Misiunea Liberă

Predica de la Krefeld - Sambata, 02 septembrie 2006, 19.30

[…] Lăudat şi slăvit să fie Domnul, Dumnezeul nostru, pentru harul şi credincioşia Lui, şi pentru privilegiul pe care-l avem de a putea fi adunaţi în Numele Său, ca să ascultăm Cuvântul Său sfânt şi scump, în forma originală. Vă dorim un bun venit sincer şi din inimă tuturor celor veniţi de aproape şi de departe. Văd musafiri din Finlanda, din nordul îndepărtat, din toate ţările vecine – Polonia, Cehia, Slovacia, Austria, Italia. Suntem adunaţi iarăşi din toate ţările Europei, ca să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne trăim pregătirea pentru ziua slăvită a revenirii lui Isus Hristos, Domnul nostru.
[- fr. Frank transmite salutări din partea altor fraţi – n.ed.]
Îmi permit să spun că sora noastră Lisiki este astăzi din nou aici. Ea mi-a spus în Zürich, în ultima duminica: „Numai când voi avea peste o sută de ani, se va putea spune că sunt în vârstă. Deocamdată am numai 97 de ani. Am 97, despre „în vârstă” vom vorbi cândva, mai târziu.” Da… Acesta este un har foarte mare.
[- fr. Frank transmite salutări fraţilor din lumea întreagă, şi vorbeşte despre adunările ce vor avea loc în Abidjan; sunt salutaţi apoi cei veniţi pentru prima oară în adunare – n.ed.]
Acum două săptămâni am avut adunări în Lyon – sâmbătă şi duminică. Sâmbătă a fost un sfat frăţesc, duminică o adunare. Fratele Kupfer şi cu mine am petrecut împreună câteva ore plăcute, ca pe vremuri; şi am putut să vorbim despre lucrurile măreţe pe care le-a făcut Dumnezeu cu noi.
Poate se potriveşte aici şi următoarea remarcă: adunările din România au fost binecuvântate într-un mod deosebit. Cred că a fost o sală de circa 1500 de oameni. Şi sala a fost plină. Pot să spun aici, spre slava lui Dumnezeu că după adunarea de duminică dimineaţa, mă aşezasem deja pe scaun, apoi ceva mi-a vorbit: „Du-te iarăşi la amvon şi întreabă câţi dintre aceşti ascultători sunt botezaţi biblic în Numele Domnului Isus Hristos.” După aprecierea mea, toate mâinile s-au ridicat. M-am bucurat în interiorul meu aşa de tare când am văzut înaintea mea o asemenea mulţime de oameni botezaţi biblic. Şi am vrut să mă aşez, dar atunci ceva mi-a vorbit în inimă: „Întreabă dacă totuşi mai sunt câţiva care nu sunt botezaţi biblic.” Şi circa 30 de mâini s-au ridicat. Am spus: „Vă rog să nu părăsiţi sala, veniţi în faţă, şi fraţii vă vor spune când va avea loc botezul vostru.” Şi toţi cei ce şi-au ridicat mâinile au venit în faţă, şi a fost o binecuvântare ce se putea simţi, se putea trăi direct. Îi suntem foarte recunoscători lui Dumnezeu.
Şi dacă privesc în urmă nu cu mult timp, mai ales la ceea ce făcut Dumnezeu în America de Sud cu toţi fraţii şi surorile noastre de acolo, atunci mă umplu de o mare mulţumire. De asemenea şi astăzi dorim din toată inima binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor fraţilor şi surorilor noastre din Chile, din Peru, din toată America de Sud. Suntem bucuroşi că în lumea întreagă pot avea loc transmisiuni şi toată lumea poate să audă şi să vadă. Mulţumiri lui Dumnezeu că acum oamenii în întreaga lume pot asculta, vedea şi trăi împreună cu noi, prin intermediul transmisiunii care se face în 7 limbi. Mulţumim lui Dumnezeu că El a pregătit toate aceste posibilităţi, şi că a dăruit fraţi care pot să facă toate aceste lucruri. Aşa a fost în zilele lui Moise. Dumnezeu i-a spus lui Moise ce dorea să se facă, şi toţi cei ce erau însărcinaţi cu vreo lucrare au primit de la Dumnezeu harul şi înţelepciunea să facă exact aşa cum i-a fost arătat lui Moise pe muntele cel sfânt. Este atât de minunat că tot ceea ce face Dumnezeu este făcut desăvârşit. El înzestrează, El dă aptitudini, El dăruieşte har… Şi aşa cum citeam aici, El a pus slujbe în Biserică. Astăzi vom vorbi despre asta. Dar mai întâi, să nu uit să vă transmit şi aceste salutări din partea fratelui Cezar din Peru, şi bineînţeles din partea fratelui Joe. Mai am nişte anunţuri aici, dar le las pe mâine.
Aş dori să mă refer foarte scurt la ceea ce se petrece mai ales în Israel şi în Liban. Putem cu adevărat să vedem cum se materializează profeţia biblică. „Pace şi linişte” – aşa este scris în 1 Tes. 5.1-3. Apoi vedem cum trupele internaţionale se ocupă de pacea de acolo, iar negocierile în ceea ce priveşte Ierusalimul sunt în desfăşurare.
Fraţi şi surori, am cu mine nişte extrase de pe Internet, despre ceea ce se petrece la nivel religios: unire şi iarăşi unire a tuturor bisericilor şi bisericilor libere creştine. La conferinţa mondială care a avut loc în Praga între 8-11 august au fost prezenţi pentru prima oară adventiştii, cei care mereu şi mereu, în fiecare broşură au atacat şi au demascat papalitatea. Au fost şi ei acolo. Ei sunt reprezentaţi în lumea întreagă – sunt circa 15 milioane care sunt botezaţi, şi circa 20 de milioane care-i vizitează. Dar acum este vorba despre unirea în învăţătură, şi anume: „Temelia credinţei este: 1 – evangheliile; 2 – Sfânta Scriptură; 3 – trinitatea; 4 – Isus Hristos; 5 – neprihănirea prin credinţă; 6 – naşterea din nou; 7 – unitatea în Duhul; 8 – învierea.” Da… Şi dacă citeşti asemenea lucruri, rămâi puternic impresionat. Se anunţă apoi că între 6-10 august 2007 va avea loc o a doua întâlnire în care li se va da adventiştilor posibilitatea să expună lucrurile care îi separă: să vorbească despre Sabat, despre Ellen White – co-fondatoarea adventiştilor - şi despre judecata de dinaintea revenirii lui Isus Hristos, şi aşa mai departe. Totul se uneşte şi vine laolaltă. La fel trebuie să fie de partea cealaltă, cu adevărata Biserică a lui Isus Hristos. Adevărata Biserică nu este unirea, să zicem, a 100 sau 275 de denominaţii. Adevărata Biserică este unirea tuturor acelora care iasă afară din toate aceste 275 de denominaţii, şi care se supun sub mâna tare a lui Dumnezeu, care nu au Cuvântul lui Dumnezeu doar ca o mărturie de credinţă, ci îl şi pun în practică. Alianţa Evanghelică are momentan 420 de milioane de membri; apoi desigur, se adaugă şi adventiştii. Şi acesta este un număr mare.
Avem apoi aici o declaraţie de la Roma, din 23 august: „Papa Benedict al XVI-lea are ca şi tema: „Vino Doamne Isuse!”” Apoi se spune aici: „Sfântul părinte a deschis înţelegerea a aproximativ opt mii de credincioşi pentru probabil cea mai greu de înţeles carte din Sfânta Scriptură, şi anume Apocalipsa.” Apoi la sfârşit este scris: „Noi dorim să-L aşteptăm pe Domnul cu o inimă credincioasă, de aceea ne rugăm „Vino Doamne Isuse!” Apoc. 22.20” În acest context mă gândeam la Luca 24 de la v. 29. Poate ar trebui să citim acest verset în care însuşi Domnul, Răscumpărătorul nostru a vorbit despre împlinirea prorociei biblice. Luca 24.29 „Dar ei au stăruit de El, şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o, şi le-a dat-o.” Fiţi atenţi acum: „Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut;” V. 32: „Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” Nici un om, nici un predicator, nici un proroc nu ne poate deschide înţelegerea pentru Scriptură – numai Domnul nostru, şi numai în legătura în care El ne poate vorbi prin Cuvântul Său, arătându-ne împlinirea Scripturilor. La Dumnezeu totul merge fără teorie, ci într-o legătură directă cu practica. Dar lăsăm lucrurile aşa cum sunt… nici un om nu o poate schimba. Important este ca noi să folosim harul pe care ni l-a dat Dumnezeu şi să răscumpărăm vremea ştiind că timpul este serios şi scurt. Biblia vorbeşte despre vremea sfârşitului cu adevărat în multe versete. S-ar putea vorbi şi despre Israel, despre întoarcerea poporului Israel din 143 de ţări ale pământului, despre smochin, despre toate celelalte naţiuni… Căci în Luca 21 este scris cu adevărat: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi…” Luca 21.28, 29. Nu este vorba numai despre Israel, ci de asemenea toate celelalte naţiuni şi-au primit independenţa după cel de-al doilea război mondial. În timpul celui de-al doilea război mondial mai erau încă 49 de naţiuni sub dominaţia britanică, care şi-au primit toate independenţa. Nu doar Israelul, ca popor al lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte naţiuni şi-au primit independenţa. Şi Domnul nostru spune: „Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.”
Astăzi ne vom ocupa de ceea ce ne priveşte pe noi, de ceea ce priveşte Biserica Dumnezeului Celui viu. Sarcina noastră nu este să-i judecăm pe alţii. Fiecare este judecat de Domnul său. Sarcina noastră este, mai ales în această seară, să-i ajutăm pe toţi fraţii şi surorile, şi mai ales pe fraţii slujitori să-i ajutăm să-şi găsească echilibrul în Cuvânt, în învăţătură, în vestire. În acest scop vom citi câteva versete. Înainte de a o face, o să vă rog să mă iertaţi, dar am aici câteva sute de pagini din SUA, de la nişte fraţi care au luat citate ale fratelui Branham şi le-au combinat, fără a lua considerare Scriptura, numai ca să vorbească, fie despre slujba din cort, sau despre cele şapte tunete, etc. Fraţi şi surori, oamenii nu mai au teamă de Dumnezeu. Şi dacă nu mai au teamă de Dumnezeu, atunci nu mai au nici respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă în Apoc. 10 este scris clar că cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor numai atunci când Domnul coboară cu cartea deschisă, ca Înger al legământului, punând un picior pe pământ şi unul pe mare, atunci eu nu pot spune că acest lucru s-a întâmplat deja cândva. Nu! Aceasta se întâmplă numai atunci când ceea ce este scris se va împlini literal. Fiecare răstălmăcire este ceea ce pun oamenii laolaltă. Ce-avem noi de-a face cu asta? Pe noi ne interesează numai evanghelia curată a lui Isus Hristos, adevărata învăţătură biblică, astfel încât noi să fim găsiţi într-adevăr în Cuvânt. Am subliniat de destule ori acest lucru: Biserica Mireasă trebuie să fie o biserică care a răsărit din sămânţa Cuvântului. Trebuie s-o subliniem în mod repetat: germenul vieţii este în sămânţă, iar sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu. Iar dacă Cuvântul lui Dumnezeu este pus în noi, şi dacă noi murim împreună cu Hristos, atunci sămânţa răsare şi viaţa care a fost în Fiul lui Dumnezeu vine în toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu, prin naşterea din nou. Asta nu este o teorie, ci acestea sunt adevăruri biblice pe care noi trebuie să le recunoaştem, şi pe care le putem trăi prin har.
Daţi-mi voie să încep cu Evrei 4, un cuvânt pe care-l cunoaştem cu toţii foarte bine. Evrei 4.11: „Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.” Vedeţi, este vorba de ascultare. Neascultarea a dus la cădere. Şi noi cu toţii ştim ce s-a întâmplat în grădina Edenului. Neascultarea este cu adevărat pierzarea noastră şi a oamenilor. Apoi, v. 12: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.” Apoi aş dori să citesc câteva versete din Evanghelia lui Ioan. Ioan 8.12: „Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Cheia este să-l urmăm pe Isus. „Urmează-Mă! Ia-ţi crucea ta şi urmează-Mă.” Cine-L urmează pe El nu va rămâne în întuneric, ci va avea lumina vieţii. V. 24: „De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” Deci nu este vorba despre o credinţă la modul general, global, ci despre credinţa în Isus Hristos, şi anume credinţa că El este însuşi Domnul, Marele EU SUNT, care s-a descoperit deja în tot Vechiul Testament ca „EU sunt”, care a umblat în grădina Edenului, a vorbit prorocilor, şi apoi a putut să spună: „mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”
Ioan 8.31-32: „Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El…” Aici vedem deosebirea: odată Domnul vorbeşte în pilde (de exemplu în predica de pe munte, mulţimilor), apoi vorbeşte acelora care cred în El, care au devenit credincioşi, care că El este Cel care ne-a răscumpărat, Cel care a venit la noi: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei…” Şi numai după aceea urmează versetul „veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Aceasta nu numai că stă scris aici, ci noi am trăit personal acest lucru. Prin harul Lui am recunoscut cine este Isus Hristos şi anume, că El este Domnul Însuşi, după cum este scris în 1 Cor. 12.3: „Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul”, decât prin Duhul Sfânt.” Trebuie să ne fie descoperit. Deci, noi L-am putut recunoaşte şi rămânem în Cuvântul Său, am recunoscut adevărul şi adevărul ne-a eliberat.
V. 43, în Ioan 8: „Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea?” Acum se adresează iarăşi mulţimii, acum cărturarilor, acum celor ce L-au mustrat: „Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.” Aceasta este de fapt, marea problemă. Oamenii nu sunt gata să asculte. Ei nu vor să asculte. Dacă ar asculta, Dumnezeu le-ar putea vorbi. Căci credinţa vine din predică. Dar dacă cineva nu vrea să asculte predica, de unde să vină credinţa? De aceea Domnul nostru spune: „Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.” Haideţi să ascultăm, să ascultăm din toată inima ceea ce are să ne spună Domnul prin Cuvântul Său.
Acum v. 46-47: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu.” Am putea aduce multe versete în acest context… Azi am pe inimă să spun câteva lucruri despre ceea s-a întâmplat în creştinismul primar. Am notat câteva versete în această legătură, să le am înaintea mea, ca să nu mai trebuiască să caut după ele.
Capitolul 15 din Fapte, va fi subiectul nostru astăzi şi mâine, cu voia Domnului, ca un exemplu înaintea ochilor noştri. În Fapte 15 avem întrebări la care s-a răspuns. Şi avem două propoziţii foarte importante. Fapte 15.15: „Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor…” Fapte 15.28: „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă…” Ştim cu toţii ce se întâmplase mai înainte, în cap. 14: Pavel şi Barnaba erau în călătorie misionară, iar când au venit la Ierusalim nişte fraţi care mai înainte au aparţinut de partida fariseilor au cerut ca neamurile care crezuseră, să primească tăierea împrejur, după legea lui Moise. Şi apoi, cum este scris în v. 2, a avut loc un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite, între aceşti oameni şi Pavel şi Barnaba. După aceea a avut loc o întrunire a fraţilor responsabili, împreună cu Biserica. Şi acest lucru doresc să-l subliniez astăzi: ceea ce ne spune Dumnezeu trebuie să fie confirmat în Cuvântul Său. Nu poate fi o învăţătură nouă: nimic nu poate fi adăugat la planul de mântuire al Dumnezeului nostru. El n-a uitat nimic, ci s-a gândit la tot. Şi cu o inimă smerită noi putem să spunem că El şi-a descoperit prin har Cuvântul din Geneza 1 până la Apoc. 22. Multe taine... Într-o predică fratele Branham a enumerat 17 taine pe care le-a descoperit Dumnezeu. Cu siguranţă că sunt mult mai multe. Astăzi Eu mă gândesc că şi Domnul vrea să ne spună nouă, ca Biserică şi tuturor fraţilor din lumea întreagă, că există o rânduială divină în Biserica lui Isus Hristos, şi tuturor fraţilor şi tuturor credincioşilor din lumea întreagă trebuie să li se spună că nu poate să facă oricine ce vrea. În Biserică Domnul decide. Iar hotărârea trebuie să fie întotdeauna în concordanţă cu toată mărturia Sfintei Scripturi.
Am notat etapele acestui proces. Fapte 15.1-3 – credincioşii din Iudeea… Iudeea, era zona principală, Iudeea avea deja un nume, o reputaţie, iar acum vin nişte credincioşi cu tema tăierii împrejur. Dar ei n-au fost trimişi, n-aveau nici o însărcinare, ei doar au provocat o ceartă. Şi de aşa ceva noi nu avem nevoie. Nu avem nevoie de oameni care merg undeva şi aduc o temă de ceartă. Noi avem nevoie de oameni trimişi de Dumnezeu, care poartă Cuvântul adevărului, şi care-l vestesc.
Fapte 15.4: Biserica din Ierusalim se adună împreună cu apostolii şi prezbiterii, ca să se sfătuiască. Ce se va întâmpla acum? Întrebarea era de fapt biblică: tăierea împrejur i-a fost poruncită de prima dată de Dumnezeu lui Avraam pe drum. Era semnul de legământ în Vechiul Testament. Şi, desigur, pentru credincioşii din Iudeea era un lucru foarte important. Dar acum ei aveau de-a face cu credincioşii dintre neamuri. Şi trebuie să ştim că Dumnezeu are o rânduiala dumnezeiască în care toate lucrurile trebuie aşezate în locul de care aparţin.
Fapte 15.5: „Atunci unii din partida Fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.” Ei doreau să transmită iudaismul credincioşilor dintre neamuri. Şi acest lucru nu merge. Dumnezeu a făcut un legământ nou, şi vechiul legământ s-a revărsat în noul legământ: un nou început, o inimă nouă, un duh nou. Dumnezeu face toate lucrurile noi.
Apoi, în v. 7 se ridică Petru… şi aş dori să citesc acest lucru. Aici Petru a spus... şi s-ar putea afirma că Petru s-a cam lăudat, însă el a spus numai care era însărcinarea pe care o primise de la Dumnezeu. Fapte 15.7-9: „După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei, şi să creadă.” Aceasta a fost o vorbire clară. Şi apoi el se referă la o confirmare pe care au trăit-o credincioşii dintre neamuri. V. 8 „Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.” Avem aici confirmarea dumnezeiască. Credincioşii dintre neamuri au auzit predica, şi în timpul predicii au trăit totul, într-o singură zi, într-o singură adunare. Pocăinţa, credinţa, neprihănirea, naşterea din nou, botezul Duhului – au putut trăi totul prin har într-o singură adunare, într-o singură predică. O puteţi citi în Fapte 10. Citesc de la v. 40, din cauza timpului: „Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu…” Şi acum urmează ceva cu totul minunat: „nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.” Nu este aceasta o mărturie minunată? Petru, care-L însoţise pe Domnul şi care L-a şi tăgăduit de trei ori şi care totuşi apoi a fost înaintea lui Dumnezeu în har…şi dacă citim în Fapte 1.15 el a spus: „În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor, - numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci…” Acum urmează ceva foarte important: acest Petru a simţit şi a avut călăuzirea Duhului, deja înainte de a fi umplut cu Duhul Sfânt – el spune în v. 16: „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David.” Chiar din prima clipă când şi-a deschis gura între cei 120, înainte de turnarea Duhului Sfânt, a mers direct la Scriptură şi a arătat cum trebuia să se împlinească ceea ce a fost scris.
Apoi, şi astăzi există oameni, fraţi care spun: „Alegerea lui Matia n-a fost corectă. Dumnezeu l-a ales pe Pavel.” Dar Petru a spus ceva foarte hotărâtor, înainte ca alegerea să aibă loc şi anume, că trebuia să fie cineva care fusese părtaş de la început, „cu începere de la botezul lui Ioan” – cineva care umblase tot drumul cu ei. Aşa este scris aici în cap. 1.21: „Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi…” Deci, nu după bunul plac, ci o decizie dumnezeiască – cineva care a văzut tot, care a trăit tot, care putea fi un martor viu. Însărcinarea lui Pavel depăşea ceea ce aveau fraţii noştri aici, pentru că el avea o însărcinare în legătură cu planul de mântuire, pentru întreaga Biserică. Şi el ne-a lăsat învăţăturile biblice.
Acum, trecem la Fapte 15.8: „Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.” Fraţi şi surori, noi am spus-o în România, şi de asemenea duminica trecută în Zürich: nu putem să cităm numai Fapte 2.38, ci trebuie să includem şi v. 39 în vestirea noastră. În v. 38 este scris „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre.” Aceasta este prima parte. Partea a doua este: „apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” „…apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Fraţi şi surori, făgăduinţa este valabilă pentru noi, şi dacă începutul credincioşilor dintre neamuri a fost ca şi începutul pe care l-au avut la Ierusalim credincioşii dintre iudei, atunci noi trebuie să aşteptăm ca sfârşitul cu Biserica dintre neamuri să trebuiască să fie ca la început. Nu numai botezul în apă, ci şi botezul cu Duhul. Şi acest lucru trebuie spus foarte clar aici: în botezul în apă noi mărturisim Domnului nostru, dar în botezul cu Duhul Sfânt El ne mărturiseşte nouă. Una este mărturia noastră de credinţă, în ascultare, prin faptul că ne lăsăm botezaţi biblic, după ce ne-am pocăit, şi după ce ne-am trăit întoarcerea la Dumnezeu. După aceea Dumnezeu răspunde, deschizând cerul. Sigur că cerul este deja deschis. În ziua Cincizecimii a avut loc turnarea Duhului Sfânt. În Samaria, în Fapte 8 nimeni n-a trebuit să aştepte. În Ierusalim li se spusese să aştepte, şi au trecut astfel 10 zile. De atunci încolo nimeni n-a mai trebuit să aştepte – fie în Fapte 8 în Samaria, fie în Fapte 10, fie în alte capitole. Oamenii care au crezut şi care au fost botezaţi au primit botezul cu Duhul Sfânt. Fiţi atenţi ce este scris aici, în Fapte 10.43, despre Domnul şi Mântuitorul nostru: „Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” Aceasta este o confirmare a textului din Ioan 21.23: „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate.” Iertarea a fost vestită, iar cei care au crezut şi-au trăit iertarea. Nu un om îl iartă pe altul, ci Dumnezeu ne iartă. Dar aşa cum am spus mai înainte, credinţa vine din predică, şi prin predicare oamenii sunt aduşi în legătură cu Dumnezeu. Ei se roagă, şi Domnul li se descoperă. Deci, în clipa când Petru a rostit această propoziţie – o recitesc: „Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” – ce s-a întâmplat? Cu toţi cei din casă s-a întâmplat deodată, ei au crezut predica omului lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt s-a coborât peste ei ca o confirmare că ei au crezut. V. 44: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu.” Mulţumesc Domnului pentru o asemenea relatare. Şi eu îmi doresc o repetare a acestei experienţe, cu toată Biserica. O repetare cu toată Biserica: ca atunci când este predicată evanghelia lui Isus Hristos şi oamenii înţeleg că au fost împăcaţi cu Dumnezeu, că păcatul şi vina le este iertată, atunci nu mai rămâne decât să-L cheme pe Domnul. Şi este scris că „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”
Iar aici este scris atât de frumos „prin Numele Lui”. Numele Domnului trebuie chemat, apoi vine iertarea, harul şi mântuirea. Vă întreb acum: dorim noi să se repete ceea ce a fost la început? Dacă dorim, haideţi să credem din toată inima că Isus Hristos este Acelaşi. Fără propria noastră închipuire, fără propriile noatre eforturi, ci totul să fie lucrat pur şi simplu de Dumnezeu prin Har.
V. 9: „N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei…” Apoi în Fapte 15 v. 13-18 Iacov a luat cuvântul şi a spus: „Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor…” Astăzi este vorba ca noi să fim aduşi în concordanţă cu Dumnezeu şi cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu tot ceea ce au vestit prorocii, cu ceea ce au învăţat apostolii, si cu ceea ce au trăit la început fraţii şi surorile noastre, ca noi să putem avea cu adevărat aceleaşi trăiri cu Dumnezeu.
În v. 23 avem hotărârea fraţilor care s-au adunat ca Biserică – apostoli, prezbiteri şi Biserica. Şi aici se spune: „Apostolii, prezbiterii (Sau: bătrâni.) şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri, care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune (salutări – n.tr.)!” şi le-au dat cu ei hotătârea care s-a luat, şi i-au trimis pe fraţi cu Barnaba şi Pavel sau Sila, unul dintre cei doi, i-au trimis ca ei să depună mărturie despre ceea ce se hotărâse. V. 25-26: „noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni, şi să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel, oamenii aceştia, care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.” – deci fraţi care erau în slujba Domnului, au fost trimişi cu ei ca să confirme ceea ce s-a hotărât în Ierusalim prin Duhul lui Dumnezeu, în concordanţă cu ceea ce scriseseră deja prorocii. Fraţi şi surori, despre asta este vorba astăzi – numai ceea ce este scris în Sfânta Scriptură: aici avem tot planul de mântuire al Dumnezeului nostru. Fiecare eveniment care este în legătură cu planul de mântuire, la orice nivel, orice ar putea fi în prorocia biblică, totul este într-o singură carte. Şi această singură carte nu îngăduie nici o răstălmăcire. Nici o răstălmăcire. Şi de asemenea, nici o răstălmăcire a spuselor fratelui Branham. De fapt fratele Branham a adus un mesaj foarte clar. Noi am fost aduşi înapoi la început, la Cuvântul lui Dumnezeu, la început. Dar dacă el spune în Phoenix „O să mai vin” şi fraţii fac din asta o învăţătură spunând că el de fapt a vrut să spună că se va întoarce după moartea lui, atunci normal că vine peste mine puţin o mânie sfântă. Da… Şi dacă el spune „Voi mai face încă o dată această călătorie” atunci eu las lucrurile aşa cum le-a spus el. Eu am o singură sarcină: faţă de Dumnezeu şi faţă de Cuvântul Său. De toate celelalte se va ocupa Dumnezeu.
Se continuă apoi în Fapte 15.27: „Am trimis dar pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri.” Biserica era în vremea aceea locul descoperirii lui Dumnezeu. Slujbele erau în Biserică, Duhul Sfânt era la lucru, şi de aceea a fost hotărârea Duhului Sfânt. Punctul principal este acesta: fraţii noştri de la început au stat sub ungerea, inspiraţia şi călăuzirea Duhului Sfânt. La fel trebuie să fie şi acum, la sfârşit. Toţi fraţii slujitori trebuie să stea (fie) sub aceeaşi călăuzire, ungere şi inspiraţie a Duhului Sfânt, şi atunci vom vorbi o singură limbă, vom spune aceleaşi lucruri, în Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului. Atunci vom avea aceeaşi evanghelie, aceleaşi învăţături, pentru că am primit acelaşi Duh.
În v. 32 ni se spune: „Iuda şi Sila, care şi ei erau proroci…” Deci, în Biserica primară erau apostoli, proroci, învăţători, evanghelişti şi păstori: cele cinci slujbe. Primele trei...şi pentru noi momentan şi cele mai importante... Evanghelişti sunt mulţi, şi pastorii sunt şi ei într-un număr mare. Dar unde sunt apostolii? Unde sunt prorocii? Unde sunt acei oameni care spun lucrurile aşa cum le spunea Duhul Sfânt atunci? Pentru un evanghelist este foarte uşor. Citeam azi în Idea Spektrum despre Billy Graham. S-a ajuns la concluzia că el reprezintă învăţătura că toată omenirea va fi mântuită. Şi eu mă gândeam: „Omul care în 1950 era numit mitraliera lui Dumnezeu, care a călătorit probabil în 185 de ţări, ajunge să spună la bătrâneţe că toţi oamenii vor fi mântuiţi. Aşa ceva este absurd. Pur şi simplu nu este adevărat. Dar haideţi să lăsam aceasta acum.
Eu am vrut doar să spun că evangheliştii n-au nici o răspundere din punct de vedere al învăţăturii. Evangheliştii să se ocupe de predicarea evangheliei, pastorii să acţioneze ca păstori, dar punctele de învăţătură ei să le lase învăţătorilor. Partea profetică s-o lase prorocilor, iar apostolilor să le lase partea apostolică. Şi spun astăzi fraţilor în lumea întreagă, în Numele Domnului: dacă nu vă potriviţi modelului biblic, atunci n-aveţi nici o însărcinare pentru Biserica Dumnezeului Celui Viu. Toate slujbele pe care le-a aşezat date de Dumnezeu se potrivesc, şi aparţin Bisericii şi niciodată nu vor provoca deranj, nu vor ridica sau aduce la suprafaţă nici o dezbinare, ci ele vor sluji în conformitate cu Dumnezeu şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. ce să mai vorbim despre dezbinare - vor sluji la punerea în concordanţă cu Dumnezeu şi Cuvântul Său.
Deci, „Iuda şi Sila, care erau proroci…” Noi avem două făgăduinţe deosebite: una este scrisă în Mat. 23.34 unde Domnul nostru a spus: „De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari.” Apoi a doua este în Luca 11.49: „De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: Le voi trimite proroci şi apostoli…” Asta înseamnă că noi, în timpul nostru, am primit prin Har o porţie dublă din partea lui Dumnezeu. La începutul Bisericii nou testamentare, sau a noului legământ, a fost slujba lui Ioan Botezătorul, ca proroc făgăduit, şi pregătitor al căii. După aceea a urmat întemeierea Bisericii, apoi slujbele şi darurile, în Biserică. Pentru vremea noastră avem făgăduinţa „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima copiilor spre părinţii lor.” Aceasta este făgăduinţa principală. Însă acum, după ce această făgăduinţă principală îşi găseşte împlinirea, şi anume, are loc chemarea afară a Bisericii, Biserica trebuie adusă înapoi în rânduiala divină, cu toate darurile, cu toate slujbele, cu tot ce ţine de aceasta.Şi De aceea, Domnul nostru deja s-a îngrijit de ambele, Mat. 24.23 sau Luca 11.49: „De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: Le voi trimite proroci şi apostoli…” Aceasta este zidirea în Biserică.
Să ne amintim: în Ierusalim a avut loc disputa referitoare la tăierea împrejur. Şi atunci valabilă n-a fost părerea cutărui frate, ci „s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie…” Şi aşa a rămas până în ziua de azi. De aceea nu este nevoie să vină nimeni cu tăierea împrejur, cu Sabatul, sau cu nişte zile sau sărbători, ci noi am fost aduşi înapoi, ca Biserică dintre neamuri, la temelia de la început, şi înapoi la învăţăturile care au fost propovăduite la început în Biserică. Apoi avem Cuvântul minunat din 1 Cor. 12 de la v. 28, unde ne sunt arătate primele trei slujbe – Dumnezeu a pus aceste trei slujbe în biserică. Fraţi şi surori, haideţi să fim acum sinceri: dacă noi putem fi Biserica lui Isus Hristos în vremea aceasta, atunci trebuie să aşteptăm modelul biblic. Altfel nu se poate. În restituirea deplină a tuturor lucrurilor făgăduite de Dumnezeu, modelul biblic trebuie să devină vizibil în Biserică, prin har. Dumnezeu nu ne-a dat o teorie, ci făgăduinţe minunate. Şi pe acestea noi putem să le aşteptăm şi să le şi trăim împreună. 1 Cor 12. de la v. 28: „Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.” Apoi Pavel trece la punctul principal: „Oare toţi sunt apostoli?” Sigur că nu. „Toţi sunt proroci?” Categoric nu. „Toţi sunt învăţători?” Nu. „Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?” Nu. Dar fiecare mădular primeşte de la Dumnezeu ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru el. Nu sunt toţi proroci, nu sunt toţi apostoli, nu sunt toţi învăţători, dar toţi sunt iertaţi şi toţi au dreptul la aceleaşi binecuvântări, şi toţi aparţin Bisericii lui Isus Hristos, Bisericii celor întâi născuţi. Noi putem spune, pentru mângâierea şi zidirea voastră: că toţi aceia care ascultă acum mesajul dumnezeiesc, care pot să creadă cu adevărat aşa cum spune Scriptura, acesta este deja un semn că voi aţi fost aleşi mai dinainte de Dumnezeu. Nu contează dacă sunteţi la începutul călătoriei sau dacă sunteţi mai avansaţi: dacă puteţi crede ce şi cum spune Scriptura - vă rog s-o luaţi ca din mâna Domnului – atunci Dumnezeu v-a predestinat la aceasta înainte de întemeierea lumii. Şi noi am mai citit că toţi cei ce sunt din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Noi am citit-o: Domnul a spus cărturarilor: „Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.”
Haideţi să facem un rezumat, pentru noi ca Biserică, cu Efeseni 3.4, unde Pavel scrie despre Biserică: „Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul.” Aici o găsim iarăşi – aceasta este pur şi simplu rânduiala divină în Biserică, cu diferitele slujbe şi sarcini, pe care le-a aşezat Dumnezeu în Biserică. Prima trăire este întoarcerea la Dumnezeu, primirea lui Isus Hristos, Domnul nostru, ca Răscumpărător. Şi fraţi şi surori, astăzi este ziua mântuirii, astăzi Dumnezeu vrea să mântuiască, să elibereze, să vindece, astăzi vrea Dumnezeu să dăruiască har, astăzi vrea El să se descopere. Astăzi El doreşte de asemenea, să arate fraţilor din lumea întreagă că rânduiala dumnezeiască se întoarce în Biserică, că totul trebuie rânduit biblic, şi că nimic nu poate fi adăugat sau scos, ci o introducere deplină în planul de mântuire al Dumnezeului nostru. Nu avem nevoie de nici un om care să se dea drept proroc, sau apostol, sau cineva, ci avem nevoie de ungerea Duhului Sfânt. Avem nevoie de inspiraţia Duhului Sfânt, noi avem nevoie de introducerea în planul de mântuire al Dumnezeului nostru. Apoi vine aceeaşi ungere peste Biserică, şi astfel sunt aduşi toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei.
Vă rog nu uitaţi cele trei versete: cred că le-am amintit în Zürich: Mat. 26.39 „nu cum voiesc Eu.” Am amintit Marcu 14.36: „nu ce voiesc Eu” O diferenţă: una, în rugăciunea Domnului nostru: „nu cum voiesc Eu”, cealaltă: „nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.” Şi apoi urmează Luca 22.41-42: „facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Acesta este Ghetsimani al nostru, aceasta este calea noastră spre Golgota, să murim cu Hristos. Domnul nostru n-a spus aceste cuvinte pe când vindeca, ci în Ghetsimani, pe drumul către Golgota. „Nu cum voiesc eu, nu ce voiesc eu, ci ce voieşti Tu” – aceasta este calea mea şi a ta prin Ghetsimani, în luptă până ce picură sudoarea. „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. … îngustă este calea care duce la viaţă...” Şi în această luptă noi lăsăm voia noastră în voia lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp strigăm cuvintele Domnului şi Răscumpărătorului nostru: „nu cum voiesc Eu….” Mat. 26.39; „nu ce voiesc Eu (, ci ce voieşti Tu.)” Marcu 14.36 Ci „cum voieşti Tu, şi ce voieşti Tu…” Aceasta trebuie să fie hotărârea noastră sinceră. Noi toţi, şi mai ales cei mai în vârstă dintre noi, avem destule lucruri în viaţă la care putem privi înapoi, în care nu întotdeauna s-a întâmplat voia lui Dumnezeu. Dar a venit timpul pur şi simplu ca noi să devenim sinceri înaintea lui Dumnezeu şi să spunem: „nu cum voiesc eu, ci ce voieşti Tu… nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu”– ca eu să-mi pun voia mea în Voia Lui, să fiu răstignit împreună cu El, să mor cu El, să fiu îngropat cu El, să înviez cu El la o viaţă nouă.
Apoi Luca 22.41-42: „facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Ca un rezumat: nu cum voiesc eu, nu ce voiesc eu, ci facă-se voia Ta. Apoi am putea să mergem în Evrei 10: „(în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” „Prin această "voie" am fost sfinţiţi noi” dar numai dacă venim în voia lui Dumnezeu. Fraţi şi surori, aceasta pare foarte greu de realizat, dar probabil că nu este deloc un lucru greu. Dacă nu mai trăim noi ci Hristos trăieşte în noi, atunci toate acestea se vor întâmpla prin Har.
Haideţi să facem rezumat. În Fapte 15: o chestiune controversată. Astăzi există multe chestiuni controvesate. Acestea trebuie hotărâte înaintea lui Dumnezeu, în Biserică, şi anume cu Lumină şi Desăvârşire, numai cu lumină şi desăvârşire, şi anume ceea ce a vestit şi hotărât Duhul Sfânt deja aici, prin apostoli, proroci şi învăţători, aceea vă vestim, tuturor celor ce au o ureche să audă ceea ce are de spus Duhul Bisericilor. Nădăjduiesc că toţi fraţii din lumea întreagă înţeleg ce povară port eu înaintea Domnului, ce răspundere este în legătură cu aceasta, să aduc întregii omeniri ultimul mesaj dumnezeiesc, înaintea revenirii lui Isus Hristos. Şi marea tristeţe nu este în legătură cu ceea ce n-a mers bine în toate celelalte denominaţiuni, ci în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în mijlocul nostru. Acest lucru doare; şi asta trebuie să se schimbe. Dumnezeu trebuie să dăruiască har, ca mulţi să fie desprinşi din cursele şi laţurile duşmanului, ca să fie eliberaţi de tot ceea ce nu concordă cu Dumnezeu şi Cuvântul Său, şi să se lase sfinţiţi în Cuvântul adevărului – pentru ca noi să putem privi faţa Domnului nostru. Eu Îi sunt pur şi simplu mulţumitor recunoscător lui Dumnezeu – foarte recunoscător: pentru sfântul Cuvânt pe care ni l-a lăsat ca mărturie şi pentru învăţătură. Şi nimeni care umblă conform Cuvântului nu se poate rătăci. Se rătăceşte numai acela care iese din Cuvânt şi intră în răstălmăciri şi-n închipuiri personale. Domnul Dumnezeu să ne dea har tuturor, ca să primim în credinţă scumpa răscumpărare prin sânge. Acest lucru poate fi de asemenea subliniat: în sânge este viaţa. Şi Domnul nostru şi-a dat sângele şi viaţa. El a fost Cuvântul făcut trup. El a fost sămânţa făgăduită în Geneza 3.15, şi prin întreaga Biblie. El şi-a dat viaţa. Şi noi am văzut: în ziua Cincizecimii s-a strâns prima turmă Răscumpărată, ca să trăiască făgăduinţa Tatălui. Şi iată că s-a întâmplat: cerul s-a deschis, vâjâitul unui vânt puternic s-a auzit, şi Duhul Sfânt i-a umplut pe toţi cei care erau prezenţi. Eu aştept o revărsare a Duhului Sfânt peste toţi, peste toţi aceia care ascultă Cuvântul şi care cred că Dumnezeu Îşi confirmă Cuvântul în noi. Lăudat şi slăvit să fie Domnul, Dumnezeul nostru, în veci. În Numele sfânt al lui Isus. Amin. Ne ridicăm să ne rugăm. Să cântăm cântarea „Aşa cum sunt”.
[…] Rămânem în rugăciune; să căutăm legătura cu Dumnezeu. În predică ne vorbeşte El nouă, în rugăciune vorbim noi cu El. Rămânem cu capetele aplecate, şi aş dori să întreb dacă sunt câţiva aici care doresc să-şi dedice viaţa lor Domnului, care doresc să fie incluşi în Biserica biblică, în Trupul Domnului, care pur şi simplu Îl acceptă conştienţi pe iubitul nostru Domn şi Răscumpărător conform Ioan 1: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Primiţi-o. Credeţi acum în Isus Hristos, Domnul şi Răscumpărătorul vostru, conştient, din inima, şi în aceeaşi clipă veţi fi mântuiţi, iertaţi, şi primiţi mântuirea lui Dumnezeu, împăcarea deplină şi iertarea. Pentru că Dumnezeu era în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine, iar nouă ne-a fost dată slujba împăcării, conform 2 Cor. 5. Şi noi vă rugăm fierbinte în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu. Astăzi! Acum!
Sunt câţiva care doresc să ridice mâna, ca să ne rugăm pentru voi? Da, câţiva. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Sunt nişte mâini ridicate.
Dumnezeule mare, Tu ai văzut toate aceste mâini, şi de asemenea inimile. Ţi-i aducem pe toţi aceia care Te caută. Şi noi Te rugăm să Te laşi găsit astăzi, căci aşa este scris: „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” Încă mai este scris: „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi.” O, Dumnezeule, binecuvântează, mântuieşte, eliberează, vindecă, binecuvântează-Ţi poporul, şi în mod deosebit pe toţi cei nou veniţi, aici şi în lumea întreagă. Binecuvântează-i împreună cu noi pe toţi aceia care au dorit rugăciune: binecuvânteaz-o pe pe sora Rauff, şi pe fiul ei de la terapie intensivă. Binecuvântează-l, fii cu el. Mâna Ta să vină peste el în acest ceas. Şi de asemenea, Îţi aducem toate celelalte cereri de rugăciune, Doamne, Dumnezeule Atotputernic. Cei ce Te mai cheamă şi care Te mai roagă pentru ceva sunt doar puţini. Astăzi noi Te chemăm, Te rugăm să binecuvântezi, să vindeci, să eliberezi şi să Te descoperi.
Ale Tale, Dumnezeul Atotputernic, Dumnezeul Credincios, Dumnezeul Cel veşnic, care ni te-ai descoperit în Isus Hristos Domnul nostru, să fie mulţumirile, Doamne iubit. Iar astăzi am dori să-Ţi mulţumim pentru Faptele Apostolilor, pentru Noul Testament, pentru Evanghelii, pentru toate epistolele, pentru întregul Tău Cuvânt sfânt. Îţi mulţumim, Îţi mulţumim, Îţi mulţumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic. Aleluia. Toată lumea să audă, să creadă că Dumnezeu a vorbit şi că Dumnezeu lucrează. Aleluia. Lăudaţi pe Domnul. Slăviţi pe Domnul. Slăviţi Numele Lui cel sfânt. Aleluia. Slavă lui Dumnezeu.
Doamne iubit, botează cu Duhul Sfânt şi cu foc. Aleluia. Aleluia. Tu ai făcut deja începutul. Tu deja pregăteşti totul. Şi se va împlini, zice Domnul. El va turna din Duhul Său. Aleluia.
Mare Dumnezeu, aş dori să-Ţi mai mulţumesc din inima mea pentru că sunt adunaţi aici oameni de multe limbi şi naţiuni. Doamne iubit, în ziua Cincizecimii ei erau strânşi din 17 naţionalităţi ca să asculte prima predică a lui Petru. Doamne iubit, eu Te întreb, şi fie ca Tu să ne întrebi, când s-a mai întâmplat acest lucru, şi anume ca într-un singur loc să fie adunaţi oameni care formează Biserica Ta, unde nu contează decât ceea ce ai hotărât Tu la început şi prin apostoli şi proroci, sub inspiraţia Duhului Sfânt, ai lăsat pentru totdeauna Bisericii. Doamne iubit, noi avem modelul, şi te rugăm să dăruieşti viaţă nouă, să înviorezi şi să-i binecuvântezi pe fraţii şi surorile noastre, care au răbdare şi ascultă traducerile. Doamne iubit, vorbeşte mai departe, lucrează mai departe, şi binecuvântează-ne pe toţi. Înalţă-Ţi Faţa peste noi, şi dă-ne pacea Ta şi binecuvântările Tale, acum şi în veci. Aleluia. Aleluia. Aleluia. Lăudaţi pe Domnul. Zilele Bibliei sunt din nou aici. Cartea Faptelor se repetă. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul Atotputernic. Aleluia.