Dumnezeu este propriul Său interpret
(Gott ist sein eigener Ausleger)
5. 2. 1964, Bakersfield, California

Rugăciune:

Tatăl nostru ceresc, un cuvânt de la Tine înseamnă mai mult decât pot spune sau face toţi oamenii, pentru că poporul aşteaptă să Te vadă. Noi Îţi mulţumim că în seara aceasta sunt mulţi într-o aşteptare mare şi doresc să se întâmple ceva. Dacă oamenii însetează după ceva şi strigă din adâncul inimii lor, atunci trebuie să existe şi ceea ce poate astâmpăra această sete şi strigare. Din cauza aceasta suntem azi aici, pentru că în inima predicatorilor şi a poporului există dorinţa să ne facem timp în comun, ca să Te rugăm pentru har şi binecuvântare cu credinţa că Tu îi vei vindeca pe bolnavi, îi vei salva pe cei pierduţi, şi-Ţi vei descoperi Cuvântul Tău.

Noi ne rugăm Tată ceresc, ca Tu să ne dăruieşti aceasta în timp ce noi Te aşteptăm seară de seară în smerenie. Dorim ca o revărsare a Duhului Sfânt să vină din nou, iar fiecare să fie orb pentru tot ce se întâmplă în jurul lui, şi să vadă numai ceea ce face Dumnezeu. Un astfel de strigăt să vină din mijlocul poporului care însetează după Dumnezeu, pentru ca o trezire să străbată ţara, iar comunităţile să fie umplute cu oameni, păcătoşii să strige la Dumnezeu pentru milă, iar Duhul Sfânt să-i vindece pe cei bolnavi, şchiopii să umble, iar morţii să fie înviaţi. Permite-ne Doamne aceste lucruri care sunt făgăduite în Cuvântul Tău. Vino în seara aceasta la noi, Doamne Isuse, şi împlineşte făgăduinţa Ta.

Noi credem că Tu eşti acelaşi ieri, azi şi în veci. Noi credem că făgăduinţele Tale nu pot da greş. Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Tău va rămâne în veci. Pregăteşte-ne şi deschide-ne mintea, iar Duhul Sfânt să vină şi să pregătească terenul. Fie ca mintea noastră să fie azi deschisă pentru Duhul şi puterea lui Dumnezeu, pentru ca El să-şi împlinească Cuvântul promis prin noi. Noi ne rugăm pentru aceasta în Numele lui Isus. Amin.

În seara aceasta citim Cuvântul din 2 Pet. 1, 15-21: "Îmi voi da osteneala dar,ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui." Eu mă gândesc cu plăcere la aceşti "martori oculari". Nu sunt basme despre ceea ce mărturisim. ? ?Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: ,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“ Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, pînă se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt."

Domnul să ne dăruiască binecuvântarea Sa pentru citirea Cuvântului Său. În seara aceasta ne ocupăm de tema: "Dumnezeu este propriul Său Interpret." Noi trăim într-un timp de mare încurcătură. Noi trăim într-un timp în care bărbaţii şi femeile abia mai ştiu ce ar trebui să facă. Totul este încurcat. Se pare, ca şi cum ar exista mai multe căi diferite la care ar trebui să privim. Dar toate acestea le face Satana. Dumnezeu nu poate judeca poporul cu dreptate, decât dacă există o unitate de măsură stabilită după care El îi judecă. Biblia spune că El îi va judeca pe toţi oamenii prin Isus Hristos, iar Isus Hristos este Cuvântul: "La început era Cuvântul, Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul."

„Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl“ (Ioan 1, 1+14).

Noi toţi vedem în timpul de azi o desfăşurare a însuşirilor Lui. La început El nici nu a fost numit Dumnezeu. Noi Îl numim „Cel veşnic”. EL nu a fost numit Dumnezeu pentru că cuvântul „Dumnezeu” înseamnă a fi obiect de închinare. La început nu exista nimeni care să I se închine. EL era Cel veşnic, izvorul principal al inteligenţei. Nu exista încă nici un atom, nici lumină, nici o stea, nici luna sau orice altceva. Dar Dumnezeu, pe care-L cunoaştem acum ca Dumnezeu, Marele Duh, care este cel vecinic, nu a avut început şi nici nu va avea sfârşit. EL ERA PREZENT. În El erau diverse însuşiri. În El era însuşirea de a fi Dumnezeu, însuşirea de a fi Tată, însuşirea de a fi Fiu, însuşirea de a fi Răscumpărător, însuşirea de a fi Vindecător. Toate aceste însuşiri au fost în El.

Aceste lucruri care s-au desfăşurat de la început, sunt doar manifestarea însuşirilor Sale. Prin însuşiri eu vreau să spun, manifestarea gândurilor Sale. Un cuvânt este un gând adus la realitate. Toate acestea erau în gândul Lui dinainte. EL a spus: „Să fie…“ şi a fost (Gen. 1, 3). Gîndiţi-vă, noi copiii lui Dumnezeu, eram în gândurile Lui înainte de întemeierea lumii. Voi sunteţi descoperirea planului Său. Înainte de a fi existat lumea, voi eraţi în Hristos. Amin. Voi eraţi de la început în Dumnezeu. De aceea Îi aparţineţi. Întregul plan constă în faptul că Dumnezeu S-a descoperit pe Sine însuşi,- adică El însuşi a luat chip de om pentru ca noi să-L putem vedea.

Nu de mult timp am vorbit într-o adunare, unde un bărbat mi-a spus: „Frate Branham, tu ai o tălmăcire greşită, tu nu explici în mod corect.“ Noi putem merge la metodişti, ei ar spune că baptiştii nu ar tălmăci corect Cuvântul. Baptiştii ar spune că penticostalii nu ar tălmăci corect Cuvântul, penticostalii ar spune că unitarienii nu ar avea dreptate, unitarienii spun că „bisericile lui Dumnezeu” nu ar poseda tălmăcirea adevărată, însă Dumnezeu este propriul Său Interpret. EL nu are nevoie ca cineva să tălmăcească pentru El. EL tălmăceşte singur Cuvântul Său. Cine ar fi în stare să-L interpreteze pe Dumnezeu? Dumnezeu este propriul Său Interpret.

La început Dumnezeu a spus: „Să fie lumină.“ Lumina a fost acolo. Aceasta a fost interpretarea. Dacă Dumnezeu a spus ceva şi asta a fost descoperit, atunci Dumnezeu a fost Cel care a tâlcuit Cuvântul Său, confirmându-l ca adevărat. Vedeţi voi, când El a spus: „Să fie lumină.“ Aceasta a fost mai întâi în gândurile Lui, înainte ca lumina să fi existat. Apoi când El a pronunţat gândul prin Cuvânt, lumina a apărut. Aceasta a fost tălmăcirea. Nimeni nu trebuia s-o tâlcuiască, pentru că Dumnezeu a spus-o şi s-a întâmplat. Atunci când Dumnezeu vorbeşte şi este descoperit, atunci aceasta este tălmăcirea Cuvântului Său. De ce nu o pot vedea oamenii? Dumnezeu a spus asta la început, şi a împărţit Cuvântul Său în fiecare epocă, dar biserica a amestecat totul cu tradiţiile omeneşti. Dumnezeu a trebuit să trimită întodeauna un prooroc, care s-a ridicat în Vechiul sau în Noul Testament. Cuvântul Domnului vine la proorocul Său. Sub ce formă? Prin descoperirea Cuvântului Său. Descoperirea lui Dumnezeu mărturiseşte dacă ceva este adevărat sau greşit. Nimeni nu trebuie să tâlcuiască. Însuşi Cuvântul se explică. Dumnezeu promite ceva şi se împlineşte. La ce ne-ar folosi, dacă am spune altceva despre Cuvânt, dacă Dumnezeu dă o făgăduinţă şi o împlineşte. Cum îndrăzneşte un om păcătos să spună că interpretarea este greşită? Însuşi Dumnezeu forţează propria Sa interpretare prin împlinire. EL nu necesită ca cineva să-L tălmăcească. EL se explică singur prin descoperirea şi împlinirea făgăduinţelor Sale.

Oh, dacă Biserica ar putea să vadă făgăduinţele care au fost repartizate fiecărei epoci! În toate cele şapte epoci ale Bisericii, Dumnezeu a trimis totul şi a descoperit ce a făgăduit. Niciuna nu a fost neîmplinită. Tot ce a spus El, a şi făcut.

Dumnezeu a spus în Isaia 7, 14 că o fecioară va fi însărcinată, aceasta s-a şi întâmplat. Acum, cine poate să tălmăcească aşa ceva? Dar Dumnezeu a interpretat-o singur. Nimic altceva nu se putea spune despre aceasta, pentru că Dumnezeu a spus că aşa va fi şi aşa a fost. Dar biserica era prea oarbă ca să vadă aşa ceva. Ei aveau pentru această proorocie, propriile lor idei. A fost cu totul altfel, decât s-au aşteptat. Petru s-a referit la aceasta, când a spus: „Dumnezeu a descoperit pe Hristos prin Cuvântul Său." EL a spus în Matei 3, 17: "Acesta este Fiul Meu." Credincioşii stăteau acolo şi-L vedeau pe Hristos, descoperirea lui Dumnezeu. EL l-a descoperit pe Hristos întotdeauna prin Cuvântul Său, pentru că Hristos este Cuvântul.

Hristos era în Noe. Credeţi aceasta? Noe a spus: „Va ploua, iar pământul va fi distrus!“ (Gen. 6, 17). Ploaia a venit cu adevărat. Nici aceasta nu necesită vreo explicaţie. Ploaia a căzut fiindcă Dumnezeu era în Noe şi a spus că va ploua. Noe era un prooroc. Dovada constă în faptul că ceea ce spunea se şi întâmpla. Unii oameni umblau şi explicau, spunând: „Acest om nici nu ştie ce vorbeşte.“ Dar Dumnezeu a spus: "Dacă se ridică un prooroc în mijlocul vostru, şi dacă ceea ce spune el se întâmplă, atunci să-l credeţi." Aşa este. Acesta este adevărul. Totul trebuie să fie în conformitate cu Cuvântul. Noe era în conformitate cu Cuvântul atunci când a proorocit că va ploua, fiindcă a şi plouat. Nu era nevoie de tălmăcire. Ceea ce a spus el, s-a întâmplat. Atunci când Isaia a spus că: "O fecioară va fi însărcinată," şi aceasta s-a întâmplat. Aceasta a fost ceva extraordinar. Desigur, evenimentul a avut loc cu câteva sute de ani mai târziu, înainte ca fecioara să fie însărcinată. Pentru că lucrul acesta a fost ceva extraordinar, îngerul Domnului i-a vorbit lui Iosif, care era un bărbat drept şi bun, ca s-o primească pe Maria logodnica sa în casa lui. Priviţi numai cât de greu i-a fost lui Iosif problema aceasta, de a se dezice în timpul acela de logodnă, care era egală în timpul acela cu preacurvie. Desigur i s-ar fi părut lui Iosif la început ca şi cum Maria ar încerca să-l folosească pe el ca un paravan. Maria era doar însărcinată, aşteptând să devină mamă, fără a fi măritată. Ea era doar logodită. După lege, ea urma să fie omorâtă cu pietre.

Iosif, soţul ei, a fost un om foarte drept. El credea în Dumnezeu. Când Maria l-a privit cu ochii ei frumoşi, şi cu privirea ei frumoasă, spunând: „Iosife, îngerul Gavril m-a vizitat şi mi-a spus că voi rămâne însărcinată, deşi eu nu cunosc încă nici un bărbat.“ Iosif trebuia doar să privească în Scriptură, pentru că proorocii spuseseră că aşa ceva va avea loc. Dumnezeu era Acela care tălmăcea propriul Său Cuvânt. Totul era încă foarte deosebit şi extraordinar. Aceeaşi problemă este în fiecare epocă. Cuvântul lui Dumnezeu pare străin oamenilor. Cuvântul nu este ceva normal, ci ceva neobişnuit. Dar Dumnezeu face întotdeauna ceva extraordinar. Prezenţa lui Dumnezeu este întotdeauna împotriva sistemelor acestei lumi, pentru că oamenii fac lucrurile întodeauna aşa cum cred ei că ar fi bine. Dar Dumnezeu vine şi face ceva deosebit.

Cum putea să primească o fecioară această însărcinare? Iosif era un om drept. El s-a îndreptat spre Dumnezeu în această problemă. Apoi Dumnezeu i-a vorbit lui Iosif într-un vis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt" (Mat. 1, 20b). Dumnezeu a umbrit-o.

Aţi observat cum a vorbit Dumnezeu cu Iosif? Lucrul s-a întâmplat printr-un vis. Noi ştim că Dumnezeu vorbeşte prin visuri, şi noi credem aceasta. Dumnezeu întotdeauna a vorbit cu oamenii prin visuri. Eu cred în visuri, dar visurile sunt doar posibilitatea a doua; acestea pot fi corecte sau greşite, numai în cazul că se primeşte o tâlcuire asupra acestuia. Dar Iosif nu avea nevoie de nici o explicaţie, pentru că însuşi Dumnezeu îi vorbise. În acele zile nu exista nici un prooroc în ţară, care ar fi putut da vreo tâlcuire. De fapt ei nu mai avuseseră un prooroc de vreo 400 de ani. Astfel era, că însuşi Dumnezeu a purtat de grijă pentru Fiul Său, şi a vorbit cu Iosif printr-un vis, care nu necesita nici o tălmăcire.

EL i-a spus: "Nu te teme, de a lua pe Maria la tine, pentru că ceea ce ea a primit, este Fiul lui Dumnezeu." Aceasta nu avea nevoie de tălmăcire. Dumnezeu personal tâlcuieşte unui om cu inimă sinceră.

Bărbaţi şi femei, care priviţi spre aceste lucruri tainice, dacă sunteţi sinceri şi dacă veţi crede, Dumnezeu personal vi le explică şi le tălmăceşte. Mai întâi trebuie să aflaţi dacă ceea ce aţi găsit este o făgăduinţă. Dacă Iosif s-ar fi distanţat de tradiţie şi s-ar fi întors la Biblie, el ar fi putut citi că Isaia vorbise despre acest eveniment. Lucrurile în legătură cu naşterea lui Hristos şi ceea ce era în legătură cu acest eveniment, au fost deja vorbite în Scriptură … prin proorocii sfinţi, aşa cum a spus Petru (2 Pet. 1, 20). Nici un om nu are dreptul să dea o tâlcuire proprie. Aici s-a întâmplat ceea ce Dumnezeu vorbise înainte. Aceasta a fost descoperirea lui Dumnezeu pentru acel timp. Dumnezeu vorbise şi aşa s-a şi împlinit.

Atunci când ei nu au înţeles slujba lui Isus, pentru că era aşa de puternică şi de extraordinară, El a spus: "Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine." (Ioan 5, 39). Aici vi se spune cine sunt Eu. Vedeţi voi, Dumnezeu împărţise Cuvântul Său în timp. În acel timp trebuia să vină descoperirea lui Dumnezeu. Emanuel, Dumnezeu cu noi ? "şi Numele Lui va fi minunat, sfetnic, Dumnezeu tare, Părinte al veşniciilor, Domnul păcii" (Isa. 9, 6). Numele Lui va fi Emanuel, Dumnezeu cu noi.

Dumnezeu era în David, Dumnezeu era în Moise. Era întotdeauna Dumnezeu, cel care se descoperea personal la timpul potrivit. Dar acum aproape 2000 de ani s-a împlinit Cuvântul pe care Dumnezeu l-a vorbit, anume că o fecioară va fi însărcinată şi va naşte un Fiu, iar El va fi „Dumnezeu cu noi.” Ei L-au răstignit pe Isus cu motivaţia, că El se dă drept Dumnezeu şi ar desfiinţa sabatul. Dar El era Dumnezeu, Domn peste sabat. EL era Dumnezeu. EL nu era doar un om obişnuit sau un prooroc obişnuit, şi totuşi El era şi un Om obişnuit şi un Prooroc. EL era Dumnezeu ? Prooroc. EL împlinea Cuvântul. Exact ceea ce a spus Dumnezeu că va fi El. EL spunea: "Cine din voi Mă poate acuza de păcat?" (Ioan 8, 46). ?Cercetaţi Scripturile, pentru că în acestea credeţi că aveţi viaţă veşnică, şi acestea mărturisesc despre Mine.“ Dar tradiţiile lor ? ei trăiau în lumina unei alte epoci. Eu am predicat acum câteva zile despre aceasta. O reflecţie se naşte când soarele este reflectat de un alt obiect. Însă această reflecţie este o înşelare. O rază dintr-o altă epocă este o reflecţie falsă. Oamenii tot încearcă să umble în cele întâmplate cu ani în urmă. Lutheranii umblă în continuare în lumina timpului lui Luther. Lumina soarelui în timpul lui Luther era bună. Wesley era bun în timpul lui. Penticostalii erau buni în timpul lor. Dar noi ne urcăm pe o scară. Noi trăim într-o altă epocă. Noi mergem înainte. Noi nu putem privi înapoi. Dacă noi ne ancorăm în unele lucruri, atunci credem că am reuşi. Suntem învăluiţi de tradiţii, care la timpul lor erau bune, dar noi mergem mai departe.

Cercetaţi Scriptura şi vedeţi ce s-a făgăduit pentru timpul acesta. Atunci vom recunoaşte unde ne aflăm; atunci putem vedea unde ne aflăm. Luther a privit în Scriptură şi a văzut epoca Sardes. Voi puteţi vedea exact ceea ce a fost făgăduit; care călăreţ apăruse şi sub ce formă a fost întâmpinat. A fost viclenia omului. Observaţi acelaşi lucru pentru Wesley, pînă când veţi veni în epoca penticostală şi în tot acest timp. Observaţi cum s-a întâmplat. Priviţi în Scriptură, şi constataţi unde ne aflăm. Acesta este motivul pentru care Isus a spus: "Cercetaţi Scriptura" ? ca să vedem unde ne aflăm. Eu cred că noi stăm înaintea venirii Fiului lui Dumnezeu. Eu cred că noi suntem în epoca, da, în ceasul în care El poate apare în orice moment. Eu cred că Scriptura arată clar acest fapt, că noi trăim în ultimele ceasuri ale istoriei mondiale. Eu pot vedea cum se desfăşoară lucrurile. Eu pot vedea cum vor fi conduse comunităţile în conciliul mondial ecumenic, în semnul fiarei. Eu pot vedea Împărăţia Romană şi ceea ce face aceasta, la fel ce va face restul lumii. Eu văd cum ei se adună şi sting lumina Evangheliei. Fiecare om trebuie să vină la ei şi va lucra după legea lor, dacă nu, nu va mai putea exista.

Noi am ajuns în timpul sfârşitului. Nu ne mai rămâne nimic, decât să ne ţinem de Dumnezeu şi să credem în Cuvântul Lui, pentru că Cuvântul are dreptate întotdeauna. Epoca Laodicea a fost singura din toate, în care Hristos a fost dat afară de propria Sa Biserică. În epoca aceasta, El este afară şi bate la uşă (Apoc. 3, 20). Conciliul ecumenic Îl va da afară. Biblia spune în Evrei 4, 12: "Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii." Ei ar fi trebuit să ştie cine era El. Observaţi, ce a spus Isus în timpul acela şi ce făcea.

Într-o zi, la începutul slujbei Sale, un om cu numele Simon Petru, a venit la El. Când Petru l-a privit, Isus i-a spus: "Tu eşti Petru, fiul lui Iona" (Ioan 1, 42). El ştia că Moise a spus: "Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el!"

Aici era un bărbat care nu-l văzuse niciodată în viaţa Lui pe Simon Petru, totuşi El zicea: „Numele tău este Simon - tu eşti fiul lui Iona.“ Ei nu au mai avut un prooroc de sute de ani, însă aici era acum un Om, care i-a spus cine este el. Nu este de mirare că el a primit-o.

În timpul acela s-a dus Filip şi l-a găsit pe Natanael sub un pom, şi l-a adus la Isus. Isus a spus: „Iată aici un Israelit, în care nu este nici un vicleşug.“ Natanael l-a întrebat: „De unde mă cunoşti Tu?“ Isus i-a răspuns: „Înainte să te cheme Filip, când erai încă sub smochin, Eu te-am văzut.“ Natanael a strigat: "Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!"

El ştia ce înseamnă aceasta. Nu era nevoie de vreo tălmăcire. Iehova a spus-o.

Acolo stăteau şi oameni care nu credeau. Ei spuneau: „Acest bărbat este Belzebub, El se foloseşte de vreun truc, El e un vrăjitor, etc.“ Isus i-a privit şi a spus: "Dacă veţi spune aşa ceva împotriva Fiului Omului, vi se iartă, dar după ce va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucrări, iar voi veţi vorbi împotriva Lui, atunci nu vi se va ierta nici în lumea aceasta, nici în lumea viitoare" (Mat. 12, 27-32). EL a proorocit despre timpul nostru, în care noi trebuia să vedem din nou, pentru că El este acelaşi ieri, azi şi în veci. Gîndiţi-vă, Hristos era în Moise. Isus Hristos era în David, când el s-a dus pe munte ca împărat respins, care plîngea asupra Ierusalimului. Nu era nimeni altul decât Hristos în el. Aproximativ 800 de ani mai târziu, Fiul lui David a privit de pe muntele măslinilor, plîngând asupra Ierusalimului (Luca 19, 41). Când Iosif era în închisoare, Isus era în el. Atunci când a fost vândut pentru 30 de arginţi, Isus era în el. Când s-a aşezat la dreapta lui faraon, iar trâmbiţa a răsunat înaintea lui la părăsirea palatului, trebuia să se aplece fiecare genunchi; acolo din nou era Isus în Iosif. Nimeni nu putea veni la faraon decât prin Iosif, şi nimeni nu poate veni la Dumnezeu decât prin Isus.

Isus era Cuvântul proorocit care se împlinise în fapt, şi care a fost arătat în tablouri în Vechiul Testament. Isus era aici pe pământ şi făcea lucruri despre care proorocii vorbiseră deja. În aceasta ei au recunoscut că El este descoperirea lui Dumnezeu conform Cuvântului Său. Nu era nevoie de vreo tălmăcire. Când Natanael a văzut aceasta, el a căzut jos şi a spus: "Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel." El ştia că niciun om nu putea să facă astfel de lucruri.

Acelaşi lucru a spus şi Nicodim, care a venit noaptea la Isus, vorbind în numele fariseilor. Dar ei erau aşa de legaţi de Conciliul ecumenic, încât ei nu puteau să accepte altceva. El a scos în evidenţă ceea ce credeau ei, când spuneau: „Rabi noi ştim …“ Noi, consiliul bisericesc … "Noi ştim că Tu eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, pentru că nimeni nu poate face minuni pe care le faci Tu, decât dacă Dumnezeu este cu el" (Ioan 3, 2). Ei au admis şi ştiau, dar ei erau legaţi de hotărârea consiliului, încât nu au putut primi Cuvântul. Dumnezeu a cutremurat lumea în ultimii ani prin botezul cu Duhul Sfânt, dar mai există mulţi bărbaţi şi femei care nu au făcut această experienţă, pentru că ei sunt reţinuţi în acelaşi fel. În ce constă problema? Ei trăiesc în reflecţia unui alt timp. Fiecare vrea să fie un baptist, metodist sau altceva. Vedeţi, asta este o reflecţie dintr-un timp trecut.

Atunci când a venit Isus, oamenii trăiau ca şi cum ar fi încă vremea lui Moise. Ei spuneau: "Noi suntem ucenicii lui Moise" (Ioan 9, 28). Isus le-a spus: "Dacă l-aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine" (Ioan 5, 46). Dacă l-aţi fi recunoscut cu adevărat pe Luther, atunci aţi recunoaşte şi timpul acesta. Dacă l-aţi fi recunoscut pe Wesley, aţi recunoaşte şi timpul acesta, pentru că Isus Hristos a descris această epocă. Cuvântul care se împlineşte acum, trebuie să se împlinească în această epocă şi nu este nevoie de nimeni ca s-o tălmăcească. Însuşi Dumnezeu tălmăceşte Cuvântul Său. Dumnezeu este Singurul care poate s-o facă. Dacă făgăduinţele lui Dumnezeu sunt confirmate aşa cum a spus El, înseamnă că aceasta este tălmăcirea. Isus a spus în Ioan 14, 12: "Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu." A spus El aceasta? Atunci nu este nevoie de tălmăcire, pentru că, dacă cineva face aceste lucrări, este numai Dumnezeu.

La fel, El a spus: "Aşa cum a fost în zilele lui Lot, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului," (Luca 17, 28-30). Ioan la fel a vorbit despre timpul acesta, şi nu este nevoie de tălmăcire. Ei au spus deja ce însemnătate au cele spuse; acestea înseamnă exact ceea ce au spus ei. Timpul lui Lot era asemănător cu timpul venirii Fiului Omului. Ce s-a întâmplat în timpul lui Lot? Noi vrem să privim înapoi şi să vedem ce au făcut ei. Existau trei clase de oameni în timpul lui Lot: credincioşi adevăraţi, credincioşi prefăcuţi şi necredincioşi. Acelaşi lucru îl găsim în fiecare timp. Locuitorii Sodomei erau necredincioşi. Lot era un semicredincios, iar Avraam era un credincios adevărat. El era unul căruia i se confirmase legământul. El îl aştepta pe fiul făgăduit. El era acela care aştepta evenimentul. Amin. Eu nu spun "Amin"-ul pentru mine. "Amin" înseamnă, aşa să fie.

Avraam nu era în Sodoma. El era afară din Sodoma. El este tipul înspre Biserica spirituală de azi, însă Lot în Sodoma este tipul înspre biserica denominaţională de azi. Observaţi, Biblia spune că păcatele oamenilor chinuiau zilnic sufletul lui Lot. De ce nu a avut el curaj suficient, să se ridice şi să protesteze. Există atâţia oameni buni, care şed azi în biserică şi văd că femeile poartă îmbrăcămintea bărbaţilor, iar bărbaţii fac alte lucruri rele. Membrii lor joacă duminica golf şi alte partide, se duc la înot în loc să meargă la adunare. Miercuri seara ei rămân acasă în faţa televizorului, în loc să meargă la ora de rugăciune. Cei drepţi simt că ei ar trebui să intervină cu ceva, dar se tem că vor fi daţi afară. Ce se întâmplă? Este din nou un tip Lot. Bărbaţii privesc afară pe geam, văzînd toate aceste lucruri, totuşi ei se tem să numiească păcatul păcat. Avraam însă nu era în mijlocul lor. El este un tip înspre Biserica spirituală. Observaţi ce se întâmplă! Era sfârşitul timpului, înainte ca focul să cadă peste lumea păgână. Prin aceasta se preumbreşte faptul că focul va cădea în timpul acesta peste lumea păgână, când împărăţiile lor vor fi distruse, rupte şi arse. Elementele se vor topi în foc, spune Domnul. Ele se vor topi în foc (2 Pet. 3, 12). Deja atunci a fost arătată preumbrirea. Acum vrem să încercăm să prezentăm tabloul. Mai întâi îl vedem pe Avraam care era afară, adică nu în Sodoma, apoi Lot, care era în Sodoma.

Apoi a venit ziua în care s-a petrecut ceva deosebit. Era pe la ora prânzului, când Avraam i-a văzut pe cei trei bărbaţi venind înspre el. Ei arătau ca nişte bărbaţi obişnuiţi care circulau pe stradă. Avraam şedea la umbră şi se odihnea. Poate în dimineaţa aceea el a văzut de animale, şi abia se întorsese. Era pe la ora prânzului. Oamenii aceştia erau însă deosebiţi. Avraam a observat asta. Întotdeauna când Dumnezeu face ceva, se întâmplă ceva deosebit când Domnul se face de cunoscut, venind în mijlocul poporului Său. Atunci noi observăm aceasta. Ei ştiu, ceva le spune asta, pentru că aici este confirmarea.

Avraam a fugit înaintea lor în întâmpinare şi a spus: "O Doamne, dacă am găsit har înaintea Ta, atunci nu trece pe lîngă robul Tău. Să fie adusă puţină apă ca să vi se spele picioarele, apoi să vă odihniţi sub stejar, iar eu vreau să vă pregătesc ceva de prânz, ca să vă întăriţi. Apoi puteţi să călătoriţi mai departe" (Gen. 18, 3-5). Astfel ei au intrat la el. Avraam a fugit la turmă, a luat un viţel şi l-a tăiat, iar slujitorii lui l-au pregătit. El a rugat-o pe Sara să pregătească repede masa şi să facă nişte turte. El a adus aceste mâncăruri şi i-a servit. În timpul mesei, el a văzut că unul din ei se uită în mod deosebit spre Sodoma. Voi ştiţi, Biblia spune că doi din ei s-au dus apoi în Sodoma. DOI S-AU DUS ÎN SODOMA. Vă rog să observaţi asta. Eu mă refer la aceasta, la ceea ce a spus Isus. Doi din ei au mers în Sodoma, pentru a-l scoate pe Lot afară, şi pe oricare mai era să iasă de acolo. Cei doi care s-au dus în Sodoma predicau acelaşi lucru. Dar Unul din ei a rămas la Avraam. Observaţi semnul pe care L-a făcut. Şi în Sodoma au primit un semn. Ei au fost loviţi cu orbire. Predicarea Evangheliei îi orbeşte pe cei necredincioşi. Observaţi numai semnul care i-a fost dat lui Avraam.

Aţi observat voi asta, sau vreun istoric - cercetaţi Scriptura şi istoria. În nici un timp din istoria bisericii nu a fost vreodată vreun om al cărui nume s-a încheiat în acelaşi fel ca al lui Abraham, adică „H-A-M“, care să fie trimis comunităţilor creştine din lume. Dar azi au pe unul: G-R-A-H-A-M. Aşa este. Ca slujitor al lui Dumnezeu printre denominaţiuni, politicieni, etc., el lucrează tare printre ei. Dumnezeu face o lucrare minunată prin Billy Graham. În vremea când ei au vrut ca Billy Graham să candideze pentru funcţia de preşedinte, el a refuzat foarte simplu. Dumnezeu să-l binecuvânteze pentru aceasta. El nu putea concura cu producătorii de whisky. Ei ar fi cheltuit milioane de dolari, împreună cu producătorii de ţigări, numai ca să-l elimine. Dar el este ca un mesager al lui Dumnezeu, predicând celor din Sodoma. Vă aduceţi aminte, că acolo era Unul care a rămas cu Avraam; un alt bărbat, nu cei doi care s-au dus în Sodoma, ca evangheliştii moderni, pentru a predica.

Acela care a rămas cu Avraam i-a dat un semn. Observaţi însă, numele lui era „Avram“, iar numele soţiei lui era „Sarai". Dar aproximativ o zi sau două mai înainte, îl vizitase Dumnezeu şi i-a zis: "Tu nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi ,Avraam" (Gen. 17, 5). Vedeţi "Graham" are şase litere, deşi amândouă se sfârşesc cu "H-A-M". În această stare spirituală este biserica astăzi. Observaţi, El a întrebat: "Avraame, unde este soţia ta?" EL i-a zis întotdeauna "Avraam" nu "Avram" şi la fel "Sara" nu "Sarai". Avraam a răspuns: "Ea este înăuntru în cort" (Gen. 18, 9). EL i-a spus mai departe: "EU voi veni la tine." Observaţi, pronumele personal la această făgăduinţă. Acesta era Dumnezeu. Sara a râs într-un fel, râs pe care îl înţelegem cu toţii: ea a râs în sinea ei, şi s-a gândit: "Acum după ce m-am uscat, iar soţul meu este un moşneag, să mă mai gândesc la dragoste, nu, asta nu merge." Iar bărbatul, care era Dumnezeu în trup omenesc vizibil, a spus: "De ce a râs Sara, şi s-a îndoit de aceasta?" Ea se afla în spatele Lui în cort.

Vă rog să observaţi dacă aici nu era aceeaşi slujbă pe care a avut-o Isus Hristos. EL privea peste mulţime şi cunoştea gândurile lor. EL a spus lui Petru cine este el şi care este numele tatălui său, iar lui Natanael El i-a spus de unde venea (Ioan 1, 47+48). Şi la fel la femeia de la fântână, când El i-a zis: „Dă-mi să beau.“ (Ioan 4, 6-39). Ea a zis: „Cum zici tu, care eşti iudeu, dă-mi să beau. Eu sunt doar o samariteancă.“ Iudeii şi samaritenii nu aveau nici o legătură între ei. Apoi Isus a zis: "Dacă ai şti cine este Cel ce vorbeşte cu tine, atunci te-ai ruga de El, ca să-ţi dea de băut." Discuţia a mers mai departe, apoi El i-a zis: "Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău!" Ea a răspuns: "Nu am bărbat." EL a zis: "Tu ai vorbit drept, tu nu ai soţ. Pentru că ai avut cinci bărbaţi." Femeia a răspuns: "Doamne, eu văd că Tu eşti un prooroc." Priviţi însă la deosebirea dintre această femeie şi preoţii acelui timp şi sfatul înalţilor demnitori. Ei trăiau încă în reflectarea unei alte epoci. Ei ziceau: "Omul acesta este de la diavol." Ei trebuiau doar să răspundă în faţa comunităţii lor, doar aceştia aşteptau un răspuns. Dar ce a răspuns această femeie săracă, în inima căreia se afla sămânţa aleasă dinainte. Ea era obosită de toate lucrurile pe care le văzuse. În deznădejdea ei, ea s-a dus pe stradă, şi a ajuns o stricată. Dar ea, când L-a auzit şi L-a văzut, a spus: "Doamne, eu recunosc că Tu eşti un prooroc." Ea a fost învăţată, când va veni Mesia, El va face aceste lucruri.

Da, sămânţa se afla acolo şi a venit la viaţă. De ce? Nu era necesară nici o tălmăcire. Isus i-a zis: "EU sunt, Cel ce vorbeşte cu tine." Aceasta cu adevărat nu avea nevoie de tălmăcire. EL făcuse minunea, iar mărturia a fost dată, că El este Mesia. Asta corespundea exact cu ceea ce Dumnezeu făgăduise. "Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un prooroc ca mine," a spus Moise. Deci, ce era aici? Era confirmarea Scripturii.

Ea a fugit în oraş şi a spus: „Veniţi să vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut. Nu este acesta Mesia?“ Observaţi, în bărbatul cu spatele către cort era Hristos. Pentru că este scris: "Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri, care pătrunde şi desparte sufletul şi duhul, încheietura şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii" (Evrei 14, 12).

De fiecare dată când se ridica un prooroc, acesta venea cu Cuvântul, pentru că el purta Cuvântul pentru timpul respectiv. Un prooroc deosebea gândurile care erau în inima lor. Isus Hristos făcea acest lucru, pentru că El era plinătatea Cuvântului. Dar El spunea: "Cum a fost în zilele Sodomei, tot aşa va fi la venirea Fiului Omului." Duhul lui Dumnezeu urma să vină din nou pe pământ, locuind în oameni ? Dumnezeu descoperit în ei. Amin. Vedeţi aceasta? Urmează să se întâmple aceleaşi lucruri, anume ceea ce Dumnezeu a făcut atunci, când El s-a arătat lui Avraam în trup.

Gîndiţi-vă, că ei l-au aşteptat pe fiul făgăduit; iar imediat după ce le-a fost dat acest semn, a venit fiul promis. Acesta a fost ultimul semn pe care l-a văzut grupul lui Avraam, înainte de sosirea fiului promis. Aţi observat asta? Biserica a ajuns, spiritual, în acest ceas.

Cineva a întrebat: „Frate Branham, ai spus tu că a fost Dumnezeu?“ Biblia spune că a fost Dumnezeu. Nu e necesară nici o tâlcuire. Este Elohim. Aşa L-a cunoscut Avraam. Oricare cititor al Bibliei ştie că Elohim înseamnă: „Cel ce există prin Sine.“ EL era Cel dintâi, şi Cel de pe urmă, Ìnceputul şi Sfârşitul. EL era Elohim, descoperit într-un trup omenesc, care purta haine omeneşti şi mânca hrană omenească. Amin. Un semn că Dumnezeu va apare din nou în zilele de pe urmă în mijlocul poporului Său, descoperindu-Se într-un trup omenesc. Isus a spus: "Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi," şi "Cum a fost în zilele Sodomei," aşa va fi când Fiul omului se descoperă. Nici asta nu necesită nici o tâlcuire. Este necesară doar descoperirea, altceva nu este necesar. Credeţi asta? Atunci vrem să ne aplecăm capetele.

„Tatăl nostru ceresc, noi venim la Tine cu făgăduinţa Ta, pentru că Tu ai vorbit aceste lucruri, Tu le-ai făgăduit. Nimeni nu poate readuce Cuvântul Tău la viaţă, decât Tu singur. TU ai făgăduit acest lucru. TU ai spus: "Să fie lumină," şi s-a făcut lumină. Nimeni nu trebuia să tălmăcească asta. Lumina se arătase. Prin proorocul Isaia s-a spus că o fecioară va fi însărcinată, şi ea a primit-o. Această lucrare s-a întâmplat întocmai. Nu era necesară nici o tălmăcire. TU ai spus, când El va veni, se va naşte în Betleem (Mica 5, 2). "Şi tu, Betleeme-Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel ?" TU ai prezis aceste lucruri dinainte, pe care Le vei face, chiar şi ceea ce va striga El pe cruce, şi în ce mod va fi condamnat, iar mâinile şi picioarele vor fi străpunse: "Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi." (Isaia 53, 5). Noi ne aducem aminte ce zicea David: "TU nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţii, iar Sfântul Tău nu va vedea putrezirea." În ziua a treia, înainte de a se împlini 72 de ore şi putrezirea să înceapă, El a fost înviat în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fariseii spuneau: "Trupul Lui ar fi fost furat." Iudeii cred şi astăzi acest lucru.

Însă noi credem Cuvântul Tău, Doamne, pentru că a fost descoperit. Isus Hristos a înviat şi a spus: "Vedeţi, Eu sunt cu voi în toate zilele, pînă la sfârşitul veacului." Noi credem că Tu eşti în seara aceasta aici. Noi credem că Tu, Doamne Isuse eşti azi tot acelaşi, care ai fost şi în trecut. Tu priveşti după ochi, mâini, picioare, guri, suflete şi trupuri, pe care le poţi folosi pentru a Te descoperi pe Tine însuţi.

O Doamne, sfinţeşte-ne în seara aceasta, pentru ca să-L vedem pe Isus Hristos trăind viu printre noi. Dorim ca El să vină. Noi avem dorinţa ca şi grecii din timpul acela, când ei au venit şi au spus: "Noi am dori să vedem pe Isus." Şi ei L-au văzut. O, cât de copleşitor a fost evenimentul pentru ei, când L-au văzut. Doamne, Tu eşti azi acelaşi. TU ai promis, că atunci când flămânzim, Tu ne vei hrăni. Dacă noi dorim după aceasta, Te vom vedea. TU ai spus: "După puţin timp, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi pînă la sfârşitul lumii." Noi ştim că Tu eşti acelaşi ieri, azi şi în veci. Cuvântul Tău a fost vorbit, şi a fost scris. Acum lasă ca totul să se întâmple spre slava lui Dumnezeu, ca să fie arătat, că El se ţine de Cuvântul Său. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Amin!