Freie Volksmission

Jesus Christus ist derselbe gestern, heute und in Ewigkeit. Heb.13.8

Sprache

Predica de la Krefeld - Sambata, 31 septembrie 2006, 19.30 / Ewald Frank

Sprache romänisch




[…] Laudă şi mulţumiri Domnului, Dumnezeului nostru pentru harul şi bunătatea Lui, pentru tot ceea ce ne-a dăruit până acum, şi pentru toate binecuvântările pe care le va mai da. El a început, El va desăvârşi şi noi avem făgăduinţa că El va fi cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Iar când se va întâmpla aceasta, atunci noi vom fi răpiţi la El în slavă. Şi după cum este scris, cine va răbda până la sfârşit va fi încununat. Dumnezeu să ne dăruiască har ca aceasta să se împlinească.
Am câteva lucruri care pot fi spuse – poate care ar trebui să fie spuse. Mai întâi, fiţi bineveniţi. Un cordial bun venit tuturor, în Numele Domnului şi Mântuitorului nostru iubit – celor veniţi de aproape şi de departe, din Europa, din Africa, de pretutindeni. Chiar şi din Guadelupe avem astăzi un frate, aici. Avem un autocar din Slovacia – ei au călătorit  probabil 1300 de km. Apoi avem vizitatori din Cehia, Polonia, din toată Europa de est şi de vest. Chiar şi din Suedia şi Finlanda… da, din ţările vecine Franţa, Belgia, Elveţia, Austria. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru posibilitatea aceasta. România…, da, România – este aici fratele Daniel din România. De asemenea şi fratele … care a venit cu el. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe amândoi! Mai este cineva din România? Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Noi suntem foarte recunoscători că Dumnezeu cheamă afară din toate popoarele şi limbile, şi putem face parte dintre aceia care cu adevărat au auzit chemarea Lui acum, şi care-I răspund.
În septembrie Dumnezeu a dăruit har în călătoria din răsăritul îndepărtat – Singapore, şi mai ales Malaezia, unde pur şi simplu Dumnezeu a putut să facă un început nou în câteva oraşe. Suntem recunoscători şi pentru acest lucru. Alţii au fost zidiţi în credinţă şi întăriţi în Cuvântul adevărului, şi s-au şi bucurat. Apoi, după cum probabil aţi auzit, am avut adunări mari pe Coasta de Azur, în Abidjan, unde Dumnezeu a binecuvântat cu adevărat peste măsură. Împreună cu fratele Barillier şi cu fratele Leonard, ne-am bucurat. Fratele Leonard din Bruxelles a fost şi el, fratele Barilier a fost, şi au fost zile binecuvântate. Stadionul cuprindea 16 mii de locuri şi de trei ori a fost aproape plin. Dumnezeu a dăruit  mult, mult har. Aceasta se poate spune. Şi, la fel ca în România…  eu am scris aici… probabil vor fi câteva copii şi la intrare. Noi am încercat să facem câteva fotografii. Desigur că nu este posibil să cuprinzi o asemenea mulţime într-o singură fotografie. Au fost făcute două fotografii cu aparatul meu – le-am adus cu mine. Şi la fel ca în România, tot aşa şi în Abidjan când am văzut înaintea mea această mulţime de mii de oameni am dorit să ştiu cine erau. Şi am întrebat şi acolo câţi cred din convingere Cuvântul lui Dumnezeu pentru ceasul acesta şi au fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Şi s-au ridicat toate mâinile, fără excepţie. Este cu adevărat extraordinar ce recoltă ia acasă Dumnezeu în ţările africane, într-un mod deosebit. Este pur şi simplu minunat. Oamenii din Europa se îndepărtează din ce în ce mai mult, şi auzim despre vânzarea bisericilor în toată ţara. Numărul a fost spus. Pretutindeni, în toate oraşele, bisericile luterane vor fi vândute. Şi uite că în Africa mii de oameni umplu stadioanele, oameni care au ascultat Cuvântul. Şi trebuie să fac o observaţie aici. Când fratele Barillier şi cu mine am fost pentru prima oară în această ţară, acum 35 de ani, când am călătorit din oraş în oraş predicând Cuvântul, Dumnezeu a putut ridica fraţi care au purtat acelaşi Cuvânt, care l-au semănat de-a lungul anilor. Desigur că noi am făcut acolo vizite repetate, însă o asemenea mulţime strânsă laolaltă a depăşit aşteptările mele. Fraţi şi surori, avem motive întemeiate să-I mulţumim lui Dumnezeu, care cheamă afară din toate limbile, neamurile şi popoarele. Noi am trăit-o în Cehia, în Slovacia – putem vedea pretutindeni că Domnul Îi cheamă pe ai Săi. Şi după cum am spus-o de multe ori, oricine aude chemarea Lui acum, va auzi chemarea Lui şi atunci când va suna trâmbiţa lui Dumnezeu şi glasul arhanghelului. Oricine nu aude chemarea Lui acum, n-o va auzi nici atunci. Cine aude acum, va auzi şi atunci.
Am primit apoi multe salutări… Fratele Ioan din Bucureşti, trimite salutări, şi scrie: „Frate Frank, cei care şi-au ridicat mâinile ca să fie botezaţi, au venit, şi botezul a putut avea loc.” Încă o mărturie minunată. Avem apoi salutări de la jumătate din lume – cu adevărat de la jumătate din lume. Şi mai ales fraţii noştri din Africa, care în ţările vorbitoare de limba franceză sunt uniţi cu noi… Şi îi mulţumim fratelui Alexis Barillier, şi mulţumim mai ales fratelui nostru Jean Lambear care stă acolo sus şi traduce.
O scurtă observaţie: cu mulţi ani în urmă, fratele Frank a făcut o vizită în Bonn, capitala ţării noastre. Şi acolo tăticul lui Jean Lambear era ambasador în ţara noastră. Da… Şi Dumnezeu a vorbit acestui tânăr. Vizita mea la ambasadorul Coastei de Azur, cu mulţi ani în urmă, a avut ca şi consecinţă faptul că Jean Lambear astăzi nu este numai credincios, ci poate să fie şi o unealtă deosebită. Nu sunt minunate căile lui Dumnezeu? Nu călăuzeşte Domnul minunat? Fraţi şi surori, noi am putea depune mărturie despre cât sunt de minunate căile lui Dumnezeu în toate limbile şi naţiunile. Eu vorbesc întotdeauna despre cele dintâi roade. Dacă oamenii au nevoie de timp ca să se gândească dacă doresc să creadă sau nu, cu astfel de oameni Dumnezeu nu poate să facă mare lucru. Cu astfel de oameni El are numai probleme. Oricine poate să creadă din toată inima de prima dată, acela a primit un dar din partea lui Dumnezeu, pentru veşnicie. Credinţa este un dar din partea lui Dumnezeu, pentru veşnicie. Da… Şi credinţa vine din Cuvânt. Cuvântul este predicat, oamenii îl aud şi-l primesc.  
Apoi avem aici de făcut câteva observaţii cu privire la timpul nostru. Şi noi toţi trebuie să constatăm că pe pământ nu mai este frumos. Nu mai există decenţă – este de neînţeles ceea ce se petrece acum pe pământ. Gândiţi-vă numai: cu zece zile în urmă, la adunarea plenară a ONU, preşedintele Venezuelei i-a spus lui J. W. Bush: „Tu eşti dracul în persoană.” Da… Preşedintele Venezuelei poate să-i spună pur şi simplu aşa ceva preşedintelui SUA, în adunarea plenară a ONU. Este pur şi simplu de neînţeles ce se poate petrece pe pământ… Însă consecinţa acelui incident este că G. Bush a fost examinat puţin. Şi fac repede şi această observaţie: Bush este membru în loja francmasonică. Şi noi ştim că toţi cei care au un renume, sau ceva de spus pe pământ, fac parte dintr-o lojă. Dacă vorbim despre partea spirituală, atunci sunt iezuiţii, în biserica catolică, şi apoi avem toate lojele francmasonice. Şi ei au spus ce se întâmplă când cineva vrea să intre  în club: eu o citesc scurt: omul care vrea să intre, trebuie să-şi dezvelească pieptul, şi ei au acolo un cerc, un triunghi şi Biblia. Biblia se află pe masă la intrare! Omul trebuie să-şi descalţe un pantof, trebuie să se lase legat la ochi, apoi să fie condus de trei bărbaţi ca să depună jurământul. Există un scaun, un altar, un craniu şi un sicriu – şi aici trebuie depus jurământul. Iar acum ţineţi-vă bine: jurământul se face „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.” Biblia este acolo, are loc o evlavioasă, iar oamenii se predau cu adevărat unei puteri străine. Ce să spunem la aceasta? Apostolul Ioan a scris că toată lumea zace în cel rău; va fi înşelată prin religie, politică. Lumea întreagă va fi înşelată iar Satana este domnul acestei lumi.
Acum, cu privire la Israel. Cu toţii ştim că Israelul este poporul de legământ ales de Dumnezeu. Dumnezeu a făcut legământul prin Avraam, Isaac şi Iacov, şi apoi cu Israelul, ca să aibă un popor pe pământ, care să poarte mai departe mărturia Lui, un popor căruia să-I poată încredinţa Cuvântul Său, un popor cu care să poată să aibă o părtăşie personală. Şi acesta este de fapt scopul iniţial al Dumnezeului nostru: să aibă părtăşie cu noi. Şi acest lucru a început cu Avraam. Domnul Dumnezeu S-a coborât personal, El n-a trimis un înger, ci a venit personal însoţit de doi îngeri ca să stea cu Avraam, să mănânce şi să bea cu el – Gen. 18.
Aici avem în cea mai nouă ediţie a ştirilor evanghelice că 348 de biserici de orientare evanghelică, ortodoxă, anglicană… da, cartierul general este la Geneva… Au hotărât să aibă un cuvânt de spus în Israel. Şi cum este scris aici în titlu, „să se pună capăt ocupaţiei Israelului”. Israelul n-a ocupat nimic. Israelul şi-a primit înapoi ţara pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o. Avraam a fost acolo deja de acum patru mii de ani. Acum 3007 ani Ierusalimul a fost consacrat ca şi capitală a Israelului. Noi stăm de partea lui Dumnezeu şi de partea Israelului. Pentru noi altceva nu contează. Poate că nu este potrivit să se spună într-o adunare, dar numai pentru orientarea voastră: aici, în aceste ştiri evanghelice, şi în „Idea Spektrum” spune că un austriac pe nume Seibel a scris un articol care merită să fie dat mai departe, care merită ca cineva să se gândească la aceasta. El a a abordat problema cultului Mariei, apoi a abordat tema cunoştinţei mântuirii, şi după aceea a obiectat… citesc: „Pentru ei, a-L primi pe Isus înseamnă să iei hostia.” Noi ştim cu toţii – sau sper că ştim cu toţii – că atunci când un catolic ia hostia, el crede că această hostie este de fapt Isus Hristos în formă trupească. Preotul face transformarea, (transsubstanţierea – n.tr.), şi apoi acest om, care pune hostia pe limbă, conform credinţei bisericii romane, Îl primeşte şi acceptă pe Isus Hristos în persoană. Şi asta obiectează el aici. Noi ştim acest lucru pe de rost: în evanghelia după Ioan, în cap. 1 este scris: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat putere să se facă copii ai lui Dumnezeu…” Apoi el vorbeşte aici despre Conciliul din 1564, de după Reformă, iar în anul 2017 vor fi trecut 500 de ani de la Reformă. Noi am avut multe treziri, am vorbit despre aceasta. Ultima a fost acum o sută de ani, şi cea mai din urmă a fost după al doilea război mondial. Iar acum toţi se întorc în sânul bisericii mamă. Şi înainte ca întoarcerea aceasta să se încheie, Dumnezeu Îşi cheamă afară Biserica Lui. El cheamă afară! El cheamă afară – vă rog credeţi că EL CHEAMĂ AFARĂ înainte ca să aibă loc unirea definitivă!
Apoi el scrie aici: „respingerea siguranţei mântuirii…” apoi urmează citatul din Conciliul de la 1564 „Blestemat să fie acela care spune că este sigur că e mântuit.” Iar sfânta Scriptură spune în Rom. 8.16: „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” În concilii au fost întocmite numai crezuri nebiblice! Nouă nu ne trebuie nici un conciliu şi nu avem nevoie de ceea ce s-a spus acolo. Deci, acest bărbat a atins cu adevărat un subiect fierbinte. Urmează punctul culminant: „Inchiziţia catolică a ucis în jur de 55 de milioane de oameni în decursul istoriei, după cum a verificat chiar un iezuit.” Este un număr considerabil … Fraţi şi surori, nu vreau să intru în toate amănuntele, însă cu adevărat atâtea se întâmplă în religie şi noi nu vom mai putea să vorbim multă vreme aşa de liber.
Eu am aici două sau trei lucruri foarte importante, dar nu doresc să le amintim acum. Dar mă refer la ceea ce scrie în (revista) Idea Spektrum – eu nici n-aş îndrăzni s-o spun: eu doar citesc ceea ce este scris aici: „Nu mai este o lucrare încheiată, cu un mare preot care stă la dreapta măririi – Evrei 10.11-12 – care a făcut totul o dată pentru totdeauna, ci Isus al catolicismului este jertfit de repetate ori de către preoţi.” Da… Şi sfânta Scriptură spune în Evrei 9.12: „odată pentru totdeauna” S-a dat pe Sine ca jertfă şi ne-a dăruit răscumpărarea prin har. Nu avem nevoie de nici un mijlocitor: El este Mijlocitorul. Nu ne trebuie un avocat: El este Avocatul. Amin şi iar amin!
S-ar putea citi mai departe, dar nu pentru asta suntem aici. De exemplu, dacă eu aş spune… pentru că şi povestea cu islamul face valuri mari… dacă eu aş spune public că în Coran cuvântul Allah să zicem că s-ar putea citi de zece mii de ori, dar în Biblie n-ar trebui să se găsească niciodată. Şi tocmai în Biblie este scris de şase mii de ori, în toate ţările islamice, Allah, în loc de Dumnezeu, cum există în Bibliile noastre. Puteţi citi: în Gen. 1 de 31 de ori găsiţi „Allah”. Şi deja toată lumea ştie că Allah este străvechiul zeu al lunii, al babilonienilor, care dădea fertilitate vegetaţiei. Iar când Mohamed a biruit toate celelalte triburi, a declarat pe zeul tribului său ca singurul dumnezeu adevărat! Şi de atunci, toţi creştinii şi alţii, cred că Allah şi Dumnezeul nostru este acelaşi dumnezeu. Categoric nu! Categoric nu! Dumnezeul nostru este Elohim, Dumnezeul Atotputernic. Dar puteţi auzi la ştiri: „Noi cu toţii avem acelaşi Dumnezeu – evrei, creştini, musulmani.” Nu! Noi nu avem acelaşi Dumnezeu! Dumnezeul Israelului este un singur Dumnezeu, nu o trinitate, nu trei care sunt una, ci El este un singur Dumnezeu: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.” Este cuvântul „echad” – unul, singur! Iar în creştinism ei spun că din veşnicie sunt trei care sunt una. Trei sunt trei, şi unul este unul. Noi credem într-un singur Dumnezeu care ni s-a descoperit ca Tată în ceruri, în singurul Său Fiu zămislit, pe pământ, iar în noi prin Duhul Sfânt. Isus Hristos este Fiul zămislit al lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, născut din fecioara Maria. El a venit în trup, pentru că noi suntem în trup, şi în trupul Său de carne El a realizat răscumpărarea pentru noi. Şi ne-a înfiat (nu ne va înfia) ci ne-a înfiat. Noi am devenit fii şi fiice ale lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Şi aşa rămâne! Noi nu vom schimba niciodată mărturia biblică, ci vom crede şi vom învăţa aşa cum spune Scriptura, până când vine Domnul. La aceasta ne-a rânduit Dumnezeu; pentru aceasta ne-a ales: ca să-L slujim, să-L credem, şi voia Lui să se poată face prin vieţile noastre.
Dar, în încheierea acestei părţi mai spun că amăgirea este foarte puternică: totul este amestecat şi nimeni nu se mai descurcă decât dacă Dumnezeu se îndură de noi şi ne dăruieşte har. Altfel, nimeni nu mai găseşte drumul.
Apoi ajungem la punctul următor: ce înseamnă pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu? Totul în toate! „Dacă Cuvântul Tău nimic n-ar preţui / Cum credinţa mea ar vieţui? / Nu-mi pasă de lumi, o mie, / Cuvântul Tău de-l împlinesc, mă-nvie.”
Azi vom avea şi cina Domnului. Şi haideţi ca mai înainte să privim câteva versete. Primul este din Deuteronom 27.9-10: „Moise şi preoţii din neamul Leviţilor au vorbit întregului Israel, şi au zis: Israele, ia aminte şi ascultă!” Deci, poporul trebuia să ia aminte (să tacă) şi să asculte. Trebuie să ne obişnuim şi cu acest lucru: în lucrurile duhovniceşti noi n-avem nimic de spus, ci trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să vorbească. Poporul trebuia să tacă, să ia aminte, trebuia să asculte ce avea de spus Domnul Dumnezeu poporului Său prin Cuvântul Său.
Apoi continuă: „Astăzi, tu te-ai făcut poporul Domnului, Dumnezeului tău.” Fraţi şi surori, în viaţa noastră sunt zile în care se întâmplă lucruri deosebite. Tot aşa a fost şi în cazul acesta, cu Israelul: a fost o zi deosebită. Au existat zile deosebite, de cercetare prin har din partea lui Dumnezeu. A existat încheierea legământului, darea Legii, poruncile date de Dumnezeu poporului Său. Iar aici, o zi deosebită: „Astăzi, tu te-ai făcut poporul Domnului, Dumnezeului tău.” Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, tăceţi, luaţi aminte, dar ascultaţi ceea ce are să ne spună Domnul prin Cuvântul Său.
Astăzi suntem adunaţi ca o comunitate… Nevoi sunt pretutindeni. În această legătură daţi-mi voie să vă citesc un cuvânt din Matei 11 de la 28-30: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre..” În acest serviciu divin trebuie, şi se va întâmpla ceva! Noi venim la Domnul aşa cum suntem. Un seviciu divin îşi atinge numai atunci scopul, când toţi oamenii vin la Domnul, Îi spun cererile lor, şi iau acasă lucrurile pe care le-au cerut, ce au aşteptat de la Domnul şi au avut nevoie.
Avem aici invitaţia: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre.” Avem în mijlocul nostru fraţi şi surori sau prieteni care încă n-au găsit pacea cu Dumnezeu? Care n-au venit în odihna lui Dumnezeu? Atunci să se întâmple astăzi! Cuvântul crucii şi al Celui Răstignit este şi azi puterea lui Dumnezeu. Ascultaţi Cuvântul şi credeţi-l!
În Mat. 12 ni se spune în v. 15: „Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo.” Pe mine mă interesează partea a doua: „După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii.”Aşa a fost în zilele Domnului nostru. Nu cei mândri, ci cei ce aveau necazuri se adunau în jurul Domnului. Cei ce aveau necazuri, fie în exterior lor, fie în interior, se adunau în jurul Domnului. Ei simţeau că din El ieşea o putere. Şi după aceea au şi trăit-o cu adevărat. Aici este mai întâi invitaţia: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi…” şi apoi „După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii.” Fraţi şi surori, dacă noi Îl întâlnim pe Domnul – şi acest lucru mai trebuie spus o dată – umblarea noastră cu Domnul începe în clipa când avem o întâlnire personală cu El. Experienţa noastră personală de mântuire, întoarcerea noastră, naşterea noastră din nou, ca şi noi să-L putem urma pe Domnul... Mulţi L-au urmat, dar ascultaţi cu atenţie: „El a tămăduit pe toţi bolnavii.” Nu este scris că a vindecat pe mulţi, ci scrie că i-a vindecat pe toţi. El este Acelaşi şi astăzi? Dacă-L urmăm pe Domnul Isus Hristos, atunci avem dreptul dumnezeiesc să respingem boala şi să primim vindecarea. Acesta este dreptul nostru dumnezeiesc. O spun iarăşi: dreptul nostru dumnezeiesc este să respingem boala. Nu ne aparţine. Nu aparţine trupului nostru. Respingeţi-o cu o împotrivire interioară, dar prin credinţă să respingem boala şi să primim vindecarea. De ce putem respinge boala? Pentru că nu ne aparţine. Pentru că Domnul a luat-o asupra Lui. Căci Aşa este scris: El a luat asupra Lui toate bolile noastre şi le-a pironit pe lemnul blestemat, S-a făcut blestem pentru noi şi în El noi putem avea răscumpărarea deplină, mântuirea sufletului nostru şi vindecarea trupului. Ambele ne aparţin, prin lucrarea de răscumpărare încheiată pe crucea Golgotei. Deci, o întâlnire cu Domnul include a-L urma pe Domnul şi apoi se împlineşte „El a tămăduit pe toţi” care L-au urmat. Noi avem dreptul dumnezeiesc să punem degetul pe textul acesta şi să spunem „Doamne iubit, Tu m-ai chemat la Tine. Eu am venit la Tine trudit şi împovărat, Tu mi-ai dat odihnă pentru sufletul meu, mi-ai dat pace cu Dumnezeu. Acum am nevoie de vindecare; şi Tu mi-ai dat şi aceasta.” Ne aparţine, pe baza lucrării încheiate, de răscumpărare pe crucea Golgotei. O puteţi citi de asemenea în Noul Testament, 1 Pet. 2.24-25, că în Domnul nostru s-au întâmplat ambele: răscumpărare şi vindecare.
Apoi avem în Amos 3.3 cuvântul minunat: „Cum pot doi oameni să meargă împreună dacă nu s-au întâlnit şi s-au învoit?” (mai multe traduceri diferă de Cornilescu – n.tr.) Ei s-au întâlnit, iar acum merg împreună. Aceasta este în legătură cu cuvântul care spune că Dumnezeu nu face nimic fără să-şi descopere tainele Sale slujitorilor Săi proroci. Amos 3.3: „Pot doi oameni să meargă împreună dacă nu s-au întâlnit şi s-au învoit?” Înainte ca doi inşi să meargă împreună ei trebuie să se fi întâlnit. Aşa stau lucrurile şi între noi şi Domnul. Mai întâi întâlnirea cu El… Fraţi şi surori, nu ne foloseşte la nimic să citim că Enoh a umblat cu Dumnezeu. Este scris în Geneza 5.24. De altfel, Enoh a fost un bărbat căsătorit. A avut fii şi fiice… Dar el a umblat cu Dumnezeu. În toate împrejurările, orice om poate umbla cu Dumnezeu dacă mai înainte a avut o întâlnire cu El, şi dacă-L urmează pe calea Lui.
Ar fi multe versete pe care le-am putea citi. Chiar versetul din Evrei 11 unde este scris că Enoh a fost mutat deodată de pe pământ, fără o înştiinţare prealabilă. Enoh a umblat cu Dumnezeu… Şi este folosit acolo cuvântul „deodată”. „Şi n-a mai fost găsit.” În privinţa timpului nostru, va fi la fel. Cine umblă acum cu Dumnezeu, în clipa revenirii lui Isus Hristos el va primi o surpriză din cer. Se va întâmpla deodată, la o clipeală. Trâmbiţa va suna, glasul arhanghelului se va auzi, iar morţii în Hristos vor învia. Noi vom fi transformaţi şi într-o clipită vom fi răpiţi. În SUA şi alte ţări este învăţătura care susţine că morţii vor învia şi vor fi printre noi cel puţin 30 de zile. Noi nu avem nevoie de învierea morţilor. Avem nevoie de ultima perioadă a celor vii. Morţii au soarta lor. Nici un om nu mai trebuie să-şi facă griji în privinţa lor. Despre ei este scris că Domnul îi va aduce cu El. Puteţi citi în 1 Tes. 4: „Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.” Nici un om nu trebuie să se mai îngrijească în privinţa lor. 1 Tes. 4. de la v. 13: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.” Ce vrem mai mult? Acolo nu se vorbeşte despre învierea morţilor care vor fi cu noi atunci. Va fi prezent şi Domnul atunci când va aduce pe cei morţi cu El. Nu, fraţi şi surori, în locul acesta nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu are ceva de spus – nu păreri omeneşti sau închipuiri, ci ceea ce ne-a ne-a făgăduit şi ne-a făcut de cunoscut Dumnezeu în Cuvântul Său cel sfânt.
Noi am amintit deja 1 Cor. 15.50-57 unde este scris că Domnul nostru va reveni, şi acolo în acel context nu este vorba de învierea morţilor ci spune că „trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire” – cei muritori se vor îmbrăca în nemurire şi vom fi transformaţi. Dar punctul care mai trebuie spus este acesta: fiecare învăţătură greşită aduce la suprafaţă dezbinări şi se îngrijeşte ca oamenii să fie duşi în rătăcire. Fiecare învăţătură adevărată ne uneşte în Duh, în Cuvânt şi în Domnul, şi ne aduce la unirea credinţei şi a cunoştinţei lui Isus Hristos, Domnul nostru. Pentru noi, care avem marele privilegiu, repet – privilegiu – de a crede aşa cum spune Scriptura.. Şi am scris: noi nu citim numai un loc, ci mergem şi la celelalte, pentru ca totul să fie confirmat, şi să avem iluminat despre ce este vorba, iar după aceea să avem o privire de ansamblu, prin harul Său.
Dumnezeu a călăuzit lucrurile în acest fel… Noi am mai scris şi că nu totul se găseşte într-un singur loc, ci lucrurile sunt răspândite în toată Scriptura. Iar cine priveşte lucrurile corect, fraţi şi surori, spun asta acum cu privire la afirmaţiile fratelui Branham: el a vrut să spună numai ce spune Scriptura. Dar de exemplu dacă este vorba despre Apoc. 10, la care s-a referit el de multe ori, atunci trebuie ştiut că el, ca ultim sol al Bisericii, a avut dreptul să se refere la acest text. Şi aici este punctul: eu nu vă spun o mare taină, dar oamenii lui Dumnezeu din Vechiul Testament au prezis lucruri care s-au întâmplat în Noul Testament. Şi vă spun azi ceva: de exemplu Maleahi a prorocit: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” O puteţi citi. Apoi ziua este descrisă ca zi de mânie, de răzbunare. Ziua Domnului este descrisă în toate detaliile… Mai ales în prorocul Isaia. Isaia 61: anul de îndurare şi ziua de răzbunare a lui Dumnezeu se găsesc într-un singur verset. În Luca 4, partea a doua nu mai apare – ci numai partea întâia, şi anume anul de îndurare al Domnului. Partea a doua, despre răzbunare, nu mai este scrisă. De ce? Pentru că nu se potrivea în vremea aceea. Ziua de răzbunare încă este înaintea noastră. Pe vremea aceea ne stătea în faţă ziua mântuirii, şi numai acea perioadă a fost amintită, despre care era vorba atunci.
Apoi, dacă-l auzim pe Petru în prima sa predică în Fapte 2, el face din ziua înfricoşată o zi strălucită. Acum este rândul vostru… Da. Deschideţi Biblia voastră. Deschideţi… Fapte 2.20 – acolo este scris despre ziua strălucită. Cum este cu asta? Prima parte este citată foarte bine din Vechiul Testament. O citesc: Fapte 2.20: „soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.” În Vechiul Testament este scris „ziua aceea mare şi înfricoşată” iar aici „ziua aceea mare şi strălucită.” Ce este asta? Ambele exprimări sunt corecte. Pentru noi ca şi credincioşi este ziua strălucită, iar ceea ce vine după noi este ziua înfricoşată. Ambele sunt corecte, dar trebuie aşezate corect – trebuie să fie învăţate biblic pentru a arăta de unde face parte un anumit lucru, în ce context se potriveşte afirmaţia cutare sau cutare.
Apoi continuă în 1 Cor. 1. Pavel a vorbit despre „ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.” El a putut s-o facă, pentru că aici este vorba despre Biserică, nu despre răzbunarea şi mânia care va veni după răpire. Este vorba despre noi, credincioşii. De aceea, prima parte este răpirea, desăvârşirea noastră, apoi ziua strălucită. Pentru noi nu va fi „ziua înfricoşată” ci va fi „ziua strălucită” – „zi strălucită când Isus va reveni”. Dar eu doresc doar să spun că Petru a vorbit cu referire la Biserică, nu la sfârşit, când va veni ziua Domnului, răzbunarea Dumnezeului nostru când trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, cum este scris în 2 Pet. 3.10. Ci El vede taina Bisericii, care fusese ascunsă în Vechiul Testament, care nu fusese încă descoperită. Astfel, vedem în timpul nostru slujba fratelui Branham – vedem cum a folosit el sfânta Scriptură şi cum a arătat el lucrurile ca să ne dea o introducere în planul de mântuire.
Daţi-mi voie să citesc din 1 Cor. 1. Aici este scris în v. 7 şi 8: „aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.” Adresarea este către credincioşi! S-ar putea spune că se adresează Miresei. „ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” Pavel le scrie asemănător şi filipenilor şi le arată ziua lui Isus Hristos. Şi aceasta este partea strălucită a acestui subiect – ziua strălucită. Aceasta trebuie luată aşa cum ne-o spune Scriptura. Eu am amintit acest lucru spre a ne fi de ajutor, ca să ştim că Cuvântul lui Dumnezeu trebuie împărţit corect. Nu ajută numai repetarea unui verset, ci Cuvântul adevărului trebuie împărţit corect.
Filipeni 1.6 şi apoi 9: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” „până în ziua lui Isus Hristos.” Nu până în ziua Domnului, ci „până în ziua lui Isus Hristos.” V. 9-10: „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos.” Şi în 2 Tes. 2 Pavel rezumă aceasta. 2 Tes. 2.1: „Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.” Vă rog, aduceţi acestea laolaltă. Uneori este vorba despre ziua lui Hristos, ziua lui Isus Hristos, ziua Domnului, iar acum ambele sunt puse împreună. „Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El.” Vedeţi cu ce înţelepciune divină ne sunt expuse învăţăturile biblice în sfânta Scriptură? Putem numai să spunem că în credincioşia Lui, Dumnezeu a purtat de grijă ca noi să nu aducem nimic de la noi. Noi nu am ştiut nimic, dar cum am citit în Deut. 27, „ia aminte şi ascultă!”  Acesta este problema cea mare din vremea asta: nimeni nu mai vrea să asculte, ci toţi vor să spună ceva. Am spus-o într-o adunare mare pe Coasta de Fildeş, în Abidjan – poate cu voia lui Dumnezeu vom vorbi mâine despre asta – că şi Apocalipsa a fost scrisă aşa cum a dat-o Dumnezeu, şi toate evenimentele au fost arătate în contextul de care aparţin. Şi după ce a fost totul spus, şi anume despre cina de nuntă, împărăţia de o mie de ani, judecata de apoi, cerul nou şi pământul cel nou, urmează încă o dată în Apocalipsa 22 rezumatul: „Iată, eu vin curând şi răsplata mea este cu mine.” Apoi urmează: „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Puteţi citi Apocalipsa 21, Apocalipsa 22. Acolo sunt scrise lucruri care au loc înaintea răpirii. Dacă cineva ar spune „capitolele sunt în ordine cronologică” acest lucru nu este întotdeauna posibil. Dumnezeu are o anumită ordine… Şi eu o mai spun o dată: acolo avem rezumatul a ceea ce este cel mai important pentru Biserica Mireasă, şi anume că la sfârşit Duhul şi Mireasa vorbesc o singură limbă. Duhul şi Mireasa vor fi atât de uniţi în Cuvânt încât nu vor mai putea apărea gânduri personale.
Fraţi şi surori, s-ar putea spune multe despre aceasta. Iar azi avem cina Domnului. Eu nu ştiu dacă în fiecare an a fost aşa, dar de mulţi ani am avut cina Domnului de două sau de trei ori pe an. Şi în seara asta vom sărbători cina Domnului, şi ne vom cerceta pe noi înşine în Cuvânt, înaintea lui Dumnezeu, ca să vedem dacă suntem vrednici. Şi vrednici sunt toţi cei care şi-au dedicat viaţa Domnului, care şi-au primit iertarea în credinţă prin har. Cina Domnului este mărturisirea despre ceea ce s-a întâmplat pentru noi pe crucea Golgotei, şi anume că Domnul şi Răscumpărătorul nostru Şi-a lăsat trupul bătut pe crucea Golgotei, şi şi-a vărsat sângele pentru răscumpărarea noastră.
Şi noi am auzit şi ceea ce era scris acolo… Şi daţi-mi voie, înaintea cinei Domnului să vă citesc din Evanghelia lui Ioan 6, ca să avem în faţa ochilor vorbirea simbolică a Domnului nostru. Cu toţi ştiţi că din vremea Reformei există cearta despre cina Domnului până în ziua de astăzi: unii spun „este”, ceilalţi spun „reprezintă”; şi cearta continuă de aproape cinci sute de ani până astăzi. Nu este deloc necesară o ceartă despre Cina Domnului, dacă se citesc textele din Matei 26, şi celelalte. Dar înainte de asta, trebuie să se citească mai întâi din evanghelia lui Ioan 6, unde Domnul nostru vorbeşte câteva minute despre pâinea care s-a coborât din cer, despre trupul Său care urma să fie jertfit, despre sângele său care urma să fie vărsat. Citesc numai câteva versete. Ioan 6.48: „Eu sunt Pâinea vieţii.” Ce semnifică pâinea? „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt al lui Dumnezeu.” „Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit. Pâinea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară.” Aici vorbeşte despre Sine, despre jertfa Sa din care trebuie şi putem avea parte. V. 51: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac.” Nu cine ia Cina Domnului, ci acela care mănâncă din această pâine care s-a coborât din cer, are viaţa veşnică. Şi anume „pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” Noi trebuie şi putem să-L primim pe Domnul şi Răscumpărătorul nostru aşa cum a venit El în chip de om. Despre asta este vorba! El n-a rămas în trupul duhovnicesc, ci El a venit la noi. Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi. Noi trebuie să-L primim aşa cum ni s-a descoperit şi aşa cum ne-a răscumpărat. „…trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” El Şi-a dat viaţa Sa, pentru ca noi să putem primi viaţa veşnică.
Continuă în v. 53: „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” Fraţi şi surori, în El era viaţa şi viaţa este lumina oamenilor. Cine-L are pe El, are viaţa veşnică. V-o citesc din 1 Ioan 5.11-12: „Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.” Aici se vorbeşte în simboluri. Cine-L primeşte pe El are viaţa veşnică – pentru că El este adevăratul Dumnezeu şi viaţa veşnică - 1 Ioan 5.20.
Aici este scris mai departe în v. 54: „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” V. 55: „Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.” V. 56: „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.” Aceasta rezumă tot:  „După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, toţi au viaţă veşnică prin Mine.” Şi am ajuns iarăşi la punctul în care trebuie să deosebim – primirea Domnului prin pocăinţă şi întoarcere, părăsirea căii largi care duce la pierzare, păşirea pe calea îngustă care duce la viaţă, intrarea pe poarta strâmtă, în credinţă, şi să trăim personal salvarea şi mântuirea lui Dumnezeu, în Isus Hristos Domnul nostru. Şi numai după aceea putem merge la ceea ce este scris în Corinteni. Dar mai întâi citim ce este scris în Mat. 26. Avem aici descrierea cinei Domnului, şi de asemenea a Paştelor la care a fost instituită Cina Domnului. Mat. 26.26: „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Mai înainte El spusese că-Şi dă trupul pentru viaţa lumii, iar acum „acesta este trupul Meu”. „Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Am o întrebare pentru noi toţi: avem în faţa ochilor pâine, pe care a frânt-o Domnul, avem în faţa ochilor paharul cu vin. Ce a vrut să spună Domnul nostru în v. 28, când a spus „acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou”? S-a referit El la vinul din pahar? A fost vărsat paharul, a vărsat cineva paharul, sau sângele Mielului lui Dumnezeu a fost vărsat pentru iertarea păcatelor noastre? Observaţi cum conduce Duhul Sfânt? Şi „capetele luminate” n-o vor cunoaşte niciodată! Se vor tot certa… Şi aceasta noi de asemenea am spus-o de multe ori: cine mai discută, încă nu are descoperire; cine are descoperire nu mai discută dacă „este” sau „înseamnă”. Aici vedem cum Domnul conduce şi se referă şi vorbeşte despre legământ, despre sângele legământului care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor. Iar în biserici cina Domnului se ia spre iertarea păcatelor şi oamenii cred că atunci când iau Cina Domnului primesc iertarea păcatelor. Noi avem convingerea conform Scripturii că am devenit credincioşi şi am primit iertarea păcatelor prin sângele Mielului şi la cina Domnului confirmăm că Hristos n-a murit zadarnic pentru noi, ci suferinţa şi moartea Lui S-a meritat, pentru noi toţi.
Încă ceva, fraţi şi surori: întotdeauna trebuie citit exact, trebuie să luăm seama şi să ascultăm. Gândiţi-vă că vinul era în pahar iar în v. 29 scrie: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” Deci, El a băut din rodul viţei. Despre o transformare a vinului în sânge nu se spune nimic! Nu este vorba despre nici o transformare a pâinii în trupul Domnului. Aceste lucruri le-au introdus oamenii, şi ei duc pe alţii în rătăcire, făcându-le promisiuni goale, spunându-le că păcatele le sunt iertate când iau cina Domnului. Nu şi iarăşi nu. Iertarea păcatelor o primim prin credinţa în Isus Hristos, Domnul şi Răscumpărătorul nostru, prin credinţa în lucrarea încheiată de răscumpărare pe crucea Golgotei. Şi apropo, în Evrei este scris că Domnul nostru a intrat cu propriu său sânge în locul preasfânt ceresc, ca Mare Preot şi prin aceasta noi avem acces la tronul harului, care este stropit cu sânge. Şi sângele lui Hristos vorbeşte mai tare şi mai bine decât sângele lui Abel. Şi chiar şi astăzi sângele este pe scaunul îndurării. De asemenea şi despre tema aceasta trebuie să scriem, şi trebuie să spunem că Domnul nostru, ca Mare Preot, n-a părăsit scaunul îndurării când Mielul a luat cartea ca să rupă cele şapte peceţi. El rămâne Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec, până când şi ultimul este mântuit şi spălat în sângele Mielului. Închipuiţi-vă numai că Domnul ar fi părăsit scaunul îndurării în martie 1963 când s-au deschis peceţile – după cum susţin mulţi. Nu şi iarăşi nu. Sângele vorbeşte pentru noi. Încă mai suntem în timpul de har (vremea harului), oamenii mai pot fi încă mântuiţi şi-şi pot trăi mântuirea deplină în Isus Hristos, Domnul nostru.
Încă un cuvânt minunat, din evanghelia după Marcu 14 de la v. 22: „Pe când mâncau, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el. Şi le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.” Să fie spus încă o dată, şi toţi pot să înţeleagă foarte bine cum vorbeşte El în comparaţie – El şi-a vărsat sângele Său pentru ca noi să avem răscumpărare, împăcare cu Dumnezeu, şi iertare. A fost sângele legământului… Iar din acest context fac parte cuvintele din 1 Cor. 10, şi 1 Cor. 11. 1 Cor. 10 de la v. 14: „De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli. Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun. Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.” Acum avem totul laolaltă. Trupul Domnului care a fost jertfit, pâinea care a fost binecuvântată, apoi Biserica celor răscumpăraţi, care formează Trupul Domnului. El este Capul, noi suntem mădularele – 1 Cor. 12: multe mădulare, un singur Trup. Iar aici pâinea şi Trupul sunt aduse laolaltă. O mai citesc o dată: „Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea (părtăşia) cu sângele lui Hristos?” Despre asta este vorba: să primim părtăşie cu Dumnezeu, prin sângele lui Hristos. Căci Dumnezeu a fost în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine. Şi prin puterea răscumpărării, prin sânge, noi avem acum părtăşia lui Hristos. „Pâinea, pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea (părtăşia) cu trupul lui Hristos?” Mai întâi cu trupul care cu adevărat a fost răstignit, iar apoi cu Trupul care este alcătuit din cei răscumpăraţi, ca Biserică, Trupul lui Hristos. V. 17: „Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.” Vedeţi cum dăruieşte Dumnezeu har, şi cum pune El totul laolaltă în armonie astfel încât un verset nu este împotriva celuilalt, ci se completează unul pe celălalt până când avem înaintea noastră un tablou complet.
Iar acum locul din 1 Cor. 11. de la v. 23: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi.”  Aceste cuvinte -  „acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi” nu sunt scrise în Matei 26, nici în Marcu 14. Vedem cum Duhul lui Dumnezeu a călăuzit până la desăvârşire şi cum luminează fiecare temă din Scriptură şi dă claritate în toate detaliile. V. 24 încă o dată: „Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” Este pur şi simplu minunat cum a spus Dumnezeu totul în Cuvântul Său. Dar mai trebuie subliniat şi următorul lucru: nu este scris totul într-un singur capitol, sau într-un singur verset. Fiecare temă este răspândită şi trebuie cuprinsă ca un întreg, pentru a avea o privire de ansamblu din partea lui Dumnezeu. Sigur că lucrul principal constă în faptul că suntem răscumpăraţi, că avem siguranţa credinţei, că sângele legământului a putut fi lucrător în noi, că noi am încheiat acest legământ cu Dumnezeu, că ne-am dedicat vieţile noastre Domnului, şi că aşa putem veni la masa Domnului şi putem  sărbători Cina Domnului fără îndoială.
Şi dacă în mijlocul nostru mai sunt prieteni care încă nu au siguranţa mântuirii, vă rog în locul lui Hristos să nu vă îndoiţi de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi în singurul Său Fiu născut, pe crucea Golgotei. Primiţi-o prin credinţă, credeţi-o, şi în clipa aceea se împlineşte „Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Necredinţa este pierzarea oamenilor. Credinţa este salvarea noastră – credinţa în Isus Hristos, Domnul şi Răscumpărătorul nostru.
Azi poate să vină fiecare; fiecare poate să aibă o experienţă cu Dumnezeu. Şi astăzi ne vom ruga, de asemenea, pentru toţi bolnavii, după adunare. Noi trebuie să-L luăm pe Dumnezeu pe Cuvântul Său – nu se poate altfel. Noi trebuie să-L luăm şi noi Îl vom lua pe Dumnezeu pe Cuvântul Său! Dorim să ne rugăm împreună cu cei care doresc să-Şi dedice viaţa Domnului, şi cu cei care doresc ajutor prin rugăciune. Şi Cuvântul Domnului nu se va întoarce gol, ci va împlini scopul pentru care l-a trimis Dumnezeu.
În încheiere daţi-mi voie să spun: nu dorim să-i judecăm pe alţii sau alte religii sau alte persoane, şi nici creştinismul şi bisericile creştine. Ceea ce s-a amintit, a fost în legătură cu lucrurile care sunt prezentate acum ca ştiri. Nu ne-ar ajuta la nimic dacă am cunoaşte lucrurile care nu sunt în regulă la alţi oameni, dacă noi înşine n-am fi în regulă cu Dumnezeu, dacă noi n-am fi găsit har înaintea lui Dumnezeu şi să umblăm pe calea cea îngustă care duce la viaţă. Fie ca să devină o realitate dumnezeiască în noi toţi, prin harul Său, pentru toţi cei ce sunt azi aici, pentru toţi care ascultă şi ne urmăresc în lumea întreagă – fie ca ziua aceasta să fie o zi deosebită şi fie ca toţi cei ce ascultă şi ne urmăresc să creadă, doar să creadă că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine şi că cina Domnului este sărbătorită în amintirea lucrării de răscumpărare încheiate pe crucea Golgotei. Iertarea este în sângele Mielului. „Spălat în sângele Mielului…” De 23 de ori este amintit Mielul în capitolele din Apocalipsa. De 23 de ori, numai în Apocalipsa - este Isus Hristos amintit ca Miel. Mielul lui Dumnezeu a ridicat păcatele lumii – păcatele tale şi ale mele – le-a dus la cruce. S-a isprăvit. Noi suntem răscumpăraţi. Vina noastră este plătită – păcatele noastre sunt iertate. Lui, Mielului să-I fie lauda în veci, pentru răscumpărarea încheiată, pe care o amintim într-un mod deosebit la cina Domnului. Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi, şi să fie cu noi. Amin! Ne ridicăm… Ne vom ruga împreună. Nu ştiu dacă surorile noastre au o cântare potrivită, care să exprime chemarea de a veni la Domnul… Iar noi cu toţii ne cercetăm în prezenţa lui Dumnezeu. Dorim să ne dedicăm Lui vieţile noastre. Dorim să-I spunem Lui totul, Lui să ne plângem, şi El ne va fi îndurător. Cântăm şi astăzi, ca întotdeauna... Vin surorile noastre… „Aşa cum sunt…” Ce aveţi voi? Cântaţi voi mai întâi, şi după aceea noi. […] Să mai cântăm şi „Aşa cum sunt…” – apoi vom lua cina Domnului.