Scrisoare Circulară 12/2003
/ Ewald Frank
Jazyk: rumunsky
Jiné jazyky
7. O comparaţie
Încă o dată trebuie specificat că unii fraţi care sunt recunoscuţi pe plan internaţional se referă la fratele Branham şi se specializează în diferite teme, fără a considera Cuvântul lui Dumnezeu ca absolut. Se întâmplă ca Biblia să fie pusă deoparte şi sunt folosite numai afirmaţii ale fratelui Branham, pe care le răsucesc şi interpretează spre distrugerea proprie , aşa cum s-a întâmplat deja în timpul apostolic (2 Pet. 3:16-18). Astfel sunt răspândite erezii, ca de exemplu presupunerea că Domnul a venit deja în 1963. Alţii susţin că fratele Branham va învia şi va avea slujba din cort. De asemenea, numeroasele învăţături despre descoperirea celor şapte tunete şi „parousie” şi numeroase alte teme, nu corespund nici cu învăţătura fratelui Branham, nici cu Sfânta Scriptură. Este clar că 2 Cor. 11:1-4 se aplică încă în timpul nostru: pe de-o parte există preocupare pentru slujba unui apostol, „ Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu …” , şi pe de altă parte, sunt aceia care predică o altă evanghelie şi un alt Isus şi sunt sub influenţa unui alt duh.
Pentru această ultimă fază, apostolul Pavel a prorocit că unii se vor ridica împotriva adevărului, nu împotriva profetului, aşa cum au făcut-o I ane şi Iambre. Oricine citeşte capitolele 12-17 din Numeri va afla ce trebuie să îndure un om cu trimitere divină. Noi nu am fi auzit despre răscoala lui Core, nici despre Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, dacă nu ar fi fost acolo o chemare divină şi o slujbă rânduită de Dumnezeu . Aceşti oameni au făcut parte din biserica lui Israel, au aparţinut preoţiei Levitice, dar s-au ridicat împotriva lui Moise şi Aaron cu diferite motive de ceartă şi în acest fel L-au întărâtat pe Domnul la mânie. (Num. 16)
Apostolul Pavel scrie despre cei care se depărtează de credinţă şi se alipesc de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor (1 Tim. 4:1). El scrie despre Imeneu şi Filet care s-au depărtat de adevăr, spunând ca învierea a şi avut loc. Învăţăturile lor erau ca şi cancerul şi credinţa unora a fost răsturnată (2 Tim. 2:17-18). Apostolul Iacov scrie despre aceia care s-au depărtat de la adevăr, dar care mai pot fi întorşi (Iac. 5:19-20). Apostolul Petru scrie despre învăţători falşi care vor introduce erezii nimicitoare (2 Pet. 2:1). Apostolul Ioan scrie despre aceia care s-au depărtat şi „au ieşit dintre noi” (1 Ioan 2:18-27). Apostolul Iuda scrie despre batjocoritori şi hulitori care au provocat dezbinări, deşi mai înainte au stat la masă cu credincioşii. Chiar şi în Apocalipsa capitolul 2 sunt amintiţi aceia care au crezut învăţăturile lui Balaam şi ale Nicolaiţilor. Izabela s-a dat drept prorociţă numai pentru a-i înşela pe slujitorii lui Dumnezeu. Totuşi, în ciuda tuturor acestor lucruri, rămâne valabilă rânduiala divină. Dumnezeu a pus în Biserica Sa apostoli, nu apostoliţe, proroci nu prorociţe, învăţători nu învăţătoare. (1 Cor. 12) „… Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, p ână vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos .” (Efes. 4:11-13).
Ceea ce am trăit aici în Centrul de Misiune din Krefeld în zilele de 5 şi 6 mai 1979, când doi bărbaţi s-au ridicat în picioare şi au anunţat „tăierea vârfului pomului”- referindu-se la fratele Frank, fratele Russ şi fratele Schmidt - a fost un atac direct al duşmanului împotriva bisericii. În spatele nostru, două femei considerate prorociţe i-au instruit pe aceşti doi bărbaţi ca să se ridice împotriva slujitorilor investiţi direct de Dumnezeu . În acest fel Satana s-a strecurat până la amvon, ca să se împlinească Scriptura la care s-a referit Pavel atunci când a prevestit prin Duhul ridicarea unora ca Iane şi Iambre.
Toţi cei care au fost cu noi în anii 1970 nu vor uita niciodată binecuvântările deosebite pe care le-am trăit în prezenţa lui Dumnezeu. Apoi, totuşi, când s-a repetat Scriptura care zice „V oi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite ” , au avut loc dezbinări în căsnicii, familii şi biserică. Numai Dumnezeu poate repara aceste distrugeri, prin împăcarea şi iertarea care anulează ura şi duşmănia . (Efes. 2:13-16).
Fraţii Leonhard Russ şi Paul Schmidt au fost numiţi direct de Domnul cu numele şi prenumele, ca să fie rânduiţi ca presbiteri în 1964, având consimţământul întregii biserici. Prin harul Domnului am avut de la bun început în biserica locală, structura biblică adevărată. Acelaşi Domn care mi-a poruncit mie în acea dimineaţă de luni 1962 să merg în alte oraşe şi să predic Cuvântul Său, dar să nu înfiinţez biserici locale în nici o altă parte, acelaşi Domn mi-a poruncit în acea seara de vineri 1964 să-i aşez ca prezbiteri în această biserică locală pe fraţii Leonhard Russ şi Paul Schmidt . Biserica Domnului Isus Hristos nu este lucrarea unui om, ci este lucrarea lui Dumnezeu prin har. Este de asemenea scris pentru orientarea noastră „ Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe: pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi .” (Evr. 10:32-33).
Aşa stau lucrurile; există o parte negativă legată de prorocia biblică pentru această ultimă perioadă. Oriunde Domnul Îşi zideşte biserica, Satana va încerca să aducă distrugerea. Dar porţile iadului nu vor birui Biserica. Ea rămâne totuşi pe câmpul de luptă până la sfârşit. Balaurul stă înaintea femeii ca să-i înghită copilul de parte bărbătească imediat după ce se naşte. Dar el va fi luat sus ca să fie la ospăţul de nuntă şi va cârmui neamurile cu un toiag de fier (Apoc. 12). Răscumpărătorul a făgăduit pentru cei răscumpăraţi biruinţa - ei sunt biruitorii.
Imediat după lovirea bisericii din Krefeld, doi fraţi de peste ocean s-au ridicat, scriind o scrisoare care a fost trimisă din Tucson tuturor fraţilor slujitori din lume, cu recomandarea ca fratele Frank să nu fie primit nicăieri. Mai sunt încă persoane sub influenţa acelei prime distrugeri care a avut loc aici în centrul de misiune, bărbaţi care se ridică în cadrul mesajului dar care sunt de fapt împotriva Cuvântului Adevărului. Bineînţeles, ei trebuie să se ridice în special împotriva aceluia care poartă Cuvântul, ca să poată continua uşor cu interpretările lor. Aceşti oameni nu predică Cuvântul, ei citează constant prorocul şi îi împodobesc mormântul. Dar aşa cum este scris, „ nebunia lor va fi arătată tuturor …” (2 Tim. 3:1-9).
În timpul unor astfel de încercări, se manifestă adevărata natură a celor două seminţe. Există unii care urăsc, şi ceilalţi care sunt urâţi. Cain l-a urât pe Abel, Ismael l-a dispreţuit pe Isac, Esau a fost împotriva lui Iacov, etc. Unii trădează şi alţii sunt trădaţi. Unii învinovăţesc, alţii sunt învinovăţiţi. Unii acuză, alţii sunt acuzaţi. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu sunt născuţi din nou datorită seminţei Cuvântului şi manifestă natura Răscumpărătorului în toata fiinţa lor. Ei nu pot urî. În Gal. 4:28-29, găsim descrierea celor aleşi cu adevărat, ei sunt numiţi „copii ai făgăduinţei”: „ Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. Şi cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot aşa se întâmplă şi acum. ” Aleşii nu-i vor persecuta niciodată pe alţii, dimpotrivă, se vor ruga pentru duşmanii lor .
În Fapte 13, Apostolul Pavel a prezentat evreilor planul de mântuire al lui Dumnezeu, pe care ei totuşi l-au respins. El i-a numit „dispreţuitori” referindu-se la Cuvântul profetic din Habacuc 1:5, „U itaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva .” (Fapte 13:41). Preocuparea este acum lucrarea finală pe care o face Dumnezeu printre ai Lui (Rom 9:28). După ce a vorbit evreilor, apostolul s-a referit la Isaia 49:6 „ Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut .” (Fapte 13:47-48).
Nimeni să nu se mire: acum este la fel cum a fost şi atunci; când se ridică dispreţuitorii, este un punct de cotitură şi evanghelia veşnică este predicată acelora care nu au mai auzit-o vreodată. Dumnezeu prin harul Său a deschis uşile în toate denominaţiunile. Oridecâte ori vine vremea împlinirii unei părţi din planul de mântuire, acest lucru se va repeta.
Dispreţuitorii din mijlocul poporului sunt răspunzători pentru răzvrătirea întregului popor, fiind de fapt împotriva Domnului şi a unşilor Săi. Sunt întotdeauna nemulţumiţi şi provoacă deranj. Aceasta este de fapt încercarea prin care sunt despărţite duhurile. De fiecare dată este ţintit cel care poartă Cuvântul, şi el este făcut să pară nedemn de încredere, şi, de asemenea, sunt ţintiţi şi fraţii care poartă acelaşi Cuvânt. Aceia care dispreţuiesc însărcinarea divină şi lucrarea lui Dumnezeu, doresc să distrugă, ca să poată continua fără piedici pe căile lor. Ei întotdeauna caută greşelile altora, însă greşeli se găsesc la mulţi dintre slujitorii lui Dumnezeu. Nu există infailibilitate a unui om al lui Dumnezeu - doar presupusa infailibilitate a Papei şi a „papilor” mai mici. La un adevărat om al lui Dumnezeu se găseşte numai Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu pe care acesta îl poartă. De aceea este scris „… oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt ” (2 Pet. 1:21).
Prorocii au fost numiţi „dumnezei” datorită substanţei divine a Cuvântului, dar au trăit şi au murit ca oameni. (Ps. 82; Ioan. 10:34-38). Domnul Însuşi a spus-o, şi Scriptura nu poate fi desfiinţată. În orice caz Dumnezeu îşi va desăvârşi lucrarea până în ziua glorioasă a revenirii lui Hristos, şi toţi cei care sunt născuţi din Dumnezeu au parte de ea. Nimeni să nu creadă că Dumnezeu se va lăsa batjocorit, şi că cerul va fi plin de dispreţuitori. Apostolul Petru scrie despre ei: „ au părăsit calea cea dreaptă …” Asta înseamnă că înainte ei au mers pe calea cea dreaptă. Apostolul continuă să scrie „ Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată ” (2 Pet. 2:15-21). Dacă cineva este trimis şi însărcinat de Dumnezeu, atunci noi avem de-a face cu El, nu-i aşa? Nu ajută pe nimeni să arate spre trecut, referindu-se la proroc. Trecutul este în urma noastră. Totuşi, este aşa cum obişnuia să spună fratele Branham, „Oamenii Îl slăvesc pe Dumnezeu întotdeauna pentru ce a făcut El, uitându-se la ce va face, şi trecând pe lângă ceea ce face El în prezent.” Dacă dorim ca atenţia noastră să nu fie depărtată de la ceea ce face Dumnezeu în prezent, trebuie să ne uităm înainte mai mult decât până acum.