui Branham, oamenii nu au fost aşa de mult vindecaţi de nicio boală, ca de cancer. Iar acum vedem că Dumnezeu nu caută la faţa omului şi El n-are preferinţe. La Dumnezeu toţi sunt egali şi nimeni nu poate să aleagă cum va pleca din lumea aceasta. Noi respectăm hotărârile lui Dumnezeu şi spunem că ceea ce face El este bine făcut. Voia lui rămâne corectă. Ferice de acela care nu se ceartă cu Dumnezeu, ci care poate să spună „Da”. Deşi s-ar putea cita acum cuvântul „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” În viaţa noastră sunt lucruri pe care nu le înţelegem. Apoi vine clipa când le înţelegem şi putem vedea de ce s-au întâmplat. „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.” Binecuvântat şi lăudat să fie Numele Lui minunat şi slăvit.

Astăzi este ziua de naştere a cuiva din mijlocul nostru. Nu este un băieţaş, ci un bărbat al lui Dumnezeu – fratele nostru Gilbert din Paris – anul (1955) care a avut pentru mine o mare însemnătate. A fost anul în care fratele Branham a fost în Germania şi Elveţia. Iar fratele Gilbert se simte onorat că s-a născut în lumea aceasta într-o vreme când alţii deja au fost născuţi din nou. Am dori ca el să vină şi să se roage cu noi, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu. Fratele Kupfer cu siguranţă  poate să traducă mai bine decât mine. Dacă vrei să vii împreună cu el, te rog vino. Ne ridicăm, şi poate cântăm „Numai să crezi”. […] Amin. Luaţi loc.

Încă o dată, fiţi bineveniţi din inimă. Salutăm şi noi de aici, pe toţi, din orice loc ne-ar asculta şi sunt legaţi cu noi şi cu Domnul. Noi am înţeles despre ce este vorba. Pe de o parte vedem unirea din domeniul politic, religios. O unire la nivel mondial, globalizare, totul să fie adus sub o singură pălărie. Apoi, este chemarea afară a Bisericii Mireasă a lui Isus Hristos, unită sub capul Isus Hristos – ca noi să fim cu adevărat în concordanţă cu El în toate. „Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Acesta a fost mesajul de la naşterea Domnului: că oamenilor de pe pământ le va fi dăruită pacea cu Dumnezeu, şi prin aceasta plăcerea lui Dumnezeu să se poată odihni peste noi. Noi am înţeles, mai ales dacă citim despre Enoh, că el a umblat cu Dumnezeu… a fost al şaptelea de la Adam, şi deodată nu a mai fost găsit pe pământ. Toţi cei ce au trăit înaintea noastră, în cele şase epoci ale Bisericii, au plecat înaintea noastră. Noi, la sfârşitul acestei ultime epoci vom experimenta că nu vom fi dezbrăcaţi, după cum a scris Pavel corintenilor, ci vom fi îmbrăcaţi pe deasupra, vom fi schimbaţi. Şi noi ştim că mai întâi vor învia morţii în Hristos, iar noi, care suntem vii şi rămânem până la arătarea Domnului nostru, vom fi schimbaţi, şi vom fi răpiţi ca să-L întâlnim în văzduh.

La remarca pe care am făcut-o ieri seară, despre doctrina evoluţionistă poate că mai trebuie adăugat ceva. Aceasta este o blasfemie directă, căci este scris că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu”. Aşa este scris. Şi când Dumnezeu s-a făcut om şi a venit într-un chip asemănător oamenilor, când a umblat pe acest pământ, a luat asupra Sa înfăţişarea noastră. A fost om ca şi noi. În ziua a opta a fost tăiat împrejur, la 12 ani a fost în templu, la 30 de ani a început slujba şi apoi a murit pentru noi pe crucea Golgotei, ca să ne dăruiască răscumpărarea, iertarea, harul şi mântuirea, pentru ca atunci când va veni desăvârşirea noi să fim schimbaţi în chipul Său, căci Îl vom vedea aşa cum este şi vom fi ca El. El, Fiul lui Dumnezeu, noi, fiii şi fiicele lui Dumnezeu. În această legătură am putea citi foarte multe versete. Dar ştim exact că de peste 200 de ani este timpul informaţiei, al depărtării de Dumnezeu… Şi dacă ne gândim mai ales la faptul că Dumnezeu, în ultimii 500 de ani, a dăruit multe treziri, şi dacă ne gândim la miile de cântări compuse în timpul trezirii… „O, Tu Cap plin de sânge şi rănit, plin de durere şi batjocorit, încununat cu o cunună de spini…” Dacă ne gândim la aceste mii de cântări minunate, cum Duhul lui Dumnezeu a exprimat mulţumirea din credincioşi în toate timpurile, iar acum în ţara noastră, în ţara Reformei se petrec asemenea lucruri, atunci asta nu ne place deloc. Dar după cum este scris în 2 Pet. 3.3, vor veni batjocoritori… De asemenea în Iuda 17 spune că se vor ridica batjocoritori, oameni care umblă după propriile lor pofte şi-L vor tăgădui pe Domnul - în vremea lepădării totale de credinţă, în vremea depărtării de Dumnezeu. Şi haideţi să fim sinceri: niciun întemeietor al vreunei religii nu este atât de batjocorit precum Domnul nostru. Este de neînţeles ceea ce se scrie şi se spune… cum se vor simţi aceşti oameni când se va împlini cuvântul care spune „în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi … şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” Cum se vor simţi aceşti oameni atunci? M-am gândit şi la cuvântul din profetul Zaharia, şi aş dori să citesc acum acest lucru, desigur, cu referire la noi, în comparaţie cu Israelul. Lăsaţi-mă să citesc din Zaharia 2.12: „Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de moştenire în pământul sfânt, şi va alege iarăşi Ierusalimul.” Aici avem un adevăr care a fost spus, şi căruia trebuie să-i dăm atenţie. Dumnezeu nu-l va primi pe Iuda undeva, ci pe pământul sfânt, pe pământul făgăduinţei, în cetatea aleasă de Dumnezeu însuşi, şi-l va face moştenirea Lui. Acolo se vor desfăşura slujbele celor doi proroci. Acolo vor fi pecetluiţi cei 144.000 din cele 12 seminţii şi Dumnezeu Îşi va lua în stăpânire moştenirea Lui acolo, pe pământul sfânt, în Ierusalim, spre slava Numelui Său.

Apoi zice „Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!” Orice făptură să tacă înaintea Domnului, şi să respecte hotărârea dumnezeiască. Şi noi, fraţi şi surori, noi de asemenea trebuie să ne punem la inimă faptul că Dumnezeu nu-Şi va primi moştenirea Lui, sfinţii Lui, oriunde, ci pe pământul sfânt al descoperirii divine a Cuvântului Său şi a voii Sale. Noi trebuie să fim aşezaţi în voia lui Dumnezeu, dacă  dorim să fim primiţi de Dumnezeu.

Am spus de asemenea, de multe ori, următorul lucru: oamenii care doresc să aibă parte numai de a doua înviere nu trebuie să se preocupe prea mult, ci doar să fie mântuiţi, prin har. Dar cine doreşte să aibă parte de prima înviere, de răpire, de ospăţul de nuntă, cine doreşte să fie în Împărăţia de o mie de ani, să facă parte din ceata biruitorilor, trebuie să ia seama la ceea ce spune Duhul Bisericilor. Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi. Dar acum urmează punctul important, în Zah. 12: în vremea când Domnul „va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de moştenire în pământul sfânt” pe care l-a rânduit pentru poporul Său firesc, acolo se va împlini ceea ce este scris în Zaharia 12.10: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge...” În clipa când Dumnezeu ne ia în stăpânire, şi noi devenim proprietatea Lui, moştenirea Lui, atunci noi privim la Cel ce a fost străpuns, răstignit pentru noi, Care ne-a iubit aşa de mult, şi Şi-a dat viaţa şi sângele pentru noi, ca să ne mântuiască şi să facă din copii ai oamenilor copii ai lui Dumnezeu. Aici este scris „Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de moştenire în pământul sfânt, şi va alege iarăşi Ierusalimul” şi după aceea „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns.” Noi de asemenea nu privim la niciun proroc. Prorocii sunt unelte în mâna lui Dumnezeu, sunt purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu, dar privirea noastră este îndreptată spre Domnul cel răstignit, şi avem dorinţa de a fi răstigniţi împreună cu El ca omul cel vechi, eul propriu, să fie dat la moarte pentru ca El să-Şi poată trăi viaţa Lui prin noi.

Şi aceasta noi am înţeles-o, iubiţi fraţi şi surori. Dacă este vorba să fie introduse învăţături, care nu sunt biblice, atunci se întâmplă întotdeauna acelaşi lucru, şi anume ceea ce este scris în Fapte 20: „se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase...” Ce se întâmplă undeva nu ne deranjează pe noi. Necazul este întotdeauna acolo unde se întâmplă. De aceea trebuie să luăm seama la învăţătură, aşa cum i-a scris Pavel lui Timotei în 1 Tim. 4.16: „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora...” Şi revenim la Ierusalim: Cuvântul lui Dumnezeu va ieşi din Ierusalim, nu de la Roma sau din alt oraş, ci din Ierusalim. Şi aşa cum Domnul Îşi primeşte poporul Său Israel în pământul făgăduinţei, în cetatea sa şi în ţara sa, tot aşa, acum El Îşi primeşte Biserica dintre neamuri, pe pământul sfânt al făgăduinţelor, în Cuvântul şi învăţătura care au ieşit din Ierusalim. Este scris în Fapte 2.42: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor…” Dar asta nu e tot. În Apoc. 12 Biserica ne este arătată cu o cunună de 12 stele pe cap. Eu îmi aduc bine aminte că în 1954 fratele Branham a vorbit despre asta, şi a spus cu toată puterea că Biserica nou testamentară este încununată cu învăţătura celor 12 apostoli. Acesta este înţelesul cununii – încununată cu învăţătura celor 12 apostoli. Desigur, în ultima fază Dumnezeu a folosit iarăşi o pildă pe care o pot înţelege toţi. EL a arătat totul în pilde, şi a vorbit despre o femeie în durerile naşterii care naşte un fiu ce va stăpâni toate neamurile cu un toiag de fier. Apoi mergem la Apoc. 2, la sfârşitul mesajului adresat unei biserici, unde se spune că cei biruitori vor domni şi vor stăpâni împreună cu Hristos. Noi Îi suntem pur şi simplu mulţumitori lui Dumnezeu pentru toate cuvintele, pentru toate legăturile, pentru tot ce este scris în Sfânta Scriptură. Şi de aceea noi ne-am pus la inimă ca motto să nu trecem peste ce este scris. Noi rămânem în limitele Cuvântului. Nicio singură descoperire nu trece de Cuvânt, nu este niciuna care ar putea fi pusă deasupra Cuvântului. Nu există o asemenea descoperire… Există numai descoperirea Cuvântului şi a voii lui Dumnezeu. Şi voia lui Dumnezeu este în Cuvântul lui Dumnezeu, iar în Cuvântul lui Dumnezeu este voia lui Dumnezeu. Fraţi şi surori, noi ar trebui să fim mulţumitori pentru respectul pe care l-a pus Dumnezeu în noi, pentru că noi cu adevărat respectăm Cuvântul în toate lucrurile.

De exemplu dacă Pavel scrie corintenilor în 1 Cor. 4.2 că „suntem ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu…” Haideţi să citim: „Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” Apoi se face trecerea la v. 6: „Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste "ce este scris"” - Iar acum urmează motivarea şi ne devine clar nouă tuturor – „şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.” Ce vrea să spună prin asta? Când cineva spune altceva decât a spus celălalt atunci se realizează o partidă: unii cred ce spune unul, iar alţii cred ce spune celălalt. Şi deja este o diviziune în Biserică. Unul trebuie să spună ce a spus şi celălalt, iar celălalt trebuie să spună ce a spus şi celălalt. Trebuie să se vorbească aceeaşi limbă! Dumnezeu dă întotdeauna aceeaşi descoperire despre fiecare Cuvânt al Său.

Mereu se aude despre cele şapte tunete. Şi, fraţi şi surori, trebuie spus cu adevărat în toată claritatea că şi în acest punct contează numai [ceea ce zice] Scriptura. Nu ceea ce se spune despre aceasta, ci ceea ce spune Scriptura însăşi despre aceasta. Şi de data asta Scriptura nu spune nimic. Şi astfel nici noi nu trebuie să spunem ceva despre acest subiect. Dacă în Apoc. 10 este scris „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!” atunci Dumnezeu n-a dorit ca aceste lucruri să fie predicate, ci Dumnezeu însuşi Şi-a asumat răspunderea pentru aceasta, şi anume să se întâmple când vine vremea. Dar dacă ne gândim că astăzi toţi au o „descoperire” despre cele şapte tunete... Să fie subliniat din nou: aici este vorba să nu se treacă peste ce este scris. Ce nu este scris, nu este deloc în responsabilitatea mea. Răspunderea mea este numai să predic Cuvântul. Dacă nu a fost scris ca şi Cuvânt, atunci eu n-am niciun motiv să fabulez despre asta, ci să mă ţin de ceea ce este scris. Şi de altfel, trebuie spus din nou, foarte clar, tuturor fraţilor din lumea întreagă: fiecare interpretare este cu adevărat lucrarea personală a cuiva, este ceea ce cred oamenii - şi pe noi aşa ceva nu ne interesează deloc. Spun acest lucru acum ca şi Cuvânt al Domnului, mai ales pentru toţi fraţii slujitori de pe tot pământul. În Apoc. 8 sună din trâmbiţe primii patru îngeri, când au loc primele 4 judecăţi, apoi în cap. 9 sună a cincea şi a şasea trâmbiţă şi ni se spune ce se întâmplă când are loc acest lucru. Şi aş dori ca toţi fraţii care slujesc cu Cuvântul s-o pună la inimă: în a cincea trâmbiţă avem deja timpul necazului, în care vor fi prezenţi cei 144.000, căci ei sunt singurii care vor avea pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor în vremea aceea. Ei sunt păziţi în cele 5 luni de chinul din timpul celei de-a cincea peceţi. Mâna lui Dumnezeu îi va păzi în vremea aceea, când toţi ceilalţi vor trece printr-un chin de 5 luni, cum nu a mai fost vreodată. Şi numai după aceea urmează a şasea trâmbiţă, în Apoc. 9 de la v. 13. Şi aceasta se referă deja la Irak, la râul Eufrat, când cei 4 îngeri vor fi dezlegaţi ca să omoare a treia parte din omenire. Aşa o citim aici în Apoc. 9 de la v. 13 şi cele care-i urmează. Şi numai după aceea urmează anunţul, în legătură cu Îngerul legământului, cu curcubeul de deasupra capului Său, cu picioarele ca nişte stâlpi de foc. Iar când El îşi pune picioarele pe mare şi pe pământ, atunci cele şapte tunete fac să se audă glasurile lor. Noi, ca Biserică a lui Isus Hristos, ca Biserică a noului legământ, n-avem nimic de-a face cu ceea ce va face Dumnezeu după răpire, şi mai ales cu ceea ce va lucra El cu Israelul şi ce este legat de aceasta în vremea de după răpire.

Şi lucrul pe care toţi fraţii trebuie, de asemenea, să-l ia la cunoştinţă este că în Apocalipsa 10 este numai anunţul, nu şi împlinirea, ci anunţul: „în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.” Apoi urmează slujba celor doi proroci, în capitolul 11 de la v. 1 la 14. Şi de la v. 15 avem descrierea [lucrurilor] care se întâmplă când îngerul al şaptelea sună din trâmbiţa lui. Doamne, mă întreb: este chiar aşa de greu să I se dea dreptate lui Dumnezeu? Este chiar aşa de greu să se creadă cum spune Scriptura? Este chiar aşa de greu să ne întoarcem la Cuvânt şi să respectăm Cuvântul după cum este scris? Noi am citit mai înainte că noi nu trebuie să trecem peste ce este scris, atunci de ce să mai vorbim despre lucrurile care nu sunt scrise? Fraţi şi surori, a sosit clipa când trebuie să vorbim o limbă clară, în Numele Domnului, când toate lucrurile trebuie aşezate din punct de vedere biblic, când nu mai este loc nici chiar pentru cea mai mică răstălmăcire, ci toţi respectă ce spune Sfânta Scriptură despre aceasta.

Iar aici, în Apoc. 11 este foarte clar: când al şaptelea înger sună din trâmbiţă, atunci este anunţul (citim de la v. 15): „Îngerul, al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: Împărăţia – NU RĂPIREA - lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.” Acesta este conţinutul, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este scris, şi aşa este; aşa va fi. Şi în clipa aceea… să citim, v. 16: „Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu şi au zis: „Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.” Mai înainte citim întotdeauna despre Cel ce este, Cel ce era, şi Cel ce vine. Aici nu mai citim despre Cel ce vine, ci aici avem venirea Lui înaintea ochilor noştri. „ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.” Aici nu este scris „Cel ce vine”. [Într-adevăr, textul grecesc, traducerea germană Menge şi traducerea literală Cornilescu nu conţin termenul „Cel ce vine” – n.tr.] De ce? Pentru că aceasta este împlinirea. Fraţi şi surori, în tot Cuvântul lui Dumnezeu ne este descoperită voia lui Dumnezeu cu Biserica, cu Israelul… toate legăturile. Dar acestea trebuie lăsate acolo unde sunt scrise, căci acolo le este locul. Am putea citi mai departe de aici.

Dar să ne întoarcem la noi, ca oameni care-L urmează pe Domnul, şi care doresc să fie gata la revenirea lui Isus Hristos. Există afirmaţiile, mai ales în evanghelia după Ioan, în cap. 6: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.” Şi tuturor celor care vin la Mine Eu le dăruiesc viaţa veşnică. Apoi în Ioan 5 Domnul nostru spune celor ce cercetau Scripturile dar nu vedeau la El… şi acolo este marea problemă. Cercetarea Scripturii este un lucru, dar a veni la Domnul şi a primi cu adevărat Cuvântul descoperit este un lucru total diferit. Aici, în Ioan 5 citim… poate v. 39-40 : „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” Căci în El este viaţa, şi viaţa este lumina oamenilor. Deci, înapoi la Cuvânt, înapoi la Domnul, să-L urmăm pe Domnul şi să credem cu adevărat totul, aşa cum spune Scriptura.

Şi aceasta noi am subliniat-o deseori: absolut tot ce este în legătură cu răscumpărarea, cu Răscumpărătorul şi cu cei răscumpăraţi, a fost scris în Cuvântul lui Dumnezeu şi este întotdeauna o realitate dumnezeiască - niciodată n-a fost nevoie de o interpretare, ci totul s-a întâmplat după cum era scris. Începând cu naşterea Domnului nostru, viaţa Lui, slujba Lui, suferinţele Lui, moartea Lui, până la răstignire… Pedeapsa a fost pusă peste El, ca noi să putem avea pace, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Totul a fost realitate…
Daţi-mi voie să subliniez încă o dată: naşterea Domnului nostru a fost o realitate; suferinţa şi moartea Lui, o realitate. Coborârea Lui în locuinţa morţilor - o realitate. Biruinţa asupra morţii, locuinţei morţilor şi Satanei a fost o realitate. Învierea Lui – realitate! Şi revenirea Lui va fi o realitate! Dacă fraţii noştri spun, pe baza unui singur citat, şi chiar şi acesta a fost înţeles greşit şi răstălmăcit – şi anume că „mesajul este strigătul din 1 Tes. 4”, unde este scris că Domnul însuşi se va coborî cu un strigăt şi cu trâmbiţa, iar fratele Branham a spus cândva şi undeva că „strigătul este mesajul” – şi din acest singur citat s-a făcut o învăţătură – „de la deschiderea peceţilor, Domnul coboară, iar scaunul harului a devenit scaun de judecată” – este de neînţeles. Cu adevărat, este de neînţeles. Şi de ce? Pentru că oamenii nu se întorc la Cuvântul lui Dumnezeu, ci scot din context o afirmaţie, şi n-o regăsesc în întregime în celelalte citate, ci răspândesc o învăţătură absurdă: „Domnul coboară.” Dar cât timp să tot coboare El, dacă Sfânta Scriptură spune „Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului”? Aceasta nu durează 40 de ani – într-o clipă, într-o clipeală – nu! Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac şi toate răstălmăcirile vor lua sfârşit!
Pentru noi este o mare durere că se învaţă şi se răspândesc atâtea lucruri, numite „mesajul”. „Mesajul” se află numai în această Carte [Biblia]! Şi tot ceea ce nu este în concordanţă cu această carte, nu este mesajul lui Dumnezeu. Ar putea fi mesajul vreunui frate din New York sau mesajul vreunui frate din vreun oraş sau din vreo ţară oarecare… Mesajul divin este numai în Sfânta Scriptură.

Fraţi şi surori, haideţi să privim textul minunat din Evrei, şi să vedem ce înseamnă faptul că Domnul a mărturisit despre Sine şi că toţi robii şi prorocii Lui au spus mai dinainte ce se va întâmpla… Iar noi, în acest timp, putem să trăim aceasta. Într-un mod deosebit, deja în Evrei se face referire la Domnul nostru, şi la început, la legământul cel nou şi la ceea ce a făgăduit Dumnezeu în Vechiul Testament, cum şi-au urmat lucrurile cursul de la început. Evrei 2.2: „Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!” Cum a fost începutul, tot aşa va fi şi sfârşitul. Dumnezeu Îşi va confirma Cuvântul Său. Noi nu avem doar amintirea celor ce s-au întâmplat… Acesta este modelul divin. Şi, fraţi şi surori, ne putem obişnui cu gândul că Biserica va deveni locul de descoperire al Dumnezeului Celui viu. Şi vă spun că dacă noi suntem adunaţi uniţi în Duhul şi uniţi în credinţă, în concordanţă cu Dumnezeu şi Cuvântul Său, în dragoste pentru El şi unii pentru alţii, atunci supranaturalul va avea loc prin har. Şi se poate întâmpla chiar astăzi. Nu stă în puterea mea, ci în puterea lui Dumnezeu. Şi Domnul nostru a spus foarte clar: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” În cer şi pe pământ… Dar ce s-a întâmplat la început, prin predicarea Domnului nostru? Cei legaţi erau eliberaţi… Să ne gândim la Luca 4; şi în legătură cu aceasta, la Isaia 61. Şi acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi acum. Cei legaţi trebuie să fie eliberaţi, cei pierduţi trebuie să fie mântuiţi, bolnavii trebuie să fie vindecaţi; oameni legaţi de anumite puteri trebuie să fie eliberaţi. Acesta este mesajul original, mesajul divin. Vă citesc: Luca 4 de la v. 17: „şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului."” Acesta este mesajul divin chiar şi astăzi. Nu un mesaj în care are loc o dispută despre anumite cuvinte, ci mesajul crucii, mesajul împăcării.

Şi o spun acum cu o durere interioară: mulţi fraţi care prezintă învăţături false şi care se află sub o influenţă greşită, probabil că nu au trăit naşterea din nou din sămânţa Cuvântului. Numai în clipa când primim legătura prin Duhul lui Dumnezeu, atunci vom avea parte de descoperirea din partea lui Dumnezeu. Este imposibil ca oamenii să spună pe de o parte „noi suntem născuţi din nou” fără ca măcar să se gândească să ia în considerare Cuvântul. Dar Cuvântul este sămânţa. Poate cineva îmi aduce tabloul cu cei doi semănători, frate Russ. Poate-l aduce fratele Schmidt… Trebuie s-o spunem clar: cine este trimis de Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu. Prin aceasta recunoaştem dacă cineva este trimis de Dumnezeu.

Iată aici [tabloul]… Nu mai ştiu cine mi l-a dat… Probabil că nu mi l-a dat ca amintire, ci ca noi toţi să-l privim. Aici este Semănătorul care seamănă sămânţa bună… Şi trebuie să priviţi cu grijă, ca să vedeţi semănătorul care vine înapoia Semănătorului celui bun, îmbrăcat în negru, şi-şi împrăştie propria sămânţă. Două seminţe total diferite, în acelaşi ogor! Şi de aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Lucrul principal este următorul, fraţi şi surori: Cuvântul autentic vine întotdeauna primul, şi după aceea vine răstălmăcirea. Şi toţi robii lui Dumnezeu, pe care Domnul îi trimite, vin şi poartă Cuvântul Său minunat, sămânţa scumpă, îl poartă cu lacrimi, însă ei seamănă sămânţa scumpă. Apoi vin fraţi care nu au nicio însărcinare, care au probabil un dar de vorbire şi dolarii necesari pentru a călători, dar aceasta nu constituie o legitimare divină. Şi fraţi de felul acesta vin întotdeauna cu noi răstălmăciri şi confuzia creşte. Dar mulţumiri lui Dumnezeu, că sunt oameni pe pământ, care au auzit glasul Domnului, oameni care iau seama la ceea ce spune Duhul Bisericilor, prin Cuvânt, care resping orice răstălmăcire, şi care primesc numai sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu. Ca să fiu sincer, dacă toţi aceşti fraţi care călătoresc prin toată lumea, ar fi întrebaţi când şi unde i-a chemat Domnul, şi ce le-a spus la chemarea lor, atunci s-ar face o mare linişte. S-ar face o mare linişte... Şi în aceasta constă necazul. Când Domnul nostru spune „Dacă trimit pe cineva…”… Mai întâi El trebuie să pronunţe trimiterea, apoi respectivul poate să meargă. Acesta este modelul biblic. Mai întâi Domnul a pronunţat o chemare, şi după aceea a urmat trimiterea. Puteţi să vedeţi la Pavel: la chemarea lui i s-a spus: „ca să cunoşti voia lui Dumnezeu şi s-o vesteşti tuturor neamurilor, după cum ţi-a fost descoperită.” O trimitere, conform Cuvântului lui Dumnezeu, este în voia lui Dumnezeu, pentru a aduce Cuvântul lui Dumnezeu la poporul lui Dumnezeu şi pentru a conduce poporul lui Dumnezeu în voia lui Dumnezeu. Toate trimiterile pe care le-a dat Dumnezeu vreodată au avut scopul de a-i conduce pe oameni înapoi la Domnul, înapoi în rânduiala divină. De aceea, Ioan Botezătorul a fost primul care a făcut puntea între Vechiul şi Noul Testament. Luca 16.16 – legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încolo a fost predicată Împărăţia lui Dumnezeu. Dar el era un om trimis de Dumnezeu cu mesajul dumnezeiesc la poporul lui Dumnezeu, nu ca să sufle în propria trâmbiţă şi să-şi pregătească propria cale, ci ca să predice Cuvântul, să aducă împreună pe Mireasă şi pe Mire şi să pregătească calea Domnului. Acelaşi lucru este miezul mesajului dumnezeiesc care ne-a fost trimis prin fratele Branham. Lui i s-a spus: „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, tot aşa tu eşti trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos.” Noi cu toţii credem acest lucru din toată inima. Şi dacă este aşa, spuneţi AMIN. Noi credem acest lucru din toată inima. Dar eu sunt sincer: eu nu cred nicio răstălmăcire, şi nici măcar nu mă gândesc să cred vreuna în viitor. Şi de aceea noi avem întotdeauna aceeaşi rugăminte la poporul lui Dumnezeu: nu credeţi orice duh. Cercetaţi duhurile. Petru nu scrie numai despre proroci mincinoşi, ci şi despre învăţători mincinoşi. Este scris în 2 Pet. 2.1-2: „În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.” Da, cu ceea ce prezintă ei, ei se leapădă de Domnul pentru că nu rămân în Cuvântul Său, ci trec peste acesta.

Să facem un rezumat. În zilele noastre nu numai Biblia este mult schimbată şi scrisă diferit, ci avem şi punctul culminant al rătăcirilor şi al încurcăturii. Şi iată despre ce este vorba de fapt: după cunoştinţa noastră din Cuvântul lui Dumnezeu, Biserica Mireasă este chemată afară din tot Babilonul, afară din toată încurcătura. Ea vine înapoi în Cuvântul lui Dumnezeu, este sfinţită în Cuvântul lui Dumnezeu şi este pregătită, sub acoperirea sângelui Mielului, pentru ziua slăvită a revenirii lui Isus Hristos, Domnul nostru. Ce drept are Satana să mai creeze iarăşi încurcături între cei chemaţi afară, să introducă învăţături care nu se găsesc în Biblie? Şi vă cer sprijinul în rugăciune ca să stabilim un standard, să ne referim la Efeseni, să ne gândim să ne îmbrăcăm cu toată armatura lui Dumnezeu – Efes. 6 de la v. 10: „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” Apropo, un episcop din Bavaria a constatat că scriitorii noii Biblii au făcut ca versetele să se potrivească pentru femei: pe Dumnezeu L-au numit „Tată/Mamă”, şi nu mai este scris „iubeşte-ţi aproapele” ci „iubeşte-ţi vecina” şi tot felul de lucruri ca acestea. Şi acest episcop scrie: „De-abia am aşteptat să am în mână această Biblie, să văd ce-au făcut cu Diavolul.” Pe el l-au lăsat la masculin! Cele 42 de femei l-au lăsat pe Diavol la masculin. Aşa scrie aici... Da, episcopul a citit şi s-a referit la 2 [1] Petru… trebuie să fie pe-aici pe undeva cuvântul la care s-a referit el, despre Potrivnicul care dă târcoale ca un leu care răcneşte… Şi pe el l-au lăsat aşa cum este scris în Biblie – nu l-au scris la feminin, ci l-au lăsat la masculin. Acest lucru i-a „sărit în ochi” acestui episcop. Trebuie să fie în 1 Petru 5...

Noi avem datoria să credem Cuvântul lui Dumnezeu din inimă şi să respingem din inimă orice altceva. Să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, să rămânem în adevăr… Şi aceasta o putem face numai dacă respingen atacurile Satanei cu Cuvântul. Dar aici mai este un lucru care trebuie, de asemenea, amintit: duşmanul a venit şi la Domnul nostru cu „este scris”. Eu m-am minunat că Vaticanul a subliniat, recent, mai ales Apoc. 15 („Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei.”) Apoi, de asemenea, Apoc. 19, unde scrie despre ospăţul de nuntă al Mielului, şi se vorbeşte despre Mireasă. Dar au sărit peste cap. 17 şi 18. Capitolele 17 şi 18 au fost lăsate deoparte. Acestea nici măcar nu sunt luate în calcul.
Fraţi şi surori, ar fi multe de spus. Şi eu subliniez: toţi, chiar toţi ar aluneca în rătăcire, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi îndurător ca să recunoaştem  adevărul. Şi numai adevărul eliberează. Şi adevărul este Cuvântul lui Dumnezeu. În Efeseni 6.12: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Şi pentru că lupta aceasta încă mai are loc, „De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” Şi aceasta este singura noastră preocupare. Cu propria noastră putere, n-o putem face. Dar înzestraţi cu putere de sus, vom reuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea noastră este ca tuturor să le fie dăruită prin har claritatea prin Cuvântul şi prin Duhul lui Dumnezeu, ca nu unul să trebuiască să-l înveţe pe celălalt, ci toţi să fie învăţaţi de Dumnezeu, şi toţi să fie introduşi în planul de mântuire al Dumnezeului nostru, şi noi cu adevărat să vedem totul prin descoperire, aşa cum este scris în Sfânta Scriptură şi cum a fost făgăduit.

Vă rog gândiţi-vă la cuvântul care spune că Dumnezeu va primi Israelul pe pământul sfânt, pe pământul făgăduit. Acolo va fi slujba celor doi proroci, acolo va avea loc pecetluirea, chemarea afară a celor 144 de mii, la fel cum am fost chemaţi şi noi, în Cuvântul făgăduinţei pentru vremea aceasta. Dumnezeu va primi poporul Său nu în toate răstălmăcirile şi direcţiile care se află pe tot pământul, mai ales între carismatici… Să fie spus şi următorul lucru: toţi au programele lor, dar poporul lui Dumnezeu a fost introdus în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Şi dacă noi o spunem aici, în acest loc, de repetate ori, că acum noi suntem iertaţi cu adevărat, să trăim în direct ultima parte a planului dumnezeiesc de mântuire pe pământ... Ce vreţi mai mult? Cine dintre voi ar fi dorit să fi trăit acum două sau trei sute de ani? N-am fi ales să fi trăit astăzi? Că toţi trebuie să treceţi prin necazuri, este ceva clar, ceva de înţeles. Aşa cum Israelul, în plan firesc, a mers întregul drum prin necazuri, tot aşa şi noi, care nu facem parte din lumea aceasta… casa noastră nu este aici, ci acolo Sus – tot aşa şi noi trebuie să trecem prin încercări prin care mulţi alţii nu trebuie să treacă. Dar mulţumiri lui Dumnezeu pentru încercări, în care ne putem dovedi, şi cărora putem să le rezistăm prin harul Său. „Şi aceasta până când vom trece de la credinţă la vedere. Făgăduinţele lui Dumnezeu rămân… acestea niciodată nu se clatină, sângerând  Isus a pecetluit cu propriul Său sânge ceea ce a făgăduit în Cuvântul Său. Cerul şi pământul pot să ardă, dealurile şi munţii pot să dispară, dar cine crede va vedea: Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci adevărat.” (Aşa spune o cântare germană.) 2 Cor 1:20: toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt DA şi AMIN în Isus Hristos, Domnul nostru, prin noi – nu fără noi. Nu fără noi. Este scris „prin noi”. Noi suntem o parte din aceasta, suntem copii ai făgăduinţei, credem Cuvântul făgăduinţei. Noi am primit mesajul dumnezeiesc care trebuia să premeargă a doua venire a lui Hristos şi acesta este purtat cu adevărat în lumea întreagă. Şi Dumnezeu să binecuvânteze toţi fraţii din diferite ţări. El să binecuvânteze picioarele care poartă mesajul dumnezeiesc. De asemenea, fraţii noştri din ţările vecine, fraţii noştri de aici, din ţara noastră – toţi cei ce poartă Cuvântul în adevăr, să fie binecuvântaţi. Picioarele lor să fie binecuvântate, după cum este scris în prorocul Isaia.

În acest sfârşit de săptămână, noi n-am întrebat dacă sunt aici fraţi şi surori care ar dori să fie botezaţi biblic. Dacă este aşa, atunci astăzi aveţi ocazia. Altfel, putem să mai aşteptăm. Dar acum ar fi potrivit să întrebăm: avem fraţi şi surori care doresc să fie botezaţi biblic? Ridicaţi scurt mâna. Numai un frate este? Atunci i-l vom lăsa lui Filip, ca el să-l boteze cândva (…) Dacă sunt mai mulţi, va avea loc botezul. Bine. Atunci mai aşteptăm puţin până la botez. Dar dacă fratele doreşte, se poate. Vom lua totul aşa cum călăuzeşte Dumnezeu.
Fraţi şi surori, am ajuns la sfârşitul acestui week-end. Noi mergem înainte cu încredere, într-o credinţă deplină. Ştim în cine credem, ştim în cine ne încredem. Cum a scris Pavel pe vremea aceea: „Ştiu în cine am crezut.”  Şi noi putem spune acelaşi lucru. Noi ştim în Cine credem, pe Cine urmăm şi a Cui proprietate am devenit, prin har.

Dumnezeului Atotputernic să-I fie adusă lauda, cinstea şi închinarea acum şi în veci, pentru sfântul Său Cuvânt pe care l-a descoperit în toate amănuntele. Noi îl avem înaintea noastră, şi prin Duhul lui Dumnezeu suntem călăuziţi în tot adevărul. Binecuvântat şi lăudat să fie Domnul, Dumnezeul nostru. Aleluia. Amin. Să ne ridicăm pentru rugăciune. Nu ştiu dacă surorile noastre au o cântare pe care ar dori s-o cânte spre slava Domnului. Noi suntem aici ca să ne rededicăm vieţile lui Dumnezeu, să fim gata pentru venirea Domnului, şi unele cântări ne ating inimile, dacă se potrivesc cu predica. Să rămânem în rugăciune şi Domnul va face toate lucrurile bine. Binecuvântat şi lăudat să fie Domnul. Cântaţi ce aveţi pe inimă. […] Amin.

La aceasta se potrivesc cuvintele Domnului nostru: „Cine Mă urmează pe Mine, nu va rămâne în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” De asemenea, Cuvântul: „Vor privi la Acela pe care L-au străpuns.” Noi privim la Isus Hristos, Domnul nostru, Cel Răstignit care ne-a adus mântuirea, care a murit apoi a biruit moartea, locuinţa morţilor şi toate puterile Satanei. Şi biruinţa Lui este şi biruinţa noastră. Credinţa pe care Dumnezeu ne-o dă prin Cuvânt, prin har, este biruinţa care a învins lumea. Credinţa este întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea nu se clatină, ci stă tare. Noi facem cum a făcut Avraam: nu privim la împrejurări, la lucrurile care se văd, ci privim la Cel nevăzut, ca şi cum L-am vedea.

Fraţi şi surori, stimaţi prieteni, azi dorim să-I mulţumim împreună Domnului Dumnezeu, dorim să-L rugăm împreună, în credinţă, să vegheze asupra Cuvântului Său şi asupra tuturor celor ce au primit Cuvântul Său, asupra celor care cred. Credeţi aşa cum zice Scriptura, că El ne conduce spre biruinţă ca noi să putem ajunge de la credinţă la vedere; nu numai la revenirea Domnului (aceasta se va întâmpla oricum) ci deja acum să credem şi să vedem ceea ce a făgăduit Dumnezeu pentru Biserică, cu toate binecuvântările care aparţin de aceasta. Domnul nostru este credincios. El este Acelaşi, ieri, azi şi în veci. Haideţi acum să-i mulţumim împreună Domnului. Te rog, frate Russ, vino şi mulţumeşte cu noi.

Tată ceresc, Îţi mulţumim din adâncul inimilor noastre, pentru Cuvântul Tău din dimineaţa aceasta. Tu ne vorbeşti aşa de clar, ca fiecare să poată înţelege. Primeşte cinstea, lauda şi închinarea, Doamne, din toată inima noastră. Tu ne vrei binele, Doamne. Tu ne chemi, ne pregăteşti, pentru revenirea Ta care va avea loc în curând. Binecuvântează-i pe dragii mei fraţi şi surori, binecuvântează-i pe toţi cei ce au venit, Doamne, şi care au o dorinţă. Noi o cerem în Numele Tău sfânt. Fii aproape de toţi, pentru Numele Tău cel sfânt. Binecuvântat şi lăudat să fie Numele minunat şi slăvit al lui Isus.

Slăviţi puterea Domnului, a sângelui Său, a Cuvântului şi a Duhului Său. Căci Dumnezeu este lucrător în mijlocul nostru, în turma răscumpărată prin sânge, prin Cuvântul Său cel sfânt, prin Duhul Său cel sfânt. Doamne iubit, Te rog dăruieşte descoperire prin Duhul Tău, din Cuvânt, ca toţi să rămână în Scriptură, nimeni să nu treacă peste Cuvânt, ci să refuze orice răstălmăcire. Doamne iubit, facă-se voia Ta cu Biserica Ta. Încununează-ne cu bunătate şi cu îndurare. Te rugăm încă o dată: mântuieşte-i pe cei pierduţi, vindecă bolnavii, eliberează-i pe cei legaţi. La sfârşit să se întâmple ce s-a întâmplat la început. Ungerea şi puterea Duhului Sfânt să se odihnească peste noi toţi. Binecuvântat şi lăudat să fii Tu, Domnul Dumnezeul nostru, acum şi în veci! Mulţumim pentru Cuvântul Tău, pentru toate făgăduinţele. Şi Îţi mulţumesc astăzi pentru toţi fraţii şi surorile, pentru toţi cei nou veniţi, şi doresc ca ei să fie călăuziţi prin Duhul Tău în tot adevărul. Mare Dumnezeule, închinare şi slavă să-Ţi fie aduse! Binecuvântează în toate popoarele, limbile şi neamurile şi fii cu noi toţi!

[se cântă…]

Mi-a venit cuvântul din Ezra. Nu vă descurajaţi, ci bucuraţi-vă în Domnul. Temelia casei lui Dumnezeu a fost pusă. Ei nu trebuiau să mai fie trişti, ci se puteau bucura. De asemenea şi noi, prin harul Său, am pus temelia, şi nu poate fi pusă altă temelie decât cea care a fost pusă. Noi zidim pe temelia de la început, temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra din capului unghiului fiind Isus Hristos Însuşi. Şi Biserica Lui este stâlpul şi temelia adevărului. Aşa va rămâne până la sfârşit.