(Das Absolut)

30. 12. 1962, Jeffersonville – Indiana - SUA

Mai întâi ne aplecăm capetele pentru rugăciune, înainte de a cerceta Cuvântul. Eu sunt sigur că sunt multe rugăminţi în dimineaţa aceasta, astfel încât nu se pot enumera. În timp ce capetele noastre sunt aplecate, faceţi cunoscută rugămintea voastră deosebită, care vă este pe inimă, prin ridicarea mâinii şi spuneţi: ,,O, Dumnezeule, Tu ştii la ce mă gândesc eu acum!” DOAMNE Isuse, Tu vezi fiecare mână. Tu cunoşti fiecare rugăminte despre care este vorba. Noi venim cu teamă acum la tronul Dumnezeului viu la care avem acces întreaga perioadă. Acolo este Dumnezeu Iehova şi sângele lui Hristos este pe altar. Pe baza acestui sânge noi ne rugăm şi vorbim cu El, care a spus: „Dacă Îl rugaţi pe Tatăl, în Numele Meu pentru ceva, vi se va şi da.” O, Dumnezeule, ascultă-ne Tu în dimineaţa aceasta şi răspunde la cererile  noastre! Eu aduc rugăciunea mea împreună cu a lor astăzi înaintea Ta. Acceptă Tu. DOAMNE, aici au fost aşezate batiste de la bolnavi şi suferinzi. În Biblie ni se spune că batistele şi basmalele cu transpiraţie de la Pavel au fost puse peste cei bolnavi, prin care au ieşit duhuri necurate şi au fost vindecate multe boli. Tată, noi ştim demult că nu suntem un Pavel, dar suntem conştienţi că nu a fost Pavel acela, ci Hristos în el. Tu eşti acelaşi ieri, azi şi în veci, conform Scripturii. 

DOAMNE, aceşti oameni cred că se vor însănătoşi când Îl rugăm pe Dumnezeu şi punem batistele peste bolnavi. Eu mă rog să fie aşa, DOAMNE, când se vor pune batistele peste ei. Aşa cum ne este relatat, Israelul era pe calea indicată, spre ţara făgăduită. Marea Roşie era o piedică pe calea aceasta. 

O, Dumnezeule, Tu ai privit prin stâlpul de foc cu ochi pătrunzători, marea s-a înfricoşat şi s-a retras şi Israelul a trecut pe pământ uscat în ţara făgăduită. DOAMNE, priveşte astăzi în jos prin sângele lui Isus. Tu ne vezi că lucrăm prin credinţă în dimineaţa aceasta. Fie ca pe Satana să-l cuprindă frica şi să fugă. Fie ca pentru fiecare din cei prezenţi şi fiecare din cei peste care a fost aşezată o batistă, să se deschidă un drum şi boala să cedeze, căci ei înaintează în ţara făgăduită prin Duhul Sfânt, stâlpul de foc. Admite, DOAMNE. Binecuvântează citirea Cuvântului şi această adunare. Fie ca Duhul Sfânt să ia Cuvântul în dimineaţa aceasta şi să-l împartă fiecăruia personal. DOAMNE, noi ne apropiem de ceva mare şi puternic, despre care noi nu ştim exact ce este. DOAMNE, inimile noastre sunt mişcate în mod deosebit. Noi ne rugăm acum şi ne apropiem de Tine şi de Cuvântul Tău cu un respect profund. Tu ai vrut să ne descoperi însemnătatea acesteia, căci noi ne rugăm în Numele lui Isus. Amin. 

În dimineaţa aceasta vreau să citesc mai întâi două texte din Faptele apostolilor. Deschideţi, vă rog, Bibliile voastre. Acum citim din cap. 26, vers. 15-20.  „,Cine eşti, DOAMNE?', am răspuns eu. Şi DOMNUL a zis: ,Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.' De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.” 

În Fapte 23 citim vers. 11: 

 ,,În noaptea următoare, DOMNUL S-a arătat lui Pavel , şi i-a zis: ‚Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.'” 

Fie ca Dumnezeu să dea binecuvântarea Lui sfântă la Cuvântul sfânt pe care l-am citit mai înainte şi pe care îl avem înaintea noastră. 

Nu demult, am auzit pe cineva folosind cuvântul „absolut”. Eu m-am gândit: „Acesta este un cuvânt foarte frumos.” Eu l-am auzit deseori. Este folosit de multe ori. Eu am căutat cuvântul „absolut” în dicţionarul Webster. Acesta este explicat astfel: „desăvârşit în sine; nemărginit în puterea lui, original, definitiv” şi „definitivul” este „Amin”! După aceea nu mai vine nimic. Absolutul conţine putere nemărginita în el. Acest cuvânt include în sine desăvârşirea, acestuia nu i se mai poate adăuga nimic. Eu m-am gândit: „Este ceva minunat. Este un cuvânt minunat.” Un cuvânt este „un gând adus la exprimare”. Mai întâi este un gând. Apoi devine un cuvânt, căci înaintea cuvintelor voastre sunt întotdeauna gândurile. 

Dacă vorbim în limbi, noi nu producem gânduri. Este Însuşi Dumnezeu care formează gândurile şi le vorbeşte prin buzele noastre. Noi nu producem gânduri la vorbirea în limbi şi nu ştim ce spunem atunci când este inspirat. La fel, nici în tălmăcire nu ştiţi ce spuneţi. Voi o spuneţi pur şi simplu. Vedeţi, Dumnezeu înfăptuieşte. Nici la proorocie nu aveţi nevoie de gândurile voastre proprii, ci Dumnezeu îşi exprimă propriile Lui gânduri, altfel voi aţi spune ceva asupra căruia vă faceţi gânduri. Cuvântul „absolut” este definitivul. De aceea eu sunt de părere că fiecare trebuie să aibă acest definitiv. În spatele acestor rezultate mari era acest absolut. Indiferent ce este, dar acest absolut este în spate. Fiecare om care vrea să realizeze ceva, trebuie mai întâi să aibă un astfel de absolut. Este acest definitiv care va trece prin toate, până când aţi ajuns la acest „absolut”, la „Amin”, „la tot ce cuprinde”. Voi trebuie să aveţi ceva de care puteţi ţine tare. Cu alte cuvinte, este ancora definitivă pentru fiecare realizare. Poate veţi trece prin lucruri diferite până ajungeţi la locul de ancorare, dar pentru toate există „definitivul”, „Aminul”. Voi nu puteţi trece prin viaţă fără să aveţi această ancoră. 

Înainte de a vă căsători, trebuie să vă gândiţi temeinic până va hotărâţi. Motivul pentru această hotărâre trebuie să fie dragostea pentru soţia sau soţul vostru. Poate ea nu este aşa de frumoasă ca nevasta altuia, dar ceva v-a plăcut la ea. Chiar dacă ea sau el nu arată aşa de bine, dar voi aveţi nevoie de acest absolut pentru decizia voastră. De aceasta să vă ţineţi. Dacă nu este aceasta, atunci mai bine să nu vă căsătoriţi. Voi aveţi pur şi simplu nevoie de certitudinea absolută. 

Noi ne gândim la mulţi din Biblie care au avut un astfel de „absolut”. Noi am putea să luăm toţi aceşti oameni şi să vorbim două săptămâni despre ei şi vom atinge abia suprafaţa. Noi vom cerceta unele lucruri din Biblie care au avut un astfel de „absolut”. 

Priviţi spre lov. El a avut un absolut. Totul mergea pe dos în viaţa acestui bărbat neprihănit. Noi nu am îndrăzni să spunem că el nu a fost neprihănit, căci Dumnezeu a spus că el a fost. Nu există nici un om pe pământ ca lov. El era desăvârşit înaintea lui Dumnezeu. El ştia aceasta, căci el avea acest definitiv. El avea absolutul când i s-au întâmplat toate acestea, când a venit boala peste el şi a fost bănuit că a păcătuit şi a greşit. Apoi au venit şi prietenii lui, episcopii (care trebuiau de fapt să-l mângâie), dar în loc să-l mângâie ei au încercat să-l învinuiască de păcat, pentru că Dumnezeu a procedat în felul acesta cu el. Copiii lui au fost ucişi, turma lui a fost lovită de fulger. Totul mergea pe dos. Chiar şi viaţa lui personală era în pericol. El şedea pe cenuşă, plin de bube din cap până-n picioare. Chiar şi nevasta lui, mama copiilor lui, a spus: „Bleastămă pe Dumnezeu şi mori!” Dar cu toate aceste lucruri Iov avea absolutul. 

O, dacă ne-am putea ţine de absolutul Cuvântului în vremuri de boală. Iov ştia că el a împlinit voia lui Iehova şi că a rămas stabil  în credinţă. Dacă am face şi noi la fel. Iehova a cerut o jertfă de ardere pentru păcate. lov a adus-o pentru sine şi familia lui. Asta a fost ce a cerut Dumnezeu. Poate voi spuneţi: „Eu aş dori, ca aceasta să fie tot ce ar cere El astăzi de la noi.” Este şi mai puţin, şi anume credinţa în Cuvântul Său. Dacă faceţi Cuvântul Lui absolutul vostru, atunci puteţi cere fiecare făgăduinţă din Biblie şi să ancoraţi sufletul vostru în ea, chiar şi când valurile v-ar arunca încolo şi încoace. Voi sunteţi ancoraţi în absolutul vostru. 

Iov a rămas statornic. Când „mângâietorii” lui l-au bănuit de păcat, el a ştiut că era fără vină. El era neprihănit, căci el a împlinit voia lui Iehova. Când i s-a spus că copiii lui sunt morţi, altcineva a venit şi i-a spus: „Cămilele tale au fost lovite de fulger şi au ars.” Vedeţi, ce argument aveau cei fără mângâiere. Ei puteau spune: „A venit foc din cer, Iov, aceasta este dovada că tu...” Aceasta nu dovedeşte nimic: „Iov, dacă tu ai fi un om neprihănit, atunci El nu ar fi lăsat să moară copiii tăi.” Dar Iov ştia că el a făcut numai ce este drept. El ţinea tare de aceasta. El ştia că a făcut exact ce i-a spus Dumnezeu. El a fost absolut sigur.

Când a ajuns încercarea la punctul culminant, el a observat că absolutul său era ancorat tare şi frânghia nu mai era desprinsă, ci întinsă. Duhul a venit peste el. El era un prooroc. El s-a ridicat şi a spus: ,,Eu ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte!” Amin. Vedeţi, el era legat de absolutul lui. El avea contactul. El ştia că procedează corect şi că într-o zi va fi totul descoperit. ”Eu ştiu că Mântuitorul meu trăieşte şi că El va sta pe pământ la sfârşitul zilelor. Chiar dacă viermii îmi vor mânca trupul, eu Îl voi vedea pe Dumnezeu în trupul meu.” El ştia că absolutul lui era ancorat. 

???Avraam avea absolutul când a venit din Babilon, unde a fost construit turnul, la Sinear. Acolo el a locuit împreună cu tatăl său ca ţăran. Într-o zi când era la lucru, Dumnezeu i-a vorbit la vârsta de 75 de ani. Soţia lui, Sara, era de 65 de ani, dar nu le-au fost daţi copii. Apoi i-a vorbit Dumnezeu şi a spus: „Tu vei primi un fiu prin Sara, dar ieşi din casa tatălui tău şi din rudenia ta.” Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt întotdeauna în legătură cu o condiţie. La aceasta trebuie să fiţi atenţi. Indiferent cât de bine staţi pe făgăduinţă. De aceasta este legată întotdeauna o condiţie. Cum am putea trece cu acest gând prin întreaga Scriptură? Depinde de condiţie. Voi puteţi fi corecţi, dar fiecare făgăduinţă este legată de o condiţie, aşa ca alegerea dinainte, etc. 

Fiţi atenţi! Avraam credea în Dumnezeu şi i-a fost socotit ca neprihănire. 

Ce neobişnuit ar fi aceasta pentru o lume civilizată, să întâlneşti un bărbat (75 de ani) şi o femeie (65 de ani) cu această pretenţie, care nu au avut de ani de zile relaţii unul cu altul. Dar el avea absolutul. Nimic nu îl putea mişca. 

 Luni şi ani au trecut, dar absolutul lui era ancorat, căci Dumnezeu i-a vorbit. Absolutul lui a rezistat 25 de ani. 

 Biblia relatează din viaţa lui în Rom. 4, 18-25, că Avraam nu s-a lăsat influenţat, prin necredinţă, în legătură cu făgăduinţa lui Dumnezeu, ci el a devenit tot mai tare prin credinţă şi i-a dat slavă lui Dumnezeu. V -aţi gândit vreodată cum a fost posibilă aceasta? El a fost absolut sigur. Singura condiţie era ca el să se despartă de rudenia lui (Gen. 12, 1). Dumnezeu l-a putut binecuvânta numai după ce s-a despărţit. El a părăsit casa părintească, dar l-a luat pe Lot cu el. Dar şi de el trebuia să se despartă Avraam. Apoi Dumnezeu i-a vorbit şi a spus: „EU îţi voi da întreaga ţară.” Condiţia pentru împlinirea acestei făgăduinţe a fost ascultarea. Aşa este întotdeauna cu Dumnezeu şi Cuvântul Lui. Noi vrem să-l observăm acum pe Moise, care a fost mai întâi un prooroc care a fugit. Dumnezeu l-a ocrotit. El a fost crescut în palatul lui faraon şi a primit sigur cea mai bună şcoală teologică. 

 Mai întâi, el a ucis un bărbat (Exod 2, 11-14). El s-a speriat şi a fugit. De ce? El nu avea încă absolutul. El avea numai ceea ce i-a relatat mama lui ca mărturie despre naşterea lui. El a fost un copil deosebit. Mama lui i-a povestit sigur despre aceasta. El a citit sigur sulurile de pergament în care era scris că Dumnezeu va cerceta poporul Său şi îl va elibera. El a recunoscut că a sosit vremea, aşa cum o recunoaştem şi noi acum. Noi ştim că ceva este pe cale să se întâmple. Moise a ştiut că timpul eliberării a sosit. El a mai ştiut pentru ce a fost ales. Dar el nu avea încă absolutul lui. Într-o zi, în timp ce el era în pustiu şi aproape că uitase însărcinarea lui, i-a apărut Dumnezeu într-un rug aprins şi i-a vorbit: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.” Dumnezeu s-a gândit la făgăduinţa lui, a venit jos să-i elibereze şi i-a poruncit lui Moise să meargă în Egipt. Moise a răspuns: „Eu nu pot să vorbesc bine. Eu nu o pot prezenta  bine, ei nu mă vor crede.” 

 DOMNUL a spus: „Ce ai în mâna ta?” El a răspuns: „Un toiag.” DOMNUL a spus: „Aruncă-l pe pământ”, şi el a devenit şarpe. EL a spus mai departe:  „Prinde-l de coadă!”, şi el a devenit din nou toiag. EL i-a dat siguranţa, confirmarea. Dacă Dumnezeu dă un absolut, atunci dă întotdeauna confirmarea la absolut. Atunci Moise a aruncat toiagul său înaintea lui faraon şi a vrăjitorilor,care la fel, şi-au aruncat toiegele. Moise nu a fugit de acolo şi nu a spus: „Poate am procedat greşit”, sau poate este trucul unui vrăjitor ieftin. El a ştiut că s-a întâlnit cu Dumnezeu. El stătea acolo sigur. El a făcut exact ceea ce i-a spus Dumnezeu. Şi lov a făcut exact ceea ce a cerut Dumnezeu de la el. Moise a împlinit poruncile Lui. Apoi el a fost liniştit şi a văzut slava lui Dumnezeu. 

 Moise a fost legat de însărcinarea, de absolutul său. El era fără griji. Şarpele lui a înghiţit ceilalţi şerpi. El a fost legat de absolut. Dumnezeu a spus, după eliberarea israeliţilor, că trebuie să-I aducă jertfe pe muntele acesta. Duşmanul va încerca totul sa va îndepărteze de la acest absolut. 

 . După ce au ieşit din Egipt, ei au fost încercuiţi, Marea Roşie era în faţa lor şi pe ambele părţi erau munţi. Ei au trecut prin vale şi au ajuns până la Marea Roşie. Armata lui faraon era după ei. Pentru ei nu era nici o posibilitate de scăpare. Gândiţi-vă în ce situaţie se aflau ei. Vedeţi, Satana este cel care vă aduce într-o situaţie în care nu mai ştiţi ce trebuie să faceţi. Dar gândiţi-vă că atunci când sunteţi legaţi de absolutul vostru se va întâmpla ceva. Moise a ştiut că Dumnezeu i-a făgăduit: „Voi Îmi veţi sluji pe muntele acesta după exodul vostru. Eu voi veni şi îi voi elibera prin tine şi îi voi aduce dincolo, în ţară.” Moise a ţinut tare de aceasta. Dumnezeu a trimis un vânt din răsărit, a împărţit apa, astfel încât ei au putut merge pe pământ uscat. Acesta a fost un absolut. 

Noi am putea continua cu exemple din Scriptură. Daniel, la fel ca şi Sadrac, Meşac şi Abed Nego, a avut un absolut. David avea absolutul lui. Toţi au avut absolutul lor. 

  Şi Pavel a avut despre ceea ce am citit. El L-a făcut pe Hristos punctul central în însărcinarea lui. Acesta a fost absolutul lui. De aceea lui nu i-a fost teamă ce va zice Agripa. El stătea acolo şi depunea mărturie înaintea împăraţilor şi conducătorilor poporului, aşa cum îi spusese deja Dumnezeu. El avea un absolut şi relata despre apariţia cerească. El nu a fost neascultător acestei chemări cereşti, nici nu a subapreciat-o, ci a ţinut tare de aceasta şi a împlinit însărcinarea lui, căci pentru el era absolutul. Hristos, punctul central al vieţii voastre,este absolutul vostru. 

Pentru Pavel , aceasta însemna foarte mult, pentru că el s-a întâlnit cu DOMNUL faţă-n faţă pe drumul Damascului. Vedeţi, El era învăţat în Scriptură, dar singura lui ancoră pe care o avea era soborul care îl sprijinea şi poate o diplomă a unui mare învăţat. În domeniul său el era un om mare, dar mişcat încolo şi încoace, căci absolutul său era atât de tare pe cât era organizaţia lui. El, fiind fidel organizaţiei, era ocupat să prindă creştini ca să-i distrugă. El a fost prezent şi când a fost ucis Ştefan. 

În viaţa lui de mai târziu proorocul Agab i-a spus că el va suferi în Ierusalim şi va fi legat. Pavel a ştiut aceasta. El nu a fost pregătit numai să depună mărturie în Ierusalim, ci să şi moară pentru Isus Hristos. El ştia ce le-a făcut celorlalţi. Râvna lui era să-şi pecetluiască mărturia cu propriul sânge şi să moară ca martir, deoarece el însuşi a fost prezent la moartea unui martir. 

El era împuternicit pe drumul înspre Damasc. El a învăţat în religia iudaică la picioarele marelui învăţat Gamaliel. În ciuda acestei educaţii, el nu avea aptitudinea să facă ce este corect. Dintr-o dată l-a înconjurat o lumină, şi o voce a răsunat asemănătoare cu un tunet. El a căzut la pământ. Apoi el s-a uitat în sus şi a văzut lumina strălucitoare care I-a orbit. Aceasta a fost ceva neobişnuit. Saul a văzut lumina, pentru el a fost o astfel de realitate încât a orbit. El nu a mai putut vedea, era total orb, după ce strălucirea stâlpului de foc i-a luminat faţa. Apoi a auzit vocea spunând: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” El a răspuns: „Cine eşti Tu, DOAMNE?” Vocea a spus: „EU sunt Isus, pe care-L prigoneşti. ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş. Scoală-te, intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci .” După aceea s-a dus în Damasc. 

Acolo trăia un prooroc numit Anania căruia i-a fost arătat într-o vedenie ce trebuie să facă. El a venit la Saul, a pus mâinile peste El şi a fost vindecat. El s-a ridicat, a chemat Numele DOMNULUI, s-a lăsat botezat, căci El primise iertarea păcatelor. Acum el avea absolutul lui şi era un om transformat. El a călătorit din loc în loc, de la biserică la biserică pentru a rezidi ceea ce a încercat să distrugă. 

Câtă nevoie au creştinii din diferitele naţiuni în timpul acesta de un astfel de absolut! Acei care sunt legaţi prin dogme, tradiţii şi învăţături omeneşti, încearcă să descalifice Cuvântul lui Dumnezeu, spunând că nu ar fi acelaşi ieri, astăzi şi în veci. Ei au nevoie de un absolut, o trăire cu Dumnezeul viu care vindecă boli, care învie morţii, scoate dracii; cum s-a întâmplat cu Seul pe drumul Damascului. Acesta este un absolut adevărat. Pavel ştia că s-a întâmplat ceva. Nimeni nu i-o putea lua. Indiferent ce se întâmpla. Hristos devenise  punctul central al vieţii sale. Viaţa de acum era o altă viaţă.

Vedeţi, el era religios. Acum vreau să vă întreb pe voi care sunteţi prezenţi, şi pe voi din toate naţiunile de sub cer, de pe acest pământ, care veţi asculta predica prin traducător, mai ales pe conducătorii religioşi care sunt numai cunoscători ai Bibliei, cum este cu absolutul lor. Aveţi această trăire, sau nu lăsaţi valabilă fiecare expresie şi tăgăduiţi Cuvântul lui Dumnezeu, că astăzi este aşa de adevărat pentru Biserică la fel ca şi atunci? Încredeţi-vă numai în distincţiile voastre academice sau indiferent ce aveţi. Bazaţi-vă pe organizaţiile voastre care spun că zilele minunilor au trecut, că nu există vindecare divină şi nici botez cu Duh Sfânt pentru oamenii din zilele acestea, aşa cum a fost de Rusalii. 

Dragi fraţi şi surori, dacă nu aveţi mai mult de atât, atunci aveţi sigur nevoie de o trăire ca pe drumul Damascului. Voi trebuie să vă întâlniţi cu Dumnezeul cel viu, nu să vă aranjaţi ceva în gând, nu să zidiţi pe o simţire, ci aveţi nevoie de o trăire temeinică cu Dumnezeu. 

Acelaşi Isus care a umblat în Galileea, trăieşte astăzi şi în veci. El este acelaşi ieri, astăzi şi pentru totdeauna. Acesta este un absolut. Voi nu trebuie să acceptaţi ce spune altcineva. Voi înşivă ştiţi aceasta pe baza trăirii şi nu din cauza unei mişcări sentimentale. Şi dacă voi aţi avut o trăire biblică, fiţi atenţi, dacă cineva încearcă să pună sub semnul întrebării făgăduinţa, spunându-vă: „Toate aceste lucruri au fost numai mai demult.”Luaţi şi cercetaţi totul cu Scriptura. Acesta este planul situaţiei - schiţa. Dacă o casă nu este construită după desen, atunci constructorul trebuie s-o  construiască din nou. Trebuie să ne orientăm după schiţă. Indiferent 

câtă experienţă aveţi, dacă este ceva în voi care vă spune că Biblia nu este adevărată, că puterea lui Dumnezeu nu se descoperă, că apostolii, proorocii, învăţătorii, păstorii şi evangheliştii, la fel şi darul Duhului Sfânt, nu mai sunt ca atunci, ca în timpul apostolilor de la Rusalii, atunci ceva nu este în ordine, vouă vă lipseşte absolutul. Atunci voi sunteţi legaţi de dogme în loc de Cuvântul lui Dumnezeu, căci El a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Fiţi atenţi, din ce constă absolutul vostru. Poate sunteţi siguri că aveţi relaţii bune cu predicatorul sau cu prefectul, în contact bun cu episcopul sau cu un alt bărbat mare al bisericii. Dar absolutul vostru trebuie să devină Isus Hristos, căci: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”Descoperire duhovnicească şi a recunoaşte cine este El.

Dacă veţi primi aceeaşi trăire ca Pavel, atunci veţi avea acelaşi absolut pe care l-a avut el. O viaţă schimbată cu Hristos în punctul central, deşi voi aţi avut poate mai înainte o viaţă religioasă. Eu am auzit oameni spunând: 

„Noi suntem foarte religioşi.” Dar aceasta nu are nimic a face. Eu am observat multe religii. Foarte supuşi. Deseori mai sinceri decât aceia care depun mărturie pentru creştinism. Dacă de exemplu o mamă îşi ia copilul ei mic şi-l aruncă unui crocodil, şi numai din dragoste pentru zeii ei, atunci eu mă întreb unde rămâne devotamentul creştinilor. Dacă un bărbat se chinuie singur cu un cârlig de fier şi apoi trece prin focul de cărbuni încolo şi încoace numai pentru a-i aduce dumnezeului (zeilor) o jertfă, atunci mă întreb unde rămâne creştinătatea. Să nu vă gândiţi că devotamentul este totul. Nu este. 

Devotamentul este corect, dacă este folosit în mod corect. 

Dacă un doctor face o greşeală şi el nu vă prescrie sau vă dă medicamentul corect, deşi el este sincer, atunci v-ar dăuna. Şi voi poate luaţi medicamentul cu încredere,dar totuşi aţi suferi cea mai mare daună a vieţii voastre. Vedeţi, 

voi trebuie să ştiţi exact ce faceţi. Tot ce este în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent ce este, de cât timp există deja, este totuşi pe dos. Petru a dat de Rusalii o reţetă veşnic valabilă spunând: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât 

de mare număr îi va chema DOMNUL, Dumnezeul nostru.” Aceasta este prescripţia corectă, veşnic valabilă. 

Unui farmacist neatent i se poate întâmpla să dea un medicament pe care nu l-a preparat cu grijă conform reţetei doctorului. Chiar şi cantităţile prescrise trebuie luate cu atenţie. Dacă nu este destul, nu ajută, dacă se ia prea mult, atunci dăunează. 

Aşa este şi cu reţeta prescrisă a lui Dumnezeu. Indiferent ce spune unul sau altul, să nu credeţi, ci ţineţi-vă singuri exact de Cuvântul scris. Aşa este corect. Ţineţi-vă de acesta. există cei care spun că botezul trebuie să fie făcut sub forma de stropire. Apoi sunt alţii care susţin că titlurile Tată, Fiu şi Duh Sfânt trebuie exprimate. Dar ambele nu sunt de găsit în practica biblică. Nu există nici un text în Biblie unde cineva a fost botezat altfel de Rusalii, decât în Numele lui Isus Hristos. Aici este valabil să stabilim în ce fel a introdus biserica romano-catolică o dogmă care a devenit tradiţie. 

Dar, observaţi, în mijlocul tuturor acestor lucruri, prescripţia biblică rămâne valabilă. Atâţia copiii ai lui Dumnezeu suferă, pentru că nu ascultă de ceea ce a fost dat ca prescripţie de la început. Voi aveţi absolutul vostru numai după ce sunteţi ancoraţi în Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta nu poate da greş, nu religiozitate, ci o viaţă care are ca punct central pe Hristos. Atât de mulţi dintre noi nu îl au pe Hristos că punct central în viaţa lor. 

Dacă Hristos a devenit punctul central al vieţii voastre, atunci faceţi lucruri pe care nu le-aţi putea face fără El. Aceasta face ca voi să procedaţi altfel. Eu sunt de părere că voi procedaţi conform călăuzirii Duhului Sfânt. Devine realitate. Este adevărat. Dacă vedeţi pe cineva care se comporta urât, voi ştiţi că ei poartă numai o mască. Ei încearcă să imite adevărul. 

Dacă vedeţi o bancnotă falsă de un dolar, atunci ştiţi că a fost copiată după una adevărată. Dacă vedeţi ceva copiat, atunci ştiţi imediat că poate să fie numai umbra de la adevăr. A fost numai copiat după cel adevărat. 

Aceasta vă determină să faceţi lucruri pe care nu le-aţi face de obicei. O, este ceva puternic. Voi sunteţi siguri şi aveţi acest absolut. Voi nu vă orientaţi după experienţa altuia. Din cauza aceasta a devenit aşa cu creştinii, ca şi cu copiii la şcoală care copiază unul de la altul. Dacă primul a socotit greşit, atunci toţi ceilalţi care au copiat, la fel, au un rezultat greşit. O, nu copiaţi nimic, ci întâlniţi-vă cu El personal! 

Ieri am vorbit cu fiul prietenului meu vechi, Jim Poole, cu care am mers la şcoală şi am crescut împreună. El este un bărbat bun. Noi ne rugăm în continuu ca tatăl lui să-l trăiască pe Hristos şi să devină credincios cu adevărat. Noi am vorbit cum l-am trăit pe Dumnezeu în pădure, în natură. Acolo Îl puteţi găsi, căci El este Creatorul şi este în creaţiunea Lui. 

Eu îmi mai amintesc că Jim şi cu mine mergeam împreună la vânătoare. 

Noi treceam cu bicicletele noastre pe lângă cimitir pe întuneric (noi aveam desigur o frică îngrozitoare), dar nu vroiam să rămânem fără îngheţată. El citea cu plăcere poveşti despre vânătoare şi punerea de capcane. Eu stăteam acolo şi mă gândeam că acesta ar fi visul meu să am o şură în munţi ca să pot merge la vânătoare. Atunci eram de circa 14 ani. 

După ce mi-a citit Jim, eu am spus către el: „Asta a trăit-o altcineva. Eu personal vreau să trăiesc aceasta. Eu vreau să fac experienţa aceasta.” Când am venit la Hristos, eu nu mă puteam baza pe experienţa altuia, ci trebuia s-o trăiesc personal. 

Ca băiat, am citit poveştile despre vestul sălbatic, aveam dorinţă să trăiesc aceleaşi lucruri şi să mă identific cu eroii. Dar într-o zi am luat în mână prin har o carte adevărată, Biblia. De atunci cântarea şi dorinţa mea este să fiu că Isus. Deja aici pe pământ am dorinţa să fiu că El. Eu nu vreau să fiu episcop sau altceva mare în biserică, nici papă sau preot. Eu vreau să fiu ca Isus. 

La citirea Cuvântului Său se întâmplă ceva. Voi sunteţi transformaţi. Este absolutul vostru. 

Este o cerinţă în inimile voastre să fiţi ca El. 

Absolutul pentru un creştin este ca o ancoră pentru un vapor. Da, voi trebuie să aveţi acest absolut. Dacă Hristos a devenit absolutul vostru, atunci sunteţi ancoraţi. Dacă marea este furtunoasă şi vaporul este în pericol de scufundare, vă rămâne speranţa să ancoraţi. Chiar dacă vaporul se clatină încoace şi încolo, ancora îl ţine pe loc. Voi ştiţi că noi avem o cântare: „Ancora mea ţine.” 

Când a trecut odată un bărbat pe lângă un băiat care avea un zmeu (pasăre de vânt), el l-a întrebat ce face. El a răspuns: „Eu ridic zmeul în vânt.” Apoi a întrebat mai departe: „Ce ai în mâna ta?” El a răspuns: „Frânghia.” După aceea a întrebat: „Unde este zmeul? Eu nu îl văd. De unde ştii că zmeul tău s-a ridicat?” La aceasta a răspuns: „Eu pot să simt la frânghie.” La capătul frânghiei era absolutul. El a fost sigur, căci zmeul era absolutul lui, deşi bărbatul în vârstă nu-l putea vedea, totuşi băiatul ţinea frânghia bine în mâini. 

Aşa este cu un om care este născut din nou prin Duhul Sfânt. El a prins ceva care era ancorat dincolo. Furtunile nu îl mişca. El ştie că va fi totul bine, căci este ancorat. Fiecare dintre noi se afla într-un vapor mic, care pluteşte pe valurile vieţii. 

Cum a spus poetul: 

„Viaţa nu este un vis gol, 

Sufletul care doarme nu este mort. Lucrurile nu sunt ceea ce par, 

Viaţa este realitate! Viaţa este serioasă! Mormântul nu este ţelul final; 

Ce a venit din pământ, trebuie să devină pământ, dar aceasta nu este destinat pentru suflet.” 

Eu găsesc că aceasta se potriveşte. 

Noi am ieşit în larg cu vaporul nostru. Hristos este cu noi şi le porunceşte furtunilor timpului. Dacă furtunile ne aruncă încolo şi încoace, noi suntem bucuroşi că ne-am pus ancora dincolo, care ţine întotdeauna. Nici moartea 

nu ne poate smulge de acolo. Voi sunteţi ancoraţi în absolut. Hristos este ancora noastră. Ce este El? El este Cuvântul.”La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi.” 

Dacă ştim că procedam exact conform Cuvântului şi că învăţătura noastră 

este desăvârşită conform Cuvântului –nimic luat sau adăugat, numai Cuvântul; vedem aceleaşi rezultate ca la  cei care au fost ancoraţi în Cuvânt. Dacă se descoperă aceasta în viaţa noastră, atunci ancora noastră este fixată. Viaţa lui Hristos este în voi cum a fost în Hristos, căci Dumnezeu a fost în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine. Voi vedeţi că însuşi Dumnezeu păzeşte în voi Cuvântul Său. Se întâmplă aceleaşi lucruri pe care le-a făcut Isus, căci este viaţa Lui în voi. 

 Isus a spus: „Cine crede în Mine (nu cine se face că crede), ci cine crede în Mine, va face lucrările pe care le-am făcut Eu.” De ce? Noi suntem ancoraţi în aceeaşi stâncă. 

Ce este stânca? Întotdeauna este Cuvântul. În aceasta sunteţi voi ancoraţi. 

Acesta este pentru voi aşa cum Steaua Nordului este pentru cei care se pierd pe mare; voi ştiţi că există multe stele, dar singura stea adevărată care nu se mişcă este Steaua Nordului, căci ea se află în centrul pământului. Indiferent unde vă aflaţi, Steaua Nordului este întotdeauna în acelaşi loc. 

 Vedeţi, multele stele au calea lor. Dar fiecare marinar şi fiecare om care merge în păduri la vânătoare, se orientează după Steaua Nordului. Pentru voi este ca un compas. Vedeţi, compasul vostru nu vă conduce spre Marte sau Jupiter, ci întotdeauna spre nord. În cazul acesta este absolutul vostru. 

 Fiţi atenţi la absolutul vostru! Eu mă simt foarte bine şi vreau să vă spun acum ceva. Aşa cum un compas adevărat va arăta întotdeauna spre nord, aşa sunt conduşi cei care au primit Duhul Sfânt numai spre Cuvânt. Ei nu sunt conduşi niciodată spre o denominaţiune, o dogmă sau spre altceva. Ei sunt conduşi drept înainte spre Cuvânt. 

 Vedeţi, este ceva care pulsează în om. Dacă voi vedeţi Steaua dimineţii, pe Isus Hristos, Cuvântul, atunci Duhul Sfânt care este în voi nu vă va lăsa să alunecaţi nici în stânga şi nici în dreapta. El este singurul care vă poate călăuzi. El a venit să ia lucrurile lui Dumnezeu, să ni le arate şi să ni le descopere. Căci Isus a spus: „El va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. El vă va descoperi chiar şi viitorul. Nouă ne sunt arătate lucruri înainte de a se împlini. El va lua ceea ce am zis eu şi vă va arăta şi vă va descoperi viitorul. Noi trăim faptul că El face lucruri şi că El ia din cele divine şi ni le descoperă, şi anume ceea ce ne-a vorbit Isus. Cu alte cuvinte El ne face 

toate lucrurile clare, astfel încât voi sunteţi siguri, că voi aţi fost călăuziţi 

spre steaua adevărată, care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru fiecare 

credincios. Ceea ce este în contradicţie cu Cuvântul, să lăsaţi de-o parte. 

 Vedeţi voi, lăsaţi-mă să vă spun ceva. Ascultaţi cu atenţie. Această Biblie conţine întreaga descoperire divină a voii lui Dumnezeu şi a revenirii lui Hristos, şi toate celelalte sunt cuprinse în întregime în această carte. Dacă vă atrage ceva, atunci aruncaţi-o de-o parte, căci nu este compasul corect, ci numai dogma unei organizaţii, chiar dacă o aveţi acasă înrămată pe perete. Oamenilor găsiţi compasul care vă călăuzeşte înapoi la Cuvânt. Amin! 

 Voi ştiţi, după ce Pavel a avut trăirile lui, El s-a dus în Arabia şi a rămas acolo trei ani şi a cercetat Scriptura. Glorie! El trebuia să fie sigur. Lui i-a fost arătat, căci Duhul Sfânt i-a dat cuvânt cu cuvânt; acolo El a scris scrisoarea către iudei. El avea Duhul Sfânt ca şi compas care i-a arătat direcţia corectă. 

 Dacă vă îndepărtează ceva de la Cuvântul lui Dumnezeu, atunci deziceţi-vă de acesta, căci Duhul Sfânt ne va călăuzi întotdeauna numai spre Cuvântul Lui, deoarece Duhul Sfânt a venit să ne descopere Cuvântul şi să confirme făgăduinţele lui Dumnezeu. Aceasta nu o poate face nici o dogmă, nici o organizaţie sau o altă putere, numai Duhul Sfânt o va face prin Cuvânt. El este sămânţa . 

 Luaţi de exemplu o sămânţă de grâu. Poate să fie foarte frumoasă, dar rămâne moartă. Numai atunci când răsare germenele, aduce la iveală multe boabe de grâu. Hristos este viaţa, absolutul. Dacă bobul de grâu nu ar avea germenele, absolutul, atunci nu ar răsări. Dacă bobul de grâu nu ar avea absolutul, atunci nu ar putea trăi, pentru că nu ar fi nimic în el care să-l aducă la viaţă. Dacă noi avem acest absolut, atunci putem să îi privim pe critici în faţă şi să spunem: „Noi vom învia, căci avem absolutul.” Germenele este în noi. Noi vom învia. Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” Acesta este un absolut. Dar dacă sunteţi legaţi de dogme, atunci nu merge. Voi nu puteţi amesteca untdelemn cu apă. Voi puteţi încerca să amestecaţi în ce fel vreţi. Nu merge, pentru că sunt două feluri diferite de chimicale. Voi nu puteţi amesteca dogme cu Biblia, căci acestea sunt în contradicţie cu Biblia. Voi nu puteţi amesteca denominaţiunile cu cei care s-au născut liberi prin mântuirea primită. Căci Dumnezeu se ocupă numai de ai Lui. Eu trebuie s-o spun acum. Dumnezeu nu îşi schimbă programul. El nu îl poate schimba, pentru că El este nesfârşit. Eu sunt conştient că mulţi oameni vor asculta aceasta. Dumnezeu nu Îşi poate schimba programul Său. El nu poate face ceva, apoi să schimbe şi să spună că a procedat greşit. 

 Dumnezeu nu se ocupă de grupurile omeneşti. Dumnezeu se ocupa de fiecare în parte, căci fiecare are alte închipuiri şi este diferit în natura lui. Dumnezeu îl scoate afară pe fiecare în parte şi îl transformă. El îl ia afară din el însuşi până l-a transformat în natura Lui. 

. Numai după  aceea îl poate folosi Dumnezeu.

 Priviţi prin toate epocile. Dumnezeu a avut un Noe, un Moise, proorocii, dar niciodată doi în acelaşi timp pentru acelaşi scop. A fost întotdeauna un prooroc care s-a ridicat în mod deosebit. Dacă spune cineva, din cauza aceasta, că ce hotărăsc mai mulţi are siguranţă în sine, eu trebuie să-l contrazic, aşa cum am predicat aici nu demult despre Ahab şi Iosafat. Ei au vrut să urce la Galaad pentru a recuceri ţara. Ei au fost fundamental, corecţi. Ţara le aparţinea lor. Dar acum o aveau sirienii şi se hrăneau din ea. A fost proprietatea dată de Dumnezeu. Principial, era clar de ce vroiau să cucerească ţara. 

Iosafat, care era un om bun, a spus: „Să nu-L întrebăm mai întâi pe DOMNUL?” Desigur, Ahab, decăzutul, a spus: „Bineînţeles, şi eu ar fi trebuit să mă gândesc la aceasta, căci eu am patru sute de prooroci iudei. Eu îi hrănesc şi mă îngrijesc de ei. Ei sunt cei mai buni în toată ţara. Noi îi vom chema.” Toţi au spus într-un glas: „Du-te, DOMNUL este cu tine.” Principial, ei aveau dreptate, dar ei nu aveau absolutul. Când Iosafat a spus: „Nu mai este încă unul aici prin care putem să-L întrebăm pe DOMNUL?”, Ahab a răspuns: „Da, mai este unul, dar el nu-mi prooroceşte niciodată de bine.” Cum putea el să proorocească de bine dacă Cuvântul vestise altceva, şi anume prin Ilie care a trăit înaintea lui şi i-a spus lui Ahab: „ ... vor linge câinii şi sângele tău.” (1 Imp. 21, 19). Cum putea el ca prooroc confirmat, să spună altceva în afară de voia lui Dumnezeu, şi anume că câinii vor mânca carnea Izabelei (1 Imp. 21, 23), şi că trupul ei va fi lângă întăritura Izreelului, astfel încât nu se va mai putea spune: „Aceasta este Izabela!” (2 Imp. 9, 37). Cum poate spune o binecuvântare peste un om, după ce a fost spus un astfel de blestem peste el? Acelaşi lucru este pentru timpul acesta. Cum ar putea binecuvânta cineva lucrurile care îi îndepărtează tot mai mult pe oameni de Dumnezeu? Numai un lucru mai rămâne de făcut. Chiar dacă aţi rămâne singuri, întoarceţi-vă în Numele DOMNULUI de la toate lucrurile care stau sub blestem şi rămâneţi numai cu Cuvântul lui Dumnezeu, care este absolutul vostru. Poate voi spuneţi: „Frate Branham, prin astfel de remarci, îi faci pe oameni să te urască.” Dar Dumnezeu te iubeşte, acesta este absolutul meu. Nu vă bazaţi pe oameni, ci numai pe Cuvânt, pe ceea ce a binecuvântat Dumnezeu. 

 Cum a ştiut Mica că are dreptate? El a aşteptat până a văzut o viziune (2 Cron. 18). Poate şi ceilalţi au avut o viziune, dar nu era conform Cuvântului. Astăzi este acelaşi lucru. Mica a comparat viziunea lui cu Cuvântul. El a văzut că era în concordanţă cu Cuvântul. Şi astăzi, dacă o viziune este în contradicţie cu Cuvântul, să nu aveţi nimic de-a face cu ea, căci este un absolut greşit. Absolutul lui Mica era în totală concordanţă cu Cuvântul, de aceea El s-a ridicat şi a vestit.”Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: ,Pe ce drum a ieşit duhul DOMNULUI din mine ca să-ţi vorbească?' Mica a răspuns: ,Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie, ca să te ascunzi.” (2 Cro. 18, 23-24). Ahab a dat porunca: „Băgaţi-l pe omul acesta în temniţă, şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până mă voi întoarce în pace.”O, Mica ce se va întâmpla atunci cu tine? Când se va întoarce, îţi va tăia capul. Mica stătea acolo, aşa de sigur ca Ştefan. Amin! Era dispus să sufere ca DOMNUL meu care a mers la cruce. Aşa cum s-a dus Daniel în groapa cu lei, sau Şadrac, Meşac şi Abed Nego în cuptorul arzător. Absolut! Mica stătea acolo şi spunea: ,,Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit DOMNUL prin mine! Atunci poţi să-mi tai capul.” El avea un abso1ut. El ştia că prin viziune a fost călăuzit corect ca printr-un compas. Da, ancora lui era stabilă. El s-a bazat pe Cuvânt. Numai pe el. 

Fiţi siguri şi să aveţi absolutu1 în inima voastră. 

 A fost un timp în care regu1ile de comportare pe care le-a făcut Emily Post au găsit o atenţie generală şi pentru întreaga naţiune au devenit aproape un absolut. Ea a scris cu care mână se foloseşte cuţitul şi furculiţa. Cine o făcea altfel, era pe dos. 

A existat un timp în care Adolf  Hitler era absolutul pentru Germania. 

Dacă el spunea „Atenţie”, toţi stăteau drepţi. Dacă poruncea să se sară, toţi săreau. Dacă poruncea să se ucidă, se ucideau. Milioane de iudei au fost ucişi la porunca lui. Voi vedeţi ce s-a făcut cu un astfel de absolut. A fost o exercitare a puterii, dar a fost împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. 

Cum ştiţi voi că a fost în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu? 

 Nu a fost Balaam ce1 care a vrut să blesteme lsraelul? El a spus: „Nu se vede nici o fărădelege în lacov. Ei sunt binecuvântaţi şi neprihăniţi în corturile lor. Cine te bleastămă va fi blestemat, cine te binecuvântează va fi binecuvântat.” 

 De ce nu a văzut Hitler aceasta? De ce nu au recunoscut-o creştinii germani? A fost total în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Deja proverbul spune: „Dumnezeu l-a făcut pe om, omul a făcut sclavii.” Unul încearcă să domnească peste celălalt. Dar noi avem numai un domnitor, acesta este Dumnezeu. În timpul acela Hitler a fost absolutul Germaniei, dar priviţi acum. Observaţi ce s-a întâmplat acum! A fost un absolut greşit. De ce? Pentru că era în contradicţie cu Cuvântul. Voi vedeţi ce urmări ruşinoase a avut. 

 Dacă absolutul vostru este într-o organizaţie, o trăire sentimentală sau în altceva decât în persoana lui Isus Hristos, veţi trăi o ruşine şi o ocară. Absolutul vostru trebuie să fie Hristos, căci El este singura ancoră centrală a vieţii 

omeneşti. Hristos este Cuvântul. Nu biserica voastră, nu cuvântul vostru, ci 

Cuvântul. Pe acest absolut a zidit El Biserica Sa. Pe Hristos, Cuvântul. 

 A existat un timp în care Mussolini a fost absolutul în ltalia. Voi vedeţi în ce fel a vrut el să scoată Roma în evidenţă. El a încercat să zidească Roma pe sine, absolutul. Se spune că şoferul lui a venit cu un minut mai înainte de timp. De aceea el l-a împuşcat, spunând: „Eu nu ţi-am cerut să vii cu un minut înainte de ora nouă, ci la ora nouă.” Vedeţi cum a încercat să se facă el însuşi un absolut, dar observaţi ce s-a întâmplat. Mulţi dintre voi, cei mai în vârstă, Roy Slaughter şi alţii, care sunt prezenţi aici, îşi amintesc sigur când v-am spus atunci despre prooroci. Într-o zi, când mai aveam adunările în cealaltă clădire, eu am spus printre altele, că Mussolini va sfârşi în mod ruşinos. Eu am spus:.”Prima lui invazie va fi împotriva Etiopiei, şi Etiopia va fi biruită. Dar el îşi va găsi sfârşitul fără să-i ajute cineva şi va fi îngropat în ruşine.” Aşa s-a întâmplat cu el. 

Eu am spus: 

 „Trei ,isme' Vor fi ridicate. Nazismul, fascismul şi comunismul. Aceste ,isme' vor lua naştere, dar în comunism vor dispărea. Fiţi atenţi! Comunismul va arde Roma. Vedeţi, este o unealtă în mâna lui Dumnezeu. Desigur că ei sunt împotriva lui Dumnezeu, dar ei sunt pe cale să împlinească planul lui Dumnezeu, fără să ştie. El îi foloseşte de fapt ca marionetă. Ca unealtă în mâna Lui, ca pe Nebucadneţar şi mulţi alţii.” 

 A existat un timp în care faraon a fost absolutul în Egipt. Dar vedeţi dacă a mai rămas ceva din acesta. Toate acestea dau greş, au fost folosite greşit şi destinate pentru pieire. Au fost absoluturi făcute de oameni. Voi nu vă puteţi baza pe absoluturi făcute de oameni. lndiferent dacă este un preşedinte, un dictator, un împărat, o biserică, o organizaţie sau o dogma. Toate aceste lucruri vor trece aşa ca toate absoluturile de felul acesta în timpurile dinainte. Priviţi spre cei care au crezut în dictatori. Ce s-a întâmplat cu cei care şi-au pus speranţa într-un astfel de absolut? Nimic nu a mai rămas. 

Acum vrem să ne ocupăm de cei care şi-au pus speranţa în Biblie, în Cuvântul lui Dumnezeu şi l-au ţinut ca absolutul lor. Vedeţi unde se afla ei acum . 

  . Pavel descrie astfel de eroi în Evrei, cap. 11. Ce au făcut ei? Prin credinţă ei au cucerit împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe. Ei au pribegit îmbrăcaţi în cojoace şi în piei de capre, lumea nu a fost vrednică de ei. Ei aşteaptă în slavă învierea măreaţă. Unii dintre ei nu au trăit minuni aşa de mari, dar şi-au dat trupurile în speranţa învierii. Ei şi-au dat viaţa. Ei nu au fost îngrijoraţi de aceasta. Ei erau pregătiţi să se jertfească, dacă vor ajunge la înviere. 

 Noi vorbim despre cuvântul „absolut”. Voi ştiţi că tribunalul nostru federal este un absolut. El este definitiv şi pune capăt fiecărei controverse din aceasta 

naţiune. Hotărârea care este luată în tribunalul federal este un absolut. Eu ştiu că nouă nu ne place întotdeauna, dar totuşi este un absolut. Ce ar fi dacă nu l-am avea? Desigur că este un absolut, căci naţiunea noastră este legată de acesta. Dacă tribunalul nostru ia o decizie definitivă, atunci rămâne aşa. Cui vreţi să vă adresaţi după aceea? Voi trebuie să respectaţi decizia. Voi sunteţi obligaţi. Acolo se spune ultimul cuvânt. Acesta este definitiv. 

Voi puteţi să protestaţi împotriva sentinţei unui tribunal local, dar nu împotriva tribunalului federal. Chiar dacă noi nu suntem de acord cu fiecare hotărâre, totuşi nu ne putem sustrage de la aceasta. Este absolutul naţiunii. Ce ar fi dacă nu am avea aceasta? Noi avem nevoie de un absolut. Fiecare dintre noi trebuie să-l aibă. Voi îl aveţi. Tribunalul suprem al unei naţiuni este absolutul unei naţiuni. Acolo ia sfârşit fiecare ceartă. Cu acesta este încheiat cazul. Ce este spus acolo este valabil. 

La fotbal arbitrul are absolutul, chiar dacă jucătorii sunt de păreri diferite şi ajung la ceartă. Arbitrul vorbeşte cuvântul definitiv. Gândiţi-vă numai, dacă nu ar exista un arbitru la un joc cu mingea. Vă puteţi închipui ce fel de joc ar fi acesta? Ar fi numai ceartă. Şi acolo este necesar absolutul, dacă vă convine sau nu. Cuvântul lui este definitiv. El este absolutul. 

Eu vreau să mai vorbesc despre un alt absolut. Dacă voi vedeţi la un semafor lumina roşie, ştiţi că înseamnă „stop”. Dacă voi totuşi mergeţi mai departe, vă faceţi vinovaţi de pedeapsă. Dacă oraşul acesta nu ar avea semafoare, vă puteţi închipui cum ar fi aici? Şi acolo este nevoie de absolut. Un semafor este absolutul pentru circulaţie. Fără semafoare ar fi un haos în circulaţie. 

Aceeaşi cauză se află şi în biserici. Denominaţiunile au ajuns într-o încurcătură şi nu mai pot înainta. Ele au rămas pe loc şi se ceartă între ele. 

Biblia este lumina lui Dumnezeu. Dacă acolo se spune: „Duceţi-vă!”, atunci noi mergem. Dacă se spune „Stop!”, atunci rămânem pe loc. Pe aceasta ne bazăm. Pe Cuvânt ne bazăm, nu ce spune grupul acela sau celălalt de oameni. 

Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: ...” El a spus: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” De aceea noi mergem. 

Voi ştiţi ce bună este şcoala, dar Isus nu a cerut-o niciodată. Voi ştiţi cât sunt de bune clădirile de adunare, dar El nu a cerut aceasta niciodată. Noi preţuim aceasta, că bisericile şi adunările construiesc spitale, dar El nu a cerut aceasta niciodată. El le-a dat adunărilor sarcina: „Propovăduiţi Evanghelia.” Evanghelia nu este numai în cuvinte, ci şi în puterea şi descoperirea Cuvântului. Pavel a insistat ca puterea Evangheliei să fie descoperită. Ce se va întâmpla dacă ar fi astăzi aşa? Noi trăim într-un timp în care avem cei mai buni medici. Noi avem cele mai bune medicamente care au fost prescrise vreodată. Voi ştiţi aceasta. Noi preţuim aceşti bărbaţi şi ne rugăm pentru ei. Eu o fac şi sper că şi voi o faceţi. Deşi noi avem cei mai buni medici, cea mai bună medicină şi cele mai bune spitale, totuşi sunt mai multe boli decât înainte. Este mai multă necredinţă ca înainte. Predicatorii s-au organizat şi au format organizaţii mari. Ei fac tot posibilul ca să primească mai mulţi membri. Ei încearcă să recruteze oameni pentru diferite seminare, chiar dacă respectivii nu-L cunosc şi nici nu L-au trăit pe Dumnezeu. O, noi avem nevoie în adunările noastre de cineva care are un absolut. De ceea, ce avem noi nevoie în adunările metodiste, baptiste, presbiteriene şi penticostale, este un absolut. Un bărbat al lui Dumnezeu care stă acolo bine ancorat în Cuvânt şi în Hristos, pentru ca întreaga biserică să vină în starea corectă, fiecare mădular să umble conform Cuvântului şi Cuvântul să fie descoperit. Căci aceste semne vor urma în toată lumea celor care cred. Se spune că aceste confirmări au încetat, dar Isus a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Noi nu am ajuns încă în toată lumea. În toată lumea, la orice făptură, trebuie să se împlinească „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” 

Acesta este absolutul. Acesta rezistă, căci este Cuvântul. În acesta ne este arătată direcţia corectă. Aşa rămâne. Aceasta este de ceea ce avem noi nevoie. 

Dar ce s-a făcut? Au făcut instituţii. Oamenii au fost organizaţi ca membri. O biserică religioasă se certa cu cealaltă, pentru că nu credeau la fel. Unii construiau seminare şi biserici mai mari decât ceilalţi, puneau scaune moi tapiţate, s-a vrut o orgă mai mare şi oameni mai bine îmbrăcaţi, s-a vrut ca să vină primarul şi oamenii bine văzuţi în biserică. Dar ce au devenit toate acestea? Nu este totul mort şi legat de absolutul unei denominaţiuni? 

Dacă voi muri pe drumul vieţii mele, atunci absolutul meu este Isus Hristos. Pe Acesta este bazată credinţa mea. 

Doctorul Davis mi-a spus: „Billy, dacă mai predici aşa, atunci într-o zi vei predica stâlpilor din capelă.” La aceasta eu am răspuns: „Atunci voi predica Cuvântul lui Dumnezeu stâlpilor. Căci Dumnezeu este în stare să trezească copiii lui Avraam din aceşti stâlpi. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat.” El a spus: „Crezi tu că oamenii îţi vor da crezare?” Eu am răspuns: 

„Asta nu este treaba mea. Sarcina mea este să rămân credincios Cuvântului.” La aceasta El a răspuns: „Crezi tu că te poţi întâlni cu unul din teologii învăţaţi din lume, cu o predică despre vindecare divină?” La aceasta eu am răspuns: 

„Nu eu fac vindecarea divină. Este făgăduinţa Lui. El este Cel care mi-a dat 

însărcinarea.” 

 O, eu îmi amintesc cum El a venit jos în lumina cea mare, acolo, deasupra răului în care mă aflam, în iunie 1933 şi mi-a vorbit: „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis înainte de prima venire a lui Hristos, aşa Te trimit pe tine cu un mesaj pentru lume înainte de a doua venire a lui Hristos.” Peste întreaga lume a răsunat mesajul, iar focul trezirii a fost aprins aproape peste tot în ultimii cincisprezece ani. În naţiuni au avut loc vindecări divine. Puterea şi restituirea au fost descoperite. Acum, aşa cred eu, este totul pregătit pentru a ajunge la punctul culminant final, pentru a aduce în evidenţă credinţa care va răpi Biserica- Mireasa în slavă. Pregătirile se vor face prin acest mesaj. Noi suntem într-adevăr la sfârşitul timpului. Noi am vorbit despre aceasta, dar acum a venit peste noi. Primiţi-o în inimă. Biserica şi oamenii care fac parte din aceasta, trebuie să aibă absolutul lor. Dar în timpul acesta fiecare biserică îşi are absolutul ei. Ei nu iau tot Cuvântul. Se spune: „Noi, baptiştii credem aceasta.” „Noi, metodiştii credem aceasta.” „Noi, presbiterienii credem aceasta.” „Noi penticostalii credem aceasta.” Asta este în ordine, dar de ce nu acceptaţi şi restul Cuvântului? „Noi baptiştii credem în botezul prin scufundare.” Asta este bine, dar cum este cu botezul cu Duhul Sfânt? Cum este cu vorbirea în limbi? Cum este cu darul vindecării şi al proorociei? „Nu, asta nu vrem. Acestea au fost pentru un alt timp.” Voi, penticostalilor spuneţi: ,.Noi credem că dovada primirii Duhului Sfânt este vorbirea în limbi.” Desigur că vorbirea în limbi este în ordine, dar aceasta nu este încă dovada. Mulţi oameni vorbesc în limbi, dar ei nu merg mai departe. Satana poate imita fiecare dar, aşa spune Biblia. 

 Pavel a spus: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic ... Este vorba despre Isus Hristos. Primiţi-L. Voi nu-L puteţi primi pe El, fără să acceptaţi Cuvântul Său. Mai întâi răsună Cuvântul, apoi Cuvântul devine viu şi se descoperă singur. 

 Nu a spus Isus: „Dacă Eu nu fac lucrările Tatălui Meu, atunci să nu mă credeţi.”? Cuvântul lui Dumnezeu a fost descoperit. Dumnezeu a fost în Hristos, a împăcat lumea cu Sine şi a adus la exprimare ce era El. Acesta a fost definitiv. Acesta a fost absolutul veşnic. 

Voi spuneţi: „Frate Branham, este acesta veşnic valabiI?” A fost atunci. 

Cum este astăzi cu acesta? Isus a spus: „Cine crede în Mine, va face lucrările pe care le-am făcut Eu.” Este acelaşi absolut. 

Fiecare dintre ei are astăzi absolutul lui. Este ca în timpul Judecătorilor. 

Fiecare făcea ce-i plăcea (Jud. 21, 25). Atunci fiecare avea absolutul lui 

propriu. Aşa este şi acum. Fiecare face ceea ce crede că este corect. În timpul Judecătorilor a fost aşa, poate vă şochează aceasta, pentru că nu au avut un prooroc la care ar fi putut veni Cuvântul DOMNULUI. Aşa a făcut fiecare ceea ce credea că este corect. Acelaşi lucru s-a repetat în timpul acesta. Printre denominaţiuni nu există nici un prooroc, dar Dumnezeu a făgăduit unul care se va ridica în ultimele zile pentru a întoarce inimile copiilor la credinţa părinţilor,la Rusaliile originale. Voi ştiţi că El a făgăduit aceasta. 

Eu ştiu că voi vă veţi referi la Ioan, dar despre el este scris în Matei 11, 10: 

 „Căci el este acela despre care s-a scris: ,lată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea Înaintea Ta Acesta este Maleahi 3, 1, nu cap. 4, 5. Atunci Cuvântul ar fi spus aceasta. 

Căci este scris: ,,Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci el vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre ”. Fraţilor, nu încurcaţi cele două texte, ci spuneţi numai ce este scris. EL a făgăduit-o pentru ultimele zile. Va avea loc în mijlocul nostru. 

 Nu uitaţi, în timpul Judecătorilor fiecare a făcut ce a vrut, pentru că nu era nimeni acolo prin care Cuvântul să fi devenit viu. Nu exista nici un prooroc. Cuvântul DOMNULUI vine întotdeauna la prooroc. De aceea erau ei urâţi. Numai un număr mic îi iubeau. Aşa a fost întotdeauna. 

 Dumnezeu nu îşi schimbă planul. El nu poate schimba planul şi apoi să mai fie Dumnezeu. Dacă Dumnezeu spune sau face ceva, trebuie să rămână pentru totdeauna la aceasta. Dacă apar greutăţi, El trebuie să ajute şi a doua oară ca prima oară, altfel El ar fi procedat greşit prima dată. Dar cine vrea să-L învinuiască pe Dumnezeu că a procedat greşit? Cine sunteţi voi ca să-L puteţi învinui pe Dumnezeu pentru procedare greşită? Isus a spus: „Cine dintre voi mă poate învinui de vreun păcat?” 

 Asta este ceea ce a spus Isus: „Cine Îmi poate dovedi că nu am împlinit tot ceea ce trebuia să facă Mesia?” Nimeni nu putea să spună nimic. Mesia urma să fie un prooroc. El a dovedit că El era Acela. 

Din timpul lui Maleahi ei nu au mai avut câteva sute de ani nici un prooroc. 

Dar acum s-a ridicat El. EL li se părea oamenilor misterios şi a fost o piatră de poticnire pentru biserici. Dar totuşi aşa era scris: „lată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine .” 

 EL s-a ridicat. Scriptura s-a împlinit. Aceia care L-au crezut, aveau un absolut. 

 Marta a crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu care urma să vină în lume. Şi după ce a murit fratele ei Lazăr, ea a avut acest absolut că Isus trebuie să spună numai Cuvântul şi Dumnezeu o va lăsa să se întâmple. Lazăr a ieşit 

din mormânt. Amin! Ea a fost absolut sigură. EL a spus: „Unde l-aţi pus?” Ea a răspuns: „Vino şi vezi.” EL stătea acolo pe baza unei vedenii, căci EL a spus în Ioan 5,19: „EL nu face decât ce vede pe Tatăl făcând .”În timpul acela Isus nu a fost în casa lui Lazăr. Ei au trimis după EL, ca să vină şi să se roage. EL a ştiut că Lazăr va muri. Apoi El a spus: ,,Fratele nostru Lazăr doarme numai.” După aceea ucenicii au spus: „Astfel el se va face mai bine.” După aceea Isus a spus cu cuvinte clare: ,,Lazăr a murit. Pentru voi sunt bucuros, că Eu nu am fost acolo.” După aceea El a zis: ,,EU mă duc să-L trezesc.” El nu a spus: „EU mă duc acolo să văd dacă pot face ceva”, ci ,,EU merg să-L trezesc”, căci Tatăl îi arătase deja ce trebuie făcut. 

 El s-a dus la mormânt, a stat acolo, ca un bărbat. Dumnezeu în trup, care ar fi putut spune către o piatră, „Dizolvă-te”, şi s-ar fi întâmplat. Dar El le-a vorbit celor prezenţi: „Ridicaţi piatra.” şi voi aveţi ceva de făcut. Ei au dat piatra de-o parte. Lor li s-a făcut rău, pentru că el intrase deja în putrezire. Eu ÎL pot vedea stând acolo, cum şi-a îndreptat corpul. (După descrierea biblică El nu avea o înfăţişare frumoasă. Poate părul Lui era deja cărunt, deşi El avea numai 30 de ani.) Iudeii au spus: „N-ai nici cincizeci de ani, şi ai văzut pe Avraam!” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat. vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu .” (Ioan 8,57). 

 David a fost ales ca împărat pe când mai era foarte tânăr. Tatăl a crezut că va fi unul din ceilalţi fii care va primi coroana pe cap. Isai a spus: „Aici este fiul meu mai mare.” Dar Samuel a răspuns: „Dumnezeu nu l-a ales pe el.” După ce au fost aduşi toţi fiii înaintea lui, el a întrebat: ,,Aceştia sunt toţi fiii tăi?” „A mai rămas cel mai tânăr, dar el nu arată ca un împărat. El este un tânăr. Nu arată nici măcar bine.” El l-a rugat să-l aducă şi, când a venit înaintea proorocului, Duhul lui Dumnezeu s-a pogorât asupra lui. Samuel a luat untdelemnul şi I-a uns pe cap şi a spus: „Pe el l-a ales Dumnezeu ca împărat.” 

 Când a stat Isus la mormântul lui Lazăr, El a ştiut pe baza vedeniei că se va întâmpla. El a poruncit: „Daţi piatra la o parte.” Lazăr mirosea deja, căci el era mort de patru zile. Isus a spus: „EU sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine va trăi, chiar dacă va muri.” Numiţi-mi un om care ar putea da o astfel de explicaţie. EL a vorbit mai departe: „Cine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi tu aceasta?” Ea a răspuns: „Da, DOAMNE.” Deşi se părea că El nu se îngrijeşte. după ce a fost chemat de câteva ori fără să vină. Dar ea i-a răspuns Lui: „Da DOAMNE. eu cred că TU eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu care trebuia să vină în lume.” Isus a strigat: „Lazăre, vino afară!” şi un bărbat care a fost mort patru zile, a ieşit afară. 

 Hristos avea absolutul. El a văzut vedenia. Era imposibil ca El să dea greş. El era absolut sigur. Şi Marta era absolut sigură. Ea a vrut numai ca EL să recunoască ce crede ea despre EL, cine este El şi că are parte de ceea ce s-a rugat. Aici aveţi absolutul, ancorat bine în Cuvânt. Asta a fost. Fiecare om din timpul acesta procedează după părerea lui, pentru că nu este nici un prooroc. Aşa a fost în timpul Judecătorilor. 

 Ilie a fost bărbatul lui Dumnezeu pentru zilele lui. Nu a fost numai un învăţător intel1igent. El a fost un bărbat bătrân care umbla încolo şi încoace. Dacă el ar veni astăzi în faţa uşii voastre, atunci poate l-aţi alunga. Aproape întreaga naţiune l-a urât. Isabela şi restul îl urau. Ea era că „prima doamnă” a Casei Albe, după care se orientau toate celelalte femei. Ahab a fost căpetenia, dar el a fost condus prin ea. 

 Când a vorbit sunamita cu proorocul Elisei şi a vrut să trăiască puterea lui Dumnezeu, ea a spus: „Eu recunosc că acesta este un bărbat sfânt!” Când i-a murit fiul, ea a spus: „Pregăteşte-mi un măgar.” Ea s-a pus pe drum către el, pe muntele Carmel. Acolo ea a venit la absolutul ei, la locul ei de ancorare. Felul în care a venit ea, îmi place. 

Elisei a văzut că sunamita era tristă, dar nu ştia încă despre ce este vorba. 

„DOMNUL mi-a ascuns şi nu mi-a arătat încă.” El i-a poruncit slujitorului său Ghehazi: „Acum, aleargă înaintea ei şi află care este necazul ei.” El a întrebat dacă îi merge bine ei, soţului ei şi fiului ei. Luaţi un exemplu de la ea. Ea a spus: „Da, totul este bine.” Dar când ea a venit la omul lui Dumnezeu, a căzut la picioarele lui şi a vorbit cu el. Dar Ghehazi a ridicat-o. El nu avea încă un absolut pentru ea. El a ştiut că i-a fost dat fiul prin harul lui Dumnezeu conform vedeniei. Ce să facă acum? El i-a îndeplinit dorinţa. S-a dus în camera casei, s-a plimbat încolo şi încoace până i-a venit inspiraţia. El şi-a pus corpul lui peste cei al fiului şi l-a încălzit. Apoi omul lui Dumnezeu s-a ridicat şi s-a plimbat din nou încolo şi încoace. Încă nu avea absolutul. 

 DOAMNE ce este ce vrei TU să fac? Fără îndoială a avut atunci o vedenie şi a văzut că băiatul cel mic se joacă din nou şi sare cu coarda, etc. Apoi s-a întins peste băiat, a pus gura lui peste gura băiatului, ochii peste ochii lui şi şi-a pus mâinile peste ale lui. Şi copilul a fost trezit la viaţă prin puterea lui Dumnezeu (2 Imp. 4, 35). Ce era? Absolutul femeii era proorocul. Absolutul proorocilor era Dumnezeu. Referitor la Cuvântul: „EU sunt învierea şi viaţa” copilul a fost trezit la viaţă prin puterea lui Dumnezeu, a Creatorului. 

 Motivul pentru care oamenii din timpurile trecute au făcut totul după placul lor, a fost că nu aveau nici un prooroc la care ar fi putut veni Cuvântul DOMNULUI. În zilele acelea au lipsit Cuvântul şi proorocii. 

 Eu am văzut aceasta în ziua pocăinţei mele, cu privire la timpul în care trăim. Eu sunt aşa de bucuros că Dumnezeu m-a cuprins, înainte de a o face vreo biserică. Poate aş fi rămas necredincios dacă aş fi ajuns în încurcătura religioasă. Se spune: ,,Veniţi la noi şi deveniţi membri, aduceţi scrisoarea de recomandare şi veniţi la noi în biserică.” Eu cred că este destul dacă Hristos a scris numele noastre în cartea vieţii Mielului. Numai acolo vreau să am numele meu. 

Strămoşii mei vin din Irlanda şi au fost catolici. Eu am văzut cât de stricat era totul. Apoi m-am dus la o anumită biserică, aici în oraş. Ei spuneau: „Noi avem adevărul, lumina şi suntem pe drumul corect, noi avem totul.” Apoi m-am dus la alta în New Albany. Acolo mi s-a spus: ,,O, cei de acolo nici nu ştiu despre ce vorbesc.” Catolicii au spus: „Voi toţi sunteţi pe dos.” Eu m-am gândit: „Ce fac acum?” Un coleg de-al meu de joacă făcea parte dintr-o familie germană, luterană. Eu l-am întrebat unde merge la biserică. Eu m-am dus acolo şi am observat că şi ei susţin că sunt pe drumul corect. Eu m-am dus şi la fratele Dale în biserica baptistă. Ei spuneau: „Acesta este drumul adevărat.” Eu m-am gândit ce înseamnă aceasta încurcătură. Eu nu ştiu unde trebuie să merg. Eu am vrut să fiu în ordine cu Dumnezeu, dar nu ştiam ce trebuie să fac. Eu nu ştiam nici măcar cum să mă pocăiesc. Apoi i-am scris Lui o scrisoare. Eu m-am gândit: „Eu L-am văzut în natură” şi am 

scris scrisoarea către El după cum urmează: , 

„Stimate DOMN; eu ştiu că TU ai făcut calea aceasta. Eu stau aici şi aştept o veveriţă. Eu ştiu că TU ai trecut pe aici. Eu ştiu că TU eşti aici. Eu vreau să vorbesc cu Tine.” 

Eu mă gândeam că nu L-am văzut niciodată, dar totuşi vreau să vorbesc cu El. Dar nu ştiam cum trebuie s-o fac. Eu m-am dus în şură şi am îngenunchiat. Era ud. Acolo stătea o maşină neîngrijită. Eu îmi amintesc că am văzut un tablou despre cum se pun mâinile pentru rugăciune. Am îngenunchiat şi m-am întrebat ce trebuie să spun. În ce fel să o fac. Eu nu am ştiut. Eu am ştiut că trebuie să existe o posibilitate să mă apropii de El. Eu am spus: „Scumpe DOMN, este posibil că TU să vii, căci eu vreau să vorbesc cu Tine. Eu trebuie să-ţi spun ce rău sunt eu.” Apoi am stat liniştit pentru a auzi, căci oamenii mi-au spus că Dumnezeu le-a vorbit. Eu am ştiut că nu am voie să fumez, să beau şi să-mi pătez trupul. El nu mi-a răspuns. Eu am crezut că poate trebuie să-mi pun altfel mâinile. Eu am spus din nou: „Scumpe DOMN, eu pur şi simplu nu ştiu cum să o fac. Dar eu mă încred că TU mă vei ajuta.” 

Predicatorii mi-au spus că eu trebuie să devin membru şi să-L recunosc pe Isus Hristos că Fiul lui Dumnezeu şi să-L accept. Dar şi dracii cred şi tremură. Aşa am crezut eu: „Eu trebuie să trăiesc ceva anume.” 

Eu am citit că Petru şi Ioan au trecut pe lângă porţile templului unde şedea bărbatul care era schilod din naştere şi au spus: „Aur şi argint nu avem, dar ceea ce avem îţi dăm.” Eu am ştiut că nu am aceasta. Eu nu am ştiut cum să o fac şi cum să mă rog. Eu mi-am ridicat mâinile şi apoi le-am lăsat iarăşi 

în jos. Desigur că Satana a vrut să-mi şoptească că am aşteptat prea mult. Tu eşti deja la vârsta de douăzeci de ani. Nu are  nici un rost să mai încerci acum. Apoi am trăit dezamăgirea mea şi am început să plâng. După ce am fost aşa de dezamăgit, am vrut să vorbesc din nou cu Dumnezeu şi i-am spus Lui: „Chiar dacă TU nu îmi vorbeşti, eu totuşi vorbesc cu Tine” şi am spus: 

 Eu nu sunt nimic. Mie îmi este ruşine de mine însumi. O, Dumnezeule, eu ştiu că TU mă asculţi undeva. TU mă auzi. Eu mă ruşinez că Te-am neglijat atât timp.” 

Eu m-am uitat în sus şi o simţire fericită a venit peste mine. O lumină s-a mişcat prin cameră şi a format o cruce şi o voce mi-a. vorbit într-un fel pe care nu I-am auzit niciodată în viaţa mea. Eu am privit spre lumina, eram mirat şi îmi era teamă. Eu nu mă puteam mişca. Eu am privit mai mult timp spre ea şi apoi a dispărut. Eu am spus: ,,DOAMNE, eu nu înţeleg limba Ta, nu ai putea vorbi în limba mea? Dacă m-ai iertat, astfel eu ştiu că eu am fost salvat prin cruce şi că păcatele mele au fost iertate. Dacă m-ai iertat  atunci vino încă o dată şi vorbeşte în limba Ta, astfel eu voi recunoaşte chiar dacă nu vei vorbi în limba mea. Lasă să se întâmple încă o dată. Şi s-a întâmplat a două oară. O, ce bunătate! Acolo am primit absolutul meu. Amin. Da, eu am simţit că povara mea grea a fost luată de pe umerii mei. 

Când am părăsit locul, mi se părea că nu mai ating pământul. Mama mea a spus: „Billy, tu eşti nervos.” Eu am spus: „Nu, mamă, eu nu pot să explic încă ce s-a întâmplat.” Nu departe era o linie ferată pe care am fugit şl am sărit cât am putut de tare. Eu nu ştiam cum să-mi exprim simţirea. O, eu am jubilat şi m-am bucurat. Ce s-a întâmplat? Sufletul meu a fost ancorat în portul odihnei. Cu asta era încheiat totul. Acesta a fost absolutul meu. 

Acolo am găsit realitatea. Nu o idee mistică. Eu am vorbit cu Bărbatul acela. Eu am vorbit cu acelaşi Bărbat care mi-a spus să nu beau, să nu fumez sau să-mi pătez trupul cu femei, etc. El a vorbit mai departe: „Când vei deveni mai mare, trebuie să faci o lucrare.” Eu am primit legătura cu El, nu cu o biserică. El a fost cel cu care am intrat în legătură. 

Asta este, fraţilor. Dacă cineva vine la Hristos, atunci El nu are nevoie de cuvântul unui predicator, ci de Cuvântul Lui. Voi puteţi primi una sau cealaltă, dar voi trebuie să aveţi absolutul vostru şi să fiţi ancoraţi, născuţi din nou şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Atunci veţi trăi cum vi se descoperă Biblia în viaţa voastră în mod smerit şi cu dragoste. Acesta este absolutul vostru. 

În Cuvânt citim că El este Cuvântul. Biserica luterană-germană spune: 

Acesta este drumul adevărat” „şi metodiştii, baptiştii şi catolicii au aceeaşi 

pretenţie pentru sine. Dar eu citesc în .Cuvânt, acolo unde El a spus:” Pe 

aceasta piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Catolicii spun că Petru este această piatră pe care El a zidit biserica. 

Nu! Niciodată. Dacă ar fi fost aşa, atunci ar fi căzut imediat. Ei zidesc pe un om. Dar ce a făcut El? Protestanţii spun că El a zidit pe Sine însuşi. Ce a făcut El? El i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Ce spun oamenii, cine este Fiul omului?” Unii au spus: „Ilie, Moise, etc.” Apoi El a întrebat: „Dar ce spuneţi voi?” Petru a răspuns: „TU eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” 

 Fiţi atenţi acum la următoarele cuvinte: „Ferice de tine, Simone,fiul lui lona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri .... pe aceasta piatră (descoperirea duhovnicească a Cuvântului) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” 

Eu m-am gândit: „DOAMNE, aceasta este.” Eu am citit mai departe în Apocalipsa, cap. 22, 18: 

 „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea 

Sfântă, scrise în cartea aceasta.” , 

Eu am spus: „DOAMNE, Cuvântul Tău este tot ce am nevoie. Eu cred aceasta.” În trăirea aceea, atunci, mi-a apărut Hristos pe cruce. Fiecare cuvânt pe care mi I-a zis vreodată a fost întotdeauna desăvârşit. Luaţi pe de-o parte Biblia şi priviţi pe de alta parte la evenimentele istorice şi veţi observa ce exact concordă totul. 

Eu am spus pur şi simplu: „DOAMNE, primeşte-mă.” Când L-am trăit pe El, L-am primit pe Hristos, Duhul Sfânt a venit în inima mea. Acesta a fost absolutul meu, nu eu însumi. 

Eu am fost foarte lovit în timpul când mi-am pierdut nevasta şi copilul, tatăl meu, fratele meu şi cumnata mea. Şi Billy era pe moarte. În timp ce mă duceam la mormântul ei, plângeam. Eu m-am întâlnit cu domnul Isler, senatorul statului Indiana, cel care a cântat aici la instrument atunci. El s-a oprit, s-a apropiat de mine, m-a îmbrăţişat şi a spus: „Unde te duci, Billy?” Eu i-am spus. El a întrebat: „Ce vrei să faci acolo?” Eu am spus: „Eu mă voi aşeza lângă mormânt şi voi ascultă gânguritul porumbeilor. Este de parcă ea îmi vorbeşte.” El a spus: ,,O, Billy!” Eu am spus: „Îmi place foarte mult să ascult vâjâitul frunzelor. Este de parcă ar cânta pentru mine.” Domnul Isler a spus: „Ce fel de muzică este?” Eu am spus: ,,Ele cânta despre ţara de dincolo.” După aceea El a spus: „Billy, eu vreau să te întreb ceva: Ce înseamnă Hristos pentru tine acum?” Ce înseamnă Hristos pentru voi? Eu am spus: „El este viaţa mea, totul pentru mine. El este tot ce am nevoie, domnule Isler. El este definitivul pentru mine. El este cel în care m-am ancorat. Nimic nu mă poate lua de la El.” 

El a spus: „Eu te-am auzit predicând într-o adunare liberă până când păreai că eşti obosit de moarte. Eu ştiu că tu ai folosit serile pentru a face vizite la bolnavi. După ce El ţi-a luat nevasta şl copilul, TU îi mai slujeşti? Eu am răspuns: „Chiar dacă El m-ar ucide, eu vreau să mă încred în El. Ancora mea ţine şi în valea morţii.” Eu am avut un absolut şi eram ancorat tare în Cuvântul Său, şi Cuvântul Său a rezistat. El este absolutul meu. Atunci am înţeles că toate celelalte lucruri pot să dea greş, dar Hristos niciodată. Unii îl au pe papa că absolutul lor ceilalţi îi au pe episcopi şi dogmele, alţii pe conducătorii lor.  

Pavel a văzut aceasta dezvoltare în Fapte 20, dar El nu s-a lăsat mişcat prin aceasta. Să aibă ei dogmele lor sau ce vor, pe mine nu mă mişcă deloc căci sufletul meu este ancorat în portul odihnei. Nimic din toate aceste lucruri nu mă poate mişca, căci eu sunt ancorat de ancoră. 

Pavel a putut să spună: „De când m-am întâlnit cu El, eu sunt ancorat în El. El m-a transformat şi m-a adus pe drumul adevărat.” Voi ştiţi că şi Pavel a aparţinut până atunci unei organizaţii, dar acum avea absolutul lui. 

Ascultaţi, eu vreau să vă spun ceva. El a avut un scop când m-a salvat. 

EL a avut un scop când v-a salvat pe voi. Eu sunt hotărât să fac voia Lui şi să nu scot sau să adaug nimic la Cuvântul Său. Eu sunt hotărât, eu sunt pe cale să părăsesc biserica, voi ştiţi aceasta. Eu sunt hotărât să rămân cu Evanghelia, cu ajutorul lui Dumnezeu. 

O, ce mare este harul Său! Milioane au murit în păcat când El m-a salvat. 

Cine sunt eu astfel că El a făcut-o pentru mine? Cu salvarea mea El a avut un scop. Eu sunt hotărât să îndeplinesc acelaşi scop. Chiar dacă s-a apropiat sfârşitul meu. Indiferent ce va veni, eu rămân ancorat. Niciodată nu se poate schimba aceasta. 

Domnul Isler mi-a spus în ziua aceea: „Billy, în ciuda tuturor acestor greutăţi, tu ai credinţa.” Eu am spus: „Credinţa m-a menţinut.” Vedeţi, ancora mea m-a ţinut tare. Aşa este. Nu eu am ţinut, ci El m-a ţinut tare. De la mine eu nu pot rezista, dar El mă ţine. Desigur că El a avut un scop cu mântuirea mea. Milioane au fost în păcat când eu am venit la El, dar El m-a salvat. Cu aceasta El a avut un scop. Moartea lui Hristos a fost un absolut şi a încheiat frica de moarte. 

Prin moartea lui Hristos este dat răspuns la aceasta întrebare. Când El a fost împuns de tepuşul morţii (ca de tepuşul unei albine), El l-a înghiţit. Voi ştiţi că o albina are un tepuş. Dacă ea împunge destul de adânc, atunci ţepuşul rămâne înăuntru. El este atunci tras din albină. Moartea a avut întotdeauna un ţepuş. Moartea a avut acest ţepuş până în ziua aceea, pe Golgota. Isus a mers pe drumul Lui sângerând, peste stânci, spre Golgota. Pe drumul Lui de cruce a lăsat urme sângeroase. El L-au bătut, slăbit, El a urcat dealul. Dar El 

avea absolutul. El ştia unde stă, căci Cuvântul lui Dumnezeu exprimat prin David răsună astfel: „ ... Căci nu vei lăsa sufletul în Locuinţa morţi1or şi nu vei îngădui că Sfântul Tău să vadă putrezirea.” El ştia că putrezirea începe după şaptezeci şi două de ore. El a spus: „Stricaţi templul acesta şi Eu îl voi zidi în trei zile.” El avea un absolut. El a urcat drumul sub multă batjocură. El a fost scuipat. I-au acoperit faţa, L-au bătut şi au spus: „Dacă TU eşti un prooroc, atunci spune cine Te-a lovit.” El s-a urcat pe deal sub batjocură şi ruşine, pentru a fi răstignit. LUI i-au fost luate hainele, ei L-au răstignit pe cruce, gol, în faţa mulţimii de oameni. Sub domnia romană a fost pusă ocara pedepsei cu moartea peste El, un Bărbat care era nevinovat. O istorisire mică despre Maria Magdalena relatează că ea a fugit acolo şi a strigat: „Ce a făcut El? El a vindecat bolnavii voştri, a înviat morţii şi le-a adus prizonierilor libertatea. Cu ce s-a făcut vinovat?” Un preot i-a dat peste faţă astfel încât i-a curs sânge şi a spus: „Vreţi să ascultaţi de ea sau de mai marii voştri preoţii?” O, aceasta lume denominaţională este un blestem peste tot. 

 Ei toţi au urcat dealul şi El s-a târât până acolo. Satana a pus de la început sub semnul întrebării că El este cel ce era. El a spus: „Dacă TU eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci spune că aceste pietre să devină pâine. TU pretinzi că faci minuni. Dacă TU eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci transformă  aceste pietre în pâine.” Acelaşi Satan bătrân mai trăieşte şi astăzi şi spune: „Dacă crezi în vindecare divină, aici este Ioan cutare, un schilod, vindecă-l.” Nu ştiţi că El este acelaşi Satan bătrân? Isus a spus: „EU fac numai ce-mi arată Tatăl.” (Ioan 5, 19). Vedeţi, El s-a dus la Betesda unde erau mulţi schilozi, orbi şi toate felurile de boli. El s-a apropiat de bărbatul care era deja de treizeci şi opt de ani bolnav şi i-a spus: „Ridică-te, ia-ţi patul şi du-te acasă!” De fiecare dată când vroia bărbatul acesta să se coboare în apă, intra altcineva înaintea lui. Când iudeii I-au găsit pe cei vindecat, au vorbit cu el şi vroiau să-L ucidă pe Isus. Dar El a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu face nimic de la sine, ci numai ceea ce vede pe Tatăl făcând .” Acesta a fost absolutul Lui. Acesta mai este încă absolutul. 

. Când am fost atunci în Finlanda, l-am văzut pe băiatul acela mic pe stradă. 

Eu m-am dus în preajma lui. El era deja decedat de o jumătate de oră. Când am vrut să plec, Cineva a pus mâinile peste mine. Eu m-am întors şi m-am gândit: „Ce a fost asta?” Eu m-am întors încă o dată. Apoi mi-a venit un gând. Uită-te ce ai scris în Biblia ta. Aici era scris: 

 „Se va întâmpla că un băiat mic, de circa nouă ani, să fie ucis într-un accident de maşină. Acolo vor fi mulţi pomi de conifere cu stânci printre ei. Maşina va sta de-a latul străzii. El va avea ciorapi trei sferturi şi o frizură scurtă. Ochii lui mici vor fi întorşi, iar oasele corpului său vor fi rupte.” 

Eu m-am uitat încă o dată într-acolo şi am suspinat: ,,O, Dumnezeule.” 

Eu am spus: „Rămâneţi toţi pe loc.” şi primarul oraşului era acolo. Eu am spus: „Dacă acest băiat nu se va ridica în timp de două minute pe picioarele lui, atunci eu sunt un prooroc fals. Atunci mă puteţi scoate din Finlanda. Desigur! Dar dacă se întâmplă cu el, atunci Îi sunteţi datori lui Hristos cu viaţa voastră.” Ei au stat liniştiţi. 

Eu m-am rugat: „Tată ceresc, TU mi-ai arătat peste ocean acum doi ani acest băiat care se afla acum aici.” Fraţii Moore şi Lindsay erau acolo. Peste tot unde am amintit această vedenie, oamenii au scris-o în Bibliile lor. În toată ţara au fost sute care au ştiut despre aceasta. A fost un absolut. 

Tatăl mi-a arătat ce se va întâmpla. Nici un pic de teamă nu era în mine când am stat acolo, ci era absolutul, siguranţă că El va învia. Acolo în Finlanda, unde au venit sute în fiecare seară la adunări. Toţi oamenii de acolo m-au iubit. Ei au văzut vindecările care s-au întâmplat. Dar aici era băiatul mort. În ce consta absolutul? În viziune.”Eu am făcut ce mi-a poruncit Tatăl.” 

Isus a spus: „Cine crede în Mine va face lucrările pe care le-am făcut Eu.”Acesta este absolutul vostru. Eu am spus: „Moarte, tu nu poţi să-l mai ţii, căci Dumnezeu a făgăduit, lasă-l liber, vino înapoi în viaţă.” Băiatul cel mic s-a ridicat şi a privit în jur. Peste tot oamenii au leşinat. Acest eveniment a fost scris şi semnat de însuşi primarul oraşului. Ce a fost? Un absolut. Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. El este acelaşi Dumnezeu, care l-a înviat pe fiul văduvei din Nain care era dus la mormânt. 

În timpul acela morţii erau îngropaţi imediat. Ei nu erau lăsati până în ziua următoare, ci erau îngropaţi imediat. Isus Hristos mai este încă acelaşi ieri, astăzi şi în veci. 

Eu îmi amintesc de evenimentul din Mexico, când a murit copilul acela mic. Pe la ora nouă doctorul a confirmat decesul şi seara, la ora douăzeci şi două s-a întâmplat minunea. Această femeie cu copilul nu s-a lăsat prin nimic mângâiată. Fiul meu, Billy, a vrut s-o oprească, dar fără succes. Acolo au fost trei sute de oameni de ordine care au vrut s-o oprească. Cu o seară înainte un om orb şi-a primit din nou vederea. Ea a auzit despre aceasta . Totuşi, după aceea eu am zis: „Frate Moore, mergi tu acolo şi roagă-te pentru ea.” Ploua foarte tare şi oamenii stăteau acolo de dimineaţă. În timp ce vorbeam, am văzut în vedenie un copil mic mexican care nu avea încă dinţi, care stătea acolo şi zâmbea spre mine. Eu îl vedeam direct înaintea mea. După aceea eu am spus: „Un moment, te rog, frate Moore, lasă femeia să vină aici.” O, ce absolut! 

Când a venit în faţă, a căzut jos şi a strigat: „Padre, padre”, ceea ce înseamnă tată. Eu am spus: „Te rog, ridică-te.” Traducătorul i-a spus aceasta şi ea s-a ridicat. După aceea eu am spus în rugăciune: „Tată ceresc, eu stau aici în ploaia aceasta ...” 

Aceasta femeie era de circa douăzeci şi trei de ani. Ea avea un păr lung care curgea în jos. În privirea ei se putea citi aşteptare. Ea s-a întâlnit cu bărbatul care fusese orb circa patruzeci de ani. Ochii lui s-au deschis pe platformă. Ea ştia că dacă Dumnezeu poate să deschidă ochii orbi, poate să vindece şi copilul ei. Acolo era copilul cel mic sub pătura udă. Ea a aşteptat mult acest moment. Era seara târziu. (Articolul cu fotografia au fost în revista oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline.) Eu spun acum: „Tată ceresc, eu nu ştiu ce înseamnă aceasta. Eu sunt numai slujitorul Tău, totuşi eu am văzut viu acest copil.” Eu am pus mâinile peste el în Numele DOMNULUI Isus, copilul a început să plângă. Mama a luat copilul şi a început să strige. Şi oamenii au început să se mişte. Femeile au leşinat. Eu am spus: „Să nu vorbiţi încă despre aceasta. Mai întâi să meargă cineva cu mama şi să fie confirmat de doctor că acest copil a fost într-adevăr mort.” El a murit din cauza aprinderii la plămâni. Noi avem confirmarea semnată de doctor. Ea s-a gândit: „Ce a fost aceasta?” Ea a crezut că dacă Dumnezeu poate să deschidă ochii orbi, atunci El poate să învie şi morţii. El este acelaşi pentru totdeauna. Eu am fost sigur după ce am văzut viziunea. Când am văzut apoi copilul, pentru mine a fost un absolut. Moartea a trebuit să dea câştigul  ei înapoi. Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi. Tepuşul morţii era pe cale să-L străpungă pe El. L-au batjocorit pe El şi au spus: „TU vrei să fii un prooroc?” Cum a putut El să se lase batjocorit şi scuipat în faţă fără să se împotrivească? Acesta nu este Emanuel. Acesta este numai un om obişnuit. Vedeţi ce au făcut soldaţii băuţi cu El. Faţa Lui sângera. Satana şi-a spus: „Acum îi voi căpăta.” Albina morţii începuse să zboare în jurul Lui pentru a-L împunge cu tepuşul morţii. Dar fraţilor, când acest tepuş L-a impuns pe Emanuel, El a fost scos afară şi moartea şi-a pierdut puterea. 

Nu este de mirare că Pavel a putut spune mai târziu în faţa morţii: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin DOMNUL nostru Isus Hristos!” Moartea lui Hristos este absolutul pentru fiecare om căruia îi este teamă de moarte. Din toată inima eu spun „Amin” la fiecare cuvânt din Cartea aceasta. De aceea eu ştiu că Duhul Sfânt este un compas care mă conduce. El este cel care mi-a spus că acest Cuvânt este adevărat. El este absolutul meu, raza mea de soare. El este viaţa mea, ancora mea. Dacă vin greutăţi, atunci El este steaua care-mi arată direcţia.Dacă eu nu mai ştiu cum va merge mai departe, atunci Duhul Sfânt este compasul meu care mă aduce la locul cuvenit. Denominaţiunile sunt ca celelalte stele. Ele se mişcă prin lumea aceasta. Celelalte stele se mişcă împreună cu lumea, dar nu Steaua Nordului. Lumea se poate mişca încolo şi încoace, dar El rămâne pe loc. Steaua Nordului stă pe loc, celelalte îşi schimbă locul. Voi le puteţi vedea aici şi dincolo. Aşa este şi cu bisericile denominaţionale. Dar Hristos este absolutul. El este cel în care vă puteţi încrede. Dacă denominaţiunile v-au dus în rătăcire, atunci priviţi numai, simplu, spre El. Duhul Sfânt este compasul vostm. El este întotdeauna credincios faţă de Cuvântul Său. Mie mi s-a spus că aceste lucruri supranaturale nu se pot întâmpla într-un astfel de timp modern. Eu m-am gândit că dacă nu ar exista un Dumnezeu, atunci am putea trăi, mânca, bea şi să fim veseli. Dar dacă există un Dumnezeu, atunci lăsaţi-ne să-i slujim Lui. Eu am trăit ziua în care El a desăvârşit totul. Chiar şi morţii a înviat, ca atunci când a fost pe pământ. Acestea sunt confirmate prin mărturii autentice. Este adevărul. El este absolutul meu. Faceţi-L pe El absolutul vostru. Şi în timpul greutăţilor El a fost absolutul meu . 

Prieteni, eu nu aş putea aduce totul la exprimare, cilar dacă aş vorbi zi şi noapte până în veci. Să nu încercaţi să înţelegeţi aceste lucruri, căci nu puteţi. Nu există nici o posibilitate de pătrundere. Voi spuneţi; „Frate Branham, dacă tu o trăieşti ...” Eu nu pot altfel decât să cred. Nu depinde de străduinţa mea. Eu cred pur şi simplu. Nu este alergarea sau voia noastră, ci mila lui Dumnezeu. Nu prin lucrarea noastră, ci din har. Eu cred din toată inima. El trebuie să facă restul. Credeţi simplu şi procedati corespunzător. 

„Dragostea lui Dumnezeu, bogată şi curată, fără grăniţe şi bogată, 

In veci să fie această dragoste Cântecul sfinţilor.” 

Este imposibil ca cineva să înţeleagă aceasta cu mintea lui sau prin învăţare. Voi v-aţi pierde minţile. Voi nu puteţi. Nici să nu încercaţi. Dumnezeu nu poate fi pătruns şi nici nu puteţi înţelege ce face El. Voi îl credeţi pe Dumnezeu. În aceasta este taina. Să nu încercaţi să înţelegeţi, ci credeţi. Eu nu vă pot explica toate amănuntele. Nu pot spune cum se întâmplă. Eu cred şi ştiu că se întâmplă. 

Dacă îi promiteţi ceva unui copil mic, atunci el crede. să vă ţineţi de cuvânt. Voi sunteţi copiii lui Dumnezeu. El îşi ţine Cuvântul. Credeţi simplu. Să nu vă lăsaţi descurajaţi, ci rămâneţi stabili. Dumnezeu a confirmat-o deja mai înainte. El trebuie s-o facă şi acum. Dacă El nu o face, atunci El vă va spune de ce nu o poate face. Aşa este. Rămâneţi pe aceasta. 

Eu nu ştiu dacă voi cunoaşteţi cântarea „Dragostea lui Dumnezeu”, care a fost găsită pe peretele unei case de boli nervoase. 

„Dacă am umple marea cu cerneală, şi cerul ar fi pergament, 

Dacă fiecare fir ar fi o pană şi fiecare ar putea scrie cu ea. 

Să scrie dragostea lui Dumnezeu marea largă ar înghiţi-o. 

Niciodată nu pot cărţile să cuprindă totul, chiar dacă valoarea lor ar fi şi mai mare.” 

Gândiţi-vă numai, peste două treimi din pământ constă din apă, se mai adaugă hidrogen şi oxigen şi toată umiditatea din aer. Dacă toată umiditatea ar fi cerneală şi nenumăratele bilioane de fire ar fi pene de scris, atunci bilioanele de oameni care au trăit pe pământ ar fi fost scriitori. Dacă fiecare din ei ar fi încercat să descrie dragostea lui Dumnezeu, atunci oceanul ar fi secat. Nu ar exista destul loc de scris, chiar dacă sulurile de pergament s-ar întinde de la veşnicie la veşnicie. 

  Să nu încercaţi să înţelegeţi, pentru că nu puteţi. Voi v-aţi pierde minţile dacă aţi vrea s-o faceţi. Credeţi numai. Faceţi-L absolutul vostru. Rămâneţi în odihna adâncă şi în trăirea pe care nu le veţi putea uita niciodată. Fiţi ancoraţi în ea. Ancora voastră va rezista şi prin valea morţii. 

Noi ne aplecăm capetele. Ce mare eşti Tu! Ce mare eşti Tu! Noi ne-am aplecat acum capetele. Voi aţi fost religioşi, asta este bine. Eu preţuiesc aceasta la fiecare dintre voi. Eu sunt sigur că şi Dumnezeu o socoteşte. Dar voi nu aţi avut încă această trăire absolută. Ceva anume, nu numai să vă arătaţi că credeţi. Nu numai să primiţi voi, ci El să vă răspundă. Din momentul acela viaţa voastră este schimbată şi voi credeţi fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi întăriţi fiecare făgăduinţă cu un Amin. Voi ţineţi tare de absolut şi vă gândiţi la Cuvântul Său: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Dacă voi nu aţi ajuns încă să puteţi spune la fiecare Cuvânt „Amin”, pentru că este contra dogmei voastre sau al denominaţiunii voastre, atunci voi trebuie să trăiţi acest absolut ca Moise şi toţi ceilalţi. Dacă vreţi să-L trăiţi astăzi, atunci mărturisiţi prin ridicarea mâinilor voastre spre Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toţi, în toată clădirea. 

Tată ceresc, eu ştiu că noi toţi trebuie să plecăm odată de aici. Vine timpul când vom părăsi lumea aceasta. Noi nu ştim când va fi timpul acesta. Dar nici nu depinde de aceasta. Când va fi încheiat timpul nostru, vrem să venim sus. Dorinţa noastră în timpul cât suntem aici, este de a-Ţi sluji Ţie. Pavel a fost pe drum spre Damasc pentru a prigoni Biserica, când s-a întâlnit cu lumina. Acolo El a trăit absolutul, astfel încât a putut privi moartea în faţă şi a putut să spună: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin DOMNUL nostru Isus Hristos!”DOAMNE, Tu ai devenit absolutul total al apostolului. Tu ai fost pentru el „Aminul” după fiecare frază. Tu ai fost steaua călăuzitoare a vieţii sale. Tu ai fost îndrumătorul drumului. Tu ai fost compasul pentru el, care l-a condus prin furtuni. Tu ai fost descoperirea, Tu ai fost speranţa lui şi mântuirea. Şi în ceasul morţii Tu ai mai fost absolutul lui. 

Tu ai fost absolutul lui Daniel. Tu ai fost absolutul tuturor proorocilor. În mijlocul diferenţelor dintre denominaţiuni şi al necazurilor din zilele acelea, în ciuda fariseilor şi a saducheilor, totuşi au existat oameni care Te-au luat ca absolutul lor. 

DOAMNE, astăzi sunt bărbaţi şi femei care sunt mişcaţi de milă, umpluţi cu dragoste şi inimi care sângerează, ei doresc o trăire adevărată, prin care Îl recunosc pe Dumnezeu. DOAMNE, ei vor siguranţă, absolutul. DOAMNE, poate oamenii nu au ştiut că există mai mult decât a adera la o biserică. Fie ca ei să înţeleagă că eu am încercat sincer să le spun că aderarea la o biserică este ca o aderare la o lojă, la metodişti, baptişti, catolici şi penticostali, care nu este destul. Ei trebuie să fie născuţi înăuntru, în biserică şi introduşi în trupul tainic al lui Hristos. Aşa devin ei mădulare ale trupului Său, înzestraţi cu darurile Duhului, pentru ca trupul Lui cel mare să intre în acţiune cu putere. 

O, Dumnezeule, aceasta a fost dorinţa celor care au ridicat mâinile azi dimineaţă. Pune-mă în slujba Ta, o DOAMNE. Ia-mă, formează-mă. Lasă-mă să-mi recunosc locul şi dăruieşte-mi absolutul vieţii mele. Leagă-mă tare, o DOAMNE. Binecuvântează-i! Vindecă bolnavii şi pe cei suferinzi. Salvează-i pe cei pierduţi. 

DOAMNE, noi ştim, de obicei oamenii sunt rugaţi să vină în faţă printr-o chemare la altar. Dar aceasta a devenit o tradiţie. În dimineaţa aceasta locul este plin, dar DOAMNE, Tu le-ai vorbit. Ei şi-au ridicat mâinile. Ei au luat o decizie. Ei vor să trăiască ceva adevărat. Eu vin cu rugăciunea mea pentru ei. Admite fiecăruia în parte. Iartă-ne păcatele noastre. Vindecă bolile noastre. Dă-ne eliberarea de care avem nevoie, şi fii cu noi. DOAMNE, fie ca noi să nu mai uităm, începând de astăzi, că suntem legaţi de un absolut, steaua noastră, a dimineţii, pe cruce, Hristos. Fie ca Duhul Sfânt să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi să îl descopere, în timp ce bolnavii sunt vindecaţi şi sunt arătate viziuni, morţii sunt înviaţi şi lucrurile pe care le-a făgăduit El se împlinesc. Fie ca această biserică şi aceşti oameni, această parte a trupului lui Hristos care este adunat astăzi aici, să trăiască cum a spus Isus: „Voi sunteţi sarea pământului.” Fie ca ei să fie săraţi, ca cei din împrejurul lor să înseteze. Sarea produce sete, şi sarea protejează dacă este folosită. O, Dumnezeule, eu mă rog ca Tu să le dai toate acestea oamenilor, să devină câştigători de suflete. 

Binecuvântează pe păstorul nostru, fratele Neville, pe acest slujitor smerit al DOMNULUI, care-şi îndeplineşte sarcina ca mădular al trupului lui Hristos. El încearcă cu teamă să facă tot ce îi spui Tu. Binecuvântează-i pe bătrânii care au fost de partea mea în timpul întunecat prin care am trecut. 

Fii cu Biserica, care a ţinut cu mine şi care s-a rugat cu mine în timpurile grele. DOAMNE, eu îi iubesc şi eu aduc acum rugăciunea pentru ei, ca ei să privească spre Tine. DOAMNE, fie ca ei să nu privească spre învelitoarea muritoare a unui slujitor. Fie ca ei să privească spre Tine, care eşti Atotştiutor. DOAMNE, indiferent cine suntem, noi suntem muritori. Nu este vorba despre mesager, ci despre mesaj. Admite, DOAMNE. Noi vrem să arătăm numai spre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Fie ca pentru fiecare în parte să devină astăzi realitate pentru copii, că El este absolutul pentru întreaga adunare. Noi ne rugăm în Numele lui Isus. Amin! 

Noi vrem să ne ridicăm mâinile spre El şi să cântăm „Eu Îl iubesc”. Câţi simţiţi că El a devenit absolutul vostru? Cuvântul. El este Cuvântul. Credeţi voi asta? El este Cuvântul. Duhul Sfânt a însărcinat Cuvântul ca să devină o lumină în voi şi să aibă loc confirmarea Cuvântului. Primiţi Cuvântul în inimile voastre şi lăsaţi înăuntru pe Duhul Sfânt. Atunci Cuvântul va fi confirmat. Credeţi! Fiţi smeriti! Să nu doriţi să fiţi bărbaţi mari. Fiţi mici, pentru ca Dumnezeu să poată face ceva din voi. Cine îl iubeşte, să spună Amin! Voi ştiţi ce înseamnă cuvântul „Amin”.”Aşa să fie.” Aşa este. 

Noi vrem să-i strigăm un „Aleluiah”. Ştiţi voi ce înseamnă aceasta? „Slăviţi-l pe Dumnezeul nostru!” 

Când am fost în Germania, am vorbit într-o zi în faţa multor sute de oameni. Eu am spus: „Este ciudat, că voi, germanilor, nu mă puteţi înţelege.” Pe drum încoace, am auzit un câine lătrând în engleză. Eu am spus, el părea că nu are probleme. Am auzit şi o pasăre ciripind în engleză. Pe stradă m-am întâlnit cu o mamă cu un bebeluş în braţe. Bebeluşul a plâns în engleză. Ce este cu voi, oamenilor? O, dacă v-aţi uita numai în jur. El este peste tot. Desigur! 

Noi vrem să ne ridicăm împreună, să ne ridicăm mâinile, să închidem ochii şi să cântăm. Îl iubiţi voi toţi? Atunci spuneţi „Amin”. Voi ştiţi că cuvântul „Aleluiah” este în toate limbile la fel. Acest cuvânt ar trebui să fie pentru noi, creştinii, aproape un salut. Dumnezeul nostru este vrednic de toată închinarea. Nu-i aşa? Desigur. El este Mântuitorul meu. El este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu pentru mine. El este absolut acelaşi, ieri, azi şi acelaşi în veci pentru mine. Este El şi pentru voi?