[…] Puteţi lua loc… Din nou vă dorim bun venit, şi mai ales tuturor fraţilor şi surorilor noastre care vin de departe. Astăzi doresc să urez bun venit mai ales fratelui şi sorei Miskis. Noi nu suntem doar fraţi şi surori, ci suntem prieteni, uniţi în DOMNUL, chiar din prima zi. Cred că acum 36 de ani am predicat în Sao Paolo, şi iată că a răsărit roada, multă roadă. Noi suntem recunoscători pentru fratele Helmuth Miskis şi pentru familia lui.

Apoi, avem între noi un frate din Iran – eu nu ştiu unde stă el în momentul acesta. Unde este fratele nostru din Iran? Fii binevenit în mijlocul nostru, frate iubit. Dumnezeu sa te binecuvânteze şi să fie cu tine! Fratele nostru a spus cum au ei parte de adunări, cum ascultă şi cum urmăresc. Este aşa de minunat cum DOMNUL Dumnezeu conduce lucrurile pe mapamond. Eu sunt pur şi simplu copleşit. Dumnezeu are de grijă ca al Său Cuvânt să ajungă până la marginile pământului.

Astăzi am o veste tristă: iubitul nostru frate Russ este la spital. Nu este bine cu el: are parkinson. Noi ca biserică ne vom ruga pentru el. Vom face acest lucru, şi nu vom renunţa la încredere, ci ne vom încrede în DOMNUL. Şi ştim că El va rezolva. Pentru mine, aceasta este o veste asemănătoare cu cea a plecării acasă a fratelui Branham. Când am auzit că fratele Branham a fost luat acasă, la început mi-a venit gândul [următor]: „DOAMNE iubit, cum va fi desăvârşită Biserica Mireasă, fără slujba aceasta pe care ai dat-o Tu?”. Eu am plâns cu amar. În ziua înmormântării am plâns două ore, şi am vorbit DOMNULUI. Dar Dumnezeu ştie ce face. În ce-l priveşte pe fratele nostru iubit, Leonard Russ, îmi amintesc ce mi-a vorbit DOMNUL cu un glas pătrunzător, nu în inimă, nu o închipuire, ci eu am auzit cu urechile mele glasul DOMNULUI în 1964: „Pune-Mi pe Leonard Russ ca bătrân, alături de Paul Schmidt!” – exact cuvintele pe care le-am auzit cu aceste urechi, [cuvinte spuse] cu putere, din gura DOMNULUI. Pe vremea aceea eram adunate exact 120 de persoane, în clădire, pe strada Hubertus. Şi fratele Russ şi fratele Schmidt au fost dedicaţi DOMNULUI.

Noi privim înapoi la toţi aceşti ani, şi putem spune că ei sunt stâlpi în biserică, stâlpi ai bisericii. Întrebarea mea este: ne aflăm noi [înaintea] unui nou început? Vine un punct de cotitură? Ce vrea să facă Dumnezeu? Ce va face Dumnezeu? Dorinţa este ca noi să ne rugăm, şi noi ne vom ruga. Şi am rugămintea ca fraţi din diferite ţări, care au o răspundere, care slujesc cu Cuvântul, să vină în faţă acum, şi să ne rugăm împreună. Fraţii din Belgia, Franţa, Republica Cehă, Slovacia, Austria, Elveţia, toţi fraţii care au o răspundere în Trupul DOMNULUI, în Biserica Dumnezeului Celui Viu, să vină în faţă. Noi ne vom ruga împreună. În această legătură mi-a venit gândul ca înainte de a pleca miercuri dimineaţa, vreau să-l vizitez pe fratele Russ mâine, şi să-l ung cu untdelemn. Împreună cu fratele Schmidt, vom face acest lucru, şi avem rugămintea la voi să vă rugaţi pentru noi, ca Dumnezeu să ne însoţească, şi să fie cu noi.

Mă gândesc că de multe ori, în acest loc, noi am uns cu untdelemn şi ne-am rugat pentru bolnavi, şi că acum facem lucrul acesta pentru bătrânul bisericii. Este scris: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii (sau: bătrânii) bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele DOMNULUI… şi DOMNUL îl va însănătoşa”. Fratele nostru iubit a slujit în toţi aceşti ani, cu toată credincioşia, ca bătrân al bisericii. Aproape că am putea spune că a slujit biserica din lumea întreagă, şi în acest loc, noi împreună am uns cu untdelemn şi ne-am rugat. Acelaşi lucru pe care l-a poruncit DOMNUL bătrânilor, să se facă şi pentru ei. Şi fie ca DOMNUL Dumnezeu să-şi confirme Cuvântul prin harul Său. Până acum niciunul dintre cei ce şi-au pus încrederea în DOMNUL n-a fost dat de ruşine. La Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.

Deci, acum vă rog să ne ridicăm, şi toţi fraţii care slujesc cu Cuvântul, să se simtă liberi să vină acum pe platformă, şi să ne rugăm împreună. Între timp cântăm „Numai să crezi”. […]

DOAMNE iubit, Dumnezeu veşnic credincios, Îţi mulţumim din toată inima pentru toate făgăduinţele, pentru Cuvântul Tău scump şi sfânt, căci noi ne putem ruga acum pentru fratele nostru iubit, pentru slujitorul Tău. Întinde-Ţi braţul Tău DOAMNE, fă o minune de vindecare, şi descoperă-Ţi puterea şi slava. DOAMNE iubit, aşa cum s-a rugat fratele nostru, locul lui nu este la spital, locul lui este aici. O, Dumnezeule din cer, Îţi mulţumim pentru biruinţa de pe Golgota. Glorificăm puterea sângelui Tău, a Cuvântului şi a Duhului Tău. Şi-Ţi mulţumim pentru toate, în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Puteţi lua loc. Totul trebuie să treacă pe la Dumnezeu. Uneori EL spune din nou: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. Revin acum la fratele Branham. Pentru mine a fost de neînţeles că el a fost luat. De cealaltă parte, trebuia să se împlinească faptul ca mesajul să ajungă în toată lumea. Şi acest lucru a avut loc între timp. Dumnezeu a chemat acasă pe toţi profeţii, pe toţi apostolii, dar Cuvântul descoperit lor a fost păstrat pentru noi până în ziua aceasta. Şi Dumnezeu a trimis un om ca să ne descopere tot conţinutul Cuvântului. Cu adevărat, toate tainele care au fost ascunse până acum, începând cu ceea ce s-a întâmplat în grădina Edenului – se poate spune că tot planul Dumnezeului nostru, căderea şi planul de mântuire, planul de răscumpărare, totul a fost descoperit ca niciodată înainte.

Cu adevărat n-a existat nici o perioadă din istoria omenirii când Cuvântul lui Dumnezeu a fost dat prin descoperire unui profet; nu unui cărturar, nu unui fariseu. Cuvântul a venit întotdeauna la profeţi. Şi sfânta Scriptură spune chiar şi astăzi, în Amos 3.7: „DOMNUL Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi profeţii”. Cu toţii ştiţi că eu am fost cu fratele Branham de câteva ori. Şi pe vremea aceea, în decembrie 1962, când mi-a spus că în ianuarie se va muta în Tucson pe baza unei vedenii pe care i-a dat-o Dumnezeu – cred că am scris undeva despre acest lucru: DOMNUL Dumnezeu i-a arătat că atunci când strada lui va fi lărgită, când buldozerele vor circula în sus şi-n jos şi gardul său va fi lăsat în jos pe pajişte, atunci este vremea să se mute din Jeffersonville în Tucson. Eu, Ewald Frank, în decembrie 1962, am văzut buldozerele circulând în sus şi-n jos pe strada Ewing Lane. Acesta este numele străzii. Eu, fratele Frank, am văzut gardul jos pe pajişte. Am fost martorul ocular al câtorva lucruri. Şi-I mulţumesc lui Dumnezeu chiar şi astăzi pentru aceasta, pentru că El a condus în aşa fel încât deja pe când fratele Branham era încă în viaţă eu am luat la cunoştinţă ce a făgăduit Dumnezeu, ce a făcut El, şi prin har am putut să recunosc că El este omul trimis de Dumnezeu. Şi noi privim în urmă la toţi aceşti ani.

Dar doresc să spun şi următorul lucru, în această legătură: când a fost vorba despre descoperirea celor şapte peceţi, s-a întâmplat, desigur, ceva extraordinar. Noi toţi am citit despre acest lucru, sau suntem informaţi despre aceasta. S-a întâmplat cu adevărat pe 28 februarie 1963, când fratele Branham la porunca DOMNULUI, pe baza unei vedenii a mers în munţi, când deodată au răsunat şapte tunete puternice şi o furtună a tăiat vârfurile copacilor şi stâncile au alunecat pe panta muntelui şi fratele Branham vorbeşte deseori despre şapte tunete şi se referă la acest eveniment extraordinar din 28 februarie, şi-l aduce în legătură cu Apocalipsa 10… Şi toţi fraţii, fără excepţie, trec peste ceea ce s-a întâmplat în 28 februarie, eveniment de care fratele Branham leagă descoperirea celor şapte peceţi, şi el chiar a spus „În aceste şapte tunete este conţinută credinţa de răpire”. Apoi el merge în Apocalipsa, şi spune că a fost în legătură cu deschiderea celor şapte peceţi. Eu doresc să mă aşez la masă cu toţi fraţii care învaţă ceva diferit, şi să vorbesc cu ei. Da, aceasta este dorinţa mea… Dar desigur că ei nu doresc acest lucru, căci n-ar mai putea să continue cu învăţăturile lor.

Fraţi şi surori, haideţi să trecem la ceea ce este în inimile noastre în acest week-end, la ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru noi. Pentru noi, ieşirea afară din toată confuzia, este aducerea înapoi în ţara făgăduinţei, înapoi la Ierusalim, înapoi la învăţătura apostolilor. În acest context aş dori să citesc câteva versete. Şi cu voia lui Dumnezeu, vom atinge pe scurt [şi] ceea ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. Dar asemănarea între Vechiul Testament şi Noul Testament este atât de uimitoare, încât pur şi simplu n-o putem ocoli. Citesc din Ezra… Am vorbit deja de câteva ori despre acest lucru: în Ezra 1 v. 3 este scris: „Cine dintre voi este din poporul Lui?” Aceasta este condiţia? „Cine dintre voi este din poporul Lui?”. De ce este scris în felul acesta? Pentru că în 2 Cor. 6 este scris „poporul Meu”, pentru că de la început, când Israelul a fost scos din Egipt, [s-a spus] „Lasă pe poporul Meu să plece”. Dumnezeu are un popor pe acest pământ, o biserică. EL a avut în Vechiul Testament o biserică, are în Noul Testament o biserică, întemeiată pe Cuvântul dat de Dumnezeu, şi pe care El l-a descoperit.

Să citim mai departe, în Ezra 2.63: „şi dregătorul le-a spus să nu mănânce lucruri prea sfinte, până când un preot va întreba pe Urim şi Tumim”. Aceasta ne duce înapoi în Exod, unde este scris în cap. 28 despre pieptarul lui Aaron, cu 12 pietre scumpe, unde Dumnezeu a dat „lumină şi desăvârşire” într-un mod supranatural. Exod 28 de la v. 15-30 – se poate citi. Acest pieptar urma să fie purtat de fiecare dată când omul acela rânduit de Dumnezeu pentru slujbă, în casa Lui, se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu şi a poporului Său. Şi Dumnezeu lăsa ca lumina să strălucească, din acele pietre scumpe, dacă ceea ce era spus era corect. Exod 28.29: „Când va intra Aaron în sfântul locaş, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe pieptarul judecăţii, ca să păstreze totdeauna aducerea aminte de ei înaintea DOMNULUI”. Toţi robii lui Dumnezeu au trebuit să facă acelaşi lucru. Aşa cum în Vechiul Testament trebuia purtat pieptarul cu cele 12 seminţii ale Israelului reprezentate de aceste 12 pietre scumpe, tot aşa – şi fiţi atenţi acum, fraţi şi surori, fiţi atenţi fraţi din lumea întreagă – un autentic rob al lui Dumnezeu trebuie să poarte astăzi în inima sa învăţătura celor 12 apostoli. Legământul făcut de Dumnezeu cu noi n-a fost scris pe table de piatră, ci pe tablele inimii. În Vechiul Testament erau table de piatră, în Noul Testament este scris pe inima noastră. Aşa să se împlinească, prin har.

Să revenim la Ezra cap. 3 v. 10: „Când au pus lucrătorii temeliile Templului DOMNULUI, au aşezat pe preoţi în veşminte, cu trâmbiţe, şi pe Leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe DOMNUL, după rânduiala lui David, împăratul lui Israel. Cântau, mărind şi lăudând pe DOMNUL prin aceste cuvinte: Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ţine în veac!” Şi fiţi atenţi ce a urmat: „Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe DOMNUL, pentru că puneau temeliile Casei DOMNULUI”. În mijlocul poporului era o reacţie. DOMNUL aşteaptă această reacţie în mijlocul nostru. Noi trebuie să devenim conştienţi de ceea ce a făcut deja Dumnezeu în noi, de ceea ce face El astăzi şi de ceea ce va mai face până vom ajunge la desăvârşire. Noi am auzit în cuvântul de introducere, că DOMNUL va încheia lucrarea pe care a început-o, până în ziua lui Isus Hristos, până în ziua glorioasei reveniri a DOMNULUI nostru. Şi noi suntem încredinţaţi că Dumnezeu este credincios, că toate promisiunile sunt DA şi AMIN. Şi cum am spus ieri, Cuvântul lui Dumnezeu devine întotdeauna realitate. Ce a spus Dumnezeu se întâmplă, nici un om n-o poate opri sau schimba – trebuie şi se va întâmpla.

În Neemia avem nişte afirmaţii la care ne vom referi foarte pe scurt. Neemia 8.5: „Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat. Ezra a binecuvântat pe DOMNUL, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile:  Amin! Amin! Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea DOMNULUI, cu faţa la pământ”. Aşa de copleşit a fost poporul lui Dumnezeu după ieşirea afară din robie şi întoarcerea în ţara făgăduinţei, la Ierusalim, cetatea aleasă de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi rezidit Templul Său, şi El să poată să aibă părtăşie cu poporul Său, prin har. Şi când s-a întâmplat acest lucru, atunci recunoştinţa a fost atât de mare, încât poporul s-a ridicat… Nu a trebuit să i se ceară s-o facă. Nu este scris că el a spus „Să ne ridicăm acum”. Nu este scris că el le-ar fi spus „Poate vă ridicaţi mâinile”. Poporul a fost aşa de copleşit de ceea ce se întâmpla, de ceea ce puteau ei să trăiască personal. Cunoaşteţi psalmul în care spune „În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harfele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicând: "Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!". Cum să cântăm noi cântările DOMNULUI pe un pământ străin?”. Nu! Înapoi la locul ales de Dumnezeu, şi acolo, acolo au cântat ei cântările DOMNULUI.

Fraţi şi surori, eu nu judec, dar astăzi mulţi cântă. Ei numesc aceste cântări „laudă şi închinare” şi ei cântă pe un pământ străin şi rămân în toate cultele lor – şi totuşi cântă. Cui cântă ei? Cui cântă ei? Cine îi ascultă? Ce spune DOMNUL nostru? „Închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr.” Nu pe un pământ străin, în învăţături străine, ci pe pământul sfânt pe care Dumnezeu ne-a aşezat, în învăţătura apostolilor şi a profeţilor, care este temelia Bisericii nou testamentare. Fraţi şi surori, noi putem fi martori la asta, şi fie ca astăzi prima laudă şi închinare să se înalţe la tronul lui Dumnezeu într-un mod vrednic.

Ce să spunem mai mult aici? Avem aici descrierea… Am putea spune multe lucruri… Citesc din Neem. 8.9: „Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, şi Leviţii care învăţau pe popor, au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată DOMNULUI, Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi”. Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii”. Astăzi noi nu auzim cuvintele Legii, nu trebuie să plângem, ci noi auzim cuvintele harului, cuvintele Vieţii, şi-I putem mulţumi lui Dumnezeu din inimile noastre. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Dumnezeu, această zi este închinată DOMNULUI, Dumnezeului vostru. Nu vă bociţi. Nu priviţi înapoi, ci mulţumiţi lui Dumnezeu care ne-a scos afară pentru că noi suntem o parte din poporul Său.

Acum Neem. 9 – ce este scris aici mă copleşeşte peste măsură. Aici putem citi v. 12: „I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor, şi noaptea printr-un stâlp de foc, ca să le luminezi calea pe care trebuia să meargă”. Fraţi şi surori, vă spun adevărul: acelaşi Stâlp de Foc care i-a însoţit pe copiii lui Israel, a coborât! De câte ori n-a mărturisit fratele Branham „Acum, Stâlpul de Foc este în această clădire!”. Şi una este să spui ceva, dar este cu totul altceva s-o şi vezi când se întâmplă. Fraţi şi surori, o spunem înaintea DOMNULUI Dumnezeu, care într-o zi va judeca viii şi morţii… de asemenea în predicile pe care le-am ascultat recent, din anii 1940, mai ales din 1947, ΄48, ΄49, de câte ori n-a spus fratele Branham „În această adunare este acelaşi Stâlp de Foc care a fost cu Moise, care a călăuzit poporul Israel – acelaşi Stâlp de Foc este în această clădire!”. De câte ori n-a mărturisit Dumnezeu despre Sine…

Fraţi şi surori, noi nu vă spunem poveşti, ci mărturisim despre ceea ce face Dumnezeu în vremea noastră într-un mod supranatural. A fost doar o întâmplare faptul că Stâlpul de Foc a fost fotografiat în ianuarie 1950, de către aceşti doi critici, unul evreu iar altul catolic? Domnul Ayers era catolic, iar Kipperman evreu. Ei fotografiau… Poate că nu e potrivit [s-o spunem] aici, dar acest dr. Best era puţin cam împietrit, iar aceşti doi fotografi de presă… era o controversă cu fratele Bosworth pe care l-am cunoscut personal. Acest dr. Best şi-a băgat pumnul sub nasul fratelui Bosworth şi a spus „Faceţi acum o poză” – înaintea a opt mii de oameni. La un moment dat, acest dr. Best a renunţat pentru că fratele Bosworth a ştiut cum să vorbească. El cunoştea bine şi Scripturile, şi l-a învins pe dr. Best cu sfânta Scriptură. Şi [Best] a spus la un moment dat „Să vină acest om despre care este vorba”. Şi atunci a venit pe platformă fratele Branham şi a spus „Eu nu trebuie să mă apăr. CEL ce m-a trimis, va vorbi pentru mine”. Şi în acel moment cele două aparate de fotografiat lucrau de zor. Cu toţii cunoaşteţi rezultatul. Niciunul dintre cele două filme n-a ieşit. A ieşit doar o singură fotografie, dintre toate câte fuseseră făcute în seara aceea, şi aceasta a fost fotografia cu Stâlpul de Foc deasupra capului fratelui Branham. Cu toţii ştiţi cum s-a continuat evenimentul. Dr. George J. Lacy, care lucra pentru stat, care examina documentele îndoielnice, a verificat dacă a fost o dublă expunere – el a confirmat în 29 ianuarie (sau când a fost? Nu, în decembrie.) 29 decembrie 1950 că fotografia este reală, n-a fost o expunere dublă. Şi el a afirmat că dacă lumina n-ar fi fost deasupra capului fratelui Branham, atunci aparatul n-ar fi putut s-o fotografieze. Ca pe vremea copiilor lui Israel, Dumnezeu a mărturisit despre Sine că este Cel viu, aici pe pământul acesta, spre a ne atrage atenţia la Cuvântul Său. Şi vedem legătura pe care trebuie s-o aibă un profet: pe de o parte el trebuie să aibă legătura cu Dumnezeu, ca să fie în stare să-i aducă pe oameni în legătură cu Dumnezeu. Mai întâi, omului lui Dumnezeu trebuie să-i fie descoperită voia lui Dumnezeu, înainte ca el să poată aduce voia lui Dumnezeu la cunoştinţa poporului lui Dumnezeu.

Astfel vedem că DOMNUL Dumnezeu a mărturisit despre Sine, după două mii de ani, într-un mod supranatural. Cei mai mulţi oameni au rămas necredincioşi. Dar toţi – şi aşa este scris în Fapte 13.47-48 – „Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut”.  Şi toţi aceia care, în timpul acesta, sunt rânduiţi pentru viaţa veşnică, aceia pe care i-a ales Dumnezeu înaintea întemeierii lumii ca să fie cu El în slavă, vor crede ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său, şi vor avea parte de ceea ce lucrează Dumnezeu acum.

În acest context aparţine şi următorul lucru - şi n-o spun de dragul meu, ci pentru aceia care cred că şi ei sunt rânduiţi pentru viaţa veşnică: nu ajunge să arăţi spre ceea ce a lucrat Dumnezeu în vremea fratelui Branham, şi apoi, cum este scris în ultimele publicaţii, să aştepţi revenirea lui Branham spre a-şi încheia slujba pe care n-a încheiat-o. Şi fratele Frank a scris demult că dacă nu este o promisiune în Cuvântul lui Dumnezeu, nu există nici o împlinire a acesteia. Dar, pentru a trece pe lângă ceea ce lucrează Dumnezeu chiar acum, dispreţuind această lucrare (uneori într-un mod foarte necuviincios) ei trebuie să-şi liniştească propria conştiinţă… Nu vă faceţi griji, Dumnezeu are ultimul cuvânt. Şi noi credem prin convingere ceea ce i s-a spus fratelui Branham, „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis ca să premeargă prima venire a lui Hristos, tot aşa eşti tu trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos”. Noi suntem martori ai acestui lucru, chiar acum. Şi, eu am spus-o mai înainte: Dumnezeu îi ia pe profeţi, îi ia pe apostoli; Dumnezeu l-a luat şi pe ultimul profet, dar Dumnezeu a rămas cu noi, şi Dumnezeu merge mai departe cu poporul Său. Chemarea afară are loc, despărţirea are loc, pregătirea are loc – Dumnezeu ne învaţă prin Cuvântul Său. Noi mergem din claritate în claritate, şi din adevăr în adevăr.

Acum, cuvântul din Neemia 9.19-20: „În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie, şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul, pe care aveau să-l urmeze”. Ce-am vrut să spun mai înainte? Stâlpul de foc n-a fost fotografiat pentru ca noi să-l atârnăm undeva şi să ne holbăm la el. Dumnezeu ne-a lăsat să ştim că El a coborât, că ne-a luminat calea, că El este Acela care merge înaintea noastră, şi că El este şi Acela care vine în urma noastră. DOMNULUI îi aparţine toată slava, iar cel mai mare profet şi bărbat al lui Dumnezeu este numai o unealtă, un vas pe care Dumnezeu a putut să-l umple şi să-l folosească.

Aici este scris iarăşi, într-un mod minunat, „să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul, pe care aveau să-l urmeze”- despre aceasta este vorba. „Le-ai dat Duhul Tău cel bun, ca să-i facă înţelepţi (să-i înveţe); n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor, şi le-ai dat apă să-şi potolească setea”. N-a fost doar călăuzire de către Stâlpul de Foc, ci le-a fost arătată calea, ci „Le-ai dat Duhul Tău cel bun, ca să-i înveţe”. Fraţi şi surori, aici ni se arată ce s-a întâmplat atunci, iar noi suntem martori ai acestui lucru acum. Duhul Sfânt călăuzeşte în tot adevărul. Cele mai mari adevăruri pot fi predicate de cel mai mare bărbat al lui Dumnezeu, şi nu este suficient, decât dacă Duhul Sfânt este peste noi şi în noi, şi ne poate călăuzi în tot adevărul.

Avem mai multe versete din Noul Testament pe care ar mai trebui să le amintim în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. Noi trăim în vremea când totul este aşezat din nou. Şi eu personal sunt convins şi cred că sfârşitul trebuie să fie ca începutul. Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci. El este Alfa şi Omega. Şi în Apocalipsa citim „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă” – şi El ne vorbeşte azi nouă. El i-a putut folosi pe apostoli într-un mod deosebit pentru a relata şi pentru a confirma ceea ce a promis Dumnezeu, şi ce a fost împlinit. În vremea noastră, - şi noi mărturisim cu bucurie acest lucru – Dumnezeu Şi-a trimis robul Său, cu o însărcinare directă, cu o trimitere care este în legătură cu planul de mântuire al Dumnezeului nostru. Şi dacă aş fi în locul vostru, n-aş îndrăzni să trec pe lângă acest lucru. N-aş trece pe lângă ceea ce a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său, pe lângă ceea ce face El prin harul Său – n-aş trece pe lângă aceasta, n-aş îndrăzni s-o fac. În zilele lui Moise aş fi ascultat de ceea ce a vorbit Dumnezeu prin el. În zilele lui Ilie aş fi fost dintre cei 7000 care nu şi-au aplecat genunchiul înaintea lui Baal. În zilele lui Ioan Botezătorul, dacă aş fi fost acolo, aş fi mers la Iordan, în zilele DOMNULUI nostru aş fi umblat cu EL din cetate în cetate, din loc în loc, ca să am parte de ceea ce a făcut Dumnezeu conform Cuvântului Său.

Ce se petrece acum? Pe cine să urmăm? Uneori suntem acuzaţi că urmăm un om. Nu ştiu dacă m-aţi văzut pe mine să urmez un om, sau să stau aici în faţă şi să spun „Profetul a zis, profetul a zis…”. Mai degrabă eu vă spun că Dumnezeu a trimis profetul pentru a ne descoperi întreg Cuvântul şi ca noi să mergem din oraş în oraş pentru a predica întregul Cuvânt, întreg planul. În acelaşi timp este adevărat că noi n-am fi avut nici un mesaj dacă Dumnezeu nu l-ar fi dat printr-o gură însărcinată prin harul Său. Astfel, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate călăuzirile.

Aş mai fi vrut să vă citesc din Gen. 12, despre cum a dat Dumnezeu prima făgăduinţă – la prima întâlnire cu Avraam. El a spus „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. Apoi am vrut să vă duc în Gal. 3.8-9, 3.14, unde spune că toate neamurile au fost binecuvântate în Hristos, după cum i-a promis Dumnezeu lui Avraam. Aşa este scris aici în Galateni… vă citesc aceste două versete. Gal. 3.8: „Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine”. Şi ascultaţi v. 9: „Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios”. Nu este extraordinar? În Noul Testament s-a făcut referire la Vechiul Testament, la promisiunea care a devenit realitate. Apoi, în v. 14: „pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus”.

Şi, fraţi şi surori, astăzi noi putem spune că şi acest verset a fost împlinit în mijlocul nostru, prin harul Său. Noi avem parte de binecuvântări la fel ca Avraam şi sămânţa lui. Aici spune „[binecuvântarea] să vină” – viitor. Noi putem spune că „a venit”. Deja s-a întâmplat. Dumnezeu deja ne-a inclus şi pe noi în toate. Vă citesc din nou v. 14, întreg: „pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus”. Şi noi o spunem cu toată sinceritatea că binecuvântarea a venit peste noi. Noi L-am primit pe Isus Hristos, şi toate binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu în El, sunt ale noastre. „…aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit”.

Astfel, vedem că toţi credincioşii din Biserica primară au primit făgăduinţa. Pretutindeni oamenii au devenit credincioşi, şi credincioşii au fost botezaţi, şi cei ce au fost botezaţi au primit Duhul Sfânt. Şi dacă au primit Duhul Sfânt înaintea botezului, cum scrie în Fapte 10, atunci Petru a spus: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele DOMNULUI Isus Hristos”. Noi n-o spunem doar, ci noi credem că trebuie să revenim la acest model biblic, prin har, şi că acesta este timpul când totul se împlineşte – de asemenea şi Isaia 58.12, vechile dărâmături sunt rezidite… Daţi-mi voie să citesc această promisiune din profetul Isaia 58.12: „Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ,Dregător de spărturi', ,Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit”…  „…luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”. Înainte de a putea să punem pe sfeşnic învăţăturile biblice trebuie îndepărtate toate învăţăturile nebiblice. Şi cred că pot să spun aici că teama de Dumnezeu a venit în inimile noastre şi că noi am primit respectul faţă de Cuvântul Său, şi acest respect ne va fi păstrat până la sfârşit, şi că noi nu avem urechi pentru nici o răstălmăcire, ci o dispreţuim. Fiecare răstălmăcire este o amăgire venită de la duşman, fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărul curat şi ne descoperă voia lui Dumnezeu şi ne călăuzeşte în voia lui Dumnezeu. La ce folosesc toate răstălmăcirile din cadrul mesajului? Pretutindeni dezbinări, pretutindeni direcţii noi, şi întruna de ridică fraţi cu „noi descoperiri”. Acest Cuvânt este întreg, şi valabil pentru totdeauna. Nimic nu poate fi adăugat, nimic nu poate fi scos. Şi chiar la sfârşit, în Apoc. 21, Ioan vede Mireasa, vede Noul Ierusalim… Şi, fraţi şi surori, putem spune întruna următorul lucru: numai cel ce aparţine Bisericii Mirese, cel ce aparţine cu adevărat poporului lui Dumnezeu, care a fost răscumpărat prin sângele Mielului, care a primit iertarea păcatelor, care a trăit împăcarea cu Dumnezeu, care a fost născut din nou la o nădejde vie, şi care a primit legătura personală cu Dumnezeu, şi care crede Cuvântul Său şi-i permite să-i vorbească, aceluia îi este descoperit prin Duhul. Şi cu aceasta avem confirmarea, după cum este scris de şapte ori în Apoc. 2 şi 3: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”. Şi toţi cei ce ascultă ce spune Duhul prin Cuvânt, acelora le este descoperit prin Duhul. Şi prin aceasta avem siguranţa că aparţinem Bisericii Mirese, poporului lui Dumnezeu, prin harul Său.

Acum, aceste două versete: Apoc. 21.2: „Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, pregătită” – aleluia – „pregătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei”. Ce subliniem noi în repetate rânduri? Numai acela care este parte din Biserica Mireasă va lua seama la ce spune Mirele. O puteţi vedea în domeniul firesc: toate celelalte femei pot să meargă pe căile lor, dar în clipa când un tânăr vorbeşte unei tinere, (sau unei surori), şi-i spune „Ascultă, eu doresc să merg împreună cu tine în viaţă. Când crezi că ne-am putea logodi?” Da! Şi DOMNUL spune „Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire…”. Dar după aceea se dezvoltă o relaţie între mireasă şi mire, şi ei schimbă între ei taine – la fel este cu Mirele ceresc: El are o Mireasă pe care a ales-o şi a spus „Cu tine vreau să fiu împreună toată veşnicia. Te-am ales ca să fi Mireasa Mea, eşti a Mea, Eu te-am răscumpărat, te-am atras la Mine, eşti a Mea”. Ierusalimul ceresc pregătit ca o mireasă pentru soţul ei…

Şi v. 9: „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu”. Puteţi citi mai departe. Aşa cum cele 12 pietre scumpe erau pe pieptarul lui Aaron, când el îl purta peste inima lui, tot aşa avem aici descrierea a 12 pietre scumpe, în Apocalipsa 21. Aici este descris materialul din care este făcut Noul Ierusalim – toate detaliile ne sunt date, apoi spune: „cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir...”.

Fraţi şi surori, armonia din Vechiul în Noul Testament, şi din Noul Testament în Vechiul Testament [este desăvârşită] – acolo 12 patriarhi, aici 12 apostoli. Este o armonie; şi de aceea DOMNUL nostru a spus: „în ziua aceea, veţi sta la masa Mea, împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov”. Toţi aleşii din toată perioada Vechiului Testament şi a Noului Testament, vor fi cu DOMNUL, la desăvârşire. Mai întâi Mireasa, iar după ospăţul nunţii Soţia Mielului. Oh, minunat Cuvânt!

Dumnezeule veşnic credincios, Tu ne-ai vorbit, Tu ni Te-ai descoperit. Sfânt este Numele Tău. Poporul Tău să sfinţească Numele Tău. Iar astăzi noi dorim să-I dăm cinste DOMNULUI. Timpul s-a scurs. N-am apucat să întreb cine mai doreşte să fie botezat. O soră doreşte să fie botezată. Poate se ridică acum… Unde este sora? Aici este sora noastră scumpă? Mai este cineva aici, care doreşte să fie botezat? Să mai aşteptăm încă patru săptămâni? Să botezăm azi? Astăzi? Bine… Să botezăm astăzi. Fratele Schmidt este aici, şi botezul poate avea loc. Poate se mai hotărăşte cineva.

Fraţi şi surori, luaţi cu voi întreg Cuvântul lui Dumnezeu, mişcaţi-l în inimile voastre. Dumnezeu ne vorbeşte, El ni Se descoperă. Şi eu îndrăznesc să spun că toţi, fără excepţie, toţi sunt învăţaţi de Dumnezeu; toţi, fără excepţie, primesc aceeaşi descoperire prin acelaşi Duh, şi prin aceasta ajungem la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la statura deplină, la reaşezarea deplină a tot ceea ce ne-a promis Dumnezeu. Şi cu aceasta noi înaintăm în Numele DOMNULUI. Şi noi ştim, aşa cum ne-a fost citit în Cuvântul de introducere, că Acela care a început va şi desăvârşi până în ziua revenirii Sale. Şi după cum scrie în Romani 9, va fi o lucrare scurtă şi puternică în care DOMNUL Îşi va desăvârşi Biserica Lui. Aşa cum şi-a încheiat lucrarea de creaţie în ziua a şaptea, apoi s-a odihnit, tot aşa acum, la sfârşitul celor şapte epoci ale Bisericii, îşi va desăvârşi lucrarea, şi noi vom fi cu EL tot timpul. Cât despre noi, putem face un singur lucru: să lăudăm Numele DOMNULUI, şi să-l binecuvântăm.

Haideţi să ne ridicăm. Poate cele două surori ne vor cânta cântarea „Eşti tu gata în ceasul acela când DOMNUL îi ia pe ai Săi acasă?”. Ne cercetăm acum, şi toţi cei ce doresc să-şi închine DOMNULUI viaţa lor, s-o facă azi. Poate după aceea ne rugăm. Veniţi, cântaţi-ne cântarea „Eşti tu gata în ceasul acela când DOMNUL îi ia pe ai Săi acasă?”. […] Amin.

Hainele de in reprezintă neprihănirea sfinţilor. Ne aplecăm capetele, şi aş dori să întreb cine are o cerere deosebită, fie că este pentru sine, fie că este pentru alţii, fie că este o problemă de viaţă, fie că este alt necaz – prezenţa lui Dumnezeu este aici. Conform promisiunii Sale, DOMNUL este în mijlocul nostru, şi acolo unde El este prezent, bolnavii sunt vindecaţi, cei legaţi sunt eliberaţi, acolo toţi care-L primesc prin credinţă sunt mântuiţi. Fie ca aceasta să se întâmple astăzi în acest loc.

Mai întâi aş dori să întreb unde este vorba de necazuri în suflet? Unde este vorba despre mântuire, despre vindecare? Vă rog ridicaţi mâna. Este cineva? Mulţumesc. Fie că este vorba de voi sau de alţii, Dumnezeu să binecuvânteze! Unde este vorba despre vindecare? Sunt unii. Cine dintre voi cunoaşte pe cineva care nu se poate elibera de anumite legături? Eu cunosc un tânăr care nu se poate elibera din robie, şi doresc ca astăzi să mijlociţi împreună cu mine pentru acest tânăr, să vă rugaţi împreună cu mine. Dumnezeu ştie pe cine am pe inimă: un tânăr care nu se poate ajuta, şi care a şi spus „Eu nu mă pot ajuta. Nu mă pot elibera!”. Dar DOMNUL poate. DOMNUL poate! Astăzi ne vom ruga şi vom crede.

Apoi, cine se va ruga pentru noi, pentru mine şi pentru cei ce vestesc Cuvântul DOMNULUI în toată lumea? Aş dori să vă mulţumesc din toată inima, şi vă spun, de asemenea, un lucru aici: sunt copleşit cum prin voi, Dumnezeu poartă de grijă ca Cuvântul să poată fi vestit în toată lumea. Dumnezeu să vă binecuvânteze din bogăţia harului Său! El să vă răsplătească pentru că susţineţi lucrarea Lui, nu numai prin rugăciuni, ci şi prin lucrarea mâinilor voastre. Şi noi contribuim cu toţii pentru ca Cuvântul DOMNULUI să poată ajunge, prin orice mijloc, la marginile pământului.

Fraţi şi surori, credeţi-mă, în veşnicie va fi confirmat faptul că voi aţi avut parte la ceea ce lucrează Dumnezeu acum, în câteva milioane de oameni. Şi fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru aceasta! Acum ne vom ruga şi vom aduce totul înaintea DOMNULUI, iar El va rezolva.

Tată ceresc, noi am vestit Cuvântul… DOAMNE iubit, toate promisiunile sunt DA şi AMIN. Ne rugăm ca cei pierduţi să fie mântuiţi, cei legaţi să fie eliberaţi, cei bolnavi să fie vindecaţi, ca poporul Tău să fie vindecat, ca toată jalea şi plânsul să se sfârşească, şi noi să ne punem încrederea în Tine. Iar Tu vei rezolva. Binecuvântat şi lăudat să fie DOMNUL, Dumnezeul nostru. Aleluia. Aleluia. Aleluia.

Spuneţi-o: aleluia. Aleluia! Slavă lui Dumnezeu! Slavă lui Dumnezeu! Glorificaţi Numele Lui cel sfânt! Glorificaţi puterea Sângelui, a Cuvântului şi a Duhului Său! Noi proclamăm biruinţa Dumnezeului Atotputernic, în Numele sfânt al lui Isus. Aleluia. Aleluia. Aleluia. Aleluia.

Îl rugăm acum pe fratele din Iran să vină în faţă. Fratele din Iran, dacă mai este aici, este rugat să vină acum în faţă. A auzit? El vine. Noi suntem recunoscători lui Dumnezeu că atunci când am fost în Erevan am întâlnit nişte fraţi din Iran. Fratele nostru Etienne Genton se îngrijeşte de ei.

Frate, îţi dorim bun venit aici, în Numele DOMNULUI.

(Mulţumesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Sunt foarte bucuros că sunt aici cu voi. Trebuie să vă salut din partea fraţilor iranieni, care se găsesc într-o situaţie foarte dificilă. Acum o lună poliţia a arestat toţi fraţii conducători ai bisericii iraniene, dar aceasta nu ne-a oprit, pentru că nimic nu-L poate opri pe Isus Hristos.)

Da… Haideţi să ne rugăm pentru fratele nostru. Frate Schmidt, vino şi roagă-te pentru fratele nostru. [DOAMNE, Tu cunoşti situaţia din toate ţările. Pentru Tine nu există graniţe, nu există ziduri. Tu eşti Acela care vorbeşti şi mărturiseşti, aşa cum a spus fratele, că lucrarea nu poate fi oprită. DOAMNE iubit, noi spunem ca David:  „Tu vii împotriva noastră cu armură, dar eu vin în Numele DOMNULUI Isus Hristos!”]

Mulţumiri lui Dumnezeu. Aşezaţi-vă, pentru câteva momente. Salutăm pe toţi fraţii şi surorile noastre, din toate ţările, şi vă rugăm iarăşi să ne amintiţi [în rugăciune]. Miercuri dimineaţă zburăm, ca o echipă foarte frumoasă (fraţii din Bruxelles, din Paris…) – mergem în insulele Caraibe, ca să aducem acolo Cuvântul DOMNULUI. Dumnezeu a călăuzit în aşa fel încât avem acces şi la televiziune. Suntem recunoscători şi pentru acest lucru. Uneori putem acoperi ţări întregi. Aşa a fost în Republica Democrată Congo. Ştiţi că acolo preşedintele Kabilla mi-a dat Mercedes-ul său şi şoferul său, de la sosire şi până la plecarea mea. Şi garda lui a fost cu mine zi şi noapte – a stat înaintea uşii de la camera mea de hotel – ca să nu mi se întâmple ceva. Dumnezeu poartă de grijă de toate. Iar pe stadion, în Kinshasa, au fost 21 de poliţişti, care asigurau paza şi ordinea, care au avut grijă ca 22.000 de oameni să poată asculta liniştiţi Cuvântul DOMNULUI. Dumnezeu este credincios.

Fiecare ţară are caracteristicile ei, fiecare ţară are propriile roade, dar sunt ţări binecuvântate într-un mod deosebit. Şi inima fratelui Branham a bătut pentru Africa, într-un mod deosebit. Vedem astfel că acolo secerişul este peste măsură de îmbelşugat.

De data asta mergem în insulele Caraibe, iar în iulie mergem în Africa. Amintiţi-ne în rugăciunile voastre. Şi noi ştim că DOMNUL va împlini totul. El o va rezolva. Luaţi cu voi saluturi în republica Cehă, Slovacia, Italia, Austria, Elveţia, Franţa, Luxemburg, Belgia, Olanda, Finlanda. Au venit fraţi şi surori din Finlanda... Duceţi cu voi saluturi tuturor celor ce n-au putut să vină.

Şi vă rog, nu neglijaţi să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum ne-a iubit şi Dumnezeu pe noi, în Hristos. Dragostea nu va pieri niciodată. Profeţiile se vor sfârşi, cunoştinţa se va sfârşi, totul se va sfârşi, dar dragostea o vom lua cu noi. Şi pe când trăia, fratelui Branham i s-a spus, când a fost răpit în Paradis, „Aici intră numai dragostea desăvârşită”. Dragostea să fie fără a căuta la faţa omului! Lăsaţi-o să fie pur şi simplu aşa cum ne-a dăruit-o nouă Dumnezeu.

Sunt recunoscător lui Dumnezeu. Vă cer scuze pentru următoarea observaţie, dar până astăzi eu niciodată n-am dorit (şi n-am făcut) ceva rău vreunui frate, nici chiar celor care mă batjocoresc în cel mai nemilos fel, şi care scriu tot felul de lucruri, publicându-le chiar şi pe Internet. Pot doar să spun „Dumnezeu să vă binecuvânteze”! Ei nu ştiu ce fac, dar sfânta Scriptură ne spune să nu iubim în felul lui Cain. Se poate vorbi despre dragoste, şi se poate înfige cuţitul în spate. Nu iubiţi în felul lui Cain, care a fost de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Până acum eu n-am ucis nici un frate. Niciodată, în cele 14.000 de predici ţinute în lumea întreagă, n-am menţionat pe nici un frate pe nume, n-am jignit nici un frate. Până acum pot să-l binecuvântez pe fiecare cu bunătate. Cum spune Scriptura, şi cum am citat, aşa se împlineşte până în ziua de azi. Dragostea adevărată nu ucide. Este scris: „Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el”. Sunt suficiente versete prin care fiecare se poate cerceta, versete prin care nu alţii să fie cercetaţi, ci prin care noi înşine să ne verificăm. Astăzi strângeţi-vă mâinile, strângeţi-vă inimile – înţelegeţi ce vreau să spun – legătura cea mai strânsă care rămâne în veci, legătura în dragostea lui Dumnezeu, cu DOMNUL şi Răscumpărătorul nostru, şi legătura între noi – părtăşia Duhului, cu El, şi de asemenea aceeaşi legătură a Duhului unii cu alţii.

DOMNUL Dumnezeu să folosească şi acest weekend, şi El să folosească în continuare weekend-urile pentru a răsări roadă pentru veşnicie, şi pentru ca Biserica Dumnezeului Celui Viu, şi mai ales toţi fraţii lucrători de pe tot pământul, să fie binecuvântaţi.

LUI, Dumnezeului Atotputernic Îi mulţumim, prin Isus Hristos, DOMNUL nostru.

Frate Graf, te salutăm, Dumnezeu să vă binecuvânteze în Elveţia! Frate Gilbert, te salutăm… Saluturi deosebite tuturor fraţilor slujitori. DOMNUL Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să fie cu noi toţi! Ne ridicăm pentru rugăciunea de încheiere, apoi va avea loc botezul.

Tată ceresc, Îţi mulţumim iarăşi din inimă, pentru Cuvântul Tău sfânt. Tu nu ne vorbeşti în pilde, ci aşa cum un prieten vorbeşte prietenului său. Îţi mulţumim pentru ceea ce ai făcut cu noi, şi în noi, în acest weekend, şi prin noi, şi prin Biserica Ta, în slujba fraţilor, şi pentru ce vei face Tu prin ei în lumea întreagă.

Ţie, Dumnezeul Atotputernic, Îţi încredinţăm totul, şi ne rugăm din nou împreună, pentru iubitul nostru frate Russ, fii cu el DOAMNE, descoperă-Ţi puterea şi slava. Îţi mulţumim DOAMNE, Dumnezeule Atotputernic, în Numele sfânt al lui Isus. Aleluia! Aleluia! Amin.