[…] Vă salut şi astăzi din inimă pe toţi, şi vă urez bun venit, [celor veniţi] de aproape şi de departe. La fel îi salutăm din acest loc pe toţi fraţii şi surorile noastre din lumea întreagă – din orice loc ar urmări [transmisiunea]. Am primit un e-mail deosebit din Maroco. Ieri seară şi ei ne-au ascultat acolo, şi ne scriu „Noi nu putem veni, dar putem avea parte de adunări.” Fraţii din Capetown, fraţii din Johanesburg, toţi ne anunţă şi spun „Noi am ascultat şi Dumnezeu ne-a vorbit şi ne-a binecuvântat.” Mulţumiri Domnului că avem aceste posibilităţi. Lucrurile au fost călăuzite în aşa fel încât în locul acesta putem să tipărim în diferite limbi – fie predicile fratelui Branham, fie ceea ce publicăm noi pe teme biblice. Totul este cuprins în germană, rusă, în diferite limbi – acum de asemenea se tipăreşte în limba franceză şi spaniolă astfel ca lumea întreagă să poată să meargă în cadenţă, ca toţi să primească aceeaşi hrană, aceeaşi învăţătură, ca toţi cu adevarat să fie aduşi în concordanţă cu Cuvântul, şi astfel să mergem cu toţii să-l întâmpinăm pe Domnul, fiind pregătiţi, până când vom ajunge de la credinţă la vedere.

Mi s-a cerut să anunţ că s-a plănuit o excursie în Israel, din 7 până în 17 mai.  Dar cum am spus în Zürich o spun şi astăzi, avem numai circa 18-19 înscrieri, nu ajunge pentru o călătorie în Israel. Va fi prea scump… Astfel că vom face o calatorie probabil anul viitor… dacă va mai exista un nou an – puteţi deja să vă pregatiti pentru aceasta şi să începeţi să economisiţi, ca să aveţi cele necesare.

Cuvântul pe care l-am auzit în introducere este pur şi simplu atât de puternic. Mai trebuie spus încă ceva despre acesta. Şi eu nădăjduiesc cu adevărat că noi cu toţii nu aşteptăm să apară aici cineva care să vorbească tare şi să „demonstreze puterea”. Puterea este în Cuvânt. Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra adâncului, şi Dumnezeu a vorbit. Şi pentru că Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra adâncului, de aceea s-a putut întâmpla ceea ce a vorbit Dumnezeu. La fel este acum: Duhul lui Dumnezeu se mişcă peste noi. Dumnezeu este prezent, Cuvântul este vorbit şi Duhul lui Dumnezeu se ocupă ca [acesta] să devină realitate cu noi toţi, prin har. Dar vă rog mai ascultaţi o dată exact. Ioan 8.48… Acela este versetul? Nu. A fost Ioan 12, nu?… desigur. V. 44: „Iar Isus a strigat: Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine” . Apoi, „Şi cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric.” În Ioan 3 citim mărturia lui Ioan Botezătorul. V. 33-34: „Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.” Aici în cap. 12, am citit. Să o mai spunem încă o dată: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.” Aşa a fost cu toţi profeţii. Cine i-a primit pe ei L-a primit pe Domnul – aşa este scris. Şi aşa a fost şi aşa rămâne.

Şi aici, încă o dată v. 33 din Ioan 3: „Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.” Şi acest lucru îl putem lua la inimă. Fraţi şi surori, eu nu pot să fac nimic, dar încă mai este scris în Isaia 2 „Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului.” Şi noi trăim într-o perioadă în care învăţătura este absolut necesară. Căci este scris de asemenea că toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. O învăţătură unitară de la Dumnezeu poate să aibă loc numai acolo unde este vestit doar Cuvântul Lui.

Şi, ca o observaţie, la uşa mea a fost o scrisoare: „Dragă frate Frank…” Şi aici se pune întrebarea în legătură cu Matei 12, unde este scris că Iona a fost în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi. Iar întrebarea este dacă a fost [chiar] aşa sau dacă nu a fost chiar aşa. Daţi-mi voie să răspund la aceasta în toată smerenia: este scris „după cum”. Aceasta ajunge! Ce vreau mai mult? Eu nu am nevoie de mai mult decât îmi spune sfânta Scriptură. Trebuie să comentez despre aceasta? Nu! Eu trebuie să citesc toate celelalte versete biblice care tratează aceeaşi temă, şi care luminează aceeaşi temă. Şi nu apostolii, nici Domnul, ci cărturarii au fost cei care au spus… citiţi-o în Mat. 27… Aici cărturarii au fost cei care L-au învinovăţit pe Domnul nostru şi au făcut afirmaţia în Mat. 27.63 „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: ,După trei zile voi învia.'” Domnul nostru n-a spus niciodată aşa ceva. El a spus întotdeauna „a treia zi”. Nici o singură dată „după trei zile”… Asta au spus-o cărturarii care L-au făcut pe Domnul nostru „înşelător”. Ei au creat problema, şi aceasta a rămas aşa până în ziua de azi.

Fraţi şi surori, nu admiteţi asemenea lucruri. Acestea nu sunt de la Dumnezeu. La fel este cu sabatul.
Numai ca să ating acum această temă, legată de Domnul nostru şi de învierea Lui… Avem aici trei versete care o exprimă cel mai clar. Şi Pavel a fost cel care a spus în 1 Cor. 15.3-4: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi…” Este suficient pentru noi: „după Scripturi…” „…că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.” De mai mult nu avem nevoie. Eu n-am nevoie să vină la mine vreun om şi care vrea să discute în contradictoriu cât de mult a durat… Dacă este scris „a înviat a treia zi”, atunci noi credem că El a înviat a treia zi. Gata.

Acelaşi lucru este şi cu Legea, fraţi şi surori, şi îndeosebi cu sabatul. Sabatul a fost dat de Dumnezeu poporului Israel, ca semn al legământului, pentru totdeauna, pe cale, dar nu Bisericii nou testamentare. Şi în Vechiul Testament a fost cu adevărat atât de strict încât un tânăr care a strâns lemne în sabat, a fost omorât din porunca Domnului. Aşa de strict a fost cu sabatul; căci Domnul Dumnezeu a sfinţit şi a binecuvântat ziua a şaptea. Şi o puteţi citi cu toţii… Conform Exod 31. Domnul Dumnezeu a rânduit sabatul pentru poporul Israel, ca un semn al legământului. Puteţi citi cu toţii: Exodul 31 de la v. 12 până la sfârşit. Citesc numai v. 16-17: „Copiii lui Israel [nu Biserica] să păzească Sabatul, prăznuindu-l [sărbătorindu-l], ei şi urmaşii lor, [sau: de-a lungul generaţilor lor] ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” Apoi, cum am şi spus, în Numeri 15 un tânăr a trebuit să moară pentru că a strâns lemne în sabat. Atât de strict a fost. Dar [acel tânăr] a făcut-o intenţionat. Nu era nevoie s-o facă; el a făcut-o intenţionat. Acest lucru este scris! Sfânta Scriptură trebuie citită întotdeauna cu atenţie. Numeri 15 de la v. 30 „Dar dacă cineva, fie băştinaş fie străin, păcătuieşte cu voie [în  germană spune: „intenţionat”], huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său.” Mergeţi la Evrei 6, Evrei 10 – cine păcătuieşte intenţionat, cine face ceva cu intenţie, acţionează împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, este un hulitor al lui Dumnezeu. Deci, nu este vorba numai despre faptă, ci despre un fapt făcut intenţionat. Şi un asemenea om este un hulitor, şi respectivul trebuie nimicit din mijlocul poporului. V. 31: „căci a nesocotit cuvântul Domnului, şi a călcat porunca Lui; va fi nimicit [în germ: „fără milă”] şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui.” Şi numai după aceea, de la v. 32, avem descrierea: „Când erau copiii lui Israel în pustie, au găsit pe un om strângând lemne în ziua Sabatului. Cei ce-l găsiseră strângând lemne, l-au adus la Moise, la Aaron şi la toată adunarea. L-au aruncat în temniţă, căci nu se spusese ce trebuiau să-i facă.” Acum urmează hotărârea, în v. 35 „Domnul a zis lui Moise: Omul acesta [trebuie neapărat - în germ.] să fie pedepsit cu moartea…” Încă o dată: nu era nevoie [să adune lemne], el a făcut-o intenţionat. Şi cel ce păcătuieşte cu voia, care o face cu intenţie, huleşte pe Domnul şi se face vinovat de păcatul care nu se poate ierta. Şi aceasta este, de asemenea, Evrei 6 „cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt” – dacă păcătuiesc cu voia, atunci ce mai rămâne? Fraţi şi surori, fie ca frica lui Dumnezeu să vină peste noi toţi. Nouă ni s-a spus despre aceasta în Noul Testament despre ce este vorba în ceea ce priveşte sabatul. Şi anume, în Evrei 4.9: „Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” – nu o odihnă de sabat, ci „odihnă ca cea de Sabat”. Şi aici Cuvântul lui Dumnezeu trebuie citit corect, nu cu gânduri personale-n cap, ci cu descoperire în inimă despre ceea ce spune de fapt Dumnezeu.

În acelaşi fel noi ştim, conform Isaia 66.22-23, că în Împărăţia de o mie de ani va fi sărbătorit iarăşi sabatul. Pentru Israel sabatul este valabil acum şi în veci. Este o rânduială dumnezeiască căreia trebuie să ne supunem, şi după aceea îi lăsăm în pace pe toţi oamenii, şi-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a primit, că ni S-a descoperit, şi că El ne vorbeşte. Şi eu o spun foarte cinstit, noi n-am adus cu noi nici o singură învăţătură. Noi am fost deschişi faţă de Dumnezeu. Am spus-o aici mai înainte: când eu, în 1955, am trăit slujba fratelui Branham, în mine n-a fost [ceva de genul] „O, acest dar mi-ar place să-l am şi eu. Să am darul vindecărilor, al minunilor…” Nu. Absolut deloc! Nu m-am gândit absolut deloc la aceasta! Numai un singur gând m-a mişcat atât de tare: „ce învaţă şi ce crede omul acesta, căci eu văd că Dumnezeu este cu el?” Şi despre asta este vorba. Nu să doreşti să ai o slujbă pe care o are un alt rob al lui Dumnezeu… Şi dacă privim în Vechiul Testament, toţi cei ce l-au crezut pe proroc au avut parte de ceea ce a făcut Dumnezeu. La fel este şi cu noi, în vremea aceasta.

Revenim pe scurt la Romani 8. Ieri vorbeam despre faptul că la Dumnezeu totul s-a întâmplat – nu doar că se va întâmpla, ci s-a isprăvit! Biserica este răscumpărată. Noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Noi am primit viaţa veşnică şi vom trăi veşnic, la fel de sigur precum a făgăduit-o Dumnezeu. Exact aşa am citit mai departe aici, în Romani 8: „pe aceia pe care i-a predestinat, … i-a şi justificat…” Dar apoi urmează lucrul minunat, în v. 33 din Rom. 8: „Cine va aduce acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” Mai înainte este subliniată alegerea dinainte, predestinarea. Şi ceea ce hotărăşte Dumnezeu, rămâne în veci; la aceasta nici un om nu poate să schimbe ceva – pentru totdeauna; nu! Deci, predestinarea a fost accentuată. Şi fratele Branham nu a subliniat nimic atât de clar. Aproape că era să spun că el a subliniat-o peste măsură. Eu am ascultat predici în care fratele Branham a spus foarte clar, aşa cum a spus-o şi Domnul nostru: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl...” Şi toţi cei ce sunt atraşi, vin. Apoi fratele Branham a spus că sunt oameni care pur şi simplu nu sunt atraşi şi care nu pot să vină. Acest lucru doare. Acest lucru trebuie spus cinstit: doare! Căci harul lui Dumnezeu a fost arătat tuturor oamenilor. Căci Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât a dat pe singurul Său Fiu născut, ca toţi cei ce cred în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 

Dar deja în Isaia 53.1 profetul spune: „Cine a crezut vestirea noastră? Şi cui i s-a revelat braţul Domnului?” Cui îi dăruieşte Dumnezeu har aceluia îi este descoperit braţul Domnului. Aceluia Dumnezeu îi vorbeşte. Şi noi am subliniat acest lucru de multe ori, din 1 Cor. 2: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie.”  Îi poţi vorbi zi şi noapte degeaba. În noi trebuie să fie o gândire duhovnicească, ca să şi înţelegem ce spune Dumnezeu.

Deci, cine vrea să ridice pâră? Noi ştim, conform Apoc. 12, când este răpit copilul de parte bărbătească, are loc o luptă în văzduh. Şi atunci Satana, acuzatorul fraţilor, va fi aruncat jos iar noi vom merge sus, la ospăţul de nuntă al Mielului. Dar toţi aceia care se pun în slujba acuzatorului fraţilor nu vor fi răpiţi. Vor rămâne jos! Numai sfinţenia şi curăţia vor intra acolo. Şi noi trebuie pur şi simplu să luăm la cunoştinţă odată pentru totdeauna că noi suntem spălaţi şi curăţaţi în sângele Mielului, am fost sfinţiţi în Cuvântul adevărului. De aceea este scris de asemenea aici, că nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru – nici înălţimea, nici adâncimea, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici orice ar putea să fie - nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. Aşa cum un tată, care are fii şi fiice pe pământ, în domeniul natural, nu-şi poate tăgădui niciodată fiii şi fiicele, pentru că aceştia au ieşit din el, tot aşa Dumnezeu nu-şi poate tăgădui fiii şi fiicele. Şi Domnul spune: „chiar de-aţi ajunge necredincioşi, Eu rămân credincios, căci nu Mă pot tăgădui pe Mine Însumi .” [„dacă Îi suntem necredincioşi, El rămâne credincios căci nu se poate nega pe Sine însuşi”] Dumnezeu este şi rămâne credincios. Deci, nimic, absolut nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Fraţi şi surori, probabil că aţi auzit că ieri am fost foarte necăjit vis-a-vis de lucrurile care se petrec în acest oraş, în această ţară. O spun aici numai ca pe o cerere de rugăciune, apoi voi citi câteva versete în această legătură. Vă puteţi aminti că acum patru săptămâni, în locul acesta, am citit 17 mesaje pe care Domnul ni le-a dat prin har în timpul cel mai binecuvântat, în anii ’70. Cu toţii aţi auzit că duşmanul a lansat un atac. Amănunte nu este nevoie să fie pomenite… dar atâta am înţeles cu toţii, şi anume că duşmanul era acela care distruge, şi nu Dumnezeu. Chiar şi toate slujbele pe care le-a pus Domnul în Biserică slujesc numai pentru zidirea Bisericii. Şi o spun acum înaintea Domnului Dumnezeu: ceea ce mă întristează foarte tare este faptul că fratele acela din Arizona, primul pe care eu l-am invitat în 1966 ca să vină în Europa şi să mărturisească despre ceea ce a făcut Dumnezeu prin slujba fratelui Branham, în februarie, chiar acum, a fost o săptămână întreagă în Krefeld şi a înfiinţat o nouă biserică, şi nici măcar nu mi-a dat un telefon. Acest lucru m-a necăjit foarte tare. Nu ne putem închipui că Pavel ar fi scris către două sau trei biserici din Efes, sau către trei sau patru biserici din Corint. Întotdeauna a fost numai o singură biserică, o singură biserică locală. În această biserică locală erau bătrâni, în această biserică locală exista rânduiala divină. Dar numai pentru că acestui frate scump i s-au servit atâtea minciuni şi calomnii… Eu nu vreau s-o spun aici. Dar de aceea el merge pe căile sale proprii, şi dispreţuieşte ceea ce a făcut Dumnezeu în locul acesta în peste 40 de ani, şi în peste 150 de ţări ale pământului, în lumea întreagă. Eu însumi am vizitat exact 135 de ţări şi am purtat Cuvântul Domnului. Şi cum am constatat acum, că Dumnezeu a purtat de grijă şi de aceasta, ca Cuvântul să fie transmis în lumea întreagă, ca toţi să îl poată asculta pretutindeni. Şi eu vă întreb: se mai găseşte altundeva pe pământ acest lucru sau Dumnezeu cu adevărat a purtat de grijă pentru tot ce a fost necesar ca mesajul divin să poată ajunge la marginile pământului? Mie mi-ar fi fost de ajuns dacă necredincioşii, alţi credincioşi, sau chiar mass media publică tot felul de lucruri, pe internet, despre mine, şi mă numesc chiar şi antisemit. Aceste lucruri nu mă ating. Dar ceea ce se întâmplă în Biserică, în Biserica chemată afară, între cei ce se referă la fratele Branham şi la mesajul Său, şi totuşi nu se lasă incluşi în rânduiala divină...

Şi în punctul acesta se despart duhurile. Vremea fratelui Branham a trecut cândva, şi după aceea a urmat o nouă perioadă. Noi am spus-o aici. Fratele Branham, în toată viaţa lui, a vizitat exact 12 ţări. Exact 12 ţări. De asemenea am spus-o: după plecarea lui acasă, mesajul a fost purtat în toată lumea. Şi eu n-am dus nici o învăţătură, decât dacă este şi rămâne o învăţătură a Sfintei Scripturi. În mii de predici, eu n-am predicat nici un lucru pe care să fiu nevoit să-l retrag – pentru că am predicat numai ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu nu trebuie să retragă nimic.

Dar totuşi este o mare durere… şi în această legătură s-a ridicat vechea temă. Şi la aceasta aş dori să citesc două, trei versete biblice ca să vă arăt că trebuie citit şi înţeles exact Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul a întrebat mereu: „Aţi înţeles voi ce v-am spus?” Nu „aţi auzit”, ci „Aţi înţeles voi cele auzite? Aţi gândit la fel ca Mine? V-a fost descoperit Cuvântul, cum vi l-am spus?” Daţi-mi voie să vă citesc versetele care au venit din nou la suprafaţă acum. Mă voi ocupa scurt de aceasta.

1 Cor. 7 – de la primul verset Pavel răspunde la întrebări care i-au fost puse. Apoi răspunde la întrebări referitoare la soţ, la soţie – care este rânduiala. Apoi ajungem la v. 8, Pavel spune: „Dar celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine.” Acesta a fost privilegiul lui. El era apostol, el putea călători liber pretutindeni. Frumos. A recomandat şi altora. Nimic împotriva acestui lucru… Dar ajungem apoi la v. 10; şi acest verset a fost atât de îngrozitor înţeles şi interpretat greşit spre propria pierzare a cuiva. Şi doamnele şi domnii trăiesc în situaţia aceasta până în ziua de azi. Ascultaţi cu atenţie vă rog: 1 Cor. 7.10: „Celor căsătoriţi le poruncesc – apoi urmează repede corectura: – nu eu, ci Domnul…” Acum [Pavel] trece de la sine [la ceea ce a spus Domnul], şi are pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL: „…soţia să nu se despartă de soţ.” „să nu se despartă” sau „să nu divorţeze” – este acelaşi cuvânt. În vremea noastră, divorţul [oficial] prin lege, este numai sfârşitul despărţirii. Deci, din nou: „…soţia să nu se despartă de soţ.” Acum urmează punctul care a fost răstălmăcit, pentru distrugerea multora. „Dar dacă totuşi este despărţită…” – este vorba de timpul trecut, nu o recomandare pentru viitor, ci Pavel scrie aici bisericii din Corint: dacă soţia deja a făcut-o, dacă lucrul acesta deja s-a întâmplat, atunci ea să rămână necăsătorită, sau să se împace cu soţul ei. Şi de asemenea: „Şi soţul să nu-şi lase soţia.” Şi această propoziţie a fost răstălmăcită pentru tot viitorul. Şi deodată s-a spus că o femeie se poate despărţi de soţul ei, poate trăi despărţită de el cât vrea, pentru că „în 1 Cor. 7 este scris că dacă ea a divorţat, să rămână necăsătorită”. Şi aşa li s-a spus surorilor. Între altele, fiicei mele întâi născute, celei de-a doua fiice, li s-a spus că pe baza 1 Cor. 7 ele au dreptul să divorţeze de soţii lor, să trăiască separat, pentru că un singur verset a fost interpretat greşit direct de satan, şarpele cel vechi. Şi în aceasta stă toată distrugerea… De când foloseşte Dumnezeu nişte femei ca să înveţe Cuvântul? Până acum Dumnezeu a pus în Biserică apostoli, profeţi, păstori, învăţători şi evanghelişti. Satana i-a aruncat din rânduiala divină [pe oameni] dar numai pe aceia care i-au ascultat glasul. Cine ascultă glasul Domnului rămâne în rânduiala divină.

Şi aici, Pavel porunceşte, deci, celor ce deja o făcuseră, să rămână singure, sau să se împace cu soţii lor. 1 Cor. 7.39: „O soţie este legată de lege atâta timp cât îi trăieşte soţul; dar dacă-i moare soţul, este liberă să se mărite cu cine vrea…” Deci, acest text trebuie dus lângă celălalt. „O soţie este legată de lege atâta timp cât îi trăieşte soţul….” Trebuie dus un verset lângă celălalt verset. Acelaşi lucru este scris în Rom. 7.1-2: „Sau nu ştiţi, fraţilor (căci le vorbesc celor care cunosc Legea) că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte? Căci femeia căsătorită este legată prin Lege de soţul ei atâta timp cât el trăieşte…” Deci, Dumnezeu nu anulează rânduiala divină, nici în domeniul firesc. Satana aduce totul în dezordine, Satana ispiteşte, înşeală, tâlcuieşte sfânta Scriptură în toate direcţiile posibile. Şi oamenii merg acolo şi cred că au primit o descoperire din partea lui Dumnezeu. Descoperirea lui Dumnezeu este numai în acest Cuvânt, şi nu se găseşte nicăieri altundeva. De aceea noi credem din convingere că Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să restabilească rânduiala divină şi că toţi cei ce s-au lăsat ispitiţi şi înşelaţi, dacă ei găsesc har înaintea lui Dumnezeu, trebuie aduşi înapoi în rânduiala divină. Dacă nu, atunci s-o spunem foarte clar, ei păcătuiesc cu voia, Îl hulesc pe Dumnezeu, iau în deşert Numele Domnului, răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu şi aduc ocară şi ruşine asupra Bisericii. Trebuie spus foarte deschis aici, ca toţi s-o ştie: de exemplu, în 1 Cor. 11 este scris în v. 3 „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.” Şi apoi este dat regulamentul, că dacă o femeie se roagă sau profeţeşte ea trebuie chiar să aibă faţa acoperită, şi nu să ridice nasul sus, ci cu adevărat în toată smerenia aplecate în faţa lui Dumnezeu, rugându-se şi profeţind. Şi de aceea părul lung i-a fost dat femeii ca o învelitoare, după cum este scris în 1 Cor. 11.15. Atât cu tema asta.

Şi, fraţi şi surori, ar fi bine dacă noi, şi în privinţa aceasta, am citi sfânta Scriptură… [să vedem] ce este scris cu adevărat, ce este scris la timpul trecut… Este foarte, foarte important. Şi acest verset, săptămâna trecută, l-am căutat în cele mai bune traduceri ale Bibliei, care există – Brockhouse, şi traducerile de care dispun. Este scris la timpul trecut. Dacă s-a întâmplat deja, atunci aşa şi-aşa… Niciodată unei surori nu i-a fost dat dreptul, după ce a devenit credincioasă, să folosească acest Cuvânt la viitor sau pentru viitor, [cuvânt] care este scris la trecut – şi să meargă pe căile proprii, şi astfel să încurce ordinea divină şi cu aceasta şi ordinea de mântuire.

Să mergem la 2 Petru 1. Eu am amintit numai lucrul acesta pentru ca voi să mă pomeniţi în rugăciunile voastre. Revenirea Domnului este, foarte aproape, şi Biserica Mireasă trebuie să fie adusă înapoi, în rânduiala dumnezeiască. Soţiile trebuie să se supună soţilor, soţul trebuie să se supună lui Hristos. Altfel nu se poate. Altfel nu se poate. „Nicio cale personală, nicio voie personală, hotărăşte Tu singur.” Nu se poate altfel. Altfel nu vom atinge ţinta.

2 Pet. 1 – cuvântul cunoscut de la v. 16: „Căci nu urmând nişte basme meşteşugit alcătuite v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, ci ca martori oculari ai măreţiei Lui.” Fraţi şi surori, şi noi suntem martori oculari la ceea ce se întâmplă în prezent pe pământ – martori oculari ai împlinirii profeţiei biblice pretutindeni. Şi se poate spune din nou în fiecare adunare ceea ce a spus Domnul nostru în Matei 24, Marcu 13, Luca 21: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.” Şi în legătură cu aceasta, Apoc. 19.7-8: „Soţia Lui s-a pregătit. Şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat; inul subţire reprezintă faptele drepte ale sfinţilor.”
Fraţi şi surori, când am citit aceste versete, mai ales despre tânărul acela care a strâns lemne, şi că acolo scrie că a făcut-o în mod deliberat, devenind astfel un hulitor al lui Dumnezeu, [căci] i-a spus în faţă lui Dumnezeu: „Tu nu ai nimic să-mi spui.” Fraţi şi surori, Cuvântul lui Dumnezeu are să ne spună întotdeauna ceva. Şi ferice de omul căruia-i vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi astăzi, scumpe surori, ferice de voi dacă aţi primit fără nici o împotrivire Cuvântul care vă este adresat – atunci Dumnezeu vă dă harul să-l trăiţi. Şi după aceea vine binecuvântarea în toată familia. Ferice de noi, fraţii, dacă primim fără împotrivire Cuvântul lui Dumnezeu care ne este adresat… Dumnezeu ne vrea binele. EL nu vrea să ne pună sub un jug. Şi chiar dacă suntem sub un jug, [este] jugul Lui, şi El spune „Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.”

Deci, Biserica Domnului va fi o Mireasă - Cuvânt în fiecare aspect. Şi Mireasa – Cuvânt, conform voii lui Dumnezeu, este condusă la desăvârşire. De aceea este scris în 1 Cor. 13, cunoscut nouă tuturor… Vorbeşte mult despre dragoste: chiar dacă am putea vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, dacă am avea toată credinţa, dacă am cunoaşte toate tainele, şi n-am avea dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre… dacă această dragoste a lui Dumnezeu n-a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, atunci ce se întâmplă? Atunci suntem o aramă sunătoare şi un chimval zângănitor. Atunci s-ar întâmpla câte puţin din ceva, dar în spatele acestor lucruri n-ar fi nimic.

Şi noi am mai subliniat şi următoarele: în vremea aceasta dorim să avem candelele curăţate. Fratele Branham a subliniat şi aceasta de multe ori că acum este vremea să curăţăm candelele. Acum este vremea să primim uleiul Duhului şi să fim umpluţi cu Duhul Sfânt. El a subliniat foarte mult lucrul acesta deja în vremea lui. Dumnezeu n-a aşteptat până în anul 2006 ca să trimită pe cineva care să se ocupe de lucrul acesta, ci Dumnezeu s-a ocupat întotdeauna de aceasta. …ca toţi cei ce ascultă glasul Mirelui să-L primească prin credinţă şi să se lase pregătiţi. Iar aceasta înseamnă că şi în viaţa practică trebuie să se împlinească voia lui Dumnezeu conform Cuvântului lui Dumnezeu, astfel ca armonia dumnezeiască să fie adusă din căsnicie, din familie, în Biserică. …ca armonia să înceapă cu fiecare personal, apoi cu doi, apoi cu familia, apoi întreaga Biserică. Şi dacă astfel am devenit o inimă şi un suflet, fraţi şi surori… dacă nu mai este nimic în inimă împotriva soţului, nimic împotriva soţiei, dacă toate acestea pot fi înlăturate prin har, ca nici o acuzaţie să nu mai existe, să nu mai fie nici un reproş, şi fiecare să fi iertat pe fiecare la fel cum noi am fost iertaţi în Hristos, tot aşa şi noi trebuie şi avem voie să ne iertăm unii pe alţii... Şi apoi venim în prezenţa lui Dumnezeu, slăvim puterea sângelui Său şi Duhul lui Dumnezeu coboară ca să ne umple pe toţi. Aşa a fost la început. Noi am subliniat-o de multe ori. La început credincioşii au fost o inimă şi un suflet. Nici o discuţie despre una sau alta… o inimă şi un suflet. Şi Dumnezeu s-a îngrijit deja de toate. Apostolii, Biserica, El a stabilit deja totul mai dinainte în planul Său. Şi apoi s-a întâmplat prin turnarea Duhului Sfânt, bărbaţii lui Dumnezeu au purtat Cuvântul lui Dumnezeu din primul ceas, de la prima predică din ziua Cincizecimii – bărbaţii lui Dumnezeu au purtat adevărata vestire. Noi putem spune că Dumnezeu a adus-o înapoi în timpul nostru. Am fost aduşi înapoi la început, la învăţătura apostolilor, zidiţi pe temelia apostolilor şi a prorocilor, unde Isus Hristos Însuşi este piatra din capul unghiului. Şi aceasta este Biserica Sa, despre care El a spus „Eu voi zidi Biserica Mea”.

Un punct este greu de amintit. Dar, de exemplu, în Matei 16, după ce Petru a primit descoperirea puternică din partea lui Dumnezeu, El vine la Domnul, Îl ia deoparte, ca ceilalţi să nu audă ce spune el, şi zice: „Să nu Ţi se întâmple aşa ceva.” Domnul vorbise despre suferinţe, despre drumul Său la Golgota, iar Petru ajunge în momentul acela sub o inspiraţie greşită. Şi Domnul a trebuit să-i spună: „Înapoia Mea, Satano.” Noi toţi trebuie să avem grijă. Fiecare, de la primul până la cel din urmă, profet, apostoli, bărbaţi ai lui Dumnezeu, femei ale lui Dumnezeu, toţi, toţi, toţi – noi toţi trebuie să avem grijă să nu vorbim ceva ce nu este în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul n-a putut să-i dea dreptate lui Petru pentru că era el Petru. Nu! El a trebuit să-i spună ceea ce era corect: „Înapoia Mea, Satano – căci ce spui tu nu este de la Dumnezeu.” Domnul nostru a ştiut că a fost rânduit să sufere, El a ştiut că trebuie să moară pentru noi, a ştiut că trebuie să-Şi verse pentru noi sângele – sângele Legământului, ca să răscumpere poporul noului Legământ, ca să încheie Legământul pe care l-a promis în Ieremia 31 - „Iată, vin zile când voi face un nou legământ cu voi” – confirmat în Evrei 8. Însă Petru, în clipa aceea gândea omeneşte. Omeneşte în clipa aceea a fost de la duşman, căci gândurile lui Dumnezeu sunt spuse numai în Cuvântul lui Dumnezeu. Numai aici avem [scris] şi despre suferinţele Domnului. Totul a fost scris – de la naşterea Lui până la înălţarea Lui la cer, totul a fost scris; până şi suferinţa Lui, într-un mod deosebit – Ps. 22: „Dumnezeul Meu,  Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Aşa a strigat El pe crucea de pe Golgota. Noi eram părăsiţi, El a luat locul nostru - EL a murit în locul nostru pentru ca noi să putem trăi. În clipa următoare Dumnezeu era în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine.

1. Cor. 13, ultimul verset: „Acum dar rămân aceste trei: credinţa, speranţa şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea… Dragostea nu piere niciodată.” Eu nu ştiu dacă voi aţi observat, dar eu am constatat că, în ultima vreme, dragostea între noi, credincioşii, a devenit mai profundă. Nu-i aşa? Noi ne simţim cu adevărat legaţi mai profund unii de alţii… este aşa ca şi cum am fi fost întotdeauna împreună, şi că noi vom rămâne întotdeauna împreună. Dragostea lui Dumnezeu uneşte, sub Hristos, Capul, şi apoi noi, ca multe membre, formăm Trupul Domnului. Numai în Trupul Domnului sunt diferite slujbe, şi toţi cei ce aparţin Trupului Domnului se supun slujbelor, după cum scrie în Efes. 4 de la v. 11. Lăsaţi-mă să citesc aceste versete. Efeseni 4:11. Despre Domnul nostru este spus aici: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea [sau: echiparea – n.tr.] sfinţilor, în vederea lucrării de slujire [sau: „ca să-i facă pe sfinţi destoinici pentru exercitarea lucrării de slujire”] pentru zidirea trupului lui Hristos”. Toate slujbele, pe care le-a dat Dumnezeu sunt numai pentru zidire, numai pentru zidirea trupului lui Isus Hristos. Printr-un singur Duh suntem toţi botezaţi într-un trup - aşa o scrie Pavel în 1 Cor. 12. Iar scopul este, aşa cum vom citi în v. 13: „până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos.” Oh, acest lucru este puternic. Este posibil? Da, este posibil. Da, este posibil la Dumnezeu, este posibil la toţi cei care cred ceea ce a făgăduit  Dumnezeu în Cuvântul Său. „…la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos.” – spre aceasta ne îndreptăm noi. Domnul Dumnezeu lucrează. Punctul de cotitură urmează – Dumnezeu nu se va lăsa batjocorit la infinit. El va aşeza din nou, va aduce înapoi, va pune totul în starea corectă. Aşa a promis-o.

Apoi, în v. 14: „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo şi purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia cu care urmăresc să rătăcească.” Aceasta este problema: oamenii mint, înşeală, au şiretenie în inimă, acceptă ducerea în eroare, fără să fie conştienţi de asta. Eva şi-a deschis urechile când a vorbit şarpele, iar acesta a interpretat ceea ce a spus Domnul. Ea pur şi simplu s-a gândit: „Da, Asta este!” Ea n-a fost conştientă de asta. Şi credeţi-mă, toţi cei ce iasă din rânduiala divină, şi cum s-a spus mai înainte, dau [mai departe] „descoperiri”… Eu am citit: un tânăr a scris un e-mail şi spune acolo că în Mal. 2 Dumnezeu a spus „Eu urăsc divorţul.” Şi apoi a venit următoarea propoziţie: „Purtătoarea de daruri a spus: >” Apoi a urmat întrebarea: „Cine are dreptate? Dumnezeu, sau o purtătoare de daruri?”

Fraţi şi surori, lucrurile sunt foarte serioase: noi n-avem de-a face cu carnea şi sângele. Biserica se află acum în lupta finală. Lumina este lumină, întunericul este întuneric, adevărul este adevăr minciuna este minciună, şi amăgirea este amăgire. Fie ca în inimile noastre să dăm dreptate lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Şi după cum scrie despre Domnul nostru în Isaia 42.1, că plăcerea lui Dumnezeu se odihnea peste El, cum este scris în Mat. 3.17, „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”, cum este scris în Mat. 17.5 „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” Dacă Dumnezeu îşi va găsi plăcerea în noi, atunci trebuie să-L ascultăm numai pe El. Nimeni n-are ceva de spus, numai Domnul Însuşi, [Cel] care umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice. Şi apoi este scris „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Eu sunt mângâiat, privind spre Dumnezeu, sufletul meu se linişteşte. Şi aşa cum Domnul Dumnezeu s-a ocupat ca Israelul să înflorească din nou, să se întoarcă din nou în ţara făgăduită, tot aşa Dumnezeu se ocupă acum ca toţi cei ce sunt împrăştiaţi să fie aduşi laolaltă, zidiţi pe terenul sfânt al credinţei, primind toate promisiunile, supunându-se slujbelor…

Haideţi să fim sinceri – şi cu aceasta închei. Fraţi şi surori, ce puteau să facă profeţii dacă Dumnezeu a pus o chemare în viaţa lor? Ce putea să facă Ieremia? După cum este scris în Ieremia 1: „te-am rânduit ca profet, din pântecele mamei tale. Te vei duce unde te voi trimite, şi trebuie să le spui cuvintele Mele.” Toţi profeţii şi robii lui Dumnezeu au fost aşezaţi în slujbă printr-o chemare divină. Toţi ceilalţi sunt lucrători neautorizaţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Da, ei lucrează la negru în Împărăţia lui Dumnezeu. Domnul are o rânduiala. El a aşezat slujbele: apostoli, profeţi, păstori, învăţători şi evanghelişti, iar ceilalţi aparţin apoi grupului… după cum am citit în Efeseni 4, care foloseşte „şiretenie cu care urmăresc să rătăcească.” De aceea, haideţi să credem Cuvântul, în toată smerenia, aşa cum este scris, şi să ne supunem în rânduiala divină. Credeţi-o: El va face toate lucrurile bine, va mângâia, va face totul bine pentru în ziua glorioasei Sale reveniri.
Sper să închei cu aceasta. Efeseni 3, ultimele cuvinte: „Iar a Celui Care, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie gloria în Biserică, în Hristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor! Amin.” Ne ridicăm pentru rugăciune. Să cântăm „Aşa cum sunt”. […] „Vino de Sus, Duhul Domnului…”

Cine nu se gândeşte acum la Fapte 2? Ce s-a întâmplat acolo? „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.” Limba este cel mai mare rău pe care-l poartă omul cu sine. Cu ea poate să binecuvânteze, cu ea poate să blesteme. Poate să facă una şi cealaltă cu ea. Poate să defaime, dar poate şi să mângâie. Poate să întărească, poate să distrugă, poate să zidească. Fraţi şi surori, vrem ca astăzi, în credinţă deplină, să ne punem ca o jertfă pe altarul lui Dumnezeu, după cum este scris în Romani 12 de la v. 1 – să ne punem pe altar ca o jertfă vie, plăcută, ca după aceea să verificăm şi să deosebim care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită. Sunt convins că aceasta este dorinţa noastră. Şi cu aceasta vă rog pe voi şi pe cei din lumea întreagă, să mă amintiţi şi pe mine şi slujba, şi toţi fraţii care de asemenea poartă adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu în lumea întreagă, ca noi să putem purta propria noastră ocară şi ocara lui Hristos, şi să facem cum a făcut şi Domnul nostru, care a avut ochii aţintiţi spre răsplătire. Pentru bucuria care-I era pusă înainte El a suferit totul, fiecare împotrivire, fiecare defăimare; a lăsat ca totul să vină peste El şi a suportat totul, apoi a mers la cruce pentru tine şi pentru mine. Noi de asemenea suntem gata să suportăm totul, pentru că am fost răstigniţi cu Hristos. De partea cealaltă, noi credem că Dumnezeu face totul bine, că aşează din nou totul în starea de la început, când nu interpretările oamenilor, ci Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu este ascultat în forma originală, este crezut şi este trăit. Hristos doreşte să fie viaţa noastră. În El trăim, suntem, şi avem fiinţa noastră. Aşa o scrie Pavel, şi aşa trebuie să fie cu noi toţi.

Numai o întrebare, înainte de rugăciune: nu ştiu dacă astăzi am avut o vestire directă a evangheliei, n-a fost aceasta tema noastră principală, dar aş dori totuşi să întreb dacă este cineva aici căruia Dumnezeu i-a vorbit, care ar dori să-şi dedice Domnului viaţa. Nu contează ce limbă vorbeşte… Dumnezeu ne-a vorbit tuturor prin Cuvântul Său, în propria noastră limbă. Şi acesta este lucrul minunat. Aşa a fost în Fapte 2: „Cum de îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba noastră, în care ne-am născut?” Fiecare înţelege cel mai bine limba maternă, şi de aceea, daţi-mi voie s-o spun clar: Îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru traducătorii care traduc în locul acesta, ca toţi să poată auzi adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu clar, în propria lor limbă.
Ne aplecăm o clipă capetele, rămânem în rugăciune, şi aş dori să întreb, dacă avem mai ales tineri care ar dori să-şi dedice Domnului viaţa? Mulţumesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mai este cineva? Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc, tinere. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, şi eu sunt convins că toţi au înţeles totul corect. Sunt convins că toţi, de azi înainte vor aduce mai mult în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, lucrarea Lui, ca noi să stăm împreună. Nu pot călători toţi în lumea întreagă. Eu tocmai m-am întors din estul îndepărtat, Singapore, Hong Kong, Taiwan, şi Dumnezeu a deschis noi uşi pretutindeni. N-au fost adunări mari, însă s-au făcut contacte noi, şi Domnul se va ocupa ca al Său Cuvânt să alerge. Dacă vrea Dumnezeu, miercuri mergem în America Latină. Începem cu fratele Leonard din Bruxelles, începem în Mexico, apoi vizităm un număr de ţări în America Centrală, apoi de asemenea scurt în America de Sud, pentru a aduce Cuvântul Domnului. Noi trebuie să răscumpărăm vremea. Este un timp rău, un timp scurt, şi de aceea vă rog direct să mă amintiţi în rugăciunile voastre mai mult ca oricând. Şi cu aceasta leg şi rugămintea să aduceţi înaintea Domnului, şi să-I spuneţi pur şi simplu: „Doamne iubit, timpul este înaintat, seara a venit, vine miezul nopţii”, şi cum a spus fratele Graaf, uneori este atât de important… o puteţi citi: prima jertfă pe care a adus-o Avraam, acolo este scris „după ce a asfinţit soarele”. O puteţi citi. După ce a asfinţit soarele era vremea de adus jertfe, înainte de lăsarea întunericului. Fraţi şi surori, acest Cuvânt al lui Dumnezeu este minunat. Este scump. Aceeaşi seară, dar două părţi: apusul, apoi, până la lăsarea întunericului, şi după aceea aducerea jertfei. Şi Avraam a văzut fumul ridicându-se.

Fraţi şi surori, ieri am atins puţin Matei 25, şi o spun azi încă o dată: Dumnezeu n-are nevoie de nici un om care să-I tâlcuiască Cuvântul, şi să provoace dezordine. Dumnezeu are nevoie de oameni care cred ce este scris, are nevoie de oameni, care să fie umpluţi cu Duhul Sfânt, îmbrăcaţi cu putere de sus. Cu toţii aşteptăm ca El să-şi îmbrace Biserica, la sfârşit, ca la început.

Acum îl rugăm pe fratele Russ să-şi ridice glasul. El şi-a cruţat glasul azi, dar se va ruga cu noi, şi noi toţi ne rugăm împreună cu el. Frate Russ, tu eşti un bărbat al lui Dumnezeu. Domnul să te binecuvânteze! Roagă-te acum, sau spune câteva cuvinte.

Noi suntem bucuroşi şi mulţumitori că Domnul ne vorbeşte prin Cuvântul Său. La cine să privim sau pe cine să ascultăm? Cuvântul Său a devenit o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră. Şi El ne-a făcut vrednici să fim poporul Său, Biserica Lui Mireasă. Iar vremea este foarte serioasă, dar laudă şi mulţumire: noi privim în sus, aşteptăm venirea Lui, aşteptăm arătarea Lui. Cu toţii vrem să fim gata.
Vă doresc tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu, în casele voastre, oriunde vă aflaţi, la locul de muncă, indiferent unde… Dumnezeul credincios să vă facă o binecuvântare – aceasta este rugăciunea mea.

Tată ceresc, Îţi mulţumim din toată inima pentru Cuvântul Tău scump şi sfânt. Tu ne-ai vorbit puternic, şi noi Îţi mulţumim din adâncul inimilor noastre. Tu ne-ai descoperit totul, Tu îţi faci de cunoscut planul Tău poporului Tău. Tu ne spui ce este necesar. Binecuvântează Doamne, pretutindeni copiii Tăi, binecuvântează pe toţi cei ce au venit, binecuvântează pe toţi cei ce nu au putut veni, fii cu ei toţi Doamne, mai ales cu această soră foarte bolnavă. Fii cu ea, Doamne credincios, vindec-o iarăşi. Tu eşti marele Medic şi Ajutor. Tu poţi face mai mult decât putem noi să cerem. Tu eşti Cel ce poate totul. Lăudat şi slăvit să fie Numele Tău minunat. Noi te rugăm fii cu noi Doamne, şi condu-ne iarăşi împreună, dacă vine vremea… Fii cu fratele nostru iubit în călătoria următoare. Fă-l o binecuvântare şi acolo. Cerem toate acestea în Numele minunat al lui Isus. Îţi mulţumim din adâncul inimii noastre, încă o dată, pentru Cuvântul Tău puternic şi sfânt, în Numele lui Isus. Amin.