Scrisoare Circulară 12/2003
/ Ewald Frank
Sprache romänisch
Andere Sprachen
5. Faptele vorbesc
Eu am reuşit să-l conving pe rev. Pearry Green, care era încă bulversat, că începuse o altă fază. Şi pentru că fraţii Woods şi Sothmann au confirmat ceea ce mi-a spus fratele Branham, el a prins curaj şi a acceptat invitaţia mea de a veni în Europa ca să depună mărturie despre ceea ce a văzut şi a trăit în slujba fratelui Branham. Imediat după aceea, în anii 1966/1967, am aranjat 35 de întâlniri în şase ţări europene, unde eu am predicat iar fratele Green a depus mărturie. Din 1968 am predicat de asemenea în toate ţările est europene din spatele cortinei de fier, şi apoi în toată lumea. Conform cunoştinţei mai dinainte a lui Dumnezeu, şi planului Său, slujba pe care mi-a dat-o Domnul ca să urmeze celei a lui William Branham, şi-a urmat cursul. Acesta este modul în care s-a făcut noul început după presupusul sfârşit.
Slujba profetică a trebuit urmată de o slujbă de învăţătură. Se pune întrebarea dacă hrana a fost distribuită la vremea potrivită, aşa cum însuşi Domnul a spus în Cuvântul Său. „ Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? ” (Mat. 24:45-47; Luca. 12:42-44). Biserica Mireasă trăieşte acum în ultima parte a timpului de har conform rânduielii divine. Înţelegem că acum Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu este dat tuturor fraţilor, care de asemenea împart hrana duhovnicească la vremea potrivită. Această poruncă se împlineşte chiar înainte de a avea loc evenimentul din Mat. 25, aşa încât fecioarele înţelepte sunt pregătite – ele primesc Cuvântul Adevărului, sunt umplute cu Duhul Sfânt şi de asemenea pecetluite. Ele sunt acelea care în cele din urmă vor reuşi să participe la ospăţul de nuntă al Mielului. Oricine nu recunoaşte lucrul acesta, trăieşte încă în propriile sale gânduri, trecând pe lângă ceea ce face Dumnezeu în timpul acesta. Nimeni să nu se gândească în inima sa „ Stăpânul meu zăboveşte să vină! ” Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Sale, însă mai întâi trebuie ca toată Scriptura să se împlinească. Întotdeauna are loc o ieşire – o chemare afară – şi de asemenea o intrare în făgăduinţele lui Dumnezeu.
Calea Bisericii nou testamentare este rânduită mai dinainte până la sfârşit. Pavel nu a ezitat să vorbească despre chemarea şi însărcinarea sa. Pentru mine nu este la fel de uşor s-o fac. Dar dacă a sosit această clipă decisivă, atunci şi acest lucru să se întâmple spre slava lui Dumnezeu. Am în vedere responsabilitatea care a fost pusă pe umerii mei şi pentru care dau socoteală înaintea lui Dumnezeu. Nu există pe pământ nici un alt predicator sau vreo slujbă care să poată pretinde că prin cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu este într-o legătură directă cu slujba fratelui Branham.
În toţi aceşti ani eu am dus adevăratul mesaj dumnezeiesc în toată lumea. L-am predicat pe Isus Hristos şi am vestit Cuvântul, nu răstălmăcirile. Eu îl amintesc pe prorocul acestei generaţii aşa cum îl amintesc şi pe Moise sau Ilie, Petru sau Pavel. În viaţa şi în slujba mea au existat munţi înalţi şi văi întunecoase. Cum ar fi putut să fie altfel? Aşa cum a fost cu Domnul nostru, la fel sunt rânduiţi şi slujitorii Săi: pentru unii spre ridicare, pentru alţii spre prăbuşire (Luca 2:34-38); pentru unii o mireasmă de la viaţă spre viaţă, pentru alţii o mireasmă de la moarte spre moarte (2 Cor. 2:14-17); pentru unii sunt chemat de Domnul pentru a fi un slujitor al lui Hristos, iar alţii mă consideră unul care duce Mireasa în eroare, un înşelător, chiar antihristul în persoană, la cârma unei treierători.
Ceea ce contează cu adevărat în ochii celor aleşi este alegerea mai dinainte a lor şi a slujitorului lui Dumnezeu care se extinde asupra întregii sale vieţi şi slujbe (Rom. 8:28-39). Nu trebuie atunci să se întâmple ceea ce a spus Domnul nostru „ Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia ” (Mat. 10:34-36), chiar în capitolul în care El i-a trimis pe cei doisprezece apostoli? Oriunde pătrunde sabia, despărţirea poate să meargă chiar prin familie şi cei din casă îţi pot deveni duşmani. Se poate întâmpla de asemenea, aşa cum s-a întâmplat cu Iov, să rămână numai un morman de cenuşă. Trebuie să luăm în considerare faptul că toate atacurile de acest fel ale duşmanului, au scopul de a distruge. De aceea, sub influenţa duşmanului sunt lăsate la o parte împăcarea şi iertarea, iar ura şi duşmănia sunt aşezate în sufletele oamenilor.
Un slujitor al lui Dumnezeu ar trebui să fie mulţumit dacă experienţele sale sunt similare cu ale Stăpânului Său, despre care S-a spus că a fost dispreţuit şi părăsit de oameni (Isa. 53). Cărturarii L-au respins pe Domnul nostru şi l-au numit cu cele mai înjositoare nume; chiar şi după învierea Lui, ei L-au numit înşelător (Mat. 27:63). Ei i-au spus „ Noi nu suntem copii născuţi din curvie .” L-au acuzat spunând „ eşti Samaritean, şi ai drac. ” Domnul li s-a adresat spunând „ Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? ” El a dat şi răspunsul „ Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. ” El a spus iudeilor religioşi de atunci: „ Voi aveţi de tată pe diavolul … El de la început a fost ucigaş ” (Ioan 8). Ori de câte ori Dumnezeu întreprinde ceva pe pământ, apare şi conflictul duhovnicesc. Aşa a fost şi pe timpul lui Moise, când lucrurile au fost provocate de aceia care au avut şi ei un rol în slujba de închinare, dar au avut dorinţa de fi „cineva”. Aşa a fost în timpul Domnului nostru, aşa este şi acum.