Predica de la Krefeld

Duminică, 5 august 2007, 10.00

Ewald Frank

[…] Amin. Când v-am urat bun venit, am uitat că scumpa noastră soră Lotte tocmai a împlinit 98 de ani. Şi, când am citat din Iov 33.25, ar fi trebuit să ne gândim la sora noastră: „Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă Faţa cu bucurie, şi-i dă înapoi nevinovăţia”. Scumpă soră, te rog să te ridici, ca toţi să te putem vedea… Cu doar câteva zile în urmă ea a împlinit 98 de ani. Probabil se gândeşte că e pentru ultima oară; acest lucru Domnul îl hotărăşte. Şi noi îţi dorim ca tu să mai vii de multe ori aici.

Apoi, trebuie să spunem câte ceva şi despre întâlnirile din Africa, şi să-I mulţumim lui Dumnezeu din nou, din toată inima, pentru harul, pentru succesul şi binecuvântările pe care ni le-a dat. Închipuiţi-vă: dacă includem Nairobi, în exact 10 zile au avut loc 21 de adunări, şi au avut loc şi adunări cu fraţii slujitori, iar Domnul Dumnezeu a binecuvântat într-un mod deosebit şi a dăruit har.

Cum am spus deja ieri, de şapte ori am decolat, şi am vestit Cuvântul Domnului. Iar fraţii noştri, înaintea lui Dumnezeu, şi-au asumat răspunderea, şi sper că au ascultat şi ieri, că nu doar unul singur ci noi toţi, în acest timp, avem răspundere înaintea lui Dumnezeu, ca să vestim adevăratul mesaj divin, curat ca lacrima, şi să-l ducem în toată lumea. Mulţumim din inimă tuturor celor care ne purtaţi în rugăciune înaintea lui Dumnezeu.

Ştiţi cu toţii: după ce m-am întors, am mers la Belgrad. Am mai călătorit încă 960 de km, cu maşina, prin întreaga ţară, pentru patru adunări binecuvântate – o dată la graniţa cu România, altă dată la graniţa cu Ungaria, a treia oară la graniţa cu Slovenia. Aş vrea să-i mulţumesc şi fratelui nostru Momo, pentru că a tradus cu atâta exactitate, din toată inima lui. Toţi fraţii îşi au locurile lor. Doresc din toată inima, tuturor traducătorilor, ca Dumnezeu să-i ajute şi să-i binecuvânteze – şi desigur, şi pe noi toţi, care suntem aici.

Apoi, ca nimeni să nu spună că nu s-a anunţat, de azi într-o săptămână, adică duminica următoare, voi fi în Bratislava, în Slovacia. Şi cu voia lui Dumnezeu, de azi în 2 săptămâni voi fi în România, în Sibiu. Vă rog pe toţi să ne amintiţi în rugăciunile voastre, pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu curat, neamestecat şi sfânt, să poată fi vestit ca mesaj divin, şi de asemenea, să şi fie primit astfel, ca toţi cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu să înţeleagă că Dumnezeu nu mai vorbeşte în pilde, ci El a descoperit tot ce este ascuns în toate pildele, şi mai ales, tot ce este ascuns în toate simbolurile Apocalipsei – că noi am pătruns înţelesul Scripturii. Nimeni nu poate primi ceva, decât dacă-i este dat prin Har.

Astăzi îi salutăm iarăşi pe toţi – am primit telefoane din Africa, de ici şi colo, unde fraţi şi adunări au fost conectaţi şi au ascultat. Acum, o întrebare: fratele şi sora din regiunea Heidelberg – el vorbeşte numai engleză, iar ea… Ce limbă vorbeşte sora care doreşte să fie botezată? Noi dorim să se audă, să fie tradus. Unde este fratele din Heidelberg? Vrei, te rog, să te ridici? Cine traduce pentru sora? Ridică-te, soră. Cine traduce? Poţi tu să traduci? Ok. Este absolut necesar ca ea să fie atentă la predică. Ok. Dumnezeu să te binecuvânteze! Puteţi lua loc.

Noi punem accentul pe faptul ca toţi – şi asta vreau s-o repet – întâi trebuie tradus din germană în engleză… mulţumesc mult. Noi dorim ca toţi să audă, să înţeleagă, să ştie despre ce este vorba.

Să cântăm repede o cântare, până se rezolvă cu traducerea. Cine propune o cântare? „Vino de Sus”. […]

Deşi noi, în acest loc, vorbim despre toate aceste cuvinte preţioase, până la Apocalipsa, principalul este ca oamenii să experimenteze mântuirea lui Dumnezeu în Isus Hristos, prin harul Său. Trebuie să ne asigurăm că Mat. 11.28 este primordial: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”. Este necesar ca primul pas să fie făcut prin pocăinţă, prin credinţă, apoi Luca 18.13, „Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: ,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’” – Duhul lui Dumnezeu dovedeşte vinovăţia în ceea ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. Aşa este scris în Ioan 16. Apoi venim la cuvântul din Luca 24.47: „să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim”. Mai întâi are loc predicarea, apoi Duhul lui Dumnezeu dovedeşte vinovăţia de păcat şi conduce la pocăinţă, iar după pocăinţă are loc o întoarcere, apoi urmează botezul celor ce L-au primit pe Isus Hristos prin credinţă şi care au trăit personal împăcarea şi iertarea.

Dragi fraţi şi surori, asiguraţi-vă că noi toţi am avut aceste prime trăiri cu Dumnezeu, că noi am păşit cu adevărat pe calea cea îngustă, că am intrat pe poarta strâmtă, care duce la viaţă, şi că noi personal avem o legătură directă cu Dumnezeu. În locul acesta noi dorim să botezăm numai oameni care n-au alte motive, care nu doresc doar să se alăture unei biserici – aici nimeni nu primeşte un certificat de botez, nimeni nu primeşte o legitimaţie de membru. Ca Trupul Domnului, ca Biserica lui Isus Hristos, noi dorim să ne întoarcem în toate la modelul biblic. Aceasta n-o spunem doar, ci trebuie să devină aşa. Şi, după cum am spus de multe ori, aşa cum a fost primul botez, tot aşa trebuie să fie şi ultimul, cum a fost prima predică, tot aşa trebuie să fie, şi va fi, şi ultima. La Dumnezeu totul rămâne cum a fost. Modelul divin din biserica primară ne-a fost lăsat. Când am fost la o conferinţă, unul dintre vorbitori a spus ceva şi a menţionat că acel lucru era scris în Biblie. Iar unul dintre fraţii noştri a avut curajul să-i spună că nu era scris în Biblie, ci în catehism, ceea ce susţinea el. „Ceea ce tocmai aţi spus, nu este scris în Biblie – este scris în catehism”. Da, oamenii iau de bun ceea ce le spune biserica, şi ei cred că aşa este scris în Biblie. Dar nu este scris în Biblie, ci în catehism sau în orice altă carte bisericească. Şi pentru acest lucru noi vrem să-I mulţumim lui Dumnezeu din inimă, căci El ne-a scos din toate tradiţiile care există în creştinism şi în alte religii. Ne-a scos afară, ca să credem aşa cum zice Scriptura, şi să nu mergem în veşnicie înşelaţi. Ştiţi cu toţii, că nimic nu i se poate întâmpla mai rău unui om, decât să treacă din timp în veşnicie fără să fi găsit pacea cu Dumnezeu, fără să fi trăit harul lui Dumnezeu, fără să fi primit iertare şi împăcare. De aceea, întruna trebuie pus în centru miezul vestirii: „împăcaţi-vă cu Dumnezeu”. Acesta este cuvântul scris de Pavel corintenilor, şi daţi-mi voie să vi-l citesc, apoi intrăm în studiul nostru. 2 Cor. 5.17: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării” – ne-a încredinţat răspunderea, slujba împăcării, prin care noi spunem întregii lumi: „Nimeni nu trebuie să fie pierdut: Dumnezeu era în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine. Primiţi-o! Credeţi-o şi trăiţi-o.” Nouă ne-a fost dată slujba împăcării. V. 19: „că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos” – binecuvântat să fie Dumnezeu: „trimişi ai Lui”, în Numele Lui, în locul Lui, ca mesageri ai Lui, ambasadori ai lui Hristos. Ca trimişi ai Săi noi spunem: „vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”. Primiţi-o, acceptaţi-o, vă aparţine: este un dar al lui Dumnezeu care trebuie primit prin credinţă, care poate fi trăit, apoi Îi puteţi mulţumi lui Dumnezeu.

În 1 Cor. 2, Pavel a vorbit şi a scris despre faptul că noi vestim înţelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu. Să citim, 1 Cor. 2.6: „Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi” – care au primit Cuvântul lui Dumnezeu, care au fost împăcaţi cu Dumnezeu, care au trăit cu adevărat înfierea. Şi, fraţi şi surori, aşa cum fiecare copil născut în chip firesc pe pământ, este desăvârşit, deşi încă nu este matur – un copil născut în această lume este desăvârşit, din cap până-n picioare. Totul este acolo, faţa, tot trupul, ochii, mâinile, picioarele, totul este acolo, de la naştere – desăvârşit. Dar după aceea urmează creşterea. Şi, haideţi să credem: dacă deja o naştere firească are un rezultat desăvârşită, cu cât mai mult naşterea din nou! Desăvârşiţi! Dar după aceea, urmează creşterea, şi pentru aceasta Dumnezeu dă putere prin harul Său, ca noi s-o şi trăim. Deci, primiţi-o: Dumnezeu poate să facă numai lucruri desăvârşite. La lucrarea de creaţie totul a fost desăvârşit, totul a fost bun. Eu vă întreb: ce-ar fi putut Dumnezeu să îmbunătăţească? Ar mai fi putut el să facă ceva şi mai bun, cândva, decât ce a făcut deja de la început? Nu. A fost desăvârşit de la început. La fel este şi cu lucrarea lui Dumnezeu în noi: este o lucrare desăvârşită a lui Dumnezeu în tine şi în mine.

Se continuă în v. 6: „dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.” Lumea aceasta este condamnată, o ştim cu toţii. Mântuirea nu este în lumea aceasta, ci numai în Domnul. Apoi, în v. 7, „Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci…” Dumnezeu nu numai că ne-a hotărât dinaintea întemeierii lumii, ci a hotărât mai dinainte şi ceea ce avea de gând cu noi, până la deschidere peceţilor, până la înţelegerea planului desăvârşit al Dumnezeului nostru. El a hotărât mai dinainte ambele: şi pe cei ce-o vor trăi, şi şi ceea ce a dorit El pentru ei.

Apoi, citim mai departe, „şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia” – acest lucru practic este imposibil. Nu putem vorbi despre lucrurile duhovniceşti cu nici un om [firesc] despre pământ. Este imposibil. Mai întâi trebuie ca Dumnezeu să ne fi vorbit, trebuie ca EL să ne fi descoperit mai întâi Cuvântul Său, şi după aceea îl putem da şi noi mai departe, în orice caz numai acelora a căror ureche este deschisă ca să-l primească.

Apoi, continuă în v. 10: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” – acesta este un mesaj de bucurie. Nouă! Spuneţi AMIN! Nouă, nouă – cei mai neînsemnaţi de pe pământ. Noi, care n-am ştiut nimic, care n-am putut face nimic – pe noi ne-a luat Domnul în Sfânta Sfintelor, a deschis chivotul legământului, ne-a descoperit Cuvântul Său. Şi după cum s-a amintit deja de ieri, în Vechiul Testament citim „pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului”, apoi urmează o zi care a adus cu sine o responsabilitate deosebită: a venit 22 decembrie 1962, când fratelui Branham i-a fost arătat într-o vedenie că norul supranatural va coborî, şi că 7 îngeri sunt învăluiţi în acest nor, şi că el va fi la nord de Tucson, Arizona. I-a fost arătată până şi regiunea în care se va întâmpla. Apoi, în 30 decembrie el a vorbit despre aceasta, în predica „Domnilor, acesta este timpul?” Apoi a venit ziua, 28 februarie 1963 când s-a întâmplat. Mai întâi a fost vestit, apoi s-a întâmplat. Nici un om n-o poate tăgădui. Dr. J. McDonald de la universitatea din Tucson, Arizona, a examinat 86 de fotografii ale acestui nor, şi cea mai bună este listată pe prima pagină a revistei „Ştiinţa”, şi de asemenea, în revista „Viaţa”. Noi nu v-am spus poveşti, ci ceea ce a trebuit să se întâmple în legătură cu planul de mântuire, la vremea sfârşitului. Cum o face Dumnezeu, pe cine foloseşte El, este treaba Lui. Dumnezeu nu va întreba pe nimeni: El va face ceea ce a făgăduit, înaintea întemeierii lumii.

Dumnezeu şi-a hotărât planul de mântuire înaintea întemeierii lumii. Dumnezeu te-a ales pe tine, şi m-a ales pe mine, înaintea întemeierii lumii. Dumnezeu a hotărât înaintea întemeierii lumii, ce avea de gând cu noi. Totul a fost rânduit de Dumnezeu, înaintea întemeierii lumii, şi se întâmplă în decursul timpului, iar noi putem crede că în vremea noastră totul ajunge la încheiere, că revenirea promisă a Domnului nostru, cum a spus-o El în Ioan 14, „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” – aceasta este o făgăduinţă care trebuie să devină realitate. Revenirea lui Isus Hristos trebuie să aibă loc. Revenirea lui Isus Hristos va avea loc! Mirele va veni! El va lua Mireasa acasă. Trâmbiţa lui Dumnezeu va suna. Glasul arhanghelului va răsuna, şi Domnul Însuşi va coborî, aşa cum este scris în Cuvântul lui Dumnezeu – şi noi spunem aceste lucruri fără vreun fel de fanatism, şi suntem foarte cumpătaţi când o spunem: fiecare îşi urmează serviciul, toţi fac ceea ce au de făcut din punct de vedere firesc, nimeni nu şi-a pierdut minţile, ci toţi rămân cumpătaţi în domeniul firesc. Dar, în acelaşi fel, în domeniul spiritual noi rămânem foarte cumpătaţi, ştiind că atunci când va veni Domnul nimeni nu va mai trebui să tâlcuiască ceva. Atunci toţi o vom simţi: doi vor fi într-un pat: unul va fi luat, celălalt va fi lăsat; doi vor fi la câmp… Toate acestea le avem scrise în sfânta Scriptură, ca întotdeauna să putem verifica.

Fraţi şi surori, faceţi efortul şi verificaţi ceea ce se predică. Nu credeţi pur şi simplu, ci verificaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Până în ziua de azi, noi n-a trebuit să retragem nimic din ce-am predicat şi învăţat vreodată, pentru că noi respectăm cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, şi ştim că aici este scris întregul plan de mântuire.

Apoi, aici, în 1 Cor. 4, avem indicaţia apostolului, care şi-a cunoscut răspunderea. Aici scrie de la v. 1: „Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici (administratori) ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui”. Ceea ce ne-a încredinţat Dumnezeu este aşa de scump, este de origine dumnezeiască, iar noi avem datoria sfânta să dăm mai departe cu credincioşie. Din acest context face parte şi Matei 25, care este scris după Matei 24 unde ni se vorbeşte despre împărţirea hranei divine. Nădăjduiesc că toţi fraţii noştri care predică acelaşi Cuvânt, se simt incluşi. În Mat. 24.45 spune „Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?” „Hrana” – omul nu trăieşte numai cu pâine. Cuvântul lui Dumnezeu descoperit este mana divină, este hrana duhovnicească pentru sufletul vostru. Şi prin slujba fratelui Branham, Dumnezeu a făcut din acest Cuvânt scris un Cuvânt viu, descoperit. Dumnezeu întotdeauna foloseşte oameni prin care poate să lucreze.

Apoi, aici spune „îl va pune peste toate averile sale” – nu doar peste o parte, ci peste toate averile sale. Peste toate, peste tot ceea ce ne-a promis Dumnezeu înaintea întemeierii lumii şi acum ne descoperă! Nu lipseşte nimic! Întregul Vechi Testament, întregul Nou Testament, de fapt tot ceea ce a hotărât Dumnezeu în planul Său de mântuire – peste toate acestea ne-a pus El.

Şi noi deseori subliniem că un asemenea timp n-a mai existat niciodată înainte pe pământ, când ceea ce este scris în cele patru evanghelii, în Fapte, în epistole, şi până la apocalipsa, este într-o asemenea armonie, în legătură, şi descoperit – nici o contradicţie, ci completare peste completare şi înţelegere a planului lui Dumnezeu.

Şi cum spuneam ieri, toţi profeţii au avut o mare sarcină şi răspundere în vremea lor. Mi-a venit de asemenea cuvântul din Vechiul Testament, referitor la Nor şi Stâlpul de Foc. Dacă cineva o arată aici, şi spune „Fraţi şi surori, Domnul este acelaşi ieri, azi şi în veci, şi s-a descoperit în vremea noastră, ca în zilele lui Moise, ca la începutul Noului Testament”, poate că este bine să vă arătăm din Scriptură. Vă pot arăta multe versete, dar haideţi s-o citim din Neemia 9, ca să vedeţi pe ce căi a mers Dumnezeu cu poporul Israel, ca să vedeţi că chemarea lui Pavel s-a petrecut în acelaşi fel – Domnul i s-a arătat lui Pavel într-o lumină mai strălucitoare decât soarele la amiază, şi el a fost orbit. Dar după aceea a auzit glasul: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” „…el este un vas, pe care l-am ales”. A fost un scop dumnezeiesc pentru omul lui Dumnezeu din acest ceas.

Referitor la Moise şi poporul Israel, Neemia spune în 9.12: „I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor, şi noaptea printr-un stâlp de foc, care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze”. Fraţi şi surori, s-a arătat Domnul, iubitului nostru frate Branham, în acest Stâlp de nor şi de foc, pentru ca noi să atârnăm fotografia cu Stâlpul de foc undeva pe perete, şi, poate, să ne gândim „acest lucru s-a întâmplat”? Sau s-a întâmplat spre a ne arăta şi a ne lumina calea pe care trebuie să mergem? Desigur că a fost ceva legat de acest lucru, în planul de mântuire. Sigur că nici eu nu pot atârna undeva aşa ceva. Acum, la sfârşitul călătoriei mele în Africa, după cele 21 de adunări, un frate a venit la mine şi a spus: „Ascultă, am avut pe inimă să-ţi dăm un cadou, textul din 2 Tim. 4: „propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp”. Acesta eu nu trebuie să-l atârn undeva. Pot să fac acest lucru, dar sarcina nu este a atârna o asemenea amintire, un vultur cu sabia în cioc, şi continentul african sub el. Mulţumesc lui Dumnezeu că fraţii au înţeles că noi nu vorbim în numele nostru propriu, ci în Numele Domnului, că noi nu predicăm poveşti, ci Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar să revenim: Stâlpul de Foc i s-a arătat lui Moise, şi Israelului, ca să le arate calea, să le dea cuvinte vii, pentru că Domnul Dumnezeu era prezent ca Înger al Legământului în Stâlpul de Foc, şi-Şi călăuzea poporul. La fel s-a întâmplat în vremea noastră.

Aici spune, în v. 13, din Neemia 9: „Te-ai coborât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate”. Dumnezeu a făcut acest lucru. Stâlpul de Foc era acolo, spre a-Şi arăta prezenţa directă, vizibilă, în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Fraţi şi surori, gândiţi-vă numai la ce efort a făcut Dumnezeu: nu doar că un profet s-a ridicat şi a spus „Dumnezeu m-a trimis. Eu trebuie să vă spun asta şi cealaltă”, ci Domnul slavei a coborât în Nor şi în Stâlpul de Foc, vizibil, înaintea întregului popor Israel, spre a confirma că omul acesta era trimis de EL, cu Cuvântul adresat poporului lui Dumnezeu.

Fraţi şi surori, acelaşi lucru s-a întâmplat în slujba fratelui Branham. Şi eu vă rog s-o înţelegeţi corect: noi nu slăvim pe nici un om, dar nici nu trecem pe lângă ceea ce a făcut Dumnezeu. Şi eu sfătuiesc pe fiecare să nu treacă pe lângă slujba confirmată în mod divin, mai ales că este vorba de o slujbă trimisă de Dumnezeu. Şi lucrul acesta trebuie subliniat mereu. Şi oricine n-a putut să accepte încă acest lucru, prin descoperire, atunci să-l lase: nu judecaţi nimic înainte de vreme. În momentul următor, în adunarea următoare, se poate întâmpla ca Dumnezeu s-o descopere.

Apoi, ne întoarcem la cuvântul minunat din 1 Cor. 12, unde se vorbeşte despre aşezarea diferitelor slujbe în Biserică, iar accentul este pus pe afirmaţia că Dumnezeu a rânduit, nu un om. Aici este scris, în v. 28: „Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, profeţi; al treilea, învăţători;” şi aşa mai departe. Dumnezeu a rânduit! Biserica lui Isus Hristos este locul de descoperire al lui Dumnezeu, aici pe pământ. Şi aici, începe cu apostolii. Un apostol este un trimis, unul chemat de Domnul, un trimis cu o însărcinare directă din partea Celui ce l-a trimis. Apostol este numai acela care a fost trimis cu o însărcinare. Puteţi întreba pe orice grec despre cuvântul apostolos: un trimis cu o însărcinare directă pe care trebuie s-o împlinească. Şi dacă este scris că Domnul i-a chemat pe primii ucenici şi i-a numit apostoli, atunci prin aceasta a vrut să sublinieze că „Eu v-am chemat, Eu vă trimit, Eu vă dau însărcinarea – mergeţi cu însărcinarea Mea, cu Cuvântul Meu. Trimiterea Mea v-a fost dată vouă.” Şi de aceea este scris: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă…cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte”. Şi pentru că Dumnezeu a rânduit şi profeţi, de aceea este scris „Cine primeşte un profet, în numele unui profet, va primi răsplata unui profet”. Ceva este legat de aceasta. Noi am spus ieri: în zilele lui Ioan Botezătorul, n-a existat nici un om de pe pământ, care să aibă aceeaşi slujbă, aceeaşi răspundere înaintea lui Dumnezeu. Un om trimis de Dumnezeu, cu mesajul lui Dumnezeu la poporul lui Dumnezeu, este de ajuns! Nu trebuie să fie trei sau patru sute, ca pe vremea lui Ahab, care să profeţească după bunul lor plac. De aşa ceva n-avem nevoie. Domnul a mai spus şi că se vor ridica profeţi mincinoşi, şi-i vor înşela pe mulţi. De aceea, în Apocalipsa 2.2 avem avertizarea: „ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli” (trimişi), dar aceştia nu erau, ci doar pretindeau acest lucru. Un apostol era un trimis, un însărcinat, un om trimis de Dumnezeu. Deci, avem sfânta Scriptură ca model, şi întrebarea care se pune este „Unde ne aflăm noi, în sfânta Scriptură? Unde te afli tu? Unde mă aflu eu? Unde ne aşează Dumnezeu astăzi? Unde ne regăsim noi?”

De aceea, accentuarea faptului că Dumnezeu mai întâi face promisiuni, şi după aceea, când se împlineşte timpul, făgăduinţele devin realitate. Chiar şi ieri, când noi ne-am rugat şi am pus mâinile peste aproximativ o sută de persoane, spontan mi-a venit gândul că în acest loc, unde ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, vrem să-l şi vedem confirmat. În locul unde se predică iertarea, acolo va fi şi experimentată, prin harul Său. În locul unde se predică vindecarea, acolo, prin harul lui Dumnezeu, va fi trăită. Desigur, nu doar o consolare, ci „s-a isprăvit”. S-a isprăvit! Răscumpărarea s-a întâmplat, vindecarea a avut loc, şi noi o putem primi prin credinţă. Apoi, se împlineşte Cuvântul Domnului „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Şi de asemenea, i s-a spus fratelui Branham: „Dacă-i faci pe oameni să te creadă…” Mai întâi a fost predica, şi din predică a venit credinţa, dar oamenii trebuiau să creadă că omul acesta care a predicat, are o însărcinare directă din partea lui Dumnezeu, că el este un om trimis de Dumnezeu. De aceea se punea întotdeauna întrebarea: „Crezi tu că Dumnezeu m-a trimis?” Acest lucru este necesar, dacă oamenii doresc să-şi trăiască vindecarea. Ca să fii mântuit, ca să devii credincios este suficient să crezi în Domnul Isus Hristos, şi apoi vei fi mântuit tu şi casa ta. Dar dacă este vorba de rugăciunea pentru bolnavi, atunci trebuie să fim foarte atenţi, atunci urmează Marcu 16: „îşi vor pune mâinile peste bolnavi”. Atunci credinţa este legată cu fapta – voi trebuie să credeţi că noi stăm aici din însărcinarea lui Dumnezeu, acţionând din însărcinarea lui Dumnezeu, punând mâinile, crezându-L pe Dumnezeu pe Cuvânt, astfel ca El să-Şi confirme Cuvântul în voi. Şi aproape că aş fi spus că noi putem să dăm garanţia divină că pentru oricine poate să creadă astfel, Dumnezeu este obligat să se ţină de promisiunea Sa. În momentul în care este o credinţă vie, aceasta duce la experimentarea promisiunii lui Dumnezeu.

Apoi avem în Tit 1, vă veţi minuna cât de des a accentuat Pavel chemarea şi însărcinarea lui, ca să arate oamenilor că nu vorbea în numele lui, ci că era un om trimis de Dumnezeu, cu o răspundere înaintea lui Dumnezeu, ca să dea mai departe Cuvântul. Tit 1.1: „Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu” – o, nu este acesta un cuvânt minunat? Aici nu mai vorbeşte despre evanghelizare, ci despre credinţa aleşilor lui Dumnezeu. Aici a fost arătată trimiterea şi scopul ei, şi anume desăvârşirea Bisericii lui Isus Hristos.

Mergem înapoi la 1 Cor. 11, şi aici vedem că Pavel, deja pe vremea aceea, dorea să-i înfăţişeze lui Hristos o fecioară curată. În vremea aceasta s-a predicat şi se predică mult despre fecioare. Şi mereu oamenii se întreabă cine sunt cele nechibzuite şi cine sunt cele înţelepte. Foarte mulţi întreabă despre acest lucru. Noi am spus-o ieri: cele nechibzuite sunt botezate cu Duhul, la fel ca şi cele înţelepte, iar cele înţelepte, ca şi cele nechibzuite. Diferenţa constă în sămânţa Cuvântului. Şi eu o voi sublinia mereu: Israel a fost la început fecioară, apoi femeie (soţie), apoi curvă, care a devenit necredincioasă şi a rupt legământul cu Dumnezeu, slujind idolilor, rătăcindu-se, până ce s-a ridicat profetul Ilie pe Carmel, şi a întrebat: „Cât veţi mai oscila între două păreri? Cât timp îi veţi mai urma pe profeţii lui Baal, şi pe preoţii Astarteei?” Dumnezeu dăduse ziua deciziei. Apoi este scris că Domnul le-a întors din nou inimile la EL.

Aici, în 2 Corinteni, îl avem pe Pavel care a spus în cap. 11.2: „Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată”. Fecioara Maria – exemplul – ea nu a avut de-a face cu nici un bărbat, putând să spună „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” Era nepătată. Şi dacă citim în Apocalipsa, scrie: „Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri”. Dumnezeu a folosit exemplul unei femei, cu care a comparat Biserica. Aşa cum o femeie se pângăreşte dacă se dă altcuiva, tot aş aşi Biserica se pângăreşte dacă se predă învăţăturilor străine, comiţând adulter spiritual. Şi lucrul acesta trebuie spus foarte clar: Biserica lui Isus Hristos este o fecioară – fecioarele înţelepte! Dumnezeu vorbeşte întotdeauna la singular şi la plural. Puteţi reciti în Exod 3, 4, 5: Dumnezeu mai întâi spune: „Lasă pe poporul Meu să plece”; apoi, „Lasă pe fiul Meu să plece”. Odată este poporul Său, apoi este fiul său. Iar în cap. 12.3 este adunarea (Biserica). Fie că se vorbeşte despre popor - fiu – Biserică (adunare), întotdeauna este vorba de acelaşi lucru. Acelaşi lucru până în Apocalipsa 12, unde femeia aceea era în durerile naşterii, cu pruncul de parte bărbătească – deci, înfierea – care după aceea va domni peste toate neamurile, cu un toiag de fier. Şi pentru ca aceasta să se întâmple, peste ea au venit durerile naşterii. Pentru că ea a primit sămânţa, s-a născut fiul. Biblia vorbeşte întotdeauna în pilde, ca să ne arate şi ca să pricepem.

Aici, în 2 Cor. 11, scrie „v-am logodit cu un bărbat” – este scris foarte firesc. Hristos este comparat cu un bărbat, „v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată”. Apoi urmează lucrul neplăcut: „Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos”. Fraţi şi surori, să fim atenţi sub ce influenţă ne aflăm. Ambele sunt apropiate, şi ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său, trebuie să fie DA şi AMIN pentru noi. Nimeni n-o poate clătina, nimeni nu poate tâlcui ceva, ci noi credem Cuvântul lui Dumnezeu în forma de la început. Apoi Duşmanul nu poate să vină şi să şoptească: „A spus Dumnezeu…?”. Nu se poate! Nu ascultaţi! Când vine Duşmanul cu „A spus Dumnezeu…?”, el nu rămâne doar la aceasta, ci continuă cu „Dumnezeu ştie că veţi fi înţelepţi, şi veţi putea face deosebirea între bine şi rău”. Duşmanul ademeneşte în argumente – dacă nu avem grijă, repede suntem încâlciţi în cursa lui. Şi acest lucru nu trebuie să se întâmple!

Deci, Biserica Mireasă a lui Isus Hristos, primeşte sămânţa originală a Cuvântului, şi acesta este Cuvântul adevărului. Şi numai după aceea putem fi pecetluiţi cu Duhul Sfânt făgăduit. Aşa scrie în Efeseni 1.13: „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului” – cuvântul mântuirii, tot ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu – după aceea suntem pecetluiţi cu Duhul Sfânt. Şi aceasta este diferenţa: Duhul Sfânt îl primesc toate – şi cele neînţelepte şi cele înţelepte; chiar şi hristoşii şi profeţii mincinoşi primesc aceeaşi ploaie, acelaşi soare. Diferenţa este în sămânţă. Peste toţi vine Duhul lui Dumnezeu… Şi dacă privim astăzi în creştinătate, chiar şi în toate adunările carismatice deşi mult este fabricat, se poate întâmpla ca acolo să fie oameni care sunt cu adevărat botezaţi cu Duhul. Totul se poate întâmpla, dar aceasta nu ajută la nimic: la răpire nu va fi de folos, pentru că au rămas nechibzuiţi, trecând pe lângă Cuvântul făgăduinţei. Următorul lucru trebuie subliniat: dacă Dumnezeu însuşi spune, şi chiar subliniază „Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie”, cine eşti tu şi cine sunt eu să trecem pe lângă aceasta certându-ne, şi spunând „Ce mă priveşte pe mine?” Dacă am fost aleşi înaintea întemeierii lumii, atunci vom respecta ceea ce ne-a făgăduit EL. O vom primi cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu că putem avea parte de împlinirea promisiunii, prin harul Său!

Acum, textele din Apocalipsa – ieri ne-am referit pe scurt la acestea, şi anume, cum i S-a descoperit Domnul lui 
Ioan, pe insula Patmos, cum şi-a trimis El îngerul Său, ca să arate tuturor robilor Săi, ce va veni şi ce va fi. Apoi noi am auzit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus, pe care a trebuit s-o dea el, apoi am citit că, prin Duhul, El a fost în ziua Domnului – Apoc. 1 de la v. 9. Şi, fraţi şi surori, acest termen, mărturia lui Isus, şi Cuvântul lui Dumnezeu, să cadă în inimile noastre! Ieri am citit: numai Mireasa are mărturia lui Isus, şi numai martirilor care vor muri după răpire, datorită credinţei lor, li se potriveşte „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră”. Vă citesc, Apoc. 19 – am amintit ieri, pe scurt – v. 10: „Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.")”. Aici am citit despre Mireasă, despre ospăţul de nuntă. Dar în Apoc. 20 citim despre martirii care nu vor fi răpiţi, dar care vor avea parte de Împărăţia de o mie de ani (martirii vor fi numai după răpire): v. 4 „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.” Ei au rămas credincioşi până la moarte – au păzit mărturia lui Isus şi Cuvântul lui Dumnezeu. Mai degrabă au murit decât să spună NU! Mai degrabă au murit, decât să tăgăduiască.

Fraţi şi surori, aceasta este atitudinea noastră: ceea ce spun oamenii despre noi… nouă ne pare rău pentru ei. Uneori chiar ne doare, pentru că ei păcătuiesc. Încă este scris „Nu vă atingeţi de unşii Mei”. Sunt scrise multe lucruri pe care oamenii n-ar trebui să le facă, pe care n-au voie să le facă. Dar, numai spre a sublinia iarăşi ce am spus ieri seară, acum este important ca noi să păşim pe terenul descoperirii, să fim călăuziţi de Dumnezeu în toate. De asemenea, în ceea ce priveşte deschiderea peceţilor, descoperirea tuturor tainelor: Dumnezeu ne-a încredinţat toate, la sfârşitul vremii harului. Şi acest ultim mesaj, care cuprinde cu adevărat tot ce a hotărât Dumnezeu în Cuvântul Său, fiecare învăţătură, fiecare practică, totul a fost pus iarăşi pe teren biblic, a fost reaşezat, toate adevărurile biblice au fost cu adevărat puse pe sfeşnic. Nu treceţi pe lângă acestea, ci credeţi ce a spus Scriptura, credeţi aşa cum zice Scriptura, şi aveţi parte de împlinirea a ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu în această vreme, în Cuvântul Său.

Haideţi să ne decidem să rămânem credincioşi până la moarte. Pentru noi este important să primim cununa vieţii. Domnul nostru spune „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Toţi bărbaţii lui Dumnezeu au fost credincioşi însărcinării şi răspunderii pe care au primit-o. Fratele Branham a avut una dintre cele mai mari trimiteri – o responsabilitate pe care n-au avut Petru, Pavel, Ioan – aceea de a ne da pătrunderea (înţelegerea, călăuzirea) în tot planul de mântuire al Dumnezeului nostru, în gândurile lui Dumnezeu, în tainele lui Dumnezeu. Şi vă spun: este pur şi simplu minunat dacă cineva poate să trăiască toate acestea.

Acum, după plecarea acasă a fratelui Branham, noi, ca Biserică, suntem rânduiţi să vestim ultimul mesaj, să avertizăm poporul lui Dumnezeu de pe întreg pământul.

În încheiere, doresc să subliniez că-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru voi toţi, care v-aţi asumat responsabilitatea, care-L mărturisiţi pe Domnul, şi care nu dispreţuiţi pe omul dispreţuit, ci ştiţi că, din însărcinarea lui Dumnezeu, noi purtăm şi predicăm Cuvântul lui Dumnezeu în tot adevărul. Şi pe cât de sigur trecem noi testul cu vestirea înaintea lui Dumnezeu, tot aşa voi toţi care credeţi această vestire biblică, veţi rezista înaintea lui Dumnezeu, şi împreună vom trăi desăvârşirea, şi vom experimenta mutarea, la revenirea lui Isus Hristos, şi împreună vom fi răpiţi, ca să fim cu Domnul în veci. Bucuraţi-vă în Domnul, şi daţi-I Lui cinstea, căci mari lucruri a făcut în noi toţi. Noi avem mărturia lui Isus, şi avem Cuvântul Dumnezeului nostru. Domnului, Dumnezeului nostru, să-I fie aduse mulţumirile pentru aceasta, în Numele lui Isus. Amin. Ne ridicăm pentru rugăciune. Şi în timp ce ne verificăm în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, căutând părtăşia cu EL, aş dori să vă rog ca toţi, chiar dacă este ca o surpriză, dar toţi cei care nu şi-au dedicat în mod conştient vieţile lor Domnului, s-o facă acum. Îndeosebi toţi tinerii… Este zicala frumoasă: „Dumnezeu are numai copii, nu nepoţi!” „…vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu” – nu nepoţi. Fiecare trebuie să aibă propria lui trăire mântuitoare. Fiecare, copii şi nepoţi – aşa este scris în prima predică, în Fapte 2. „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru”. Şi Domnul încă mai cheamă: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”. Dacă sunt unii aici, simţiţi-vă liberi, în timp ce cântăm, să veniţi în faţă. Este cel mai bun lucru dacă noi subliniem această hotărâre, şi dacă o mărturisim înaintea Domnului. Oricine vrea să vină în faţă, pentru rugăciune; ne vom ruga împreună. […]

Eu n-am chemat acum pentru rugăciunea pentru bolnavi. Am dat doar chemarea pentru cei ce vor să-şi dedice Domnului viaţa. După aceea ne vom ruga şi pentru bolnavi. Da, noi ne încredem în Domnul, că El va face lucrurile bine şi cu aceia care s-au hotărât, care sunt siguri în inimile lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi care-şi dedică Lui vieţile lor. Voi, care aţi venit în faţă, vorbiţi germana? Soră, tu? Ce limbă vorbeşti? Română? Atunci mergi acolo, te rog. Unde este sora care doreşte să fie botezată astăzi? Noi putem boteza numai oameni care şi-au dedicat în mod conştient. Altfel nu se poate. Eu am spus-o mai înainte: aici, în acest loc, nu se face un ritual religios. (Cine poate să-i traducă sorei? Frate Harry, tu poţi să traduci.) Soră dragă, şi tu ţi-ai dedicat viaţa Domnului? Vă rog să veniţi acum în faţă toţi cei ce doriţi să fiţi botezaţi astăzi. Am vrea să ne rugăm pentru voi, consacrându-vă Domnului, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu, ca El să fie cu voi.

Sora de aici vine din islam. Cred că şi tu… Mulţumim lui Dumnezeu din toată inima că El cheamă afară din toate popoarele, religiile, limbile. Aceasta este sarcina Lui, lucrarea Lui, iar noi doar dăm mai departe invitaţia. Ne bucurăm, ne bucurăm că Domnul v-a chemat. Primiţi iertarea prin har, credeţi din toată inima că Isus Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu, a murit pentru voi pe crucea Golgotei, că a luat asupra Lui păcatele şi fărădelegile voastre, şi că El este împăcarea cu Dumnezeu, prin sângele Său vărsat pe crucea Golgotei. Acesta este miezul mesajului evangheliei: Dumnezeu era în Hristos. Şi vă rog, amintiţi-vă ce preţ a plătit Domnul şi Răscumpărătorul nostru pe crucea Golgotei. Eu o spun astăzi, chiar dacă timpul deja a trecut, o spun astăzi din nou: dacă în grădina Edenului ar fi avut loc doar mâncatul unui fruct, atunci Domnul ar fi trebuit numai să vină şi să mănânce din pomul corect, apoi stricăciunea ar fi fost reparată. Dar, pentru că păcatul de la început s-a petrecut în trup de carne şi sânge… daţi-mi voie s-o spun: o puteţi verifica cu Scriptura: despre Fiul lui Dumnezeu este scris în Psalmul 2.7: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am zămislit.” Cine l-a zămislit pe Cain? În epistola lui Ioan este scris că acesta era de la cel rău. Primul ucigaş – Satana este ucigaşul de la început. Dacă cineva doreşte să vadă cum a fost reparată căderea, trebuie să meargă înapoi la origine, înapoi la cădere, ca să ştie că Domnul nostru aici, pe pământ, a fost zămislit prin Duhul, a fost născut şi descoperit ca Fiul lui Dumnezeu, dându-Şi trupul şi sângele Său pentru noi, pentru ca viaţa din sângele Său să poată să vină peste noi, ca să fim născuţi din Dumnezeu, primind viaţă veşnică.

Fraţi şi surori, de fapt este uşor de înţeles, dacă Dumnezeu ne descoperă. Nu este scris totul într-un singur loc – totul este împrăştiat încât nici un om să n-o poată găsi; şi nici un om n-o vede decât dacă-i este descoperit de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Puteţi închide toate şcolile biblice, puteţi închide toate uşile şi-i puteţi trimite acasă pe toţi profesorii – Dumnezeu are o rânduială în Biserica Sa! El a aşezat diferite slujbe spre zidirea Bisericii, şi aceasta se întâmplă până astăzi, încât totul este reaşezat la locul său.

Acum ne vom ruga. Astăzi aş dori să vin printre voi, şi aş dori să mă rog pentru fiecare. Să cântăm Numai să crezi. […]

Tată ceresc, Îţi mulţumim din toată inima pentru Cuvântul Tău sfânt şi scump, pentru fiecare verset pe care l-am citit. Îţi mulţumim pentru Duhul Sfânt, care ne conduce în tot adevărul. Îţi mulţumim pentru slujba tuturor slujitorilor şi profeţilor tăi, pentru slujba tuturor apostolilor, pentru slujba fratelui Branham, şi îţi mulţumim că am recunoscut răspunderea pe care ne-ai dat-o, ca să vestim mesajul Tău, Cuvântul Tău, în toată lumea.

Doamne iubit, dă descoperire fiecăruia dintre noi, şi încununează cu îndurare şi bunătate. Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Hristos să ne fie dăruită fiecăruia. Doamne iubit, Ţie să-ţi fie aduse mulţumirile şi închinarea. Binecuvântează şi pe toţi care şi-au dedicat vieţile Ţie, şi care vor fi botezaţi. Binecuvântează-l pe fratele Schmidt, care îi va boteza, binecuvântează-Ţi întreg poporul pe tot pământul. Binecuvântează-i pe toţi fraţii slujitori. Noi ne-am asumat răspunderea, înaintea Feţei Tale. Fii cu ei, în toate limbile, popoarele, pe tot pământul. A Ta, Dumnezeule Atotputernic, să fie lauda, cinstea şi slava, acum şi în veci. Aleluia. Amin.

Tot poporul să spună ALELUIA. Tot poporul să spună AMIN. Puteţi lua loc.