Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,
Vă vorbesc din centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Întotdeauna este un privilegiu să împărtăşesc cu voi ceea ce lucrează Dumnezeu pe întregul pământ.
Noi am avut adunări extraordinare, o putem spune înaintea lui Dumnezeu - s-au strâns oameni de pretutindeni din Europa, iar când 750 - 800 se adună într-un loc ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, unii dintre ei venind de la distanţe de peste o mie de kilometri, alţii cu avionul, este pur şi simplu ceva foarte deosebit. Oamenii realizează că vremea venirii Domnului este foarte, foarte aproape. Noi am împărtăşit un număr de versete biblice, mai ales din Matei 24 , unde ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru: „ Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? ” Ei au dorit s-o ştie, dar noi trăim acum şi, desigur, prin harul lui Dumnezeu avem răspunsul la întrebarea lor de atunci. Şi avem nevoie de răspuns astăzi, pentru că în timpul nostru toate aceste profeţii biblice devin realitate.
Numai în timpul nostru se împlineşte Matei 24.14, „ Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul ”. Apoi privim către toate cutremurele, în Haiti, la Port-au-Prince, în Chile, privim în diferite zone unde au avut loc cutremure în ultimii câţiva ani şi luni şi atunci recunoaştem că vremea sfârşitului ajunge la final; mulţi aşteaptă cutremurul de pe coasta de vest a SUA, când falia San Andreas se va rupe şi toată bucata aceea de uscat se va scufunda în ocean. Noi nu ştim ce urmează să se întâmple, dar ştim că nu suntem doar la începutul vremii sfârşitului, ci suntem aproape de sfârşitul vremii sfârşitului.
Apoi am împărtăşit cu adunarea ceea ce a lucrat Dumnezeu în ultima mea călătorie în Pakistan - ceva foarte remarcabil, am şi câteva fotografii pe care am dori să le trimitem tuturor celor ale căror adrese de e-mail le avem, ca voi să ştiţi ce lucrează Dumnezeu chiar şi într-o ţară islamică. Prieteni, promisiunea dată de Domnul Dumnezeu lui Avraam în Geneza 12 v.3, este confirmată în Galateni 3, şi anume că toate neamurile vor fi binecuvântate şi sunt binecuvântate prin Isus Hristos Domnul nostru: Dumnezeu Îşi cheamă poporul Său din fiecare naţiune de sub cer.
Şi cum ştiţi, eu cred că fratele Branham a fost un proroc făgăduit, eu cred ce i s-a spus în 11 iunie 1933: „ Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, mesajul dat ţie va fi premergătorul celei de-a doua veniri a lui Hristos ”. Sper că înţelegeţi poziţia mea în mesajul acestui ceas - eu trebuie să verific totul cu Scriptura. Cuvântul lui Dumnezeu este absolutul în veci - ajungem apoi la ceea ce a promis Dumnezeu în Maleahi 4 şi anume că El va trimite un proroc înaintea zilei celei mari şi înfricoşate, lucru confirmat în Matei 17.11 şi în Marcu 9.12, astfel înţelegem că evanghelia deplină, fiecare învăţătură, tot ceea ce trebuie să cunoaştem a fost descoperit prin slujba profetică. Fiecare evanghelist, fiecare predicator, fiecare învăţător de pe pământ poate să ia ceea ce a spus fratele Branham şi să găsească confirmarea în Scripturi. Aşezare din nou înseamnă că toate lucrurile trebuie readuse la început. Nu e suficient să discutaţi despre cele 5 slujbe şi să procedaţi apoi după propriile metode, nu, acum a sosit vremea să recunoaştem slujbele care trebuie să iasă la iveală în aşezarea din nou a bisericii nou testamentare. Şi, desigur, eu trebuie să fiu credincios chemării mele. Domnul îmi este martor, de la plecarea acasă a fratelui Branham, am fost privilegiat să duc până la capătul pământului mesajul dat lui, descoperit lui. Personal am fost în peste 150 de ţări. Iar acum, în luna februarie a acestui an, am avut cele mai mari adunări din Pakistan, peste patru mii de oameni au ascultat mesajul ceasului în nouă adunări din şase oraşe diferite - o dată am fost lângă graniţa cu India, apoi lângă graniţa cu Iranul, apoi foarte aproape de graniţa cu Afganistanul. Pretutindeni au fost controale ale Poliţiei, a fost o situaţie pe care n-am mai întâlnit-o, dar, în acelaşi timp, s-au strâns oameni ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Şi de fiecare dată când am întrebat dacă ei cred mesajul, dacă ei cunosc Cuvântul promis pentru acest timp, dacă au fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos, mâinile lor s-au ridicat şi a urmat „ Amin ” -ul. Deci de 38 de ani am împărtăşit Cuvântul lui Dumnezeu în multe ţări, inclusiv în Pakistan şi privesc la aceşti ani de slujbă roditoare spre cinstea lui Dumnezeu.
Şi daţi-mi voie să împărtăşesc cu voi şi acest lucru: dacă ascultăm învăţăturile şi predicile fratelui Branham, ce n-a spus el? El a inclus totul, pentru bărbaţi, pentru femei, pentru fraţi, pentru surori, a inclus fiecare învăţătură, fiecare verset profetic, tot ce a ţinut de adevărata evanghelizare. El a predicat evanghelia deplină, a împărtăşit cu noi întreg planul lui Dumnezeu.
Nu înţeleg de ce trebuie ca unii fraţi să se ridice cu propriile lor descoperiri şi răstălmăciri, şi să provoace întruna dezbinări. Dacă mergeţi în diferite ţări şi oraşe găsiţi poate patru, poate până la nouă grupări diferite care cred în slujba fratelui Branham. Aceasta este o înşelăciune, oamenii nu au înţeles mesajul, poate că ei l-au cunoscut pe fratele Branham, dar nu-L cunosc pe Domnul. De aceea, iubiţilor, trebuie s-o spun: nu ajunge să vorbeşti despre un proroc, nu ajunge să-l cunoşti pe proroc şi slujba sa infailibilă, trebuie să-L cunoşti pe Domnul, trebuie să fii plin de Duhul Sfânt, aceeaşi ungere care a fost peste proroc trebuie să fie şi peste tine ca să înţelegi corect lucrurile. Eu cred că este aproape vremea când fiecare slujitor autentic al lui Dumnezeu se va întoarce la Scriptură şi atunci toţi vom crede şi vom predica şi vom învăţa aceleaşi lucruri şi astfel unitatea în trupul lui Hristos va fi instaurată.
Dumnezeu să aibă calea Sa cu noi toţi, începând cu fraţii slujitori şi apoi cu toţi credincioşii din fiecare loc. Pot să spun că Domnul Dumnezeu lucrează şi noi am intrat în ultima fază înaintea revenirii lui Hristos. Şi Domnul nostru a spus: „ Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie ” . Noi trebuie să ne uităm în sus şi să ne pregătim ca mireasă să-L întâlnim pe Mire. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi şi să fie cu voi toţi în Numele sfânt al lui Isus. Amin.