(Die Saat des Widerspruchs)

Phoenix, Arizona, SUA, 18 ianuarie 1965

Pentru seara aceasta am ales un text scurt pe care vreau să-l citesc, dacă este în voia Domnului, pentru a vedea legătura. Mai întâi voi citi din Matei 13 de la vers. 24 până la 30 şi mai târziu de la vers. 36 până la 40. Eu încep cu vers. 24 din Matei 13. Ascultaţi bine, când este citit Cuvântul. Cuvintele mele vor da greş, ale Lui nu.

Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu, şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au venit, şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?“ El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.“ Şi robii i-au zis: „Vrei dar să mergem s-o smulgem?“ „Nu“, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.“

Aţi observat: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi!“? Eu am citit aceasta într-o seară, când am fost în munţii Catalina şi eram în rugăciune, şi ceva deosebit a venit peste mine. Eu m-am gândit ce Cuvânt aş putea să citesc pentru a prezenta astă seară. După ce am coborât, am găsit cuvântul discordie. Eu am luat lexiconul şi am căutat ce înseamnă cuvântul discordie. După lexiconul de Webster înseamnă „a semăna neînţelegeri“ „a fi contradictoriu“; „neînţelegeri, a semăna altceva“ sau „a fi opus lucrurilor care sunt deja prezente“. Astfel m-am gândit să numesc tema din seara aceasta „Sămânţa discordiei“. Eu mă încred că Domnul binecuvântează Cuvântul Său, în timp ce noi vom vorbi despre aceasta.

Noi mai ştim că El a explicat şi a prezentat în vers. 36-43, cum s-a copt această sămânţă. Noi am ajuns aici, deci vrem să citim: Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.“ EL le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţă bună, este Fiul omului. Ţarina este lumea; sămânţa bună, sunt fiii împărăţiei; neghina, sunt fiii celui rău. Vrăjmaşul, care a semănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului; secerătorii, sunt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.

Deoarece însuşi Isus a tălmăcit această pildă, de aceea cunoaştem însemnătatea ei. În timp ce ne ocupăm de semănarea sămânţei şi de seceriş, El a tălmăcit-o deja. Eu cred că deşi Isus a spus această pildă în timpul Lui, totuşi s-a referit la sfârşitul lumii sau la sfârşitul epocii, şi anume la ziua aceasta. Eu cred că acest text din seara aceasta se potriveşte exact pentru ceasul acesta în care trăim, pentru că Isus a spus aici clar, că semănarea va avea loc la sfârşitul lumii. La sfârşit va fi adunat grâul şi neghina care va fi arsă. Grâul însă va fi luat în Împărăţia Lui. Aşa cred că a fost. 

Mai este un text biblic care mă face să cred aceasta. Eu mi l-am notat. Este Matei 24, 24 unde este vorba despre sămânţa discordiei. Isus a spus că cele două vor fi aşa de aproape una de alta, încât chiar şi cei aleşi ar fi înşelaţi dacă ar fi cu putinţă. Ele sunt aproape la fel. Într-un alt text stă scris că ploaia cade peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Eu îmi mai amintesc de prima mea trăire când eram la penticostali. Era în Mishawaka, Indiana. Eu am fost la o conferinţă într-o sală care era aproximativ la fel de mare ca aceasta. S-au adunat din nord şi din sud. Din cauza diferenţelor rasiale trebuiau să se întâlnească acolo. Existau două direcţii principale la fraţii penticostali. Eu nu auzim niciodată de ei şi nici nu-i întâlnisem. Acolo am auzit pentru prima dată vorbirea în limbi. La conferinţă am şezut în ultimul rând. Pentru că nu eram membru la ei, ci numai un tânăr predicator baptist, m-am aşezat în spate. Eu îmi mai aduc aminte că nu ştiam deloc despre ce este vorba, când am auzit pentru prima dată vorbindu-se în limbi. Doi bărbaţi care şedeau în faţă, participau la aceasta. Unul vorbea în limbi, celălalt tălmăcea ceea ce spunea el. Eu începusem să cercetez Biblia cum puteam, şi am constatat că este conform Scripturii. Exact aceasta trebuia să facă Duhul Sfânt conform Scripturii. Era ziua următoare. În noaptea aceea inima mea a fost foarte tulburată. Eu am dormit într-un câmp de porumb pentru că nu aveam destui bani să-mi permit un pat. Aveam doar pentru întoarcere. Pentru micul dejun mi-am cumpărat două zile pâinici vechi. Ei m-au invitat să iau masa cu ei, dar nu aveam destui bani ca să plătesc. Era 1933, timpul crizei economice, un timp greu. De aceea eu m-am gândit: „Cum să fac eu asta? Eu nu vreau să mănânc cu ei, dar eu vreau să ştiu ce au ei. Ei au ceva ce eu nu am.“ În dimineaţa următoare m-au rugat să vin pe platformă împreună cu alţi predicatori pentru a ne prezenta cine suntem şi de unde venim. Eu am spus numai: „William Branham, evanghelist, Jeffersonville.“ şi m-am aşezat. Atunci eram cel mai tânăr predicator de pe platformă. În ziua următoare m-au chemat pe platformă ca să vorbesc. Noi am fost foarte binecuvântaţi. După ce am vorbit, am făcut cunoştinţă cu mulţi oameni care m-au invitat în adunările lor. M-am gândit: „Dacă m-aş întâlni cu aceşti doi bărbaţi care au vorbit în limbi şi au tălmăcit!“ Asta ardea în inima mea. Eu o vroiam neapărat. După cum v-am spus la început, eu am primit un dar mic. Voi ştiţi, darurile şi chemările sunt irevocabile; le ai toată viaţa. Dacă sunt daruri de la Dumnezeu, atunci eşti născut cu ele. S-a întâmplat deja de când eram copil. Oamenii care-mi cunosc viaţa ştiu că este aşa. Atunci nu am ştiut ce era. Eu o numesc viziune, dar atunci nu ştiam ce este. Eu mă gândeam: „Dacă aş putea să vorbesc cu ei!“ Duhul care era în clădire, credeam că este Duhul lui Dumnezeu. Am reuşit să vorbesc cu unul din ei. Eu i-am pus câteva întrebări şi am văzut că este un creştin adevărat. Nu era nici o îndoială: bărbatul era într-adevăr credincios. Apoi am vorbit cu celălalt, şi dacă m-am întâlnit vreodată cu un făţarnic, atunci el era acela. Bărbatul era căsătorit cu o femeie blondă, dar avea doi copii cu o femeie brunetă. Eu mă gândeam: „Ce este acum? Eu sunt total dezorientat. Eu sunt un fundamentalist; trebuie să fie conform Cuvântului, altfel nu este corect. Acelaşi lucru este cu Duhul. După tot ce ştiu, primul s-a arătat ca adevărat, celălalt ca mincinos. Dar Duhul a căzut peste amândoi. Cum poate să fie aşa?“ Eu am fost nedumerit. 

Doi ani mai târziu m-am rugat într-o peşteră, acolo mă duc pentru rugăciune. Într-o după masă am ieşit din peşteră plin de praf şi mi-am aşezat Biblia pe un butuc. Vântul a suflat şi mi-a deschis Biblia la Evrei 6, unde este vorba despre ce se va întâmpla cu noi în ultimele zile, dacă cădem de la adevăr. Atunci nu mai putem fi înnoiţi pentru că nu va mai fi jertfă pentru păcatele noastre. Mărăcinii şi spinii nu sunt de folos, şi vor sfârşi în foc. Dar ploaia cade des pe pământ ca să le ude şi să rodească. Spinii şi mărăcinii vor fi aruncaţi, grâul va fi adunat. Eu m-am gândit: „Ah, a fost numai o întâmplare că vântul mi-a deschis aici.“ Apoi mi-am aşezat iarăşi Biblia. Eu mă gândeam: „Acum voi vedea.“ Apoi a venit vântul şi a deschis iarăşi. Aceasta s-a întâmplat de trei ori. Eu mă gândeam: „Asta este ceva curios.“ Când m-am ridicat, m-am gândit: „Doamne, de ce mi-ai deschis Biblia chiar aici, unde citesc Cuvântul: ,Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.'?“ Eu mă gândeam: „De ce mi-ai deschis la acest text?“ Apoi am văzut ceva. 

Viziunile adevărate vin fără să forţezi ceva. Este Dumnezeu. Eu m-am uitat încolo şi am văzut cum se învârtea pământul. El era arat şi grăpat. Un bărbat în alb a trecut pe acolo şi a semănat grâu. După ce a trecut de curbura pământului, a venit un bărbat care arăta îngrozitor. Era îmbrăcat în negru şi arunca peste tot sămânţă de buruieni. Amândouă au răsărit. La amândouă le-a fost sete, pentru că era necesară ploaie. Se părea că fiecare plantă se ruga cu capul aplecat: „Doamne, trimite ploaie! Trimite ploaie!“ Apoi au venit nori mari şi ploaia a căzut peste amândouă. Când s-a întâmplat aceasta, a sărit grâul cel mic în sus şi a strigat: „Slavă Domnului! Slavă Domnului!“ Buruiana cea mică a sărit şi ea şi a spus: „Slavă Domnului! Slavă Domnului!“ Apoi viziunea s-a încheiat. Ploaia cade pe cei drepţi şi pe cei nedrepţi. Acelaşi Duh poate să cadă într-o adunare, şi toţi se bucură: făţarnici, creştini toţi împreună. Aşa este. De ce depinde? După roadele lor se vor cunoaşte. Numai după acestea se vor recunoaşte.

Acum înţelegeţi că ovăzul sălbatic sau grâul sălbatic şi alte cereale sunt atât de asemănătoare cu cerealele cultivate, încât chiar şi cei aleşi aproape că vor fi înşelaţi. Noi trăim într-o epocă în care se predică şi se vorbeşte despre aceste lucruri. Observaţi vers. 41. În ultimele zile cele două sunt atât de asemănătoare, încât El nu se poate baza că o biserică anumită ca metodiştii, baptiştii sau penticostalii ar putea să deosebească cele două. EL a spus că va trimite îngerii Lui pentru a-i despărţi. Un înger vine să-i despartă pe cei drepţi de cei nedrepţi. În afară de îngerul Domnului nu poate să facă nimeni aceasta. EL va zice ce este corect şi ce este pe dos. Dumnezeu a zis că va trimite îngerul Lui la timpul sfârşitului nu înainte, ci la timpul sfârşitului pentru a aduna. Noi ştim că suntem înainte de timpul secerişului. Înger este tradus cu „mesager“. Noi ştim că sunt şapte îngeri pentru şapte Biserici. Nu s-a întâmplat în timpul epocilor Bisericii. 

Fiţi atenţi cine au fost, conform cuvintelor Sale, semănătorii şi cine este sămânţa. Un semănător a fost El, Fiul lui Dumnezeu, care a semănat sămânţă. După El a venit un duşman care era Diavolul, şi a semănat sămânţa contrazicerii. Asta s-a întâmplat după ce a fost semănată sămânţa adevărată. Prieteni, aceasta s-a întâmplat în fiecare epocă, de când este lumea. De la început s-a întâmplat astfel. EL a spus: „Sămânţa lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu.“ Isus a spus: „Cuvântul este o sămânţă.“ Fiecare sămânţă va aduce roade după felul ei. Dacă creştinii, copiii lui Dumnezeu, copiii Împărăţiei au devenit sămânţa lui Dumnezeu, atunci trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu care este vestit în această epocă în care trăim, ca sămânţa făgăduită a epocii. Dumnezeu şi-a dat Cuvântul la început, şi fiecare epocă a avut sămânţa ei, timpul ei, făgăduinţele ei. Când s-a ridicat Noe, el a fost sămânţa lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu pentru epoca aceea.

Când s-a ridicat Moise, el nu a putut să aducă mesajul lui Noe. Nu ar fi ajutat la nimic, pentru că a fost Cuvântul lui Dumnezeu pentru epoca aceea. Când a venit Hristos, El nu a putut să vestească mesajul lui Noe sau al lui Moise. A fost timpul Lui, când o fecioară trebuia să rămână însărcinată şi să nască un Fiu care urma să fie Mesia. Epoca lui Luther, epoca lui Wesley, a metodiştilor, toate epocile până la cea penticostală sunt în urma noastră. Fiecare epocă a primit un Cuvânt al făgăduinţei. Oamenii epocii care trăiesc Cuvântul făgăduit sunt sămânţa epocii conform celor spuse de Isus: ei sunt copiii Împărăţiei. Aşa este. Descoperirea Duhului Sfânt care se împlineşte prin copiii Săi, este sămânţa Împărăţiei pentru epoca respectivă.

Vrăjmaşul, Satana, a semănat buruiana, sămânţa contrazicerii. El este vinovatul care a făcut acest lucru îngrozitor. Satana a semănat sămânţa lui de la început, când Dumnezeu a aşezat primii oameni pe pământ. Desigur că Adam a ştiut că există o cunoştinţă a binelui şi răului, dar el nu se ocupase de această temă. Noi ştim că Dumnezeu le-a dat copiilor Săi Cuvântul Lui ca ocrotire. Noi nu avem o altă ocrotire în afară de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este ocrotirea noastră nu bombele, buncărele sau ascunzătorile, nu Arizona, California sau altceva. Noi avem numai o ocrotire, şi aceasta este Cuvântul. Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi: Isus Hristos. EL este singurul nostru scut. Dacă noi suntem în El, atunci suntem siguri.

Nici măcar păcatul nu este amintit unui credincios adevărat. Aţi ştiut asta? Cine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; el nu poate să păcătuiască. Nici nu este amintit. David a spus: „Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul.“ Dacă voi sunteţi în Hristos, atunci nu aveţi dorinţa de a păcătui. Închinătorul care este curăţat odată pentru totdeauna, nu mai are o conştiinţă a vinovăţiei. Voi nu aveţi dorinţa. Pentru lume sunteţi poate un păcătos, dar pentru Dumnezeu nu sunteţi, pentru că sunteţi în Hristos. Cum puteţi să fiţi un păcătos dacă sunteţi în Cel fără păcat? Dumnezeu Îl vede numai pe Acel în care sunteţi. 

Acum să trecem la seceriş. La început, Dumnezeu a semănat sămânţa Lui pe pământ şi a aşezat-o în inimile copiilor Săi, în familia Sa, ca să ţină Cuvântul. Singura lor ocrotire era să ţină Cuvântul. Apoi a venit vrăjmaşul şi a rupt bariera când a semănat sămânţa discordiei, care era în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă la început a fost contrazicere, atunci mai este şi astăzi aşa. Tot ce mai este adăugat la Cuvântul lui Dumnezeu, mai este sămânţa discordiei. Nu mă interesează de unde vine, dacă de la o organizaţie, de la armată, de la puteri politice tot ce nu corespunde cu Cuvântul lui Dumnezeu, este sămânţa discordiei.

Dacă un bărbat susţine că este un predicator al Evangheliei, dar spune că zilele minunilor au trecut, atunci este sămânţa discordiei. Dacă cineva susţine că este un predicator sau un pastor al unei biserici şi el nu crede că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci până în toate amănuntele, până la trupul Lui fizic, atunci este sămânţa discordiei. Dacă el susţine că zilele minunilor şi ale apostolilor au trecut, atunci este vorba despre sămânţa contrazicerii. Dacă se spune: „Vindecare dumnezeiască nu există“, atunci este sămânţa discordiei. Lumea este plină de acestea. Ea împinge la o parte şi îneacă grâul. Noi am observat că Diavolul este primul semănător al sămânţei discordiei. Asta o ştim conform Genesa. Acolo o găsim. 

Aici, în Matei 13, Isus îl face răspunzător pe Diavol pentru acea cădere de la Cuvântul Lui. Şi în anul acesta 1965 tot ce este în contradicţie cu Cuvântul scris, ce nu corespunde cu el sau are o tălmăcire proprie, este sămânţa discordiei. Dumnezeu nu o va confirma. EL nu poate. Ea nu se lasă amestecată. Desigur că nu. Este ca sămânţa de muştar care nu se amestecă cu nimic. Nu se poate încrucişa. Trebuie să fie cea adevărată. 

Sămânţa contrazicerii! Sămânţa care a semănat-o Dumnezeu în grădina Eden, l-a adus pe Abel. Când Satana a semănat sămânţa discordiei, a venit Cain. Unul a adus un om drept, celălalt unul nedrept. Pentru că Eva a ascultat de sămânţa discordiei care era în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, a venit Baal al păcatului şi mai este până astăzi. Noi nu vom scăpa de aceasta până va veni îngerul Domnului şi va face despărţirea. Apoi ia Dumnezeu copiii Săi în Împărăţia Lui, şi buruienile vor fi arse. Observaţi cele două viţe de vie.

Dacă am avea mai mult timp pentru tema aceasta! Noi putem să atingem numai esenţialul, pentru a putea să ne rugăm în câteva minute pentru bolnavi. Cele două sămânţe au crescut împreună, cum a spus Dumnezeu în textul din Matei 13: „Lăsaţi-le să crească amândouă împreună.“ Cain s-a dus în ţara Nod, şi-a găsit o femeie şi s-a căsătorit. După ce a fost ucis Abel, Dumnezeu a permis să vină Set în locul lui. A urmat o generaţie după alta, atât de la cel drept cât şi de la cel nedrept. Dar noi ştim că cele două linii au avut relaţii până când răutatea a devenit atât de mare, încât Dumnezeu a trebuit să distrugă omenirea.

Dar totuşi au crescut cele două seminţe, sămânţa discordiei şi sămânţa lui Dumnezeu. Una a culminat cu Iuda Iscarioteanul, şi cealaltă cu Isus Hristos. EL era sămânţa lui Dumnezeu; El era începutul creaţiei lui Dumnezeu; El nu era mai puţin decât Dumnezeu. Iuda a fost născut ca fiu al pierzării. El a venit din iad şi sa întors în iad. Isus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu descoperit. Iuda Iscarioteanul în discordia lui era sămânţa lui Satana care a venit în lume pentru a înşela, ca şi Cain, tatăl lui de la început. Iuda s-a jucat numai de-a biserica. El nu a fost sincer şi nu credea cu adevărat, altfel nu l-ar fi trădat pe Isus. Dar el a semănat sămânţa discordiei. El a crezut că poate să fie prieten cu lumea, Mamon, şi prieten cu Isus. Dar a fost prea târziu pentru el ca să mai facă ceva. Când a venit ceasul morţii şi a înfăptuit această răutate, a încălcat linia de despărţire. El a mers prea departe şi nu a mai putut da înapoi. El a trebuit să meargă drumul ca înşelător. El a semănat sămânţa discordiei şi a vrut să fie favorizat de organizaţiile timpului acela, şi anume ale fariseilor şi saducheilor. El s-a gândit că poate să cîştige bani şi să fie iubit de oameni. Acesta este un motiv pentru care mulţi oameni cad de la Cuvânt: pentru că ei vor să fie pe placul oamenilor! Noi avem nevoie de plăcerea lui Dumnezeu, nu de cea a oamenilor. Dar exact aceasta a făcut Iuda când această discordie a ajuns la punctul culminant în el.

Noi ştim că Isus a fost Cuvântul. Ioan 1 spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu … Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.“ Cuvântul a fost deci o sămânţă. Apoi sămânţa a devenit trup şi a locuit printre noi. Dacă Iuda a fost sămânţa vrăjmaşului şi a discordiei, atunci şi ea a devenit trup şi a locuit printre noi în persoana lui Iuda Iscarioteanul. Niciodată nu a avut el o credinţă adevărată. El avea ceva care credea că este credinţă. Există o credinţă adevărată şi o credinţă aparentă. Credinţa adevărată în Dumnezeu crede pe Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cuvântul. Ea nu va introduce niciodată ceva. Biblia ne spune în Apoc. 22, 18, că partea noastră va fi scoasă de la cartea vieţii, dacă scoatem sau adăugăm ceva la Cuvânt. De aceea nu este ceva neclar, ci numai Cuvântul lui Dumnezeu adevărat, neamestecat. Aceştia sunt fiii şi fiicele lui Dumnezeu, care sunt născuţi nu prin voia unui om, nu prin strângerea mâinii sau un fel oarecare de botez, ci din Cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt şi prin ei se descoperă Cuvântul. Aceasta este sămânţa lui Dumnezeu!

Vrăjmaşul vine la adunare şi este strict credincios după o dogmă. Dar nu despre aceasta este vorba. Tot ce se abate de la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, este în contradicţie cu acesta. Cum recunoaştem noi asta? Se spune: „Voi aveţi dreptul să tălmăciţi.“ Nu. Niciun om nu are dreptul să tălmăcească. EL este propriul Său interpret. EL făgăduieşte ceva, şi apoi împlineşte. Aceasta este interpretarea. Dacă El făgăduieşte ceva şi apoi împlineşte, aceasta este atunci interpretarea. Tot ce este în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, este contrazicere. Absolut! 

După cum am spus, Iuda nu a avut o credinţă adevărată. El a avut o credinţă prefăcută. El a avut o astfel de credinţă, încât s-a gândit că acesta este Fiul lui Dumnezeu. Dar el nu a ştiut că este Fiul lui Dumnezeu, altfel el nu ar fi făcut asta. Un bărbat care încheie compromisuri cu privire la Cuvânt care este adevărul, are o credinţă aparentă. Un slujitor adevărat al lui Dumnezeu va rămâne la Cuvânt. 

Nu demult a venit într-o seară un predicator din Arizona, care este conducător la şcoala cea mai renumită din oraşul acesta, şi mi-a spus: „Eu vreau să vă corectez în ceva când voi avea o ocazie bună.“ Eu am răspuns: „Aceasta este cea mai bună ocazie. Veniţi încoace.“ El a venit şi a spus: „Domnule Branham, d-voastră încercaţi să faceţi ceva. Eu cred că sunteţi sincer şi corect, dar încercaţi să prezentaţi lumii o învăţătură apostolică. Epoca apostolică a încetat odată cu apostolii.“

Eu am răspuns: „Prima dată vreau să vă întreb, fratele meu, dacă credeţi că fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este inspirat?“ El a răspuns: „Desigur. Sigur că eu cred.“ Apoi eu am spus: „Vreţi să-mi arătaţi atunci din Cuvânt unde a încetat epoca apostolică? Dacă puteţi să-mi arătaţi, atunci voi crede ca şi d-voastră.“ Eu am continuat: „Scriitorul din timpul apostolilor ne informează că în ziua de Rusalii, când a început epoca apostolică, s-a întrebat: ,Bărbaţi şi fraţi, ce trebuie să facem ca să fim mântuiţi?' Acela care avea cheile împărăţiei cerurilor, a răspuns: ,Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.' Cum poate să se contrazică Cuvântul?“

Bărbatul a zis: „Eu sunt în seara aceasta foarte răcit.“ 

Eu am răspuns: „Cred şi eu.“

Acum spuneţi-mi dacă mai cheamă Dumnezeu. Dacă Dumnezeu mai cheamă, atunci mai este epoca apostolică. Desigur. În oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru! Atâta timp cât mai cheamă El, mai este epoca apostolică, deoarece Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Noi recunoaştem astăzi că această contradicţie a fost semănată în acea epocă. Dacă ar fi posibil, aş prezenta aceasta în zece până la cincisprezece minute, dar nu merge. S-a întâmplat în timpul epocilor. Noi toţi, sau mulţi dintre noi citesc Biblia. Când a venit Isus, El a găsit această contradicţie, devierea. EL a fost Cuvântul descoperit, El a fost interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.“ Aici o aveţi! EL era interpretarea Cuvântului. Fiecare fiu născut din nou şi fiecare fiică născută din nou a lui Dumnezeu, din epoca aceasta, este interpretarea Cuvântului. Voi sunteţi scrisori scrise şi citite de fiecare. Desigur.

Observaţi, El a spus: „Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând învăţături deviate. Degeaba mi se închină învăţând învăţături ale discordiei, învăţături omeneşti, dogme omeneşti şi susţin că este Cuvântul lui Dumnezeu, deşi nu au nimic comun cu Cuvântul lui Dumnezeu.“

Vedeţi, fiecare epocă aduce o astfel de recoltă. Aşa a fost în toate epocile, şi a noastră nu va face excepţie. Noi avem acelaşi lucru, şi este o epocă mai puternică decât toate celelalte la un loc, pentru că este sfârşitul istoriei lumii. Cea mai mare discordie care a existat vreodată pe pământ, este astăzi pe pământ. În celelalte epoci discordia i-a atras de la Dumnezeul adevărat şi viu la idolatrie. Astăzi este aşa cum a spus Isus: sunt atât de asemănătoare, încât şi aleşii ar fi înşelaţi dacă ar fi cu putinţă. Vorbeşte despre discordie! O, este atât de ispititor. Satana este printre oameni un astfel de teolog, un astfel de doctor în teologie, încât poate să înveţe Cuvântul aproape desăvârşit. Isus ne-a făcut atenţi. Observaţi-l, când va apărea. El spune: „Aceasta nu a fost destinată pentru timpul acesta.“ O, totuşi asta este, pentru că Dumnezeu a spus-o astfel. Vedeţi ce s-a întâmplat. Aceeaşi deviere a aprins mânia lui Dumnezeu în zilele lui Noe, când Dumnezeu l-a trimis pe mesagerul Lui care a predicat înflăcărat şi i-a chemat pe oameni la pocăinţă. Discordia s-a stins. Dar ce a făcut Satana? El a început imediat să semene din nou în Ham. Aşa este.

Apoi s-a ridicat Moise din pustiu, marele prooroc, pentru a conduce poporul Israel afară. Ce s-a întâmplat? Moise, marele prooroc al lui Dumnezeu, le-a adus adevărul absolut, adevărul confirmat. El s-a întâlnit cu Dumnezeu. Dumnezeu a dovedit că s-a întâlnit cu el. Oamenii de acolo, preoţii, aveau religiile lor, ritualurile, drepturile lor şi altele. Dar Moise era acolo ca o confirmare a interpretării Cuvântului. Să nu uitaţi asta. Moise a fost interpretarea făgăduinţei lui Dumnezeu. EL a spus că o va face. El era interpretarea lui Dumnezeu. 

Ce s-a întâmplat? Adunarea era ieşită de câteva zile din Egipt, când Satana a intrat într-un om, în al doilea Cain. Era Balaam. El a semănat discordie între ei. Noi ştim că este aşa. Acest Balaam cu învăţătura lui: „Noi suntem toţi la fel, Îi slujim aceluiaşi Dumnezeu“, a văzut corect din punct de vedere fundamental. El a adus o jertfă cum a cerut Dumnezeu: şapte berbeci, şapte vite pe şapte altare, şi s-a rugat exact la fel de desăvârşit aceluiaşi Dumnezeu cum a făcut-o Moise în pustiu, exact aşa. Dar nu era acelaşi lucru. Prin aceasta ni s-a arătat ce se va întâmpla. Acolo era iarăşi Cain în persoana lui Balaam. Aici era Dumnezeu în persoana lui Moise. El a tălmăcit Cuvântul Său printr-un om şi S-a făcut pe Sine şi făgăduinţa Lui de cunoscut. Şi deja a apărut discordia.

Aşa s-a întâmplat în zilele lui Iuda. El a venit cu discordia. Gândiţi-vă, acel păcat pe care îl credeau oamenii: „Noi suntem toţi la fel; noi ne închinăm aceluiaşi Dumnezeu; să mergem toţi la aceeaşi biserică; să fim un popor“, acest păcat nu i-a fost iertat Israelului. Însuşi Isus a spus: „Ei toţi au murit!“ Ei toţi au pierit, în afară de cei trei. Au fost aceia care au crezut făgăduinţa până la sfârşit. Când a spus fricosul: „Noi nu putem birui ţara, noi nu suntem în stare“, Iosua şi Caleb au îmbărbătat poporul şi au zis: „Noi suntem în stare s-o cucerim pentru că Dumnezeu ne-a făgăduit-o, indiferent cine se împotriveşte.“ 

Noi mai putem predica despre vindecare divină şi botezul cu Duhul Sfânt. Noi mai avem puterea lui Dumnezeu pentru a ne despărţi de lucrurile acestei lumi. Aşa a spus Dumnezeu! Epoca apostolică nu a încetat şi nici nu va înceta; continuă. Noi am depistat semănătorul discordiei. Gândiţi-vă: păcatul acela nu a fost iertat. Frate, dacă atunci nu a fost iertat, ce este acum când se adună sămânţa adevărată din toate epocile? Vedeţi, ceea ce a făcut Balaam s-a continuat până a ajuns la punctul culminant cu Iuda Iscarioteanul. Cealaltă sămânţa s-a revărsat în Isus. Ce a fost? Iuda şi Isus au fost o reflectare a lui Cain şi Abel. Iuda a fost religios, Cain la fel. Cain a făcut un altar, a adus o jertfă, s-a închinat lui Dumnezeu, şi a fost la fel de sincer ca celălalt. Dar vedeţi, el nu avea descoperirea asupra Cuvântului. El credea că Adam şi Eva ar fi mâncat mere sau alte fructe. Abel a ştiut prin descoperire că nu este aşa. Sângele i-a scos afară, de aceea el a jertfit un miel. Dumnezeu a depus mărturie că jertfa lui este corectă. Apoi Cain a fost gelos şi l-a ucis pe fratele lui. Aşa cum el l-a ucis pe fratele său pe acelaşi altar pe care a murit jertfa lui, mielul, care a murit pe altar, astfel L-a trădat Iuda pe Isus Hristos înaintea altarului lui Dumnezeu. El L-a ucis cum a făcut-o Cain cu Abel. Cain a fost sămânţa discordiei.

Acelaşi lucru a fost cu Balaam, proorocul închiriat, un bărbat care trebuia să ştie mai bine. Dumnezeu l-a avertizat prin semne şi minuni. Chiar şi o măgăriţă a vorbit în limbi necunoscute. Dar totuşi el a mers mai departe. El a fost născut pentru a fi un semănător al discordiei. Dacă Isus a prezis că această epocă se va încheia cu cea mai mare discordie care a existat vreodată biserica căldicică din Laodicea care L-a scos pe El afară , cum poate să fie atunci altceva decât discordie? Sigur că este aceasta. Se sfârşeşte în această epocă. 

Pe Golgota a fost ca la Cain şi Abel. Fiţi atenţi, după ce s-a înălţat Isus, a fost trimis Duhul Sfânt. EL a adus sămânţa, Cuvântul la viaţă, cum am observat noi ieri seară. EL este Acela care face Cuvântul viu. „A face viu“ înseamnă: a aduce la viaţă. Duhul Sfânt cel adevărat va aduce numai Cuvântul la viaţă, care este El, dar nu o dogmă. Asta nu poate El, pentru că El nu are nimic comun cu o dogmă. EL este viaţa Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că El este Dumnezeu. EL face trupul viu. Fiţi atenţi, ce s-a întâmplat. După cum ne relatează Biblia, Ioan a scris copiilor săi: „Copilaşilor, voi aţi auzit despre venirea Anticristului. El este deja acum în lume în copiii neascultării.“ Aceasta a fost treizeci de ani după revărsarea Duhului Sfânt. Când a venit Duhul Sfânt, a adus sămânţa adevărată la viaţă. Dar apoi a venit din nou devierea. Şi astfel continuă mai departe. Cuvântul adevărat a fost confirmat. Proorocii din vechime confirmau Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, când predicau. Poate a citit cineva despre Conciliul de la Niceea sau despre vremea de dinainte. S-a întâmplat în timpul celor cincisprezece zile de politică sângeroasă, când grupul roman a venit şi a vrut să facă dintr-o adunare o denominaţiune. Proorocii care erau îmbrăcaţi în blănuri de oaie şi se hrăneau cu plante, au apărat Cuvântul. Dar ce s-a întâmplat? Trebuia să fie ca la Cain şi Abel. Unul trebuia să moară. 

Desigur că s-a întâmplat. Cuvântul şi-a pierdut influenţa printre oameni. Ei au votat împotriva Cuvântului adevărat şi au introdus în locul acestuia dogme ale discordiei în biserica catolică. Ei au introdus şi un papă, episcopi şi alte lucruri. S-a lăsat deoparte însemnătatea adevărată a unui Petru, Maria şi a celorlalţi şi au făcut icoane din ei, până nu a mai rămas decât o ceremonie, care a fost numită „religie creştină“. Ce a fost? Sămânţa discordiei. Pentru prima dată o adunare de pe pământ a devenit o organizaţie. Ce a fost? S-a început semănarea sămânţei discordiei, în momentul când s-a introdus şi s-a scos. Cine a auzit vreodată că în Biblie este scris că vinerea nu este voie să se mănânce carne? Cine a auzit vreodată că în Biblie a fost cineva stropit, în loc să fie botezat prin scufundare? Cine a auzit despre o „Ave Maria“? Cine a auzit vreodată despre toate aceste absurdităţi pe care le au şi protestanţii? Oala nu poate numi cazanul unsuros. Cine s-a făcut vinovat numai puţin, este vinovat pentru tot. Cine a auzit vreodată că Dumnezeu se ocupă de o organizaţie? Arătaţi-mi un exemplu, unde una dintre ele a rămas în viaţă după ce a devenit o organizaţie. Ei au murit pe loc şi nu s-au mai ridicat niciodată. Este timpul să se întâmple ceva. Este timpul să înceapă Dumnezeu să lucreze. Se distruge influenţa asupra oamenilor. 

Acelaşi lucru s-a făcut astăzi. Ei distrug influenţa şi spun: „O, această grupă de ,sfinţi'. Ei nu au nimic.“ Este discordie. Întâlniţi-vă cu Cuvântul faţă-n faţă şi vedeţi ce este. Vedeţi dacă Dumnezeu îşi tălmăceşte propriul Său Cuvânt. Dumnezeu este în stare să aducă la viaţă din pietre copiii lui Avraam. Amin! Cuvântul a fost confirmat deplin la primii creştini. Dumnezeu i-a eliberat de tot, i-a vindecat de boli, ei au avut prooroci, au vorbit în limbi, au tălmăcit, dădeau mesaje, care se dovedeau de fiecare dată adevărate. Dar totuşi, cu toate confirmările Cuvântului, oamenii au fost împotrivă şi au ales o denominaţiune. Ea este mama tuturor organizaţiilor.

Amândouă au ajuns la statura de om mare. S-a semănat din nou. Era aproape de moarte, dar în timpul lui Luther a înflorit din nou, cum am prezentat în celelalte mesaje aici dimineaţa la micul dejun. În zilele lui Luther a înflorit din nou. Ce au făcut ei apoi? Imediat după ce a murit acest bărbat, au făcut o organizaţie. În zilele lui John Wesley, când anglicanii au avut învăţătura despre siguranţa veşnică şi toate celelalte le-au adus aproape la universalism, a înflorit de mai multe ori. Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu l-a lăsat pe un bărbat cu numele John Wesley să se ridice, care a stricat toată treaba. Dar ce s-a întâmplat după ce Asbury şi ceilalţi au decedat? S-a format o organizaţie, şi acum aveţi multe feluri de metodişti. După aceea s-au ridicat alţii: Alexander Campbell, John Smith, etc.

La sfârşit a venit un nou Rusalii. S-a ieşit din totul afară. Ce s-a întâmplat atunci? Ei au avut un început bun. Ce v-a oprit? Voi v-aţi întors în aceeaşi mlaştină, în acelaşi vad din care aţi ieşit, v-aţi întors la contrazicere. Pentru a forma organizaţii, trebuia să faceţi compromisuri cu privire la Cuvânt. De fiecare dată, când Dumnezeu trimitea ceva nou, nu aţi putut să o primiţi. Aşa este. A fost contrazicere. Vedeţi, este aşa cum am spus acum câteva zile: prima tulpină care creşte din rădăcină, primeşte apoi frunze şi creşte mai departe până la spic. Iarăşi a trecut prin tulpină şi a ieşit la suprafaţă. Învelitoarea este aproape ca spicul copt. Noi am crezut că este frumos. Dar atunci când o deschideţi, nu este nici un grâu înăuntru. Ea este purtătoarea în care creşte grâul, şi apoi moare. Viaţa o părăseşte şi merge mai departe în grâu. Ei le-au dat un nume bisericilor pe care le-au semănat. 

Astăzi vedem că aşa-zisele noastre biserici, până la penticostali, nu au fost mulţumiţi să iasă afară, nu, a trebuit să formăm grupurile noastre proprii. Au venit tot felul de lucruri posibile; noi trebuia să avem una şi cealaltă şi iarăşi să formăm un grup. Cineva s-a ridicat şi a zis: „EL vine pe un nor alb!“ Un altul a spus: „EL vine pe un cal alb!“ Şi deja s-au format două grupuri diferite. Ce este? A fost semănată contrazicere. Indiferent ce este când vine El, tălmăceşte propriul Său Cuvânt. Lăsaţi-ne să aşteptăm timpul. Pentru că noi vorbim chiar despre aceasta: mesajul timpului acesta nu se primeşte. Tot timpul se vorbeşte despre ceea ce va face Dumnezeu sau ce a făcut El, dar ceea ce face acum, ei nu dau nici o importanţă. Astfel aducem discordie înăuntru.

Astăzi putem să vedem că toate bisericile noastre au semănat vânt şi au cules furtună. Noi nu mai avem astfel de adunări de rugăciune şi de slujbe, cum le-am avut odată. Ce s-a întâmplat? Noi am părăsit liniile noastre drepte. Chiar şi adunările noastre penticostale sunt pline cu femei care au părul scurt. Mai demult nu a fost permis aşa ceva. Ele au feţe fardate, unghii vopsite şi toate cele posibile. Bărbaţii moderni stau în faţă, care au fost căsătoriţi deja de trei sau patru ori; tot aşa şi diaconii. Ce discordie! Este murdărie. Cum fac ei asta? Dumnezeu nu ar accepta aceasta în Biserica Sa. Ei trebuie să meargă la o organizaţie pentru a intra înăuntru. Le este frică să spună ceva împotrivă, căci altfel sunt aruncaţi afară din organizaţie.

Dumnezeu să ne dea bărbaţi care sunt legaţi numai de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui, bărbaţi care spun adevărul. De asta avem nevoie. Ce am făcut noi? Am semănat discordie. Noi am semănat vânt, acum recoltăm furtună. Fiţi atenţi, acum sunt adunaţi pentru ardere. Aţi observat că Isus a spus: „Mai întâi vor fi adunaţi şi legaţi, toţi aceşti snopi sunt apoi făcuţi grămezi şi arşi.“? Un snop se numeşte „metodişti“, celălalt „baptişti“, „presbiterieni“, „lutherani“. Ei toţi vin în Conciliul Mondial al Bisericilor. Ce înseamnă aceasta? „Îi lasă mai întâi împreună!“ Aleluiah! Aţi văzut? Mai întâi El adună neghina şi o desparte de grâu, o separă. „O adună şi o arde!“ Ei toţi vor fi arşi prin judecata lui Dumnezeu, pentru că au semănat discordie printre oameni. Ei au forma evlaviei, dar nu recunosc puterea şi dezmint Cuvântul, pentru a susţine pretenţiile asupra unei dogme pe care a introdus-o cineva, care a încercat să o pună în Cuvânt. Nu va funcţiona. Este o contrazicere. Eu strig astăzi ca proorocul Amos atunci, care a vorbit în oraş: „Eu nu sunt un prooroc, şi nici fiul unui prooroc.“ El a spus: „Leul a răcnit: cui nu-i este frică? Domnul Dumnezeu a vorbit: cine să nu vorbească ca prooroc?“ El a vestit judecata peste generaţia aceea. Acelaşi Dumnezeu căruia credeţi că-I slujiţi, vă va distruge.

Scrieţi-vă aceasta. Este pe bandă. Reţineţi. Acelaşi Dumnezeu! Oamenii se adună acum la această recoltă mare în Conciliul Mondial al Bisericilor. Voi trebuie să mergeţi înăuntru. Voi nu puteţi să rămâneţi afară. Voi ca persoane individuale veţi ieşi sau veţi intra. Nu va exista un „între“. Acesta va fi semnul fiarei. Nimeni nu va putea cumpăra, numai dacă are semnul fiarei, adică au primit discordia. Rămâneţi afară sau veniţi afară. Fugiţi de aceasta! Ţineţi-vă departe de aceasta! Dumnezeu căruia ei cred că Îi slujesc, îi va distruge. Dumnezeul cel mare al dragostei! Se spune: „Isus s-a rugat ca noi să fim toţi una.“ Este scris: „Cum pot să meargă doi împreună, dacă nu sunt de aceeaşi părere?“ EL a spus: „… să fie una, cum sunt Eu cu Tatăl.“ Tatăl a fost Cuvântul, şi El a fost Cuvântul descoperit. EL a fost una cu Tatăl, pentru că El a fost împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu făgăduit. Aşa este astăzi, aşa a fost în toate timpurile. Desigur! Pentru că Dumnezeu este unul, El vrea ca şi noi să fim una. Cum pot să fie ei una, dacă unii tăgăduiesc naşterea din fecioară şi ceilalţi vindecarea divină şi altele.

Este o astfel de dezordine. Unii dintre ei nici nu cred în Dumnezeu, ceilalţi cred că El a fost numai Fiul lui Dumnezeu sau fiul lui Iosif, care a fost doar numit „Fiul lui Dumnezeu“. Aşa este într-adevăr. Luther şi Zwingli au fost ca fraţii gemeni. Unii au crezut că El a fost un om bun. Ştiinţa creştină spune că El a fost un Prooroc, dar numai un om obişnuit şi nu Dumnezeu. Dacă El nu a fost Dumnezeu, atunci a fost cel mai mare înşelător care a fost vreodată pe lume. Ori a fost Dumnezeu sau absolut nimic. EL a fost Dumnezeu. 

EL a fost însuşi Dumnezeu, care a devenit trup printre noi în persoana Fiului lui Dumnezeu. Desigur! Asta a fost El!

Noi recunoaştem acum că discordia a intrat înăuntru. Noi ştim că este aici. Nimeni nu poate să tăgăduiască. Oh! Fiţi atenţi. EL va distruge grupul care susţine că-I slujeşte lui Dumnezeu. Fiţi atenţi. Dumnezeu a semănat sămânţa Lui. Eu mă apropii încet de încheiere, pentru că este timpul pentru rândul de rugăciune. Dumnezeu a semănat sămânţa Lui, şi sămânţa Lui este Hristos. În unele seri voi predica despre aceasta; unde s-a hotărât Dumnezeu să-Şi aşeze Numele, dacă este în voia Domnului. Sau poate la un mic dejun, când voi avea mai mult timp. EL este singurul drum de scăpare. EL este singurul Domnitor adevărat. EL este singurul, adevăratul Dumnezeu, în afară de El nu mai există altul. „EU sunt Dumnezeu, singurul Dumnezeu“, a spus El. Isus a spus: „Prima lege este: Ascultă Israele: Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn! EU sunt. De ce aşteptaţi un altul? EU am venit în Numele Tatălui Meu, dar voi nu mă primiţi; dacă vine altcineva în numele lui, pe acela l-aţi primi.“ Asta au făcut ei în Niceea. Se întreabă: „Eşti tu un creştin?“ „Eu sunt baptist.“ „Eşti tu un creştin?“ „Eu sunt penticostal.“ „Eşti tu un creştin?“ „Eu sunt metodist.“ Un alt nume!

În ceea ce priveşte Numele lui Isus Hristos, ei se îndepărtează de el cât pot de mult. Ei nu vor să aibă nimic de-a face cu el, pentru că El este Cuvântul, şi Cuvântul se face de cunoscut! Observaţi singurul drum de scăpare. EL este Trandafirul din Saron, aşa o spune Biblia. Dar fiecare denumire a lui Dumnezeu se referă la Isus Hristos. EL este Alfa şi Omega; Începutul şi Sfârşitul; El, care a fost, este şi va veni; rădăcina şi vlăstarul lui David, ambele: rădăcina şi vlăstarul lui David; Luceafărul dimineţii, Trandafirul din Saron, Crinul din vale, Alfa, Omega, Tată, Fiu, Duh Sfânt; totul în Isus Hristos. EL a fost descoperirea deplină a lui Dumnezeu; Iahve a devenit trup şi a locuit printre noi. Exact aceasta a fost El. EL a fost Trandafirul din Saron. Ce s-a făcut cu Trandafirul din Saron? El a fost presat, stors, pentru a face parfum din el. Un trandafir frumos trebuie presat pentru a scoate mirosul din el. A fost o viaţă minunată, o viaţă cum nu a mai fost trăită niciodată. Dar pe Golgota trebuia presat.

S-a scos uleiul pentru ungere din Trandafirul din Saron şi a fost turnat pe capul lui Aaron. El a trebuit să fie uns înainte de a merge după perdeaua locaşului sfânt şi înaintea Domnului. El trebuia uns cu uleiul Trandafirului din Saron, pentru a merge o dată pe an ca să stropească tronul. Ungerea trebuia să fie peste el pentru un miros plăcut Domnului, pentru a aduce sângele Mielului înăuntru, după ce a fost stropit cu el. Mantia lui avea împrejurul tiviturii rodii şi clopoţei de aur. El trebuia să meargă într-un anumit ritm, şi ei sunau: „Sfânt, sfânt, sfânt Domnului!“ EL este Trandafirul din Saron, acest miros plăcut, ungerea peste poporul Lui. Voi nu puteţi să veniţi înaintea Lui într-o dogmă sau altceva, ci cu ungerea acestui Trandafir din Saron, cu Cuvântul. EL este şi Crinul din vale.

Cum se face opiumul? Se scoate opium după ce se presează crinul, nu-i aşa? Doctorii o folosesc în laboratoarele lor. Dacă un om este nervos, sau dacă o femeie simte că înnebuneşte; când fuge încolo şi încoace, zbiară şi este isterică, atunci doctorul ia un pic din opiumul acesta, îl injectează în venă, şi deja se liniştesc. Pentru un timp este bine. Dar după ce încetează efectul opiumului, ei ajung într-o situaţie mai rea decât înainte.

Dar eu vă spun prieteni, acesta este numai un tablou simbolic înspre opiumul Crinului din vale pe care Îl cunosc eu. EL este Crinul din vale. Pe Golgota El a fost stors. EL a fost rănit pentru nelegiuirile noastre, prin rănile Lui noi am fost vindecaţi. Ca o floare a fost stors. EL a fost floarea cea mai importantă care a crescut vreodată. EL a fost acest Crin din vale, minunatul Trandafir din Saron. Eu cred, că atunci când El a atârnat într-o seară ca aceasta între cer şi pământ, El a purtat păcatele lumii şi i-a adus omenirii vindecarea înapoi. Biblia spune că El este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Prietene, când Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să înalţe şarpele de aramă, a fost un simbol înspre El. Şarpele de aramă este un simbol pentru păcatul judecat. Şarpele de aramă simbolizează păcatul deja judecat. Arama ne îndreaptă înspre judecata dumnezeiască, ca de exemplu altarul de aramă pe care a fost aşezată jertfa. Şi Ilie s-a uitat în sus şi a văzut că cerul era ca arama. Judecata dumnezeiască a venit peste o naţiune care a decăzut de la Dumnezeu şi nu a crezut. Arama simbolizează judecata, judecată dumnezeiască. Şarpele simbolizează păcatul deja judecat. Isus a fost făcut păcat pentru noi, şi El a luat judecata lui Dumnezeu asupra Lui. EL a fost rănit pentru nelegiuirile noastre, bătut din cauza greşelilor noastre, pedeapsa a fost aşezată pe El pentru ca noi să avem pace, şi prin rănile Lui suntem vindecaţi. Dumnezeu are vitrina Lui plină cu opium pentru voi, prieteni creştini care sunteţi bolnavi şi suferinzi. Voi sunteţi obosiţi, este greu pentru voi, nu puteţi să mai suferiţi. Acest timp modern în care trăim, vă face confuzi. Aţi auzit în seara aceasta în emisiunea „Lifeline“, că Rusia plănuieşte să cucerească toată lumea? Înainte de a putea avea loc aceasta, trebuie să aibe loc răpirea. Cât de aproape este atunci, prieteni? Vedeţi, foarte aproape. Nu vreţi să-L căutaţi în seara aceasta din toată inima? EL este Crinul din vale; EL este acelaşi ieri, azi şi în veci. EL este în seara aceasta aici, pentru a se înălţa în mijlocul poporului Său, cum a înălţat Moise semnul pentru păcatul judecat, şi nu numai pentru păcat, ci şi pentru boli. Gândiţi-vă, Isus a spus: „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului.“ Pentru ce l-a înălţat Moise? Pentru păcate, necredinţă şi boli. Şi Isus a fost înălţat pentru păcat, boli şi necredinţă. A fost acelaşi.

În seara aceasta ne aflăm în zilele marei discordii. Isus Hristos a făgăduit în Luca, că în zilele acestea, înainte de venirea Domnului, va fi ca în zilele Sodomei, şi că Fiul omului se va descoperi cum i s-a descoperit atunci lui Avraam. Elohim, Dumnezeu, a venit în trup omenesc la Avraam, s-a odihnit acolo şi i-a zis ce a gândit Sara în inima ei, deşi ea se afla în cort în spatele Lui şi El nu o vedea. EL a spus ce face ea, şi a numit-o „Sara“. Lui Avraam nu i s-a adresat cu numele „Avram“, ci cu „Avraam“; lui Sarai nu cu „Sarai“, ci cu „Sara“: „Unde este nevastă-ta Sara?“ El a răspuns: „Uite-o în cort.“ Apoi El a spus: „La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.“ Sara a râs în sine. EL a întrebat: „Pentru ce a râs Sara?“ Isus a spus că Fiul omului se va descoperi în acelaşi fel ca atunci, scurt timp înainte de a fi adunată şi arsă această mare contrazicere. Ce este? Prin aceasta Isus Hristos este înălţat înaintea voastră din nou ca acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi voi asta? Atunci vrem să ne aplecăm capetele pentru rugăciune. 

Scumpe Dumnezeu, noi Te iubim. Cuvântul Tău este hrană pentru noi, o, Doamne. Noi îl iubim. Noi trăim din aceasta, Doamne. Nu primim destul din aceasta. Nouă ne place să ne aşezăm la masa Ta, în jurul Cuvântului Tău, şi ne bucurăm de binecuvântări, Doamne, când ne adunăm ca fraţi şi surori care am fost răscumpăraţi prin sângele Fiului lui Dumnezeu. Noi suntem cîştigul pentru sângele Tău. Noi am venit în seara aceasta aici, Doamne, şi am dedicat aceste seri rugăciunilor pentru bolnavi. În Scriptură Tu ai spus că noi suntem vindecaţi prin rănile Tale. Atunci nici nu mai este nevoie să ne rugăm, ci noi recunoaştem păcatele noastre, căci prin rănile Tale suntem vindecaţi. O, ce zi de vindecare! Ce făgăduinţă a lui Emanuel. Este sigur adevărat. TU ai spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu voi fi cu voi, da, în voi până la sfârşitul lumii.“ La sfârşitul timpului, scurt timp înainte de marea distrugere, va fi ca atunci cum ai spus Tu, înainte de a cădea focul peste Sodoma şi de a arde lumea păgână: va avea iarăşi loc o descoperire a Fiului omului, cum s-a întâmplat în timpul Sodomei. Tată, fie ca oamenii să nu scape această ocazie. Ca un om neajutorat te rog, o, Dumnezeule, ca Tu să mă ierţi dacă m-am exprimat greşit, când am vorbit despre „punerea în mişcare“. Eu îi iubesc, Doamne. Eu mă rog ca ei să n-o piardă. Fie ca seara aceasta să fie cea mai puternică, Doamne. Fie ca fiecare bolnav, suferind, orb sau altceva, Doamne, să fie vindecat în seara aceasta. Fiecare păcătos să fie salvat. Fiecare necredincios să-L primească în momentul acesta pe Isus în inima lui. Admite, Doamne. Totul este în mâinile Tale. Noi ne predăm Ţie şi vrem să trăim că venirea Ta în mijlocul nostru.

TU ai spus în Ioan 14, 12: „… cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.“ Noi ştim cum Te-ai făcut de cunoscut oamenilor, pentru că Tu ai fost Proorocul despre care a spus Moise că va veni. Sute de ani ei nu au mai avut nici un prooroc, peste tot a fost numai discordie, şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să se împlinească. De aceea a devenit Cuvântul trup. Acelaşi lucru a fost cu contrazicerea. Tată, noi vedem astăzi cum discordia devine o legătură mare. Noi recunoaştem că şi Cuvântul ia forma trupului. Binecuvântează-ne în seara aceasta, Tată. Noi ne predăm Ţie împreună cu Cuvântul. Ceea ce crezi Tu că este necesar, înfăptuieşte cu noi, Doamne. În Numele lui Isus, Amin.

(O soră vorbeşte în limbi tr. rom.) Staţi liniştiţi. Noi nu ştim ce a spus El. Poate El vrea să ne spună ceva.

Mai staţi liniştiţi un pic. (Un frate dă tălmăcirea tr. rom.)

Amin. Aţi citit în Scriptură cum duşmanul s-a apropiat odată cu putere? Ei au fost toţi adunaţi, apoi a venit Duhul Sfânt peste un bărbat şi i-a spus. El a proorocit unde trebuie să meargă. Aşa i-au biruit pe duşmani. Acum se apropie din nou. Există un loc unde duşmanii voştri sunt nimiciţi: prindeţi mâna lui Dumnezeu. Mâna lui Dumnezeu în Hristos. Desigur. Cuvântul. Primiţi-o în seara aceasta în inimile voastre, în timp ce noi îi chemăm pe oameni în rândul de rugăciune.

Eu cred că Billy a împărţit pentru seara aceasta bilete de rugăciune. Noi începem cu B cincizeci. Ieri seară am chemat cincisprezece. Atâţia chemăm noi de obicei în fiecare seară. Ţineţi-vă biletele pregătite; noi începem acum. Vor veni cincisprezece la rând. B cincizeci până la o sută. B ca Branham. Cine are B cincizeci? Ridicaţi mâna. O da, acolo în spate. Cincizeci. Vino te rog în faţă. 

Poate sunt străini aici care nu ştiu cum se procedează. Fiul meu sau, dacă el nu poate, fratele Borders sau altcineva vine aici. El ia o sută de bilete şi le amestecă în faţa oamenilor. Apoi vă dă un bilet. El nu vă poate zice dacă veţi fi chemaţi pe platformă. El nu ştie, tot atât de puţin ca mine. Seara chem zece sau cincisprezece bilete. Dar asta nu are nimic de-a face cu vindecarea voastră. Se poate întâmpla unde şedeţi. Vedeţi ce s-a întâmplat în ultima seară. Câţi au fost ieri seară aici? Lăsaţi-mă să văd mâinile voastre. Peste tot în adunare au fost vindecaţi oameni.

Aici sunt acum optzeci şi cinci, optzeci şi şase, optzeci şi şapte, optzeci şi opt, optzeci şi nouă, nouăzeci. Să vină aici. Aici mai este cineva. Acum sunt toţi aici. Acum nouăzeci până la o sută. Pentru acei care nu pot să meargă, avem aici trei, nu, chiar patru cărucioare rulante, după cum văd eu. Dacă voi aveţi un bilet de rugăciune al cărui număr a fost strigat, şi voi nu puteţi să mergeţi, atunci ridicaţi mâna. Atunci voi veţi fi aduşi aici.

Dacă voi nu aveţi un bilet de rugăciune, rămâneţi acolo şi vă rugaţi. Spuneţi: „Doamne Isuse, lasă-mă să fiu eu în seara aceasta.“ Câţi nu au bilete de rugăciune? Ridicaţi mâna. Bine. Eu vreau să spun ceva şi sper că nu se aude batjocoritor. Atunci a venit o femeie, care nu avea bilet de rugăciune, cum spunem noi astăzi. Ea s-a înghesuit prin mulţime şi a spus (vă rog să ascultaţi bine): „Dacă aş putea să-I ating numai colţul hainei Lui, atunci voi fi vindecată.“ Câţi cunosc evenimentul? Bine. Ce a făcut ea? Ea L-a atins, s-a dus mai departe şi s-a aşezat. Isus s-a întors. EL a ştiut unde se afla ea. Aşa este? EL cunoştea necazul ei, nu-i aşa? EL a ştiut ce are, şi i-a spus. Ea a simţit în corpul ei că sângele s-a oprit. Aşa este? De ce? Pentru că ea L-a atins.

Câţi creştini sunt în seara aceasta aici, care ştiu că Isus este acum Marele Preot conform Evrei, Marele Preot care are milă de slăbiciunile noastre? Este El acela? Dacă El este acelaşi Mare Preot, are aceeaşi slujbă ca Mare Preot, cum va proceda El atunci? EL va proceda exact aşa ca atunci. Credeţi voi asta? Dacă credeţi, atunci El va proceda exact aşa ca atunci. Câţi cred aceasta? Ridicaţi mâna voastră şi exprimaţi: „Eu cred cu adevărat.“

Înainte de a vă aşeza în rândul de rugăciune, vrem să facem un rând de rugăciune. Eu ştiu că El este aici. Eu simt prezenţa Lui. Eu ştiu că El este aici. S-a format rândul de rugăciune? Eu am vrut să chem şi din adunare. Rugaţi-vă şi uitaţi-vă încoace. Rugaţi-vă, credeţi-L pur şi simplu. 

Acolo şade o doamnă care se uită la mine. Ea stă direct lângă o femeie care are ochelari. Nu puteţi vedea că este ceva deasupra acestei femei? Uitaţi-vă încoace. Vedeţi? Ea are o suferinţă de inimă. Crezi tu că Dumnezeu te poate vindeca? Dacă da, ridică mâna ta. Acesta a fost necazul tău. Aşa este. Dacă a fost într-adevăr necazul tău, atunci ridică mâna ca să vadă oamenii. Ridică mâna ta sus. Tu nu o mai ai. Credinţa ta te-a vindecat.

EL este acelaşi ieri, azi şi în veci. Există o contrazicere, dar Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Rugaţi-vă mai departe. Voi nu trebuie să fiţi aici sus, asta trebuie să ştiţi. 

Aceasta este o doamnă pe care nu am văzut-o niciodată în viaţa mea, după câte ştiu eu. Femeia stă aici şi are un bilet de rugăciune. Tu nu ai ştiut dacă vei fi chemată. Cineva ţi-a dat un bilet de rugăciune. Numărul tău a fost chemat, de aceea ai venit aici. Aşa este? Eu nu pot să ştiu cine eşti tu, ce eşti, de unde vii, ce vrei absolut nimic. Eu sunt un bărbat, tu eşti o femeie. Acelaşi tablou îl găsim în Biblie, în Ioan cap. 4. Voi întrebaţi acum: „Ce ai făcut mai înainte, frate Branham?“ S-a pus simplu în mişcare. Eu nu ştiu nimic. EL trebuie s-o facă; eu nu ştiu nimic. Cum s-a întâmplat cu femeia de acolo? Eu nu am văzut-o niciodată în viaţa mea. Ea îmi este străină. Eu cred că a fost o femeie. Cine a fost vindecat acum acolo în adunare? Desigur. Ne suntem străini? Dacă este aşa, fă un semn cu mâna. Vedeţi voi? Eu nu am văzut-o niciodată pe femeia aceasta, ea a şezut acolo şi a crezut. Ea a atins ceva, nu-i aşa? Nu-i ajută nimănui, dacă nu se atinge. Nu puteţi să recunoaşteţi că Biblia este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu? EL este acelaşi ieri, azi şi în veci. Noi vom merge la Templul Sfântului Duh care este Hristos. Aceasta este sămânţa adevărată. Atunci vine adevăratul Duh Sfânt în sămânţa adevărată a Cuvântului. Nu este de ajuns să iei numai o parte din aceasta. Asta o face Satana. Vedeţi, este vorba despre fiecare cuvânt. EL nu este numai Dumnezeu pe jumătate, ci întreg. Apoi se întâmplă astfel de lucruri.

Aici este o femeie pe care nu am văzut-o niciodată. Isus s-a întâlnit atunci cu o astfel de femeie. Poate că ea nu este în aceeaşi situaţie; eu nu ştiu. EL a şezut la o fântână. EL trebuia să meargă prin Samaria. Samaria era în munţi. Pe drumul Lui înspre Ierihon, El trebuia să treacă prin Samaria şi a ajuns în oraşul Sihar. Acolo El s-a aşezat la fântână şi i-a trimis pe ucenici să cumpere alimente. Câte rase omeneşti există astăzi pe pământ? Trei. Urmaşii lui Sem, Ham şi Iafet. Noi toţi suntem urmaşii lui Noe. Ceilalţi locuitori ai pământului au fost distruşi în timpul acela. De aceea au existat numai trei grupe de oameni: iudeii, păgânii şi samaritenii, care erau pe jumătate iudei şi pe jumătate păgâni. Şi astăzi există numai trei rase pe pământ. Tot ce vine de la Dumnezeu, este desăvârşit în trei. Cele trei le-am amintit deja în seara aceasta: trei stadii ale discordiei, trei stadii ale Cuvântului devenit trup. EL le-a vorbit iudeilor şi i-a spus lui Natanael unde a fost, când l-a adus Filip la El. EL a spus: „EU te-am văzut când stăteai încă sub smochin.“ Către Petru, care l-a adus pe Andrei, El a spus: „Numele tău este Simon; de acum încolo te numeşti Petru. Tu eşti fiul lui Iona.“ Aceştia au fost toţi iudei. Aici El vorbeşte cu o samariteancă.

Acum este timpul neamurilor. Nici măcar o dată nu a înfăptuit El aşa ceva în faţa neamurilor. Cercetaţi Scriptura. Niciodată! Dar în Luca 17 El a făgăduit că o va face scurt timp înainte de venirea Sa. EL s-a aşezat acolo şi a venit o femeie care era pe jumătate evreică, pe jumătate păgână. EL a rugat-o: „Femeie, dă-mi să beau.“ Ea a răspuns: „Cum ceri Tu aşa ceva? Tu nu ai voie să mă rogi. Noi nu avem legături. TU eşti un iudeu, şi eu sunt samariteancă.“

EL a răspuns: „Dacă ai şti tu cu cine vorbeşti, atunci M-ai ruga tu pe Mine să-ţi dau să bei.“ Ce a făcut El? EL a luat legătură cu Duhul ei. Când a stabilit necazul ei, i-a spus să-l cheme pe bărbatul ei. Ea a răspuns că nu are. Apoi El a spus: „Aşa este. Tu ai avut cinci bărbaţi …“ Vedeţi, când fariseii au văzut aceasta, au spus în contradicţie cu Cuvântul: „Acest bărbat este Beelzebub, un ghicitor.“ Isus a răspuns: „Cine spune ceva asemănător despre Duhul Sfânt, când vine El şi face lucruri asemănătoare, atunci nu i se va ierta niciodată.“ Aici aveţi contradicţia voastră. EL a spus că-i va ierta, pentru că Duhul Sfânt nu era încă venit, jertfa Mielului nu murise încă. Femeia însă nu a gândit astfel. Ea a spus: „Doamne, eu recunosc că Tu eşti un prooroc.“ Sute de ani ei nu au mai avut nici un prooroc. „Eu recunosc că Tu eşti un prooroc. Noi ştim, când vine Mesia care se numeşte Hristosul, atunci El va face exact aceasta.“

Dacă El a făcut-o ieri, atunci El mai este şi astăzi acelaşi. Aşa s-a făcut El de cunoscut atunci. Astăzi nu este tot aşa? Trebuie! Aici se întâlnesc din nou o femeie şi un bărbat. Ea nu este femeia aceea, eu nu sunt bărbatul acela, dar acelaşi Duh Sfânt este aici. EL a dat făgăduinţa că noi vom face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut El în zilele acelea, când se va descoperi Fiul omului. Eu nu te cunosc; tu ştii că este aşa. Noi ne suntem străini. Tu stai aici, şi poate ceva nu este în ordine cu tine; eu nu ştiu. Dar dacă Domnul Isus îmi va descoperi necazul tău prin Duhul Său Sfânt, vei crede atunci că El este Fiul lui Dumnezeu şi nu un om? Aceasta este numai o învelitoare, un Templu, pe care l-a folosit Dumnezeu şi l-a ales. EL o face în harul şi alegerea Lui suverană. Vei crede? (femeia spune: „Amin.“ tr. rom.)

Câţi din adunare vor crede? Noi doi stăm aici în lumină şi nu ne-am văzut niciodată în viaţă. Eu nu ştiu cine este femeia aceasta, ce este ea, de unde vine şi ce vrea. Eu nu am văzut-o niciodată în viaţă, la fel şi femeia de acolo. Dar vedeţi ce vreau să fac: eu vreau să îndepărtez discordia de voi pentru ca voi să credeţi Cuvântul, căci Cuvântul a devenit trup printre noi. Cuvântul devine viu în trupurile noastre. Aceasta arată prezenţa lui Dumnezeu. Fie ca El să admită aceasta. Ea are o problemă onorabilă. Ea este stearpă şi îşi doreşte un copil. Ea are cam patruzeci de ani. Aceasta este desigur posibil. 

Aici stau femei care toată viaţă lor au foste sterpe şi tot aşa au venit pe platformă. Şi Domnul le-a dăruit copii! Voi, la care a fost tot aşa, ridicaţi vă rog mâna. Vezi? După ce am plecat de aici duminică după amiază, am ridicat o fetiţă mică. Mama ei era stearpă şi Domnul a vorbit. Fetiţa cea drăguţă este aici? Unde este ea? Acolo şade. Eu cred că şi mama ei este acolo. Acolo este fetiţa. Vedeţi voi? Ea a fost un Cuvânt vorbit de Dumnezeu. Vrei să-L crezi din toată inima? Crezi tu că binecuvântarea care ai primit-o, care o simţi în tine, este Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu îmi va spune care este numele tău, vei crede atunci? Tu poţi deja să te gândeşti la un nume pentru copil. Doamnă Thompson, tu poţi să mergi acasă şi vei avea un copil dacă crezi din toată inima.

Credeţi voi din toată inima? Aveţi credinţă. Nu vă îndoiţi. Credeţi-L simplu pe Dumnezeu. Dumnezeu este Dumnezeu. Cum vă merge, domnul meu? Eu cred că şi noi ne suntem străini. Singura dată când v-am văzut în viaţa mea, după câte ştiu, a fost când aţi venit aici. Eu am crezut că sunteţi unchiul fratelui Shakarian, fratele Mashagian, cântăreţul. Apoi v-am văzut din nou, când aţi venit în rândul de rugăciune. Deci eu vă sunt străin şi d-voastră la fel. Poate îmi va spune ceva Domnul Isus despre d-voastră, de exemplu ce doriţi. EL v-a dat-o deja. Singurul lucru de care aveţi nevoie este destulă credinţă. Câţi înţeleg aceasta? Este necesară numai destulă credinţă pentru a primi pentru ce vă rugaţi. Dacă dvoastră staţi aici pentru că aveţi un necaz şi El îmi poate spune ce doriţi, atunci aici trebuie să fie ceva care efectuează aceasta, căci d-voastră ştiţi că eu nu vă cunosc problema. În cuvânt El a făgăduit că o va face. EL a cunoscut gândurile din inimile lor. Aşa este? D-voastră aveţi dorinţa cea mare să fiţi vindecat. Suferiţi de o problemă cu nervii, sunteţi nervos. Aşa este. Aveţi şi o suferinţă de spate. De câtăva vreme este foarte rău. Aţi fost operat. Aceasta este AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Este adevărat. Aşa este. Aici mai este ceva: dorinţa d-voastră cea mai adâncă este să primiţi botezul cu Duhul Sfânt. Aşa este. Veniţi aici. Scumpe Dumnezeule, în Numele lui Isus Hristos, fie ca acest bărbat să fie umplut cu Duhul Sfânt, fie ca problemele lui să fie rezolvate. În Numele lui Isus. Amin. Primeşte-o acum, fratele meu. Să ai credinţă, nu te îndoi.

Cum îţi merge? Eu cred că şi noi ne suntem străini. Dacă este aşa, ridică mâna ca oamenii să vadă. Atunci ei ştiu că noi ne suntem străini. După câte ştiu eu, nu v-am văzut niciodată în viaţa mea. Eu cred că şi dvoastră nu m-aţi văzut niciodată, în afară de adunare. Tatăl ceresc ştie, şi Cuvântul este aici în faţa mea, că eu nu am văzut-o niciodată pe femeia aceasta. De aceea eu nu pot să ştiu de ce eşti aici. Eu nu ştiu cine sau ce eşti, eu nu ştiu nimic despre tine. Eu nu am putut să-ţi spun nimic. Este pur şi simplu un dar. Voi aţi auzit când am explicat aceasta. Vino aici şi ascultă ce spune El. Eu pot să spun numai ce văd. Ceea ce El nu-mi spune, nu pot nici eu să spun. Dacă eu aş spune ceva de la mine, atunci ar fi pe dos. Trebuie să fie greşit. Dar dacă o spune El, este absolut corect. Nu poate şi nu a fost niciodată greşit. Atâta timp cât este de la Dumnezeu nu va fi greşit, căci Dumnezeu nu poate greşi. Vei crede tu, dacă Dumnezeu îmi va spune ce doreşti, sau care este dorinţa ta, de ce eşti aici sau ce ai făcut tu, sau ceva asemănător, cine eşti, de unde vii, sau indiferent ce îmi va spune El? Mulţumesc. Tu ai probleme cu picioarele tale. Picioarele tale te chinuie. Aşa este. Tu mai ai şi o boală de femei, o neregularitate. Tu ai o dorinţă mare în inima ta, pentru că tu ai pierdut pe cineva sau ceva. Este un băiat: fiul tău a fugit de acasă. Tu vrei ca eu să mă rog ca el să se întoarcă. Dumnezeule din cer, trimite copilul ei înapoi la ea. Fie ca Duhul Sfânt să-l oprească în seara aceasta pe tânăr pe drumul său, Doamne, şi să-l aducă înapoi la mama lui. În Numele lui Isus. Amin.

EL, care a ştiut, îl va aduce înapoi. Nu te îngrijora. Crede acum şi nu te îndoi. Crede din toată inima. Crede şi Dumnezeu îţi va da şi cealaltă. Aceste trei sau patru cazuri de deosebire m-au adus atât de departe încât sunt orbit. Eu nu pot s-o explic. Nu există nici o posibilitate să o explic. Voi spuneţi: „Tu spui că că este mai rău decât o predică de cincizeci de minute sau mai mult?“ Desigur. Dacă ar fi durat trei ore, nu ar fi fost aşa de rău.

O femeie a atins haina Domnului nostru Isus. Oamenii nu mă ating pe mine. Vedeţi, această femeie m-ar putea atinge şi atinge, şi nu s-ar întâmpla nimic. Eu sunt numai un om. Ea trebuie să-L atingă pe El. Atunci devine darul activ. Eu personal nu mai sunt şi spun numai ceea ce văd, mai mult nu. Dacă ea mă atinge pe mine, nu înseamnă absolut nimic. Dar prin mine Îl atinge pe Isus. Aşa L-a atins femeia aceea pe Dumnezeu prin Isus. EL nu a ştiut ce este cu ea. Ea a atins numai haina Lui, a mers mai departe şi s-a aşezat. Apoi El a întrebat: „Cine M-a atins?“ Apostolii au spus: „Toţi Te împing. De ce întrebi aşa ceva?“ EL a răspuns: „EU am simţit că a ieşit o putere de la Mine.“ Voi ştiţi ce înseamnă putere: forţă. EL a devenit slab după ce L-a atins o femeie pe El, Fiul lui Dumnezeu. Ce este atunci cu mine, un păcătos, care a fost salvat prin harul Său? Ştiţi voi de ce sunt mai mulţi? EL a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le-am făcut Eu, da, chiar mai mari decât acestea; pentru că Eu merg la Tatăl.“ „Mai mari“ stă scris acolo, dar traducerea corectă din greacă trebuie să fie: „Mai multe decât aceasta veţi face.“ 

Pe această doamnă nu o cunosc. Eu nu ştiu nimic despre ea. Ea îmi este străină ca şi ceilalţi oameni. Noi ne suntem străini. Ridică mâna pentru ca oamenii să ştie că ne suntem străini. Fiul lui Dumnezeu s-a întâlnit atunci la fântână cu o femeie. A fost un tablou ca aici. EL a vorbit un pic cu ea şi a găsit necazul apoi i-a spus problema pe care o avea. Prin aceasta ea a recunoscut că El este Mesia. Tu m-ai atins pe mine şi eu pe tine, şi nu s-a întâmplat nimic. Dar dacă credinţa mea prin acest dar şi credinţa ta Îl pot atinge pe El, atunci El poate să vorbească prin mine. Prin aceasta vei recunoaşte că El este aici, aşa cum a fost acolo la fântână în Sihar. EL este acelaşi ieri, azi şi în veci. Crezi tu asta? Tu ai atâtea necazuri, atâtea suferinţe şi complicaţii. Una din cauzele principale pentru care vrei să mă rog, este artrită. Aşa este, nu-i aşa? Prin artrită devii tot mai ţeapănă. Tu simţi când vrei să ridici mâna. După câte îmi amintesc, tu ai mers foarte încet. Aşteaptă o clipă, poate va mai fi spus şi altceva. Se simt lucruri care sunt printre oameni. Este ca o batjocorire care vine împotrivă. Ei spun: „Asta a nimerit-o numai.“ sau ceva asemănător.

Se pare că tu eşti o persoană fină. Eu vreau să mai vorbesc o clipă cu tine. Noi vrem să mai stăm un pic aici, pentru că eu cred că mai ai ceva pe inimă pentru care vrei să-L rogi pe Dumnezeu. Eu nu pot să-ţi răspund la rugăciune, dar El poate. Dacă tu crezi, atunci El a făcut-o deja. Dar dacă tu vrei să crezi, să-ţi fie de ajutor. Acum eu îţi spun: este vorba despre o rudă care nu este aici. Este fratele tău. El nu este nici măcar în statul acesta. El se află într-o ţară umedă, unde sunt multe lacuri. Se poate să fie Michigan. Da, este Michigan. El suferă de o boală de moarte. Are o suferinţă de rinichi nevindecabilă care îl chinuie. Aşa este, nu-i aşa? Aceasta este AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Trimite fratelui tău batista aceasta pe care o ai în mână şi care ai ridicat-o înspre Dumnezeu. Spune-i să nu se îndoiască, ci să creadă. El este acum vindecat, dacă crezi. Crezi tu din toată inima? Dacă crezi, atunci trebuie să faci numai un singur lucru, şi anume să o primeşti. Aşa este?

Voi spuneţi: „El se uită la oameni cu atenţie. El îi studiază.“ Asta se spune deseori. Dar pentru ca voi să ştiţi: această doamnă care vine acum, pacienta, indiferent cine eşti, nu mă voi uita la ea. Crezi tu, că Dumnezeu poate să îmi descopere necazul tău? Ridică mâna ta, dacă este aşa. Eu vorbesc despre doamna aceasta de aici, pacienta. Dacă crezi din toată inima, astma nu te va mai deranja. Mergi acasă şi crede că eşti vindecată. 

Vedeţi, asta este. Chiar dacă privesc încolo, viziunea vine indiferent de ceea ce se întâmplă. Amin. Nu puteţi să vedeţi? Este aşa de desăvârşit, cum numai Dumnezeu poate fi aşa de desăvârşit. Crezi şi tu? Astma te poate părăsi şi pe tine, nu-i aşa? Crezi tu? Atunci du-te şi spune-I Domnului Isus că Îl crezi. Într-o zi va trebui să mergi cu bastonul, dacă artrita te va paraliza. Dar aceasta nu se va întâmpla. Tu crezi că nu se va întâmpla, nu-i aşa? Tu crezi că te vei vindeca. Mergi pe drumul tău. Isus Hristos te face sănătos. Suferinţele de inimă îi omoară pe oameni. Dar aceasta nu te va ucide. Crezi tu că Dumnezeu te va vindeca şi te va face sănătos? Mergi, crede din toată inima şi spune: „Eu m-am rugat destul pentru aceasta.“

Vorbeşti engleză? Înţelegi engleza? (Vine un traducător tr. rom.) Asta este bine. Spune te rog mai departe ce îi voi zice. Spune-i: dacă crede, atunci durerea de stomac o va părăsi. Crede ea? Şi durerea ta de spate te va părăsi. Acum poţi să mergi pe drumul tău. Tu eşti vindecată. Cum îţi merge? Crezi tu? Bărbatul cu durerea de spate care stă acolo, m-a privit când am spus asta. Şi el poate fi vindecat; dacă crezi. În ordine.

Doamna care stă direct lângă el, are o durere de ceafă.. Nu este aşa, femeie? Crezi tu că Dumnezeu te va vindeca? Aşează-ţi mâna peste băiatul cel mic, pentru ca şi genunchii lui să fie vindecaţi. Crezi tu? Tu ai avut o boală de femei. Tu nu o mai ai acum. Credinţa ta te-a vindecat şi te-a făcut sănătoasă. Credeţi voi că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci? Atunci vrem să ne aşezăm mâinile unii peste alţii şi să ne rugăm rugăciunea credinţei. Fiecare să se roage rugăciunea credinţei. 

Dumnezeule scump, în timp ce noi suntem învăluiţi în prezenţa Ta, Te vedem cum lucrezi în toată adunarea. Peste tot bolnavii sunt vindecaţi. TU eşti Dumnezeu. Eu mă rog ca Tu să vindeci toată adunarea aceasta. Fie ca suflarea lui Dumnezeu să cadă proaspătă în inimile lor. Lasă-i să recunoască, că timpul se încheie. Noi vom mai fi puţină vreme aici, apoi vom fi la El, pe care Îl iubim. Fie ca prezenţa Lui să le aducă la toţi vindecarea. Noi îl blestemăm pe Satana; noi blestemăm întrega lui lucrare în Numele lui Isus Hristos. Satano, ieşi din oamenii aceştia. Toţi care credeţi acum în Domnul şi acceptaţi vindecarea, ridicaţi-vă şi spuneţi: „Eu mă ridic să primesc vindecarea. Eu cred.“ Indiferent în ce situaţie sunteţi, dacă credeţi cu adevărat, atunci sculaţi-vă, ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Mulţumire Ţie, Doamne Isuse, că m-ai vindecat.“ Dumnezeu să fie cu voi.