(Gott verborgen und geoffenbart in Einfachheit)

17. 03. 1963, Jeffersonville, Indiana, SUA

Bună dimineaţa, prieteni ! Eu consider ca un moment important în viaţa mea să fiu din nou înapoi aici în capelă. A devenit o clădire frumoasă, şi copiii lui Dumnezeu şed azi aici în casa lui Dumnezeu. Eu m-am mirat, când am venit ieri aici şi am văzut modificarea clădirii. Eu nu mi-am închipuit niciodată, că va reuşi astfel. Când am văzut desenul, m-am gândit că spaţiul secundar va fi prea mic, dar acum găsesc că totul a devenit foarte frumos; noi Îi mulţumim Celui Atotputernic pentru locul acesta frumos.

Pe locul acesta creşteau crini de baltă. Crinul este o floare deosebită, deşi se naşte în mlaştină şi trebuie să străpungă mlaştina şi apa, până ajunge la suprafaţă, ca să-şi poată arăta frumuseţea. Eu mă gândesc în dimineaţa aceasta privit duhovniceşte că aici s-au întâmplat multe lucruri în chip asemănător, pentru că de o vreme încoace, un crin de baltă şi-a croit un drum, iar  atunci când a ajuns la suprafaţa apei şi-a desfăcut frunzele mici şi a oglindit exact Crinul din vale.

Fie ca această clădire să rămână mult timp în picioare, să fie o casă dedicată Domnului. Capela cea veche a fost inaugurată în anul 1933, dar eu cred că ar fi bine ca în dimineaţa aceasta să avem din nou un servici de consacrare, mai ales din cauza celor care au creat posibilitatea aceasta prin dragoste şi dăruire pentru Hristos. Eu vreau să mulţumesc fiecăruia din voi pentru jertfă şi pentru tot ce aţi făcut, ca clădirea aceasta să fie dedicată lui Hristos. Eu spun aceste cuvinte cu multă recunoştinţă şi mulţumire către toţi fraţii care au ajutat şi şi-au folosit timpul pentru acest scop.

Eu cred că este de datoria noastră ca prin harul lui Dumnezeu să aranjăm şi interiorul, pentru că Dumnezeu ne-a dat har. Aceasta nu va fi doar o clădire frumoasă în care vom intra, ci fiecare care va veni trebuie să vadă însuşirile minunate ale lui Isus Hristos în ceilalţi care au venit. Fie ca locul acesta să fie închinat Domnului şi un popor predat Lui. Căci indiferent cât de frumoasă ar fi clădirea, lucrul cel mai minunat într-o Biserică este caracterul oamenilor. Eu cred că aceasta va fi întotdeauna o casă a slavei lui Dumnezeu. În timpul serviciului de inaugurare de atunci, am depus la piatra unghiulară textul viziunii pe care mi l-a dat Domnul în dimineaţa respectivă. Poate v-aţi mirat pentru că am venit ceva mai târziu. Mai întâi am avut o cununie, fie aceasta un simbol, că eu sunt un slujitor credincios al lui Hristos şi pregătesc Mireasa pentru ziua cea mare a nunţii. Lăsaţi-ne să facem, ca la început, când am inaugurat această clădire. Când s-a pus piatra unghiulară, eu eram un bărbat tânăr, 21 sau 22 de ani. Era înaintea nunţii mele. Întotdeauna am dorit să văd un loc care să corespundă tuturor cerinţelor, pentru ca poporul lui Dumnezeu să se poată ruga. Aceasta desigur că nu o putem face cu o clădire frumoasă, ci cu o viaţă predată Lui. 

Înainte de a aduce rugăciunea de inaugurare înaintea lui Dumnezeu, doresc să citesc ceva din Scriptură şi să predăm din nou Biserica lui Dumnezeu. Apoi doresc să aduc în dimineaţa aceasta un mesaj evanghelistic, ca să pregătesc mesajul următor. În seara aceasta doresc să vorbesc despre Apocalipsa 5, în care vom vedea trecerea de la cele şapte epoci la cele şapte peceţi. Luni vom vorbi despre călăreţul alb, marţi despre cel negru, etc. După ce vom vorbi pe rând până la pecetea a şasea, dacă Domnul voieşte, în duminica viitoare vom avea în această clădire o adunare de rugăciune pentru bolnavi. Duminică seara vom face încheierea. Domnul să ne ajute ca să aflăm ceva şi despre pecetea a şaptea, pentru care avem doar un verset scurt, anume, că va fi o linişte în cer de o jumătate de ceas. Această linişte.

Eu nu ştiu ce conţin aceste peceţi. În dimineaţa aceasta am ajuns şi eu la sfârşitul înţelepciunii mele, aşa cum sunt şi unii dintre voi. Noi avem anumite idei care au fost redate de oameni, dar prin acestea nu este atins sensul adevărat. După cum veţi vedea, trebuie să vină prin inspiraţie. Trebuie să fie de la Dumnezeu, El însuşi este singurul care poate s-o facă Mielul iar în seara aceasta vom vorbi despre cartea răscumpărării. 

Motivul pentru care nu anunţăm adunări de rugăciune şi rămân numai cu prietenii, este pentru că vreau să folosesc orice minut care-mi stă la dispoziţie pentru Cuvânt şi rugăciune. Voi ştiţi despre vedenia pe care am avut-o înainte de a pleca de aici în vest, despre cei şapte îngeri care au venit zburând şi despre care veţi înţelege mai târziu mai mult.

Acum aş vrea să prezint ce nu este voie să facem în această clădire închinată Domnului. Aici nu este voie ca să cumperi sau să vinzi. Niciodată să nu se rezolve aici probleme de afaceri comerciale. Asta se referă şi la predicatorii care vin aici în vizită, nici lor nu li se va permite ca să vândă cărţi sau alte lucruri; căci indiferent ce ar fi, există suficiente locuri unde se poate practica aşa ceva. Noi să nu cumpărăm şi să nu vindem în casa Domnului. Aici să fie numai un loc de închinare, sfânt şi dedicat numai pentru scopul acesta. Domnul ne-a dat un loc frumos, Lui să-I fie închinat acesta, iar noi înşine să ne predăm din nou Lui. Poate că se aude prea dur, dar aici nu este un loc de făcut vizite. Este un loc de închinare. În locul acesta să nu existe şopteli între persoane în afară de rugăciune, fie numai dacă este strict necesar. Să nu formăm grupuri separate! Copiii nu au voie să fugă niciodată prin clădire. De aceea ne predăm şi noi înşine. Să ne gândim la aceste lucruri când intrăm în locul acesta sfânt. Fiţi liniştiţi şi rugaţi-vă lui Dumnezeu. Dacă vrem să ne vizităm unii pe alţii, există suficiente alte locuri. Să nu existe plimbări prin sală, astfel ca alţii să nu se poată aduna. Dacă ar intra un străin, acela nu ar şti ce să facă. Ar fi prea mult zgomot şi alte lucruri care sunt fireşti. Eu am observat asta în alte comunităţi şi am văzut-o ca foarte rău. Noi nu venim în locul acesta sfânt al Domnului ca să ne întâlnim, noi venim aici ca să ne rugăm Domnului şi apoi să ne întoarcem din nou acasă. Acest loc sfânt este închinat pentru rugăciune; dacă vreţi să discutaţi unii cu alţii, atunci rămâneţi afară atâta timp cât discuţia este corectă şi sfântă. Apoi puteţi să vă vizitaţi acasă. Dar când intraţi pe uşa aceasta, să fiţi liniştiţi. Voi intraţi aici ca să vorbiţi cu El, iar El doreşte să vorbească cu voi. Necazul constă în faptul că noi vorbim prea mult şi nu auzim destul. Dacă intrăm aici, vrem să aşteptăm prezenţa Lui.

Atunci când a fost inaugurată clădirea cea veche eu nu ştiu dacă mai este cineva aici care a fost şi atunci, când primarul Ulrich a acompaniat cu un instrument şi eu stăteam după trei cruci pentru a inaugura acest loc iar oamenii de ordine erau atenţi să nu şuşotească nimeni. Dacă aţi terminat discuţia afară, puteţi veni înăuntru. Dacă doriţi puteţi veni în linişte în faţă ca să vă rugaţi, apoi să vă întoarceţi pe locurile voastre şi să deschideţi Biblia. Ceea ce face cel care şade lângă voi, este treaba lui. Voi nu aveţi nimic de zis despre aceasta. Dacă doriţi să discutaţi ceva cu el, spuneţi simplu: „Vreau să te întâlnesc afară“, dar aici înăuntru sunt eu care am venit să mă rog Domnului. Voi să citiţi Cuvântul Lui şi să fiţi liniştiţi.

Apoi a început muzica, sora Gertie eu nu ştiu dacă ea este în dimineaţa aceasta aici sau sora Gibbs, au început să cânte. Pianul cel vechi, după câte îmi amintesc, era în colţ şi se cânta lin de exemplu cântecul: „Acolo pe cruce, unde murise Domnul meu“, sau o altă melodie, până la începerea serviciului divin. Conducătorul corului a cântat unele cântece cu Biserica, apoi urmase un solo, dar niciodată vreun grup cu muzică exagerată. În timp ce cânta muzica, eu ştiam că mi-a venit timpul; pentru că un predicator ar trebui să păşească înaintea comunităţii doar după ce s-a rugat şi a fost uns cu Duhul Sfânt. Atunci cu siguranţă veţi primi ceva din cer. Nu există nimic ce v-ar putea opri de la aceasta. Dar dacă intraţi în vreo încurcătură atunci sunteţi voi înşivă încurcaţi, iar Duhul este întristat. Aşa ceva nu dorim. Noi vrem să venim aici ca să ne rugăm. Noi avem case frumoase, aşa cum am spus cu câteva minute înainte, unde-i putem vizita pe prietenii noştri şi unde putem discuta cu ei. Aceasta este casa Domnului. De multe ori, unii tineri şi câteodată şi maturii, fac ceea ce nu se cuvine. Voi ştiţi că tinerii îşi trimit bileţele prin sală, dar voi sunteţi suficient de maturi ca s-o ştiţi mai bine. Voi să veniţi aici cu respect şi frică de Domnul. Dacă aşteptaţi de la voi să deveniţi bărbaţi adevăraţi şi să creşteţi o familie pentru împărăţia lui Dumnezeu, atunci trebuie să începeţi de la început în mod corect. Procedaţi corect şi faceţi ceea ce este drept.

Oamenii de ordine stau prin clădire, iar dacă se întâmplă ceva necorespunzător, ei au datoria să se ocupe cu astfel de probleme. În cazul că se poartă cineva necorespunzător, ei sunt însărcinaţi să roage persoana respectivă să fie liniştită. Dacă în astfel de cazuri ei nu au respect, ar fi mai bine ca altcineva să ocupe scaunul respectiv! Precis este altcineva în sală care vrea să asculte, cineva care a venit cu scopul de a asculta. Noi suntem aici ca să ascultăm Cuvântul Domnului! Fiecare vrea să audă, de aceea trebuie să fiţi cât puteţi de liniştiţi. Acesta nu este un grup care să poarte discuţii. Desigur, noi suntem aici ca să ne rugăm Domnului. Asta aşa să fie, căci de aceea sunteţi aici ca să vă închinaţi Domnului. Dacă simţiţi că vreţi să-L proslăviţi pe Dumnezeu atunci faceţi-o; că doar din cauza aceasta sunteţi aici, ca să vă rugaţi Domnului aşa cum vă este dat. Dar dacă voi tinerii, vă trimiteţi bileţele scrise şi vorbiţi unii cu alţii, contribuiţi ca alţii să fie deranjaţi de la rugăciune. Noi simţim că aşa ceva nu este în ordine. Noi vrem să stabilim ceva în această adunare ca această comunitate să fie dedicată numai împărăţiei lui Dumnezeu, pentru predicarea Cuvântului, a rugăciunii şi a închinării. Motivul venirii voastre să fie rugăciunea.

Încă ceva: de obicei când se încheie serviciul divin, eu nu cred că aici este aşa dar în general eu plec mai repede, înainte de sfârşitul serviciului divin, pentru că ungerea vine, vedeniile se arată şi sunt foarte slăbit, de aceea mă retrag; de multe ori Billy sau altcineva trebuie să mă ducă acasă ca să mă odihnesc puţin până mă refac; dar am văzut comunităţi în care se permite copiilor să fugă prin adunare, iar părinţii strigă după ei prin toată clădirea. Aceasta este o metodă bună de a ruina serviciul divin. După încheierea serviciului divin, părăsiţi încăperea. Rugăciunea voastră s-a încheiat, ieşiţi afară, acolo puteţi discuta împreună. Dacă doriţi să discutaţi cu cineva puteţi merge cu el acasă, dar să nu o faceţi aici în clădire, pentru că aceasta vrem să i-o dedicăm Domnului şi aici este locul unde El se întâlneşte cu noi, şi noi Îl întâlnim pe El. Legea iese din locul preasfânt. Eu cred că aşa ceva este plăcut înaintea Tatălui nostru ceresc. 

Acum, dacă voi veniţi aici şi observaţi că darurile încep să intre în acţiune printre voi aşa cum este de obicei, dar eu sper că aici nu se va întâmpla niciodată, ca atunci când oamenii fac un început într-o comunitate, mai întâi să fie totul aşa de ţeapăn. Nu are voie să fie niciodată aşa, pentru că aici este un loc de rugăciune. Aceasta este casa Domnului iar darurile Duhului vor începe să vină peste voi. Mie mi s-a spus că de când am plecat de aici au mai venit oameni din toate părţile ţării printre voi. Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu; eu cred că era în dimineaţa când am pus piatra unghiulară şi când a avut loc inaugurarea; atunci eu, care eram un bărbat tânăr, m-am rugat ca această clădire să rămână în picioare până la venirea Domnului Isus. Atunci eram dator cu mii de dolari. La o colectă în adunare se strângeau 30-40 de cenţi, iar cheltuielile lunare erau de 150-200 de dolari. Cum aş fi putut să rezolv aceasta vreodată?

Am lucrat personal şi mi-am propus să plătesc totul. Şaptesprezece ani am fost predicator fără să primesc vreun cent şi am dat totul din ce am avut în afară de lucrurile de care aveam nevoie pentru viaţă. Tot ce a fost pus în cutia cea mică de la ieşire, a fost folosit pentru împărăţia lui Dumnezeu. Oamenii au prezis că această clădire va fi transformată în decurs de un an într-un garaj şi totuşi astăzi mai stă încă ca una din cele mai frumoase săli şi una din cele mai bune comunităţi din Statele Unite. Acesta este adevărul.

De aici a ieşit Cuvântul Dumnezeului Celui viu în întreaga lume în jurul întregului pământ. Cuvântul face în continuare înconjurul lumii la aproape fiecare naţiune de sub cer; după câte ştim noi: iarăşi în jurul lumii. Să mulţumim Domnului pentru aceasta. Şi acum pentru că avem un loc, un acoperiş deasupra noastră, o capelă frumoasă în care putem şedea, dorim să ne predăm din nou pentru lucrarea lui Hristos. 

Gândiţi-vă numai, dragostea se lasă corectată întotdeauna, dragostea adevărată se lasă îndreptată. De aceea trebuie să fiţi în stare să vă lăsaţi corectaţi. Voi, mamelor, ştiţi că acolo aveţi o cameră pentru copii. Voi, copii ştiţi că în clădire nu aveţi voie să fugiţi încolo şi încoace. Voi, cei mari ştiţi că aici nu avem voie să întreţinem discuţii. Să nu faceţi aşa ceva, este pe dos. Aşa ceva nu-i place lui Dumnezeu. Isus a spus: „Este scris: ,Casa Mea să fie o casă de rugăciune pentru toate popoarele.'" Dar ei au vândut şi au cumpărat şi El şi-a făcut un bici şi i-a scos afară din locul adunării. Noi, desigur, nu dorim ca acest lucru să se repete în locul nostru sfânt. Noi, ca o comunitate, dorim să ne predăm viaţa şi în continuare pentru lucrarea slujbei şi tot ce este în legătură cu împărăţia lui Dumnezeu. 

Acum dorim să citim un text biblic înainte de a începe rugăciunea de inaugurare. Este doar o repetare, pentru că clădirea cea veche a fost deja acum 30 de ani inaugurată. Noi vrem să citim textul biblic şi să discutăm câteva minute despre acest text cu încredinţarea că Dumnezeu va lăsa binecuvântarea Lui peste noi. Noi citim din 1 Cron. 17 vers. 1-8: „Pe când locuia David în casa lui, a zis proorocului Natan: ,Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul legământului Domnului este într-un cort.' Natan a răspuns lui David: ,Fă tot ce-ţi spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.' În noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: Du-te şi spune robului Meu David: ,Aşa vorbeşte Domnul: Nu tu Îmi vei zidi o casă de locuit. Căci Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe Israel din Egipt până în ziua de azi; ci am mers din cort în cort, şi din locaş în locaş. Pretutindeni pe unde am mers cu tot Israelul, am spus Eu o vorbă unuia din judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul Meu, am zis Eu: ,Pentru ce nu-Mi zidiţi o casă de cedru?' Acum să spui robului Meu David: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Te-am luat de la păşune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului Meu Israel; am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ.'" Eu vreau să spun în locul acesta: ceea ce a văzut David vedem şi noi aici. David a spus: „Nu este bine ca voi să-mi construiţi un palat de cedru, iar chivotul lui Dumnezeu este sub un cort.“ El a spus: „Nu este bine să ai o casă frumoasă personală şi chivotul Domnului meu să fie lăsat sub un cort.“ Astfel Dumnezeu i-a pus pe inimă să construiască un locaş de închinare. David era un bărbat plin de dragoste şi predat Domnului şi totuşi el vărsase sânge. El vorbise despre această problemă cu Natan, care era proorocul acelui timp. Natan ştia că Dumnezeu îl iubeşte pe David, de aceea el a spus: „Davide, fă tot ce-ţi porunceşte inima ta, pentru că Dumnezeu va fi cu tine.“ Ce expresie! „Fă tot ce este în inima ta, pentru că Dumnezeu este cu tine.“ Prin aceasta s-a arătat predarea lui David în dragostea lui Dumnezeu. Dar în aceeaşi noapte, Natan a recunoscut greşeala lui, iar Cuvântul Domnului îi vorbise: „Du-te acolo şi spune slujitorului Meu David, că nu îi este permis să construiască casa.“

Dumnezeu era aşa de bun încât a venit la Natan şi a vorbit cu el. Eu iubesc aceste cuvinte: „Du-te şi spune slujitorului Meu David, că Eu te-am luat de la turma de oi.“ El nu era ceva deosebit. Eu vreau să mă opresc aici pentru un moment. „EU te-am luat de la nimic şi ţi-am dat un nume, tu ai un nume cum îl au numai cei mari pe acest pământ.“ Eu vreau să folosesc aceasta într-un fel plin de încredere, însă într-un astfel de mod încât să scot un punct la suprafaţă: cu ani în urmă când am venit în oraşul acesta mă gândeam că nu are nimeni nevoie de mine şi nimeni nu mă iubeşte. Eu îi iubeam pe oameni, dar nimeni nu mă iubea pe mine din cauza originii familiei mele. Eu nu am nimic negativ de spus despre mama mea iubită şi despre tatăl meu, dar cum aş fi dorit ca mama mea să fi trăit şi să fi intrat în dimineaţa aceasta în acest loc sfânt. Mulţi dintre cei care în primii ani şi-au jertfit banii pentru a ajuta la prima clădire, poate că Domnul le permite în dimineaţa aceasta să privească înspre noi. Dar familia Branham nu avea un nume bun din cauza băuturii. Nimeni nu dorea să aibă vreo legătură cu mine.

Eu îmi aduc aminte că nu demult i-am spus soţiei mele: „Îţi poţi închipui că eu nu aveam pe nimeni cu care puteam să vorbesc? Nimeni nu mă preţuia, dar acum trebuie să mă ascund ca să mai pot avea puţină linişte.“ Domnul ne-a dat acum acest loc mare şi aceste lucruri mari pe care le-a făcut El. Cu toate că aveam un renume rău, totuşi El mi-a dat un nume, cum îl au numai puţini dintre cei mari. EL i-a ţinut pe duşmanii mei la distanţă, oriunde m-am dus. Niciodată nu putea să rămână ceva în picioare înaintea Lui, oriunde m-a condus El; de aceea Îi sunt aşa de mulţumitor pentru toate. Cum aş fi putut şti pe când mai eram încă un copil mic, când încă mai mergeam la şcoală, nu departe de aici când copii râdeau de mine pentru că nu aveam cu ce să mă îmbrac în vremea aceea când ne dădeam pe gheaţă pe lacul acesta cum puteam să ştiu că pe fundul acestui lac se afla o sămânţă de crin care va înflori aici.

Cum aş fi putut ???deţi nimeni nu dorea să vorbească cu mine, El îmi va da un nume care va fi respectat în mijlocul poporului Său. Acum, lui David nu i s-a permis să construiască un templu. Lui i s-a spus că urmaşul său va construi templul şi că templul acesta va fi veşnic şi Fiul lui David va ridica o împărăţie veşnică. Fiul firesc al lui David, Solomon, a construit Domnului un templu. Dar atunci când a venit adevărata sămânţă a lui David Fiul lui David El le-a spus că va veni vremea când nu va mai rămânea o piatră peste alta. EL a încercat să îi îndrepte înspre templul celălalt. Apostolul Ioan descrie acest templu în Apoc. 21. El a văzut templul cel nou care a venit jos din ceruri, împodobit ca o Mireasă pentru Mirele ei, iar un glas răsuna din templu: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! EL va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. EL va fi Dumnezeul lor. EL va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.“ Atunci va veni Fiul lui David cel adevărat la templul Său, la templul lui Dumnezeu, adevăratul cort de întâlnire pe care El s-a dus să-l pregătească. EL a spus în Ioan 14: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri, iar Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.“ Ce a vrut El să spună cu aceasta? Totul este deja pregătit dinainte. „EU Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine.“ Noi ştim că acest eveniment va avea loc în epoca care urmează. Atunci va veni adevărata sămânţă a lui David care este Isus Hristos pentru a ocupa tronul Său, şi cu El va fi Biserica, Mireasa Sa, unită cu cele doisprezece seminţii ale lui Israel pentru a domni veşnic în casa Sa. 

David nu a putut să construiască cortul adevărat de întâlnire pentru Dumnezeu, pentru că el nu a fost destinat pentru această lucrare; el nu putea să facă nimic împotrivă, el era un muritor şi vărsase sânge. Tot aşa este azi cu noi. Noi nu suntem potriviţi pentru a construi cortul adevărat al lui Dumnezeu. Numai Unul este care o poate face, iar această construcţie este deja de mult timp în lucru. Această clădire mică ca şi templul lui Solomon pe care el l-a construit, la fel şi alte locaşuri, sunt numai locuri trecătoare pentru rugăciune, până va veni vremea când adevăratul cort de întâlnire va fi ridicat aici pe pământ. Acolo nu vor mai fi grijuri şi necazuri. Nu va mai exista înmormântare, nu vor mai fi nunţi, pentru că nunta cea mare va dura o veşnicie. Ce minunat va fi aceasta! 

Dar lăsaţi-ne să fim hotărâţi în inimile noastre şi să aşteptăm acest cort viitor de întâlnire. Fie ca şi caracterul nostru să fie astfel format de către Duhul Său, ca să ne putem ruga deja aici, ca să-L putem proslăvi deja aici ca şi cum am fi deja în acel loc aşteptând venirea Lui. Acum să ne ridicăm în picioare ca să citim din Apoc. 21 de la vers. 1 până la 3: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dântâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.'"

Acum să ne aplecăm capetele: Tatăl nostru ceresc, noi stăm aici înaintea Ta, noi stăm şi Îţi aducem slavă şi onoare cu un respect sfânt. Noi Te rugăm, Doamne, primeşte darurile noastre pe care Ţi le-aducem, cu har primeşte şi banii care au fost dăruiţi pentru construirea acestui locaş sfânt. Nu există nimic şi nici un loc pe pământ pe care l-am putea pregăti pentru Tine care ar fi vrednic ca Duhul Sfânt să locuiască acolo. Dar totuşi acest locaş ţi-L aducem ca o dovadă a dragostei noastre, o Doamne, pe care o exprimăm faţă de Tine. Noi Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi. Clădirea şi locul acesta Ţi-au fost predate deja cu ani în urmă pentru slujbă, iar noi Îţi mulţumim în amintirea a ceea ce ai făcut pentru noi. Acum, Doamne Dumnezeule, aşa cum ne-a arătat vedenia cu ani în urmă, în timp ce vedeam oameni în clădirea cea veche, mai vedeam cum clădirea va fi reparată şi înnoită, iar eu cum voi fi trimis înapoi peste râu.

Acum, Doamne Dumnezeule, Creatorul cerului şi al pământului, noi stăm aici ca oameni ai turmei Tale ca popor al împărăţiei Tale. Eu însumi cu păstorii şi cu întreaga comunitate, cu oamenii, noi Îţi predăm această clădire, slujbei Dumnezeului Atotputernic în Numele Domnului Isus Hristos, Fiul Său, pentru serviciul divin în smerenie şi frică înaintea lui Dumnezeu. Fie ca Evanghelia să curgă din acest loc şi să facă ca oamenii să vină din toată lumea, din cele patru colţuri ale pământului pentru a vedea slava lui Dumnezeu care iese de aici. Aşa cum ai făcut-o Tu în trecut, fie ca în viitor să devină mult mai mare.

Tată, acum ne predăm noi înşine slujbei cu Cuvântul, cu tot ce este în noi. Doamne, toată adunarea Ţi se predă în dimineaţa aceasta pentru a auzi Cuvântul. Şi noi, ca predicatori, ne consacrăm pentru predicarea Cuvântului ca să dovedim şi să îndreptăm cu îndelungă răbdare, la timp şi ne la timp, cum este scris în Cuvântul pe care l-am ales la punerea fundaţiei acum 30 de ani. TU ai spus că va veni o vreme în care oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă şi îşi vor căuta învăţători care le vor spune ceea ce le place urechilor lor, îndepărtându-se de la adevăr spre fabule. Doamne, aşa cum am încercat să aducem Cuvântul oamenilor, aşa să fim inspiraţi şi întăriţi cu hărnicie dublă, Doamne, şi cu o măsură dublă a Duhului ca să accentuăm aceste texte biblice. Fie ca Duhul Sfânt să vină aşa cum s-a întâmplat la inaugurarea templului, când Solomon s-a rugat şi Duhul Sfânt a venit în jos sub forma unui stâlp de foc şi nor, intrând pe uşă pentru a rămâne printre heruvimi în locul sfânt. O Dumnezeule, Solomon a zis: „Dacă poporul Tău va fi undeva în necaz şi dacă ei vor privi spre acest loc sfânt şi se vor ruga, atunci Tu să-i asculţi din ceruri.“ Doamne, fie ca Duhul Sfânt să vină în această dimineaţă în fiecare inimă, în fiecare suflet predat care este aici. Şi aşa cum spune Biblia, că slava lui Dumnezeu a fost aşa de mare încât înşişi slujitorii nu puteau intra înăuntru din cauza slavei lui Dumnezeu. O Doamne Dumnezeule, îngăduie să se repete, în timp ce noi şi Biserica ne predăm pentru slujbă. Este scris: „Rugaţi-vă şi veţi primi.“ Aşa ne predăm noi Ţie împreună cu Biserica în această dimineaţă pentru slujbă pentru ca lumina să lumineze în ultimele zile din timpul serii, pentru ca prin această lumină să ne revină mângâiere şi credinţă, la fel şi tuturor oamenilor care sunt în aşteptarea venirii Mirelui, iar Mireasa va fi îmbrăcată cu Evanghelia lui Hristos pe care Domnul Isus Hristos o va lua cu Sine în slavă. Pentru acest scop, mă predau pe mine şi pe fratele Neville, pe întreaga adunare pentru slujba dumnezeiască, în Numele Domnului Isus Hristos. Amin. Puteţi să vă aşezaţi. David a spus:

„Am fost bucuros, când ei mi-au spus: ,Haideţi să mergem la casa Domnului.'"  Fie ca întotdeauna să ne bucurăm, când se aminteşte să ne ducem la casa Domnului. Amin.

După acest servici scurt de inaugurare, mai am încă aproximativ o oră la dispoziţie. Să nu uitaţi de ce ne-am predat cu frică, sfinţenie şi linişte înaintea Domnului, pentru ca să ne închinăm cu frică înaintea Lui aşa cum se cuvine în casa Domnului. După ce se încheie slujba divină, părăsiţi clădirea pentru ca să se poată face curăţenie pentru adunarea următoare. Astfel nu va fi dezordine în casa Domnului. Vreau să spun ca locul să fie eliberat în vreo 15 minute după serviciul divin. Fiţi prietenoşi, întindeţi mâna fiecăruia şi învitaţi-i pe toţi din nou. Noi aşteptăm ca în săptămâna viitoare să fie cele mai importante servicii divine pentru noi care au avut aici vreodată loc. Noi aşteptăm acel timp. După ce am fost ieri câteva ore în rugăciune, am început să văd ceva. Eu am încredere că acesta va fi un timp mare; eu cred asta. Domnul să ne ajute.

Acum voi vorbi despre ceva în dimineaţa aceasta. Voi ştiţi că ceea ce numesc oamenii câteodată a fi mare, nu este mare, dar ceea ce numeşte Dumnezeu a fi mare, oamenii o numesc a fi necugetat. Ceea ce Dumnezeu numeşte a fi necugetat, oamenii o numesc a fi mare. Să reţinem aceasta, cântăriţi fiecare cuvânt. Acum, în dimineaţa aceasta vreau să vorbesc despre o temă pentru care mi-am făcut câteva notiţe. Pentru aceasta doresc să citesc din Isaia 53. În timp ce deschideţi, vreau să mai fac câteva anunţuri.

În seara aceasta vom vorbi despre legătura dintre epocile Bisericii şi descoperirea peceţilor. Între acestea se află un interval mare. Atunci când am ajuns la sfârşit cu cele şapte Biserici, imediat după aceea am vorbit despre cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel, pentru că face parte din acest întreg. Eu am zis atunci: „Dacă voi vorbi vreodată despre cele şapte peceţi, mai întâi va trebui să vorbesc despre cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel, ca să fac o legătură cu peceţile.“ Atunci mai rămâne însă şi cap. 5 din Apoc. cu cartea pecetluită despre care vom vorbi în seara aceasta. Nimeni nu iubeşte cântatul mai mult ca creştinii; noi iubim cântatul. Noi iubim aceste lucruri, dar acum ne îndreptăm spre altceva. Noi suntem în Cuvânt, aşa că vom rămâne în Cuvânt. Noi ne ocupăm de învăţătură, iar voi puteţi să înţelegeţi, ce strădanie mare este pentru mine; pentru că dacă învăţ ceva greşit, eu trebuie să dau socoteală. Eu nu am deci voie să iau ceea ce a spus altcineva, trebuie să fie inspiraţie. Şi eu cred că cei şapte îngeri care ţin cele şapte tunete, ne vor permite aceasta. 

Acum, în Isaia 53, primele versete: vreau să precizez că această temă nu se referă la cele şapte peceţi, acesta este exclusiv un mesaj; pentru că ştiam că va avea loc inaugurarea clădirii şi timpul ne este limitat. Acesta nu va fi un serviciu lung, dar legătura este foarte importantă. Eu doresc să ascultaţi fiecare Cuvânt şi să-L cuprindeţi; şi dacă înregistraţi pe benzi, atunci ţineţi-vă de învăţătura pe care aţi auzit-o. Să nu spuneţi altceva decât ceea ce este pe benzi. Spuneţi numai exact ce este pe benzi; pentru că despre unele lucruri vom primi claritate mai târziu, iar multe vor fi înţelese greşit. De aceea fiţi siguri: să spuneţi numai ceea ce este pe benzi şi să nu spuneţi altceva. 

Eu nu spun asta de la mine, El este Cel ce spune aceasta. De multe ori se crează încurcături, pentru că unii oameni se ridică şi spun lucruri diferite. Se spune: s-a spus aşa şi aşa, iar asta înseamnă asta şi asta. Lăsaţi totul aşa cum este. În felul acesta vom lucra şi cu Biblia. Noi vrem numai ceea ce spune Biblia aşa o dorim, exact aşa. Să nu adăugaţi altă tălmăcire, totul este deja tâlcuit. „Cine a crezut vestirea noastră şi cui S-a descoperit braţul Domnului?“ Cu alte cuvinte, dacă aţi dat crezare predicii atunci vi s-a descoperit braţul Domnului. Eu vreau să mai citesc din Evanghelia după Matei cap.11 vers. 25 şi 26: „În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: ,Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!'" Cuprindeţi vă rog aceste două texte: „Cine a dat crezare predicii noastre şi cui i s-a descoperit braţul Domnului?“ Isus i-a mulţumit lui Dumnezeu, pentru că a ascuns aceste taine celor mari şi înţelepţi şi le-a descoperit-o celor mici care le primesc. Aşa a fost voia lui Dumnezeu. Din citirea acestui text vreau să scot în evidenţă un titlu: Dumnezeu se ascunde în simplitate, apoi Se descoperă în acelaşi fel. Este ciudat că Dumnezeu procedează astfel. Dumnezeu se poate ascunde într-un mod aşa de simplu încât înţelepţii nu-L recunosc, şi sunt la milioane de mile depărtare pe lângă drum. Şi totuşi lucrurile Lui sunt accesibile pentru cei ce sunt suficient de simpli ca să primească lucrarea şi descoperirea în felul acesta.

Eu am ales acest text înaintea studiului şi a învăţăturii despre cele şapte peceţi pentru că mulţi nu-L recunosc prin felul în care El se descoperă. Acum, oamenii au propriile lor idei despre ceea ce ar trebui să fie Dumnezeu şi ceea ce va face Dumnezeu. De câte ori nu am spus vechea mea zicală: „Oamenii rămân tot oameni.“ Ei mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce El a făcut şi privesc după ceea ce El va face, însă ei ignoră ceea ce face El în prezent. În felul acesta ei pierd ocazia. Ei privesc înapoi şi văd ce lucruri mari a făcut El, apoi ei privesc din nou după ceva mare ce ar urma să vină, şi de nouă ori din zece lucrurile s-au petrecut deja în jurul lor. Este aşa de simplu încât ei nu o recunosc. 

Într-o zi un bărbat a întrebat o fată care venea de la şcoală duminicală, de ce îşi risipeşte timpul cu astfel de lucruri. Ea a răspuns, pentru că crede că există un Dumnezeu. Acest domn Dorsey a spus: „Copilă, este foarte greşit să crezi aşa ceva.“ Apoi s-a întâmplat ca această fată mică să se aplece şi să rupă o floare şi să-l întrebe pe domnul Dorsey: „Puteţi să-mi spuneţi cum a primit floarea aceasta viaţă?“ Asta a fost. După ce a vrut să continue această problemă, nu a putut decât să-i răspundă acestui copil: „Ea creşte simplu din pământ.“ Apoi se poate pune întrebarea: „De unde vine pământul şi cum de a ajuns sămânţa aici, cum s-a întâmplat, etc.“ Aşa a continuat discuţia până când el a văzut că nu lucrurile cele mari sunt cele la care trebuie să ne gândim, ci lucrurile simple în care Dumnezeu este realitate în simplitate.

Aşa îi place lui Dumnezeu să se descopere şi să se ascundă. EL se ascunde şi se descoperă într-un mod simplu. Lucrarea aceasta trece peste toate capetele oamenilor. Dacă voi spuneţi de ce ar face un Dumnezeu drept una sau cealaltă; vedeţi, omul a fost creat la început pentru a rămâne în comunitate cu Dumnezeu şi nu pentru a face lucruri prin propria putere. Omul este creat ca să se bazeze cu totul pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care suntem comparaţi cu oile. O oaie nu se poate conduce singură, ea trebuie să aibe pe cineva care s-o conducă Duhul Sfânt să ne conducă. Oamenii sunt făcuţi astfel. 

Dumnezeu a făcut lucrurile Lui în simplitate, pentru ca să le înţelegem tot aşa de simplu. Dumnezeu se face Însuşi aşa de simplu printre cei simpli pentru a fi înţeles de cei simpli. EL spune în Isaia 35 că este aşa de simplu încât nici un nebun nu ar putea să se rătăcească. Totul este aşa de simplu şi totuşi noi ştim că Dumnezeu este aşa de mare, iar noi aşteptăm ca El să se descopere ca ceva mare şi din cauza aceasta pierdem cele mai simple lucruri. Noi ne împiedicăm de simplitate. Noi omitem să-L recunoaştem pe Dumnezeu şi ne împiedicăm în simplitate, şi din cauza aceasta nu-L recunosc învăţaţii zilelor noastre şi din toate timpurile. Ei trec pe lângă El la sute de mile depărtare, căci prin intelectul lor ei ştiu că nimic nu este aşa de mare ca El. Dar în descoperirea Sa, El face lucrurile simple încât ei trec pe lângă ele şi nu le recunosc.

Acum studiaţi aceste lucruri, adânciţi-vă în ele. Şi voi oaspeţi care aţi venit aici, când vă întoarceţi în motelurile voastre, luaţi aceste lucruri şi mişcaţi-le în inimile voastre. Noi nu avem timp să intrăm în toate amănuntele aşa cum ar trebui. Dar eu doresc ca atunci când ajungeţi acasă sau la motel, să vă ocupaţi mai departe cu această temă. Ţineţi aceste lucruri bine împreună şi adânciţi-vă în ele. Ei omit să-L recunoască pe El în felul simplu al descoperirii Sale. EL este aşa de mare încât se ascunde în simplitate, pentru a se putea descoperi celor smeriţi. Să nu încercaţi să primiţi ceva mare pentru că veţi trece pe lângă. Ascultaţi de simplitatea lui Dumnezeu, atunci Îl veţi găsi pentru că El se descoperă într-un mod simplu. Înţelepciunea fin şlefuită, lumească şi cei învăţaţi pierd întotdeauna ocazia. Eu nu sunt aici ca să contrazic ceea ce se învaţă în şcoli, eu nici nu încerc să sprijinesc neşcolarizarea. Aici şed mai mulţi dascăli în mijlocul nostru. Nu din cauza aceasta mă aflu aici. Dar ce este? Oamenii au pus atâta bază pe această şcoală, până ce au ajuns să piardă ceea ce le-a spus Dumnezeu înainte. De aceea eu nu sunt împotriva fraţilor care sunt în denominaţiuni, dar eu sunt împotriva sistemului denominaţional; pentru că se încearcă să se proslăvească personal, iar pe predicatori să-i şcolarizeze astfel încât nu sunt primiţi în slujbă numai după absolvirea unei anumite şcoli. Ei trebuie să se supună chiar şi unui test psihiatric. Eu nu cred niciodată că este voia lui Dumnezeu ca un predicator să fie testat de un psihiatru, ci prin Cuvântul Lui. Acesta este în orice caz felul lui Dumnezeu de a testa pe un bărbat pe care El îl trimite pentru a predica Cuvântul lui Dumnezeu. 

Astăzi ei predică filozofie, se predică dogme ale crezurilor şi multe alte lucruri care deviază de la Cuvânt, pentru că ei spun că Cuvântul nu se poate înţelege. Dar totuşi este de înţeles. EL a promis că va descoperi, iar noi Îl rugăm s-o facă. 

Acum vom observa câteva caractere pentru scurt timp. Să privim în zilele lui Noe. Dumnezeu văzuse în ce fel se aprecia înţelepciunea omenească şi în ce fel o respectau. Dar El a trimis un mesaj simplu, printr-un om simplu pentru a arăta mărimea Sa. Noi ştim că pe vremea lui Noe civilizaţia era aşa de înaltă şi de puternică, încât nu i-am ajuns nici până azi în civilizaţia noastră modernă. Eu cred că vom ajunge acolo, pentru că Domnul nostru a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi, când va veni Fiul Omului.“ EL a dat ca exemplu unele tablouri. Ei au construit piramidele din Egipt şi alte lucrări gigantice pe care noi nu le putem construi. Ei aveau o alifie cu care îl îmbălsămau pe mort încât trupul de atunci mai arată şi azi natural. Aşa ceva noi nu putem face. Ei aveau culori care s-au făcut aşa de tari încât au rămas mii de ani în stare frumoasă; a rămas tot aceeaşi culoare. Aşa ceva nu avem în timpul nostru. Multe lucruri mari din civilizaţia aceea, vorbesc despre superioritatea ei faţă de cea din timpul nostru. Poate că erau mai mulţi învăţaţi ca astăzi. Astfel Dumnezeu a cercetat totul pentru a-l găsi pe omul potrivit, până când a găsit unul fără şcoală poate un fermier un păstor cu numele de Noe. EL i-a dat un mesaj pe care trebuia să-l vestească poporului. Acest mesaj era aşa de simplu încât oamenii nu-l puteau înţelege în înţelepciunea lor învăţată ei s-au poticnit de simplitatea mesajului. În raport cu ştiinţa, mesajul primit de Noe era un mesaj RADICAL. Cum putea să cadă ploaie din cer, dacă acolo sus nu era ploaie? Acest mesaj simplu despre construirea corabiei de a construi un vapor care să plutească pe apă, numai un FANATIC putea s-o creadă. Astfel Noe a fost batjocorit de toţi.

Astfel o păţesc aproape toţi din poporul lui Dumnezeu. Eu sunt aşa de bucuros că sunt unul dintre aceştia. Voi ştiţi că ei sunt altfel decât moda modernă a civilizaţiei. Ei sunt ciudaţi şi deosebiţi pentru ceilalţi. EL însuşi spune în Cuvântul Lui că poporul Lui este un popor deosebit, un popor de preoţi, un popor sfânt care aduce jertfe sfinte lui Dumnezeu, adică rodul buzelor lor care laudă Numele Lui. Ce popor! Observaţi numai ce lucrare deosebită a fost pe vremea aceea, când a venit un fanatic şi a predicat bisericii o Evanghelie care după părerea lor era cu totul greşită. Ei l-au dat la o parte ca fiind nebun. Desigur că ei ar fi putut dovedi ştiinţific că acolo sus nu ar fi ploaie. Dar acest păstor simplu l-a crezut pe Dumnezeu şi a spus că va ploua şi într-adevăr a plouat. 

Acum să comparăm acest timp cu timpul acela. Dacă cineva este vindecat, atunci ei spun: „O, este doar o mişcare în simţurile lor“ sau „Se poate dovedi ştiinţific că acel cancer sau o altă substanţă este tot acolo“, dar pentru credinciosul simplu a dispărut pentru că el nu priveşte la substanţă, el priveşte la făgăduinţă aşa cum o făcuse Noe. Nu o vedeţi? Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. Ştiinţific nu o poate dovedi nimeni, medicul ar putea să spună: „Priviţi, aici se mai află cancerul, braţul tău este tot aşa de schilod ca şi înainte, tu eşti nebun.“ Să nu uitaţi, este acelaşi duh care a spus pe timpul lui Noe: „Acolo sus nu este ploaie“, dar dacă Dumnezeu a spus: „va ploua“, atunci credinţa devine o substanţă a lucrurilor în care ţi-ai pus nădejdea şi sunt o dovadă a lucrurilor care încă nu se văd. Credinţa îşi ocupă locul de odihnă pe Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este duhul de odihnă! Să nu uitaţi asta! Credinţa se odihneşte pe Cuvântul lui Dumnezeu; pe acest Cuvânt s-a odihnit credinţa lui Noe. Dumnezeu a spus-o şi prin aceasta toate lucrurile au fost rezolvate.

Acum urmăriţi mai departe. Pentru faptul că Noe a crezut Cuvântul, el a fost privit ca fiind fanatic, exact ca oamenii care cred în botezul cu Duhul Sfânt. Biserica poate a spus, că aceşti oameni ar fi fanatici. Ei nu sunt altceva decât un grup care a fost prelucrat oameni speriaţi şi intraţi în panică. Dar cât de puţin ştiu acei care judecă, că Cuvântul lui Dumnezeu o învaţă astfel. Este o făgăduinţă. Totuşi Noe a rămas pe Cuvânt, indiferent cât au vorbit oamenii că acesta şi-a pierdut mintea şi că ar fi pe dos faţă de ştiinţă şi o minte normală pentru că el era Cuvântul lui Dumnezeu. Înţelepţii şi cei mândrii au căzut în capcana lor prin simplitatea mesajului pierzîndu-şi viaţa. Ce mustrare pentru generaţia aceea! Mulţi oameni spun: „Dacă aş fi trăit în timpul acela …“ Eu cred că aţi fi avut aceeaşi poziţie pentru că astăzi se repetă acelaşi lucru înaintea ochilor noştri, numai într-o altă formă. Ca şi atunci, ei se poticnesc în timpul acesta de lucrarea lui Dumnezeu. 

Fără îndoială ei aveau şi în timpul acela suficient de mulţi predicatori, dar Noe era inspirat de Dumnezeu. Noe aştepta împlinirea făgăduinţei pentru generaţia aceea rea şi stricată pe care Dumnezeu nu voia s-o mai îngăduie. Ce putem face în generaţia aceasta, decât să vedem acelaşi lucru. O Sodomă şi o Gomoră moderne, un popor rău şi stricat. Aşa de şlefuiţi în cunoştinţă încât se poticnesc de simplitatea descoperirii lui Dumnezeu, asupra fiinţei Lui şi a Cuvântului Său pe care El îl arată. Nu există nici o persoană în lumea întreagă care ar putea susţine că noi nu am avea Cuvântul lui Dumnezeu descoperit în mijlocul nostru, făgăduinţă directă pentru zilele din urmă, lumina directă care luminează spre seară. Noi suntem un popor cu prioritate. Care este însă situaţia celor şlefuiţi din lumea aceasta? Pentru ei este totul ascuns. 

Domnul Isus a spus: „Tată, Tu ai ascuns aceste lucruri înaintea lor.“ TU i-ai lăsat în înţelepciunea lor proprie. Voi ştiţi că înţelepciunea firească a fost cea care a adus mingea în joc, iar păcatul şi murdăria şi-au făcut începutul. Căci Eva a dorit înţelepciune atunci când satana a vorbit cu ea şi el i-a şi dat-o. Dar această înţelepciune stă în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu suntem chemaţi să avem înţelepciune. Chemarea vine la noi ca să credem ceea ce a fost spus. Dar vedeţi, înţelepţii acestui veac şlefuiesc totul în aşa fel şi-şi spun propria tâlcuire aşa cum au făcut-o întotdeauna. Ei fac în vremea aceasta acelaşi lucru, după aceeaşi măsură. Oamenii au greşit atunci ţinta cum o fac şi astăzi. Este acelaşi lucru. Ei o fac în acelaşi mod. Ei nu au recunoscut din cauză că erau prea înţelepţi ca s-o creadă. Mesajul era aşa de simplu, încât cei înţelepţi erau prea înţelepţi ca să cuprindă simplitatea acestuia. Dumnezeu în adevăr a făcut-o aşa de simplu încât cei înţelepţi şi intelectuali au scăpat-o din vedere, pentru că era aşa de simplu. Dar chiar aceasta este ceea ce face mărimea lui Dumnezeu aşa de mare. EL, Cel mai mare, poate să se descopere în simplitate. Oamenii de astăzi arată că ei nu sunt de la Dumnezeu. Ei sunt deja mari şi încearcă să devină şi mai mari şi să se prezinte fiecare pe sine mai mare, de exemplu ca episcop, doctor sau ca sfântul papă sau ca altceva. Ei fac ceva din persoana lor ceea ce de fapt ei nu sunt în realitate. Dar Dumnezeu care este aşa de mare, se face pe Sine aşa de simplu. Simplitatea este mare. 

Noi putem construi un avion cu reacţie, putem trimite o rachetă pe lună şi în spaţiu, dar nu putem face un fir de iarbă. Amin. Cum stăm la aşa ceva? Dacă am urma firul am găsi de unde vine viaţa în firul de iarbă şi asta ne-ar întoarce la Dumnezeu care a creat şi iarba. Noi încercăm să construim capsule spaţiale care să fie mai bune şi mai iuţi ca ale altora. Şi în bisericile noastre suntem aşa de înţelepţi şi de intelectuali încât am putea construi clădiri de zeci de milioane, chiar şi de zece milioane, unii încearcă să construiască ceva mai bun ca de exemplu metodiştii sau baptiştii, sau ceva mai bun ca presbiterienii, iar penticostalii au intrat în aceeaşi concurenţă. Cauza acestor stări este înţelepciunea noastră fixă în care ne-am ancorat, încât nu mai reuşim ca să ne smerim şi să recunoaştem ceea ce face Dumnezeu undeva într-o misiune mică, într-un colţ al ţării. Aşa este. Noi ne poticnim de simplitatea Lui. Aşa a fost întotdeauna. Ei au fost prea înţelepţi pentru a crede un astfel de mesaj simplu. Mesajul nu a fost suficient de strălucitor pentru cercetările lor ştiinţifice; mesajul nu a fost suficient de strălucitor pentru programele lor de şcolarizare. Prin studiul lor ei ştiau că există un Dumnezeu; ei ştiau mai multe lucruri prin studiul lor, că El este mare iar ei au încercat prin aceasta să devină mari. Însă drumul în sus, merge mai întâi în jos.

În legătură cu cuvintele care s-au spus, poate va întreba cineva: „Frate Branham, în sus înseamnă cu adevărat mai întâi în jos?“ Asta o spun pe baza Cuvântului Domnului Isus Hristos. EL a spus: „Cel ce se smereşte, va fi înălţat. Cel ce se înalţă însă singur, va fi smerit.“ Asta înseamnă cu adevărat: „În sus în jos în jos în sus.“ Aşa cum a povestit fratele acela sfinţit din Chicago, că un predicator dintr-o organizaţie anumită s-a ridicat într-o adunare în care se aflau penticostali. El a adus toate argumentele lui intelectuale, el folosea cuvinte care le erau străine penticostalilor, iar el trebuia să constate că această metodă nu este primită la penticostali; apoi el s-a umflat puţin în piept, el era doar doctorul cutare, un om dintr-un anumit seminar din Chicago, a privit în jurul său iar penticostalii se uitau unii la alţii şi nu înţelegeau despre ce dorea el să vorbească el era aşa de şcolit, aşa de deştept şi de strălucit. El era ca un senator care pierduse alegerile prezidenţiale. 

Tuck Coots a făcut o remarcă la înmormântarea mamei lui Ford când am vorbit despre înviere şi garanţia învierii următoarele: „Aşa de sigur cum răsare soarele, aşa de sigur voi învia eu şi aşa cum iarba se usucă toamna şi frunzele cad din pomi şi cum acestea apar din nou primăvara, astfel vom apare şi noi la timpul potrivit şi astfel va fi o înviere“, şi mi-a spus că mesajul acesta a însemnat foarte mult pentru el. Eu i-am răspuns: „Tuck, eu nu am multă pregătire“, la care el mi-a răspuns: „Asta este partea ta cea bună.“ El a continuat spunând: „Eu sper că domnul despre care este vorba, mă va ierta.“ El vorbea de Stevenson. El mi-a spus că adormise, după ce-l ascultase 15 minute. Vorbitorul a fost atât de strălucit şi de învăţat, mi-a spus un frate, încât el a înţeles doar câteva cuvinte foarte şlefuite. El a continuat şi a spus: „Tu nu m-ai văzut niciodată dormind în adunările tale, nu-i aşa frate Branham?“ 

Vedeţi, este doar simplitatea. Este simplu, iar Dumnezeu este ascuns în simplitate. În acel timp ei erau prea înţelepţi, pentru a înţelege ceea ce făcea Dumnezeu într-un mod simplu. Lucrarea nu era suficient de şlefuită pentru ei. Totul trebuie să fie strălucitor, altfel ei nu o văd. Dar Marele Iehovah era ascuns în Cuvântul Lui, iar El s-a descoperit oamenilor care credeau Cuvântul Lui. 

Ei au fost salvaţi, iar El împlinea ceea ce îi spusese lui Noe într-un mesaj simplu. Dumnezeu a împlinit făgăduinţa.

Acum observaţi numai. În zilele lui Moise era din nou un timp de eliberare. Dacă Dumnezeu este pe cale să facă ceva pentru eliberarea poporului Său, atunci El trimite un mesaj către poporul Său care este aşa de simplu, aşa cum vom vedea şi la deschiderea peceţilor. Eu vorbesc despre acestea pentru că vom constata că deschiderea peceţilor este aşa de simplă, încât cei înţelepţi vor greşi ţinta cu mii de mile. O, simplitatea lui Dumnezeu! Dumnezeu însuşi se ascunde în simplitate. Gândiţi-vă, ei pot despărţi atomii şi pot face toate lucrurile posibile, dar când este vorba despre viaţă, atunci ei nici nu pot spune de unde vine aceasta; un fir simplu de iarbă în care Dumnezeu este ascuns. Ei pot trimite o rachetă pe lună şi s-o controleze prin radar, dar ei nu pot explica cum a ajuns viaţa în firul de iarbă. Aşa este. Vedeţi, aşa ceva nici nu poate fi explicat. Pentru că este aşa de simplu ei nici nu o bagă în seamă.

Acum, vedeţi ce s-a întâmplat cu Moise când Dumnezeu a vrut să-i elibereze pe copiii lui Israel conform Cuvântului Său. Ce a făcut El? El a ales o familie simplă despre care nu avem nici o relatare deosebită; ştim doar că familia lui era din seminţia lui Levi care trebuia să facă pentru duşmani cărămizi. El venea dintr-o familie simplă din Israel, dar Dumnezeu alesese această familie pentru a-l scoate pe eliberator din această seminţie. O familie obişnuită din Israel. El nu a luat ceva împărătesc sau ceva cu rang mare, nici cel puţin un preot; EL l-a luat dintr-o familie obişnuită simplitate. Observaţi ce a făcut El în continuare. O fiinţă simplă se născuse. EL ar fi putut face eliberarea prin soare sau prin vânt. EL ar fi putut trimite un înger. O aleluia! Dumnezeu poate să facă tot ceea ce-şi planifică. „De unde ştii tu asta, frate Branham?“ Dumnezeu nu părăseşte programul Său. Astfel noi ştim şi în timpul acesta că programul Lui va fi simplu. Vedeţi, El lucrează întotdeauna în simplitate. Dumnezeu ar fi putut stabili deja de la început ca soarele să vestească Evanghelia, sau vântul, sau un înger din cer. Dar El a luat oameni pentru acest scop şi El nu se schimbă niciodată.

EL nu a luat niciodată denominaţiuni, niciodată grupuri de oameni, ci a chemat bărbaţi pentru predicarea Evangheliei. Atunci când El a adus eliberarea pentru poporul Lui, a trimis un bărbat simplu care era născut acolo printre sclavi, într-o familie simplă. O, ce Dumnezeu este El! Se desfăşoară pe Sine în simplitate. 

Moise a primit pregătirea şcolară în cadrul înţelepciunii lumeşti, ca să eşueze. Prin aceasta trebuia arătat că nu există nici o eliberare prin înţelepciune omenească, ci numai prin credinţă. El era aşa de învăţat, încât el însuşi putea să-i înveţe pe alţii înţelepciunea egiptenilor. El era înţelept. Dumnezeu era cu o familie simplă care poate nici nu putea să-şi scrie numele. Moise a fost instruit în cele mai bune şcoli în toată înţelepciunea lor; el însuşi putea să-i înveţe pe cei învăţaţi. Dumnezeu permisese aceasta, pentru ca Moise să se aplece în smerenie, în care înţelepciunea lui nu îi era de nici un folos. Moise eşuase în întreprinderea sa personală; Dumnezeu permisese aceasta cu un scop bine stabilit.

Prin aceasta s-a arătat că nu prin putere şi nici prin înţelepciunea egiptenilor, nici prin învăţătura unei şcoli, unui seminar, sau numărul organizaţiilor se întâmplă ceva, ci „prin Duhul Meu, zice Domnul.“ Înţelepciunea lui Moise era la sfârşit, dispăruse. După ce el îl întâlnise pe Dumnezeu în tufişul care ardea, şi-a scos încălţămintea şi s-a smerit, s-a aplecat şi a uitat orice înţelepciune. Dumnezeu a adus eliberarea şi totuşi l-a lăsat pe Moise să eşueze cu înţelepciunea lui, ca să-i arate că nimeni nu poate să construiască pe înţelepciunea lui sau pe înţelepciunea altora. EL a permis ca Moise să eşueze, ca să-i poată arăta mâna Sa. Înţelegeţi asta? Scopul pentru care Dumnezeu a permis aceasta, a fost pentru ca El însuşi să se poată descoperi în smerenie. 

EL a permis ca Moise să se înalţe aşa de sus, încât ar fi putut deveni următorul faraon; el era un general puternic. Conform istoriei, el a biruit ţările vecine. Apoi, după ce s-a întors spre lucrarea lui Dumnezeu cu toate talentele sale, Dumnezeu a rânduit-o astfel, ca să-l ducă în pustiu unde putea să scoată totul din el, apoi i s-a arătat în smerenie; El l-a trimis cu un toiag în mână, ca să elibereze poporul. Moise era instruit ca să facă totul prin puterea militară; dar cu toată instruirea primită, şcoală ştiinţifică sau putere militară, nu a fost capabil să facă nimic. El avea un toiag din pustiu cu acest toiag a lucrat el. Dumnezeu în smerenie în simplitate. Dumnezeu era cu toiagul şi Dumnezeu era în Moise. Atâta timp cât avea Moise toiagul, îl avea Dumnezeu, pentru că Dumnezeu era cu Moise. Desigur.

Observaţi: „Nu prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.“ Numai prin credinţă a înţeles Moise că el trebuie să fie un eliberator. Desigur, mama lui îl învăţase deja, şi el a fost instruit în milităria armelor, ca să isprăvească lucrarea. Dar el a eşuat. Vedeţi, el avea cunoştinţa, el avea instruirea necesară, dar acestea nu l-au ajutat. Astfel el a trebuit să uite totul, pentru a se întoarce la o lucrare simplă, unde trebuia să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel el a putut să elibereze poporul. 

Prin ce eliberează Dumnezeu? Prin credinţă în Cuvântul Lui. Aşa a fost întotdeauna. Noi putem să mai facem o comparaţie între Cain şi Abel; cum a încercat Cain să-i placă lui Dumnezeu prin frumuseţe. Oamenii cred că plac lui Dumnezeu prin adunări frumos aranjate, printr-un preot cu o robă sau coruri extraordinare. Dar puteţi vedea de unde vine aşa ceva. Cain a încercat acelaşi lucru; el a construit un altar, şi fără îndoială că totul a fost frumos împodobit. El era sincer în lucrarea aceasta; se închina. El s-a gândit: „Atâta timp cât sunt în tot sincer, nu este nici o deosebire.“ Dar există o deosebire: voi puteţi fi sinceri pe dos! Observaţi numai, Cain construise un altar şi l-a decorat probabil cu flori şi a pus fructe pe acel altar, gândindu-se: „Sigur va primi un Dumnezeu mare, sfânt, curat şi minunat, ceea ce i-am adus ca jertfă.“

Dar vedeţi, el făcuse totul după înţelepciunea sa proprie, după gândurile lui. Exact acelaşi lucru se întâmplă în timpul acesta. Ei fac totul după înţelepciunea lor, conform studiului şi a înţelesului etic, pe care l-au învăţat. Dar Abel a adus o jertfă mai bună, pe baza unei descoperiri, prin credinţă. Nimic curat, cât putem descrie din punct de vedere omenesc. El a luat un miel, l-a adus în locul acela şi l-a pus pe altar. Nimic frumos în tot decorul. Acolo pe altar, el i-a tăiat gâtul cu o piatră ascuţită, încât sângele a stropit peste tot, iar mielul murise. Trebuie să fi fost o privelişte groaznică.

Era simplu. În simplitate el ştia că el se născuse prin sângele mamei sale şi a tatălui său în această lume. Sângele a fost motivul căderii; astfel era nevoie de sânge, pentru a-l readuce înapoi. Astfel el a adus o jertfă mai bună lui Dumnezeu, pentru că lui i se descoperise aceasta. Unii din fraţii de azi cred că acolo s-au mâncat mere sau pere … Eu am văzut ceva radical într-o revistă. Acolo scria: „Acum s-a dovedit că Eva nu a mâncat un măr ci o piersică.“ Nu vedeţi de unde vine acest duh? Ei spuneau că Moise nici nu ar fi trecut prin Marea Roşie cu poporul Israel, ci numai printr-o zonă mlăştinoasă care era la capătul mării. Ce groaznic! Biblia spune că apa se împărţise şi stătea ca nişte pereţi. Dumnezeu a lăsat să vină un vânt puternic, pentru a împărţi apa. Dar ei încearcă să găsească ceva în regie proprie. Dar ei au eşuat şi vor eşua întotdeauna.

Voi ştiţi că toate aceste lucruri care vorbesc despre Cain, sunt un tip spre oamenii cu o credinţă intelectuală de astăzi care se poartă religios pe dinafară, se duc la biserică şi fac mult pentru clădiri. Dar în fond există doar o singură Biserică, iar acesteia nu i te poţi ataşa. Celelalte sunt doar adăposturi. Există adăposturi la metodişti, la baptişti, presbiterieni şi penticostali; dar în Biserica adevărată sunteţi născuţi. Toate celelalte sunt doar locuri de adăpost. Acestea nu sunt biserici, ci locuri de adăpost. Biblia nu vorbeşte nimic despre o biserică metodistă sau penticostală; nu, aşa ceva nu există. Nu, toate acestea sunt greşite. Aşa este. Acestea sunt doar locuri de adăpost, cărora li te poţi ataşa. Dar în Biserica Dumnezeului Celui viu eşti născut, iar acesta este trupul tainic al lui Isus Hristos în care vă naşteţi. Lui Dumnezeu i-a plăcut să-i descopere lui Abel taina credinţei în sângele vărsat eu aş dori să am timp să rămân puţin mai mult la această temă deşi Cain era înţelept în toată cunoştinţa lui. Voi ziceţi: „Frate Branham, cum poţi spune aşa ceva, tu încerci să-l prezinţi ca pe un înţelept.“ El era. El era foarte înţelept … Priviţi la urmaşii lui. Printre ei erau oameni de ştiinţă şi doctori, oameni foarte înţelepţi. Dar dacă priviţi la urmaşii lui Set ei erau fermieri smeriţi şi fără şcoală, până la potop. Dar copiii lui Cain erau foarte înţelepţi o grupare inteligentă. Ei ştiau să prelucreze metalul, erau constructori mari şi bărbaţi foarte înţelepţi, în timp ce alţii locuiau în corturi şi păzeau oile lor. Ei se odihneau pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Vedeţi voi, de ce depinde? Urmăriţi spiţa de neam, şi veţi vedea dacă ceea ce spun corespunde. Ei se bazau pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Noe a fost ales din acest neam de oameni. La fel apostolul Pavel, ca şi John Wesley, Martin Luther şi alţii au fost scoşi afară. Astfel şi voi sunteţi în timpul acesta ceea ce sunteţi scoşi afară şi smeriţi ca să credeţi făgăduinţele simple ale lui Dumnezeu.

Acum vedeţi, lui Dumnezeu i-a plăcut să se pună de partea lor. Dumnezeu va confirma întotdeauna dacă este adevărul Său. Mulţi oameni încearcă să se bage în ceva, dar ei eşuează pe lângă Dumnezeu la un milion de mile. Aşa este. Dar dacă vedeţi că vine Dumnezeu şi confirmă cele spuse, atunci este aşa; atunci este corect. Atunci ştiţi precis că este adevărat. 

Deci, au fost aduse jertfe pe altar. Dumnezeu a respins cunoştinţa mintală a cunoaşterii lui Dumnezeu. Dar când îl văzuse pe Abel, care ştia printr-o credinţă simplă, că nu era vorba despre mere sau alte fructe ale câmpului, ci despre sânge care avea încrederea prin credinţă, printr-o descoperire dumnezeiască Dumnezeu i-a confirmat jertfa lui, primind-o. Aceeaşi convingere o avem la rugăciunea pentru bolnavi. Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine, şi cuvintele Mele rămân în voi, atunci puteţi să vă rugaţi pentru orice, şi vi se va da.“ 

Observaţi, în timpul lui Ilie, Dumnezeu a voit să se ascundă într-o persoană simplă. Gândiţi-vă numai! Dumnezeu a ales această metodă. În zilele acelea erau bărbaţi mari, rabini şi preoţi, chiar şi Ahab era un iudeu. El avea bărbaţi mari în ţara lui pe vremea aceea, dar Dumnezeu se ascunsese într-un bărbat simplu, nu într-un învăţat, nu într-un bărbat renumit al lumii, nu într-un grad militar sau în spatele unui nume mare. Noi nu ştim despre omul acesta nici măcar cine a fost tatăl sau mama lui; în registrul neamului, el nu este amintit. Sigur a fost un fermier bătrân şi simplu, care era undeva şi a fost numit de Dumnezeu, să fie un prooroc. El a trăit cu Dumnezeu în pustiu. Singurul lucru pe care-l ştim, este că el s-a ridicat din necunoscut şi a condamnat sistemul religios din timpul acela. Voi ştiţi doar, ce s-a gândit despre el. Desigur s-o fi pus întrebarea, ce fel de pregătire şcolară are el, din care denominaţiune vine, dacă face parte dintre farisei sau saduchei, sau orice altă grupare din acele zile. El nu făcea parte din nici una din aceste grupări, ci condamna întreaga stare. Dumnezeu planificase aceasta în felul acesta. Un om simplu fără pregătire. Noi nu avem nici o relatare, că el, s-ar fi dus vreo zi la şcoală. Noi nu ştim nimic mai mult despre el un om simplu. Dar lui Dumnezeu i-a plăcut să se ascundă în el. Dumnezeu era cu omul simplu, şi s-a ascuns într-o fiinţă omenească. Puteţi să înţelegeţi asta? Dumnezeu se ascunde într-un om neştiutor şi sucit, cum îl numea lumea. Desigur că ei l-au acuzat că este în tot felul, chiar şi vrăjitor. Ilie şi toţi proorocii au fost acuzaţi de astfel de lucruri.

Chiar şi Isus a fost acuzat de a fi unul. LUI i s-a spus, că El ar fi Belzebub şi că şi-ar fi pierdut minţile. Ei au spus: „TU Ţi-ai pierdut mintea, şi noi ştim că ai un drac. TU Ţi-ai pierdut mintea.“ Cu această ocazie El le-a spus în legătură cu zilele de pe urmă, că dacă cineva se va face vinovat de hulă împotriva Duhului, nu va fi iertare pentru el nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare. Asta înseamnă o despărţire veşnică. Atunci, El i-a iertat. Ei l-au considerat pe Ilie ca pe un om care şi-a pierdut mintea. Puteţi să vă închipuiţi cum s-a ridicat el? Desigur că femeile şi-au tăiat şi atunci părul scurt, ca şi în timpul acesta modern. Eu mă gândesc că ele s-au fardat ca Isabela, prima doamnă a ţării. Predicatorii erau toţi lumeşti şi astfel totul şi-a luat cursul lumii. Dar atunci a venit Ilie, şi a condamnat întreaga lucrare. El a început cu Isabela. „Noi nu trebuie să te ascultăm“, a fost poziţia lor, „noi îl avem pe păstorul nostru.“ Desigur că ei nu au avut nevoie de el, totuşi el era trimis la ei. El era predicatorul pentru Isabela. Ea ar fi preferat un alt stil, dar Dumnezeu l-a trimis chiar pe Ilie la ea. Ea l-a urât şi totuşi Ilie trebuia să-i predice. Ilie s-a smerit şi a rămas la ceea ce a zis Dumnezeu, încât lui Dumnezeu i-a plăcut să se folosească de acelaşi Duh care s-a odihnit peste Ilie, de mai multe ori. EL a făcut-o. Amin! Desigur, El a dat făgăduinţa. Acelaşi Duh s-a odihnit peste Elisei, urmaşul lui; apoi acelaşi Duh a venit peste Ioan Botezătorul, iar conform Maleahi ultimele versete acelaşi Duh va fi în ultimele zile aici cu noi. Dumnezeu iubeşte acest Duh care se odihnea peste acest om simplu şi neşcolit care se afla undeva în pădure. El era aşa de ascultător Cuvântului, încât Domnul putea să-i spună: „Ilie, tu trebuie să faci asta“, şi Ilie o făcea. Dumnezeu însuşi s-a ascuns într-o astfel de simplitate. Oamenii l-au acuzat şi spuneau: „O, acest om bătrân şi sucit, să nu aveţi nimic de-a face cu el …“

Dar într-o zi, când îmbătrânise şi capul lui chelise, iar barba lui albă era mare, numai puţin păr care cădea pe umeri braţele lui uscate şi îmbătrânite tremurau venea pe drumul Samariei. Ochii lui erau ridicaţi spre cer, iar în mână avea un toiag. Poate că el nu era frumos la privire, dar el poseda pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL. El nu şi-a încurcat limba şi nici nu a spus: „Stimate domnule Ahab …“ El s-a ridicat şi a spus: „Nici rouă şi nici ploaie nu va cădea din cer, decât la cuvântul meu.“ Dumnezeu a răsplătit această simplitate.

Acum vedeţi, pentru că totul se întâmplase într-un mod foarte simplu, ei erau împotriva lui. Ei mai bine l-ar fi oprit să mai vorbească, mai ales uniunea predicatorilor, se ţineau după el. Aşa este. Ei încercau ca să se scape de el. Dar din cauza acestei simplităţi deşi ei nu lucrau împreună cu el în adunările lui, sau ce a fost atunci fiecare credea, că el ar fi greşit. Dumnezeu însă se ascunsese pe Sine. La vremea potrivită, după ce a fost plantată această sămânţă şi a ajuns la coacere, Dumnezeu însuşi se descoperise, trimiţând foc din cer care mistuise chiar şi pietrele şi a supt apa din şanţuri (1 Împ. 18, 38). Dumnezeu ascuns şi descoperit în simplitate! Lui Dumnezeu i-a plăcut întotdeauna să lucreze în felul acesta.

Acum să observăm ce fel de lucruri a promis El. Necazul oamenilor din timpul nostru este acela, că ei doresc întotdeauna lucruri care sunt în legătură cu un seminar sau cu o denominaţiune. Totul este orientat spre şcolarizare, dar Dumnezeu nu poate s-o folosească. Dumnezeu poate să-l ajute pe un om să facă ceva, şi să-i dea o slujbă. Dar mulţi încep a se ţine de lucruri spuse de alţii şi se lasă legaţi de ceea ce au spus alţii, încât Dumnezeu trebuie să-şi îndepărteze mâna de pe ei, şi să-i lase să meargă singuri mai departe. Astfel El caută să găsească pe altcineva care să isprăvescă lucrarea. El trebuie să găsească pe cineva care lucrează cu Cuvântul pe baza descoperirii divine şi nu deviază, ci se bazează direct pe Cuvânt. În felul acesta lucrează El, aşa a făcut-o El întotdeauna. 

Dar dacă oamenii devin aşa de înţelepţi şi de şcoliţi, ei încearcă să redea propriile lor tâlcuiri, de exemplu ei spun: „Botezul cu Duhul Sfânt a fost numai pentru timpul acela.“ O, dacă ar vrea numai să înţeleagă că nu a fost numai pentru timpul acela. Se susţine că trăirea de la rusalii nu se mai poate repeta. Ei spun: „Noi am primit Duhul Sfânt atunci când am crezut.“ Dar dacă discuţi cu ei despre botezul în Numele Domnului Isus Hristos, aşa cum o învaţă Biblia, ei răspund: „Seminarele învaţă aşa şi aşa.“ Aceasta înseamnă a încheia compromisuri! Pe un astfel de om nu-l poate folosi Dumnezeu. EL va permite ca un astfel de om să fie respins în toată ţara, ca să fie batjocorit şi făcut de râs. Dar când vine decizia cea adevărată, Dumnezeu se ridică şi se dovedeşte a fi acelaşi în felul acesta simplu.

Să privim la procesul de dezvoltare a unei flori: sămânţa care este pusă în pământ, pare în curând fără nici o speranţă. Dacă ai scoate sămânţa, atunci aceasta ar fi putredă şi urâtă. Dar chiar de aici răsare viaţa, pentru a reproduce o altă floare.

Dumnezeu în simplitate. EL face acelaşi lucru, pentru că drumul în sus, este mai întâi în jos. Aşa este întotdeauna. Smeriţi-vă şi nu spuneţi niciodată: „O, eu am asta sau cealaltă.“ Voi nu aveţi nimic. Să nu uitaţi, dacă aţi primit harul lui Dumnezeu, ci fiţi mulţumitori. Dar smeriţi-vă întotdeauna. Noi găsim mulţi oameni care sunt foarte înţelepţi şi şcolaţi. Dar eu vreau să vă arăt altceva: un grup care merge prea mult pe o parte devin fanatici religioşi. Noi ştim, că există astfel de grupuri care trec de partea cealaltă.

De aceea eu nu sunt de acord cu un grup de fraţi care nu demult s-au despărţit de ceilalţi, de pe calea luminii. Ei nu puteau să vadă cum are loc supranaturalul, fără ca din aceasta să rezulte un grup aparte. Astfel ei s-au adunat în Canada, au strâns un grup de oameni în jurul lor şi au făcut de cunoscut, că ei vor pune pe unii apostoli, prooroci, etc. Şi totul a decăzut; aşa va fi întotdeauna. Ei primesc impresia că ei ar fi deja ceva. În cazul acesta ei condamnă toate celelalte lucruri în aşa fel, încât cad apoi într-o extremă.

Vedeţi, o extremă este inteligentă, rece şi indiferentă, pentru că tăgăduieşte orice eveniment supranatural; dar ceilalţi cad de partea cealaltă şi devin o grupare radicală care au în vedere doar mişcarea, şi totuşi ei tăgăduiesc Cuvântul. Dar Biserica adevărată rămâne pe mijlocul drumului. 

Dacă luăm seama, există cunoştinţă de Biblie, în legătură cu ceea ce a vorbit Dumnezeu, şi este suficient de spiritual pentru încălzirea inimilor. Chiar acesta este drumul corect. Isaia a vorbit despre drumul acesta, despre drumul acesta sfânt. Sfinţii binecuvântaţi prieteni scumpi ai comunităţii nazarinenilor o mişcare mică dar puternică care o începuse Dumnezeu. Dar ce au realizat ei? Atunci când Dumnezeu a început cu vorbirea în limbi, ei erau aşa de religioşi, dar înţepeniţi, încât au declarat că totul ar fi de la satana. Şi acum vedeţi ce li s-a întâmplat. Ei tăgăduiesc totul. Aşa că noi vedem, că toate aceste lucruri cad ca o sămânţă şi mor. O parte din ei devin fanatici, iar cealaltă parte devine rece şi ţeapănă.

Dar Isaia vorbeşte despre o cale croită. Nazarinenii şi alte mişcări ale sfinţirii spun: „Această cale înaltă binecuvântată slavă lui Dumnezeu noi umblăm pe această cale înaltă.“ Dar amintiţi-vă, ei nu spun exact aşa cum a spus Isaia. Acolo este scris: „Acolo va fi un drum croit ŞI o cale sfântă.“ Pe calea aceasta sfântă nu depinde dacă voi vă pretindeţi a fi sfinţi. Dacă o faceţi aşa, atunci este cum am spus mai înainte ca şi cum şi-ar pune un uliu pene de porumbel, ca să se facă un porumbel. Dar natura sa rămâne de uliu. Este ca şi cum ar încerca o cioară să-şi pună pene de porumbel sau de păun şi să spună: „Priviţi ce pasăre frumoasă sunt eu.“

Dar totul ar fi ceva artificial. Un păun nu trebuie să se îngrijoreze dacă va primi pene de păun sau nu, nici porumbelul nu se îngrijorează dacă îi vor creşte pene de porumbel. Atâta timp cât va avea natura de porumbel, va purta şi pene de porumbel. Vedeţi, oamenii care se străduiau pentru sfinţenie, spuneau: „Femeile trebuie să poarte părul şi mâneci lungi, şi să respecte şi alte lucruri. Ele trebuie să poarte haine lungi şi nu au voie să poarte verighete sau alte obiecte de bijuterii.“ Vedeţi, s-a ajuns la o sfinţire făcută o sfinţenie făcută. Dar Biserica adevărată a Dumnezeului Celui viu este sfinţită. 

Vedeţi ce s-a întâmplat cu denominaţiunile. Toate femeile şi-au tăiat părul, şi penticostalii, etc. Ei toţi poartă inele şi tot felul de bijuterii. Priviţi azi la penticostalii care mai subliniau cu ani în urmă aceste lucruri. „Noi Biserica.“ Biserica este trupul lui Hristos, ca persoane individuale suntem născuţi în împărăţia lui Dumnezeu. Lucrarea trebuie să aibe loc din interior spre exterior. Apoi va veni automat viaţa în fiecare persoană. 

Voi nu vă rugaţi de oi ca să poarte lână. Oaia nu trebuie să facă lâna, altfel ar trebui să spună: „Proprietarul meu vrea să produc lână. Acum trebuie să mă ocup de problema aceasta.“ Nu, singurul lucru pe care trebuie să-l facă, este să fie o oaie. Aşa este. Lâna o va produce automat. Noi nu suntem rugaţi ca să producem roade, ci roada trebuie să apară, pentru ca s-o putem purta. Noi trebuie să purtăm roadele. Dacă aţi fost plantaţi ca un pom roditor de către Dumnezeu, şi rămâneţi în Cuvântul Lui Dumnezeu, atunci Cuvântul se va confirma de la sine. Roada o veţi purta atâta timp cât Cuvântul va fi în voi.

Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele în voi, atunci rugaţi-vă pentru ce voiţi, şi vi se va da.“ Voi nu trebuie s-o faceţi, nu trebuie să vă osteniţi, totul este pur şi simplu la îndemână. Dar alţii merg aşa de departe, încât devin fanatici. Ei trec de partea cealaltă şi se gândesc, că ar poseda deja totul, numai pentru că ei sar în sus şi în jos şi că au primit un fel de înviorare, de a vorbi în limbi sau să zică o proorocie care se dovedeşte a fi corectă. Dar aceasta nu este aşa! Isus a spus: „Mulţi vor veni în acele zile la Mine şi vor zice: ,Doamne, nu am proorocit noi în Numele Tău, nu am făcut noi minuni şi nu am scos noi draci?’ EL va răspunde: ,Plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii, că nu v-am cunoscut niciodată.’” Vedeţi, asta nu este totul, nu, prieteni. Acesta este motivul pentru care vorbim despre aceste lucruri.

Este cumva vorbirea în limbi o dovadă? Eu cred în vorbirea în limbi, dar eu nu iau asta ca o dovadă unică a posedării Duhului Sfânt. Nu, niciodată! Roada Duhului este dovada!

Vedeţi, acesta este motivul pentru care nu sunt de acord cu fraţii de la mişcarea penticostală. Pentru că ei spun: „Dacă vorbeşte cineva în limbi, acela are Duhul Sfânt.“ Eu nu sunt de aceeaşi părere, pentru că acesta nu este un semn că persoana respectivă posedă Duhul Sfânt. Eu i-am auzit pe unii bărbaţi care erau stăpâniţi de demoni, vorbind în limbi foarte repede. Ei au băut sânge dintr-un craniu de om şi-l chemau pe satana. 

Eu i-am observat pe indienii din Arizona în timpul unui dans, numit dansul ploii, cum legau şerpii de brâul lor şi fugeau cu mâinile ridicate. Maestrul vrăjitor a ieşit afară şi a arătat un creion care a început să scrie singur într-o limbă necunoscută, iar vrăjitorul a dat tălmăcirea. Să  nu-mi spuneţi nimic pentru aşa ceva sunt prea bătrân.

Roada Duhului este conform Gal. 5 de la vers. 22 … Isus a spus: „După roadele lor …“ (nu după limbi sau mişcări) ci „… după roadele lor să-i recunoaşteţi.“ Aceasta este roada Duhului.

Dumnezeu este Acela care se desfăşoară pe Sine în fiecare zi şi în acelaşi mod de smerenie şi dragoste. Un om care este în Cuvânt, este ceva deosebit. De fiecare dată când vede şi aude Cuvântul, el îl subliniază cu un „Amin“ puternic, indiferent ce vor spune ceilalţi oameni. Numai cel ce crede poate să facă aşa ceva. Dar lăsaţi-ne să mergem mai departe, decât să ne mărginim numai la o experienţă. Vedeţi, satana vine printre oameni. El vine printre oameni şi îi influenţează în gândirea lor, că ei ar fi primit deja Duhul Sfânt, dacă sar în sus şi în jos urând însă pe aproapele lor.

Nu, aşa nu merge! A spune lucruri şi de a vorbi minunat în limbi şi făcând astfel de lucruri pentru că gândiţi-vă, voi puteţi să vorbiţi în limbi autentice ale Duhului Sfânt şi totuşi să nu posedaţi Duhul Sfânt. Biblia spune: „Chiar dacă aş putea vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt ca o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor“ (1 Cor. 13). Vedeţi, numai cu aceste lucruri, nu se poate face absolut nimic.

Metodiştii spun: „Noi l-am primit când am tresăltat.“ Nazarinienii spun: „Noi avem totul, pentru că noi trăim în sfinţenie.“ Dar asta nu este chiar aşa. Penticostalii spun: „Dacă vorbim în limbi, atunci Îl avem.“ Dar nici ei nu Îl posedă. Dumnezeu se desfăşoară singur, nu în simţuri, deşi acestea fac parte din întreg. Vedeţi voi, El se face aşa de smerit, încât fiecare poate s-o vadă. Dacă nu veţi încerca să adăugaţi mintea şi gândirea voastră în Cuvânt, atunci Îl veţi recunoaşte pe Dumnezeu.

Altfel ei devin un grup de fanatici. Atunci îi vedem pe cei reci, formaliştii de o parte, iar de cealaltă parte pe fanatici. Mireasa însă umblă pe mijlocul drumului. Dumnezeu o confirmă, mergând împreună cu Mireasa, prin Cuvântul Său. 

Eu voi sări peste unele texte şi notiţe, pe care mi le-am făcut, pentru a încheia din timp mesajul, cât îmi va fi posibil. Dumnezeu se ascunde în smerenie. Eu voi vorbi acum mai repede, dar vă rog să cuprindeţi totul. 

De la Eden încoace s-a proorocit, că va veni Mesia. S-a spus dinainte, ce fel de persoană va fi El. La asta am putea să ne oprim mai mult timp. Voi cunoaşteţi Biblia şi ştiţi cum va fi El. Moise spunea: „Domnul Dumnezeul vostru, vă va ridica un prooroc ca mine.“ Ei ştiau, că Mesia va fi un prooroc, şi ei cunoşteau felul slujbei Sale. Toţi proorocii vorbeau despre ceea ce va face El. Ei vorbeau despre acestea în simboluri, dar atunci când s-a împlinit, a trecut totul peste capetele lor. În vremea, când a venit El, oamenii la care a fost trimis El aveau propriile lor concepţii şi tălmăciri despre ceea ce va fi El.

Biblia nu se schimbă. Biblia rămâne tot aceeaşi. Acesta este motivul pentru care vorbesc ceea ce spune Scriptura şi la asta rămânem. Biblia nu acceptă nici o tălmăcire particulară. De aceea: voi metodiştilor, baptiştilor şi penticostalilor, nu încercaţi să daţi o tălmăcire proprie şi să spuneţi: „Nu înseamnă asta, ci înseamnă cealaltă.“ Înseamnă exact ceea ce este scris exact asta.

Cineva a spus: „Cum poate să se întâmple aşa ceva?“ Eu ştiu cum, dar nu depinde de mine, să spun cum; Dumnezeu este Cel ce poartă de grijă. EL este Cel ce a vorbit şi nu eu. EL va purta de grijă pentru ceea ce este a Lui.

Dar despre Mesia s-a proorocit. Proorocii au spus exact ceea ce va fi şi ce va face când va veni; dar învăţaţii au servit poporului din vremea aceea propriile lor tălmăciri. Atunci când a venit El, s-a prezentat într-un mod foarte simplu, încât întreaga comunitate religioasă s-a poticnit. Aşa este?

Atunci s-a învăţat, că nimeni nu ar putea fi preot sau învăţător al Cuvântului, decât dacă face parte dintr-o seminţie anumită, adică din seminţia lui Levi. Gândiţi-vă numai, deja stră-stră-străbunicul fusese preot. Ei studiau zi şi noapte, ca un preot catolic sau vreun alt predicator, şi astfel ei deveniseră slujitori prin generaţii în comunitatea lor. Se spunea: „Stră-stră-străbunicul meu a fost deja episcop, la fel şi bunicul meu“, etc. Se părea că totul era în conformitate cu Cuvântul, dar ei şi-au format propriile lor gânduri despre Cuvânt.

Copiii au preluat totul în felul acela, cum au fost învăţaţi de părinţi, până când părinţii lor au deviat de la calea cea bună, formând o organizaţie. Dar când le-a arătat Duhul Sfânt adevărul, ei nu au putut să accepte. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi.

Eu nu vreau să fiu aspru, dar aşa este. Acelaşi lucru este şi în timpul acesta. Ei fac totul aşa de complicat şi o tâlcuiesc în altă formă, lucrând şi trăind în mod corespunzător cu tâlcuirea lor. Aşa cum s-a spus deja, Dumnezeu nu are nepoţi. Asta o ştiţi, Dumnezeu are numai fii şi fiice, însă nu are nepoţi. Fiecare om trebuie să vină la El în acelaşi mod şi să se dezică de tot. Aşa cum au făcut-o părinţii voştri, trebuie s-o faceţi şi voi.

Mesia era aşa de simplu. Aproape 4000 de ani, fiecare prooroc care s-a ridicat, a vorbit despre El David a cântat despre El dar atunci când a venit El, oamenii aveau propriile lor idei în legătură cu ceea ce El ar trebui să facă şi cum ar trebui s-o facă. Ei au explicat totul, poate au desenat şi pe hârtie, dar atunci când a venit El, s-a întâmplat cu adevărat într-un mod simplu. EL a ruinat teologia lor. Ei nu au recunoscut evenimentul, dar El a venit conform Cuvântului.

Credeţi voi că Dumnezeu a vorbit prin prooroci, că Mesia va veni şi în ce mod va veni El? Păcat că nu mai avem timp vreo oră, pentru a intra în amănunte. Dar noi toţi ştim cum a fost. Dumnezeu a spus cum va veni, chiar şi faptul că El se va naşte în Betleem în Iudea şi ce se va întâmpla. Dar totul era aşa de simplu, încât învăţaţii cei mari, nu puteau să rimeze totul conform Cuvântului, ci suceau totul. Dar voi ştiţi, că Isus nu a venit în opoziţie cu Cuvântul. EL a venit în conformitate cu Cuvântul, însă în contradicţie cu tâlcuirea lor, învăţând lucruri care erau împotriva instruirii lor spirituale despre El.

Acum de exemplu, ei or fi trăit cu impresia: „Dacă va veni Mesia, va veni sigur în templu şi va spune: ,Caiafa, Eu sunt aici.’ EL va veni împreună cu zece milioane de îngeri pentru onor. Dumnezeu va spune: ,În ordine, voi acolo jos, sunteţi cu adevărat o biserică puternică, voi sunteţi poporul Meu, eu îi voi îndepărta pe toţi acei care sunt împotriva voastră şi voi înclina intrarea în cer spre voi. EU Îl trimit pe Mesia la voi în această dimineaţă; EU Îl voi lăsa aterizând direct în curtea templului, iar poporul întreg să se strângă acolo jos’, atunci se va spune: ,Dr. cutare şi cutare, voi toţi veniţi sus, ca să-L salutaţi întâi.’” Aceasta se aseamănă cu ceea ce gândeşte lumea de azi. Eu ştiu că totul se aude cam pripit, dar eu încerc să subliniez doar un punct, adică faptul că cei mai mulţi stabilesc deja totul, cum trebuie să se întâmple; şi dacă nu se întâmplă în felul acela, atunci consideră că nu este corect. Ei o numesc a fi de la antihrist. Ei credeau că mai întâi trebuie să vină un număr de vreo 10 milioane de îngeri, pentru onorul primirii, apoi va putea avea loc primirea, în curtea pe care o construise Solomon, pe locul acela sfânt, unde cei sfinţi şi cei drepţi trăiau şi mureau.

„Da“, a spus Isus, „voi făţarnicilor, voi sunteţi de la tatăl vostru, de la satana. Voi împodobiţi mormintele proorocilor, dar părinţii voştri i-au băgat acolo.“ Nu-i aşa? „Câţi prooroci şi oameni drepţi au fost trimişi la voi, dar voi i-aţi omorât?“ Dar pe acei pe care El i-a numit a fi drepţi, ei i-au numit a fi fanatici şi provocatori de tulburări. Ei credeau că El va veni cum Îl aşteptau. Dar El a venit într-un staul, născut de o fecioară, iar un tâmplar obişnuit devenise tatăl Lui adoptiv. Vedeţi, nu era fiica unui mare preot sau a altcuiva cu rang înalt, a fost născut de o fecioară care locuia acolo în acel Nazaret mic. De aceea LUI i s-a dat de la început un nume rău, pentru că se spunea că El s-ar fi născut nelegitim.

O, asta a prins repede în şlefuirea lor. Pe baza eticii lor învăţate, ei nu puteau să înghită aşa ceva, prin tâlcuirea lor ei nu puteau să înţeleagă contextul, şi totuşi totul era AŞA VORBEŞTE DOMNUL. O, mă îngrozesc când mă gândesc, şi văd cum se repetă acelaşi lucru. Dumnezeu nu se poate schimba. Felul în care a venit a fost atât de simplu, încât a trecut pe lângă ţinta lor - conceptul lor dar a atins exact în centru ţinta lui Dumnezeu Cuvântul Lui. EL a venit exact în felul cum s-a spus prin prooroci, numai că tălmăcirile lor erau greşite. Tălmăcirea care a fost acceptată pe timpul lui Moise a fost greşită; tălmăcirea din timpul lui Noe a fost greşită, dar Dumnezeu vine conform Cuvântului Său.

Atunci când a venit Isus, a învăţat lucruri care erau în contradicţie cu învăţătura acelui timp. Atunci se spunea: „Dacă Tu eşti Mesia, atunci fă asta sau cealaltă. Dacă Tu eşti, coboară de pe cruce şi dovedeşte-ne acum.“ Dar nu putem să ne purtăm astfel cu Dumnezeu. Dumnezeu face doar ceea ce este corect şi Îi este plăcut Lui. Aşa cum am spus deja, ei desigur s-au gândit că acest Unul va veni cu însoţire îngerească, dar El s-a născut într-un staul în contradicţie cu etica lor şlefuită. Era îngrozitor pentru un om obişnuit să se gândească la faptul că Dumnezeul Atotputernic, marele şi puternicul Iehova, căruia îi aparţine pământul şi tot ce este creat pe acesta, va alege un astfel de loc pentru naşterea Fiului Său nimic mai bun, decât un grajd obişnuit de vaci! Cum putea fi aşa ceva? 

Acesta a fost Dumnezeu în simplitate! Asta Îl face aşa de mare. Acei ce sunt instruiţi în etica lor, nu se pot smeri astfel. Ei nu pot face aşa ceva. Dar Dumnezeu care este aşa de mare, a venit jos aşa de smerit. Nu existau nici haine potrivite pentru Fiul Său. Gândiţi-vă numai! Nu era loc în localitate, şi s-a ajuns în grajd care era ca o peşteră săpată în stânca unui munte. Acolo, născut pe paie, a venit Fiul lui Dumnezeu. 

Ah, era totul altfel decât s-a aşteptat adunarea. Mama Lui era însărcinată, înainte de a fi măritată. Oamenii vedeau că ea era însărcinată, ei ştiau şi despre lucrurile din jurul familiei. Dar Maria ştia în inima ei ce se întâmplă de fapt. Iosif nu a înţeles mai întâi, dar Îngerul Domnului a venit noaptea la el şi i-a spus: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei pe Maria, logodnica ta la tine ca soţie, pentru că copilul care-l aşteaptă este de la Duhul Sfânt.“ Prin aceasta totul era rezolvat.  Iosif se afla într-o astfel de legătură cu Dumnezeu, încât Domnul putea să-i vorbească. ar astăzi avem hainele noastre spirituale atât de strâmte şi închise, încât nimic nu ne mai poate vorbi, decât grupul spiritual de care aparţinem. Eu nu doresc să devin radical sau aspru, astfel doresc ca să rămânem doar la aceste cuvinte. Dar voi aţi înţeles precis ce vreau să spun.

Vedeţi, un grajd era de neînţeles pentru ei. Nouă nici nu ni s-a relatat dacă Isus a mers vreo zi la şcoală şi totuşi la 12 ani, ca băiat simplu, i-a încurcat pe preoţii din templu cu predica Lui. O, ce era? Dumnezeu însuşi se ascunsese. Eu mă simt foarte bine.

Dumnezeu s-a ascuns pe Sine într-un grajd Dumnezeu se ascunsese într-un copil mic. Observaţi cum s-a desfăşurat totul mai departe. Când mergea El pe stradă, părinţii celorlalţi copii au vorbit desigur despre aceasta. „Să nu aveţi nimic de-a face cu El. Mama lui este o prostituată obişnuită, pentru că ea a aşteptat copilul înainte de a fi măritată. Să nu aveţi nimic de-a face cu El.“ Dar indiferent ce credea lumea din afară, Maria ţinea totul la inimă şi se gândea asupra lor. Ea a menţinut totul, pentru că ea ştia că nu poate să spună nimic împotrivă.

Câteodată Dumnezeu spune către ai Săi: „Fiţi liniştiţi şi nu vorbiţi împotrivă.“ Eu am avut oameni care au venit în adunările mele şi spuneau: „Dacă tu eşti un slujitor al lui Hristos, atunci tu ştii, dacă cutare lucru se întâmplă acolo.“ Desigur că ştiu, ce se întâmplă. Dar ce pot să fac dacă El spune: „Taci şi nu spune nimic“?

Eu l-am luat pe omul acela şi i-am arătat, ce am scris într-o carte, ce mi s-a spus deja de ani de zile. El a răspuns: „Nu mai înţeleg nimic.“

Eu am spus: „Vezi tu acum?“ Deja atunci mi s-a arătat, cum se va întâmpla. Mulţi au privit în această carte de notiţe, şi apoi am zis: „Se va întâmpla, în felul acesta.“ El a întrebat: „De ce nu ai spus nimic despre acestea?“ Dar totul trebuia să fie aşa!

Iosif cunoştea contextul, el ştia cui îi aparţine copilul acela; şi Maria ştia cui îi aparţine; Isus ştia cine este Tatăl Lui. Ce a spus El? „EU trebuie să fiu în ceea ce este al Tatălui Meu.“ Nu în tăierea lemnelor sau confecţionare de uşi, ci în ceea ce este al Tatălui Său. EL i-a spus mamei Lui, că i-a venit timpul să facă ceea ce este a Tatălui Său. Dar ce au gândit ceilalţi? Voi ştiţi doar ce au de suportat copii nelegitimi. Dar Dumnezeu se ascunsese pe Sine. Ascultaţi, Dumnezeu se ascunsese în ceea ce lumea numea a fi necurat, stricat şi nelegitim. Dumnezeu se ascunsese în putrezirea unui bob de sămânţă, pentru a produce viaţă. Aţi înţeles aceasta?

Dumnezeu se ascunde într-o femeie simplă de spălătorie sau într-un bărbat obişnuit care merge la lucru cu pachetul de mâncare sub braţ, şi care-şi sărută nevasta şi copiii şi le zice la revedere. EL se ascunde poate într-un astfel de bărbat şi face ceva, despre care un episcop nu ştie nimic. Nimeni nu va auzi vreodată, ca înaintea Lui să fie trâmbiţat, Dumnezeu singur primeşte onoarea asta este. Cei simpli ascultă şi sunt bucuroşi.

Acum, Dumnezeu se ascunde în simplitatea unui copil, în simplitatea unei familii obişnuite o, Dumnezeule! Dar preoţimea şi bărbaţii cei mari cu înţelepciunea şi cunoştinţa lor Irod şi ceilalţi din acele zile ei nu au observat nimic. Dumnezeu ascuns în simplitate.

Ioan Botezătorul a venit conform Isaia 40 şi aşa cum ştiţi Maleahi 3, 1. Voi puteţi să reţineţi asta, dacă doriţi. Poate ar fi mai bine dacă am citi aceste texte, dacă mai aveţi atâta timp: deci citim în Isaia 40, 1-5: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui. Un glas strigă: ,Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.“

Acum citim Mal. 3, 1: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor.“ EL vorbeşte şi aici despre Ioan Botezătorul: „Iată, EU trimit pe solul Meu înaintea Mea, care îmi va pregăti calea.“ Isus a spus în Mat. 11, 10: „Iată trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.“ 

Cât de minunat, timp de 700 de ani se ştia că un premergător va veni să pregătească calea pentru Mesia. Dar atunci când el s-a ridicat într-o astfel de simplitate, ei nu au înţeles. El era fiul unui preot.Vedeţi, cât de neobişnuit a fost aceasta pentru Ioan, să nu-l urmeze pe tatăl lui în slujbă şi să nu studieze într-un seminar. Dar lucrarea lui era mai importantă decât celelalte lucruri.  La nouă ani el a mers în pustie. Apoi s-a întors şi a predicat. Dar ei nu au recunoscut nimic. El era prea simplu pentru pregătirea lor şlefuită; ei nu puteau crede un astfel de om simplu. Ei credeau: „Atunci când va veni acest bărbat simplu, se vor înjosi locurile înalte, toate locurile joase se vor ridica, ce este denivelat se va nivela.“ David a văzut şi a spus: „Munţii săreau ca mieii şi pomii băteau din palme.“

Ce se întâmplase? Un bărbat cu o barbă lungă, fără nici o pregătire, îmbrăcat cu o piele de cămilă, vine din pustiu, apare în Iudea şi spune: „Pocăiţi-vă, pentru că împărăţia lui Dumnezeu a venit la voi. Voi pui de năpârci, să nu vă gândiţi … ,eu fac parte dintr-o organizaţie anumită.’ Dumnezeu este în stare să ridice copii lui Avraam din aceste pietre.“ „O, nu se poate să fie el acela, noi ştim că nu el este acela.“ Dar el a fost acela. El a curăţit drumul. În felul acesta a fost îndreptat tot ce nu era drept. Astfel au fost coborâte locurile înalte. „Să nu vă gândiţi: ,Noi avem pe Avraam ca tată’ să nu începeţi cu felul acesta de lucruri, pentru că Dumnezeu este în stare să ridice din aceste pietre copii lui Avraam.“ Locurile înalte au fost coborâte. O, slavă lui Dumnezeu. Asta este. Vedeţi deosebirea? Da. 

El spunea ceea ce urma să se întâmple. Dar atunci când au venit, ei s-au gândit: „O da.“ Ei erau pregătiţi să primească tot ce era conform organizaţiei lor. Dar când venise lucrarea în felul acesta într-o formă atât de simplă şi conform Scripturii, locurile înalte au fost coborâte, ei nu au vrut s-o primească. Dar ei au fost coborâţi.

El le-a spus adevărul fără înflorituri şi i-a scuturat, îndreptându-i. El le-a spus: „Voi pui de năpârci, securea a fost pusă deja la rădăcina pomilor, şi fiecare pom care nu aduce roade bune, va fi tăiat şi aruncat în foc.“ Şi mai departe: „Eu vă botez cu apă, dar Cel ce vine după mine, este mai mare decât mine şi vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. EL are lopata de vânturat în mâna Lui, şi-şi va curăţa aria, şi va arde pleava.“

Astfel au fost îndreptate lucrurile nedrepte. Dar oamenii nu au înţeles. El era în conformitate cu Cuvântul; exact cum spunea Cuvântul aşa de simplu, încât ei au omis evenimentul. Ei nu au văzut nimic. Nu fiţi aşa de orbi! Nu fiţi aşa de orbi! Ascultaţi, ei nu au văzut nimic. El era prea simplu pentru părerea lor generală despre o astfel de persoană, de aceea ei nu l-au băgat în seamă. Ce era? Dumnezeu, care este Cuvântul. EL s-a ascuns în simplitate, nu într-un preot cu gulerul întors şi cu o pregătire înaltă.

Isus li s-a adresat preoţilor în problema aceasta. EL a spus: „Ce aţi dorit să vedeţi când aţi ieşit“, către ucenicii lui Ioan Botezătorul a spus: „Aţi ieşit ca să vedeţi un om în haine preoţeşti sau în haine albe, un astfel de predicator?“ EL a întrebat: „Vreţi să vedeţi aşa ceva? Nu!“ a spus El. „Nu pe cineva din categoria celor ce-i sărută pe copiii mici sau care îi îngroapă pe morţi, pentru că ei nu ştiu nimic despre o sabie cu două tăişuri, de care este nevoie pe frontul de luptă.

Ei sunt acolo şi ţin cuvântările lor intelectuale în vreun club. Pentru aceasta ei sunt poate buni. Dar când este vorba de luptă, ei nu mai ştiu nimic. Pe aceştia îi găsim în palate regale, ei se ţin aproape de cei cu rang mare.“ Apoi el i-a întrebat: „Pentru ce aţi ieşit să vedeţi? Aţi vrut să vedeţi o trestie bătută de vânt încolo şi încoace? Sau pe cineva care ar putea să spună: ,Voi ştiţi că acela face parte dintre unitarieni, dar când vine încoace la trinitarieni, vă spun ce voi face. Eu mă voi îngriji de el şi …’“ Ioan nu era o trestie legănată de vânt încolo şi încoace. Nu, nu!

Pentru el nu exista nici o momeală, ca să meargă la farisei, saduchei sau la altcineva. În el nu vedeai pe cineva care să fie legănat de vânt încolo şi încoace nu Ioan. Nu, fratele meu, nu el. EL a spus: „Aţi ieşit ca să vedeţi un prooroc?“ Era nevoie de un prooroc care să facă aceasta. Aceasta era dovada unui prooroc. Cuvântul lui Dumnezeu era în el. Cuvântul vine la prooroc. El i-a întrebat: „Aţi vrut să vedeţi un prooroc?” „Da, aşa este.“ „Dar eu vă spun, că el era mai mult decât un prooroc.“ Cum de era acel bărbat mai mult decât un prooroc? El era mesagerul Legământului. Desigur că el era acela.

Prin aceasta a fost stabilită puntea de legătură între lege şi har. El era persoana principală în această legătură şi despre care se vorbea. El a spus: „Dacă aţi putea să-l primiţi, el este acela despre care a vorbit proorocul: ,Iată Eu vă trimit pe solul Meu înaintea Mea, care să-Mi pregătească calea“ (Mal. 3, 1). O, el era aşa de simplu! Dumnezeu se ascunsese în simplitate.

Acum, fiţi atenţi ce a făcut el. El a predicat, că Hristos va veni şi va ţine lopata în mâna Sa. EL va curăţi terenul, va lega toată pleava şi o va arde, dar grâul îl va strânge şi îl va lua în hambarul Său. Vedeţi, el era inspirat. Când a venit Isus, El a făcut lucrarea … Chiar şi apostolii aşteptau să vină ceva măreţ. „Da, El vine. Asta este tot ce trebuie să se întâmple. O, El va fi puternic; El îi va alunga pe romani de pe faţa pământului, îi va trimite pe greci de unde au venit, iar pe romani înapoi în ţară.“ Dar atunci când a venit, El era atât de smerit şi a fost împins încolo şi încoace. Ce era? Dumnezeu se ascunsese în simplitate!

La sfârşitul vestirii Sale, El a stat acolo şi a spus: „Cine Mă poate învinui de vreun păcat? Nu am făcut Eu tot ce a spus Biblia? Dacă nu am făcut lucrările Tatălui Meu, atunci să Mă condamnaţi. Dar ce a spus Scriptura că voi face, şi nu am făcut? Necredinţa este păcat, asta o ştiţi. Cine Mă poate acuza? Dacă Eu scot draci prin degetul lui Dumnezeu, atunci arătaţi-mi ce faceţi voi?

Simplitate chiar până la moarte, El s-a predat, dar vai, în dimineaţa aceea a învierii, El a dat totul la o parte, nu-i adevărat, fratele meu? Da, desigur! Bobul de grâu zăcea acolo pecetluit cu viaţa veşnică în sine, aşteptând ziua cea mare, despre care vom mai vorbi încă, despre venirea Domnului, pentru ca viaţa să vină din nou la viaţă. Noi vom APARE la înviere, şi vom fi ridicaţi şi adunaţi la El în văzduh.

Dar lepădarea de credinţă şi tot ce era în jurul ei va fi legat şi ars cu un foc pe care nu-l poate stinge nimeni. Amin. O, nu este minunat!

Ei nu-l băgaseră în seamă Dumnezeu în simplitate. De ce? El nu vorbise nici cel puţin în felul unui duhovnic. El nu a predicat nici măcar ca un predicator. El folosise moduri de vorbire în simplitatea lui Dumnezeu ca de exemplu: „… securea a fost deja înfiptă la rădăcina pomilor.“ El a mai vorbit despre pui de năpârci, nu ca un dascăl de la seminar, nu ca cei din rândul doctorilor în teologie. Asta nu a făcut-o. El a predicat ca un om din pădure. El a vorbit despre secure şi despre pomi, despre şerpi, despre grâu, hambare şi multe altele de felul acesta. Eu cred că el nu a fost nici măcar acceptat ca predicator. Eu cred că ei l-au numit pe vremea aceea un „predicator propagandist“, care a stat pe marginea Iordanului. Dumnezeu se ascundea în simplitate în faţa înţelepciunii lumii.  Acum vedeţi, Isus a spus: „Tată, Îţi mulţumesc, că Tu ai ascuns aceasta celor înţelepţi şi ai descoperit-o copiilor, celor ce o primesc.“ Dumnezeu se ascunsese în simplitate, în Hristos.  Dumnezeu se ascunsese în simplitate în Ioan. Gândiţi-vă numai. Dumnezeu se ascunde înaintea înţelepciunii lumii. 

Lăsaţi-ne să rămânem o clipă la aceasta ceva personal. Gândiţi-vă la timpul în care trăim. Gândiţi-vă numai! Dacă Dumnezeu vine într-un astfel de loc neînsemnat, în care ne aflăm noi, şi îi vindecă pe cei bolnavi, spun cei bogaţi şi cei mândri, cei învăţaţi: „Zilele minunilor au trecut, vindecare divină nu mai există.“

Voi puteţi să vă amintiţi de mesajul despre David şi Goliat, pe care l-am predicat în dimineaţa aceea, înainte de plecare. Am fost întrebat: „Cum vrei să te întâlneşti tu acolo afară cu lumea aceasta învăţată, frate Branham?“ Eu am spus: „Eu nu pot să fac nimic pentru felul în care va trebui să stau în faţa lumii. Dumnezeu a spus: ,Du-te.’ Asta este suficient. Acesta este Cuvântul Lui. EL a făgăduit totul. Ceasul a sosit.“

Atunci când Îngerul Domnului, pe care îl vedeţi în tablou, a venit jos la râu în ziua aceea în luna iunie sunt 30 de ani de atunci El a spus: „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul …“ (evenimentul a avut loc în faţa a 5000 de oameni) „ceasul a sosit, în care mesajul tău se va răspândi peste lumea întreagă.“

Puteţi să vă amintiţi şi de critică, a fost cineva din voi acolo …? Eu cred că Roy Shaughter sau cineva din cei ce sunt în seara aceasta aici, îşi aduc aminte de ziua aceea. Poate d-na Spencer sau oricine unii din cei bătrâni trebuie s-o ştie poate George Wright sau altcineva. Voi ştiţi, cum era. Dar nu s-au împlinit lucrurile? S-au împlinit. Dar în ciuda confirmărilor din mijlocul nostru, mulţi au respins şi au spus: „Este doar o vindecare închipuită.“ Dar Dumnezeu intervenise şi trimisese un animal bătrân care a fost vindecat pe loc prin puterea lui Dumnezeu.

Odată am şezut cu fraţii Woods împreună, noi ştiam despre adevărul confirmat a lui Dumnezeu. Noi am fost împreună în dimineaţa respectivă, într-o barcă. În ziua premergătoare, Duhul Sfânt a zis, că li se va arăta strălucirea (mărirea) lui Dumnezeu. Deasupra apei plutea un peşte mort. În timp ce mă aflam în barca respectivă, Duhul Sfânt a venit jos, eu m-am ridicat şi i-am vorbit peştelui care zăcuse deja mort o jumătate de oră deasupra apei; din cauza cîrligului ieşise interiorul afară pe gură, însă viaţa se întoarse imediat în acel peşte care ne părăsise înotând sănătos ca şi ceilalţi peşti. Ce este? Dumnezeu se ascunde în simplitate. 

Dumnezeu este în stare să scoată din pietre copii lui Avraam, El este în stare să vindece un animal bolnav, un peşte sau altceva. Când aduce El mesajul Său, iar oamenii totuşi nu cred, atunci Dumnezeu poate să vindece demonstrativ un animal. Dumnezeu poate învia o femeie moartă, un animal mort. EL poate să facă ce este în planul SĂU. Ce mustrare pentru această generaţie! Ei se împiedică de lucrarea Lui şi se ceartă, spunând: „Tu nu ai făcut asta sau alta“; Dumnezeu trimite însă un animal simplu aici. Ce mustrare! Ce era?

Dumnezeu în simplitatea Sa se arată în măreţia Sa. O, ce mustrare pentru bărbaţii acestei generaţii din cauza necredinţei lor. 

Acum ei se gândesc aşa cum s-au gândit întotdeauna că lucrurile ar trebui să se desfăşoare aşa cum şi le-a închipuit cineva, de exemplu dacă există vindecare divină … Aşa cum mi-a spus un catolic, pentru fiul căruia am intervenit cu ceva la Houston (el încălcase cu ceva legea): „Acum, dacă există un dar dumnezeiesc, atunci ar trebui să vină prin biserica catolică.“

Metodiştii credeau că totul trebuie să vină prin comunitatea lor, penticostalii credeau că trebuie să se întâmple prin biserica lor dar aceasta nu a venit prin niciuna din acestea. Totul a venit în puterea învierii lui Isus Hristos. Desigur că o face El. Fiţi numai atenţi. Să n-o lăsaţi să treacă pe lângă voi. Reţineţi-o în inimile voastre şi gândiţi-vă asupra acestor probleme. Dar ei credeau că totul trebuie să vină în felul gândit de ei, prin denominaţiunea lor. Dacă nu se întâmplă în felul acela, atunci nu este de la El. Atunci ei o numesc a fi filozofie sau de la satana. Ei spun că nu ar fi de la Dumnezeu, pentru că dacă ar fi de la Dumnezeu, ar fi trebuit să vină aşa cum s-au gândit ei, aşa cum au tâlcuit-o ei.

Acelaşi lucru era pe timpul lui Isus cu fariseii. Lucrarea nu urma să se întâmple conform închipuirii lor. Dacă Dumnezeu l-a trimis pe Mesia, atunci ei îşi închipuiseră deja totul dinainte, cum ar trebui să fie. Dar pentru că totul a venit altfel, decât cum s-au gândit ei, atunci El nu a fost Mesia pentru ei. EL a fost cel lepădat, cel născut nelegitim. EL era Belzebub. Dar în realitate Dumnezeu se ascundea în simplitate. „Solul dinaintea Lui trebuie să fie un om şcolarizat“, s-au gândit ei cu siguranţă, fără îndoială ei au socotit astfel. De fiecare dată când ordinau predicatori şi îi trimiteau în misiune, pentru a-i pocăi pe alţii, ei s-au gândit, că probabil unul din trimişii lor va fi solul care trebuie să pregătească drumul. Dar Dumnezeu l-a trimis în pustiu, unde nu existau seminare şi alte lucruri; Dumnezeu se ascunsese în smerenie şi simplitate.

Acum aşteptaţi! În încheiere, lăsaţi-ne să spunem ceva: să respingi mesajul simplu al lui Dumnezeu … a-l respinge felul simplu al lui Dumnezeu înseamnă a fi distrus pentru totdeauna.

Acum, noi am vorbit atât de mult despre aceasta, cât de simplu este totul, şi ceea ce gândesc oamenii, cum râd, cum judecă şi cum procedează, făcând totul după placul lor. Dar respingerea înseamnă despărţire definitivă de Dumnezeu.

Acei ce nu au ascultat mesajul lui Noe în zilele acelea, au murit. Isus a mers la ei şi a predicat celor ce erau în lanţurile întunericului, după moartea Sa, înainte de înviere. El a intrat în iad şi a predicat duhurilor care erau în închisoare, care nu se pocăiseră în timpul harului din zilele lui Noe, când li s-a predicat un mesaj simplu printr-un bărbat simplu. Precis le-o fi spus: „Noe a predicat că Eu voi veni, iar acum sunt aici.“ Nu-i aşa?

Aici se aflau cei ce nu ascultaseră de mesajul simplu al proorocului. Moise primise însărcinarea sa în pustiu de la Dumnezeu, el a fost confirmat ca fiind corect de stâlpul de foc. Ei au fost scoşi afară în pustiu, dar apoi ei au încercat să facă o organizaţie. De aceea ei au murit în pustiu toţi au murit, cu excepţia celor doi bărbaţi: Iosua şi Caleb. Fariseii de atunci erau aşa de orbi şi nu puteau să vadă. Ei priveau înapoi şi spuneau: „Părinţii noştri au mâncat mană din pustie.“

Isus însă le-a spus: „Ei au murit cu toţii.“

Atunci mulţi au văzut mărirea lui Dumnezeu; ei umblau în lumina timpului lor. Ei umblau în lumină în lumina stâlpului de foc, în prezenţa puterii Sale. Ei umblau prin locuri, călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. Ei mâncau mana care cădea din cer, pe care Dumnezeu le-o pregătise, şi totuşi ei s-au dus în pierzare şi în iad. Toţi sunt morţi, şi dacă priviţi Cuvântul acesta mai bine, asta înseamnă a fi despărţit pentru totdeauna de prezenţa lui Dumnezeu. Ei au murit cu toţii.

Fiecare, care l-a respins pe Isus, a mers în pierzare. Vedeţi ce vreau să spun?

Să respingi simplitatea lui Dumnezeu. Aici nu merge, ca să spuneţi: „Am făcut doar o greşeală.“ În felul acesta nu merge! Dumnezeu nu va recunoaşte aceasta, voi v-aţi dus pentru totdeauna. Noi ar trebui să ne gândim acum cu seriozitate asupra lucrurilor. Ceea ce face Dumnezeu, trebuie să fie confirmat de către El în mod drept. Dacă se întâmplă aceasta, atunci este Cuvântul Lui. Ce este însă cu cei ce l-au respins pe Moise, pe Ilie, pe Ioan apoi pe Domnul Isus pe vremea lor? Aici aş vrea să vă spun ceva şi sper să nu vă rănesc. Vedeţi, nu demult am fost chemat la Houston, Texas, pentru a scrie o cerere de graţiere … Eu am strâns câţiva oameni, le-am predicat şi i-am rugat să semneze cererea de graţiere pentru un băiat şi o fată. Voi ştiţi doar în ce greutăţi au ajuns ei (cred că aţi citit problemele lor în ziar), este vorba de fiul adoptiv al domnului Iris.  Domnul Iris este cel ce făcuse clişeul cu Îngerul Domnului, pe care l-aţi văzut cu toţii el este romano-catolic, iar soţia lui este evreică. 

El s-a însurat cu fata aceasta evreică ei nu vorbiseră niciodată despre religie şi astfel de lucruri, şi Ted Kipperman era cu el în acelaşi timp în afacerea cu studioul Douglas. El a fost de faţă când dr. Best de la comunitatea baptistă, i-a pus fratelui Bosworth pumnul sub nas, i l-a scuturat şi a spus: „Fă-mi o poză, în timp ce fac asta.“ El a spus: „Eu voi pune poza acestui bătrân în camera mea de studiu ca amintire la vindecarea divină.“

Înainte de a mă duce la Houston, Texas, Domnul îmi spusese să mă duc acolo eu am fost acolo în Numele Domnului. Voi toţi ştiţi despre discuţie şi despre lucrurile care s-au întâmplat acolo. Voi aţi citit în cărţi ce s-a întâmplat acolo. Şi în seara aceea am încercat să înaintez în smerenie. Dar ei au spus: „Voi sunteţi doar un grup de neştiutori. Nici nu există oameni care cred în vindecarea divină şi în toate aceste lucruri. Voi sunteţi doar un grup de înapoiaţi.“

Ei nu ştiau că Dumnezeu lucrează în simplitate. Cineva spunea: „Acest om nu are nici o diplomă de la şcoala generală.“ El însuşi era şlefuit cu decoraţii ale învăţaţilor, gândindu-se că el îl va încuia pe fratele Bosworth. Dar când s-a ajuns la Cuvânt, el nu a fost în stare nici cu a zecea parte să se întâlnească pe baza Cuvântului. 

Fratele Bosworth ştia unde se află. Mulţi din oamenii lui care şed aici, au fost prezenţi la conversaţia publică. Adversarul stătea acolo şi ne bîrfea, spunând: „Voi sunteţi doar un grup de neştiutori.“ Mai departe el spunea: „Oamenii care gândesc normal, nu cred aşa ceva.“ La aceasta fratele Bosworth a răspuns: „Un moment vă rog, câţi oameni din acest oraş … (erau cam 30.000 de oameni în sală) se duc la comunitatea baptistă şi pot dovedi cu un certificat de la medic, că au fost vindecaţi prin puterea lui Dumnezeu, de când predică fratele Branham în acest loc? Ridicaţi- vă vă rog în picioare.“ Circa 300 de persoane s-au ridicat în picioare. Fratele Bosworth a arătat spre ei şi a întrebat: „Ce este cu ei?“

Vedeţi asta era. Dumnezeu s-a ascuns în simplitate. La aceasta adversarul a spus: „Aduceţi-l aici pe vindecătorul divin. Să văd cum hipnotizează el pe cineva, apoi ar trebui să verific problema încă un an.“

Ted Kipperman şi domnul Iris erau acolo; el, care a făcut acest film, a spus: „Domnul Branham nu este altceva decât un hipnotizor. Eu am văzut o femeie cu o guşă mare.“ El a mai spus: „El a hipnotizat-o, iar în ziua următoare când am vorbit cu ea, nu mai avea guşa.“ El a zis: „Omul acesta o hipnotizase.“

O, el m-a batjocorit foarte mult. El zicea că ar trebui să fiu gonit afară din oraş, iar el ar fi cel mai potrivit pentru a face acest lucru. Au fost titluri cu litere mari în ziarul „Houston Chronicle.“ Eu nu am zis nici un cuvânt. Eu am fost acolo ca să fac ceea ce este al Tatălui meu de aceea am rămas pe Cuvânt ca să execut lucrarea. EL mă trimisese acolo.

În seara când m-am dus acolo, am spus că nu sunt un vindecător divin. Dacă cineva spune că eu aş fi spus aşa ceva, acela se înşeală. Eu am spus: „Eu nu doresc ca cineva să mă numească vindecător divin.“ Eu am spus mai departe: „Dacă dr. Best predică salvarea divină, atunci sigur nu vrea ca cineva să-l numească salvator divin. Dacă eu predic vindecarea divină, eu la fel nu doresc să fiu numit vindecător divin.“ El a răspuns că el nu este un salvator divin. Desigur că el nu este, dar tot atât de puţin sunt eu un vindecător divin, dar „prin rănile Lui suntem vindecaţi.“ Asta doresc eu să le arăt oamenilor. Dar el a răspuns: „Asta este o nebunie.“ Voi ştiţi cum s-a discutat încolo şi încoace. Eu am spus: „Dacă prezenţa şi darul lui Dumnezeu şi Îngerul Domnului stau în această problemă atunci totul poate fi dovedit.“ Chiar în momentul acela, a venit un vârtej de vânt. După aceasta răspunsul meu a fost: „Acum nu trebuie să mai spun nimic. EL a vorbit deja pentru mine.“ Apoi am plecat de acolo.

Eu am părăsit Houstonul, oraşul cel mare unul dintre cele mai frumoase oraşe pe care le avem în ţară. Acum când am fost din nou acolo, simţeam o ruşine pentru oraş. Străzile erau murdare. Am văzut locurile de pe Texas-Avenue, apoi ne-am dus la Rice Hotel, în care se cazau şi stelele filmului. Apoi am coborât la cafenea tavanul aproape cădea jos, tencuiala căzuse deja, iar mizeria era pretutindeni. Pe deasupra mai domnea şi o încurcătură mare printre predicatori, cum nu am mai auzit niciodată în viaţa mea.

De ce? A respinge lumina, înseamnă să mergi în întuneric. Asta i-a adus pe copiii ei pe calea morţii. Dar Dumnezeu a venit jos în simplitate şi S-a descoperit, dar El a fost respins, deşi El S-a arătat în simplitate. Ei au făcut acolo filmul care a devenit cunoscut în toată lumea. Chiar şi oamenii de ştiinţă spuneau, că aceasta ar fi singura arătare supranaturală care a fost fotografiată vreodată în istoria lumii. Poza este expusă la Washington D.C. în sala de ştiinţă religioasă. Asta este simplitatea descoperită. Vedeţi Dumnezeu se ascunde în simplitate, apoi se descoperă pe Sine în slava Sa.

EL s-a ascuns în moartea lui Hristos, apoi S-a descoperit pe Sine în înviere. O, ce minunat! La acestea nu există sfârşit. Am putea continua şi vorbi despre diferite contexte. Vedeţi acum totul? Cine poate tăgădui raza soarelui; poate vrea cineva să meargă în pivniţă şi să-şi închidă ochii în faţa luminii? Să nu uitaţi: înainte de a fi greşiţi, trebuie mai întâi să respingeţi ceea ce este adevărat. Dacă refuzaţi să vă deschideţi ochii, veţi trăi mai departe în întuneric. Dacă refuzaţi să priviţi toată problema, cum vreţi s-o vedeţi vreodată? Priviţi la lucrurile simple. Totul depinde de lucrurile mărunte, pe care încercaţi să le faceţi.

Acum priviţi încoace. Lăsaţi-mă să vă mai spun: în Mat. 11,10 El a spus: „Iată, trimet înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.“ El era cel pe care l-a trimis înaintea Sa. Era simplitate.

EL a spus: „Fiul Omului merge la Ierusalim şi va fi dat în mâinile păcătoşilor, iar ei Îl vor ucide. EL va muri şi va învia din nou a treia zi.“ EL a zis: „Să nu spuneţi nimic despre ceea ce aţi văzut.“ Apoi au spus ucenicii către El ucenicii care au umblat cu Ioan care au mâncat cu El şi se aşezaseră împreună, întrebau acum: „De ce spun învăţătorii, că mai întâi trebuie să vină Ilie? TU spui că mergi şi vei fi răstignit şi apoi vei învia; TU eşti Mesia, aşează-Te pe tron.“ Acum de ce spun cărturarii, că Ilie trebuie să vină mai întâi? Foarte simplu, pentru că Scriptura spune că el va veni înaintea lui Hristos.

EL le-a răspuns: „El a fost deja, iar voi nu l-aţi recunoscut.“ Cine erau cei cu care vorbea El? Ucenicii. Acum am să vă rănesc puţin, dar eu nu am intenţia aceasta. Numai câteva minute încă, ca să mă înţelegeţi. Vedeţi, de ce … Bărbaţii care au umblat cu Isus, întrebau: „De ce zice Scriptura, că mai întâi trebuie să vină Ilie?“ Ei erau întorşi prin slujba lui Ioan şi nu ştiau cine era el, conform Scripturii.

De ce reproduceau cărturarii ceea ce spunea Scriptura? Vedeţi ce vreau să spun? Scriptura spune: „Ilie trebuie să vină mai întâi.“ Ucenicii care umblau cu El, puneau această întrebare: „De ce spune Scriptura, că el trebuie să vină mai întâi, înainte de a fi totul restituit?“ Lucrurile au avut loc, dar poate numai pentru o jumătate de duzină de oameni. Vedeţi, asta a fost totul. Ei erau cei ce trebuiau să primească aceasta. Ei erau aleşi pentru aceasta, ca să le vadă.

Isus spunea: „El a fost deja, iar voi nu l-aţi recunoscut.“ Dar el a făcut ceea ce spunea Scriptura, că va face. Restituirea a avut loc în acei ce l-au primit şi l-au crezut. El a făcut exact ceea ce a prezis Scriptura despre el. Dar ei s-au purtat cu el aşa cum a prezis Scriptura, El venise şi ei nu au recunoscut lucrarea. sunteţi pregătiţi? Eu vreau să vă şochez puţin. Răpirea va avea loc în acelaşi fel. Va fi atât de simplă fără îndoială va avea loc în acelaşi fel. Răpirea va avea loc într-o zi obişnuită şi nimeni nu va şti ceva despre acest eveniment. Acum, să nu plecaţi, ci observaţi puţin aceste lucruri. Eu voi ajunge imediat la sfârşit. Răpirea va avea loc într-o astfel de formă simplă. Apoi vor veni judecăţile, ei Îl vor vedea pe Fiul Omului şi vor spune: „Nu ar trebui să primim mai întâi cutare şi cutare lucru … Nu trebuia să vină mai întâi Ilie pentru noi? Şi nu trebuia să vină mai întâi răpirea?“

Isus va spune: „Totul a avut loc iar voi nu aţi ştiut nimic.“ Dumnezeu în simplitate. Săptămâna aceasta vom avea o introducere mai adâncă în învăţătura despre aceste teme.

Observaţi: răpirea va fi atât de simplă, numai puţini vor face parte din Mireasă. Nu vedeţi cum procedează cărturarii de azi cu această problemă? Ei au făcut deja planuri, schiţe, previziuni despre aceasta; ei vorbesc despre zece milioane de oameni care vor merge în sus, ei sunt cu toţii metodişti dacă o promite un predicator metodist; ei sunt cu toţii penticostali, dacă o învaţă un predicator penticostal. Dar prin aceasta, problema nici nu a fost atinsă.

Poate că unul va fi din Jeffersonville el va fi înregistrat ca dispărut. Se va spune: „Doar nu putem şti …“ Restul oamenilor nici nu va afla ceva. Unul poate fi răpit din Georgia, unul din Africa. Să luăm doar un exemplu, că vor fi răpiţi 500 de oameni care trăiesc acum şi vor fi transformaţi asta nu va fi Biserica în întregime, asta va fi doar Mireasa. Nu Biserica ci numai Mireasa. Biserica va apare cu miile, dar abia după a doua înviere. Aceştia nu vor învia, până la trecerea celor o mie de ani. Ei nu fac parte din Mireasă. Dacă 500 de oameni ar părăsi pământul în minutul acesta, lumea nu ar şti nimic. 

Isus a spus: „Doi vor fi într-un pat, unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat.“ Asta înseamnă, că aici va fi noapte. EL a mai spus: „Doi vor fi în câmp …“ (cealaltă parte a pământului) „… unul va fi luat, unul va fi lăsat.“ 

„Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi când va veni Fiul Omului.“ Gândiţi-vă numai, totul va continua aşa mai departe. Mesaje fanatice vor circula printre oameni. Primul lucru pe care îl vor spune, este: „Predicatorul a plecat undeva şi nu s-a mai întors. Se spune că a plecat … ştii tu ce s-a întâmplat?“ Se va spune: „Eu cred că cineva a chemat-o pe fata aceea tânără undeva. Poate a răpit-o cineva şi a aruncat-o în râu.“ Ei vor fi dezorientaţi. Nouăzeci şi nouă de procente nu vor şti ce s-a întâmplat. Se va spune: „Fata aceasta a dispărut. De ce? Eu nu pot să înţeleg. Ea nu a făcut niciodată aşa ceva.“ Şi când ei vor spune mormintele se vor deschide cum se vor deschide mormintele? Eu nu am timp acum să intru în amănunte aşa cum o doresc. Eu încerc să vă arăt acum doar simplitatea lui Dumnezeu. Poate că din elementele din care este compus corpul omenesc, va rămâne doar o lingură de cenuşă. Asta poate va fi aşa. Dar voi veţi apare în viaţa duhovnicească.

Dumnezeu va pronunţa, iar răpirea va avea loc. Evenimentul nu va avea loc în felul, ca îngerii să vină jos şi să dezgroape morţii. Ce este? Acest trup este născut în păcat, dar atunci va apare un trup  nou, după chipul şi asemănarea Lui. Dacă am primi doar un trup ca acesta, ar trebui să murim din nou. Nimeni nu poate spune: „Mormintele se vor deschide, morţii vor ieşi“; asta este adevărat, dar nu va avea loc în felul cum ziceţi, că mormintele vor fi deschise. Nu va fi aşa. Va fi o taină este adevărat pentru că El a spus, că va veni ca un hoţ noaptea.

EL ne-a spus deja. Răpirea va avea loc; apoi vor veni judecăţile păcate, dureri, boli şi tot felul. Oamenii vor stiga, ca moartea să-i elibereze de judecăţile groaznice. „Doamne, de ce a venit această judecată peste noi?”, se vor întreba oamenii, „nu ai spus Tu, că mai întâi va avea loc răpirea?“ EL va răspunde: „Evenimentul a avut deja loc, iar voi nu aţi ştiut nimic.“ Dumnezeu s-a ascuns în simplitate.

Da, evenimentul va avea loc, fără ca s-o ştiţi. De ce nu cred credincioşii aceste semne simple ale venirii Sale? Ei aşteaptă toate aceste lucruri care sunt scrise în Scriptură: ca luna să se transforme, soarele să-şi piardă lumina şi multe alte lucruri care vor avea loc.

O, dacă am avea numai timp! Eu mai am aici câteva notiţe, ca să vă arăt când vor avea loc aceste lucruri. Eu sper că o să vorbim mai mult despre această temă la deschiderea peceţilor. Evenimentul va avea loc, fără ca să luaţi aminte. Vedeţi cum este. Dacă Îngerul Domnului ne va rupe peceţile, să nu uitaţi, că totul este pecetluit cu cele şapte tunete tainice. De ce nu pot oamenii să creadă simplitatea unui grup smerit de oameni şi glasul semnului lui Dumnezeu? De ce ei nu pot crede? Totul este aşa, cum a fost întotdeauna. Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu a fost descoperit. Ei sunt prea înţelepţi şi prea şcoliţi ca să creadă Cuvântul simplu scris. Ei vor să aibe propria lor tâlcuire adăugată şi spun: „Nu se înţelege aşa, nu înseamnă asta.“

Ascultaţi, pot să mai spun repede ceva? Chiar şi vedenile pe care le-a dat Dumnezeu în locul acesta, au fost înţelese greşit. Acesta este motivul pentru care mă auziţi spunând pe benzi: „Să spuneţi numai ceea ce este pe benzi. Spuneţi, ceea ce a spus vedenia.“ Acum, dacă sunteţi trezi cu adevărat, veţi vedea ceva. Eu nu cred că trebuie s-o ţin în mâini şi să v-o arăt. Este aici. Cei învăţaţi şi înţelepţi vor pierde ocazia aceasta. Vedeniile simple care sunt descoperite într-o astfel de simplitate, trec peste capetele oamenilor.

Vedeţi, eu am văzut vedenii şi v-am spus că eu va trebui să mă duc în singurătate. Voi ştiţi câţi s-au poticnit de aceste cuvinte. Dumnezeu însă m-a trimis pentru un scop anume în acel loc. Eu am venit înapoi şi v-am explicat înţelesul celor întâmplate. Mie mi s-a arătat că mama mea va muri şi alte lucruri. Eu am venit înapoi şi v-am spus toate acestea, înainte de a se întâmpla. S-a întâmplat aşa cum le-a spus El dinainte.

Dacă ne întoarcem la Ioan: el s-a ridicat şi a spus: „Eu nu sunt Mesia, ci numai glasul Celui ce strigă în pustie.“ Apoi ucenicii au întrebat: „De ce spun cărturarii, că mai întâi trebuie să vină Ilie?“ Simplitatea lui Dumnezeu trece deasupra capetelor oamenilor. 

Lăsaţi-mă să mai adaug ceva, iar cu ajutorul lui Dumnezeu vom ajunge la sfârşit. Noi vom intra în această problemă. Îmi pare rău că trebuie să repet deseori. Îmi pare rău că v-am reţinut atât de mult, pentru că în câteva ore vom veni din nou aici. 

Vedeţi, lăsaţi-ne să luăm o picătură de cerneală neagră. Şi cerneala este pentru un scop anumit. Cu cerneală poţi scrie o cerere de graţiere într-o închisoare; tot cu cerneală se poate scrie o eliberare pentru cineva din camera morţii, nu-i aşa? Cu aceasta Ioan a putut să scrie cap. 3 vers. 16, pentru a face de cunoscut salvarea sufletului meu, dacă eu cred, nu-i aşa? Tot cu aceasta se poate scrie actul meu de deces; poate fi scrisă condamnarea mea înaintea unui tribunal. Cerneala are un scop. Aşa este? Să ne uităm la o picătură de cerneală şi să vedem, de unde vine. Noi ştim, că este cerneală; este compusă din chimicale şi devenită cerneală neagră. Dacă ajunge o picătură pe îmbrăcămintea voastră, aveţi o pată. 

Dar noi am produs şi o soluţie pentru curăţire. Voi gospodinelor, folosiţi această soluţie de curăţire. Dacă las o picătură de cerneală în această soluţie, ce se întâmplă cu cerneala? Prin soluţia de curăţire, cerneala este dizolvată, încât nu mai găsim nici culoarea ei, nici pata. Acum, o parte a soluţiei de curăţire este apă, deci hidrogen şi oxigen. Amândouă hidrogenul şi oxigenul sunt periculoase pentru explozie, iar altfel hidrogenul şi oxigenul sunt de fapt cenuşă. Dar împreună aveţi apă; apă şi oxigen. Mergeţi înapoi şi vedeţi compoziţia.

Eu nu cunosc formula chimică şi nici nu îndrăznesc s-o exprim, că poate este vreun chimist aici printre noi. Eu vreau doar să explic în felul meu simplu, cu încrederea că Dumnezeu se va descoperi prin aceasta.

Vedeţi, au am pus o picătură de cerneală în această soluţie. Ce s-a întâmplat? Imediat a dispărut acest punct negru. Voi nu-l puteţi regăsi, chiar dacă aţi încerca. A dispărut. Niciodată nu veţi mai găsi această picătură. Ce s-a întâmplat? Voi nu vedeţi ca ceva din compoziţie să mai apară. De ce nu? S-a dizolvat totul. Ştiinţa ar spune: „S-a întors în starea ei originală.“

Dacă este o substanţă creată, atunci trebuie să fie chemată la existenţă de către creator. Nici voi nu şedeţi aici din întâmplare, eu nu vă reţin aici din întâmplare atâta timp, pentru că paşii celor drepţi sunt hotărâţi de Domnul. Noi avem un motiv pentru care stăm aici. Noi avem un motiv ca să credem. 

Acum priviţi-l pe om înaintea căderii în păcat. După ce omul păcătuise, s-a despărţit de Dumnezeu şi a străpuns marea prăpastie; el s-a supus morţii pe partea aceasta. După ce a părăsit starea aceea, ia fost imposibil să se întoarcă. Vedeţi, exact nu există nici un drum înapoi pentru el.  Dumnezeu luase apoi sângele unei oi sau unui ţap în locul lui. Chiar şi jertfa lui Abel mărturiseşte aceasta, care a fost adusă dincoace de această prăpastie. De partea cealaltă, omul este un fiu de Dumnezeu. El este o creaţiune a lui Dumnezeu, el este un moştenitor al pământului. El poate determina starea naturii; el poate chema lucrurile la existenţă. De ce? El însuşi este un creator. El este o creaţiune a lui Dumnezeu.

Dar după ce a străpuns el această prăpastie, s-a despărţit de înfierea sa. El este un păcătos din naştere. El este predat domniei şi în mâinile lui satan, Dumnezeu însă a primit jertfa sângelui. Dar sângele oilor şi a ţapilor nu putea să ne despartă de păcat, sângele lor a acoperit doar păcatele.

Dacă eu aş avea o pată roşie pe mână şi aş acoperi aceasta cu ceva alb, această pată ar mai fi totuşi acolo. Vedeţi, pata ar mai fi încă acolo. Dumnezeu are o soluţie de albit pentru păcat, adusă din ceruri. Este sângele Fiului Său, pentru ca păcatele noastre, pe care le mărturisim, să poată cădea în această soluţie a lui Dumnezeu. Încercaţi s-o regăsiţi! Culoarea păcatului dispare prin Mijlocitor, în tot timpul, până la lovirea acuzatorului satan care va rămâne cu această sarcină, până în ziua judecăţii. 

Ce se întâmplă însă cu fiul? EL vine din nou în părtăşie cu Tatăl. EL stă acolo de partea cealaltă a prăpastiei, fără nici o amintire despre păcat, care vorbeşte împotriva lui. Nu mai există nici o condamnare. Nici o pată nu mai poate fi văzută în această soluţie. El este liber! Aleluia! Aşa cum s-a dizolvat picătura de cerneală în acea soluţie şi nu mai poate fi găsită.

Dacă păcatul a fost mărturisit, iar omul respectiv a fost scufundat în sângele Domnului Isus Hristos, chiar şi simptomele vechi sunt omorâte. Orice părticică a păcatului cade înapoi pe satan şi rămâne asupra lui până în ziua judecăţii, când el va fi aruncat în lacul de foc, conform destinaţiei sale veşnice. Prăpastia a fost învinsă şi acolo nu-şi va aminti nimeni de aceasta. Omul stă drept şi iertat, ca un fiu de Dumnezeu. Simplitate!

Moise sub acoperirea sângelui de animale, cu mărturia lui faţă de Cuvântul lui Dumnezeu a dovedit că el era slujitorul lui Iehova, încât Dumnezeu l-a putut lua pe acest om simplu ca să-i pună cuvintele Sale în gura lui. El umbla ca un om simplu, iar Iehova îi vorbea prin vedenii. El a mers şi a întins mâna spre est … să nu uitaţi, Dumnezeu îi vorbise. A fost gândul lui Dumnezeu. Dumnezeu se foloseşte de oameni. Dumnezeu îi vorbise aşa este.

EL a spus: „Du-te şi întinde-ţi mâna cu toiagul spre est şi spune: ,Muşte … ‚” Moise s-a dus, sub acoperirea sângelui de animale, a luat toiagul, l-a ridicat spre est şi a spus: „AŞA VORBEŞTE DOMNUL, să vină muşte la existenţă!“ Ei nu auziseră niciodată de muşte. El s-a dus înapoi el vorbise Cuvântul. Mai întâi a fost un gând, acum era vorbit, adică exprimat. APOI A FOST CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU. Cuvântul vorbit prin buze omeneşti printr-un om simplu sub acoperirea sângelui de animale.

Mai întâi poate s-a văzut o muscă verde, dar ştiţi, imediat după aceea, erau câteva kg pe metru pătrat. Ce era? Era Cuvântul lui Dumnezeu vorbit prin Moise ca creator, pentru că sub sânge, Moise stătea în prezenţa lui Dumnezeu; cuvintele lui nu erau cuvintele lui. „Dacă rămâneţi în Mine, iar cuvintele Mele rămân în voi, atunci puteţi să cereţi orice, şi vi se va da.“

Cum stă biserica? Apoi a spus să vină broaşte. În toată ţara nu era o broască, dar în timp de o oră, locurile erau pline de broaşte. Ce era? Era Dumnezeu, Creatorul, care se ascunsese într-un om simplu.

Acum aş dori să vă întreb ceva. Dacă sângele unui taur sau unui ţap a fost folosit ca o soluţie de albire care putea să acopere păcatele, dacă acesta era în stare să-l aducă pe un om în această poziţie, pentru a vorbi Cuvântul creator al lui Dumnezeu, chemând muşte la existenţă, atunci de ce vă poticniţi de soluţia vindecătoare a sângelui lui Isus Hristos care poate să cheme veveriţe la existenţă sau alte lucruri?

Să nu faceţi asta! Să nu vă poticniţi de simplitate. Credeţi, că El rămâne Dumnezeu. O,  El a iertat păcatele. O, cum aş dori, să mai vorbesc despre textul din Mar. 11, 23: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ,Ridică-te şi aruncă-te în mare’, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce va zice se va face, va avea lucrul cerut.“

Ah, eu mai am aici încă trei, patru pagini, dar noi trebuie să ne oprim aici … Dumnezeu se ascunde în simplitate. Nu o vedeţi? Ceva nu corespunde. Undeva este ceva pe dos. Dacă Dumnezeu a făcut o astfel de expunere, El nu poate minţi. EL a dat făgăduinţa. EL se ascunde în simplitate. Totul este aşa de simplu, încât cei învăţaţi şi cărturarii spun: „O, este numai telepatie“, sau altceva. Dumnezeu poate să pătrundă în timp şi să vă spună exact ceea ce s-a întâmplat atunci, la fel, ceea ce veţi deveni în viitor. Totul prin soluţia de albire a sângelui Domnului Isus Hristos, care poate lua un păcătos şi să-l pună în această soluţie, până când poate sta neprihănit în prezenţa lui Dumnezeu.

„Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, atunci rugaţi-vă pentru orice, şi vi se va da.“ „Cine crede în Mine, va face şi el aceleaşi lucruri pe care le-am făcut Eu.“ Isus a spus: „De ce Mă condamnaţi, nu este scris în legea voastră, că acei cărora le-am vorbit Cuvântul, adică proorocii, au fost numiţi dumnezei? Cum puteţi să Mă condamnaţi, dacă Eu spun că sunt Fiul lui Dumnezeu?“ Ei pur şi simplu nu au văzut. Ei au pierdut momentul, ca să vadă! 

Acum, comunitate, în mesajele următoare să nu pierdeţi ocazia de a vedea. Recunoaşteţi ziua în care trăim. Gândiţi-vă că sângele lui Isus Hristos anulează păcatele noastre, le îndepărtează de la noi, şi acestea nu mai există în amintirea lui Dumnezeu. Toate păcatele au dispărut. „Păcatul a lăsat o pată în urmă, dar El a spălat-o albă ca zăpada Acum înaintea tronului Său, eu stau desăvârşit prin har.“

Ah! Cum pot să fiu desăvârşit? Cum pot să fiu desăvârşit? Din cauza sângelui nu din cauza mea, dar sângele acesta stă între Dumnezeu şi mine. Eu l-am acceptat … Eu sunt un păcătos, dar El a îndepărtat totul. Este Dumnezeu. Soluţia stă la mijloc, pentru a omorî păcatele. Dumnezeu mă vede aşa de alb ca apa din soluţie. Păcatul a dispărut, şi nu ne mai poate ajunge, pentru că acolo există o jertfă.

Cum stăm cu credinţa noastră, şi cu primirea Cuvântului simplu al lui Dumnezeu? Ceea ce a spus Dumnezeu luaţi-L pe El conform Cuvântului Său. Dumnezeu se ascunde acum în simplitate, într-un grup simplu, dar într-o zi se va descoperi El însuşi, aşa cum a făcut-o El şi în zilele trecute. ÎL iubiţi? 

„Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit mai întâi

Şi a răscumpărat mântuirea mea Pe crucea de lemn de pe Golgota.“ 

ÎL iubiţi? O, El este minunat. Eu sper şi am încrederea, că mesajul va scoate la lumină pentru ceea ce a fost trimis, ca să nu mai urmăriţi lucruri împodobite ci să-L vedeţi pe Dumnezeu în mărirea Sa. Dar urmăriţi, cât de smerit este totul. Apoi Îl veţi vedea pe Dumnezeu. Să nu-L căutaţi în …Să nu uitaţi prieteni, să nu urmăriţi lucruri mari … Voi ziceţi: „Dar Dumnezeu vorbeşte despre lucruri mari. Va veni un timp când se vor întâmpla lucruri mari.“ Dar totul va fi aşa de smerit, încât ei pierd ocazia să vadă lucrurile şi merg mai departe.

Poate vă veţi întoarce privirea şi veţi spune: „Dar aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată …“ dar lucrurile au trecut peste capetele lor, şi ei nu au văzut nimic. Totul este aşa de simplu. Dumnezeu locuieşte în simplitate şi se descoperă în mărirea Sa. Ce Îl face pe El aşa de mare? Faptul că El se poate face aşa de simplu.

Un bărbat mare şi onorabil nu se poate prezenta aşa de simplu, el trebuie să se poarte conform stării lui. Vedeţi numai, în cazul acesta, un astfel de om nici nu este suficient de mare. Dacă el ar fi suficient de mare, atunci el ar veni jos şi s-ar smeri. Aşa cum a spus bărbatul acela sfinţit din Chicago, despre un alt bărbat care era aşa de învăţat, însă după cuvântarea lui, a coborât cu capul aplecat şi abătut. El a spus: „Dacă omul acela s-ar fi urcat aşa cum a coborât, atunci el ar fi coborât aşa cum s-a urcat.“ Aşa este.

Smeriţi-vă singuri. Fiţi doar atenţi. Să nu încercaţi să fiţi deosebiţi, iubiţi-L simplu pe Isus. Spuneţi: „Doamne, dacă în inima mea mai este falsitate sau altceva ce este pe dos, spuneţi: ,Tată, eu nu doresc să fiu aşa. Eu doresc să fiu numărat în acele zile cu acei, Doamne. Eu văd că această zi se apropie.’”

Voi vedeţi, că peceţile sunt pe cale a fi deschise … Dacă Dumnezeu ni le deschide, gândiţi-vă că numai El singur o poate face. Noi suntem dependenţi de El.

Dumnezeu să vă binecuvânteze !