[…] Laudă şi mulţumiri Domnului, Dumnezeului nostru, pentru harul şi credincioşia Lui; în mod deosebit, pentru prezenţa Lui. Dacă Dumnezeu nu este prezent, atunci la ce ar folosi o adunare? Noi L-am invitat; El a făgăduit, şi este prezent. El îşi va confirma Cuvântul, va vorbi cu noi şi cu toţi cei care sunt uniţi cu noi, astăzi, de pe tot pământul – care ascultă şi care văd împreună cu noi. Ne gândim într-un mod deosebit la prietenii noştri din Chile şi, normal, din toată lumea. Fraţii au sunat din Nairobi, din Johannesburg, din Capetown, din Africa Centrală, şi fratele Walström, fratele Graff, toţi fraţii vă salută din inimă, într-un mod deosebit şi fratele Jilson transmite salutări. Lui nu îi merge chiar atât de bine; el este legat cu noi şi noi îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru aceasta. Apoi, am primit o mărturie foarte bună: acum aproximativ 1 oră, un tânăr din Italia, probabil în vârstă de 12 ani… unde este? El a fost vindecat de cancer. Unde este băiatul? Acolo este. Fratele nostru Daniel, din apropierea oraşului Milano. Şi tatăl şi fiul au venit în birou, şi au relatat: doctorii nu au mai găsit nicio urmă de cancer. Îi suntem pur şi simplu mulţumitori lui Dumnezeu. Chiar dacă nu sunt minuni în masă, noi suntem deja mulţumitori pentru minunile care au loc cu anumite persoane, în care Dumnezeu Îşi poate confirma Cuvântul Său.

Cum s-a amintit deja, toţi trimit salutări, şi noi de asemenea îi salutăm pe toţi… din nordul îndepărtat, în Finlanda, până în sud, pur şi simplu în toată Europa şi în toată lumea – Domnul Dumnezeul nostru să ne binecuvânteze, să fie cu noi, să folosească această zi şi pe cea de mâine, ca să vorbească cu noi, să ne descopere şi mai mult Cuvântul Său, şi să ne facă de cunoscut voia Lui.

Am multe de relatat din ultima mea călătorie misionară. O voi face pe scurt. Mai ales în Filipine, am călătorit în interiorul ţării peste 3000 de kilometri. La întoarcere am zburat pe diferitele insule, şi am vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Şi oamenii s-au strâns de aproape şi de departe… au fost prezenţi şi fraţi slujitori, într-un număr mare. Suntem pur şi simplu mulţumitori… Cu ocazia asta aş dori să-i mulţumesc din inimă şi fratelui nostru Leonard Lifessé din Bruxelles. El a ajutat ca adunările unde eu nu am mai fost înainte să aibă loc într-o anumită rânduială. Domnul este pur şi simplu credincios… El ştie unde locuiesc ai Săi, şi ştie că ei trebuie să fie chemaţi afară. Suntem mulţumitori pentru tot.

S-ar putea relata multe lucruri despre uşi pe care le-a deschis Dumnezeu şi în alte ţări. Suntem pur şi simplu mulţumitori şi din nou mulţumitori pentru toate uşile deschise, pentru inimile deschise, şi pentru ocazia şi harul pe care le avem, de a purta Cuvântul Său minunat.

Cu privire la lucrurile de afară, vedem cum înaintează vremea sfârşitului. Am aici ştirile despre noua biblie… Şi este pur şi simplu o catastrofă. Titlul de pe prima pagină spune: „Biblia în limbaj politic corect”. Ceea ce este redat aici, este o batjocură. Mat. 28.19 nu mai spune ca în Bibliile noastre, după cum ne este  cunoscut tuturor, ci acolo este scris numai: „Scufundaţi-i în Numele lui Dumnezeu, Tată şi Mamă pentru toţi, al Fiului şi al puterii Duhului Sfânt”. Aşa este scris în noua biblie – limbajul “corect” pentru toţi; dar nu mai este limbajul lui Dumnezeu! Este pur şi simplu îngrozitor să trebuiască să vezi cum batjocoritorii nu se opresc nici măcar înaintea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, ci se poartă cum doresc ei cu Cuvântul. Cum am spus deja, acolo nu mai scrie „botezaţi-i”, ci „scufundaţi-i”. Botezul înseamnă însă legământul unui cuget bun cu Dumnezeu, şi cine citeşte cu atenţie Rom. 6 va constata ce înseamnă botezul înaintea lui Dumnezeu: să fim îngropaţi cu Hristos, în moartea Lui. Iar prin ridicarea din apă arătăm că am înviat împreună cu El, la o viaţă nouă.

În Exod 20.2 nu mai este scris „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău” - aici stă scris doar „Eu sunt aici, sunt dumnezeirea ta.” În 2 Cor. 3.17 nu mai este scris „Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.” - aici stă scris „Cel veşnic este puterea Duhului, şi unde este puterea Duhului Celui Veşnic, acolo este libertatea”. Şi aşa se continuă… În Mat. 6.9 nu mai este scris „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău” ci în noua biblie stă scris: „Tu Dumnezeule, ne eşti Tată şi Mamă în cer”. Da… Ce să mai spui la toate astea? În porunci nu mai este scris „Să nu preacurveşti”, acolo este scris „să nu deranjezi relaţia altuia”. Şi merge mai departe şi mai departe... Ce să spunem la aceasta? Nu mai este scris „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, ci acolo este scris „să o iubeşti pe cea de lângă tine ca pe tine însuţi”. Pur şi simplu au făcut ce-au vrut cu Cuvântul lui Dumnezeu. În general, o traducere a Bibliei are cam peste opt mii de cuvinte. Traducerea aceasta are peste zece mii de cuvinte. S-a făcut din ea o carte de povestiri. Pentru noi este de neînţeles. Dumnezeu încă priveşte, dar va veni şi răfuiala. Răfuiala va veni. Cu toţii putem fi siguri de asta.

Cum am spus deja, noi suntem mâhniţi. Desigur că cei mai mulţi oameni o susţin. Dar se pune marea întrebare: nu a devenit toată creştinătatea o religie, o formă, fără ca oamenii să fi primit o legătură cu Dumnezeu? Şi, de fapt, despre asta este vorba. Este vorba despre faptul că Dumnezeu S-a arătat personal omenirii, în Isus Hristos; că Dumnezeu ne-a împăcat cu Sine, în Isus Hristos, ne-a iertat, ne-a dăruit viaţă veşnică prin har. Despre aceasta este vorba, nu despre o religie.

Fraţi şi surori, mă mişcă aşa de mult… Am putea spune multe lucruri referitoare la direcţia pe care o iau lucrurile fie din punct de vedere politic, economic, sau religios. Totul vorbeşte foarte tare şi foarte clar, că revenirea Domnului nostru s-a apropiat într-adevăr foarte, foarte mult. Iar adunările pe care ni le dă Dumnezeu, să ne slujească cu adevărat pentru a veni mai aproape de Domnul – cum a citit fratele Müller, că adunările slujesc ca Domnul nostru să ne dăruiască o baie de apă în Cuvânt, să ne poată curăţi şi sfinţi ca noi să ne putem înfăţişa înaintea feţei Lui prin har, fără pată şi fără zbârcitură.

În legătură cu această nouă traducere a Bibliei, comentatorii s-au ocupat într-un mod îngrozitor chiar şi de relatarea despre creaţie; s-a spus pur şi simplu: cine crede într-o creaţie în şapte zile este un prost. Evoluţia, Darwin, ar trebui să aibă ultimul cuvânt. Foarte trist. Acum 147 de ani, Darwin a prezentat teoria lui, în anul 1859. Evoluţie… celula primară. El ar fi trebuit să spună cel puţin şi Cine a creat celula primară şi cine a pus viaţă în aceasta. Pur şi simplu este foarte, foarte trist… S-ar putea spune multe despre asta. Nici nu mai ştii pentru cine să te mai rogi… Să ne rugăm pentru toţi aceia rânduiţi la viaţă veşnică, ca ei să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să fie chemaţi afară, să primească respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

A trebuit să mă gândesc la Geneza, unde cu adevărat este scris de fiecare dată, negru pe alb, în Geneza 1.5, ultima parte: „Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Apoi continuă în cap. 1.8, tot în ultima parte: „Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.” Şi aşa continuă în v. 13: „Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.” Şi v. 19: „Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.” Şi a cincea zi, a şasea zi,… apoi stă scris negru pe alb: Gen. 2 de la v. 1: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.” Apoi este scrisă propoziţia minunată: „Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute.” La început nu duhul lui Darwin se mişca deasupra apelor, ci Duhul lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu a vorbit, şi s-a făcut. Mulţumim Domnului Dumnezeu că putem crede aşa cum zice Scriptura.

La darea legii, Domnul Dumnezeu, în Exod 20,  a mărturisit, de asemenea, ce s-a întâmplat la facere: Exod. 20 de la v. 11: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” Apoi Domnul Dumnezeu a rânduit păzirea Sabatului, numai pentru poporul lui Israel, ca un semn al legământului. Exod 31 de la v. 12… Citesc numai v. 16-17: „Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” Se poate merge până la Apocalipsa, şi toată Scriptura mărturiseşte despre faptul că Dumnezeu este Creatorul. Încă un loc, din Isaia 40. Şi am fi dorit ca toţi cei ce ne batjocoresc pentru că noi credem relatarea despre creaţie aşa cum ne-a fost lăsată în Sfânta Scriptură… Şi spunem că Dumnezeu este Creatorul întregului Univers… Şi aici, ar putea fi întrebaţi toţi aceşti domni, după cum este scris în Isaia 40.28 „Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.” Şi aşa mai departe... Mulţumim lui Dumnezeu din inimă. Cum am spus deja, până în Apocalipsa 4 avem mărturia despre Domnul Dumnezeu ca Creator. Şi aici stă scris cuvântul „vrednic”. Apoc. 4.11: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” Aş fi dorit ca toţi batjocoritorii să audă ce este scris în Romani 1.18: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.” V. 20: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit (cu ochiul duhovnicesc), de la facerea lumii…” – cu ochiul duhovnicesc, nu cu cel firesc, nu cu mintea. Cu ochiul duhovnicesc se poate vedea lămurit „puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui.” Apoi citim: „Aşa că nu se pot dezvinovăţi.” Nu ştiu dacă putem îndrăzni să citim mai departe în acest capitol, ca să constatăm că Dumnezeu i-a părăsit pe aceşti oameni… Puteţi citi, o puteţi pune la inimă, deşi este referitor la alţi oameni. V. 21: „fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;” Şi continuă… v. 23: „şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine (chip) care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat…” Aşa este scris, de la v. 24: „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile…” Şi continuă, v. 25: „căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Da. Apoi sunt enumerate consecinţele: şi anume, că lucrurile s-au schimbat. Este scris aici... Este penibil să citim. V. 26: „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească ...”  Nici nu se mai poate citi mai departe. Dar aceasta este situaţia actuală – Sodoma şi Gomora… pur şi simplu de neînţeles. Şi necazul acesta a ajuns până la Ierusalim, şi evreii ortodocşi s-au enervat pentru că aceşti tineri homosexuali demonstrează chiar în cartierele ortodoxe – demonstrează în Ierusalim. Nu mai sunt cuvinte pentru ceea ce se petrece. Îţi stă mintea-n loc… Este timpul sfârşitului. De aceea când citim în Apoc. 11 că cei doi proroci vor fi ucişi, şi în timpul lor oraşul Ierusalim va fi numit „Sodoma”… Totul este deja scris în Cuvântul profetic. Apoc. 11 – citim aici despre cei doi proroci care vor fi ucişi după slujba lor. Apoc. 11.8 „Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă "Sodoma" şi "Egipt", unde a fost răstignit şi Domnul lor.” Cât de des trebuie s-o spunem: noi nu mai înţelegem lucrurile care se petrec. Fiţi odată cinstiţi: chiar şi un om normal la minte are greutăţi mari... - şi nădăjduiesc că toţi sunt maturi aici – are greutăţi mari în a înţelege cum poate un bărbat să formeze o pereche cu un alt bărbat, sau cum poate să fie pereche o femeie cu o altă femeie. Este de neînţeles. Pentru mine, de asemenea... Dar este vremea sfârşitului. Sodoma şi Gomora sunt aici. În Gen. 19, când cei doi îngeri au mers de la Avraam spre Sodoma, bărbaţii aceia au vrut să se împreuneze cu aceşti vizitatori cereşti. Lot s-a îngrijit ca ei să vină în casa lui. Aceia au vrut să intre în casă peste ei, dar Dumnezeu a dăruit har, şi le-a orbit ochii. Dacă Domnul nostru vorbeşte despre aceasta: „cum a fost în zilele lui Noe”, „cum a fost în zilele Sodomei, tot aşa va fi în zilele când se va descoperi Fiul omului” atunci noi cu adevărat vedem lucrurile în direct, în lumea aceasta. De cealaltă parte avem harul Dumnezeului nostru, ca în toată această rătăcire, în toată această încurcătură noi să auzim glasul lui Dumnezeu, şi am primit înapoi respectul faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. La aceasta se potriveşte Romani 12.1-3: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” - voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită ne este descoperită prin Cuvântul lui Dumnezeu. Şi când ne gândim că Dumnezeu ne-a încredinţat cu adevărat Cuvântul Său cel sfânt… aceasta nu este numai o pretenţie a noastră, ci este adevărat. Dumnezeu ne-a încredinţat Cuvântul, ca sămânţă dumnezeiască. Şi acum urmează punctul, care este subliniat într-un mod deosebit în Ieremia 4, şi anume, să desţelenim un ogor nou şi să nu semănăm între spini, ci inimile să fie pregătite ca să primească Cuvântul Dumnezeului nostru, ca sămânţă, ca sămânţa să nu cadă între spini, apoi să fie înăbuşită şi să nu poată rodi. Ieremia 4.22. Poate citim mai întâi în Ier. 4.3-4: „Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: ,Desţeleniţi-vă un ogor nou, şi nu semănaţi între spini! Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului…” Nu în vechea stare a inimii, ci Domnul să dăruiască o inimă nouă, un duh nou, ca pur şi simplu să fie arat ceva nou, cum face şi plugarul. Plugarul nu merge pur şi simplu afară şi seamănă: mai înainte foloseşte plugul, terenul este pregătit, şi după aceea este semănată sămânţa. Deci, Dumnezeu ne dăruieşte întotdeauna ambele: inimile noastre sunt pregătite, şi sămânţa poate fi semănată în acestea. La aceasta slujesc adunările noastre.

Acelaşi cuvânt este accentuat şi în Osea cap. 10. Cap. 10.12: „Semănaţi potrivit cu neprihănirea şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă ploaie mântuire. Aţi arat răul, aţi secerat nelegiuirea, şi aţi mâncat rodul minciunii. Căci te-ai încrezut în carele tale de luptă, în numărul oamenilor tăi viteji.” Avem aici comparaţia: un ogor desţelenit - acesta trebuie să-l avem. Şi să nu arăm răul pe pământul cel nou, ci să-l scoatem afară, pentru ca ceva cu adevărat nou să poată fi semănat. Am spus-o aici în repetate rânduri: Dumnezeu cheamă afară din toate bisericile, din toate bisericile libere, din toate religiile, popoarele şi limbile, ca să-Şi sfinţească poporul - turma răscumpărată prin sânge - în Cuvântul Său.

După cum am auzit în cuvântul de introducere. Domnul nostru a intrat în sfânta sfintelor cu propriul Său sânge care a curs  pe crucea Golgotei, şi l-a pus sângele pe tronul îndurării, iar sângele vorbeşte pentru noi, pentru toţi cei care au fost răscumpăraţi prin sângele Mielului.
Fără să judecăm, uitaţi-vă în biserici: pretutindeni se amestecă cu politica, pretutindeni şi iar pretutindeni. Unde se mai predică adevărata evanghelie? Şi ca să mai subliniem încă o dată acest lucru, adevărata învăţătură a apostolilor este prezentată drept falsă. De exemplu, botezul în Numele Domnului Isus Hristos. Nu este nicio biserică şi nicio denominaţie care să nu ne acuze că am fi eretici. Şi motivul este că noi, conform cărţii Faptelor, botezăm în Numele Domnului Isus Hristos. Eu întreb astăzi întreaga lume: ar îndrăzni teologii vremii noastre să stea înaintea lui Petru şi să-i spună: „Petru, tu ai fost un eretic!” Ar îndrăzni ei să stea înaintea lui Pavel şi să-i spună : „Pavel, ai fost un eretic!” Ar îndrăzni să stea înaintea lui Filip şi să-i spună: „Tu eşti un eretic!” Cu siguranţă nu. Sunt orbi, şi iarăşi orbi. Fără descoperire, n-o vedem. Trebuie să ne fie descoperit. Fără descoperire, ei scriu acum „scufundaţi-i în”. Se poate scufunda în multe lucruri. Dar este vorba despre botez, despre Nume. „Botezaţi-i în Numele” în care ni S-a descoperit Dumnezeu ca Tată, în Fiul, şi prin Duhul Sfânt. Foarte clar. Dar trebuie să fie descoperit de Dumnezeu.

Şi aceasta noi am mai spus-o: în Matei 7, când vor fi  chemaţi la judecată toţi marii carismatici, atunci ei vor putea  enumera multe lucruri. Trei lucruri importante vor putea enumera: „n-am prorocit noi în Numele Tău?” „N-am scos noi draci în Numele Tău?” „N-am făcut noi mari minuni în Numele Tău?” Ceea ce n-au putut spune a fost „Noi ne-am lăsat botezaţi în Numele Tău.” Ceea ce n-au putut şi nu pot spune este „Noi am botezat pe alţii în Numele Tău, cum au făcut Petru şi Pavel.” Ei n-o pot spune. Ei pot doar să enumere ce-au făcut în Numele Domnului, dar asta nu-i va ajuta în ziua aceea, pentru că ei înşişi nu s-au supus voii lui Dumnezeu, şi n-au primit descoperirea dată de Dumnezeu, ci, până şi cu Numele Domnului ei fac cea mai mare afacere din domeniul religios.

De aceea, fraţi şi surori, dacă noi, aici, în acest loc, avem datoria sfântă de a predica sfântul Cuvânt aşa cum ne-a fost lăsat, atunci nu ne referim la un singur verset, ci şi la al doilea, şi la al treilea, la toate versetele care aparţin unei teme. Şi de aceea, în acest loc, noi nu putem semăna între spini, între buruieni, ci pământul trebuie curăţat, trebuie să fie un ogor bine pregătit. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie predicat fără compromisuri. Şi toţi cei ce sunt din Dumnezeu, vor asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Se începe prin aceea că noi primim legătura cu Dumnezeu. Cui nu-i este arătat de Dumnezeu, şi cine nu este convins prin Duhul lui Dumnezeu că este pierdut, acela nu va striga niciodată după mântuire. Mai întâi Duhul lui Dumnezeu trebuie să ne convingă de păcat, de neprihănire şi de judecată. Şi Duhul lui Dumnezeu trebuie să ne conducă la pocăinţă. Trebuie să intrăm prin poarta cea strâmtă, şi să păşim pe calea îngustă. Şi trebuie să se întâmple aşa cum a spus-o Domnul nostru: „trebuie să fiţi născuţi din nou”, altfel nu veţi moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Deci, este o cale îngustă, vie, dar noi trebuie să păşim pe aceasta. Asta nu se face prin apartenenţă, ci numai prin naşterea din nou. Iar naşterea din nou este o trăire supranaturală, pe care o putem avea cu Dumnezeu, prin har. Noi am spus-o adesea în acest loc: conform Matei 13, Marcu 4, Luca 8, Cuvântul este sămânţa. Şi dacă noi primim sămânţa Cuvântului, atunci se adaugă credinţa şi Duhul Sfânt vine peste noi şi lucrează o nouă viaţă, divină, care este în Cuvânt. În fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este viaţă. Domnul nostru spune „cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”. Ce am primit noi prin slujba fratelui Branham? Ce a fost pus din nou pe sfeşnic? Ceea ce s-a pierdut. Ce a rămas, a fost numai o formă. Ei au o formă de evlavie. Însă puterea s-a pierdut, şi Dumnezeu a restituit. Fraţi şi surori, noi nu mărturisim lucruri, de care încercăm să ne convingem singuri, ci mărturisim despre ceea ce au văzut ochii noştri, despre ceea ce au auzit urechile noastre.  Noi am trăit slujba supranaturală a fratelui Branham. Şi astăzi am adus cu mine această fotografie, ca să v-o arăt. Intenţionat am adus-o. Ştiţi de ce? Eu, fratele Frank, am ţinut în mână această fotografie în 18 decembrie 1969, în salonul de artă religioasă, pe „Constitution Avenue”, în Washington. Acolo am ţinut în mână fotografia făcută pe 24 ianuarie 1950, de către criticii fratelui Branham (dl. Ayers şi dl. Kipperman), cu lumina supranaturală deasupra capului fratelui Branham. Eu, fratele Frank, m-am oprit în Washington, în drum spre Tucson, la conferinţa cu fratele Green, şi am găsit acolo această fotografie, şi acolo am ţinut-o în mână. De ce v-am arătat-o azi aici? Numai ca să vedeţi că o asemenea slujbă n-a mai existat pe pământ niciodată înainte. Vă rog, nu vă poticniţi în asta. Când Dumnezeu lucrează pe pământ, atunci se întâmplă supranaturalul.
Toţi carismaticii pot să facă ce vor pe plan firesc, dar acolo unde Dumnezeu mărturiseşte cu adevărat despre Sine, unde Se descoperă, acolo are loc supranaturalul. Noul Testament a început cu lucrările supranaturale ale lui Dumnezeu. De câte ori să mai spunem: Luca 1.11: Gavril îl vizitează pe Zaharia. Acest lucru nu este ceva obişnuit. Sosise clipa, timpul se împlinise, cerul s-a coborât – Dumnezeu a început să facă istoria mântuirii. Şi aici este punctul pe care noi trebuie să îl subliniem din nou. Voia lui Dumnezeu s-a întâmplat prin slujba făgăduită a unui proroc. Isaia 40.3 a fost o făgăduinţă. Iar când s-a împlinit vremea, s-a împlinit ceea ce Dumnezeu a făgăduit. Acest lucru trebuie să-l înţelegem: mai întâi Dumnezeu dă făgăduinţe, iar când se împlineşte vremea, atunci făgăduinţele se împlinesc, atunci ele devin realitate. Şi? Ce a fost? Toţi cărturarii şi-au văzut mai departe de-ale lor, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ei au respins ceea ce primise Ioan de la Dumnezeu, nu au primit nici botezul.

Fraţi şi surori, voi spune atâta timp până vine Domnul: noi avem marele privilegiu ca în vremea noastră să trăim slujba făgăduită. Dacă Dumnezeu însuşi spune „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” cine este omul care ar spune după aceea: „Aceasta nu o cred”? Ok. Dacă nu vrei s-o crezi, e treaba ta. Trebuie crezută, ca să-ţi fie descoperită. Cine n-o poate crede, aceluia nu-i va fi niciodată descoperită. Putem îmbătrâni ca Metusala, că tot nu ne va fi descoperit. Descoperirea vine în clipa când credem ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său şi ceea ce ne-a rânduit.
Poate nu puteţi relata aceasta ca şi mine, dar şi voi aţi văzut filmul. Aţi văzut cum această lumină supranaturală venea deasupra persoanei pentru care fratele Branham era pe cale să se roage. Şi el a ştiut cu exactitate: aceasta este persoana căreia Dumnezeu i se adresează acum, aceasta este persoana de care se ocupă Dumnezeu în acest moment. El a văzut lumina deasupra persoanei. Atunci Dumnezeu îi arăta în vedenie ce este cu această persoană. Eu am trăit-o personal în direct de 14 ori şi între 15-20 de ori în aceste 14 adunări pe care le-am trăit în direct. De ce spun acestea acum? Pentru că noi n-am urmat basme meşteşugit alcătuite, ci în vremea noastră Dumnezeu a vegheat asupra Cuvântului Său, a trimis un proroc care să ne aducă la temelia originală, la învăţătura apostolilor şi a prorocilor. Şi acest lucru trebuie să fie de asemenea subliniat, din 1 Împ. 18.37 unde este scris că Dumnezeu le-a întors inimile. Dacă Dumnezeu lucrează ceva, atunci asta nu se întâmplă doar pentru a avea spectatori, ci pentru a ne întoarce inimile. „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie. El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor.” Este vorba ca inimile noastre să fie întoarse spre Dumnezeu. Şi aşa cum părinţii vechi testamentari au fost întorşi la credinţa copiilor noului legământ, tot aşa noi acum suntem acum conduşi la credinţa părinţilor noştri de la început. Şi Dumnezeu a confirmat-o într-un mod supranatural, timp de 20 de ani, iar lumea religioasă trece pe lângă aceasta, când până şi Vaticanul scrie în ştirile sale despre fratele Branham şi traducătorul său din Zürich, dl. Hollenweger. Vaticanul scrie oficial: „Slujba lui William Branham a scos la suprafaţă 500 de evanghelişti.” Dar nu despre asta este vorba! Nu era vorba ca dintr-o asemenea slujbă făgăduită, trimisă şi confirmată de Dumnezeu să se ridice 500 de evanghelişti de vindecare, care au cu toţii programele lor şi care pretind cu toţii că sunt trimişi de Dumnezeu, şi trec pe lângă Cuvântul descoperit de Dumnezeu. Acesta nu poate fi scopul slujbei, şi nici toate adunările carismatice. Rezultatul final trebuie să fie biserica chemată afară, Biserica-Mireasă, care ascultă cu adevărat ceea ce are de spus acum Duhul bisericilor, şi anume ca inimile noastre să fie întoarse la Dumnezeu, la Cuvântul Său, să fim scoşi din toate tradiţiile, din tot ce au învăţat bisericile şi bisericile libere, şi să fim aduşi înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este scopul pentru care a lucrat Dumnezeu într-un mod supranatural, în vremea noastră. Dumnezeu nu are timp de pierdut, şi nici noi nu ne putem juca cu timpul pe care ni-l dă Dumnezeu. Ci, trebuie să ne lăsăm aşezaţi în lucrarea lui Dumnezeu prin har.
Deci, despre ce este vorba acum? Este vorba ca Biserica să-L trăiască pe Dumnezeu în acelaşi fel ca fraţii noştri de la început: un Domn, o credinţă, un botez – astfel ca totul să fie reaşezat în starea de la început.
Dragi fraţi şi surori, de ce avem în Biblie relatarea, de ce avem făgăduinţa „vi-l voi trimite pe prorocul Ilie”? Numai aşa ca să mai avem câteva pagini în Biblie? Sau mai are Dumnezeu să ne spună ceva prin Cuvântul Său? Cum a fost pe vremea aceea? Oamenii au mers pe căile lor, se închinau la idoli – 400 de preoţi ai Astarteei, 450 de preoţi ai lui Baal… oamenii mergeau în toate direcţiile, nu mai ştia nimeni care este calea corectă. Şi atunci Dumnezeu trimite un proroc, care trebuia să cheme înapoi poporul. Şi el a zidit altarul şi a spus: „Cât timp mai vreţi să oscilaţi între două păreri?” Aceasta este problema noastră de astăzi: oamenii cărora le face plăcere să oscileze între două păreri n-au înţeles. Dar toţi cei ce sunt din Dumnezeu, care sunt cu adevărat rânduiţi la viaţă veşnică, vor asculta de mesaj şi le va fi descoperit despre ce este vorba de fapt. Cu această nouă traducere a Bibliei, vedem clar cât de mult a deviat lumea religioasă de la Dumnezeu – nu se mai opresc de la nimic. Şi cine se mai miră dacă oamenii aceştia nu mai pot să creadă ceea ce a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său şi ceea ce a făcut El? O mai spun o dată: privilegiul pe care ni l-a dat nouă Dumnezeu constă în faptul de a recunoaşte: aici sunt făgăduinţele, aici este împlinirea lor – lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu în vremea noastră. Nu ca să ne fie atrasă atenţia la un om, ci la Dumnezeu şi la ceea ce face Dumnezeu în prezent. Dar chiar şi în acest punct este scris: „Cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
Sunt trei domenii pe care trebuie mereu să le avem în vedere, în locul acesta: partea evanghelistică, partea de învăţătură, şi partea profetică. În toate domeniile noi trebuie să deschidem Biblia şi trebuie să vedem legăturile în Sfânta Scriptură ca să recunoaştem de la Dumnezeu cât de mult a înaintat timpul şi prin aceasta să vedem cât de aproape este revenirea lui Isus Hristos, a Domnului nostru. După estimarea noastră, pe baza profeţiei biblice şi a ceea ce este publicat la Vatican… papa tocmai a spus că Naţiunile Unite n-au reuşit să realizeze planul de pace în Orientul Mijlociu şi că acest lucru trebuie să aibă loc acum. Aceasta este cea mai urgentă sarcină acum; şi pentru că politicienii nu sunt în stare s-o facă, trebuie să fie cineva care n-are tancuri, care nu mărşăluieşte în Irak unde sunt deja câteva sute de mii de morţi şi unde peste trei mii de soldaţi americani şi-au pierdut viaţa, iar şiiţii sunt împotriva suniţilor, iar suniţii sunt împotriva şiiţilor; în felul acesta nu vine pacea. Trebuie să fie cineva care n-are trupe, care are doar garda elveţiană – nu-i aşa? Şi este suficient... Trebuie să fie cineva care poate aduce ambele tabere la o masă, şi aceasta este acum noutatea: ei fac presiuni acum ca legământul (contractul) dintre părţi să se încheie. Noi toţi care cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu, şi Daniel 9.27 şi toate celelalte versete, recunoaştem cu adevărat că profeţia biblică a înaintat aşa de mult în împlinire, încât noi trebuie pur şi simplu trebuie să spunem: „Doamne iubit, dă-ne harul să ne trezim şi să ne întoarcem la dragostea dintâi.”

Acest lucru este de asemenea important, dragi fraţi şi surori, şi anume ce este scris în „Tatăl nostru”: („şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.”) Să iertăm aşa cum am fost şi noi iertaţi, să nu ne contabilizăm nimic unul altuia, să nu ne reproşăm nimic unul altuia, ci aşa cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi în Hristos… dacă este ceva, haideţi să ne iertăm unii pe alţii. Dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Să nu ne  mai ţinem dreptatea noastră. Cine are dreptate? Desigur că nimeni. Dumnezeu ne cunoaşte inimile. Chiar dacă credem că avem dreptate şi încercăm să ne-o impunem, s-o lăsăm baltă. S-o uităm! Vremea asta a trecut! Nimeni n-are dreptate! Dumnezeu are dreptate! Dumnezeu are dreptate! Şi aşa cum scrie în Marcu 11, „Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva” şi atunci se întâmplă. […]

Dragostea lui Dumnezeu trebuie turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. Dumnezeu trebuie să poată avea calea Lui cu noi toţi, şi atunci va fi o atmosferă în care este prezent Dumnezeu şi în care noi toţi ne simţim bine – când cu adevărat nimeni nu mai reproşează nimic celuilalt, ci inimile noastre sunt curăţite, păcatele noastre sunt iertate. Şi toţi cei ce păcătuiesc împotriva noastră sunt iertaţi pur şi simplu. Nimic de contabilizat, şi atunci pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere va stăpâni în inimile şi minţile noastre în Isus Hristos, Domnul nostru. Atunci sângele Mielului ne va curăţi de toate păcatele. Apoi putem citi ce a scris Petru despre răscumpărare. Apostolii au atins miezul. Aici, în 1 Petru 1.18 este scris: „căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi.” Apoi în v. 21 „care, prin El, sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi, şi I-a dat slavă, pentru ca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.” Haideţi să permitem aceast lucru fiecărui frate şi fiecărei surori: şi anume că noi am primit legătura cu Dumnezeu, că fărădelegea ta şi a mea a fost iertată prin sângele Mielului, că noi am primit cu adevărat împăcarea cu Dumnezeu, că aceasta a devenit trăirea noastră personală, de mântuire, că noi nu mai suntem oaspeţi şi străini ci cetăţeni ai casei lui Dumnezeu, şi că noi ca Biserică a Domnului putem fi locul descoperirii lui Dumnezeu pe pământ, putem fi Templul lui Dumnezeu în care El se poate descoperi. Şi ne apropiem de acest ceas. De-ar începe chiar azi… oamenii să aibă o trăire cu Dumnezeu,  să fie dăruită pocăinţa prin Duhul, să fie dăruită credinţa, să putem să avem cu adevărat propriile noastre trăiri de mântuire cu Dumnezeu prin har. Oricine crede cum zice Scriptura va şi trăi cu Dumnezeu ceea ce a făgăduit Scriptura, o va primi. Şi aceasta este credinţa pe care Domnul ne-a dat-o prin har.

Acum, încă un gând: în Vechiul Testament, bărbaţii lui Dumnezeu au prorocit despre harul care va veni peste noi. În Noul Testament noi putem spune că „din plinătatea Lui noi am primit har după har.” Haideţi să privim în vieţile noastre cum ne-a purtat Dumnezeu, cum ne-a descoperit Cuvântul Său, cum ne-a făcut de cunoscut tainele din Cuvântul Său. EL ne-a dus cu adevărat în locul preasfânt. Despre bărbaţii lui Dumnezeu din Vechiul Testament ni se spune în 1 Pet. 1.12 „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.” Bărbaţii lui Dumnezeu din Vechiul Testament au anunţat, se întrebau ce vremuri avea în vedere Duhul lui Dumnezeu, când se va întâmpla. Să ne gândim numai la Isaia, când a prorocit: „o fecioară va rămâne însărcinată”. Eu pot să-mi închipui că dacă l-ar fi întrebat cineva pe patul lui de moarte „om al lui Dumnezeu, tu chiar crezi ce ai spus?” el ar fi răspuns „Este AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Vă puteţi baza pe aceasta. Se va întâmpla!” Dar 800 de ani au venit şi a trecut. Însă când a venit vremea, s-a împlinit. L-am fi putut întreba pe Maleahi: „Tu ai profeţit că Domnul Îşi va trimite solul. Noi n-am văzut şi n-am auzit de el. Tot mai crezi că făgăduinţa ta se va împlini?” Şi el ar fi putut să răspundă „Se va împlini pentru că este AŞA VORBEŞTE DOMNUL.” Au trecut 400 de ani, şi când s-a împlinit vremea, s-a întâmplat. Fraţi şi surori, noi avem o mare problemă cu timpul, şi o spunem foarte sincer, aşa cum este: deja Pavel, şi bărbaţii lui Dumnezeu, acum două mii de ani au contat pe revenirea Domnului. Martin Luther, marele reformator, a spus: „Aşa cum cele trei zile şi nopţi nu s-au împlinit cu Iona, tot aşa nu vor trece două mii de ani până la revenirea lui Isus Hristos.” Toţi bărbaţii lui Dumnezeu au contat pe aceasta, la vremea lor. Şi fratele Branham a contat pe deplin că Domnul va reveni în timpul vieţii lui. Acum, au trecut din nou 40 de ani. Şi s-ar putea ca cineva să se gândească „Frate Frank, tu şi-n 1960, sau 1965, sau 1966, ai predicat despre revenirea Domnului, şi noi tot mai aşteptăm.” Să aşteptăm! Noi nu aşteptăm în zadar. Domnul a făgăduit. El va reveni. Şi hai să fim sinceri: dacă Domnul ar fi venit deja, prin anii 1960-70, atunci mulţi dintre noi n-am fi fost acolo. De aceea este scris că „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” Şi când este împlinit timpul şi este chemat şi ultimul, şi a intrat, atunci uşa harului se va închide, atunci Domnul vine să ne ia acasă. Şi mie mi se pare că durează prea mult… Mi-ar plăcea să fim în viaţă atunci când se va întâmpla. Şi, să fiu sincer, eu contez pe revenirea Domnului în timpul nostru. Eu contez pe deplin pe revenirea Domnului în timpul nostru. Timpul este în mâna Lui. EL hotărăşte când. Deja am spus-o: Pavel a contat pe asta – la fel şi apostolii. Se va întâmpla la vremea potrivită. Isus nu întârzie niciodată. Important este ca noi să fim pregătiţi, să fim aduşi în concordanţă cu Dumnezeu, ca să trăim personal lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu, şi prin aceasta să avem parte personal de ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru noi prin har.

Deci, Dumnezeu ne-a trimis ultimul mesaj, pentru a chema afară, pentru a pregăti. EL ne-a dăruit prin har partea evanghelistică, ca să vestim evanghelia veşnică aşa cum a fost vestită în original; s-o mai vestim încă o dată întregii omeniri. EL ne-a dăruit harul de a vesti totul conform Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca Biserica să fie zidită pe temelia apostolilor şi a prorocilor. EL ne-a dăruit acces la Cuvântul prorociei, prin har. Acestea sunt lucruri pe care niciun om nu şi le poate lua de la sine; doar dacă-i sunt date de Dumnezeu. Deci, mulţumim Domnului nostru că ne-a cercetat cu îndurare, că n-a trecut pe lângă noi, ci ne-a văzut, ne-a chemat şi ne-a putut aduce în concordanţă cu El şi cu Cuvântul Său prin har. Noi cu adevărat suntem de acord în interiorul nostru cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Său, ca să credem aşa cum a spus Scriptura. Aici nu sunt programe omeneşti. Aici este mesajul dumnezeiesc pentru vremea sfârşitului, ultima parte a planului divin de mântuire, în care am fost incluşi şi noi – şi toate acestea sunt prin har. Să ne fie dăruit ca în inimile noastre să fim de acord şi să devenim una cu Domnul, şi de asemenea unii cu alţii. Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi, să fie cu noi toţi! Cuvântul Său nu se va întoarce gol nici astăzi, ci va împlini scopul pentru care a fost trimis. Dumnezeu dăruieşte descoperire prin Duhul Său. A lui să fie cinstea acum şi în veci. Aleluia. Amin.
Să ne ridicăm pentru rugăciune. Aş dori ca cele două surori să ne cânte o cântare, pe care de curând am auzit-o în Ingolstadt. O cântare frumoasă pe care am cântat-o cu zeci de ani în urmă. Poate ne putem alătura şi noi refrenului. […] Mulţumesc. Noi am cântat de multe ori această cântare în engleză.

Să ne aplecăm capetele. Să rămânem în rugăciune liniştită. „Lasă-mă să înţeleg Cuvântul Tău. Lasă-mă să recunosc voia Ta.” Noi am cântat cu inimile noastre. Noi am auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Fraţi şi surori, stimaţi prieteni, astăzi Domnul doreşte să-Şi confirme Cuvântul. El doreşte să mântuiască, să elibereze, să vindece şi doreşte să binecuvânteze. Dacă în voi s-a produs credinţă prin vestire, atunci luaţi-L pe Dumnezeu pe cuvânt. Nu vă uitaţi la situaţii – cu toţii înclinăm să facem acest lucru, să privim la toate încercările, la tot ce vine de-a lungul căii noastre… Şi cu siguranţă cu toţii trebuie să trecem prin încercări. Oriunde am privi, peste tot sunt necazuri. Însă noi Îl cunoaştem pe Cel ce a făgăduit: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Noi Îl cunoaştem pe Cel ce a spus: „Orice veţi cere în Numele Meu vă va fi dat.” Şi veţi şti, fraţi şi surori, stimaţi prieteni, că şi noi suntem aici pentru voi, în Numele Domnului, ca să credem împreună cu voi, să ne rugăm împreună cu voi, şi să-L luăm pe Dumnezeu pe Cuvântul Său. Mai întâi noi credem din toată inima aşa cum zice Scriptura – fiecare făgăduinţă, şi tot ceea ce a făcut Dumnezeu deja, ca s-o primim şi să mergem mai departe cu Domnul.

Noi am spus de multe ori şi acest lucru: fiecare trezire a fost deja pregătirea pentru următoarea trezire, şi mesajul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu este, desigur, pentru ca Mireasa să fie chemată afară, pregătită şi adusă în concordanţă cu Dumnezeu şi Cuvântul Său. Fraţi şi surori, aceste lucruri se petrec într-un timp când Cuvântul lui Dumnezeu a căzut în mâinile oamenilor, când oamenii fac ce vor cu Dumnezeu şi Cuvântul Său. În acest timp Dumnezeu a lucrat în aşa fel încât există o turmă mică ce ia seama la ceea ce spune Duhul Bisericilor - o turmă mică cu un respect sfânt pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Este har… şi să ştim cu toţii că acolo se află alegerea dinaintea întemeierii lumii. Aşa cum Mielul lui Dumnezeu a fost rânduit mai dinainte de întemeierea lumii ca să moară pentru noi, tot aşa noi am fost aleşi înaintea întemeierii lumii ca să avem parte de lucrarea încheiată de răscumpărare, până vom ajunge de la credinţă la vedere.

Mai ales cei ce sunt azi aici pentru prima dată, care n-au mai fost într-o asemenea adunare: primiţi-o, acceptaţi-o, şi Dumnezeu vi se va descoperi. La fel spunem tuturor celor ce doresc să-şi rededice vieţile lui Dumnezeu: Domnul este prezent. El le spune tuturor: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă .pentru sufletele vostre” El este aici, şi ne spune „Intraţi pe poarta cea strâmtă.” Păşiţi pe calea îngustă care duce la viaţă. EL este prezent. De asemenea toţi cei ce au necazuri, cei ce nu se pot ajuta singuri… Şi dacă ne gândim la câte ispite sunt expuşi tinerii noştri, până la droguri. Astăzi vă spunem că niciun om nu a căzut atât de jos încât Domnul să nu-l poată ridica. Dumnezeu este prezent ca să elibereze prinşii de război, să fie îndurător, să dăruiască iertare şi să elibereze. Chemaţi Numele Domnului. Aici nu este nimeni care să osândească, nimeni care să ridice o piatră şi să arunce… Aici sunt oameni iertaţi, care simt cu toţii, care se roagă împreună cu toţi ceilalţi şi care doresc să trăiască împreună cu toţi ceilalţi faptul că Dumnezeu este îndurător. În zilele Bibliei, când Domnul nostru a umblat pe acest pământ, toţi oamenii au putut să vină la El – cei ce erau trudiţi şi împovăraţi, chiar şi cei chinuiţi de demoni au putut veni, şi cu toţii au trăit puterea lui Dumnezeu. Acolo unde este prezent Isus Hristos, de acolo şi demonii trebuie să plece, acolo robii sunt eliberaţi, acolo Dumnezeu îşi confirmă sfântul Său Cuvânt. Noi suntem martori ai acestui lucru. Astăzi pot avea loc vindecări. Primiţi-o prin credinţă. Puneţi-vă mâinile pe lucrurile care vă lipsesc şi mulţumiţi Domnului Dumnezeu pentru vindecare. Iar cei care sunt chinuiţi şi împovăraţi să I-o spună Domnului. Aici n-avem scaune de spovedanie, canoane, - aici nu există aşa ceva. Aici este numai har pe care-l dă Dumnezeu tuturor celor ce-L cheamă. Şi Sfânta Scriptură spune „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” Chemaţi Numele Domnului şi veţi fi mântuiţi, veţi fi vindecaţi, veţi fi eliberaţi. Aici nu oamenii, ci Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt. Aleluia. Primiţi-o. Vă aparţine, sunteţi câştigat prin moartea Domnului şi Răscumpărătorului nostru pe crucea Golgotei. Aici este vestită evanghelia deplină, mântuirea deplină şi astăzi este şi experimentată. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul nostru acum şi în veci. Şi tot poporul să spună „Amin”. Aleluia. […]